Papornița Moșului
Rezultate 1 la 7 din 7

Subiect: Poezii de Pablo Neruda - cele mai frumoase poezii

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.211

    Poezii de Pablo Neruda - cele mai frumoase poezii



    Poezii de Pablo Neruda - cele mai frumoase poezii :


    Pablo Neruda - ABSENŢA
    Pablo Neruda - Absence
    Pablo Neruda - Adunare sub noile steaguri
    Pablo Neruda - Albină (VIII)
    Pablo Neruda - Amor
    Pablo Neruda - Cine moare...
    Pablo Neruda - Eu Reyes mă numeam
    Pablo Neruda - FIUL
    Pablo Neruda - Fiară de lumină
    Pablo Neruda - Je t'ai ręvée un soir...
    Pablo Neruda - Numai moartea
    Pablo Neruda - Oda Bucuriei
    Pablo Neruda - Oda Cepei
    Pablo Neruda - Oda Guatema;eo
    Pablo Neruda - Oda Marii
    Pablo Neruda - Oda saraciei
    Pablo Neruda - Odă frumoasei mele
    Pablo Neruda - Omul invizibil
    Pablo Neruda - POEMA 12
    Pablo Neruda - Patagonia
    Pablo Neruda - Pielea Mesteacanului
    Pablo Neruda - Pielea Mesteacanului I
    Pablo Neruda - Poem
    Pablo Neruda - Poem III
    Pablo Neruda - Poema 15
    Pablo Neruda - Poemul I
    Pablo Neruda - Poemul II (Lumina te învăluie)
    Pablo Neruda - Poemul IV
    Pablo Neruda - Poemul V
    Pablo Neruda - Poemul VI *
    Pablo Neruda - Poemul VII
    Pablo Neruda - Poemul XIII
    Pablo Neruda - Poemul XVIII
    Pablo Neruda - Poemul XX
    Pablo Neruda - Poetii celesti
    Pablo Neruda - Poezii - 12 - 15
    Pablo Neruda - Pot sa scriu versurile cele mai triste acum
    Pablo Neruda - PĂMÂNTUL
    Pablo Neruda - RANA
    Pablo Neruda - Ramura furata
    Pablo Neruda - Regina
    Pablo Neruda - Regina I
    Pablo Neruda - SĂRĂCIA
    Pablo Neruda - Tangoul vaduvului
    Pablo Neruda - The Saddest Poem
    Pablo Neruda - Totdeauna
    Pablo Neruda - Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii.
    Pablo Neruda - XVII
    Pablo Neruda - XVII - Cincizeci de sonete de dragoste
    Pablo Neruda - Your feet
    Pablo Neruda - degete arse
    Pablo Neruda - poema 12
    Pablo Neruda - Îmbătat de pini (IX)
    Pablo Neruda - Şi de-ar fi să mă uiţi vreodată

    Sursa:
    http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/n/pablo-neruda-6zutsct/

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.211
    Misterul mortii lui Pablo Neruda. Ramasitele celebrului poet
    , deshumate dupa 40 de ani



    https://stirileprotv.ro/special/mist...40-de-ani.html
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.01.2020 la 17:56.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.211
    Unele prietenii sunt eterne

    Câteodată găseşti în viaţă
    O prietenie specială:
    Acel cineva care intră în viaţa ta
    O schimbă complet.
    Acel cineva care te face să râzi fără încetare;
    Acel cineva care te face să crezi că în lume
    Există cu adevărat lucruri bune.
    Acel cineva care te convinge
    Că există o uşă gata
    Pentru tine s-o deschizi.
    Aceasta este o prietenie eternă...


    Când eşti trist
    Şi lumea pare întunecată şi goală,
    Acel prieten etern îţi ridică spiritul
    Şi face această lume întunecată şi goală
    Să apară deodată strălucitoare şi plină.
    Prietenul tău etern te ajută
    În timpurile care sunt dificile, triste
    Şi de mare confuzie.
    Dacă pleci departe
    Prietenul tău etern te va urma.
    Dacă te rătăceşti,
    Prietenul tău etern te va călăuzi şi-ţi va ridica spiritul.
    Prietenul tău etern te va lua de mână
    Şi-ţi va spune că totul va fi bine.


    Dacă găseşti o astfel de prietenie
    Te vei simţi fericit şi plin de bucurie
    Pentru că nu ai nimic pentru care să te îngrijorezi.
    Ai un prieten pentru toată viaţa ta
    De vreme ce o prietenie eternă nu are sfârşit.

    Pablo Neruda


    Poezii de dragoste de Pablo Neruda

    O colecţie de poezii, poeme şi sonete de dragoste ale marelui poet Pablo Neruda, incluse în marea lor parte în volumul Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, tradus de Ionuţ Popa.


    Poem

    Ce ai?
    când te privesc
    nu aflu în tine decât doi ochi
    asemenea tuturor ochilor
    şi o gură
    pierdută printre miile de buze
    pe care le-am sărutat,
    un trup
    aidoma tuturor trupurilor
    pe care le-am cunoscut
    dar care nu mi-au lăsat
    nici o amintire.


    Poemul I

    Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
    eşti asemenea unei lumi, aşternută în supunere.

    Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
    şi face o sămânţă să răsară în adâncul pământului.


    Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
    şi noaptea m-a doborât cu invazia ei copleşitoare.
    Să pot supravieţui, te-am pătruns ca o armă,
    ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.


    Dar vremea răzbunării a apus, şi te iubesc!
    Trup din piele, din muşchi, din lapte însetat şi ferm.
    Şi cupele sânilor tăi! Şi ochii tăi plini de absenţă!
    Şi rozele pubisului tău! Şi vocea ta tristă şi blajină!


    Trupul femeii mele, voi continua să dăinui prin el.
    Setea mea, eterna-mi năzuinţă, calea mea schimbătoare.
    Ape negre se adună acolo unde setea eternă curge,
    şi truda alături de ea, şi durerea fără de ţărm.


    Poemul V

    Ca tu să mă auzi,
    cuvintele mele
    se îngustează câteodată
    precum urmele pescăruşilor pe plaje.


    Colier, clopot ameţit
    pentru mâinile tale gingaşe ca strugurii.


    Şi îmi privesc cuvintele din depărtare.
    Ele găsesc un adăpost mai cald în tine decât în mine.
    Ca iedera se înalţă pe vechile-mi dureri.


    La fel suie ziduri ceţoase.
    Tu eşti vinovată pentru o astfel de trudă.
    Ele zboară din bârlogul meu întunecat.
    Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.


    Înaintea ta, au populat golul pe care tu l-ai cucerit,
    şi îmi sunt mai vecine în tristeţe decât tine.


    Acum vreau ca ele să spună ce-am vrut eu să-ţi spun
    şi să te facă să auzi aşa cum eu aş vrea să mă auzi.


    Vânturile obidei încă le mai mângâie, ca întotdeauna.
    Câteodată, uraganele viselor le zdrobeşte.
    Poţi asculta şi alte voci în vocea mea îndurerată.


    Bocetul bătrânelor guri, sângele vechilor rugi.
    Iubeşte-mă, pereche. Nu mă abandona. Urmează-mă.
    Urmează-mă, pereche, pe acest val de obidire.


    Şi cuvintele mele prind culoare în iubirea ta.
    Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.


    Voi preface cuvintele într-un colier infinit
    pentru mâna ta albă, gingaşă ca strugurii.


    Poemul VI

    Mi te amintesc aşa cum erai astă toamnă.
    Erai pălăria cenuşie şi inima liniştită.
    În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
    Şi frunzele cădeau în bălţile din sufletul tău.


    Întinzându-mi braţele ca o plantă căţărătoare,
    frunzele îţi împânzeau vocea, calmă şi împăcată.
    Artificii de veneraţie în care setea-mi ardea.
    Zambilă dulce şi albastră răsucită pe sufletul meu.


    Îţi simt privirea călătorind, şi toamna se îndepărtează:
    pălărie cenuşie, cântec de pasăre, inimă-cămin
    către care dorurile-mi adânci au migrat
    şi săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.


    Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
    amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniştite!
    Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
    Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.


    Poemul VII

    Aplecându-mă în după-amieze,
    îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.


    Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
    se întinde şi arde, braţele ei arată ca braţele unui om
    aproape de înec.


    Am trimis semnale roşii dincolo de ochii tăi absenţi,
    care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.


    Reţii numai întunericul, femeia mea distantă,
    şi din privirea ta, uneori, ţărmul temerii iese la lumină.


    Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
    în valurile care se agită în ochii tăi marini.


    Păsările ciugulesc primele stele
    care luminează ca sufletul meu când te iubesc.


    Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,
    aruncând o coamă albastră peste ţărm.


    Poemul XIII

    Am fost plecat să-ţi conturez
    graniţele trupului cu atingeri de foc.
    Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
    încercând să se ascundă.
    În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.


    Poveşti de spus pe malul înserării,
    ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
    O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
    anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.


    Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
    Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
    atârnând între mare şi tristeţe.
    Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.


    Între buze şi glas ceva piere,
    ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
    la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.
    Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
    Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.
    Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
    O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire...
    Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mainile unui nebun.

    Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
    Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
    inima mea s-a închis ca o floare de noapte.


    Poemul XVIII

    Aici te iubesc!
    Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
    Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
    Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
    Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
    Un pescăruş argintiu alunecă din vest.

    Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
    O, catargul unei corăbii.
    Singur.
    Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
    În depărtare, marea sună şi răsună.
    Acesta este un port.
    Aici te iubesc.
    Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
    Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
    Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
    ce străbat marea fără destinaţie.
    Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
    Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
    Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
    Iubesc ce nu am.
    Tu eşti atât de departe.
    Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
    Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
    Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
    Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
    Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
    cu frunzele lor ca de coarde.


    Poemul XX

    Astă-seară pot să scriu cele mai triste versuri.
    Să scriu, de pildă: "Noaptea e înstelată, iar hăt, departe, pe cer dârdâie aştrii albaştri".
    Vântul nopţii dă roată pe cer şi cântă.
    Astă-seară pot să scriu cele mai triste versuri.
    Eu am iubit-o, şi, uneori, chiar şi ea m-a iubit.
    În asemenea nopţi am ţinut-o în braţe,
    Şi-am sărutat-o de atâtea ori sub cerul nesfârşit.
    Ea m-a iubit, şi uneori chiar şi eu o iubeam.
    Dar cum să nu iubesc
    Ochii mari cu care mă ţintuia?
    Astă-seară pot să scriu cele mai triste versuri.
    Să ştiu că nu mai e mea.
    Să simt că am pierdut-o.
    S-aud noaptea imensă, şi mai imensă fără ea.
    Şi versul să-mi cadă pe suflet ca roua pe iarbă.

    Ce contează că iubirea-mi n-ar putea s-o păstreze?
    Noaptea eîinstelată, iar ea nu-i cu mine.
    Asta-i tot. Departe, cineva cântă. În depărtare.
    Sufletul meu nu-i mulţumit că a pierdut-o.
    Că pentru a mi-o apropia, privirea mea o căuta.
    Inima mea o căuta, dar ea nu-i cu mine.
    Chiar în noaptea care face albi aceiaşi copaci.
    Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiaşi.

    N-o mai iubesc, e sigur, dar cât am mai iubit-o.
    Vocea mea caută vântul, ca să-i ajungă în urechi.

    A altuia. A altuia va fi.
    Ca înainte, a sărutărilor mele.
    Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniţi.

    N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
    Atât de scurtă-i iubirea, şi-a atât de lungă uitarea.
    Fiindcă în asemenea nopţi am ţinut-o în braţe,
    Sufletul meu nu-i mulţumit că a pierdut-o.

    Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoacă şi acestea
    ultimele versuri pe care le scriu.


    Albină (VIII)

    Albină, ţi-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
    îmbătată de miere, şi zborul ţi-l purtai în dulci spirale de fum.


    Eu sunt cel fără speranţă, cuvântul fără ecou,
    şi cel care a avut totul, pierzând totul.


    Ultima legătură, în tine scârţâie ultima-mi năzuinţă.
    În ţinutul meu searbăd tu eşti ultima roză.


    O, tu care eşti tăcută!

    Lasă-ţi privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
    O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.


    Tu ai privirea adâncă, în care noaptea loveşte.
    Liniştite braţe de flori şi veşmânt de roză.


    Sânii tăi aduc a melci albi.
    Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
    să se odihnească.


    O, tu care eşti tăcută!

    În mine răsare singurătatea, cuprinsă de absenţa ta.
    Plouă. Briza mării chinuie pescăruşi rătăcitori.


    Apa păşeşte, desculţă, pe străzile deja străbătute.
    Din acel copac, frunzele se plâng ca şi când ar fi bolnave.


    Albină, chiar şi când nu eşti aici îţi arunci zumzetul în sufletul meu.
    Din nou, exişti în timp, zveltă şi tăcută.


    O, tu care eşti tăcută!

    Îmbătat de pini (IX)

    Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
    ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
    aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
    stăruind în trainica mea frenezie marină.


    Palid şi zdrobit de apa-mi hămesită,
    plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
    încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
    şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.


    Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
    al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
    liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
    albe şi dulci ca şoldurile calme.


    În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
    încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
    cu eroism despicând visele
    şi înveninând rozele ce mă împânzesc.


    În susul apei, din sânul valurilor urcânde,
    trupul tău paralel se predă braţelor mele
    ca un peşte prins în eternitate de sufletul meu,
    viu şi agale, în încordarea dedesubtul cerului.


    Ramura furată

    Ne vom strecura noaptea
    să furăm
    o ramură înflorită.


    Vom sări zidul
    în întunericul unei grădini străine,
    două umbre în umbră.


    Iarna încă nici n-a trecut
    şi mărul se arată
    preschimbat pe neaşteptate
    într-o cascadă de flori mirositoare.


    Vom pătrunde în noapte,
    vom ajunge până la firmamentul ei tremurător
    şi mâinile tale mici, şi mâinile mele
    vor fura stelele…


    Şi în vârful picioarelor,
    în casa noastră,
    prin noapte şi umbră,
    va pătrunde odată cu paşii tăi
    pasul mut al parfumului
    şi,
    cu picioarele înstelate,
    trupul limpede al primăverii.


    Odă frumoasei mele

    Cu inimă pură, cu privire
    limpede
    te slăvesc frumuseţe,
    stăvilind sângele meu,
    pentru ca unduind, să ţâşnescă
    linia, conturul,
    pentru ca
    tu să-mi pogori în cântec
    ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
    în miresma pământului
    sau în muzica mării.


    Frumoasa mea nudă,
    la fel
    sunt picioarele tale-arcuite
    de-o pală străveche
    de vânt sau de zvonuri,
    precum
    sunt urechile tale
    scoici mititele
    ale splendidei mări americane.
    La fel sânii tăi
    de împliniţi, doldora
    de lumina vieţii,
    sunt ca şi
    pleoapele tale fremătătoare,
    ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
    tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.


    Linia ce desparte
    spatele tău
    în pale tărâmuri,
    se pierde şi reapare
    în două jumătăţi,
    ca de măr,
    şi şerpuieşte despărţindu-ţi
    frumuseţea
    în două coloane
    de aur aprins, de albastru gingaş,
    pierzându-se la picioarele tale,
    ca-n două boabe de strugure,
    de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
    dublul copac al simetriei tale,
    foc înflorit, policandru deschis,
    rod plin, ridicat
    deasupra legământului mării
    şi al pământului.


    Din ce substanţă,
    cuarţ, agată sau grâu,
    a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
    ca pâinea dospind
    în dogoare,
    şi-a-nvederat
    coline de-argint
    văi de catifea,
    până ce-a rămas întipărită
    forma ta de femeie puternică, gingaşă?




    http://www.interferente.ro/poezii-de...lo-neruda.html

    Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.01.2020 la 18:35.

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.211

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.211

  6. #6
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.211

  7. #7
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.211

    PABLO NERUDA, Poezia

    Și a fost pe vremea aceea... A venit poezia
    să mă găsească. nu stiu, nu stiu unde
    a venit din, din iarnă sau dintr-un râu.
    nu stiu cum sau cand,
    nu, nu erau voci, nu erau
    cuvinte sau tăcere,
    dar de pe o stradă, m-a chemat,
    din ramurile nopții,
    dintr-o dată printre ceilalți,
    între incendii violente
    sau revenind singur,
    era acolo fără chip
    și m-a atins.

    Nu știam ce să spun, gura mea
    nu știa ce
    să-o numesc,
    ochii mei erau orbi,
    și ceva îmi bătea în suflet,
    febră sau aripi pierdute,
    Am continuat,
    analizand
    acea ardere,
    și am scris primul meu rând vag,
    vag, fără substanță, pur
    Prostii,
    înțelepciune curată
    din care nu se știe nimic,
    și deodată am văzut
    cerul
    descoperit
    și deschis,
    planete,
    plantații palpitante,
    întunericul străpuns,
    ciuruit de săgeți, foc și flori,
    noaptea copleșitoare, universul.

    Și eu, o ființă mică,
    îmbătat de marele vid
    plin de stele,
    în chip şi asemănare
    a misterului,
    Am simțit că fac parte din pur
    abis,
    M-am rotit cu stelele,

    inima imprastiata in vant.
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.11.2022 la 21:10.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •