Rezultate 1 la 1 din 1

Subiect: Adevărul despre moartea lui Mihai Eminescu

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    27.732

    Adevărul despre moartea lui Mihai Eminescu

    Adevărul despre moartea lui Mihai Eminescu

    Eminescu a murit otrăvit. Și nu a avut sifilis.
    Pentru că sunt destui aceia care încă mai cred o minciună (și pentru că un S.R.L românesc care comercializează teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală a avut nesimțirea de a batjocori imaginea lui Mihai Eminescu), iată, pe scurt, câteva adevăruri pe care ar trebui să le știe fiecare român.

    Pe 28 iunie 1883 – la doar două luni după ce poezia Luceafărul fusese publicată pentru întâia oară – Mihai Eminescu avea să fie internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de “manie acută”. Conform părerii dr. Ion Nica, exprimată în cartea “Eminescu, structura somato-psihica”, poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă (opinie adoptată și de criticul Nicolae Manolescu).

    De aici avea să înceapă calvarul poetului: din motive neelucidate pe deplin (există chiar câteva teorii ale conspirației în acest sens), încep să fie răspândite zvonuri că Eminescu ar fi bolnav de sifilis și, chiar dacă nu manifesta simptomele acestei boli, începe să i se administreze un tratament șoc pe bază de mercur. Mai mult: deși încă de pe atunci era cunoscută toxicitatea unui astfel de tratament, lui Eminescu i se administrau, zilnic, doze mult mai mari decât limita permisă a vremurilor. Din acest moment și până în anul 1889, anul morții sale, Eminescu devine o simplă marionetă a autoritățile și este internat, cu forța, în ospicii din țară și străinătate. Iar tratamentul cu mercur avea să continue.

    Chiar dacă, un an mai târziu, după cum avea să afirme și Ioan Slavici, “repausul medicamentos susținut cu îndârjire de Mihail Eminescu, pe timpul fugii din București la Viena și apoi la Florența, l-a adus în țară sănătos”, în presa din țară apăreau în continuare știri despre “boala” lui. Batjocorit și după ce fusese supus unui chin îndelungat – fusese bătut în cap cu frânghia uda și i se făcuseră băi reci în plina iarnă -, Eminescu cedează nervos: începe să spargă vitrinele librăriilor pentru a-și lua propriile volume de versuri și a le arunca in noroi, călcându-le în picioare…

    Iar lucrurile aveau să se înrăutățească de vreme ce printre efectele intoxicării cu mercur se află și stările delirante cu dureri in tot corpul, tremurăturile și încetinirea reflexelor pupilare… Pe 8 martie 1886, Eminescu este internat Mănăstirea Neamț. Un an mai târziu va ieși din sanatoriu, iar pe 13 iulie 1887 un consult medical la care asista dr. Filipescu, medic primar al orașului Iași, col. dr. Otremba, medic șef al Corpului IV Armata, dr. Rigler, dr. C.Bottez și dr. Negel, profesori la Facultatea de Medicină, avea să ateste că Mihai Eminescu este sănătos psihic și că “trebuie a-l supune unui tratament radical numai în ceea ce privește boala lui cea neglijată, care se manifestă la picioare”.

    Cu toate acestea Eminescu avea să fie internat iar pe 3 februarie 1889, la spitalul Mărcuța din București și apoi transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu împreună cu dr. Alexandru Șuțu l-au examinat pe 20 martie 1889, concluzia raportului medical fiind următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.

    Pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, Mihai Eminescu avea să se stingă din viață în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Însă batjocura la adresa sa va continua și după moarte: în data de 16 iunie 1889 i se face autopsia, iar creierul său este uitat pe fereastră, în soare, timp de câteva zile înainte de a fi trimis spre examinare…

    În anul 1987, Ovidiu Vuia avea să afirme, în cadrul unui articol publicat în New York, următoarele:

    Concluziile mele ca medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste o sută de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare: Eminescu nu a suferit de lues (sifilis) și nu a avut o demență paralitică”

    .
    Iar în martie 2011, profesorul Neghina R, Neghina (Departmentul de Parazitologie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes”, Timisoara) a publicat un studiu în care afirmă următoarele:

    După analizarea ipotezelor medicale, concluzionăm ca el a suferit de tulburare bipolara și a murit datorită intoxicării cu mercur, un tratament inadecvat administrat ca urmare unui diagnostic incorect (sifilis). Internat în locuri inadecvate și tratat de către medici incompetenți, el a suferit nu doar fizic ci și moral, nu s-a putut adapta stresului și a murit în mod prematur”.


    Sursa:http://webcultura.ro/adevarul-despre...BzbljTcYmYI_b0
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.12.2018 la 14:55.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •