Patrimonium Axioticum

[zamfir_catalin]

Patrimonium Axioticum– un bun strategic, spiritual al oricărui Popor;
a fortiori în eon-ul marcat de Globalizare. Aspecte din Vechiul Regat din Spațiul Moldav.

Liviu-Alexandru SOFONEA, prof. univ. dr. m. Comitetul pentru Istoria si Filosofia Științei si Tehnicii al Academiei Romane
Victoria COTOROBAI, conf. dr. ing. Universitatea Tehnica din Iași

§1. Incipit.
Cel din Toate şi peste Toate  Spiritul Suprem  Animatorul Devenirii  a făcut/ a voit să fim aici împreună, vii, conştienţi ca să evocăm cu deplină cinstire un maximal relevant „moment” al Historia/Istoria Lumii/Omenirii: Începerea/Izbucnirea Primului Război Mondial.
Acum, la o sută de ani de la acel moment clepsidral pe scara pe care se înregistrează/ se măsoară Tempus Historicus, gândurile-sentimentele-rostirile trebuie să fie grave, responsabile, cinstitoare a eroilor şi a altor victime ale acelui catastrofal război: primul total din Istoria Omenirii!
Noi vom porni de la meditaţia asupra naturii umane/destinul Omului, conexată cu semnificarea sintetizată a acestui Primum Magnum Bellum/W.W.I/; încheiem cu o zmerită-fierbinte, rugătoare, gândită, cinstitoare pomenire a eroilor, a victimelor, a cercetătorilor, a evocatorilor cu har, a simplilor amintitori a acestui ne-pereche capitol din Curriculum Vitae/C.V./ al Umanităţii/Historia/  La Grande Guerre - Erste Welt Krieg/.
§II. Canonada semnificațiilor sentințelor și sentimentelor.
Omul viețuiește in Natura/Homo Naturalis/, trăiește prin nenumărate, personalizate, „treceri & petreceri”, esențial in Anxios: este Homo Aestimans et que Ierarhicus/!
Omul conștient/Sapiens Cogitans Eticus/ viețuiește - trăiește în Societate/este Zoon Politikon/, i.e. în societăți schimbătoare; cinetica-devenirea lor dialectică este Istoria. Ființa socială-implicată este şi Homo Historicus!
Cercetarea-meditarea-filozofarea/filozofia Istoriei este complexă: poli-nivelară, cu multiple aspecte:
istorialitate: prezenţa inerentă a oricărui om/ins in Historia: ne/puţin conştient/preocupat de această prezenţă/homo historicus/;
Historialitate: prezenţa conştientă (lucidă; animată; voliţională) a oamenilor, în persoane/grupuri in Historia/ Homo Historicus;
cercetarea istorio-grafică: in documentum scriptum, prin documentum non scriptum (urme; arheo-logia, scenarii prospective, contra factualitate ”bine temperată/analizată”/ex hypotesis şi pro metodologia; istorie orală);
cercetarea istorio-logică: logos-ul Istoriei; operează prin: interpretări, identificări – analiza & sinteză probleme: paradoxuri, simulări, periodizări, specificităţi ale ciclurilor/eon-uri;
cercetarea istorio-gnosică: filozofia/Philosophia & filozofarea Istoriei;
Numai Popoarele (P ⃗) au/fac Istorie: sunt istorio-gene; Populaţiile (□(→┴p )) nu au istorie; au istorisiri, anecdote, întâmplări/ se fac despre ele istorisiri!
Primul Război Mondial/  La Grande Guerre, Erste Welt Krieg/W.W.I.) este o fază hiper-complexă a Războiului Mondial Total, de 100 de ani ( !), perioadă a Historia, cu fazele:
1. Preliminară, prolog: T ⃖=1900  1912/1914; post la belle époque
2. T ⃖=1914  1918/1919; Primum Magnum Bellum;
3.Perioada inter-belică: un armistiţiu cu progrese, crize, tensiuni, iluzii, capcane, oferte, mituri; T ⃖=1919/1920  1938/1939;
4. Secundum Magnum Bellum: T ⃖=1939/1940  1945;
5.Războiul Rece/Cold War/:T ⃖=1945/1946  1989/1990.
Se încheie astfel un ciclu/”period”: eon/ complex (bellum et pax) îndelungat: de un secol!
Post Magnissimum Bellum: începe altă eră: deschisă, „războire mondială”, Globalizare emergentă, globalizări, …!
Pentru români (etnie; civis; cetăţeni conştienţi; naţiune: natio), filo-români, cercetători obiectivi, observatori, corecţi, pătrunzători, fair play & open mind (care acceptă principiul/norma audietur et altera/ omnia pars) Primum Magnum Bellum este Războiul pentru Întregirea Neamului: se constituie Marea Unire a Provinciilor Istorice [Muntenia-Oltenia/Mica Valahie] — [Moldova-Bucovina-&Basarabia] — [Transilvania/Ardealul-Crişana-Maramureşul] — [Banatul] — toate (d’împreună solidar) în statul naţional/indivizibil suveran România Mare/Dodolossa/!
Primum magnum bellum a generat şi grave probleme, boli, paranoii şi alte patologii (trianon-ita, vendetta, dolch-stoss, umiliri naţionale (reale/exagerate); bolşevismul, nazismul, fascismul; proliferarea bandelor celor fără de neam şi de Dumnezeu; cu repercursiuni: infecţii, epidemii, flagele/ciume ulterioare (in Secundum Magnum Bellum, post Secundum Magnum Bellum)!
Vox sanguinis cum jus sanguinis!

§III. Magnissima Laudatio.
”Presăraţi pe-a lor morminte, ale gândurilor flori,
Să fie mai dulce somnul fericitilor eroi!
Împăcaţi-vă cu soarta dragilor dăinuitori!”
Construirea Crucii maximale — tehnologizată complex (observator astronomic-meteorologic-geofizic; automatizat, super performant) & Creştină — ridicată (automat) şi instalată permanent pe Vârful cel mai înalt al Carpaţilor: straja naturală a Neamului Românesc; Monumentum (sanctuar; releu planetar-cosmic automatizat), răboj cu inscripţionarea nano-tehnologizată, durabilă, a numelor luptătorilor pentru Neam şi Ţară & a anonimilor nicicând uitaţi!
Un Muzeum Virtualum Mobil ”Moldova în anii Primumului Război Mondial”: cu staționări în locurile reprezentative care au determinat istoria (Iași-Capitală de război, gara Ciurea, orașele Galați, Mărășești, Oituz, Roman, Fălticeni, Turtucaia, …) și virtuale proiecții în timp, înapoi înainte, cu scenarii și strategii ale posibilelor deveniri.
Te Deum Laudamus!
Civis Aeuropaeus summus!
Nihil-sine Deo!

Casus 1. Accidentul feroviar de la Ciurea din 1/13 ianuarie 1917 - Cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române
Locație: Localitatea Ciurea, comună suburbană a orașului Iași, situată la 12 km de oraș, în partea de Sud a orașului, o localitate mică din suburbiile Iașului în 1917. Prin localitate trecea/trece calea ferată pe care circulă trenurile dinspre București, Galați, …, spre Iași și invers. Zona dinspre Bârnova spre Ciurea are o zonă dificilă, în pantă mare.
Contextum general:
România se afla în Război (a intrat la 15 august 1916), mai mult din nevoie/obligată/atrasă (cu multe promisiuni, multe de bună credință dar practic imposibil de respectat în conjunctura specială a războiului) în război cu Puterile Centrale. Armata, puțin numeroasă, slab pregătită și cu dotare minimă este copleșită numeric, strategic, tactic și fizic, în focul luptelor, de către trupele germane Armata germană cucerește pe rând Bucureștiul, Buzăul, Brăila, Râmnicul Sărat. Populația capitalei și administrația se mută de urgență în Iași. Iașul devine, pentru scurt timp capitală de război, capătă toate atributele administrative ale unei capitale dar în condiții de mare restriște /sărăcie , restricții, …. la sfârșitul anului 2017.
Alte evenimente speciale din contextul general al sfârșitul anului 1916:
Ocuparea Brăilei de către germani; începutul bombardamentului orașului Galaţi de către germani.
Armata rusească, cu rol de apărare a liniei frontului, alungă în mare localnicii și se instalează în Galați, localitățile din jur și chiar în Iași.
Populația din zonele de sud ocupate se deplasează rapid și masiv spre Iași. Mijlocul de transport la îndemână și potrivit pentru conjunctura respectivă: trenul. Refugiul este totdeauna un proces traumatizant, cu un comportament al călătorilor ușor de haotizat, din diverse direcții. Refugiații călătoreau de-a valma, populație civilă și trupe (române, franceze și ruse) aflate și ele în retragere la Iași într-un număr cu mult mai mare decât cele posibil imaginabile. Fără exagerare, afirmația făcută referitoare la acel moment, că ”România era pe punctul de a dispărea de pe harta lumii: în stare de război, cu mare parte din teritoriu ocupată de germani, cu administrația și armata refugiate în Moldova” reflectă succint și concret starea de fapt și de drept din acel moment . Din punct de vedere tehnic tehnologiile CF existente în acel timp nu fuseseră proiectate să reziste în situații de criză. Pe de altă parte, accidentele CF, produse din cauze diferite erau prezente în toată lumea. Câteva evenimente neplăcute pe glob în conjunctura temporală-politică și tehnologică a vremii reliefează faptul că existau diferite evenimente neplăcute cu cauze și consecințe diferite:
Beloeil, Canada, 29 iunie, 1864, deraiere de pe un pod:99 morţi
Ashtabula, Ohio, SUA, 29 decembrie 1876, pod prăbuşit:92 morţi
Chatsworth, Illinois, SUA, 11 august 1887, prăbuşire pod:84 morţi
Gretna Green, Scoţia, 22 mai 1915, coliziune trenuri:227 morţi
Ciurea, România, 13 ianuarie 1917, deraiere şi coliziune trenuri în gară:600-1000 de morţi
Saint Michel de Maurienne, Franţa, 12 decembrie 1917, deraiere:540 morţi
New York, SUA, 1 noiembrie 1918, deraiere de pe linie:93 morţi
Hammond, Indiana, SUA, 22 iunie 1918, coliziune trenuri:86 morţi
Niigata, Japonia, 3 februarie, 1922, avalanşă:87 morţi
10.El Virillo, Costa Rica, 14 martie 1926, deraiere de pe un pod:248 morţi
Contextul temporal: Accidentul CF de la Ciurea se produce în noaptea de 31-12-1916/1-1-2017, noaptea Anului Nou, o noapte de coșmar, ”de neuitat” și totuși foarte repede dată uitării datorită aceleași conjuncturi care a generat evenimentul: disperare, haos, teamă, …
Eveniment: La Ciurea, în ianuarie 1917, se produce, ” cel mai cumplit accident feroviar din istoria României şi, după alte surse, cea mai mare catastrofă de acest fel din lume, în intervalul 1830-1930”. ”A fost iadul pe pământ”, „iadul adevărat în toată grozăvenia lui” (Elena Emandi 1919). În aceste condiţii, cu totul vitrege, deraiează la Ciurea, lângă Iaşi, un tren arhiplin, care venea de la Galaţi, doldora de oameni care fugeau din calea războiului.
Dinamica evenimentului:
Surse documentare credibile:a)memoriile domnișoarei Yvonne Blondel fica ambasadorului Franţei care s-a aflat printre pasageri; b) medicul militar Vasile Bianu; c)generalul Berthelot; c)I.G. Duca, ministru în guvernul Brătianu;
Plecarea trenului. Cursa/trenul pe ruta Galaţi-Ciurea, care au fost subiectul/obiectul accidentului de la Ciurea a fost numit, în relatările epocii ”trenul morţii”. Era un tren de Etapă 1 . A plecat din Galați pe 30 decembrie 1916/11 ianuarie 1917, vineri, cu o întârziere de câteva ore, pentru că gara fusese bombardată de aeroplanele germane[7], iar locomotiva sa, atinsă de bombe, a trebuit înlocuită. Destinația finală a trenului: Iași. Contextul istoric din zona Galațiului, amintit mai sus, i-a determinat pe refugiaţii din Muntenia să părăsească localitatea devenită nesigură. În tren mai călătoreau: elevi și soldaţi aflaţi în permisii; ofiţeri şi soldaţi ruşi; membri ai misiunii militare franceze.
Personalități/Oficialități care au călătorit cu ”trenul morții”: Emil Costinescu, fost ministru de Finanţe, Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador francez la Bucureşti[8], geograful George Vâlsan, marchizul Belloy (oficial francez).
Călătoria & Condiții. Încă de la plecare trenul era supraaglomerat: există mărturii cum că pe traseu, în gările de oprire, cu staționări lungi (”ore în şir”) s-au mai adăugat vagoane și s-au mai urcat călători (sute). Mărturiile conturează și un tablou de coșmar al călătoriei. Condițiile de călătorie cumplite: vagoanele, multe dintre vagoane erau transformate din vagoanele de marfă, erau luminate cu lămpi cu gaz (era soluția universală în epocă), erau reci, ferestrele nu mai aveau geamuri, ci doar niște scânduri care nu reușeau să oprească pătrunderea frigului; unii călători ”prinseseră loc” pe acoperișurile vagoanelor și s-au menținut acolo mai mult printr-un miracol decât prin mijloace tehnice. Printre mărturi:
„Nu era un colţişor liber, nu se putea să-ţi fixezi cele două picioare măcar pe o scară sau un tampon… erau în trenul acela, funcţionari înalţi, o misiune străină, femei, copii şi Ruşi-îngrozitori de mulţi”[ Nicolae Dunăreanu, 1928].
”Te întrebai încă unde-şi mai poate găsi loc acest puhoi de umbre, încărcate cu boccele…”[ Blondel Yvonne].
. „Spre groaza noastră, un bărbat și un băiețel de 10 ani au fost dați jos înghețați. Alte umbre ce se clătinau, împietrite de frig, povesteau că, la unele curbe, mai mulți oameni – bărbați și femei – fuseseră aruncați de pe tren”( Yvonne Blondel).
Vremea era potrivnică unei călătorii fără incidente: ningea; zăpada căzută din abundență a blocat calea ferată și nu s-a mai putut circula; eforturilor soldaților și feroviarilor de a debloca linia au fost zadarnice: trenul a staționat toată noaptea la Bârlad; a doua zi, pe 12 ianuarie, convoiul a plecat spre Iaşi; distanța până la destinație: 120 de km; durata deplasării: toată ziua, până în preajma orei unu noaptea (Grigorescu Petre, 1929)/două noaptea (”Mișcarea”) când s-a produs accidentul.
Accidentul – jurnalul reconstituit al evenimentului. La Bârnova a fost ultima staționare a trenului. După pornire trenul a intrat pe panta de coborâre de la staţia Ciurea, aflată la câţiva kilometri de Iaşi. Mecanicii şi ceilalţi membri ai echipajului au încercat să reducă viteza dar au realizat că frânele, nu mai puteau fi acţionate; acestea fuseseră verificate la staţia anterioară şi erau în regulă. În documentele oficiale ale vremii se consemnează:
„Sorgintea acestui accident este întreruperea comunicaţiei aerului în conducta frânei Westinghouse… întrerupere provocată… prin aglomeraţia extraordinară de călători, cari şedeau pe tampoane şi pe cuplele vagoanelor şi prin urmare, printr-o mişcare involuntară a mânei sau piciorului, au închis robinetul de conducta de aer, izolând astfel frâna Westinghouse, fie într-un loc fie în mai multe locuri… mai mult: din cauza marei aglomerațiuni de călători, personalul nu putea să manipuleze în voie frâna de mână”( „Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 1-2, 16 iunie 1923).
Ziarul ”Mișcarea” (an IX, nr. 1, 1 ianuarie 1917 și nr. 4, 5 ianuarie 1917) consemna: a) frâna cu aer comprimat a funcționat doar pentru primele două vagoane, robinetul fiind închis accidental la vagonul al III-lea: urmarea a fost deraierea acestuia şi ciocnirea cu o locomotivă aflată în staţionare pe o altă linie; b) acul vitezometrului locomotivei a fost găsit blocat la 95 km, indicând viteza pe care trenul a avut-o în acele clipe.
Momentul critic al accidentului descris de Blondel Yvonne
„Am simţit perfect cum trenul a sărit de pe şine ca o reptilă monstruoasă de fier şi de oţel, trăgându-i pe toţi călătorii săi spre mutilare sau spre marea călătorie de dincolo… Aveam senzaţia că sunt aruncată în fundul unui puţ, o ploaie de obiecte alunecând în jurul corpului meu… Cât a durat acest supliciu? Câteva minute, dar mie mi s-a părut interminabil…”.
Urmările deraierii au fost cumplite/infernale : lămpile cu gaz, cărbunii din sobele improvizate ale vagoanele au condus la incendierea acestora; răniţi prinşi între fiare; țipetele lor au sfâşiat sinistru tăcerea nopţii;. au luat foc şi două vagoane de muniţii staţionate pe altă linie din gara Ciurea; numărului victimelor a crescut; a urmat lupta pentru supravieţuire: fără reguli, dură, după instinct, cu intervenția divinului, atitudinii altruiste și iubitoare a favorizaților sorții și de ce nu și a hazardului: exemplu: a)Yvonne Blondel a fost scăpată in extremis de către doi soldaţi ai misiunii militare franceze, care au scos-o dintre resturile vagonului său exact când hainele începeau să-i fie cuprinse de flăcări. Tabloul reconstituit din piese de puzzle este apocaliptic:. unii călători au pierit în foc, alţii au murit zdrobiţi de impactul deraierii; cei care călătoreau pe acoperişurile vagoanelor au fost fie aruncaţi sub vagoane, unde au pierit secţionaţi de cumplita greutate a acestora, fie au fost aruncaţi în stratul salvator de zăpadă. Yvonne Blondel descrie și alte aspecte ale scenei tragediei: a) apariția unor echipe de salvatori – ”soldaţi ai depozitului de muniţii aflat lângă gară, un batalion de căi ferate, două companii de soldați români și două companii de soldați ruși” care au reușit să salveze o parte dintre victimele catastrofei; supraviețuitorii (cei aflați în stare de şoc și răniţii) au fost duşi în gara Iaşi, unde li s-au acordat primele ajutoare; b) apariția unor profitori de ocazie, care au jefuit călătorii;.
