Personalitati ale lumii antice vorbesc despre daci



Stindardul dacilor

Iata câteva citate ale unor personalități antice, care ne vorbesc despre vechii daci, strabunii nostri si despre Burebista, Decebal, Dromihete sau Tomiris

1.Împăratul Traian, despre geto-daci (“De bello dacico” – carte pierdută din care s-au păstrat citate în alte lucrări):

“Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zamolxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile.”

2.Pitagora, despre geți (“Legile morale și politice”)

“Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”

3. Strabon, despre Burebista („Geografia”)

“Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani.”

4.Horațiu, despre pericolul dacic în secolul I î.Ch.(Ode)

“Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte interne, să fie nimicită de către daci și etiopieni: aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii – n.n.) se pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”

5.Dio Cassius, despre Decebal („Istoria Romană”)

„Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora în vremea aceea domnea Decebal. Duras, care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal de bună voie domnia, pentru că era foarte priceput în planurile de război și iscusit în înfăptuirea lor, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și să se retragă la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător și se pricepea să folosească izbânda, dar și să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un dușman de temut pentru romani”

6. Iordanes, Getica, XI, 69-70

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc.


Dacii atacând o fortăreaţă romană

Iordanes, Getica

“… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…”

7. Dio Chrysostomus, Discursuri

” Se întamplă că am facut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi, veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi pace”.



Statuie de dac, Roma

8. Inscripţia lui Acornion de la Dionysopolis

“În tinereţea sa, pe când era rege Burebista, cel dintâi şi cel mai mare dintre regii stăpânitori asupra Traciei şi obţinând de la acesta stăpanirea peste întreg ţinutul de dincolo de Potamos şi peste împrejurimi, Acornion face foarte multe lucruri bune patriei sale, spunând şi dându-i totdeauna cele mai bune sfaturi şi câştigând prin vorbele sale bunăvoinţa regelui pentru oraşul sau.”

9. Posibil citat din Getica lui Traian (Iulian, Cezarii,Traian,22)

„Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie.”

10. Lucanus, Pharsalia, II, 295-297

„Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…”


11. Florus – Razboiul cu dacii II, 28 [IV,12],18-19:

“18.Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso*, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. 19. Împăratul Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus** şi i-a alungat pe malul de dincolo [al Dunării]; dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi.”

* A condus si pe dacii care s-au luptat în anul 29 a.Chr. cu Marcus Licinius Crassus (cf. Horatiu – Ode, III, 8, 18 si Suetoniu – Augustus, LXIII,4)

** Guvernatorul Panoniei, Cneius Cornelius Lentulus, a fost consul în anul 14 a.Chr., a condus celebra campanie împotriva dacilor (cf. Tacit – Anale, IV,44 si Faptele împăratului Augustus,V,30,2) care pare sa fi avut loc in anii 11-12 p.Chr.


Stindardul Dacilor – detaliu de pe Columna lui Traian; Personajul din partea stanga este probabil Regele Decebal – Muzeul Civilizatiei Romane din Roma



Surse : adevaruldespredaci.ro/Daniel Roxin ; valentinro.blogspot.com.es/;Izvoare privind istoria României, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964