Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Parintele Pantelimon - preotul albinelor de la Ghighiu

  1. #1
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.328

    Parintele Pantelimon - preotul albinelor de la Ghighiu

    Parintele Pantelimon - preotul albinelor de la Ghighiu




    Ultimul ucenic al marelui duhovnic Arsenie Boca.


    E inceput de vara si miroase a tei la Ghighiu. De cum intri pe poarta manastirii, te simti in largul tau. Locul parca te asteapta. Te poti plimba pe unde vrei, de unul singur, printre pansele si petunii, printre ciresii din livada, fara sa tulburi pe cineva. Chiar si maicutele, grabite de felul lor, pasesc parca mai usor si alene, in ritmul florilor si al diminetii. Doar pe batranul parinte Pantelimon nu-l zaresc nicaieri. Abia intr-un tarziu il zaresc in marginea livezii, robotind cu mainile goale, printre stupi si albine. Cu cat ma apropii, miscarile lui se deslusesc mai bine - miscari simple si precise de taran, de om obisnuit cu munca. La 82 de ani, parintele Pantelimon nu sta o clipa locului - curata pomii, coseste iarba, sapa la gradina. Doar noaptea se retrage la chilie, unde se roaga necontenit si, intr-un tarziu, atipeste doua-trei ceasuri, pe un scaunel de ascet.
    Cand il vezi prima oara, e cu neputinta sa nu prinzi drag de parintele. E batran, dar surazator, inalt si plapand ca o ramura de salcie. Imbracat cu un halat alb, de apicultor, parintele trebaluieste la gradina. Sta aplecat deasupra straturilor de galbenele si irisi violacei, le mangaie frunzele delicate si le vorbeste soptit, indemnandu-le sa creasca, sa se bucure de stralucirea si caldura lui Dumnezeu.
    De douazeci de ani, de cand a venit prima oara la Ghighiu, parintele e duhovnic la oameni si albine. Munca, dragostea si rabdarea sunt aceleasi. Nadejdea si bucuria - asemenea. Lasand o clipa migala stuparitului, parintele se indreapta greoi de spate si priveste multimea teilor infloriti din jur. Priveste ca un indragostit. Asa cum sta, inconjurat de flori si albine, nemiscat si tacut, pare ca a incetat lucrul si acum rosteste in taina o lauda sau un paraclis al Maicii Domnului. E fericit. Se vede ca livada din spatele manastirii Ghighiu e pentru el o a doua casa, un al doilea altar. Pentru un om care a facut 15 ani de temnita grea la Gherla si a trecut de doua ori prin moarte clinica, livada cu ciresi si tei infloriti de la Ghighiu e chiar raiul.
    Sfantul din Fagaras
    Cand stai langa parintele Pantelimon, simti nevoia sa vorbesti in soapta, sa nu-l tulburi cu nimic. Nu e nici aspru, nici bland. E doar ascetic, mereu refugiat in sine insusi, cu gandurile si rugaciunea lui neintrerupta. A suferit mult, cat pentru mai multe vieti, dar de pe fata lui osoasa si prelunga au disparut toate - si palmuirile, si loviturile de ranga, si lacrimile umilintei, pe care nu inceteaza nici o clipa a le numi "bucurii". Bucuriile pocaintei si ale rabdarii. Acum, pe albul sidefiu al obrazului citesti numai iertare si un suras tainic, de om impacat cu Dumnezeu, cu toata lumea.
    Troita cu apa vie



    Ca sa-l cunosti mai bine pe batranul duhovnic de la Ghighiu, trebuie sa-i vezi incaperea unde locuieste. O chilie pe masura sufletului sau - simpla, taraneasca si severa, cu o candela vesnic aprinsa intr-un colt, cateva icoane pe perete si undeva, la capataiul patului, poza marelui monah Arsenie Boca, inalt si neclintit ca un munte, imbracat cu binecunoscuta sa rasa calugareasca, alba si incinsa la mijloc. Asezat pe stinghia ingusta a patului, parintele Pantelimon nu se mai satura sa-si priveasca duhovnicul. Chiar si in poza, "Sfantul din Fagaras" are ceva care fascineaza. Ii simti forta launtrica. Ii simti ascutisul neiertator al ochilor lui patrunzatori si albastri. Cuvintele nu-l pot cuprinde. Un om navalnic si drept. Cand avea ceva de spus, era de neoprit. Glasul lui era tunet si vorbele sageti. Vedea multe si nu se codea niciodata in fata adevarului. Nimic nu-i puteai ascunde. De multe ori, nici nu deschideai gura si el iti spunea tot ce ai facut si ce o sa ti se intample. Citea in cartea vietii fiecaruia, din dorinta de a te mantui, de a te intoarce cat mai grabnic la credinta. El insusi se pregatea pentru marea intalnire cu Dumnezeu, cunoscandu-si sfarsitul si toate incercarile prin care avea sa treaca. La manastirea Prislop, unde fusese exilat pe nedrept, a plans trei zile si trei nopti, stiind ca niciodata nu va mai ajunge la Sambata, ca va fi alungat din toate manastirile si doar la moarte va mai imbraca odajdiile preotesti.
    Avea multe haruri parintele Boca si toate cate se spun despre el sunt aidoma cu adevarul. In arestul de la Brasov, i-a uscat mana unui calau, care il umpluse de sange, spunandu-i doar atat: "De acum inainte, mana asta nu o vei mai duce la gura". In 1989, pe cand securistii il anchetau si-l loveau cu picioarele, a prorocit ca Ceausescu nu o sa mai apuce sfarsitul anului si multi tineri vor muri, jertfiti ca niste miei. Parintele Pantelimon nu are nici cea mai mica indoiala ca Arsenie Boca era inainte-vazator.
    In veci nu va uita batranul parinte ziua cand l-a cautat pe cuviosul Arsenie, pe cand acesta picta la Schitul Maicilor. Avea multe sa-i spuna si sa-l intrebe, dar marele sau duhovnic a refuzat sa discute cu el. I-a intors ca niciodata spatele si i-a poruncit sa taie gatul unei sticle cu ascutisul firav al unei pile, lasandu-l apoi sa munceasca fara nici un folos. Abia intr-un tarziu, parintele Boca i-a pus mana pe cap si l-a intrerupt din munca sa prosteasca si inutila, spunandu-i cu dragoste si lacrimi in ochi: "Te grabesti? Unde te grabesti, baiete?... Eu stiu de ce te-am pus sa tai sticla. Te asteapta Securitatea la gara". Si, intr-adevar, asa a fost. In acea zi, parintele Pantelimon era arestat si dus la sediul Securitatii din Galati.
    Pace alba si racoroasa






    "Daca nu pleaca din inima,
    nu intra in suflet nici un cuvant"

    Multe a invatat parintele Pantelimon de la duhovnicul sau, Arsenie Boca. "Pentru mine a fost o lumina si un stalp de nadejde. Fara indemnul si rugaciunile lui, nu as mai fi iesit viu din inchisoare.Un calau m-a batut in sac si, cu un drug de fier, aproape mi-a scos ochiul. Am fost in moarte clinica si am scapat. Mi s-a pus capastrul pe cap (cea mai cumplita schingiuire), dar nu mi-am pierdut mintile, asa cum voiau securistii. Nici o secunda nu m-am lepadat de Cristos, chiar daca in arestul de la Galati a venit un general, care, vorbind frumos si cu multa dibacie, incerca sa ne convinga ca Arsenie Boca e un impostor si ca Dumnezeu nu exista: "Am fost in Germania, am fost in Japonia si America. Am fost peste tot, dar nu L-am gasit pe Dumnezeu. Cum poti sa crezi in ceea ce nu e si nu se vede?". Detinutii aflati in celula cu mine au amutit, dar eu nu m-am lasat. Gandindu-ma la parintele Boca si repetand in soapta numele lui Cristos, mi-a venit o putere de sus si m-am trezit vorbind: "Domnule general, degeaba ai calatorit... Dumnezeu e in om, e in dumneata, in fratele de langa tine. Nu in America trebuie sa mergi, ci la Patriarhie. Acolo ai sa vezi si ai sa pipai cu manurile tale lucrarea Sfantului Dimitrie, cel care a stat 200 de ani in apa si nu a putrezit". Generalul mi-a intors spatele, trantind furios usa, iar unii colegi m-au certat, spunandu-mi ca nu am strop de intelepciune, ca nimic nu ma impiedeca sa zic ca securistii si sa fac ca mine. Voiau sa tac, dar eu nu puteam. Ce fel de crestin as fi fost sa zic astazi una si maine sa fac alta? Asta m-a invatat parintele - sa predic numai adevarul si sa nu ma rusinez de cuvantul lui Dumnezeu. Si securistii voiau sa ma invete, dar altfel - cu o minciuna poleita in adevar. Veneau in celula cu Biblia si spuneau: "Uite ce scrie in Cartea Sfanta - sa faci ascultare, sa te supui noii oranduiri si sa asculti ce spune partidul. De ce nu respecti porunca lui Dumnezeu?". In veacul veacului nu ar fi putut atinge cineva statura si harul parintelui Arsenie, care vorbea despre smerenie intr-un fel aparte, tainic si incifrat. Vorbea prin pilde, lasandu-ti tie libertatea de a-i gasi talcul. Tin minte ca o data mi-a cerut, spre marea mea uimire, sa-l vorbesc de rau printre oameni. Fara sa pricep ce vrea de la mine, m-am clatinat si nu i-am implinit porunca. Cu greu si mult timp dupa aceea, am inteles scoala parintelui si lectia smereniei sale. Cu greu si mult timp dupa aceea, am priceput ce voia sa spuna parintele, atunci cand ma certa si imi cerea sa iau aminte: "Daca nu pleaca din inima, nu intra in suflet nici un cuvant"."



    Raiul albinelor

    Peste livada manastirii Ghighiu s-a asezat un clopot de liniste si tihna. Ca trezit dintr-un somn tulbure, parintele Pantelimon tresare. Se desparte de trecut, de Gherla si Aiud, cu un simplu suras. Da deoparte tot ce a fost mai urat si, brusc, umilintele si loviturile de bocanc redevin "bucurii". Fara ele, astazi ar fi fost cu siguranta un om pustiu si sarac. Fara ele, nu ar fi cunoscut marea si negraita putere a Maicii Domnului, care i-a intins intr-o noapte patrafirul preotesc, spunand: "Ia-l, dar vei avea multe de patimit"; aceeasi iubitoare Maica a Domnului care i-a aparut in vis pe cand era in moarte clinica si i-a pus mana pe rana adanca a ochiului,
    Raiul florilor de la Ghighiu



    pentru ca a doua zi, parintele sa se trezeasca teafar si sanatos, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
    Tacut si cufundat intr-o alunecare fara contur a mintii, batranul duhovnic nu se mai satura sa priveasca stupina. E ceva uimitor ce se intampla cu albinele, cu viata, cu organizarea lor. E o lume perfecta, dumnezeiasca. "In stup e ca in manastire. Ce imbraci tu, ce mananci tu - stie intreaga obste. Toate-s una, vietuind intr-o veselie cereasca. Toate-s imbracate la fel si toate mananca asemenea. Se respecta intre ele si au demnitate chiar si inainte de a muri, cand se retrag intr-un colt si refuza orice hrana. Toata ziua stau sub ascultare. Ca si maicutele, aleg numai ce este bun si dulce. Ziua intreaga muncesc si se roaga. La rasplata nu se gandesc nici o clipa. Rasplata e chiar stradania lor".
    Desi nu vrea sa recunoasca, parintele are suflet de poet. Se vede ca, in momentele lui de liniste, se roaga in culori si delicate desene vegetale. Se roaga cu privirea, uimindu-se ca albinele nu pleaca din urdinis, inainte de a se uita la soare, slavindu-L pe Dumnezeu; uimindu-se mai ales ca nu pleaca nici una fara sa zgarie lemnul urdinisului, intruchipand semnul crucii. "Daca am face si noi asemenea, ar fi raiul pe pamant", spune parintele, amintindu-si cum albinele mai batrane le scot pe cele tinere si fac exercitii de zbor cu ele, cum se ajuta una pe alta si, daca o surata de a lor e prea incarcata cu polen, cineva ii ia din povara si o indeamna, impingand-o de la spate.
    Parintele are drag de albine si le urmeaza voia, mergand in pastorala oriunde doresc ele sa mearga, iar albinele ii simt gandul cel bun, ii asculta glasul, ii recunosc mirosul de departe, dandu-i ocol sau asezandu-i-se pe umeri cu afectiune si blandete, atrase de dulceata sufletului sau, de lumina ochilor lui albastri si senini.
    Printre flori si albine, parintele se simte cel mai fericit. Pentru un om care a facut 15 ani de temnita grea la Gherla si a trecut de doua ori prin moarte clinica, livada cu ciresi si tei infloriti de la Ghighiu e o rasplata imensa. E chiar raiul.
    http://www.formula-as.ro/2007/774/spiritualitate-39/parintele-pantelimon-preotul-albinelor-de-la-ghighiu-8086l.

  2. #2
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.328
    Amintiri despre Arsenie Boca

    Parintele Pantelimon, duhovnic si "stupar" la Ghighiu


    Sfantul Ardealului, evocat de ultimul sau ucenic: parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu

    La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, "Sfantul Ardealului".
    Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni. Chipul sau ascutit prin post aspru, pe care flutura o barba alba si rara, iradiaza un soi de inocenta copilareasca, in vreme ce ochii par ca tradeaza o taina care il bucura permanent. Taina si bucuria credintei traite deplin. La 83 de ani, viata sfintiei sale e un sir de incercari pe care le-a transformat in trepte spre mantuire. Asa l-a invatat duhovnicul sau dintai, parintele Arsenie Boca, a carui amintire o poarta nestinsa in suflet si despre care vorbeste greu. Smerit, batranul calugar de la Ghighiu se teme sa nu fie acuzat de trufie, facandu-si, Doamne fereste, reclama, pe renumele celui mai mare duhovnic al Transilvaniei.
    In anii '50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi. Interviul pe care il publicam a fost realizat in toamna anului 2007.

    "Un cuvant ca de foc"

    - Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

    - Aveam vreo 18 ani cand am mers sa-l vad pe Parintele despre care se dusese vestea, la manastirea Sambata de Sus, din Fagaras. El era in mijlocul unei miscari de reinviere duhovniceasca grozava. Duminica de duminica se adunau puhoaie de oameni din toti muntii din jur, la Sambata, sa-l vada si sa-l asculte pe Parintele Arsenie. Avea un cuvant ca de foc si o putere foarte mare asupra oamenilor. Eram curios ce fel de om al lui Dumnezeu este acesta, de vorbeste atata lume despre el. Si am stat in multime cuminte, pana s-a terminat predica. Atunci, Parintele a venit printre oameni, ii privea scurt si le spunea ce trebuinte au si ce sa faca. La un moment dat, il vad ca se uita spre mine si-mi spune: "Copile, sa te duci sa faci armata si apoi sa ma cauti. Numai atunci vom vorbi despre calugarie". Am ramas intepenit. Eu nu venisem cu gandul sa ma calugaresc, ci doar sa-l vad, dar dupa ce l-am vazut, mi-a trecut prin minte fulgerator ca as vrea sa-i fiu alaturi in manastire.

    - Si ce-ati facut?

    - Am tacut, mirat ca mi-a cunoscut gandul, si la o vreme am plecat. N-am mai dat pe la manastire un an, doi, pana m-am dus in armata si acolo m-a cutremurat pentru prima data puterea lui Dumnezeu si mi s-a intarit convingerea ca trebuie sa ma calugaresc.

    - In ce fel vi s-a aratat puterea lui Dumnezeu? Ce s-a intamplat?
    Parintele albinar, in drum spre gradina cu stupi




    - Eram pe un camp, adunati in front, cateva plutoane de soldati. Si un ofiter ne vorbea despre noile timpuri care se deschid si ca noi, astia de la tara, care avem gargauni in cap si credem in Dumnezeu, ar trebui sa punem mana pe carte, sa ne luminam si sa devenim de ajutor tarii. Ne spunea ca Dumnezeu nu exista si ca numai pregatirea profesionala si ravna ne pot salva. Altcineva nu-i sa ne ajute. Si deodata s-a scuturat cerul si a inceput sa ploua cu galeata si sa trasneasca. Trasnetele erau tot mai aproape de noi. Al treilea fulger a lovit niste brazi chiar in spatele nostru si a izbucnit valvataie mare. Atunci, toti am scapat armele din maini, am cazut in genunchi si ne-am facut cruce. Chiar si ofiterul cel indracit. Pe urma, s-a potolit ploaia si ne-am reluat pozitiile. Eu am zambit, iar ofiterul m-a vazut. "Ce razi, ma? Si de ce ti-ai facut cruce?" I-am raspuns: "Eu mi-am facut cruce ca sa ma apere Domnul. Dar dumneavoastra de ce v-ati inchinat, daca nu credeti in Dumnezeu?" A tacut suparat.

    - Dupa ce v-ati satisfacut stagiul militar, v-ati dus la Sambata?

    - Da. De data asta, eram hotarat sa ma calugaresc. Si Parintele Arsenie m-a intampinat ca si cum eram cunostinte vechi. Trecusera cativa ani... Am inceput sa muncesc pentru manastire, sa asist la slujbe si sa fac totul pentru a fi tuns in monahism.

    "Cand te privea, te paraliza"

    - Cum vi-l amintiti pe Parintele Arsenie din acea vreme?

    - Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.

    - Dar de unde ii venea aceasta putere? Era foarte tanar, avea in jur de 30 de ani pe-atunci. Cand a avut timp sa creasca duhovniceste atat de mult?
    Chiar si albinelor, pacea monahala le face bine



    - De la Dumnezeu, de unde altundeva? Avea o putere de rugaciune mare, iar Dumnezeu le da mult acelora care stiu sa se roage. Lui i-a dat darul acesta de a patrunde in sufletul fiecaruia si de a-i cunoaste pacatul. Si vazand lumea ca Parintele ii stie betesugurile si ii da si leacurile, fara sa apuce sa se marturiseasca, a crezut in el ca e omul lui Dumnezeu si l-a ascultat.

    - Magnetismul pe care il exercita asupra maselor era harul divin...

    - Pai, da... La rastimpuri, Dumnezeu trimite popoarelor oameni care sa le arate calea, oameni pe care ii intareste in duh si carora le da multe daruri. Un astfel de om a fost Parintele Arsenie. Eu am credinta ca Parintele Arsenie a avut aceasta forta duhovniceasca deosebita, prin care a facut si minuni, pentru ca ne apropiem de Marea Judecata, de a doua venire a lui Hristos. Cu cat e mai aproape Parusia, cu atat ne trimite Dumnezeu oameni mai puternici, ca sa salveze ce se poate salva, caci El nu vrea sa ne piarda.

    "Nu pot sa va mantuiesc, ci doar sa va trezesc"

    - Cum se purta Parintele Arsenie cu cei mai tineri?

    - L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.

    - Avea si momente cand glumea sau cand era afectuos?
    Un paradis pentru ingeri si albine




    - Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.

    - Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

    - Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii". De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: "Acestia ma vad pentru ultima oara". Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

    - L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

    - Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

    - Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

    - Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.



    - L-ati vazut vreodata plangand?

    - Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.

    - Parintele e considerat un sfant, mai ales de catre ardeleni. De ce exista in Ardeal un cult pentru parintele Arsenie?

    - Pentru faptele lui bune. El era exact dupa cuvantul lui Dumnezeu. A scos poporul din intuneric. L-a invatat cum sa traiasca dupa cuvantul Domnului. Poporul a simtit dragostea lui. Pentru ca a fost samanta buna, samanta semanata de Parintele rodeste si astazi.

    - Cum vorbea Parintele: direct sau in pilde?

    - Pacatele le spunea pe fata, de cele mai multe ori public, dar tainele le spunea in pilde. Avea obiceiul de a spune verde in fata pacatele unora, pentru a-i invata si pe altii. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare.
    Toamna de aur la Ghighiu


    O femeie i-a spus: "Parinte, nu-mi merge bine deloc". Iar el: "Stiu, dar stii si tu de ce, aminteste-ti de cei pe care i-ai ucis" - caci femeia facuse avort. Alta data, un baiat si o fata au venit la el si i-au cerut binecuvantare sa se casatoreasca, iar parintele le-a spus sa nu se cunune, fiindca sunt frati si mult vor patimi daca fac pacatul acesta. Ei nu l-au crezut si s-au cununat, au facut trei copii, unul surdo-mut si doi indraciti.

    - V-ati spovedit la sfintia sa. Cum era ca duhovnic: dur sau ingaduitor?

    - Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

    - Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

    - Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: "Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!". Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

    O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

    - Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

    - Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati "agitatori mistici".

    - Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

    - Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: "Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi". Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

    - Le era frica de el?

    - Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin '48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

    - V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

    - Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian... Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: "Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!". Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: "Lasa, ca te taie pe tine capul". Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

    - Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut?

    - Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: "Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau". La care i-am raspuns: "Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai". "De ce?" "Imi spargeau capul oamenii". Si a ras.

    - De ce v-a pus la incercarea asta?

    - Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau... Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

    - Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

    - Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: "Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum". Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

    - Cum adica?
    Parintele si reporterul




    - Plutea... Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: "Masina noastra merge pe pamant". L-am intrebat: "Ce-ai simtit, omule?". Si el: "Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura". Si-am auzit atunci o voce in spate: "Pana aici am venit cu voi". Cand m-am intors, nu era nimeni.

    - Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

    - Nu, ca oamenii de azi nu mai cred.

    - Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

    - Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

    - Erati pregatit de moarte?

    - Da. Si acum sunt.

    Fotografii de Iulian Ignat


    http://www.formula-as.ro/2008/803/sp...enie-boca-9057

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •