Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Mănăstirea Oașa

  1. #1
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    19.528

    Mănăstirea Oașa







    Mănăstirea Oașa


    Dacă spunem numele Părintelui Teofil Părăian, ne gndim mai degrabă la lumină și bucurie dect la un părinte orb. Asta pentru că Părintele Teofil s-a concentrat toată viața pe aspectele pozitive și frumoase, ajungnd să fie numit Părintele bucuriei. Această perspectivă a avut-o și asupra vieții creștine, pe care o vedea foarte optimist și practic, accentund mereu plusul de valoare pe care credința l aduce n viața omului. A fost un preot care dădea nădejde și tihnă, și care vorbea despre Dumnezeu pe nțelesul oamenilor, tocmai pentru că toată viața s-a străduit să trăiască pe placul lui Dumnezeu.
    Fiind foarte tnăr n spirit, era și foarte ndrăgit de cei tineri, astfel că a inițiat o serie de tabere pentru aceștia, le-a creat un spațiu unde ei să se simtă primiți ca acasă și să găsească răspuns la ntrebări și frămntări. Mergea cu drag la conferințe, unde, pe lngă faptul că răspundea cu umor și pricepere la ntrebări, recita și poezii.
    Unul dintre punctele de reper duhovnicesc ale Părintelui Teofil era „Rugăciunea de toata vremea” sau „Rugăciunea inimii ”, despre care la un moment dat spunea că n primă fază i-a arătat niște neajunsuri, pe care, după ce le-a rezolvat, a ajuns să aibă o bucurie att de mare nct credea că poate păți ceva de atta bucurie, că nu e normal să fii chiar așa de bucuros. Cu siguranță au fost și greutăți și lucruri mai puțin plăcute, nsă Părintele Teofil a ales mereu să vadă Zmbetul lui Dumnezeu și să i zmbească napoi. Acest zmbet a fost molipsitor, fiindu-ne transmis azi prin cei care l-au avut aproape, printre ucenici numărndu-se și Părintele Pantelimon și Părintele Iustin, de la care vom afla n 17 martie, la Găbud, mai multe despre Rugăciunea inimii.
    Mai multe detalii despre eveniment la Ana: 0746 975 085.
    Evenimentul poate fi urmărit și live, accesnd pagina de Facebook:fb.com/LigaStudentilorTimisoara.

    #RugăciuneaInimii #Inima #PărinteleTeofil #Conferință #Găbud








  2. #2
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    19.528


    Mănăstirea Oașa



    Bijuteriile dragostei




    Ne aflăm n duminica săptămnii care marchează mijlocul postului. n această duminică este nfiptă Sfnta Cruce, pentru că Sfnta Cruce este, am putea spune, n mijlocul ntregii creații. Este n mijloc și este mijlocitoare ntre creație și Dumnezeu.
    Care este legătura ntre post și cruce? Este evidentă. Este evident de ce se pune crucea n mijlocul postului, pentru că aceasta stă n centrul vieții creștinului, și acest post al Paștilor este un gest simbolic al vieții creștinului, adică este urcușul de la cădere la nviere. Și atunci, n centrul vieții creștinului este Sfnta Cruce.



    Zice Sfntul Apostol Pavel că prin Crucea Domnului el s-a răstignit față de lume și lumea este răstignită față de el. Noi știm despre cruce că este o unealtă de chinuire. Pe de altă parte, vedem că n această duminică a Crucii, și n toată săptămna care urmează, crucea este compusă din flori și este mpodobită cu flori. Și floarea este un simbol, are valoare simbolică, simbolizează ceva, și mpodobirea crucii cu flori nseamnă ceva.
    Sfntul Apostol Pavel zicea că prin cruce se răstignește față de lume și lumea față de el, și să ne răstignim trupul mpreună cu patimile și cu poftele lui. La ce se referă această răstignire? Pentru că, de multe ori, noi continuăm să nțelegem crucea ca pe o unealtă de ucidere și cnd ne gndim că a răstigni lumea, a te răstigni față de lume, nseamnă să ucizi lumea și să te ucizi pe tine n raport cu lumea. Cnd vorbim despre răstignirea trupului mulți ne gndim, n continuare, la uciderea trupului, la mortificarea trupului. Or, de mult nu mai este crucea unealtă de ucidere. De cnd Domnul Hristos S-a suit pe ea, crucea nu mai este unealtă de ucidere, ci este unealtă de transfigurare. Adică prin cruce transfigurăm viața noastră. Crucea este sfințitoare, crucea este poarta care te trece de la starea de pătimire la starea de nviere. Domnul Hristos prin cruce a nviat. Viața noastră prin cruce nviază. Și atunci, crucea este unealta sfntă prin care se varsă n viața noastră harul nvierii, puterea sfințitoare a lui Dumnezeu, puterea nvierii. Și aceasta este lucrarea crucii. Atunci cnd vorbim despre o răstignire a trupului, nu ne referim la mortificarea trupului, pentru că altfel ne-am plasa n gnosticismul gndirii antice sau ne-am plasa n sfera de gndire orientală, care vede lumea și trupul ca pe o iluzie sau, cum vedeau gnosticii trupul, ca pe o nchisoare a sufletului, deci ca pe ceva rău. Or, noi vorbim nu despre o mortificare a trupului, o mortificare a vieții și o mortificare a lumii, ci despre o transfigurare a lor, despre trecerea dinspre starea pătimașă spre starea transfigurată.
    Domnul Hristos, după ce a fost răstignit, dacă trupul ar fi fost ceva rău, ar fi lăsat trupul să putrezească n mormnt. Or, Domnul Hristos nviază trupul Său. Nu numai că l nviază, dar l cinstește, ridicndu-l de-a dreapta Tatălui, ridicnd trupul și sufletul Său de-a dreapta Tatălui, purtnd și după nviere semnele chinurilor, semnele cuielor ca pe niște bijuterii, pentru că aceste semne ale pătimirii Lui sunt manifestarea dragostei pentru noi, și atunci Domnul Hristos le poartă ca pe niște bijuterii n veșnicie. Tot cu acest trup va mpărăți Dumnezeu n veci ntreaga creație. Știm că va veni la a doua venire. Atunci va fi cer nou și pămnt nou, se vor schimba condițiile ontologice att ale creației văzute, ct și ale celei nevăzute prin a doua venire a Domnului Hristos. Și El va mpărăți creația prin umanitatea pe care Și-a asumat-o, cu care S-a nălțat la cer și pe care o poartă n veșnicie. Acest trup al Domnului Hristos l primim și noi la mpărtășanie. Prin Trupul Lui nviat se introduce n viața noastră și puterea nvierii.



    Să ne răstignim mintea, să ne răstignim viața, să ne răstignim trupul

    n mijlocul postului ne este pus ca semn Crucea. Să ne răstignim mintea, să ne răstignim viața, să ne răstignim trupul, adică să le transfigurăm. Și s-a rnduit să se citească n această duminică din Evanghelie cuvintele Domnului Hristos pe care le zice ucenicilor Săi: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul l va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela l va scăpa.”
    Oricine voiește să vină după Mine — zice Domnul Hristos — să se lepede de sine. Aceasta ce nseamnă? nseamnă că și Domnul Hristos mai nti S-a lepădat de Sine. Și Dumnezeu Se leapădă de Sine. Şi poate acesta este cumva unul din modurile prin care noi putem să-L nțelegem pe Dumnezeu. Dumnezeu, fiind treime de persoane, este ntr-o permanentă lepădare de Sine.
    Voia proprie este cauza tuturor conflictelor ntre oameni și cauza nsingurării oamenilor

    Ce nseamnă să te lepezi de sine? Lepădarea de sine este opusul viețuirii pentru sine sau opusul centrării pe sine. Egoismul nseamnă să trăiești pentru tine, tu să fii n centrul preocupărilor tale și să ncerci să-i subordonezi și pe ceilalți voilor tale, voii proprii, sinelui propriu. Și aceasta nseamnă să trăiești pentru sine, pentru sinele tău, pentru tine, egoism. Or, voia proprie este cauza tuturor conflictelor ntre oameni și cauza nsingurării oamenilor. Prin voie proprie, prin această dorință de a-i subordona pe ceilalți, i ndepărtăm pe ceilalți și ajungem singuri. Prin această voie proprie am putea spune că oamenii și transformă viața ntr-un iad. Deci voia proprie este iad și este izvortă din iad, voia proprie vine din iad.
    Cine a fost primul stăpnit de voie proprie? Primul stăpnit de voie proprie a fost diavolul, cel care a vrut să fie ca Dumnezeu, fără Dumnezeu. A zis: „Sui-mă-voi deasupra norilor cerului și asemenea Celui Preanalt voi fi. Deci această trufie, această trăire pentru sine l-a aruncat pe diavol din cer și l-a transformat n demon. Tot cu această voie proprie l-a ispitit diavolul și pe Adam să-și dorească să fie ca Dumnezeu n condiții de comoditate.



    2016 Părintele PantelimonScopul lepădării de sine este umplerea de celălalt

    Voia proprie, dorința de a-și impune voia — eu văd lucrurile ntr-un fel, vreau să se realizeze lucrurile ntr-un anumit fel și ncerc să impun și celorlalți să vadă lucrurile la fel cum le văd eu și să le facă cum vreau eu — este ceea ce generează, n mod fundamental, conflictele ntre oameni. Or, n Dumnezeu nu este așa. Fiul este n ascultare față de Tată. Zice Iisus Hristos: n-am venit să fac voia Mea, ci voia Ta. Putea Domnul Hristos să greșească n voia Sa? Nu putea să greșească pentru că era Dumnezeu desăvrșit. Deci chiar făcndu-Și voia nu putea să greșească, dar scopul tăierii voii, al lepădării de sine este, de fapt, umplerea de celălalt. Te golești de tine ca să te umpli de celălalt, ca să-i faci loc celuilalt n sufletul tău. Or, dacă ești plin de tine — chiar există această expresie că cineva este plin de el — nu mai este loc și pentru altul n tine. Și atunci ajungi la nsingurare și viața ta devine un iad att pentru tine, ct și pentru cei din jurul tău. Și tu te transformi n iadul celor de lngă tine.
    nceputul urmării lui Hristos este lepădarea de sine, pentru că și Domnul Hristos Se leapădă de Sine. Zice, n multe locuri din Evanghelie, Domnul Hristos că n-a venit să facă voia Sa, ci voia Tatălui Său. Şi chiar n fața morții, fiind n grădina Ghetsimani, și exprimă așezarea Lui, zicnd: dacă se poate să treacă de la Mine paharul acesta, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se mplinească. Deci lepădarea de sine și urmarea lui Hristos, purtarea crucii și urmarea lui Hristos.
    Loialitatea față de Dumnezeu

    „Cine va voi să-şi scape sufletul l va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela l va scăpa.” n aceste cuvinte este exprimată o stare de loialitate și o stare de cinstire și de slujire față de Dumnezeu. Oamenii, n trecut, ncă mai aveau această conștiință a unui ideal pentru care să poți să-ți dai viața, aveau conștiința unei ierarhii căreia să i te supui, căreia să-i slujești și pentru care să-ți dai și viața. Or, n zilele noastre, zile dominate de egoism, nu mai există această conștiință a loialității față de Dumnezeu, a loialității cu orice preț, cu prețul vieții. Cnd ești loial ai și conștiința demnității. Un slujitor al stăpnului său i este loial pentru că știe că de la stăpnul său i vine demnitatea, că faptul de a fi slujitor stăpnului său l umple de demnitate, demnitate pentru care merită să-și dea și viața. Or, și noi suntem nfiați de Dumnezeu, suntem primiți de Dumnezeu n familia Lui, și atunci și nouă ni se cere această loialitate față de Dumnezeu.
    „Cine și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela l va scăpa. Despre ce Evanghelie e vorba, că atunci nu era scrisă nicio Evanghelie, nu erau cele patru Evanghelii ale celor patru evangheliști? Evanghelia este, de fapt, buna vestire, pentru că aceasta nseamnă Evanghelie — vestea cea bună, și este, de fapt, mesajul Domnului Hristos, care n-a fost un mesaj scris. Domnul Hristos n-a scris nicio Evanghelie și n-a spus ucenicilor Săi, Sfinților Apostoli, să scrie o Evanghelie, ci le-a zis mergeți și propovăduiți. Nu le-a zis mergeți și scrieți, ci mergeți și propovăduiți. Avem Evanghelia, ca și Noul Testament, ca și carte sfntă, ca o culegere, o avem n Biserică, dar Biserica este cea care a adus Evanghelia la existență ca pe o componentă a ființei Bisericii, nu fiind totul redus exclusiv la Evanghelie.


    2015 Vlad VăleanDacă i slujești Lui, Dumnezeu te pune n valoare, te afirmă

    Deci Domnul Hristos spune că cine-și va pierde sufletul său pentru El și pentru Evanghelie, pentru vestea cea bună, din loialitate față de Dumnezeu, acela și va afla viața. A-ți pierde viața nu se referă numai la mucenicie, ci la dăruirea sau la nchinarea vieții lui Dumnezeu, să nu mai trăiești slujindu-ți ție, să nu mai trăiești slujindu-ți eul propriu, propriile plăceri, ci să trăiești slujindu-I lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un Dumnezeu poruncitor, nu este un Dumnezeu Care doar ți dă de lucru, doar te exploatează. Nu. Dacă i slujești Lui, Dumnezeu te pune n valoare, te afirmă, te umple de demnitate, te valorifică, te mbogățește. Și atunci cnd tu i slujești lui Dumnezeu, Dumnezeu ți dă mult mai multe și realizezi mult mai multe n viața ta dect dacă slujești tu vieții tale. Orice ai putea tu să introduci n viața ta nu se compară cu ce poate Dumnezeu să-ți aducă n viața ta și să-ți dăruiască.
    Din lumea aceasta ieșim numai cu ce am adus și cu ce am adunat n sufletul nostru

    Și zice n continuare: „Căci ce-i foloseşte omului să cştige lumea ntreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, n schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, n neamul acesta desfrnat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, cnd va veni ntru slava Tatălui Său cu sfinţii ngeri.” Aceste cuvinte sunt att de evidente nct nu mai necesită niciun fel de argument. „Ce-i folosește omului să cștige lumea ntreagă dacă-și pierde sufletul?” Pentru că noi, din lumea aceasta, ieșim fără ea, ieșim numai cu ce am adus și cu ce am adunat n sufletul nostru. „Sau ce ar putea omul să dea n schimb pentru sufletul său?” Cnd ajungi n fața morții, cnd ajungi n fața judecății și ți este judecat sufletul, ce ai vrea atunci să dai n schimb ca să-ți cștigi sufletul? Ce ai vrea atunci să-i aduci lui Dumnezeu, să aduci n fața judecății ca să-ți dobndești sufletul, pentru că la judecată verdictul care se dă este veșnic?
    Deci din această perspectivă ne pune Biserica n centrul vieții noastre Sfnta Cruce: Sfnta Cruce ca lepădare de sine, ca umplere de Dumnezeu, Sfnta Cruce ca și curățire a vieții, transfigurare a vieții, transfigurare a trupului, curățire a trupului, curățire a simțurilor. Iată, suntem ntr-o perioadă de post, o perioadă n care am putea spune că ne răstignim simțurile, adică le curățăm, nu le ucidem, le purificăm, ne curățim și privirea, ne curățim și auzul. Trebuie să postim și mediatic n această perioadă, pentru că și ochiul hrănește, și sufletul se hrănește și prin privire. Se hrănesc att virtuțile, ct și patimile prin simțuri, și atunci toate acestea trebuie curățite prin cruce, trebuie transfigurate.

    Părintele Pantelimon Șușnea





Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •