Papornița Moșului
Pagina 3 din 4 PrimulPrimul 1234 UltimulUltimul
Rezultate 21 la 30 din 31

Subiect: 5. Geo Stroe - Dacoromânistica. Despre inelele lanțului identitar ale obîrșiei

  1. #21
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    o grecoaică din Histria, cu care a avut un fiu, numit Skyles, iar între cei doi au izbucnit conflicte, fiecare dorind să ajungă rege. Skyles, cînd a devenit rege, a fost alungat de la tron în timpul unei răscoale și s-a refugiat la odrisi. Skyles mergea în orașul grecesc Olbia, unde și-a clădit un palat și și-a luat o nevasta grecoaică. A fost înlocuit cu Octamasades. Sitalces acordă azil politic lui Skyles, ducînd o politică ostilă față de ruda sa, Octamadades. Sitalces i-a acordat protecție pentru a se apropia de Atena contra Macedoniei condusă de Perdicas al II-lea. Sitalces chiar s-a căsătorit cu o grecoaică din Abdera. În Războiul Peloponesiac, atenienii l-au atras pe Sitalces, fiul său și al grecoaicei din Abdera a primit cetățenie ateniană. În 431 i.en., Sitalces încheie un tratat cu Atena, prin care prevedea o intervenție a armatelor odrise în Peninsula Chalcidica pentru reprimarea răscoalei. Atena apelează și la Macedonia ce primește avansuri teritoriale prin cedarea orașului Therme. O criză dinastică tensionează relațiile, iar Sitalces îl sprijină pe Filip, un pretendent la tron, fratele lui Perdicas. Sitalces și-a onorat promisiunea făgăduită Atenei, i-a capturat pe solii spartani și ia predat atenienilor.

    În 429 i.en., a organizat o campanie cu o armata de 150 000 de oameni, care a atacat Peninsula Chalcidica și Macedonia la care au participat tracii dintre Haemus și Rodopi, precum și geții dincolo de Haemus. Obține o serie de victorii în Macedonia. Atenienii, care au promis sprijin, nu și-au onoroat promisiunea, Sitalces se retrage la sfatul lui Seuthes, nepotul sǎu. Relațiile dintre odrisi și sciți au devenit tot mai tensionate. Octamasades a pornit cu armata împotriva odrisilor, dar este întîmpinat la Istru de aceștia. Grație înțelepciunii lui Sitalces, s-a recurs astfel la un schimb de azilanți, iar Octamasades este ucis. În 424 i.en., Sitaces este ucis la asediul de la Delion în lupta împotiva tribalilor.



    În 424-410 i.Chr., rege al odrisilor a fost Seuthes I, nepotul lui Sitalces, fiu al lui Sparadocos. A renunțat la expansiunea teritorială și a consolidat granițele regatului. Primea tribut de 400 de talanți și o serie de daruri din obiecte de aur și argint și stofe scumpe. Și-a îmbunătățit relațiile cu Macedonia. Relațiile cu Atena s-au răcit. După moartea lui Seuthes, regatul sau s-a divizat în 410 i.Chr., fiind împărțit între Seuthes al II-lea și Amadocos.

    Inițial, relațiile dintre cei doi erau bune. Ulterior, cei doi vor încheia alianțe pentru a se extermina reciproc. Amadocos a cultivat relații bune cu Alcibiade, generalul atenian, iar Seuthes al II-lea a angajat mercenari greci, conduși de Xenofon. Seuthes nu se achita de obligațiile sale, neplătind solda mercenarilor. Xenofon a descris curtea lui Seuthes al II-lea în lucrarea să, Anabasis. Cu ocazia unui ospăț la care participa însuși autorul, mesenii se înfruptau cu carne friptă, pîine dospită și vin, care este turnat în cornuri de către paharnici. Invitații aduceau regelui o serie de daruri: un cal, o cupa de argint de 4 kg, un sclav, un covor, stofe pentru soție. Petrecerea se desfășura pe un fond muzical, asigurat de flauturi și trompete. Se organizau dansuri războinice, iar regele trac împroșcă hainele cu vin. La curte erau și bufoni pentru a veseli atmosfera.

  2. #22
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Sub Cotys I, în perioada 383-360 i.Chr., regatul este reunificat. Acesta a fost asasinat de un grec, regatul s-a împărțit în trei regate distincte. Tracia devine astfel o pradă ușoară pentru Filip al II-lea ce o cucerește în 342/341 î.Chr., și pentru a glorifică victoria, clădește orașul Philippolpolis, azi Plovdiv. Tracia a fost anexată Macedoniei, d ar se bucura de o oarecare autonomie, păstrîndu-și dreptul de a emite moneda. În 335 i.Chr., odrisii erau aliați ai lui Alexandru cel Mare în expediția împotriva tribalilor, iar în 333 i.Chr., au participat în bătălia de la Issus împotriva perșilor. În timpul lui Lisimah, odrisii s-au revoltat împotriva macedonenilor. În timpul războaielor dintre diadohi de după moartea cuceritorului Alexandru Macedon, regele odrisilor, Seuthes al III-lea, a fost angrenat în luptele acestora, de partea lui Lisimah, și alteori, de partea lui Antigonos. Seuthes al III-lea a clădit orașul Seuthopolis, situat aproape de Kazanlik. S-au păstrat ceva monede.

    În 281 î.Chr., în lupta de la Kurupedion, suveranul Traciei elenistice, Lisimah, este ucis, iar regatul sǎu se destramă. Odrisii își recăpăta puterea. După 280 i.Chr. apar însă celții ce își întemeiază în centrul Bulgariei Regatul de la Tylis. În 168 î.Chr., Macedonia este înfrîntă de romani, însă își menține autonomia pentru încă 20 de ani, fiind împărțită în patru regate autonome. Abia în 148 i.Chr., Macedonia este transformată în provincie romană, căreia i se alipește Tracia de vest. Tracia estică își menține autonomia ca regat clientelar Romei pînă în 46 i.Chr., cînd este transformată în provincie romană.


    Limba acestor popoare antice este una demult dispărută, iar cultura lor a fost puternic influențată și dizolvată de invaziile barbare repetate: prin Balcani au trecut celții, hunii, goții și sarmații, după ei elenizarea, romanizarea și mai tîrziu slavizarea. În secolul al V-lea, triburile tracice situate la sud de Dunăre au fost invadate de slavi cu care s-au amestecat. Ele au devenit unul din principalele elemente etnice ale consolidării națiunii bulgare în secolele al VIII- lea - al IX-lea. Cuvinte de origine tracă au intrat și în cadrul altor limbi din Balcani, cum ar fi în limba sîrbă, alături de cele de origine latină și ilirică. Istoriografia albaneză oficială consideră că poporul albanez este urmașul ilirilor. Istoricii bulgari consideră de asemenea că este posibil ca vlahii și sărăcăcianii din Bulgaria să fie descendenții triburilor tracice. După Herodot, principala divinitate a tracilor numiți geți era Zalmoxis . Zalmoxis mai era numit și Gebeleizis. La fiecare patru ani, un războinic era sacrificat prin aruncare in trei sulițe. In Grecia, in secolul al V- lea, î.Chr., Zalmoxis era discutat în legătură cu Pitagora și cu Medicina Psihosomatică

    Heraclid din Pont observă că tracii erau poligami, căsătorindu-se și cu treizeci de femei. Părinții le căsătoreau în schimbul unui preț. Acestea erau tratate ca proprietate și lăsate ca moștenire. Dacă fata era nemulțumită, părinții o puteau lua înapoi, atîta vreme cît restituiau suma inițială.[18] Strabon observă că și femeile și bărbații sunt foarte viteji și muncitori. Femeile muncesc pe cîmp de îndată ce au născut, adesea născînd pe cîmp, unde spală copilul în apa rîului și-l înfașă. Asemenea iberienilor, tracii își ucid apropiații captivi, pentru a nu-i lăsa pe mîna inamicilor.

    Cultura tracă este dovedită prin căutările arheologice ale rămășițelor ei, cu precădere în sudul Bulgariei. Printre cele mai importante se numără: mormîntul de la Sveštari, mormîntul de la Kazanlîk, Tatul, Seuthopolis, Perperikon, mormîntul lui Aleksandrovo, etc. Începînd cu anul 2000, arheologul bulgar Georgi Kitov a făcut unele descoperiri în regiunea centrală a Bulgariei, sub numele de "Valea Regilor traci". Infanterist

  3. #23
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    În data de 19 august 2005, cîțiva arheologi bulgari au anunțat că au reușit să găsească prima capitală tracică localizată lîngă orașul Karlovo din Bulgaria. În august 2006, lîngă satul Dubovo a fost făcută o descoperire senzațională. Într-un mormînt în apropierea acestei localități s-a găsit un pumnal ascuțit, în perfectă stare, realizat dintr-un aliaj de aur și platină. Tracii din zona Dardanele și tribul Ciconi au luptat alături de troieni (Iliada, cartea a II-a). Odiseea amintește că Odiseu și oamenii săi i-au atacat pe traci pe drumul de întoarcere acasă din război. Grecii au împrumutat de la traci: zeul Dionis, prințesa Europa și eroul Orfeu. În cartea a 7-a a lucrării sale Istorii, Herodot descrie echipamentul de luptă folosit de traci pe vremea dominației persane: Tracii mergeau la luptă purtînd pe cap piei de vulpe, iar corpurile și le acopereau cu o tunică, peste care așezau o mantie lungă de diferite culori. În picioare purtau botine făcute din piele de cerb; ca arme foloseau sulițe, pumnale mici și scuturi. După trecerea în Asia, acești oameni erau denumiți bitinieni; înainte se numeau strimonieni, fiindcă locuiau în valea superioară a rîului Strimon; de aici ei fuseseră izgoniți de misieni și de troieni. Conducătorul acestor traci asiatici a fost Bassaces, fiul lui Artabanus. În cartea a 5-a, Herodot descrie obiceiurile diverselor triburi tracice: Tracii care locuiesc deasupra Crestonaens au următoarele obiceiuri. Fiecare bărbat are mai multe femei; și cum moare acesta, între ele se încinge o dispută aprigă pentru a stabili care a fost preferata defunctului; prietenii fiecăreia pledează cu inflăcărare în numele respectivei, iar cea care își adjudecă onoarea de a fi fost cea mai iubită de fostul soț este omorîtă deasupra mormîntului acestuia de către cea mai apropiată rudă a ei, după ce în prealabil primește laudele tuturor bărbaților și femeilor; în final ea este îngropată alături de soțul ei. Celelalte rămîn foarte mîhnite, pentru că nu există rușine mai mare decît aceasta. Tracii care nu aparțin acestor triburi au următoarele obiceiuri. Își vînd copiii negustorilor. Pe fete nu le supraveghează, lăsîndu-le complet în voia sorții; în schimb, sunt foarte atenți la comportarea soțiilor lor. Miresele sunt cumpărate de la părinți pe sume mari de bani. Existența unui tatuaj sugerează nașterile de nobili, iar lipsa lui, nașterile oamenilor de rînd. A nu avea o ocupație este cel mai onorant lucru cu putință, în timp ce a fi agricultor reprezintă rușinea supremă. A trăi din război și jaf este cel mai glorios lucru. Acestea sunt cele mai importante obiceiuri ale lor. Se închină la doar trei zei: Marte, Bacchus și Diana. Spre deosebire de restul cetățenilor, regii lor se închină cel mai mult la Mercur, jurînd întotdeauna în numele lui și susținînd că sunt născuți din acesta. Bogații sunt îngropați după cum urmează. Corpul le este așezat afară timp de trei zile; în acest timp, tracii comit crime și după ce îl jelesc pe mort, ei sărbătoresc deasupra lui. Apoi, ori ard cadavrul, ori îl îngroapă în pămînt. În cele din urmă, ridică o colină deasupra mormîntului și dispută tot felul de jocuri în urma cărora unuia dintre participanți i se acordă premiul cel mare. Acesta este ritualul înmormîntării la traci.Iosephus pretinde că întemeietorul tracilor a fost personajul biblic Tiras, fiul lui Iafet: Tiras i-a numit tirasieni pe cei pe care ia condus; dar grecii le-au schimbat numele în traci. Într-un binecunoscut fragment, Xenofan spunea: Oamenii își creează zeii după propria înfățișare; cei ai etiopienilor sunt negri și cîrni; cei ai tracilor sunt roșcați și cu ochi albaștri.


    Traci și daci celebri Amadoc I, un rege după care a fost denumit Punctul Amadok (Antarctica), Teres I, care a unit triburile.Burebista a fost regele Daciei între 70 î.Chr. - 44 î.Chr.; el i-a unit pe traci sub domnia sa, regatul său întinzîndu-se de la Moravia în vest, la Bug (Ucraina) în est și de la Munții Carpați în nord, la Dionysopolis în sud. Sitalces a fost unul din regii statului trac Odrisi. A fost unul din aliații atenienilor în timpul războiului Peloponesiac. Decebal, un rege al Daciei, a infrant multe legiuni romane,dar a fost înfrînt în cele din urmă de Traian. Deceneu, Dionis, zeița vinului la traci, reprezenta nu numai puterea amețitoare a vinului, dar avea și influențe benefice asupra societății. Dromihete, Orfeu, în mitologia greacă a fost reprezentantul cîntului, al cîntecului din liră, arhetipul artistului; a avut un rol foarte important în culturile religioase din Tracia și din Grecia. Spartacus a fost un trac care a condus o mare răscoală a sclavilor de pe teritoriul actual al Italiei, în 73 î.Chr. - 71 î.Chr. Înainte de a fi înfrînt, a învins cîteva legiuni romane împreună cu armata sa de gladiatori și sclavi. Lupta este cunoscută drept Al Treilea Razboi al Sclavilor. Maximin Tracul, Împărat Roman între 235 pînă în 238. Iustinian I (cel Mare) Iustin I (împărat), Împărat al Imperiului Roman de Răsărit, de origine daco-tracă.

  4. #24
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Roxolanii este denumirea modernă a unei populații nomade, vorbitoare de dialecte iraniene, din neamul sarmaților, strîns înrudită cu iazygii și alanii. Strabon, descriind secolele II-I î.Hr., îi caracterizează drept nomazi, crescători de vite dintre Nipru și Don. Aceștia trăiau în corturi de pîslăfixate pe carurile cu care călătoreau. În jur aveau turmele, din al căror lapte și carne trăiau. Se mutau mereu pentru a găsi pășuni noi. La război se foloseau de coifuri și platoșe făcute din piele de bou netăbăcită, cu scuturi din nuiele împletite, înarmați cu lănci, arcuri și săbii. În jurul anului 100 Chr., cu o armată de 50000 condusă de Tasios sunt învinși de armatele mult mai mici (6000), dar superior pregătite ale lui Mitridates al VI-lea conduse de Diofant. Roxolanii migrează în secolele II -I î.Chr. spre apus, pătrunzînd în regiunile extracarpatice unde conviețuiesc cu dacii și participă alături de bastarni și iazygi la raidurile din Moesia romană în anii 68-69, 85-86. În timpul primei campanii romane împotriva statului dac (101-102), roxolanii au fost aliați cu Decebal, apoi au devenit clienți ai Imperiului Roman. După anul 330 părăsesc, sub presiunea goților, regiunea Dunării de jos, o grupare stabilindu-se în Imperiul Roman, iar alta, majoritară, unindu-se cu iazygii, se va stabili în Cîmpia Panonică. Din motive necunoscute, la sfîrșitul secolului al 4-lea denumirea roxolani a dispărut din izvoarele istorice.


    dardano- Dardani (poporul din Balcani)
    Dardani (grec Δαρδάνιοι, Δάρδανοι, Δαρδανίωνες; latin: Dardani) erau un trib iliric reunit de un rege in jurul secolului al III î.Chr. situat in regiunea antică Dardania. Au avut probleme cu macedonenii lui Alexandru cel Mare cin în 335 î.Chr. dardani s-au opus lui pe cind acesta conducea campania contra tracilor, tribalilor și geților. Ulterior s-au unit contra dușmanilor lor comuni dar după 146 î.Chr au devenit ca și Macedonia provincie romana

