Papornița Moșului
Rezultate 1 la 3 din 3

Subiect: Jorge luis borges poetul

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.185

    Jorge luis borges poetul

    JORGE LUIS BORGES POETUL










    Jorge Luis Borges
    Poem …pentru prieteni
    Jorge Luis Borges


    Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
    Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
    Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
    Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
    Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
    Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
    Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
    Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
    In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
    Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
    Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
    Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
    Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
    Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti.






    J. L. Borges/ Editie hard-cover.POLIROM
    Selectie, traducere si prefata de Andrei Ionescu.
    Ilustratii de Tudor Patrascu.
    „Cu trecerea anilor, am observat ca frumusetea, ca si fericirea, este frecventa. Nu trece o zi in care sa nu ne aflam, pentru o clipa, in rai. Nu exista poet, oricit ar fi de mediocru, care sa nu fi scris cel mai frumos vers din toata literatura, dar, totodata, si pe cele mai nefericite. Frumusetea nu este privilegiul citorva nume ilustre. Ar fi cu totul neobisnuit ca aceasta carte sa nu gazduiasca cel putin un rind tainic, vrednic sa te insoteasca pina la sfirsit.” (Jorge Luis Borges)
    Creatia poetica a fost pentru Borges, cum singur a marturisit, prima si ultima sa mare iubire. Prin intermediul ei il cunoastem pe autor in intimitatea personalitatii sale, cu o intensitate lirica unica in formularea mereu innoitelor teme, motive si simboluri: cultul strabunilor, pasiunea cartilor, labirintul, spada, oglinzile, tigrul, jocul de sah, trandafirul, riul heraclitean, timpul circular, uitarea si memoria, orbirea, batrinetea si moartea.
    Fiecare poem din perioada maturitatii este o sinteza a intregului sau univers fascinant, aflata intr-o necontenita reconfigurare caleidoscopica, in care ne implica si ne include, facindu-ne partasi la asumarea si continuarea traditiei prin acele note personale (ale lui si ale fiecaruia dintre noi).

    Artă poetică

    Să cauţi râul ce e timp şi apă,
    Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
    Să ştii că ne petrecem ca un râu
    Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

    Să simţi că veghea este tot un vis...
    Visând că nu visează... şi că moartea,
    Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
    Din noaptea rece ce se cheamă vis.

    Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
    De ani şi luni şi trecătoare zile.
    Jignirea s-o transformi a ăstor zile
    În muzică, în zvonuri şi simboluri.

    Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
    Un aur trist - aceasta-i Poezia,
    săracă, fără moarte. Poezia
    Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

    Spre seară, câteodată, vezi un chip
    Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
    La fel şi arta cată-a fi oglindă
    Ce ne arată propriul nostru chip.

    Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
    A plâns Ulise revăzând Ithaca
    Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
    De verde veşnicie, nu minuni!

    Şi este ca un râu necontenit
    Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
    Eternul Heraclit, mereu acelaşi
    Şi altul, ca un râu necontenit.



    Aurul tigrilor

    Până sosi-va ceasul de galben asfinţit
    Nu-mi voi putea lua ochii
    De la impunătorul tigru de Bengal.
    De colo-colo umblă pe hărăzitu-i drum
    Şi nici nu bănuieşte
    Că gratiile-s închisoarea lui.
    Veni-vor după-aceea şi ceilalţi tigri:
    Tigrul de foc veni-va al lui Blake,
    Şi aur, mult, sub diferite chipuri:
    Metalul iubitor care-a fost Zeus,
    Inelul celor două nopţi, Draupnir,
    Cel care zămisleşte nouă inele,
    Iar acestea, altele nouă, şi tot aşa la nesfârşit.
    Cu anii fost-am părăsit
    De celelalte culori încântătoare.
    Nu mi-au rămas decât
    Tremurătoarea lumină, umbra deasă,
    Şi aurul de la-nceput.
    Voi, asfinţituri! Voi, tigri! Voi, fulgerări
    Ale mitului şi ale epocii!
    Văd un aur mult mai preţios, părul tău,
    Pe care-l jinduiesc aceste mâini.

    )





    Coşmarul

    C-un rege din vechime vis spăimos.
    De fier îi e coroana. Ochiul crunt.
    Astfel de chipuri astăzi nu mai sunt.
    L-ascultă spada, câine credincios.
    E din Northumbria? Norveg e oare?
    Pe pieptu-i larg, roşcata, deasa barbă.
    E nalt şi mut. Privirea lui e oarbă.
    Mă înfioară sumbra lui răcoare.
    Din ce oglindă stinsă, din ce navă
    A mărilor ce-au fost a lui ispravă
    De arme s-a ivit hirsut bărbat,
    Ce mă cufundă-n ev întunecat?
    Sunt visul lui. Sunt aspru judecat.
    Se crapă-acum de ziuă. N-a plecat.