Alte mărturii:
(Elena Emandi, 1919) completează tabloul în imagini apocaliptice notând: a) „A fost acolo iadul adevărat în toată grozăvenia lui și puținii care au scăpat cu viață erau ca nebuni de oroarea scenelor ce s-au petrecut sub ochii lor”; b) prezența oficialităților: Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor Publice, procurorul general, prefectul de Iași, dar și agenți ai Siguranței care au început să-i ancheteze pe martori
Gestionarea evenimentului: ”Dimineaţa, vestea s-a răspândit în tot oraşul, mulţi alergând să privească spectacolul înfricoşător al morţii:
„În trecere prin Ciurea am privit dezastrul: vagoane sfărâmate, arse şi echipele de lucrători scoteau încă morţii de sub ruine. În spatele gărei erau înşiraţi pe patru rânduri morţii… Erau multe sute. Cu ochii scoşi, capetele sparte, braţe detaşate, mâini, picioare, momâi arse. Femei, ofiţeri, soldaţi…”(Dunăreanu Nicolae, 1929)
”Un şir întreg de vagoane arse, cari nu mai păstraseră decât scheletul de metal, muiat ca ceara de focul ce-l mistuise… în jurul gării totul părea ruină şi mormânt…” Ţuculescu I.P., La Ciurea, în volumul Clipe Grele. Amintiri din războiu, Craiova, 1930.
În momente de criză – soluții de criză??? Victimele au fost înmormântate în gropi comune, pe câmpul din spatele gării Ciurea: primele 374 de persoane identificate până la 3 ianuarie, începând cu această dată; apoi, după afişarea listele provizorii cu numele morților identificați (Daia Alexandru) a fost amplificat numărul morţilor; au apărut zvonuri și răspândaci: s-a vorbit despre averi fabuloase evaporate în incendiu sau jefuite de hoţii de ocazie; nume celebre au fost vehiculate printre victime: „moartea lui Take Ionescu , Cantacuzino (ministru de justiţie) , Constantinescu (ministrul de finanţe” (Drăghiceanu Virgiliu, 1920)
Numărul de vagoane nu este cunoscut : în lucrările memorialistice sunt indicate între 26 și 60 de vagoane;
Numărul de călători nu este cunoscut: unii au încercat să-l determine în raport cu numărul de vagoane dar având în vedere incertitudinea numărului de vagoane și condițiile extreme în care s-a călătorit (cu vagoanele ”pline ochi”, între vagoane, pe vagoane). Medicul militar Vasile Bianu consemnează numărul celor aflaţi în tren:5.000 de călători
Numărul de morți: nu este cunoscut. În lucrările indicate la nota A și alte studii documentare ce au încercat să caracterizeze evenimentul s-au estimat că acesta ar fi fost de cca. 800, 1.000 sau chiar peste 1.000 de morți. Lipsa unor înregistrări reale și de încredere (număr bilete vândute, număr morți identificați și dați dispăruți) nu permite o estimare corectă dar mărturii din epocă (Jurnalul Reginei Maria, …) converg către aceste cifre. Acest număr de victime plasează România pe un neonorabil primul loc într-un șir al accidentelor feroviare mondiale din perioada 1830-1930[conform unei sondări a Enciclopediei Wikipendia ] și chiar în primele locuri ale unui bilanț al tuturor timpurilor .
Cifrele reținute în memoriile vremii sunt extrem de diferite totuși, în general rotunde și nu exacte, nefiind citate surse sau-rapoarte oficiale , ci doar zvonuri sau cifrele vehiculate în anturajul lor: a) I.G. Duca, ministru în guvernul Brătianu: 800 de morți (Duca I.G.,1981); b)Constantin Argetoianu: peste 500 de morți (Constantin Argentoianu, 2008); c)generalul Berthelot: 200 de morți și 300 de răniți dintre care un înalt oficial francez mort și doi ofițeri răniți (Glenn E.Torrey, 1987); d) Pia Alimăneştianu: 300 de morţi şi 300 răniţi (Alimăneştianu Pia, 1929); e) Rusu Abrudeanu – 300 de morţi (Abrudeanu Ion Rusu, 1920); f) Alexandru Daia: 2.500 de morţi şi răniţi; g) medicul militar Vasile Bianu: 568 de morţi şi 756 de răniţi; printre morţi: doi francezi – un aviator şi colonelul Viallat, un colonel şi 45 de soldaţi ruşi, opt ofiţeri români; în zilele următoare numărul morţilor a crescut prin decesul unora dintre răniţi (Bianu Vasile) .
Spicuiri din ”Epilogul catastrofei” reflectate în presa feroviară interbelică, dar şi în literatura română.
Opere literare: ”Mihail Sadoveanu, Strada Lăpuşneanu, 1921”: redă o scenă a accidentului de la Ciurea.
Supraviețuitorii marcați pe viață:Nicolae Dunăreanu, geograful George Vâlsan, …
Revendicări: supravieţuitori şi urmaşii ai celor decedaţi în accident s-au adresat după război instanţelor de la Iaşi pentru a cere despăgubiri de la CFR
Documente oficiale:
A.Raport al Comisiei Superioare de Anchetă din 24 ianuarie 1917 (Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 1-2, 16 iunie 1923): a) surse: declarațiile personalului de pe tren și cele ale martorilor; b) cocluzii: cauza accidentului - starea excepţională de război a condus la supraaglomerarea trenului care a împiedicat manipularea frânelor vagoanelor și respectiv nefericitul eveniment; nicio eroare a personalului; .
B. Studiul accidentului feroviar realizat de către dr. N.I. Râmniceanu, avocat al CFR, (Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 1-2, 16 iunie 1923), concluzionează: ”responsabilitatea a fost doar a pasagerilor care şi-au asumat riscul de a călători în condiţii improprii, mulţi dintre ei neavând legitimaţii de călătorie; funcţionarii CFR şi-au făcut datoria, nefiind în culpă, iar trenul, dar şi teritoriul se aflau sub jurisdicţia armatei”.
C.studii juridice ale cazului (Revista „Justiţia”, an VI, nr. 3-4, decembrie 1922)
D. Comisiunea Centrală de despăgubiri în 1919 „Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 5-7, 1 septembrie 1923 a concluzionat ”Pagubele pricinuite călătorilor au fost considerate ca fiind pagube de război, după cum a stabilit iar călătorii ar fi trebuit să fie despăgubiţi de această comisie”.
Nefericitul eveniment din 13 ianuarie 2017, din Ciurea, rămâne în istoria Căilor Ferate Române drept cea mai mare catastrofă petrecută în România.
La 100 de ani de la eveniment: o singură cruce mai aminteşte de catastrofă, cea a lui Vasile Cantacuzino, fiul eminentului jurist şi om politic Matei Cantacuzino.
Meditații ale autorilor:
”Argumentul invocat în cazul acestui accident, legat de gradul mare de incertitudine a informațiilor referitoare la eveniment ” lipsa documentelor din arhive au întârziat mult clarificarea cauzelor și a efectelor accidentului” este, dacă mai era cazul, încă un argument pentru lucrările de istoriografie profesioniste și instituții profesioniste, specializate pe fiecare domeniu.”
”Istoria o scriu învingătorii dar când există învingători și când istoria nu este scrisă nici de de către aceștia, din diferite motive, atunci, cel mai probabil că într-un timp mai lung sau chiar scurt se pot pierde informații importante, uneori esențiale pentru a explica, a justifica un eveniment și a trage concluzii importante pentru evoluție din acestea.”
Casus 2. Bătălia de la Galați
Locație: În jurul orașului Galați, depopulat de către locuitori români, retrași spre Iași. Harta desfășurării bătăliei oferă informațiile importante ale locațiilor evenimentelor militare.
Contextul historicum:
1917, începutul anului:  Toată armata română scăpată din dezastrul campaniei anului 1916, se află retrasă în Moldova. Puterea ei de lupta era limitată/aproape anihilata.
decembrie 1916 – ianuarie 1917
Starea de spirit a autoritatilor si a populatiei, mai ales a celei refugiate din Muntenia, era foarte rea: „comunicatul de seara”, transmis pe ulițele Iașului seară d seară aducea numai vesti deprimante…
Romania se micsora continuu, pierzând, dinspre sud spre nord, teritorii și localități importante: Buzăul, Ramnicul-Sarat, Focsaniul, Brăila; populația din zonele ocupate se refugiase masiv în Moldova.
Starea de sănătate a populației și ostașilor se deprecia continuu: tifosul exantematic făcea ravagii.
Accidentul de la Ciurea contribuie și el la pierderile importante ale momentului cu impact demoralizator asupra populației și armatei.
În Moldova se afla si armata rusă, aproximativ o jumătate de milion de trupe combatante, ducând după ele un număr egal de trupe de etape, servicii, spitale etc. Rolul acesteia: apărarea liniei frontului. Erau distribuiți aproape pe tot teritoriul, în toate orașele si satele.
In Delta Dunării, au fost înlăturate autoritățile locale și populația română. Au rămas numai lipovenii.
Urmează o perioadă de refacere a capacității de luptă a armatei romane, cu sprijinul misiunii franceze, sub conducerea generalului Berthelot: ofițerii francezi instruiesc armata română și o aduc la nivelul de pregătire necesar ducerii războiului modern; trupele române sunt dotate și pregătite pe măsura celor occidentale.
Revoluția rusa agravează starea de fapt din zona liniei frontului. Armata rusa, condusă de generalul Scerbaceev, simpatizează pe fata cu Revoluția bolșevica: in ciuda opoziției conducătorilor ei începe să-si părăsească pozițiile, și să se reîntoarcă in Rusia. În această conjunctură specială, trupele rusești au încercat sa forțeze liniile romanești, ceea ce a condus la ciocniri violente/adevărate batalii.
Una dintre aceste bătălii, bătălia de la Galați, este apreciată de către unii comentatori ca fiind cea mai mare dintre bătălie din timpul Primului Război Mondial. Argumente pentru această apreciere sunt multiple și puternice: efectivele angajate (1 român la 10 adversari); disproporția forțelor; starea reală a Galațiului – era, în acele momente, total înconjurat de către trupele ruse ce încercau să treacă dinspre vest, de cele bolșevizate care le veneau în ajutor dinspre est, din Basarabia, si oarecum ocupat de trupele rusești aflate la datorie (apărarea frontului) în oraș. Bătălia pentru Galați dusă de trupele românești s-a desfășurat, contrar tuturor piedicilor, în cel mai eroic mod, devenid un marker important al acestuia, alături de alte lupte importante ale istoriei neamului nostru. ”Românii s-au acoperit de glorie, învingând prin dârzenie și spirit de sacrificiu forțe net superioare, contraatacând la baionetă și obținând victoria, acolo unde orice analist militar ar fi pariat pe partea adversă”. Armata rusească (a VI-a) a părăsit frontul german, pe pozitii rămâne o singură divizie românească, pe o întindere de front înainte ocupată de șase divizii ruse. Pe lângă asigurarea frontului antigerman, se dă și lupta pentru Galați. Comandorul de marină Niculescu Rizea și colonelul Bădescu reușesc imposibilul: a) apără orașul contra armatei ruse ce dorea să se retragă spre est, ajutată de forțe bolșevice care le veneau în ajutor dinspre est, din Basarabia; b) apără frontul părăsit de armată rusă contra germanilor. Întrucât spațiul afectat acestei lucrări nu permite o prezentare pe larg a bătăliei precizăm faptul că detalii despre desfășurarea bătăliei sunt prezentate pe larg în lucrările
A fost poate singura bătălie din primul război mondial purtată în România, în care românii au folosit trupele terestre, aviația și marina, concomitent.
Casus 3. Situația sanitară în Moldova în timpul Primului Război Mondial
Tifosul exantematic, una dintre armele ucigașe ale Primului Război Mondial.
Odată cu refugiul în Moldova al populației din zonele ocupate, a armatelor române și ruse și a înrăutățirii condițiilor de trai, din cazurile izolate de tifos (apărute în 1915) s-a ajuns la o adevărată epidemie: a demarat la sfârșitul lui 1916; a intrat în faza acută începând cu ianuarie 1917; a atins apogeul în martie 2017; în iarna 1917 și primăvara 1918 în Moldova s-au înregistrat peste 750.000 de cazuri de îmbolnăviri de tifos exantematic, 125.000 decese, dintre care, 350 de medici români și personalul medical francez din spitalul de campanie de la Vila Greierul din Iași condus de Jean Clunet au murit de tifos.[4]
Profesorul Ioan Cantacuzino, descrie, în articolul "L'épidemie de typhus exanthématique en Roumanie pendant la dernière guerre - Société de Pathologie Exotique, Paris, séance de mars 1920" :
''Înainte de războiul din 1916, tifosul exantematic era aproape necunoscut în România… Chiar la începutul campaniei din 1916, un mic focar de tifos exantematic (5 cazuri în aceeași familie) a fost descoperit într-un sat din Dobrogea. El a fost repede stins (izolarea bolnavilor, despăduchere tuturor locuitorilor satului)… Nu au fost semnalate alte cazuri până în momentul când retragerea românească a început să se transforme în dezastru; epuizată de marșuri și lupte, insuficient îmbrăcată, abia hrănită, parțial dispersată, armata română s-a retras, pe un frig năprasnic, în Moldova; învălmășeală în satele Moldovei a devenit în curând într-atât de mare, ca urmare a afluxului trupelor extenuate și a exodului populației civile care fugea de invazia germană, încât tifosul exantematic și-a găsit împlinite dintr-odată împrejurările cele mai prielnice pentru întinderea lui: în localitățile în care cantonau regimentele, nu arareori puteai vedea 25-30 de oameni înghesuiți într-o odăiță țărănească. Promiscuitatea era înfricoșătoare, iar putința de îngrijire a corpului era nulă. Nu erau localuri pentru a adăposti oamenii sau izola bolnavii; lipsea lenjeria, dar și hainele de schimb pentru soldați pe care păduchii nu au întârziat să mișune; caii mureau cu miile de foame și de istovire sau erau reduși la năluci ambulante; aprovizionarea cu alimente și furaje era aproape imposibilă în această țară, odinioară atât de bogată, dar pe care trupele rusești o epuizaseră de mijloace de existență; populația civilă de la sate era privată de asistență medicală, aproape toți medicii erau mobilizați; aceasta era situația când epidemia izbucnise. Diviziile mai sănătoase au fost lăsate pe front pentru a ține piept inamicului, a cărui înaintare a fost în cele din urmă oprită; aici condițiile de igienă au fost mai bune, învălmășeală mai mică, alimentația mai substanțială, iar epidemia de tifos se propaga mediocru; acestea au fost printre cele mai încercate divizii retrase de pe front pentru a se reconstitui, fiind cazate în condiții detestabile, și astfel boala a evoluat și s-a extins rapid.
Cine ar putea uita tabloul pe care îl prezentau gara Iașilor și mahalalele lui, în februarie 1917. Soldați risipiți și rămași în urmă, refugiați de tot felul, năpădeau de pretutindeni, pe jos sau pe calea ferată, albiți de păduchi, ei împrăștiau în calea lor boala, unii dintre ei cădeau morți în drum, alții în clipa sosirii lor; zilnic pe peroanele gărilor, pe drumurile spre oraș, la ușile spitalelor ticsite de bolnavi stăteau mormane de cadavre îngrămădite cu sutele, unele peste altele; medici și infirmierii cădeau atinși de molimă peste tot; nu mai erau nici scânduri pentru sicrie, iar căruțele târâte de cai ca umbre, purtau cadavrele trântite grămadă; imaginile clasice ale ciumei din Atena se impuneau irezistibil în memoria noastră.
Epidemia a debutat în mod insidios în decembrie 1916; ea era puțin cunoscută la început de către medici, așa cum se întâmpla aproape întotdeauna în astfel de cazuri; în prima jumătate a lunii ianuarie, se notau în registrele infirmeriilor regimentare un număr tot mai mare de diagnostice de „gripă infecțioase“ sau de „stări tifice grave“; de fapt era vorba în acel moment de cazuri de tifos exantematic nediagnosticate. Epidemia a fost recunoscută oficial în a doua jumătate a lunii ianuarie. În acest interval, nu au fost luate măsuri generale sau coordonate, atât de mare era haosul; și astfel virusul a avut posibilitatea să facă numeroase pasaje și boala s-a generalizat, de la începutul lunii februarie, cu o intensitate îngrozitoare.
Din acel moment, morbiditatea și mortalitatea au fost în creștere rapidă; ambele au atins punctul lor culminat în martie, apoi au descrescut destul de repede pentru a ajunge aproape la zero spre sfârșitul lunii mai. În iunie, epidemia a fost practic stinsă și au fost semnalate numai câteva cazuri izolate în iulie. Timp de șase luni, s-au semnalat, ici și colo, doar câteva cazuri foarte rare, arătând că rezervorul virusului nu a fost încă epuizat. A existat o ușoară recrudescență, care a dispărut rapid, în iarna anului 1918, cu o mortalitate mică.
Dar în timp ce grație unor energice măsuri de profilaxie, epidemia a fost stinsă în părțile teritoriului care au scăpat de invazia germană, ea a continuat să bântuie cu violență în teritoriile Valahiei ocupate de inamic. Acolo, de fapt, germanii se limitaseră numai la o strictă supraveghere a propriilor lor trupe; iar populația românească au lăsat-o privată în totalitate de orice asistență; astfel, toate spitalele rurale, care puteau fi utilizate pentru a izola bolnavii de la țară, au fost demontate de ei și sistematic mutate. Chiar și în București, unde trupele de ocupație, datorită măsurilor adoptate, au scăpat de molimă, epidemia făcea ravagii printre populația băștinașă. Aici tifosul bântuia cu violență și s-a împuținat în vara și toamna anului 1918 și apoi pe tot parcursul anului 1919; el continua încă să facă numeroase victime în capitală, până când, în luna noiembrie, germanii au fost izgoniți de către armata franceză de Orient, venită de la Salonic. Acest procedeu inuman al germanilor față de populația românească comportă totuși lecții prețioase și demonstrează cât de eficiente sunt metodele de profilaxie rațională, aplicată cu strictețe, în plin focar epidemic; în timp ce locuitorii din București plăteau bolii un greu tribut, trupele germane despăducheate cu grijă și ținute departe de orice contact virulent au rămas aproape neatinse de infecție…”
Măsuri de combatere a bolilor contagioase
27 septembrie 1916 , profesorul Ioan Cantacuzino, a fost însărcinat cu acțiunea de combatere a bolilor contagioase: a primit puteri depline în acest sens (Vasile-Leontin Stoica, 2012);
28 septembrie 1916, șeful Serviciului sanitar de la Marele Cartier General a propus Comandamentului General al Etapelor:
tipărirea urgentă și distribuirea instrucțiunilor sanitare, care deși fuseseră înaintate încă de la 27 august, nu fuseseră puse în aplicare sistematic, consecvent și satisfăcător
autorizarea efectuării unor inspecții pe teren de către Ioan Cantacuzino, împreună cu I.N. Antoniu
cedarea urgentă de către Căile Ferate Române a unor vagoane-cazan, baie, etuve, spălătorii etc, deoarece trenurile sanitare erau infestate cu păduchi.
