Abatele Eduard Lamy
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image002.jpg[/IMG] Abatele Eduard Lamy s-a născut în 1853, în regiunea Langres și a murit în 1931. A avut multe viziuni ale Fecioarei Maria și o protecție specială din partea îngerilor. Lucrul cel mai remarcabil la Părintele Lamy a fost intimitatea sa cu îngerii și familiaritatea cu care conviețuia cu aceștia. Apropiații săi l-au văzut vorbind cu ființe invizibile și au auzit uneori chiar și vocile care îi răspundeau. Contele Biver, doctor în litere și științe, o persoană foarte obiectivă, relatează următorul eveniment petrecut la 19 noiembrie 1924:
În acea seară, contele și Părintele Lamy, gazda sa, tocmai se retrăseseră în camerele lor pentru a merge la culcare.
Contele povestește: "La ora 22 eram în pat și am stins lumina. Peste vreo câteva minute, prin cele două uși am auzit o conversație animată în camera bătrânului preot. În tăcerea absolută a nopții, se distingeau cu claritate trei voci de bărbați. Deși era frig, m-am așezat pe pat ca să aud mai bine. Şi totuși, când m-am despărțit de el în pragul odăii lui, aceasta era complet goală! Auzeam anumite silabe, dar nu reușeam să înțeleg nici un cuvânt din ce spuneau cei doi necunoscuți, în timp ce gazda mea se exprima cu voce tare.
Vorbeau toți în franceză. Dimineața, pe la cinci, în timp ce pleca la biserică, l-am întrebat pe Părintele Lamy: "Părinte, ieri seară, după ce mi-ați spus noapte bună, v-am auzit vorbind, am auzit și alte voci... erau îngerii păzitori?" El a zâmbit și mi-a spus: "Se poate. Sunt consolările de seară.
"Pe parcursul zilei, la întrebările pe care i le-am pus din nou, gazda mea mi-a spus că auzisem vocile Sfântului Arhanghel Gabriel și a îngerului său păzitor, dar să nu vorbesc cu nimeni despre aceste lucruri."
Agata Pe timpul domniei împăratului Deciu, în Sicilia era dregător Quintian, care în anul 251 a dat o poruncă ca să fie uciși creștinii. În cetatea Palermo se afla o fecioară frumoasă la trup și la suflet, pe nume Agata. Deși născută într-o familie nobilă și bogată, ea își consacrase viața lui Dumnezeu. Auzind de-o asemenea poruncă, în loc să se sperie sau să fugă, Agata s-a aprins de dor față de Cristos, căruia îi era mireasă. Renunțând la avere, renume și orice altă slavă a acestei lumi, ea a început să se pregătească pentru dulcea pătimire pentru Mirele său ceresc.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image004.jpg[/IMG]
Quintian, auzind despre marea ei frumusețe și bogăție, a fost cuprins de dorința pentru ea. Aflând că e creștină, a chemat-o în fața tribunalului la Catana, spre judecată. El se măgulea că va putea învinge hotărârea ei prin mijloace de constrângere. Când au venit slujitorii să o ridice de acasă, Agata s-a retras mai întâi în odaia ei și, căzând în genunchi în fața icoanei Mântuitorului, s-a rugat în lacrimi astfel: „Doamne Iisuse Cristoase, Stăpânul tuturor, Tu cunoști inima și dragostea ce am către Tine. Numai Tie se cuvine tot ce am. Tu ești Păstorul meu, Dumnezeule! Şi eu sunt oaia. Fie-mi povățuitor și ajutor și nu lăsa vrăjmașul să-mi întineze trupul. Jertfă și prinos îți dau lacrimile mele, că Tu ești Dumnezeu și Tie se cuvine toată slava acum și pururi. Amin". Pe urmă a ieșit și a mers cu slujitorii dregătorului, având un curaj de neclintit în sufletul său.
Pe drum ea s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu să o întărească spre a mărturisi credința sa. Quintian a dat-o pe mâna unei femei desfrânate, Simforose, pentru ca să o determine să-și schimbe gândurile pure, îndemnând-o spre desfrâu și spre jertfire la idoli. Dar Agata a rămas neclintită în puritatea ei: „Să știți că mintea și sufletul meu sunt întemeiate pe piatră și nimic nu mă poate despărți vreodată de dragostea lui Cristos. Vorbele și îndemnurile voastre spre cele ale lumii sunt ca vântul și ca ploaia, care trec și nu pot face nimic așezării mele.” Ea a implorat cerului gloria martirajului. Dumnezeu a auzit rugăciunile sale și îngerii au apărut ca niște bărbați puternici îmbrăcați în alb care au păzit-o în toată puritatea timp de o lună, cât a rămas acolo.
Văzând acestea, Simforose a mers la Quintian și i-a spus că mai lesne este a înmuia piatra și fierul, decât a înmuia sufletul acelei fecioare și a o întoarce de la credința ei în Cristos.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image006.jpg[/IMG]Auzind de statornicia Agatei, Quintian a poruncit să o aducă înaintea lui și i-a cerut să se închine la idoli și să le aducă sacrificii. Deși amenințată cu tortura, ea a fost fermă: „Nu mă tem de nimic, că de mă vei da fiarelor, ele se vor îmblânzi auzind de Cristos, în foc de mă vei arunca, vor sări îngerii din ceruri și-l vor stinge cu rouă, răni de-mi vei face, am ajutor pe Duhul adevărului, care nu mă va lăsa.”
Iritat de tăria ei, judecătorul a lovit-o peste față și a ordonat să o ducă în temniță, dar sfânta mergea veselă și cu fața senină, încredințându-se Domnului.
A doua zi, întâmpinând aceeași rezistență din partea ei, a pus-o pe roată. Văzând dregătorul răbdarea Sfintei, a poruncit să o schingiuiască și să-i taie sânii. Judecătorul a trimis-o apoi la închisoare, oprind să i se lege rănile și să i se dea de mâncare. Dar Dumnezeu s-a făcut singur doctorul ei, și apărând sub forma Sfântului Petru a vindecat-o și a umplut temnița cu o lumină strălucitoare. Toată noaptea a fost scăldată de lumina divină, ceea ce a înfricoșat pe străjeri și i-a făcut să fugă, lăsând deschise ușile temniței. După patru zile, tiranul a adus-o iar la judecată. A poruncit să-i dezgolească pieptul și când l-a văzut întreg și sănătos, cuprins de uimire, a întrebat-o cine a vindecat-o.
Cu îndrăzneală, sfânta muceniță i-a răspuns: „Iisus Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu”.
Cuprins de furie oarbă, Quintian a poruncit călăilor să aștearnă pe pământ cioburi de sticlă, cuie arse în foc și cărbuni aprinși și pe ei să așeze pe Agata. Când au așezat-o pe patul acesta de foc și de durere, s-a cutremurat întreaga cetate și s-a crăpat pământul, înghițind pe prietenii lui Quintian, după sfaturile cărora el făcuse cruzimea aceasta.
Atunci poporul, cuprins de o mare frică, a alergat în curtea lui Quintian și a strigat cu putere către el să nu mai tortureze pe nevinovata fecioară. Quintian, de frica mulțimii și de groaza semnului care se făcuse, a dat poruncă să înceteze cazna, trimițând pe sfânta din nou la temniță.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image008.jpg[/IMG]
Acolo, sfânta Agata, a căzut în genunchi și, ridicând mâinile în sus, s-a rugat: „Doamne Dumnezeul meu, totdeauna m-ai apărat, încă din leagăn chiar. Tu ai dezrădăcinat din inima mea iubirea de lume și mi-ai dat răbdarea și tăria ca să pătimesc. Rogu-te așadar, în ceasul acesta, Doamne, să îngădui ca să las lumea aceasta și să trec spre mila Ta cea bogată și mare!”. Îndată după ce s-a terminat rugăciunea, sufletul ei s-a înălțat la Dumnezeu.
Aflând despre aceasta locuitorii cetății, au venit acolo și, cu mare cinste, i-au luat trupul să-l îngroape. Pe când o petreceau spre mormânt, s-a ivit în calea lor un tânăr necunoscut foarte frumos, însoțit de-un grup de tineri strălucit împodobiți. Tânărul a pus în raclă o tăbliță de piatră, pe care era scris: „Laudă credinței, cinste lui Dumnezeu și oamenilor izbăvire". Si de îndată s-au făcut nevăzuți, iar poporul a înțeles că aceia fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Peste câtva timp Quintian a pierit de moarte năpraznică, sfâșiat fiind de armăsarii de la carul său.
Iar slava sfintei Agata, a început să se extindă pretutindeni, pe locul mormântului ei înălțându-se o biserică. Ori ori de câte ori vulcanul Etna, care se află în preajmă, era pe punctul să irupă peste așezările oamenilor, ei luau din biserică haina sfintei și, ridicând-o în dreptul „balaurului” de foc, îl opreau să vină asupra lor.
Agni Agni s-a născut la Roma, la începutul persecuției lui Dioclețian, din părinți credincioși, și chiar din fragedă tinerețe s-a orientat cu toată ființa și iubirea către Iisus Cristos.
Bogăția și frumusețea ei atrăgea o mulțime de tineri din trufașa Romă, care o cereau în căsătorie. Ea răspundea tuturor că și-a consacrat fecioria Mirelui Ceresc și nevăzut de oameni. Cu toate stăruințele, a fost cu neputință ca ei să o poată îndupleca. Fiind de neam bun și preafrumoasă, fiul lui Sofronie, mai-marele cetății, s-a îndrăgostit de ea și i-a trimis daruri, voind ca ea să-i fie mireasă. Agni refuza toate aceste daruri ca pe un gunoi netrebnic, repetând răspicat că e deja logodită cu Mirele cel mai bun, de la care are darurile cele mai mai de preț.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image010.jpg[/IMG]
Tânărul, crezând că ea dorește daruri mai bogate, i-a trimis pietre scumpe și mărgăritare, haine de preț și podoabe alese, ducându-i-le chiar el. Sfânta Agni i-a răspuns atunci că Iubitul ei Ceresc i-a dăruit alte înfrumuseți fără de asemănare, și cu inelul credinței sale a logodit-o, încingând-o cu mărgăritare de lumină strălucitoare. Așadar, ea nu poate renunța la Acela cu care prin legătură profundă de dragoste este înlănțuită, inima ei fiind unită cu Inima Lui.
Auzind acestea, tânărul s-a îmbolnăvit de necaz, fiind pe pragul de a muri. Părinții lui, aflând pricina bolii, au trimis veste părinților fetei, cerând-o pentru feciorul lor; dar și acum, fecioara le-a răspuns că ea nu se lasă de cel dintâi logodnic al ei.
Sofronie a fost cuprins de furie aflând că fecioara crede în Cristos, căruia i se închină ca unui Dumnezeu și acesta este logodnicul ei, și a trimis-o la judecată.
La început, judecătorul s-a purtat cu blândețe și a ademenit-o cu făgăduințele cele mai înșelătoare, dar Agni a continuat să declare că nu are alt mire în afară de Iisus Cristos. Magistratul a trecut apoi la un ton amenințător, cu speranța că o va îngrozi. Dar el se înșela, căci Agni avea, într-un trup zvelt și delicat, un suflet mare și puternic.
În cele din urmă, Sofronie a pus-o să aleagă între a fi mireasa fiului său sau să devină vestală, slujind zeiței purității trupești. La aceste cuvinte, Agni a răspuns: „Fiului tău nu pot fi soție, căci doar ți-am spus că eu am logodnic ceresc, iar idolului tău cel surd, mut și neînsuflețit nu voi sluji niciodată, căci nu este alt Dumnezeu afară de acela care a făcut cerul și pământul, prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Cristos!”
Atunci judecătorul a poruncit să se aprindă un foc mare și să se aducă tot felul de unelte de tortură. Tânăra fecioară considera torturile ca niște jucării, fără să se teamă câtuși de puțin, rămânând plină de candoare în mijlocul călăilor: „Iisus Cristos este prea preocupat pentru puritatea mireselor sale ca să îngăduie răpirea acestei virtuți. El este păzitorul și protectorul meu. Puteți să-mi vărsați sângele dar sufletul, care-mi este jertfit lui Iisus Cristos, niciodată nu-l veți putea pângări!“ Atunci ei au târât-o înaintea idolilor, ca să îi tămâieze. Ea însă a ridicat mâna spre a-și face semnul crucii.
Sofronie a poruncit atunci ca Agni să fie dezbrăcată și să fie dusă, goală, în casa de desfrânare. Dumnezeu însă nu lasă pe cei ce nădăjduiesc în El: de îndată, părul de pe capul fecioarei s-a făcut atât de lung și de bogat, încât i-a acoperit tot trupul, ca o haină frumoasă.
Intrând în casa păcatului, Agni a văzut pe îngerul său păzitor, care i-a dat o îmbrăcăminte de lumină atât de strălucitoare, încât ochii celor desfrânați nu o puteau privi. Fecioara a fost absorbită în rugăciune către Cel PreaÎnalt. Atunci, de sus s-a coborât o haină albă, țesută de mâini îngerești, și a îmbrăcat-o pe fecioară.
Așa că acea casă a păcatului s-a transformat în casă de rugăciune. Cei care intrau acolo cu gânduri și porniri păcătoase, văzând strălucirea încăperii și auzind glasurile rugăciunilor, recunoșteau prin aceasta Dumnezeiasca Putere care apăra pe fecioară și ieșeau de acolo închinându-se.
A venit atunci și fiul judecătorului, și văzând pe aceștia ieșind astfel, îi batjocorea. Cu mare obrăznicie a intrat în odaia în care se afla fecioara, și neluând în seamă cereasca strălucire, s-a repezit fără rușine asupra ei. Atunci, o mână nevăzută s-a lăsat asupra lui și trântindu-l la pământ, l-a lăsat acolo fără suflare.
Mulțimea s-a împărțit atunci în două tabere: unii ziceau că e vrăjitoare, iar alții o apărau ca fiind nevinovată.
Venind Sofronie și văzînd pe fiul său zăcând fără viață, a acuzat-o cu amară mânie că la ucis. Agni, cu blândețe, i-a răspuns: „Cel a cărui voie poftea s-o împlinească fiul tău, stăpânul desfrânaților și-al netemătorilor de Dumnezeu, acela l-a ucis. Așa că nu de farmecele mele, ci de puterea lui Dumnezeu, se află el răpus acum”.
Atunci, Sofronie i-a cerut să roage pe îngerul ei să-l învie pentru ca să creadă și el. Sfânta i-a răspuns că, deși sunt nevrednici de o asemenea minune, a venit ceasul ca puterea Domnului Iisus Cristos să fie arătată și preamărită. Fecioara, căzând cu fața la pământ, s-a rugat în lacrimi. Atunci îngerul Domnului a venit și a înviat pe fiul lui Sofronie.
Ieșind afară, tânărul a mărturisit că Dumnezeul creștinesc este unicul Dumnezeu și că Lui i se cuvine închinare. Auzind acestea, o sută șaizeci de oameni din popor au crezut și, împreună cu tânărul, au primit botezul credinței celei adevărate.
Cei necredincioși s-au repezit la ei și, cu mare mânie, le-au tăiat capetele la toți.
S-a făcut atunci o mare tulburare în popor. Unii strigau să fie scoasă afară și ucisă, că-i vrăjitoare, care nu numai trupul dar și sufletul ucide. Sofronie era acum în dilemă: voia să dea drumul fecioarei, dar se temea de preoți, să nu se răscoale împotriva lui. Până la urmă a poruncit să se facă un foc mare în mijlocul cetății, și să o arunce în el pe fecioara Agni.
Dar când au aruncat pe sfântă în foc, ea a ridicat mâinile în sus și s-a rugat la Dumnezeu.
Văpaia s-a despărțit în două, făcându-i în mijloc loc răcoros și larg, iar asupra celor ce stăteau împrejur, focul se întindea și-i ardea.
S-a poruncit atunci să fie ucisă cu sabia. Vederea călăului o umplu de bucurie pe fecioara Agni. Călăul a încercat încă o dată să o facă să-și schimbe hotărârea, conform cu instrucțiunile secrete ce le primise, dar ea a răspuns că nu va trăda niciodată credința pe care o jurase Divinului său Mire. După ce a rostit o scurtă rugăciune, a plecat capul, atât pentru a se închina lui Dumnezeu, cât și pentru a primi lovitura care a săvârșit jertfa sa.
Într-o noapte, pe când părinții privegheau la mormântul fiicei lor, au văzut o ceată de fecioare coborându-se din cer spre ei, îmbrăcate în haine țesute în aur și strălucind de slavă divină. Iar în mijlocul lor au văzut pe fiica lor Agni, având în dreapta sa un mielușel mai alb decât zăpada. Si au auzit-o spunându-le: „Nu mă plângeți pe mine ca pe-o moartă, ci mai ales bucurați-vă cu mine, căci cu fecioarele acestea am ajuns în lăcașuri luminoase și cu Cel ce L-am iubit cu toată inima pe pământ, cu El m-am unit acum în ceruri.” După aceasta, mormântul ei a fost aducător de tămăduiri. Ea este apelată în ajutorul purității, împreună cu Sfânta Fecioară Maria și Sfânta Muceniță Tecla.
Ana Katharina Emmerich (1774-1824) Augustina Anne Catherine Emmerich (1774-1824) este cunoscută la nivel mondial. Viziunile sale sunt în mod regulat reeditate sub diferite forme cum ar fi spre exemplu "Patimile" povestite de sora Anne Catherine sau "Viața Mariei" după viziunile Frauleinei Emmerich. Încă din timpul vieții ea a dat dovadă de o mare fragilitate, mizeria materială în care se afla contrastând foarte mult cu bogăția vieții sale "în alte dimensiuni", astfel încât un preot, Karl Schmoger, i-a consacrat 10 ani din viața lui pentru a-i redacta bibliografia, o lucrare de 1200 de pagini. Viața Annei Catherine Emmerich este un salt în supranatural în care îngerii sunt ghizi în timpul deselor zboruri către Lumină. Acestea viziuni pe care săraca fată care a fost tratată foarte urât de către medicii prusaci, apoi de medicii francezi după venirea lui Napoleon, și din nou de cei prusaci după înfrângerea acestuia, sunt impresionante.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image012.jpg[/IMG] Născută la Flamscke în Westphalia în data de 9 septembrie 1774, Anne Catherine Emmerich a avut primele viziuni la vârsta de 9 ani, la început cea a îngerului său păzitor apoi ce a lui Iisus și a Fecioarei Maria. Ea a intrat la mănăstire în 1802. În anul 1811, când guvernatorul prusac a decis suprimarea instituțiilor religioase, tânăra femeie a fost aruncată în stradă de unde a fost luată de un preot francez, părintele Lambert. Avea atunci vârsta de 38 de ani. Un an mai târziu stigmatele au apărut pe trupul său. În fiecare zi de vineri, Anne Catherine Emmerich retrăia patimile lui Iisus ca și cum s-ar fi aflat alături de el cu o camera video în mână. La fel ca și stigmatizata Marthe Robin, ea nu mânca niciodată, se hrănea numai cu anafură. Începând cu acest moment zvonurile cele mai nebunești au început să se răspândească despre fecioară.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image014.jpg[/IMG] Viziunile Annei Catherine Emmerich seamănă foarte mult cu niște reportaje jurnalistice, un fel de cronici transmise în direct din trecut. Anne Catherine Emmerich avea capacitatea de a citi gândurile, levita în mod frecvent, era transportată de către îngerul său păzitor la mii de kilometrii distanță de satul său natal, ceea ce îi permitea să le dea tot felul de știri sătenilor, cu mult înainte ca acestea să ajungă în acest colț pierdut. Confesorul ei nu s-a îndoit niciodată de una dintre viziunile care îl descria pe papa din acel moment ca pe un om cumsecade cu o mină verzuie. Patru zile mai târziu locuitorii au primit știrea că Napoleon Bonaparte era ridicat la rangul de împărat de către suveranul pontif.
Neputând intra în casa stigmatizatei, șase husari au intrat pe fereastră și au aterizat la picioarele patului tinerei femei.
Înspăimântați de lumina care îi înconjura chipul, soldații interziși nu mai știau ce să facă. Unii au îngenuncheat cerându-și scuze în vreme ce alții o priveau ca halucinați, ca și cum ar fi refuzat să interpreteze informațiile care le erau transmise de către ochi. Cu toții au ieșit din camera calmi, pe ușă, precum niște puști care au fost surprinși în timp ce încercau să fure dulceață. Cu toată această grație divină, Anne Catherine Emmerich a fost totuși acuzată de fraudă și o primă anchetă a fost realizată de către membrii clerului local. Constatând absența oricărei înșelătorii, preoții circumspecți au redactat un raport prudent sugerând o anchetă civilă independentă. În data de 7 august 1819, o nouă comisie formată din prefect, un consilier în legătură cu igiena, un medic, chirurgi și oameni de știință precum și martori civili, cu toții atei sau francmasoni, s-au năpustit asupra tinerei femei:
"Pe data de 7 august, povestește Johannes Maria Hocht, femeia a fost în mod brutal luată din patul său cu ajutorul unei infirmiere necunoscute, pusă pe o targă, care a fost luată de 4 polițai înconjurați de un pluton de gardă sub comanda unui locotenent. Sute de vecini asistau la acest spectacol manifestându-și prin lacrimi starea de bulversare. Au dus-o într-o casă necunoscută unde a fost lăsată pe aceeași targă în mijlocul unei săli mari unde putea fi observată din toate unghiurile." Comisia a examinat timp de mai multe zile trupul femeii fără nici un fel de menajamente: mâinile i-au fost bandajate și legate pentru a se verifica dacă își provoca singură rănile. Interogatoare de tip stalinist, percheziții regulate în celula în care se afla în căutarea de instrumente sau substanțe chimice care ar putea provoca rănile. Timp pierdut. Echipa de examinatori, conștienți de rezultatele mai mult decât jenante, au decis să o mute într-o altă casă, sperând că stigmatele vor dispărea odată cu această schimbare. Totuși faptul acesta nu a schimbat nimic iar rezultatele diverselor examinări, unele dintre ele foarte intime, au pus comisia într-o situație foarte delicată. Rapoartele, totuși sincere, au stabilit "absența sigură a oricărei fraude", și astfel cei care au acuzat-o, incapabili să explice existența stigmatelor, nu au găsit nimic care să o discrediteze. Medicul german Bahrens a explicat observațiile făcute în maniera care urmează, observații care totuși nu l-au convins niciodată că ar fi vorba cu adevărat de stigmate ci mai de grabă de un fel de "magnetism animal"!
"Crucea dublă de pe pieptul său sângerează în mod regulat în toate zilele de miercuri, celelalte răni sângerează vinerea, bandajul din jurul frunții se înroșește cel mai des în zilele de sâmbătă. Crucea și rănile laterale apar pe o suprafață a pielii lipsită de orice fel de leziuni, sângele curge din ele exact precum transpirația din pori. În Vinerea mare dinaintea Paștelui sângele curge în valuri iar rănile îi produc o suferință foarte mare. Rănile bandajate rămân timp de șapte zile și șapte nopți în aceeași stare, fără a se ameliora, fără a se înrăutății, fără a supura.Aproape în toate aceste zile ea trăiește stări de extaz în timpul cărora rămâne ore în șir rigidă precum un lemn, ochii îi sunt ermetic închiși, fără viață în aparență. Chipul său are tot timpul aceeași culoare și prezintă o sensibilitate inexplicabilă la binecuvântările preotului sau la prezența unor obiecte consacrate. Prezintă uneori o surprinzătoare cunoaștere a viitorului în ceea ce o privește pe ea sau pe cei apropiați ei. Pare că poate citi inimile ființelor umane.
Pacienta a fost observată continuu pe durata a 10 zile consecutive, zi și noapte, de persoane de încredere, cu permisiunea autorităților ecleziastice. Aceste observații au demonstrat în mod unanim că rănile nu au fost provocate cu nimic exterior, că pacienta nu a ingerat nimic în afară de apă, și că nu a existat nici un fel de evacuare. Acest ultim fenomen a fost observat și în timpul următoarelor 4 luni. În domeniul experienței medicale și fizice, fenomenele observate pe trupul tinetei călugărițe, au un caracter atât de excepțional că nici o lege cunoscută în natură nu este în măsură să de o explicație plauzibilă.
Pe scurt nimeni nu a înțeles mare lucru din acest caz, în afara faptului că ar fi fost vorba de un fel de "magnetism animal" care ar fi permis acestei biete femei să sângereze în fiecare vineri.
Acum că am prezentat cadrul exterior în care se afla Anne Catherine și modul în care era supravegheată de către autorități, să pătrundem în cadrul ei interior și să vedem ce ne spune ea despre îngeri. Este pur și simplu uimitor. Spre exemplu îngerul ei păzitor îi era vizibil aproape în permanență: Splendoarea emanată de îngerul ei păzitor, ne spune starețul Schmoger, nu avea ca egal decât propria sa privire, o rază de lumină. Anne Catherine spunea că îngerul o chema iar ea îl urma din loc în loc: "uneori îmi petreceam zile întregi împreună cu el. Îmi arăta persoane pe care le cunoșteam mai mult sau mai puțin, uneori chiar deloc. Traversam mările cu viteza gândului, puteam să văd departe, foarte departe. El este cel care m-a dus la regina Franței ( Maria-Antoaneta) în închisoare. În momentul în care vine să mă ia văd de obicei o lumină slabă iar apoi apare dintr-o dată în fața mea la fel ca lumina unei lanterne care luminează în întuneric. Ghidul meu este uneori înaintea mea, alteori alături de mine. Nu i-am văzut niciodată picioarele mișcându-se. Este liniștit, face puține mișcări, dar uneori își însoțește scurtele răspunsuri de mișcări ale mâinii sau de o înclinare ușoară a capului.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image016.jpg[/IMG] Oh, cum este de strălucitor și transparent. Are o atitudine gravă, dar foarte blândă. Părul său este strălucitor, mătăsos. Capul său nu este acoperit, iar roba pe care o poartă este lungă de un alb fermecător precum cea a unui preot. Îi vorbesc liber dar niciodată nu am putut să-l privesc în față. Mă înclin înaintea lui. Îmi dă tot felul de semne. Nu îi pun niciodată prea multe întrebări, împlinirea pe care o resimt fiind în prezența lui îmi este de ajuns. Este totdeauna foarte scurt în exprimare. Odată m-am pierdut pe câmpiile din Flamscke. Eram terorizată. Am început să plâng și să mă rog lui Dumnezeu. Dintr-o dată am văzut o lumină ca o flacără înaintea mea. Aceasta a luat apoi forma ghidului meu îmbrăcat în roba albă. Pământul sub picioarele mele a devenit uscat, nici ploaia nici ninsoarea nu îmi atingeau trupul și am ajuns acasă fără nici măcar să fiu udată".
Ea ne-a lăsat prin urmare viziunile sale cu Îngeri care apăreau în mod misterios pe întregul traseu al calvarului lui Iisus: "Nici o limbă umană nu poate exprima groaza resimțită de sufletul Mântuitorului la vederea teribilului calvar al ispășirii, deoarece el vedea nu numai lunga serie de torturi pe care urma să o îndure, dar și instrumentele de tortură, imensa ură a celor care îl acuzau, cruzimea călăilor, angoasele tuturor victimelor nevinovate sau vinovate. Oroarea acestei viziuni a fost așa de mare încât întregul său trup s-a umplut de sudoare: aceasta era precum picături de sânge care curgeau pe pământ. În timp ce Fiul Omului era astfel scufundat în tristețe și deprimare am văzut îngerii care erau cuprinși de compasiune. Simțeam cum își doreau să îl consoleze și cum se rugau înaintea tronului lui Dumnezeu pentru El.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image018.jpg[/IMG] La finalul acestei viziuni chipul lui Iisus era precum cel al unui mort. Apoi îngerii au dispărut, sudoarea îi curgea și mai abundent. Un întuneric profund domnea în grotă. Am văzut apoi un înger coborând lângă Iisus. Era mult mai mare și se putea vedea mult mai distinct având mult mai mult decât îngerii anteriori aparența unui om. Era îmbrăcat precum un preot, cu o robă lungă albă, și avea în mâini un vas mic în formă de caliciu. La deschizătura vasului am văzut un obiect mic de formă ovală care răspândea o lumină roșiatică. Îngerul plutind și-a întins mâna dreaptă către Iisus și i-a dat să bea din acel vas, apoi a dispărut."
În 1824, Anne Catherine a murit la vârsta de 50 de ani imitându-l pe Iisus. Ultimele sale cuvinte au fost "lăsați-mă să mor împreună cu Iisus pe cruce" arătând o profundă detașare față de orice medici, militari sau curioși care se aflau la căpătâiul său pentru a o examina. Şase săptămâni după ce a fost înmormântată a fost dezgropată pentru a se verifica dacă nu a existat vreun hoț cu ideea de a-i fura relicvele.
Corpul său se afla într-o perfectă stare, suplu, fără nici un fel de miros, fără nici un fel de descompunere.
Caterina de Siena (1347-1380) În pofida scurgerii timpului Caterina de Siena este o mistică extraordinar de modernă. Ea este fără îndoială a tuturor timpurilor pentru că a trăit în afara timpului. Experiențele la granițele dintre viață și moarte le-a trăit cu mult înaintea nașterii lui Raymond Moody, ceea ce au lăsat-o pentru mai multe zile înlăcrimată: "nu mai voiam să revin în această temniță care este corpul fizic". A fost văzută levitând în mai multe rânduri, în plin extaz. Caterina de Siena este eternă deoarece ea este unul dintre cei mai mari mistici din istoria bisericii, mult mai misogină în acea epocă decât în ziua de azi.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image020.jpg[/IMG] Ne-a lăsat moștenire celebrele sale dialoguri cu Dumnezeu și cu Iisus, un adevărat giuvaier care nu are decât un singur echivalent, Dialogurile cu îngerul ale Gittei Malasz. Cu toate că ea nu a trăit mult timp, 33 de ani, întreaga sa existență a fost scăldată de supranatural: stigmate, viziuni, extaze, levitația, întâlniri cu îngeri. A explicat la un moment dat că ea nu vedea chipurile oamenilor care o vizitau, deoarece ea le vedea sufletul. La un moment dat erau 8 preoți în jurul ei în permanență, deoarece toți cei care îi vorbeau la scurt timp după aceea erau profund transformați. Prin urmare nu este întâmplător că amintirea unei asemenea sfinte cum este Caterine de Siena a străbătut șase secole ale istoriei. Mistică printre mistici, o femeie teribilă cu privirea pătrunzătoare, era devotată trup și suflet lui Iisus, singura sa iubire, singurul ei iubit, singurul său soț, singurul Dumnezeu. Dumnezeul pe care a început să-L venereze de la vârsta de 6 ani, a demonstrat în mod incontestabil că aceasta era un suflet care îi era predestinat. Este suficient să ne aplecăm asupra vieții acestei femei deosebite, care, deși aproape analfabetă. a avut o influență deosebită asupra vieții religioase și politice a țării ei, asupra papilor dar mai ales asupra comunității religioase a epocii sale. Nu pentru că era o femeie pioasă, ci mai ales datorită faptului că reputația ei a depășit cu mare repeziciune frontierele. Spre exemplu, în timpul rugăciunilor, când se afla în biserică, s-a prăbușit în fața tuturor credincioșilor, palidă, cu trupul complet rigid, fără ca inima să-i mai bată, în extaz... A rămas astfel timp de trei sau patru ore, în timp ce preoții au scos o în fața bisericii fără ca nici un membru al trupului său să se miște mici măcar un milimetru. Un dominican convins fiind că nu este decât o prefăcută, aștepta cu perfidie în biserică unul dintre extazele acesteia pentru a se apropia și a-i înțepa picioarele și corpul cu un cuțit. În zilele noastre când copii afirmă că o văd pe Fecioara Maria, medicii se apropie și îi înțeapă cu un ac sau trec flacăra unei brichete pe sub mâini și prin fața ochilor pentru a verifica dacă nu cumva se prefac. Dar Caterina de Siena nu avut nici un fel de reacție pe trup.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image022.jpg[/IMG] În schimb trei ore mai târziu, când s-a întors pe pământ, nu numai că s-a plâns de violenta agresiune, dar chiar s-a format o rană în locul în care a fost lovită.
[IMG]file:///C:/Users/ADIPOP~1/AppData/Local/Temp/msohtmlclip1/01/clip_image024.jpg[/IMG] Într-o duminică a lunii august trupul său a căpătat culoarea unui cadavru, și după câteva ore apropiații săi au concluzionat că era moartă, au instalat-o într-un coșciug deschis pentru a primii ultimele omagii. Dar în cele din urmă Caterina a deschis ochii înspăimântându-le pe surorile care o păzeau. "Ce s-a petrecut?" a întrebat-o confesorul ei Raimond de Capue. "Ai fost cu adevărat moartă?" "Inima mea a explodat, s-a despicat de sus până jos. Trupul meu era desprins de suflet. Nu știu cât timp a durat aceasta, surorile spun că patru ore. Dar am văzut tainele lui Dumnezeu (Vidi Arcana Dei). Nu am văzut însăși esența divină, dar am văzut gloria sfinților, durerile păcătoșilor din infernuri, și cele ale sufletelor care se purificau în purgatoriu. Amintirile mele nu mai sunt foarte clare. Iar apoi nu am cuvinte ca să descriu acele lucruri. O, ce tristețe să mă întorc aici jos. Dar Domnul mi-a spus: "Fericirea multora depinde de întoarcerea ta pe pământ unde nu vei mai trăi ca înainte, închisă într-o celulă.""
Aceasta nu o împiedica totuși pe tânăra femeie să plângă. Ea nu dorea să revină în trupul său.
Altă dată un preot a pus-o la încercare oferindu-i la sfânta împărtășanie o bucată care nu era consacrată. Si-a dat imediat seama și furioasă a incendiat-o. În cele ce au urmat nu a mai fost necesar să îi înțepe picioarele, deoarece încă de la începutul stărilor de extaz, devenea ușoară precum pana și fără să se miște era purtată în aer de brațele mirelui ei, care era invizibil bine înțeles. Credincioșii care asistau la slujbă rămâneau paralizați, și le putem înțelege această reacție. Mariajul ei cu Iisus a fost o sursă de inspirație pentru bijutierii italieni.
Marcaje