Sfntul desculţ: Părintele Nil Dorobanțu 25 octombrie 2016 de Claudiu Trziu

Unii l cinstesc ca sfnt, alții l consideră un rătăcit. A fost caterisit (1957) și alungat din mănăstire, dar a dus viață pustnicească pnă la sfrșit. Urmărit, nchis, anchetat și maltratat de Securitate, a avut moarte martirică (1977). O jumătate de veac s-a tăcut asupra lui, dar astăzi foștii lui ucenici mărturisesc nenumăratele minuni pe care le-a făcut. Cu fiecare nouă descoperire asupra vieții sale, crește și numărul celor care l au la mare evlavie. Am pornit şi noi pe urmele părintelui Nil, la Crainici n Mehedinţi.

Surpriza din mormnt Din grup s-au desprins doi bărbaţi, nu prea nalţi, dar cu braţe groase şi spate lat, de oameni ncercaţi cu greul. Şi-au suflecat mnecile, au scuipat n palme şi au apucat cte un hrleţ. Loviturile n pămnt au nceput să se audă sacadat. Ceilalţi tăceau, de parcă ar fi ascultat un neobişnuit cntec al morţii. De-o parte şi de alta a gropii au prins a creşte cte o movilă de pămnt. Nu putea dura prea mult, căci doar era un mormnt obişnuit. La un moment dat lopeţile s-au oprit. Ajunseră la o placă de beton.

Au spart-o cu trnăcopul, cu multă sudoare. Au săpat mai departe. Şi, n sfrşit, s-a auzit cum lama hrleţului muşcă lemnul. Cel care i spuneau Nelu a lăsat cazmaua jos, s-a aplecat şi a ncercat să cureţe capacul sicriului cu palmele goale. Dar minile i se afundau tot mai mult n pămnt. A scos ţărna cu pumnii pnă a ajuns la fundul cutiei de lemn. Se aflau n faţa unui sicriu gol, fără capac, umplut cu pămnt. Trupul mortului dispăruse!

Vestea s-a răspndit, n aceeaşi zi, pnă mult dincolo de hotarele judeţului. ntrebări fără răspuns i măcinau pe toţi, rude, săteni, ucenici, lucrători şi autorităţi. Dintre toate, cea mai presantă era: unde sunt osemintele sfntului?

Căci acum nu mai aveau nici o ndoială: părintele Nil Dorobanţu era sfnt.

Altfel, cum să fi ieşit din mormnt? Sau de ce să-l fi furat cineva, dacă nu ar fi fost sfinte moaşte? Aproape patruzeci de ani fusese ngropat n cimitirul bisericii din Crainici (Bala Mehedinţi).

Sau aşa crezuseră. Vărul şi nepoatele care i-au supravieţuit, bătrnii satului care fuseseră la nmormntare şi preotul care l-a prohodit spun, cu mna pe inimă, că părintele Nil a fost nhumat acolo. Şi niciodată dezgropat pnă n toamna lui 2015, cnd nu l-au mai găsit. O apariţie neaşteptată Calendarul ne arăta că suntem n miezul iernii, Ianuarie, cnd am ajuns la Crainici, dar vremea era de primăvară trzie, caldă şi ploioasă. Cmpurile şi colinele, pădurile şi casele nşirate de-o parte şi de alta a drumului erau drapate n ceţuri cernite şi umede.

Atmosfera apăsătoare era accentuată de faptul că foarte multe cămine, bine tocmite şi frumoase cndva, erau n ruină.

Prin curţi sau pe uliţe, nici ţipenie de om. Satul ntreg părea venit din altă lume, precum o corabie naufragiată cu sute de ani mai nainte, scoasă deodată din adncurile mării de o furtună năpraznică. Ceva m-a făcut ca, nainte de toate, să mă opresc la cimitir, să-i caut mormntul părintelui Nil.

Biserica este ntr-o margine de sat, la o oarecare distanţă de şosea, n buza unei păduri, pe o ridicătură de pămnt numită Scaunul Domnesc, căci acolo ar fi avut cndva vodă Radu Cel Frumos un foişor unde-i plăcea să petreacă.

Sfntul lăcaş e nconjurat de stufărişuri nalte şi de armate de adormiţi sub semnul crucii. Cnd l-am văzut, m-a trecut un fior. O nelinişte fără-nţeles m-a cuprins.

Tot locul avea un aer sumbru, iar biserica, splendidă odinioară, era asemeni unei mirese ngropate de mult. Construită la 1818, de către boierul Ion Burnaz şi fiul său Costache, n stil brncovenesc, biserica şi-a pierdut strălucirea de altă dată sub efectul timpului şi al lipsei de iubire din partea satului. Pereţii exteriori, pictaţi cu chipurile profeților din Vechiul Testament și apostolilor din Noul Testament, se scorojesc, lăsnd să se vadă zidurile de cărămidă pe temelie de piatră. n pridvor se mai păstrează ncă, n bună măsură, fresca, ameninţată şi ea de mucegai.

Aici mai rezistă şi o scenă n care Eva este nfățișată ca o țărancă torcnd, n timp ce leagănă copilul ntr-o copaie, cu piciorul. Am luat-o, la ntmplare, printre morminte, căutnd locul de odihnă veşnică al părintelui Nil Dorobanţu. Nu aveam nici cel mai mic indiciu despre unde s-ar putea găsi. Şi totuşi o mnă nevăzută m-a purtat către el. Este mult mai mare dect groapa unui singur om, pentru că, de fapt, acolo sunt ngropaţi mai mulţi membri ai familiei lui. Cţiva ucenici ai părintelui au placat cu marmură neagră ntreg locul şi i-au făcut un mic monument de marmură albă.

Pe atunci, nu ştiau că trupul celui pe care l cinstesc att a dispărut.

n timp ce citeam numele răposaţilor, s-a apropiat, cu paşi de pslă, o femeie mai n vrstă, mbrăcată ca de lucru la cmp. Era Veronica Boghici, după cum aveam să aflu, una dintre nepoatele părintelui Nil, venită să-i aprindă o lumnare la mormnt, chiar dacă rămăşiţele sale pămnteşti nu mai sunt acolo.

Dar unde altundeva i-aş putea pune o lumnare?. Nu mă aşteptam să o ntlnesc acolo pe tanti Vica cum i spun sătenii , ba mă temeam că nici acasă nu o voi găsi, deşi mi propusesem să o caut, ca pe una dintre puţinele rude rămase n sat.

Am aprins amndoi cte o lumnare şi ne-am rugat n gnd. Spre odaia de taină Veronica Boghici era toată numai zmbet, deşi colţurile lăsate ale ochilor şi un abur trist din privire i trădau suferinţele de-o viaţă.

Nu despre ele nsă voia să-mi vorbească, cu patos, ci despre părintele Nil, pe care l are la mare evlavie. Nu ştie prea multe despre el, căci era tare discret şi a vieţuit puţin pe-aici, dar este sigură că e sfnt

. De ce?

Pentru că n-a văzut un om mai bun ca el.

Iubea toată făptura lui Dumnezeu: oameni, animale, păsări, gze, plante

Nici o fiinţă pe lngă care trecea nu rămnea fără mngiere, fără o vorbă bună, fără ajutor

Ajunsese de pomină, căci umbla numai ntr-o dulamă aspră, legată cu sfoară, dar şi dădea şi ultima bucată de pine de la gură unuia mai necăjit.

Pentru copii avea o slăbiciune aparte, iar cnd venea n sat făcea cumva, deşi era sărac, să aibă n buzunare bomboane şi ceva parale, pe care le mpărţea pruncilor pe care-i găsea pe drum.

Şi dacă vedea pe cineva că munceşte singur la cmp, i se alătura imediat, pentru ca omul acela să prindă curaj şi să termine mai repede mi-a povestit Veronica Boghici.

nsă, cea mai impresionată a fost cnd părintele a participat la nunta ei. A venit n sat pe ascuns, că era căutat de Securitate şi a urmărit toată nunta din podul unui vecin. Nimeni nu a ştiut că era de faţă. Dar să ştiţi că i-am simţit binecuvntarea. Nu pot să vă descriu cum anume, dar l-am simţit pe Dumnezeu n tinda casei, ca să zic aşa.

Mai trziu, am aflat că părintele a venit special ca să mă vadă mireasă şi să se roage pentru mine m-a asigurat tanti Vica.

Din vorbă n vorbă, am ajuns n sat. ntr-o grădină cu arbori trişti şi gard din ţambre, stătea să cadă casa n care s-a născut şi n care a murit părintele Nil.

Odinioară, călugărul se arăta uite-acolo, mai n fundul grădinii, printre pomii ncărcaţi de roade, mbrăcat numai ntr-o rasă simplă, din pnză tare, purtată direct pe piele şi ncinsă cu o sfoară.

Şi păşea uşor, ca o pisică, prin iarba grea de rouă cu picioarel..