    Despărţire

    Între iubita mea şi mine se vor ridica
    trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
    iar marea va fi o taină între noi.
    Nu vor mai fi decât amintiri.
    O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
    nopţi pline de speranţa de a te privi,
    câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
    pe care-l prind cu privirea şi îl pierd...
    Definitivă ca marmura,
    absenţa ta va întrista alte înserări.




    Impasul

    Te-nşeli de crezi că fi-vei izbăvit
    De ce-au scris scris cei pe care îi implori.
    Nu eşti ceilalţi şi-acum te trec fiori
    În centrul labirintului urzit
    De paşii tăi. Iisus cel răstignit
    Pe lemnul crucii nu te mântuieşte,
    Şi nici Siddharta, care îşi primeşte
    Într-o grădină moartea,-n asfinţit.
    Tot pulbere e şi cuvântul scris
    De mâna ta ori verbul pronunţat
    De gura ta. E neînduplecat
    Destinul tău de beznă şi abis.
    Substanţa ta e timpul. N-ai scăpare,
    Prins în şirag de clipe solitare.





    Nu eşti ceilalţi

    Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
    Acei pe care spaima ta-i imploră.
    Nu eşti ceilalţi. Te vezi în astă oră
    În centrul gol de labirint închis
    De paşii tăi. Nici fi-vei izbăvit
    De chinul lui Socrate, de Iisus
    Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
    Într-o grădină, către asfinţit.
    Tot pulbere e şi cuvîntul scris
    De mâna ta, şi vorba îngânată
    De gura ta. E crudă-a ta ursită.
    Iar noaptea Domnului e nesfârşită.
    Tu plămădit ai fost din timp. Eşti vis.
    Eşti fiecare clipă-nsingurată.

    Pentru coiot

    Din veac, pustiu întins îl străbătură,
    Călcând tiptil nisipul, paşii tăi
    Nenumăraţi. Lung urlet sună-n văi
    De sur şacal şi hienă nesătulă.
    Din veac? Nu mint? Pe tine, lup, furtivă
    Substanţă, timpul nu te-atinge. Iată:
    A ta-i trăirea pură, necrispată.
    A mea - stângacea viaţă succesivă.
    Ai fost lătrat aproape-nchipuit
    În Arizona, nisipos hotar,
    Sălaşul tău, de unde ţi-ai pornit
    Sfâşietor lătratul solitar.
    Simbol al unei nopţi ce-a fost a mea,
    Ăst cânt de jale e oglinda ta.



    Pierdută viaţă

    Viaţa-mi unde-i, ce putea să fie
    dar n-a mai fost? Cea mai plină, norocoasă
    ori cea mai sumbră groază, ce ma-pasă,
    că spada n-am încins cu vitejie,
    nici scutul n-am ţinut? Şi unde-i marea
    şi ancora de viking ne-nfricat?
    Strămoş persan avut-am? Dar uitat
    destin de-a fi tot eu? Dar întâmplarea
    de-a fi orbit? Dar cerul înstelat
    ce-ncredinţează, trudnică şi mută,
    precum literatura ne-a-nvăţat,
    o nouă zi plugarului. Tăcută,
    mă aştepta iubita-n asfinţit
    Oare-aştepta-va până la sfârşit?






    Stirpea Borges

    Nimic ori prea puţin despre străbunii
    Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
    Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
    Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
    Nicicând n-ar fi trăit. Şi mi se pare
    Străini complet că sunt de-a artei moarte.
    Imperceptabil, fac cu toţii parte
    Din timp, şi din pământ, şi din uitare.
    Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
    Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
    Pe mările Orientului străin,
    Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
    Sunt regele ce-n misticul pustiu
    S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.