    Dalmații - Dalmația (în croată Dalmacija, în italianǎ Dalmazia, in maghiară Dalmácia) este o regiune de pe coasta estică a Mării Adriatice, în Croația de astăzi și o mică parte în Muntenegru, de la insula Rab în nord-vest pînă la Golful Kotor (Boka Kotorska) în sud-est. Hinterlandul, Dalmația interioară (Zagora), are de la cincizeci de kilometri lățime în nord pînă la doar cîțiva kilometri în sud. Datorită curenților maritimi și vînturilor, apa de mare din Adriatica este mai curată și mai caldă pe malul croat decît pe cel italian. Pe coasta dalmată se află și foarte multe golfuri, insule și strîmtori.

    scito- sciți (în greacă Skytai, iar în latină Scythae) era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din răsăritul Europei, așa că totalitatea sciților de care se vorbește trebuie considerată ca un conglomerat de popoare. Așadar, nu reprezintă un popor etnic omogen, ci un conglomerat de popoare și limbi. Veniți din spre (Caspica-Oxus), sciții au ocupat în secolul VIII î.Chr. stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, întinzîndu-se spre cîmpia Donului în Federația Rusă, luînd locul cimerienilor așezați aici din timpuri preistorice. Sciții considerați a fi cei adevărați, erau sciții regești de care vorbește Herodot, sau „socoloți” (scoloți) de rasă indo- iraniană, amestecați într-o oarecare măsură cu alte neamuri asiatice. “ În fața pămîntului scit, spre mare, se întinde Tracia. Sciția începe acolo de unde acest ținut formează un golf. Istrul se varsă în mare, îndreptîndu-se spre sud-est. Voi înfățișa țărmul Sciției de la Istru în sus și voi arăta cît de mare îi este întinderea. Îndată după Istru, vine Sciția veche, așezată către miazăzi și ajungînd pînă la cetatea numită Carcinitis” (Herodot, Istorii, V, 3, în FHDR, I, p. 65 și în Istorii IV, 99, p. 51).

    Triburile rătăcitoare ale sciților au ocupat părți din Dacia pînă prin secolul II î.Chr., cînd urma lor se pierde printre geți. La răsărit de triburile dacice, în stepele din nordul Mării Negre, locuiau sciții, un neam de păstori, foarte buni luptători. Călăreți neînfricați, mînuiau cu măiestrie a arcul, aruncînd săgeți din fuga calului. Năvala lor era înspăimîntătoare. Se abăteau ca un uragan acolo unde nimeni nu știa că vor lovi. Atrași

  5. #25
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    de bogățiile dacilor, sciții au încercat să supună Dacia. Grupuri de călăreți sciți au reușit să ajungă în Transilvania, iar altele au pătruns în Dobrogea. Timp de trei sute de ani s-au dat lupte între sciți și daci.

    Agatîrșii, un trib de sciți care au izbutit să se așeze în Transilvania, au fost asimilați de daci. Atrași de bogățiile Transilvaniei, agatîrșii, în momentul în care s-au stabilit pe teritoriul Daciei, au folosit aurul și argintul care se găseau acolo pentru podoabe.

    Vestiți pentru cruzimea lor, sciții obișnuiau să bea sîngele dușmanilor uciși și să se hrănească din carnea acestora, potrivit relatărilor istoricilor antici.

    Asupra granițelor Sciției se poartă discuții. La V se învecinau probabil cu tracii (respectiv geții din Dobrogea), apoi cu agatîrșii, cu neuriii (probabil situați în Podolia), iar în continuare spre NV, N și NE cu melanhienii, budinii, androfagii, tisageții și, dincolo de Don, cu sauromanii. Este sigur că sciții erau un popor de călăreți și că puterea lor se exercita cu precădere în regiunile de stepă, așa încît a identifica țara lor cu stepa pontică de la Dunăre pînă la Don reprezintă punctul de vedere cel mai verosimil. Herodot spunea că ei se pare că ar fi fost alungați din Asia Centrală, așezîndu-se în Moldova, la gurile Dunării și în Dobrogea. Despre ei se știe că i-au alungat pe cimerieni pînă în Anatolia centrală. Se pare că tot sciții ar fi distrus statul Urartu în secolul al VII-lea î.Chr., și tot din cauza lor a fost pornită expediția lui Darius I cel Mare. Tot în secolul VII î.Chr. se stabilesc, preponderent în Rusia și Ucraina,unde au practicat un nomadism legat de creșterea ovinelor și caprinelor, au menținut un export cu grecii, de la care au adus vin, ceramică luxoasă și bijuterii, și au oferit grîu și sclavi.Fiind foarte buni războinici, Darius I, cînd a atacat stepele sciților, a spus că sunt aproape imposibil de cucerit datorită faptului că sciții se repliau foarte bine și atacau pe neașteptate. Mormintele căpeteniilor puteau avea chiar și 20 de metri, iar tot ansamblul funerar se numea kurgan (gorgan).

    În a doua jumătate a sec. VI î.Chr. puterea sciților a devenit un pericol pentru Imperiul Persan. Regele Darius I a fost nevoit să organizeze o expediție împotriva lor în anii 514—512 î.Chr. urmărind totodată și consolidarea stăpînirii persane în Balcani, pentru cucerirea Greciei. Rezultatele expediției lui Darius au fost apreciate diferit de cercetători. Nu este probabil să fi fost un eșec, așa cum scrie Herodot. Cert este că expansiunea scitică spre V a fost oprită, iar perșii s-au putut îndrepta spre Grecia. În sec. V î.Chr. începe declinul puterii scitice. Locul stăpînirii persane în Balcani a fost luat pe la 470 î.Chr. de regatui odrisilor, care s-a opus înaintării scitice. Agatîrșii din Transilvania au fost totdeauna ostili sciților și nu au fost niciodată supuși de aceștia. Mai mult, regele scit Ariapeithes, care stabilise relații prietenești cu odrisii, încuscrindu-se cu regele odris Teres, este asasinat de regele agatîrș Spargapeithes scria Herodot. Prima mențiune biblică a sciților apare în timpul domniei lui Antiohie cel Mare [sau Antiochos al III-lea] (242-187 î.Hr.) “Și pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociții aceia, care măcar și la Sciți, de și-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit

    nevinovați, pe aceștia i-a judecat spre moarte.”(II Macabei 4: 47). A doua mențiune biblică a sciților, o face Apostolul Pavel din Tars, în cetatea Colose: “Unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos.” (Efeseni 3: 11).

    Conform Declarației scoțiene de independență, formulată de Robert Bruce rege al Scoției în intervalul 25.03.1306 – 7.06.1329) sub forma unei scrisori redactate în latină în localitatea Arbroath, comunicată inclusiv papei Ioan al XXII-lea, scoțienii se identifică cu sciții, recunoscînd explicit în acest act oficial că au fost creștinați de Sfîntul Apostol Andrei pe țărmul Mării Negre, înainte de a migra în sudul Spaniei.

  6. #26
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Macedoni – populație situate in zona reprezentată în perimetrul hărții de ma sus, pe la anul 200 î.Chr.

    Reprezentantul lor de seamă a fost Alexandru Macedon, cel Mare care a creat un imperiu uriaș prin măestria sa militară și curajul său ieșit din comun. Dacă se îndrepta dincolo de Dunăre alta ar fi fost istoria Daciei. Dar cum în istorie nu există dacă, din respect pentru Daci, Alexandru a ales să cucereasca cealaltă lume, de la sud si răsărit din lumea cunoscută atunci.

    panonnii (provincie, în latină Pannonia) este o regiune istoricogeografică ce cuprinde regiunea Slavonia din partea de est a Croației și regiunea Transdanubia (teritoriul Ungariei situat la vest de Dunăre). Locuitorii ei erau numiți de către romani pannoni. Provincia romană Pannonia se mărginea la nord și est de Dunărea de mijloc, la vest de Noricum și Italia superioară și la sud de Dalmația și Moesia superioară. Locuitorii originali erau pannonii (numiți paeonii de greci). Din secolul al IV-lea î.Chr., numeroase triburi celtice au invadat această regiune. În jurul anului 60 î.Chr., triburile celtice de pe Dunărea de mijloc, boii lui Critasiros, au fost înfrânți de Burebista, care a întreprins o mare campanie militară contra lor. În anul 35 î.Chr., regiunea a fost atacată de Augustus, dar a fost subjugată doar în 9 î.Chr., când a fost încorporată în Iliria, frontiera extinzându-se până la Dunăre.

    În anul 7 d.Chr., panonii, împreună cu dalmații și triburile ilirice s-au revoltat, dar au fost înfrânți de Tiberius și Germanicus după o campanie dură care a durat doi ani. Multe trupe și fortărețe au fost construite pe malurile Dunării datorită prezenței unor triburi barbare (quazi și marcomani) în apropiere.

    De aici a plecat Lucius Septimius Severus (11.04.146, la Leptis Magna, - 4.02.211, la Eboracum, Britannia) cu legiunea Legiunea a XIVa „Gemina Martia Victrix”, alcătuita din daci care l-a proclamat împărat A fost împărat roman din 9 aprilie 193 până în 211 răzbunîndu-l pe Decebal, la Carnuntum de către legiunile de la Dunăre. Cu el a început accederea la putere a provincialilor având ascendență neromană și dinastia Severilor care a redus puterea Romei, impunînd o nouă organizare. Căsătorit în 185 cu siriana Iulia Domna pune bazele dinastiei Severilor (193- 235). În timpul domniei sale, autoritatea imperială este întărită, atribuțiile senatului sunt drastic limitate. Dacia și Moesia cunosc și ele o remarcabilă înflorire economică și edilitară. În 203 este inaugurat cunoscutul Arc de triumf al împăratului la Roma pe care se văd și azi chipuri de daci.

    Romani - Imperiul Roman (latină IMPERIVM ROMANVM) constituie termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman postrepublican caracterizat de o formă de guvernămînt autocratică și de stăpînirea unui imens teritoriu în jurul Mării Mediterane. Ultimul împărat roman din Italia a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat roman, ce se afla în capitala imperială de est, Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin)

  7. #27
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    a continuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul pînă la dispariția sa efectivă, în 1453, cînd Constantinopolul a fost cucerit de otomani.

    Statele succesoare din vest (Regatul Franc și Sfîntul Imperiu Roman) și din est (țaratele rusești) au folosit titluri preluate din practicile romane chiar și pînă în perioada modernă. Influența Imperiului Roman în limbă, guvernare, drept, arhitectură, precum și în multe alte aspecte ale vieții de zi cu zi a devenit inevitabilă.

    Imperiul Roman antic a existat între 27 î.Chr. - 395 d.Chr. cînd s-a divizat. Declinul a început din 395 pină cind Imperiul Roman de Apus adică pînă în 476. Imperiul Roman de Răsărit a funcționat din 476 pînă în 1453 cînd a fost desființat prin căderea Constantinopolului sub ocupație otomană.

    Imperiul Roman antic 27 î.Chr. - 395 d.Chr. După ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, și-a consolidat poziția înfrîngîndrea rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr., acesta a declanșat un amplu proces de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Octavius (sau Octavianus) mai întîi a desființat armatele sale și a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27 î.Chr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai tîrziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus (tradus „cel venerat”). Această dată, 27 î.Chr., este considerată în mod convențional drept începutul Imperiului Roman, desi titulatura de "Republica Romana" a fost folosită mai departe, în mod oficial, timp de cîteva secole. Augustus mai acaperează și funcția de tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voința sa și să-i stabilească agenda. A mai inventat o nouă funcție, tot în anul 23 î.Hr., anume cea de Împărat al Romei, funcție pe viață care îi asigura controlul întregii armate romane. Totuși, el folosea titlul civil Princeps, sau „Primul Cetățean”. La 19 august 14 d.Chr., lui Augustus i-a urmat la tron Tiberius (14-37), fiul soției sale Livia Drusilla dintr-o altă căsătorie. În vremea împăratului Claudius (41-54) imperiul s-a extins în Britania, iar, după o scurtă criză în vremea lui Nero (54-68), imperiul și-a atins maxima întindere în vremea împăratului Traian (98-117). Traian a cucerit Dacia, Mesopotamia și părți din Arabia. Împăratul Hadrian (117-138), succesorul lui Traian, a decis însă să abandoneze Mesopotamia și țile Daciei de est care fuseseră incluse în provincia Moesia Inferior.

    După aceasta a urmat o perioadă de pace, cu excepția unor conflicte militare din vremea împăratului Marcus Aurelius (161-180). În anul 212 împăratul Caracalla (211-217) a oferit cetățenia romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. În pofida acestor măsuri, secolul III a fost dominat de o perioadă de anarhie milit ară, în timpul căreia unele legiuni își proclamau comandanții ca împărați, și au avut loc foarte multe războaie civile. În această perioadă împăratul Aurelian (270-275), care a avut meritul să restaureze integritatea imperiului (deoarece în urma conflictelor civile se formase în vest un imperiu galo-roman și în est unul palmirian), a decis să abandoneze, în 271, provincia Dacia. Aceasta se justifica strategic prin ideea scurtării frontului plin de conflicte cu populațiile migratoare barbare de pe linia Dunării de Jos.

  8. #28
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Criza secolului III se consideră că a luat sfîrșit cu Dioclețian (284-306). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața imperiului.

    Cu el se consideră că începe perioada dominatului (marcînd sfîrșitul perioadei principatului, care începuse cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și va împărți imperiul (în 286), el luînd partea de răsărit (linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația), avînd capitala la Nicomedia. Va instaura și Tetrarhia, prin care, imperiul avea să fie condus în continuare de 2 Auguști și 2 Cezari, cîte un August și un Cezar pentru fiecare parte (apus și răsărit). În urma unor războaie civile, împăratul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul. În 313, el va da un edict de toleranță religioasă, la Mediolanum, în urma căruia creștinismul va deveni o religie favorizată (pînă atunci fusese persecutată de foarte multe ori, în special în vremea lui Dioclețian), iar în 325 la Niceea, s-a ținut primul sinod ecumenic, la care arianismul a fost recunoscut ca erezie (deși se pare că, la acea vreme, Constantin îi favoriza pe arieni). În 330 el va înființa de asemenea o nouă capitală, pe locul vechiului oraș Bizanț. Această capitală va avea inițial numele oficial "Roma Secunda" (a doua Romă); mai tîrziu, el va deveni "Roma Nova" (Noua Romă), însă orașul va fi cunoscut popular sub numele de "Constantinopol" (orașul lui Constantin). În 332, Constantin va duce o campanie contra vizigoților, la nord de Dunăre, restaurînd pentru o vreme niște părți din fosta provincie romană Dacia. În 337, Imperiul va fi împărțit între fiii lui Constantin I: Constant (337-350), care va lua Italia și Illyricum (ce includea atunci și Moesia de vest, Macedonia și Grecia), Constantin al II-lea (337-340) care va lua restul provinciilor occidentale (vestice) și Constanțiu al II-lea (337361) care va lua orientul — și, în cele din urmă, întreg imperiul. În 364, imperiul a fost iar împărțit de Valentinian I (364-375), care a luat occidentul (care includea și Illyricum) și a dat orientul fratelui său Valens (364-378). În vremea lui Valens, vizigoții, fiind atacați de huni, au cerut azil în imperiu; dar apoi, datorită modului lor de viață migrator și dificultăților de adaptare la condițiile grele de aprovizionare de la sud de Dunăre, s-au revoltat contra romanilor, învingîndu-i în 378 în bătălia de la Adrianopol. Ultimul împărat care va conduce o scurtă vreme întreg imperiul va fi Theodosius I (379-395), numai din anul 394. Acesta va proclama Creștinismul ca religie oficială în 380. În 381 se va fi ține la Noua Romă (Constantinopol) cel deal doilea sinod ecumenic. În 395, imperiul va fi împărțit fiilor lui Theodosius: Arcadius (395-408) în Răsărit (est) și Honorius (395-423) în Apus (cînd, Illyricum a fost atribuit părții de răsărit, dar fără Dalmația).

    Declinul Imperiului Roman de Apus (395 – 476 După 395, niciun împărat nu va mai conduce singur un imperiu, care să se întindă din Britania pînă în Egipt. Însă, oficial nu erau doua imperii, ci un imperiu cu doi împărați. Imperiul din occident va intra în declin, în 410, vizigoții conduși de Alaric vor devasta Roma, care n-a mai fost devastată din 387 î.Chr. (însă Roma nu mai era capitala imperiului încă din 285, capitala fiind la Mediolanum, iar apoi în vremea lui Honorius mutată la Ravenna). Declinul imperiului de vest se va accentua în vremea lui Valentinian al III-lea (423-455), continuînd să piardă din teritoriu, iar în 439 vandalii conduși de Gaiseric au cucerit Cartagina și o parte considerabilă din nordul Africii. În anul 451, generalul Flavius Aetius a reușit să-i învingă pe hunii conduși de Attila în bătălia de la Chalons, dar declinul imperiului de vest a continuat, împărații ajungînd să fie niște marionete ale unor comandanți germanici. În anul 476, un comandant german din armata romană, pe nume Odoacru l-a înlăturat pe împăratul de la Ravenna, Romulus Augustulus (475-476), și a refuzat să mai pună o alta marionetă, preferînd să-l recunoască pe împăratul din răsărit Zenon (474-491) ca singurul împărat roman și să conducă Italia romană în numele lui, deși un alt împărat din occident, Iulius Nepos (474-480), continua să conducă Dalmația. În anul 487, după niște neînțelegeri cu Odoacru, Zenon îl va convinge pe regele ostrogot Theodoric (care se afla în Balcani, în partea imperiului de răsărit), să plece și să-l înlocuiască pe Odoacru, ca guvernator al Italiei.

  9. #29
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289

    Imperiul Roman de Răsărit (476 - 1453l) a reușit să scape de pericolele barbare din secolul V, orientîndu-i pe mulți dintre barbari spre occident. Însă în secolul al VI-lea, împăratul Iustinian (527-565) a decis să încerce să recucerească occidentul roman. El se va baza în special pe generalul Belisarius, iar apoi pe Narses. Romanii au reușit să recucerească Nordul Africii de la Vandali în 534, însă războaiele cu ostrogoții din Italia vor fi mult mai lungi, ele durînd din 535 pînă în 554. În cele din urmă romanii au recucerit Italia, dar efortul de război a ruinat economia romană. În afară de Nordul Africii și Italia, va mai fi recucerită și o parte din sudul Spaniei, și pentru o vreme și cîteva teritorii la nord de Dunăre. În vremea lui Iustinian, a fost dat un nou cod de legi, care va rămîne cunoscut cu numele de "Codul lui Iustinian", și a fost reconstruită catedrala Hagia Sophia (Sfînta Înțelepciune) în forma ei actuală, între ani 532537.

    Recuceririle din vremea lui Iustinian nu vor dura, Italia va fi atacată de lombarzi în 568, iar sudul Spaniei, va fi pierdut din nou, în cîteva decenii, iar conflictele cu persii vor reîncepe (în vremea lui Iustinian, romanii au plătit un tribut scump ca să păstreze pacea), orientînd atenția imperiului la est. Însă împăratul Mauricius (582-602) a reușit să restabilească pacea cu persii (ajutîndu-l pe regele perșilor Chosroes al II-lea într-un război civil), și a reorganizat apărarea Balcanilor contra avarilor și slavilor. Dar, în 602, soldații lui Mauricius, nemulțumiți că au fost obligați să petreacă iarna la nord de Dunăre, s-au revoltat, și l-au pus împărat pe Phocas (602-610).
    Conflictele cu persii vor reîncepe, ceea ce va duce la ignorarea apărării din Balcani, iar astfel vor intra slavii.

    Phocas va fi înlăturat în anul 610 de Heraclius (610-641), care va reuși în cele din urmă să-i învingă pe persi. Heraclius va schimba de asemenea limba oficiala a imperiului în greacă (totuși, multe din provinciile imperiului erau multietnice). Însă în secolul VII vor începe atacurile arabilor islamici care vor cuceri întreaga Persie, apoi provinciile romane Siria, Palestina, Egipt (cucerirea lor a fost atît de ușoară și datorită faptului că aici erau majoritari ca religie miafiziții) și Nordul Africii, iar în secolul al VIII-lea aceștia au cucerit și regatul vizigot din Spania ajungînd pîna în Francia. În 751, lombarzii vor cuceri Ravenna (capitala exarhatului roman din Italia), acest lucru a fost grăbit și datorită confruntărilor religioase din cauza iconoclasmului care duseseră la rebeliunea (vechii) Rome. Deși, iconoclasmul a fost condamnat în 787 la al șaptelea sinod ecumenic de la Noua Romă, imperiul nu va mai recăpăta (vechea) Roma, aceasta ajungînd sub influența francilor. În 800, papa de la Roma, Leo al III-lea îl va încorona pe regele francilor Charlemagne ca împărat al romanilor, ceea ce va duce la formarea Imperiului Romano-german (800-1806). Imperiul Roman (de răsărit) va începe să-și revină în vremea dinastiei macedonene (867-1056), atingînd apogeul în vremea lui Vasile al II-lea (976-1025). În această perioadă, vor fi recucerite părți din estul Anatoliei, Siria, Armenia, toată peninsula Balcanica, sudul Italiei, și insule din Mediterana (Creta, Cipru). În secolul al XIlea, va începe iar un declin, ce va duce la pierderea Italiei de sud în favoarea normanzilor și a Anatoliei

  10. #30
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    care a fost cucerită de turcii selgiucizi (cu excepția unor părți din vest și nord), dar împăratul Alexius I Comnen (1081-1118) a reușit să salveze imperiul. De asemenea, în această perioadă au început cruciadele contra musulmanilor, deși imperiul inițial a profitat, în cele din urma vor începe conflictele dintre occidentul medieval și imperiu. În 1204, cruciada a patra a devastat Constantinopolul și a fondat Imperiul Latin al Romaniei (1204-1261), capitala imperiului roman fiind mutata la Niceea acuma, însă alte doua state romane s-au desprins acum, Despotatul Epirului (1204-1337) și Imperiul din Trapezunt (1204-1461). Cei din Niceea, vor reuși în 1261 să recucerească Constantinopolul, dar imperiul nu-și va mai reveni și va continua să cadă în declin. În secolul al XIV-lea, Anatolia va fi pierdută la turci, iar otomanii vor trece în Europa în 1354, ocupînd Gallipoli. În 1453, după mai multe conflicte, otomanii reușesc sa cucerească Constantinopolul, iar apoi în 1461 și Trapezuntul. Astfel cruciadele apusului au grăbit căderea Constantinopolului.

    bizantino- Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin, Imperium Romanorum Romania, Βασιλεία τῶν Ῥωμαίων, Basileía tôn Rhōmaíōn, Imperiul Romanilor sunt termeni folosiți, în mod convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu avînd capitala la Constantinopol. Denumirea oficială era Ρωμανία, Romanía, Imperiul Roman.

    Imperiul Bizantin sau Bizanțul nu are o data de început a perioadei bizantine. Unii o plasează în timpul domniei lui Dioclețian (284305), datorită reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, împărțind imperiul în pars Orientis și pars Occidentis. Alții plasează evenimentul în timpul domniei lui Teodosiu I (379-395) și a victoriei creștinismului împotriva păgînismului, sau, după moartea sa din 395, în momentul divizării Imperiului Roman în jumătățile de apus și de răsărit. Alții mai tîrziu, în 476, cînd ultimul împărat apusean, Romulus Augustus, a fost forțat să abdice, astfel lăsîndul pe împăratul din răsăritul elenizat ca singur împărat roman. În orice caz, schimbarea a fost graduală și, pînă în 330, cînd împăratul Constantin I și-a inaugurat noua capitală, procesul de elenizare și creștinare erau deja în curs. Cei mai mulți istorici au considerat schimbarea din timpul domniei lui Heraclius I care a a elenizat imperiul pe la 640, prin adoptarea limbii grecești ca limbă oficială devenind „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”. deși majoritatea populației din zona europeană a imperiului, cu excepția grecilor, au continuat să vorbească latina populară pînă la apariția slavilor și bulgarilor.

    Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după căderea Constantinopolului, de către istoricul german Hieronymus Wolf , care a introdus un sistem de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae Byzantinae, în scopul de a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă, fără a mai atrage atenția asupra predecesorilor lor antici și continuității imperiale romane (în Est). Hieronymus a fost și el influențat de disputa apărută în secolul al IX-lea între romei, (bizantini, așa cum îi numim azi), și franci. Sub conducerea lui Charlemagne (Carol cel Mare), francii fondaseră un imperiu în vestul Europei și, avînd sprijinul Papei, încercau să-și legitimeze cuceririle din Italia, nerecunoscînd vecinilor de la răsărit dreptul de a se numi romani. Din acel moment împăratul din Constantinopol nu mai era numit Imperator Romanorum (Împărat al Romanilor), titlu care a fost rezervat împăraților franci, ci „Imperator Graecorum” (Împăratul grecilor), iar țara „Terra Graecorum” sau chiar „Imperium Constantinopolitanus”.

    Identitatea lui poate fi un stat, inițial, roman pe un substrat multietnic și multicultural, treptat elenizat, care s-a dezvoltat, ulterior, ca un imperiu creștin, elenistic și și-a încheiat istoria ca un stat grec-ortodox. Bizantinii se numeau pe ei înșiși Ρωμαίοι – Romaioi sau Romei, prin care se deosebeau de vechii Έλληνες - Elini, care, în înțelesul lor, însemna „greci antici păgîni”. Istorici precum Hélène Ahrweiler au evocat de o formă de „conștiință națională”, ca cetățeni ai "Ρωμανία" ("Romania", așa cum se numea oficial Imperiul Bizantin), sau mai bine spus o mîndrie de a fi cetățeni ai Imperiului, împărtășită mai ales de intelectualii și de militarii elenizați de la orașe și din zonele frontaliere, fiindcă, în provincie, răscoalele, uneori pe bază etnică (de exemplu, răscoala „Vlahilor”" Asan, Deleanu și Caloian, în Balcani (1181), încheiată în 1186 prin independența statului numit atunci Regnum Bulgarorum et Valachorum, pe care istoricii moderni îl numesc „Țaratul Vlaho-Bulgar” sau „Al doilea Imperiu Bulgar”) arată că nu toate populațiile erau

Pagina 3 din 4 PrimulPrimul 1234 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •