RePatriot a devenit un reper în relaţia cu Diaspora și ne dorim să influențăm în mod constructiv creșterea economică a României, iar puterea exemplului este foarte importantă pentru cei plecaţi care doresc să se întoarcă în țară.
Mesajul de încredere în România a fost purtat de Echipa RePatriot la Business Focus Iași, unde am discutat despre oportunități și riscuri pentru antreprenorii din România, bariere pentru întoarcere, nevoia de resurse umane și finanțare.
La Gala RePatriot au participat peste 70 de donatori, a fost un succes și suntem recunoscători pentru participarea, cadourile și donațiile primite. Am revăzut prieteni dragi și parteneri dedicați care ne-au arătat încă o dată sprijinul lor pentru mișcarea RePatriot. Iar asta ne dă încrederea să continuăm ceea ce ne-am propus. Am avut alături campioni olimpici care ne-au confirmat faptul că putem face performanță purtând cu mândrie steagul României. Români repatriați care nu s-au lăsat descurajați de situația din țară și s-au întors să deschidă afaceri care schimbă uneori, destinul unei întregi comunități. Mulțumim tuturor!
Marcaje