    Jorge Luis Borges

    romancier, eseist, critic şi poet argentinian
    Evenimente biografice
    • 1899 - s-a născut (Buenos Aires, Argentina)
    • 1986 - a murit (Geneva, Elveţia)
    Cărţi: Poezie

    Poezii (Jorge Luis Borges)




  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.185
    SCURTCIRCUIT 4 – Borges, poetul și Elizabeth Sagan, iubitoarea de cărţi

    Eu mi-am imaginat întotdeauna paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră că ar fi o grădină, alții și-l pot închipui ca un palat, eu mi l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă și aici mă aflam eu.”
    Jorge Luis Borges (1899 – 1986) romancier, poet, eseist argentinian


    Cred că unui poet (şi mă gîndesc uneori la mine ca fiind unul) toate lucrurile îi sînt date pentru a fi transformate în poezie. Orice experienţă trebuie să se transforme în poezie, şi dacă am fi cu adevărat poeţi, ne-am gîndi că fiecare clipă din viaţă este frumoasă, chiar dacă nu pare întotdeauna. Pînă la urmă, însă, amintirea transformă toate lucrurile în frumuseţe. Sarcina noastră este să transformăm emoţiile, amintirile, chiar şi pe acelea triste, în frumuseţe. Asta avem noi de făcut, şi marele nostru avantaj este că nu putem îndeplini această datorie niciodată. Sîntem totdeauna doar pe punctul de a o face.”
    (Borges despre Borges, carte de convorbiri alcătuită de Willis Barnstone şi tradusă de Mihaela Simion Constantinescu, Editura Dacia, Cluj, 1990).



    Remușcare

    Am comis cel mai grav dintre păcatele
    Pe care le poate comite un om. N-am fost
    Fericit. Fie ca gheţarii uitării
    Să mă târâie şi să mă piardă, necruţători.
    Părinţii m-au zămislit pentru jocul
    Riscant şi frumos al vieţii,
    Pentru pământ, apă, aer, foc.
    I-am înşelat. N-am fost fericit. Împlinită nu le-a fost
    Speranţa cea tinerească. Mi-am dăruit mintea
    Îndărătniciei simetrice
    A artei, care ţese fleacuri.


    Despărţire

    Între iubita mea şi mine se vor ridica
    trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
    iar marea va fi o taină între noi.
    Nu vor mai fi decȃt amintiri.
    O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
    nopţi pline de speranţa de a te privi,
    cȃmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
    pe care-l prind cu privirea şi îl pierd…
    Definitivă ca marmura,
    absenţa ta va întrista alte înserări.


    Viaţa mea întreagă

    Aici încă o dată, buzele neuitate, unic şi asemenea vouă.
    Am stăruit în apropierea fericirii şi în măruntaiele suferinţei.
    Am străbătut marea.
    Am cunoscut multe locuri, am văzut o femeie şi vreo doi-trei bărbaţi.
    Am iubit o fată mȃndră şi albă de o linişte hispanică.
    Am văzut un cartier nesfȃrşit unde se împlineşte o nesătulă nemurire de asfinţituri.
    Am savurat multe cuvinte.
    Am convingerea nestrămutată că asta e tot şi că nu voi mai vedea şi nici nu voi mai săvȃrşi lucruri noi.
    Cred că zilele şi nopţile mele sunt egale în sărăcie şi în bogăţie cu cele ale lui Dumnezeu şi cu cele ale tuturor oamenilor.














    Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.12.2018 la 20:36.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.185


















    Stirpea Borges

    Nimic ori prea puţin despre străbunii
    Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
    Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
    Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
    Nicicȃnd n-ar fi trăit. Şi mi se pare
    Străini complet că sunt de-a artei moarte.
    Imperceptibil, fac cu toţii parte
    Din timp, şi din pămȃnt, şi din uitare.
    Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
    Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
    Pe mările Orientului străin,
    Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
    Sunt regele ce-n misticul pustiu
    S-a rătăcit, jurȃnd că-i încă viu.


    Celălalt

    În cel dintȃi din versurile-agile
    – Şi mulţi sunt hexametrii de aramă! –
    Aedul muza-n ajutor o cheamă,
    Pentru-a cȃnta mȃnia lui Ahile.
    Ştia că altul – zeu – însufleţeşte
    Cu focul tainic munca lui obscură,
    Cum scris va sta apoi şi în Scriptură
    Că peste toate Sfȃntul Duh pluteşte.
    Răsplată pentru-ales e-ncununarea
    Cu harul de la zeul nenumit.
    Lui Milton, zidul umbrei i-a sortit,
    Exilul – lui Cervantes, şi uitarea.
    A lui e tot ce amintirea, cruda,
    Păstrează din trecut. A noastră-i truda.













    Jorge Luis Borges – Poezii: LiterNet.ro

    Foto: Elizabeth Sagan

    Sursa:https://sud-est-forum.ro/wp/2018/08/...area-de-carti/


Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •