credincioase puterii bizantine (mai ales în perioadele de împovărare a dărilor și taxelor). Sub stăpînirea otomană, ortodocșii, îndeosebi grecii, au continuat să se definească ca Ρωμαίοι (Romaioi, în turcește, Rum), apoi treptat, odată cu dezvoltarea naționalismelor moderne și cu regăsirea istoriei antice, Grecii și-au reînsușit denumirea de Έλληνες (Elines, în turcește, Yunan), în timp ce Ρωμαίοι (Rum) rămîne folosit mai mult ca denumire a credincioșilor ortodocși în general.

Imperiul Bizantin a fost o thalassocrație, o putere maritimă. Bizantinii au deținut un control asupra intrării în bazinul pontic. Prosperitatea Imperiului Bizantin a depins de controlul asupra drumurilor comerciale, nu numai asupra căilor maritime, ci și asupra celor terestre. Constantinopolul se afla la intersecția unor drumuri co merciale care uneau Asia de Europa.

La apogeu, la moartea lui Iustinian din 565, Imperiul avea o suprafață de 2 milioane de km², o populație de 20 de milioane de locuitori și o armată de 380 000 de soldați. La 1453, s-a estimat că erau doar 7000 de soldați, trupe genoveze și o populație de 40000 locuitori.

In epoca științifică-informatică, au fost înființate primele școli de bizantologie, prima fiind fondată de K. Krumbacher. A apărut prima revista despre bizantologie. A doua școală de bizantologie a fost înființată în Rusia de către Vasilievski în care se preda ideologia imperială bizantină și cea socială. În Franța apare cea dea treia școală de bizantologie, fondată de Charles Diehl. Cea de-a patra școală de bizantologie apare în Anglia, fondată de John Bury care a reeditat lucrarea lui Eduard Gibbon, fiind preocupat de istoria tîrzie a Imperiului Bizantin de după 1204. Au apărut școli și în statele din sud-estul Europei: în Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, România unde Nicolae Iorga a pus bazele Institutului de Studii Sud-Est-Europene și Gheorghe Brătianu care a abordat istoria socio-economică bizantină.Alte școli au apărut și în Japonia, Austria, Italia și în SUA, în Dumberton Oaks. .

Vizigoții devin foederati ai imperiului căci apărau linia dunăreană și furnizau trupe auxiliare, dar după creștinarea pe rit arian și nemulțumirile față de fiscalitatea împovărătoare, aceștia se revoltă și îi înving pe romani la Adrianopol.

După moartea lui Attila, Ostrogoții se refugiază în imperiu, Theodoric fiind instruit și educat după model roman și pleacă spre Italia pentru a-l înlătura pe Odoacru, dar cruciada nu avea nimic în comun cu ce s-a întîmplat la Constantinopol în 1204. Concluzia cea mai potrivită o oferă tot Choniates. Astfel se deschide cea mai adîncă prăpastie a dușmăniei; cucerirea Constantinopolului este evenimentul cel mai discutat în epocă.