Sindromul broaștei fierte saucum poți să-ți distrugi viața

Atunci când pericolul e evident,când vedem moartea cu ochii, cum se spune, reacționăm imediat pentru a ieși dinacea situație periculoasă ori pentru a ocoli dezastrul. Instinctul deconservare e prompt. Arde, fugi. Vin apele revărsate, o tai pe un loc maiînalt, unde să nu ajungă puhoaiele. E furtună, închizi geamurile casei și puilucrurile din curte la adăpost, ca să nu le distrugă vântul și ploaia. Ecutremur, stai în cadrul ușii, nu te repezi pe casa scărilor, și încerci și orugăciune.
Reacționăm rapid la pericolele evidente și nu le conștientizăm adesea ori lebagatelizăm pe cele nevăzute, care ne afectează în timp, an cu an, din natură,alimentație și relațiile cu semenii. Când însă răul ne este servit în dozemici, nu-l luăm în seamă sau îl observăm, dar alungăm gândul care ne spune“Fugi!“ și încercăm să ne adaptăm la rău pentru a merge mai departe, pe un drumgreșit, după cum a demonstrat experimentul expus mai jos.

O teorie care ni se aplică și nouă

Totul a pornit de la un experiment delaborator din secolul al XIX-lea. S-a observat atunci că o broască aruncatăîntr-o oală cu apă fiartă va sări imediat din oală ca să-și salveze viața. Însădacă broasca este pusă într-o oală cu apă rece, iar temperatura apei estecrescută progresiv, organismul broaștei se va adapta, încet, încet, latemperatura tot mai ridicată. Și când apa va ajunge fierbinte de nesuportat,broasca va muri, pentru că nu va mai avea energie să sară din oală.
Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la mediul tot maiagresiv.
In timpurile moderne, psihologii aupreluat acestă teorie a broaștei fierte, constatând că are multe în comun cufelul în care reacționează oamenii în mediile agresive. Și noi, exact cabroscoiul din experimentul biologic, reacționăm prompt în fața unei amenințăriclare: fugim, țipăm, lovim, ne apărăm cumva. Dacă amenințarea este tăcută,oarecum îndepărtată sau de o intensitate suportabilă, ne adaptăm. Este vorbadespre sindromul broaștei fierte.
Ducem astfel pe picioare boli carenu dor foarte tare, rămânem în relații toxice sau care nu ne mulțumescîndeajuns, la gândul că ne vom descurca cumva, acceptăm, la munca, sarcini carenu ne plac sau pentru care nu suntem plătiți, pentru că ele nu ni se impunbrusc – poate așa am reacționa prompt! – ci ni se pun în spinare, rând pe rând,cărămizi ușoare. Și când simțim că am ajuns la capătul puterilor, clacăm,pentru că toată energia ne-am consumat-o în procesul de adaptare. Nu mai avemputere, nici fizic, și nici psihic, să sărim din „oala cu apă fierbinte”.
Cum să recunoști situațiile periculoase?
Procesul de adaptare la un mediu ostil nueste, în esență, un lucru rău. Totule să știm când să spunem „stop“, pentru a nu atinge faza critică, faza în carene simțim storși de energie, incapabili de a mai lua decizii ce pot duce laschimbări în bine.
SănătatePericole care ne ucid lent: poluarea atmosferică, fumatul, consumul dealcool, hrana intens procesată, aditivii din mâncare și din cosmeticelede proastă calitate. Evită-le, pe cât posibil, pentru că pot duce la cancer șila alte afecțiuni grave care, odată instalate, sunt dificil sau imposibil devindecat.
Psihic
Pericole care ne ucid lent: oamenii toxici, vampirii energetici, iubirileneîmpărtășite, umilințele pe care le acceptăm din dragoste, prieteniile dininteres, violența verbală, prejudecățile, complexele. Îndepărtează-te până nu eprea târziu de tot ce simți că-ți face rău. Nu căuta scuze, nu aștepta să seschimbe în bine ceva – șansele sunt mici, iar energia ta psihică nu einepuizabilă.
Apelează, la nevoie, la un psiholog.
Carieră
Pericolecare ne ucid lent: munca pe care nu o facem cu plăcere, bullyingul,tăierile de salariu, posturile pentru care suntem subcalificați sausupracalificați, atmosfera de lucru încordată, sentimentul de epuizare fizicăși/sau psihică, violența verbală, hărțuirea sexuală, lipsa satisfacțiilorsufletești și bănești. În timp, aceste elemente generează frustrări tot maimari, subminează încrederea în propria persoană și în propriile abilitățiprofesionale. Apar sentimentele de ratare, de blazare, se instalează frica deschimbare, senzația că orice ai face nu va fi mai bine, că oricum nu-ți veigăsi altceva de lucru, că nu ai valoare pe piața muncii și mai bine reziști și temulțumești cu ce ai.
România sindromului broaștei fierte
Autor:Alexandru Petria, Scriitor
Publicat:29/02/2016