REGENERAREA - O speranţă... ! ! !


Regenerarea, miracolul care ne întinerește:
Cu o alimentație sănătoasă, putem să stimulăm regenerarea fiecărui organ şi astfel să amânăm cât mai mult bătrâneţea.
În fiecare clipă, celule din organismul nostru mor şi altele noi se nasc. Suntem într-o permanentă primenire, ceea ce e vechi şi uzat fiind înlocuit cu țesuturi tinere. Organismul nostru are uimitoarea capacitate de a se autoregenera.
Celule diferite au durată de viaţă diferită, ca atare, organele se înnoiesc în ritmuri diferite. De exemplu, celulele roşii parcurg un ciclu complet de viaţă în patru luni, cele albe, într-un an. Pielea se schimbă o dată la două-trei săptămîni, colonul la patru zile, oasele la zece ani.
O dată la şapte ani îşi încheie procesul de regenerare cam toate celulele corpului, adică din şapte în şapte ani suntem alţi oameni.
Acest proces se poate petrece mai rar din cauza toxinelor acumulate, care frânează regenerarea celulară. Putem stimula natural acest proces printr-o alimentaţie adecvată. Putem astfel să ne prelungim tinereţea.
Ficatul se poate reface în cinci luni!
Celulele corpului omenesc îmbătrânesc, mor şi sunt înlocuite de altele noi. Zilnic, în corpul omenesc mor 50-70 de miliarde de celule. Într-un an, într-un organism adult, masa de celule moarte este egală cu masa individului. O dată la şapte ani, organismul e regenerat aproape în întregime.
Puterea de regenerare şi supravieţuire a celulelor depinde însă de energia primită, iar aceasta trebuie să fie, la rândul ei, reînnoită.
Există mai multe metode de alimentare cu biocombustibili. Unele teorii vorbesc de o stimulare energo-informaţională (biorezonanţa, homeopatia, bioenergoterapia, medicina integrată, fitoterapia, gemoterapia), care ar duce la formarea de celule stem, cele care regenerează ţesuturile, refăcându-le pe cele bolnave.
Dar cea mai la îndemână metodă de a ne reîntineri organismul este alimentaţia sănătoasă. Fiecare organ are ritmul lui de îmbătrânire şi de regenerare.
De exemplu, ficatul, foarte bine vascularizat, are o putere de refacere uimitoare, se reface complet în cinci luni şi chiar mai repede. În cazul în care se îndepărtează prin operaţie 70% din ficatul unei persoane, acesta va creşte la loc, aproape în întregime, în numai două luni. Până şi ficatul alcoolicilor se poate regenera întrucât celulele hepatice se reînnoiesc o dată la 150 de zile. Dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, organismul s-ar umple de deşeuri şi ar înceta să nu mai funcţioneze. În cazul cirozei însă, ficatul nu mai are nicio celulă funcţională şi nu se mai poate regenera.
Pentru a ajuta ficatul să întinerească, se recomandă alimente bogate în acid folic şi complexul de vitamine B: lemn dulce, păpădie, silimarină, suc de aloe, ulei de somon, lucernă, pătrunjel, morcov, oregano, ginseng, armurariu. Bătrânii spun că plantele şi florile galbene sunt ideale pentru sănătatea ficatului.
Inima întinereşte o dată la 20 de ani!
Până de curând se credea că inima nu are capacitatea de a se regenera. Un studiu recent a descoperit că acest organ este dotat cu celule stem care întineresc constant, de cel puţin trei sau patru ori în timpul vieţii. Dacă inima nu s-ar regenera, durata ei de viaţă ar fi de numai 20 de ani.
După vârsta de 35 de ani, inima oboseşte şi îşi răreşte bătăile, numărul maxim de contracţii pe minut scăzând cu una pe an. De asemenea, inima se micşorează cu o medie de 0,3 grame în fiecare an, pompând tot mai puţin sânge în corp. La fel ca toţi ceilalţi muşchi, inima rămâne în formă cu exerciţii fizice.
Regenerarea celulelor cardiace se poate face cu substanţe neocardiogenice, capabile să stimuleze formarea de ţesut cardiac sănătos. Aceste substanţe benefice pentru inimă sunt_resveratrolul _(extras din struguri)*( =vin rosu inchis! )* şi ginsengul. Remedii care stimulează celulele stem şi, astfel, întineresc inima: infuzie de unguraş şi lăptişor de matcă.
Ca inima să funcţioneze bine, şi sângele trebuie să fie sănătos, precum şi vasele prin care circulă. Celulele roşii din sânge trăiesc cam patru luni. O singură picătură de sânge conţine milioane de asemenea celule, care ajută la transportul oxigenului. Fierul facilitează acest proces, deci e bine să mâncăm carne roşie, ouă, carne de pui sau fasole, porumb, sfeclă roşie, cacao.
Plantele care combat anemia: viţă-de-vie, flori de castan sălbatic, păducel, pin, dovleac, ţelină.
Vasele de sânge îngustate îşi pot recăpăta dimensiunile optime prin forţele proprii ale organismului, care poate construi chiar artere noi.
Esenţială e alimentaţia săracă în sare şi colesterol. Se recomandă vinete, morcovi, ceapă, soia, peşte, iaurt, ulei de floarea-soarelui, mere, gutui, tărâţe de ovăz şi de orz. Dintre plante, sunt utile cresonul, prazul, usturoiul, hreanul, sucul de varză.
Intestine noi - la trei zile!
Vârsta intestinelor este de numai două-trei zile. Aceasta deoarece intestinele sunt expuse chimicalelor foarte corozive, precum acidul gastric. Anumite porţiuni, care se protejează cu un mucus de acest acid, se regenerează la fiecare trei-cinci zile.
Celulele mucoasei intestinale se hrănesc şi se regenerează în proporţie de 70% cu ajutorul acizilor graşi Omega. Aceştia conferă protecţie contra cancerului şi a bolilor inflamatorii ale intestinului.. Prăjelile şi băuturile alcoolice afectează mucoasa intestinelor..
Cei mai buni regeneratori ai intestinelor sunt: varza murată, pătlagina, cătina, arnica. Sunt necesare 25-30 de grame de fibre în fiecare zi.
Învelişul stomacului (mucusul) se schimbă complet la cinci zile.
Pläminii - la citeva säpzämini, dar si ... la un an.
Plămânii conţin mai multe tipuri de celule, care se înnoiesc la perioade diferite, de cel mai mult timp având nevoie ţesutul alveolar: circa un an. Pe de altă parte, celulele de la suprafaţa plămânilor se regenerează o dată la două-trei săptămâni.Emfizemul pulmonar, însă, poate împiedica regenerarea celulelor, distrugând definitiv celulele ţesutului alveolar.
Pentru regenerarea mai rapidă şi mai eficientă a plămânilor se recomandă vitamina A (acidul retinoic). O singură porţie demorcovi, cartofi dulci sau mango oferă doza recomandatăzilnic din această vitamină..
Importante sunt şi renunţarea la fumat şi mişcarea în aer liber.
Antioxidanţii ajută la refacerea plămânilor. Vitamina C şi flavonoidele se găsesc în fructele şi legumele proaspete, în special fructele de pădure, verdeţuri (broccoli), roşii, ardei şi cireşe. Lactatele, peştele, apa şi cafeaua îmbunătăţesc activitatea pulmonară.
La bărbaţi, unghiile şi părul se regenerează mai repede Papilele gustative sau, mai bine zis, receptorii pentru gust au o durată de viaţă de numai zece zile.
Pe suprafaţa limbii există circa 10.000 de receptori care ne ajută să detectăm aromele, la vârstnici numărul acestora putând să se reducă la jumătate. Infecţiile şi fumatul pot afecta receptorii şi regenerarea acestora.
La ochi, singura componentă care se regenerează de-a lungul vieţii este corneea, în mai puţin de 24 de ore de la accident. Pentru o vedere bună, trebuie să mâncăm peşte, morcovi, afine, ouă, usturoi, spanac.
Ochiul este protejat de gene. Cele de sus au 150-200 de peri, iar cele de jos 75-100. Genele cad şi sunt înlocuite de altele o dată la două luni.
Vârsta părului depinde de lungimea acestuia, însă, în mod obişnuit, acesta creşte un centimetru pe lună.
La femei, părul se reface complet o dată la şase ani, la bărbaţi, o dată la trei ani. Anual pierdem mai mult de 35.000 de fire de păr ca urmare a acestui ciclu natural de înnoire.. Numărul acestor fire pierdute poate fi mai mare sub influenţa stresului, a fumatului, a alimentaţiei lipsită de nutrienţi.
Sprâncenele se refac în şase-opt săptămâni.
Unghiile de la mâini cresc cu trei-patru milimetri pe lună, de două ori mai repede decât cele de la picioare.
Unghiile de la picioare se regenerează în şase luni, în timp ce unghiile de la mâini se refac în trei luni. Explicaţia este aceea că ultimele sunt mai bine vascularizate.
Unghiile celor tineri şi ale bărbaţilor cresc mai repede datorită unei circulaţii mai bune. În mod inexplicabil, unghiile degetelor mici de la mâini cresc mai încet decât celelalte.
Pentru sănătatea şi regenerarea unghiilor şi a părului, se recomandă: ouă, legume, somon, fasole, nuci, portocale, cereale integrale, carne de pui, lactate, ficat, roşii, avocado, seminţe de floarea-soarelui, carne de curcan, mazăre.
Pielea se reînnoieşte o dată la două săptămâni!
Pentru a putea proteja organismul mai bine contra diverselor substanţe cu care vine în contact, dar şi pentru a se putea reface în urma rănirilor. Odată cu înaintarea în vârstă, epiderma îşi pierde
elasticitatea din cauza lipsei colagenului şi a deshidratării, ceea ce reduce capacitatea ei de a se autoregenera.
Cel mai mare organ al omului, pielea, îşi va reduce astfel masa cu aproximativ patru kilograme.
Pentru o piele sănătoasă, trebuie să consumăm: fibre, cereale integrale, alimente bogate în acizi graşi Omega-3 ( peşte gras, avocado, nuci, seminţe de in, seminţe de dovleac, migdale), carne, peşte, ouă, ulei vegetal nerafinat şi fructe oleaginoase, fructe de pădure, citrice, roşii.
Muşchii intercostali se regenerează o dată la 15 ani.
După vârsta de 25 de ani, începem să pierdem aproximativ 250 de grame de masă musculară, cele mai afectate zone fiind şoldurile, picioarele şi spatele. Acest fapt atrage, inevitabil, scăderea flexibilităţii şi a rezistenţei fizice a organismului, ducând la predispoziţia spre accidente. Alimente care cresc masa musculară: carne de vită, migdale, sfeclă roşie, orez brun, portocale, pepene galben, ouă, lapte, brânză de vaci.
Doar o parte a creierului se regenerează... *( <<< doar dacä il stimulezi cu "muncä"! )*
Neuronii sunt singurele celule care nu se regenerează. Creierul nostru porneşte cu celulele pe care le avem la naştere, în jur de 100 de miliarde, şi pe măsură ce îmbătrânim,o parte dintre ele se degradează, ceea ce explică accesele de demenţă la unele persoane. Cu toate acestea, există două zone ale cereierului care se regenerează:
bulbul olfactiv, responsabil de simţul mirosului, şihipotalamusul, care răspunde de capacitatea de învăţare.
Cerebelul este cu trei ani mai tânăr decât organismul. Această parte din creier este localizată în partea dinspre ceafă a creierului şi controlează funcţiile motorii şi ale echilibrului.
Deşi reprezintă doar 10% din totalul creierului, aici e sediul a mai mult de jumătate din neuroni. Este una dintre primele zone care se dezvoltă la bebeluşi.
Creierul începe să se micşoreze de la vârsta de 20 de ani şi, în decursul vieţii, pierde în jur de 10-15% din greutate. La naştere, cântăreşte cam 400 de grame, în adolescenţă are în jur de 1,4 kilograme, apoi pierdem câte un gram din greutatea creierului pe an, adică 100.000 de neuroni.
Oamenii de ştiinţă nu pot explica de ce neuronii nu se regenerează, dar se presupune că de vină ar fi acumularea de toxine.
Problemele sunt accelerate de fumat, alcool, diabet, obezitate, colesterol mărit. Scanările arată că lobul frontal şi cel temporal se micşorează cel mai mult. Totuşi, acest proces nu afectează capacitatea de gândire şi de concentrare.
Folosindu-ne creierul intens, acesta devine mai puternic. Un studiu australian arată că hipocampusul oamenilor care au avut o activitate cerebrală intensă pe toată durata vieţii pierde la bătrâneţe cu 8,3% mai puţin din volum faţă de alte cazuri. Şi exerciţiile fizice contează în stimularea neurogenezei.
Cele mai bune alimente pentru sănătatea creierului sunt:fructe de pădure (afine), nuci, avocado, banane, ouă, somon, vinete, cafea, ciocolată neagră, iaurt, ceai verde, legume cu frunze verzi, morcovi cruzi, vin roşu, cereale integrale, usturoi.
Osul se reînnoieşte o dată la zece ani!
Oasele se refac constant, însă procesul de regenerare se încheie o dată la zece ani. Osteocitele ajută la refacerea oaselor, iar osteoblastele construiesc matricea osoasă şi mineralizează osul.
Procesul de regenerare încetineşte în jurul vârstei de 45 de ani, când poate începe procesul de instalare a osteoporozei, în special la femei.
Densitatea osoasă este cea mai puternică este la 20 de ani.
Coloana vertebrală se reface şi ea, însă majoritatea persoanelor pierd un centimetru la fiecare decadă, începând cu vârsta de 40 de ani, din cauza curbării coloanei. Cele 23 de discuri intervertebrale, care absorb şocurile asupra coloanei, se comprimă treptat. În special în timpul zilei acestea se tasează, dar se reaşează în timpul somnului.
Dimineaţa, înălţimea unui om e cu 1-1,5 centimetri mai mare decât seara.
Odată cu înaintarea în vârstă, discurile nu-şi mai revin. Scăderea în înălţime reprezintă un semn al apariţiei osteoporozei*!* - în special la femei - iar la bărbaţi poate însemna şi o problemă de inimă*.**!*
Cei care pierd 2,8 centimetri sau mai mult în 20 de ani sunt cu 46% mai predispuşi la boli coronariene. Numai o cincime dintre oameni reuşesc să îşi menţină înălţimea odată cu vârsta. Persoanele care scad în înălţime, conform unui studiu recent, sunt mai predispuse la fracturi de şold.
Odată cu trecerea anilor, şi oasele feţei se micşorează, primul fiind maxilarul, din cauza pierderii dinţilor.
Pentru regenerarea oaselor, hrana trebuie să conţină alimente bogate în calciu (lactate, legume cu frunze verzi) şi vitamina D (peşte gras, broccoli). Evitaţi fumatul, alcoolul şi excesul de cafeină.
Cercetătorii au descoperit că persoanele care fac aerobic în mod regulat pierd doar o jumătate din centimetrii pierduţi de majoritatea oamenilor.*( Hm, iar mie imi spun copiii la fiecare Cräciun: "Mama, din an in an se poate scuipa cit mai usor pe capul täu"... zise Fratzen, nee? Mä gindesc sä-i ... dezmostemensc...)*
Unele organe se micşorează ( *CARE??? )*, altele cresc *( Stim si asta...)*
Vezica urinară se micşorează şi ea. La 25 de ani, vezica unei persoane normale poate reţine în jur de două căni de lichid, dar până la 65 de ani, volumul se înjumătăţeşte. Evitaţi alcoolul şi cafeaua în exces, acestea irită vezica.
Unele organe cresc, însă, pe măsura înaintării în vârstă.. Partea internă a lobului urechii rămâne la aceeaşi mărime, dar la exterior majoritatea urechilor se alungesc deoarece cartilajele continuă să se dezvolte şi după ce oasele s-au oprit din creştere.


Publicat de către Blogger la De la lume adunate si-apoi la lume date , 2/20/2018 12:47:00 a.m.