combaterea epidemiei: faza I: caracterizată de incapacitatea personalului medical de identificarea precisă a bolii: a favorizat proliferarea ei rapidă iar. ”până la jumătatea lunii ianuarie 1917 majoritatea cazurilor de tifos erau raportate ca „gripă infecțioasă” sau „stări tifice grave”; recunoașterea oficială a epidemiei la mijlocul lunii ianuarie 1917;
O nouă structură-Directoratul Sănătății Publice (DSP), sub comanda doctorului Ioan Cantacuzino este constituită pentru a coordona legătura dintre serviciile sanitare civile și militare (spitalele de contagioși, echipele lor volante, toate spitalele din zona interioară. La conducerea acestei noi structuri a fost numit.
Faza a II-a ( între momentul recunoașterii existenței epidemiei și martie 1917), a fost caracterizată prin inerție și lipsă de acțiune eficace în luarea de măsuri antiepidemice din partea organismelor statului , morbiditatea și mortalitatea au creascut; atinge apogeul în luna martie. Urmează măsuri drastice de ordin igienico-sanitar  scade intensitatea epidemiei: în vara anului 1917 au fost consemnate doar cazuri izolate.
Organizare spitale: spitalul Clunet, condus de medicul din misiunea franceză, Clunet; se folosește orice spațiu disponibil pentru tratarea celor infectați: sunt rechiziționate școal și sinagoga din Podul Iloaiei și sunt transformate în spitale militare; la mănăstirea Cetățuia se organizează un spital pentru îngrijirea bolnavilor; Cimitirul Eroilor „Lazaret” –Bacău, organizat în timpul primului război mondial, pe lângă Spitalul de Contagioşi al Armatei a II-a, se ocupa de victimele tifosului exantematic şi holerei ;
Organizarea corpului medical: Pierre Édouard Jean Clunet, medic francez, membru al Misiunii Militare Franceze în România în timpul Primului Război Mondial, medic-șef al Spitalului de Boli Infecțioase din București organizează corpul medical din Iași pentru a ține piept tifosului enzantematic: Moare la datorie, îngrijind bolnavii, alături de asistente și o soră de calritate din misiunea franceză în România. Pe monumentul ridicat pentru cinstirea devotamentului lor scrie:
”În amintirea celor ce au murit la Vila grierul Victima devotamentului lor”.


§V. Iconografia brevia evocatoria
Accidentul de la Ciurea



”Fotografii realizate în jurul datei de 6 ian9uarie 1917. Eliberarea şi refacerea căii ferate au durat câteva săptămâni” (Foto Facebook/Oraşul Iaşi - Autor: Dorin Stănescu)*
*Sursa indicată în … nu este certă: a fost realizată, probabil, cu prilejul unui alt accident din aceeași stație (din 1925, cel mai probabil). Documentele scrise indică salvarea unor călători care erau pe acoperiș și au fost aruncați în zăpadă. În fotografie zăpada lipsește.


1 B 1 – Una dintre locomotivele implicate în accident: Zweizylinder Naβdampf – Schnellzunglokomotive der Rumãnischen Staatsbahnen gebaut 1886 von Hanomag Hannover-Linden (sursa: www.vonscheven.net) Piatră funerară amplasată în preajma gropii comune de la Ciurea, unde au fost îngropate sute dintre victimele accidentului (FOTO Facebook/Oraşul Iaşi)



Harta Ciurea-Iași Gara Ciurea (imagine din 2013) Umorul/Caricatura  locomotiva românului
Bătălia de la Galați

Desfăşurarea bătăliei de la Galaţi (ianuarie 1918)
Aspecte din bătălia pentru Galați, 1917
Monumentul eroilor marinari de la Galaţi, astăzi dispărut
Situația sanitară în Moldova în timpul Primului Război Mondial: Formatori și reformatori sistem: Cinste lor
Monumentul doctorului Clunet din Bucium
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Monume...torului_Clunet)






Mănăstirea Cetățuia Iași: Placă comemorativă unde se specifică funcționarea mănăstiri ca spital pentru răniții din Primul război mondial.
Pierre Édouard Jean Clunet (n. 28 ianuarie 1878, Paris - d. 3 aprilie 1917, Iași) a fost un medic francez, membru al Misiunii Militare Franceze în România în timpul Primului Război Mondial, medic-șef al Spitalului de Boli Infecțioase din București, mort la datorie, îngrijind bolnavii de tifos exantematic din Moldova.






Henri Mathias Berthelot (n. 7.12. 1861, - d. 2 0.1.1931), general al armatei franceze, șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de V, destdetașat din octombrie 1916 în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. A fost și consilierul militar al regelui Ferdinand. A fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român, a fost declarat cetățean de onoare al României și a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Ion Cantacuzino ( n. 25.12.1863, București – d. 14 01. 1934, București): a fost medic și microbiolog, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române



§VI. Referințe
[1]Realizat prin consultarea şi sintetizarea datelor de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Lists_of_rail_accidents, accesat la 5 mai 2013. Clasamentul este relativ, existând posibilitatea unor date omise de către sursa citată.
[2]Vezi Daia Alexandru, Eroi la 16 ani, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1981, p. 141 şi Blondel Yvonne, Jurnal de război, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 361.
[3]Vezi Belu Radu, Catastrofe şi sabotaje feroviare în România, p. 8, preluat de pe http://www.scribd.com/doc/54503133/C...n-Romania-0001, accesat 10.03.2014.
[4]Vezi Botez, Urmă, Saizu, Epopeea feroviară românească, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977, pp. 151-152 şi Bianu Vasile, Însemnări din războiul României Mari, tom I, Cluj, 1926, p. 72.
[5]Vezi Duca I.G., Amintiri politice, vol. II, Munchen, 1981, p.120 şi Dunăreanu Nicolae, Nădejdi spulberate, Chişinău, 1928, p. 55.
[6]Vezi mărturia generalului D. Tăutu (călător în trenul de la Ciurea)
http://www.rador.ro/info4.shtml?cat=1281&news=299385, accesat la data de 14.04.2014.
[7]Blondel Yvonne, op. cit., p. 351.
[8]Tatăl ei, Camille Blondel (1854-1935), a fost ambasador în România între anii 1907-1916.
[9]Nicolae Dunăreanu, „La Ciurea”, în „Arhiva C.F.R.”, an I, nr. 8, 16 septembrie 1928, p. 123.
[10]Blondel Yvonne, op. cit., p. 355.
[11]Ibidem, p. 352.
[12]Ibidem.
[13]Grigorescu Petre, Însemnări din pribegia războiului. 1916-1918, Constanţa, 1929, p. 20. O altă sursă vorbește de ora 2 noaptea (vezi ziarul „Mișcarea” din 1 ianuarie 1917, p. 2)
[14]„Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 1-2, 16 iunie 1923, p. 23.
[15]„Mișcarea”, an IX, nr. 1, 1 ianuarie 1917, p. 2.
[16]Ibidem, nr. 4, 5 ianuarie 1917, p. 1.
[17]Blondel Yvonne, op. cit., p. 356.
[18]Ibidem, p. 359.
[19]Daia Alexandru, op. cit., p. 141.
[20]Blondel Yvonne, op. cit., p. 361. Mare parte dintre aceştia erau ceferişti sau soldaţi de la depozitul de muniţii (unii vor fi ulterior anchetaţi şi judecaţi – vezi Cancicov V. Vasile, Afacerea aşa-ziselor fraude de la Ciurea, Bucureşti, 1920, p. 3).
[21]„Mișcarea”, an IX, nr 1, 1 ianuarie 1917, p. 2.
[22]Emandi Elena, Din anii de durere, Bârlad, 1919, pp. 99-100.
[23]„Mișcarea”, an IX, nr 1, 1 ianuarie 1917, p. 2.
[24]Dunăreanu Nicolae, „La Ciurea”, p. 124.
[25]Ţuculescu I.P., La Ciurea, în volumul Clipe Grele. Amintiri din războiu, Craiova, 1930, pp. 176-177.
[26]„Mișcarea”, an IX, nr.2, 3 ianuarie 1917, p.1.
[27]Ibidem, nr 3, 4 ianuarie 1917, p. 2.
[28]Daia Alexandru, op. cit., p. 139.
[29]Drăghiceanu Virgiliu, 707 zile subt cultura pumnului de fier german, Bucureşti, 1920, p. 49.
[30]Duca I.G., Amintiri politice, Munchen, 1981, p. 120.
[31]Argetoianu Constantin, Memorii, 1916-1918, Bucureşti, Ed. Machiavelli, 2008, p. 80.
[32]Glenn E.Torrey, General Henri Berthelot and Romania, New York, Columbia University Press, 1987, p. 41.
[33]Alimăneştianu Pia, Însemnări din timpul ocupaţiei germane, 1929, p. 38.
[34]Abrudeanu Ion Rusu, Pacostea rusească, Bucureşti, 1920, p. 289.
[35]Daia Alexandru, op. cit., p. 141.
[36]Bianu Vasile, op. cit., pp. 72-73.
[37]Un calcul realizat de către directorul Muzeului CFR, Mircea Dorobanţu, a confirmat că, ţinând cont de tipul, suprafaţa şi numărul locurilor din cele 26 de vagoane, numărul călătorilor a fost în jur de 6.000 de călători (4.000 în vagoane şi 1.700 pe acoperişul vagoanelor, pe tampoane şi scări).
[38]Vezi „Mișcarea” nr. 3, 4 ianuarie 1917, p. 2 și nr. 4 din 5 ianuarie 1917, p. 2.
[39]Kirileanu G.T., Corespondenţă, Bucureşti, Ed. Minerva, 1977, p. 634.
[40]Pușcariu Sextil, Memorii, București, Ed. Minerva, 1978, p. 831.
[41]„Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 1-2, 16 iunie 1923, p. 23.
[42]Ibidem, pp. 22-26, vezi şi revista „Justiţia”, an VI, nr. 3-4, decembrie 1922, pp. 5-7.
[43]„Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 1-2, 16 iunie 1923, pp. 22-26.
[44]Vezi „Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 1-2, 16 iunie 1923, pp. 22-26 şi nr. 3-4, 16 iulie 1923, pp. 45-48 şi nr. 5-7, 1 septembrie 1923, pp. 79
[45]„Arhiva C.F.R.”, an II, nr. 5-7, 1 septembrie 1923, p. 80.
[46]http://patrickmeeder.magix.net/public/boeken.html
[47]https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/04/25/un-episod-unic-in-istoria-noastra-batalia-pentru-galati-ianuarie-1918/
[48] M. PĂVĂLOIU, ”Eroi și morminte”, 2008)
[49]www.once.ro/carti/Eroi%20si%20morminte_vol%20II/009%20Mariana%20Pavaloiu.pdf); ”Un episod unic in istoria noastră – Bătălia pentru Galați (ianuarie 1918)” https://cersipamantromanesc.wordpres...anuarie-1918); Acum 100 de ani – „Bătălia de la Galați”,
[50] J. Cantacuzène. L'épidémie de typhus exanthématique en Roumanie pendant la dernière guerre. Bulletin de la Société de pathologie exotique 1920, tome 13. - Paris : Masson, 1920, pages 283-304
[51] Vasile-Leontin Stoica, Serviciul Sanitar al Armatei Române în perioada 1914-1919, Teză de Doctorat; Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” - Facultatea de Istorie și Etnopedagogie - Catedra de Istorie a românilor; Chișinău; 2012