Un fapt interesant, nu toți virușii sunt inamici

3 ani ago
by Alexandru Cadar


Descoperiri importante evidențiază necesitatea unui studiu mai amănunțit al viromului uman.

Pe măsură ce învățăm mai multe despre viruși, trebuie să ne schimbăm concepția că aceștia sunt doar agenți patogeni, creați doar pentru a ne distruge.
În ultimii ani, tot mai multă atenţie a fost acordată microbiomului. Încă din anii ‘40, acesta era considerat a fi comunitatea tuturor organismelor vii microbiene dintr-un habitat anume. Cu timpul si datorită cercetărilor efectuate în această zonă, domeniul de aplicare a termenului s-a tot restrâns, acum referindu-se doar la bacterii.
Oganismul uman, pe lângă bacterii, prezintă o gamă largă de alte microorganisme, precum viruși, fungi, protozoare și pentru unii, viermi. Toate acestea s-au adaptat la sistemul biologic uman și au găsit modalități de supraviețuire și înmulţire în interiorul nostru. Puțina atenție acordată microorganismelor până acum s-a datorat lipsei de tehnologie sau finanțare. În particular, în cazul virușilor, majoritatea studiilor și investițiilor s-au concentrat pe detectarea, clasificarea si descoperirea celor care provoacă daune precum infecții și boli.
Cu toate acestea, există multe specii în interiorul nostru care sunt fie inofensive, fie cu unele beneficii pentru organism. Cele din urmă, denumite și simbioți, au primit foarte puţină atenție. Luna trecută, un cercetător de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, Dr. Marilyn Roossnick, a publicat un articol arătând sprijinul pentru aceste specii benefice deosebite, ce se află în natură și într-adevăr, în noi.
Susţinerea acostor microorganisme poate părea oarecum controversată luând în considerare că cea mai mare parte a zvonurilor despre viruși, cel puțin din ştirile publice, sunt negative. Există un motiv bun pentru asta. În ultimii ani, întrega lume a avut de-a face cu viruși de răceală şi gripă, virusul West Nile, Chikungunya, virusul Heartland și desigur, Ebola. Dar în timp ce acești viruși apar în toate ştirile şi articolele, multe exemple bune nu primesc nici o atenție și suferă datorită verilor lor prost crescuți.
Acest lucru a cauzat o perspectivă distorsionată asupra organismelor microbiene, împiedicându-ne să vedem posibilele beneficii pe care le-ar avea asupra sănătăţii noastre.
Din exemplele date de Roossnick, multe se concentreze pe plante și insecte, deoarece există mai multe informații cu privire la simbioza în acest domeniu decât în cel uman. Totuşi ea subliniază o serie de factori critici, deja cunoscuţi, despre viruşii din corpul uman. Avem populații de viruși atât în intestin, cât și în piele și chiar în sânge. Acest fapt special este cunoscut de peste 40 de ani. Această colecție virală are chiar propria denumire, folosită pentru diferențierea de termenul centrat pe bacterii (microbiom) și anume virom.
Viromul apare la o vârstă foarte fragedă și pare să fie foarte dinamic în primele luni de viață. La un moment dat populația viromului se stabilizează. Fiecare dintre noi are o colecție unică de viruși, deși există unele specii comune. Multe dintre acestea sunt bacteriofagi, care vizează bacteriile din interiorul nostru, însă unele se instalează şi în celulele umane. Una dintre ele se întâmplă să fie în aproximativ jumătate din populație. Este vorba de CrAssphage, virus bacteriogfag, întâlnit preponderent in fecalele umane. Acest virus vizează una dintre cele mai comune bacterii din intestin, Bacteroides. Abundența acestor viruși specifici nu are încă o explicaţie clară, însă ei sunt acolo, chiar și atunci când suntem sănătoși.
Lipsa unei infecţii din partea virusului nu îl face automat un prieten
Roossnick sugerează existența de posibili viruși benefici în organism. Unii s-ar putea să ne ajute să rămânem sănătoşi şi chiar, mai surprinzător, să combată unele infecţii.
Ea evidențiază posibila importanță a unui virus, cunoscut sub numele de γ-herpesviruses, care în șoareci, poate ajuta la prevenirea infecțiilor cauzate de Listeria monocytogenes și a Ciumei – Yersinia Pestis. De asemenea Dr. Roossnickexplică modul în care un anumit virus, cunoscut doar ca GB-C, poate ajuta persoanele care sufera de HIV prin încetinirea progresiei de răspândire virală în organism. Acestea sunt doar două exemple, dar Roossnick sugerează că acest lucru poate fi doar începutul. Pot exista și alte acțiuni simbiotice încă necunoscute care nu sunt legate neapărat de prevenirea unei infecții.
Un domeniu de interes special este declanșarea genelor virușilor integrați în propriul nostru material genetic. Acești viruși endogeni alcătuiesc aproximativ 8% din materialul nostru genetic. Inițial, aceștia au fost considerați doar resturi, bucăţi nedorite în urma evoluţiei.
Însă acum se ştie că au o varietate de funcții.

Unul dintre subiectele cele mai studiate ce implică retroviruși endogeni se concentrează asupra reproducerii. Ca exemplu este oferită proteina codificată de un virus HERV-W, cunoscută sub numele de syncytină, care pare a fi imperativă pentru formarea adecvată a placentei. Fără ea pot apărea mai multe tipuri de probleme printre care și pre-eclampsia.
Roossnick îşi încheie lucrarea accentuând nevoia de a studia şi accepta rolul simbiotic al virușilor în viețile noastre. Acest lucru necesită un efort concertat pentru a îmbunătăți științele precum secvenţierea genetică şi bioinformatica. Suntem la început, cu realizări și cercetări la o scară ceva mai mică, dar Dr. Roossnick priveşte cu optimism la un viitor luminos, în care inevitabil vor fi descoperiţi mai mulţi viruşi simbiotici.
Este nevoie doar de voinţă, metodă, și, desigur, fonduri substanţiale.