Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Prof Dr. Stefan MITITELU - OLTENIA ROMANĂ

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    1.412

    Prof Dr. Stefan MITITELU - OLTENIA ROMANĂ

    Prof Dr. Stefan MITITELU - Oltenia romană, mileniul întunecat și sprijinul antischismatic dat de papalitate Ungariei, pete negre pe obrazul poporului român

  2. #2
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Oltenia romană, mileniul întunecat și sprijinul antischismatic dat de papalitate Ungariei, pete negre pe obrazul poporului român


    Prof. Univ. Dr. Ștefan Mititelu

    Rezumat. Lucrarea prezintă cucerirea romană făcută în Dacia după primul război daco-roman (numită ulterior) Oltenia Romană. În termeni actuali această cucerire a fost un adevărat genocid. În anul 258 Regalian reface Dacia şi bate monedă proprie, Regalianul de Argint. În anul 396 imperiul roman se împarte în două: Imperiul Roman de Răsărit cu capitala Constantinopol şi structura ecleziastică viitoarea ortodoxie şi Imperiul Roman de Apus cu capitala la Ravenna şi cu structura ecleziastică viitorul catoli-cism. Dacii aleg ortodoxia care supără rău biserica catolică şi în replică împăratul Iulian Apostatu la anul 362 interzice în vorbe şi scris cuvîntele dac şi Dacia, situaţie care adurat până în anul 1271 (Mileniul Întunecat). După înfrângerea ungurilor de către germani în bătălia de la Lechfeld (955), papalitatea foloseşte cei 15-20.000 luptători violenţi unguri pentru catolicizarea schismaticilor (vlahi, slavi) din Panonia, Transilvania.

    Geografia Olteniei (Sumar) Oltenia este o regiune în care se putea pătrunde pe uscat doar prin trei trecători: prin culoarul TimişCerna, prin valea Jiului (prin pasul Lainici) şi prin valea Oltului ( prin pasul Turnu-Roşu). Spre est era doar un drum care pleca dintre localităţile de azi Curtea de Argeş şi Piteşti după care se bifurca spre Câmpulung Muscel şi spre sudul Munteniei. Această relativă izolare de restul lumii a oferit locuitorilor din nordul Olteniei o anumită protecţie naturală faţă de năvălirile migratorilor, care se desfăşurau prin sudul Olteniei spre vest la Pasul Cumanilor (Calafat), unde traversau Dunărea. Datorită izolării naturale menţionate, vetrele de locuire au fost mai bine protejate de distruge-rile provocate de populaţiile migratoare. Cele mai importante râuri sunt:Olt (împreună cu afluenţii Lotru şi Olteţ), Jiu (împreună cu aflu- enţii Tismana, Motru, Amaradia şi Gilort), Desnăţuiul, Drincea, Cerna şi Balasanul. Oraşele cele mai importante sunt Craiova, Drobeta-Tr.Severin, Tg. Jiu, Râmnicul Vâlcea, Corabia (Sucidava). Suprafaţa Olteniei este de 24.095 km˛, aproape 1/9 sin suprafaţa României.

    Istoria Olteniei Oltenia preromană Pe teritoriul Olteniei locuiau, înainte de cucerirea romană, mai multe triburi geto-dace: pelii (Pelendava), sucii (Sucidava), burii (Buridava), la cazanele Dunării era un alt trib şi este posibil să fi fost şi alte triburi sau reprezentanţi ai altor triburi în regiune. De asemenea au existat mai multe aşezări celtice în timpul lui Burebista (mort 44. î.e.n.). Acesta i-a alungat pe celţi din Dacia pe teritoriul viitoarei Iugoslavii.De aici două triburi au plecat în Israel (Galileea), iar restul au ajuns în Britania. În secolul I î.Hr. acest teritoriu a aparţinut Regatului Dac condus de Burebista, apoi, la sfârşitul sec. 1. e.n. regatului condus de Decebal. Primul război daco-roman a “golit de populaţie” Oltenia (Dacia Malvensis) Acum două mii de ani au avut loc cele două războaie daco-romane, după care Oltenia şi Transilvania au fost cucerite. Peste două sute de ani (puţin după anul 300) Eutropius nota că romanii au venit cu mai multe legiuni (peste 5-6) care cumulau 150.000 de luptători, ostaşi de meserie, infanterişti şi cavalerie; dacii aveau cca. 50.000 de luptători, majoritatea agricultori, păstori, viticultori, pomicultori, cavaleria pileaţilor, cavaleria aliaţilor germani şi (sau) sarmaţi. Eutropius nota că războaiele au fost crâncene şi au murit mulţi luptători, aproape în număr egal, de ambele părţi. Pentru olteni prezintă interes primul război. A început în anul 101, cu bătălia de la Tapae la porţile de Fier ale Transilvaniei, de intrare în Ţara Haţegului spre Sarmisegetuza. A fost o luptă crâncenă, care după nu ştiu cât timp, a încetat; romanii au învins, după care au trecut la jefuirea unor sate. Ce a rămas din armata romană s-a retras spre vest în locuri mai sigure spre Dunăre, pentru a se pregăti de iarnă. Decebal, considerând că nu e totul pierdut, după câtva timp, în anul următor, cavaleria sa alături de cavaleria aliaţilor germani şi sarmaţi, trec Dunărea în Dobrogea, şi invadează Moesia superioară din sudul Dunării, unde fac mari distrugeri. Luaţi prin surprindere, romanii îşi transferă armatele pe Dunăre în jos cu bărcile şi mai aduc două legiuni la Adamclisi în Dobrogea. În bătălia complexă (infanterie, cavalerie) care a avut loc aici au murit mulţi luptători din ambele părţi. În pământ s-au găsit straturi groase de pământ amestecat: un dac, un roman etc. Au câştigat romanii pentru că au fost mai mulţi. Condiţiile înfrângerii au fost dure pentru Decebal. După război, romanii au rămas în Oltenia şi Banat, unde Traian a adus întâi cohorte din Spania, apoi a adus două legiuni: XIII-a Gemina şi a V-a Macedonica. Pax romana (care pentru romani însemna “pregăteştete de război”) îi ajută pe romani să se pregătească pentru final, cucerirea aurului dacic din Apuseni. Eutropius spune că Dacia a fost “golită de populaţia bărbătească”, Oltenia cu atât mai mult, deoarece: 1) au fost mulţi morţi, în cele două bătălii; 2) supraveţuitorii luptelor de la Adamclisi au fugit mulţi peste munţi, singuri ori cu familiile; 3) mulţi daci-olteni, capturaţi după lupte ori după ce au revenit lângă familii, au fost duşi la Roma ca prizonieri-sclavi; 4) 1.000 de femei tinere oltence, fete ori văduve, au fost duse în nordul Africii ca soţii ale militarilor romani cantonaţi acolo (asta se păstrează în memoria berberilor de azi; tradiţia sarmalelor în Algeria, spun ei, este moştenită de la acele femei; secvenţă povestită în 1984 de Ion Gavrilă directorul liceului Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte care câtva timp mai înainte făcuse parte din delegaţia culturală română condusă de Dumitru Popescu-Dumnezeu,ce vizitase Algeria). Putem să-l completăm pe Eutropius, anume este uşor de constatat că Oltenia a fost golită şi de un număr imens, pentru acel timp, de femei. Deci după primul război daco-roman, Oltenia sufe-rise o golire teribilă de populaţie. Aici romanii au înfăptuit un genocid. Cei rămaşi, bătrâni, copii şi alţii, deveniseră sclavi. Pentru a rezista în Oltenia în frontierele: Dunărea în S şi SV, muntele în nord şi în est linia Tr. Măgurele, vest Roşiorii de Vede, inclusiv Pitita (Piteşti), Câmpulung Muscel, romanii fac mari colonizări. Aduc meşteşugari, chiar colonişti care să lucreze pământul, administratori. Veterani din cele două legiuni menţionate (şi mai târziu şi din alte legiuni) primesc ca plată a serviciilor militare loturi agricole şi funcţii organizatorice. Pentru a păstra acest teritoriu, până ce ajung la aurul din Apuseni, de-a lungul liniei menţionate la est, romanii construiesc 17 castre de apărare. În anul 102, romanii încep reconstrucţia podului de la Drobeta, ridicat de Burebista şi distrus de Decebal, pentru a împiedica năvălirea romană. Niciuna dintre provinciile ţării în ultimele două mii de ani nu a avut soarta tragică a Olteniei romane: distrusă şi depopulată de locuitorii ei. Mai târziu, hunii, mongolii, tătarii vin jefuiesc şi pleacă; slavii şi cumanii cooperează cu localnicii şi se integrează, dar romanii au rămas şi…au ras. După războiul de la Adamclisi armatele romane victorioase între care legiunile:a XIII-a Gemina şi a Va Macedonica se retrag în Oltenia, urmând pregătirea asaltului pentru aurul din Apuseni. Urmează consolidarea podului de la Drobeta distrus de Decebal pentru blocarea trupelor romane. Veterani celor două legiuni menţionate mai sus sunt lăsaţi la vatră şi primesc ca plată a serviciilor militare, loturi agricole. Caracalla improprietăreşte chiar şi legionari ai altor legiuni romane. Au fost aduşi colonişti din sudul Dunării pentru diverse lucrări, inclusiv pentru lucrări agricole pentru a obţine hrana soldaţilor şi a personalului invadator. Au fost construite castre precum Drobeta, Sucidava, Pelendava, şi alte situri romane ca: Romula, Rusidava, Buridava, Arutela, Castrele romane etc. În anul 106 a avut loc al doilea război daco- roman. Decebal este învins definitiv, se sinucide şi Dacia pierde Transilvania şi munţii Apuseni auriferi şi Transilvania până la porţile Mezeşului. Tezaurul Daciei, numit comoara lui Decebal, a fost dus la Roma unde împăratul Traian a organizat petreceri timp de 123 de zile şi a făcut danii pentru populaţie. Mulţi morţi şi romanii au capturat noi prizonieri. Documentele menţionează că cca. 50.000 daci au fost duşi la Roma ca prizonieri-sclavi. Mulţi dintre aceştia au luptat în Colosseum în zilele de sărbătorire a cuceririi Daciei. Dacii-olteni nu au luptat în al doilea război la Sarmisegetuza, căci erau prea puţini băştinaşi, poate dintre cei colonizaţi să fi luptat. Ulterior, romanii nu păstrau ostaşi daci pe teritoriul cucerit al Daciei, pentru a nu li se împotrivi şi i-a trimis în diverse provincii ale imperiului. Romanii au trimis: 5) două legiuni de daci în Ţara Galilor; şi acum sunt aici oameni cu numele Decebal. 6) două legiuni de daci în Maroc. Evenimentele de la punctele 5)-6) au amplificat indirect genocidul din Oltenia. Pe la anul 300 documentele consemnează în Ţara Galilor rugăciunea creştină Pater Noster (Tatăl Nostru). Cum e posibil? Cine l-a dus acolo? Celţii, scoşi de Burebista din Dacia şi împinşi pe teritoriul viitoarei Jugoslavii, înainte de 44 î.e.n. (anul morţii lui Burebista), erau păgâni, nu apăruse creştinismul la sosirea lor în Ţara Galilor. Până la anul 258 al refacerii Daciei, romanii au dus în Ţara Galilor o legiune de daci, între care şi olteni, care adoptaseră creştinismul prin misionari. De sfântul Patrick al irlandezilor nu poate fi vorba, căci acesta s-a născut în anul 385 şi a decedat după 461.
    Oltenia, după cucerirea romană. Refacerea Daciei în anul 258. Regalian Dar în timpul ocupaţiei între anii 106-271 ocupanţii romani nu au avut o viaţă liniştită, căci în această perioadă au avut loc 23 de războaie daco-romane (în medie, la 7 ani un război). Alături de daci au luptat dacii liberi (carpii,costobocii) şi aliaţii: iazigi, goţi, roxolani, sarmaţi. În toamna anului 257 daco-geţii din provinciile dunărene Panonia, Dacia şi Moesia s-au răscu-lat împotriva Romei, conduşi de guvernatorul Ingenuus al Panoniei. Împăratul Gallienus vine cu armata romană şi-l omoară pe Ingenuus, apoi îl numeşte guvernator pe Regalian. Acesta era dac din Durostorum şi declara că este strănepot al lui Decebal. Trupele daco-gete au hotărât să conti-nue lupta antiromană şi l-au declarat impărat pe Regalian, pe plan local, fără să ajungă la Roma, refăcând statul independent al Daciei la 28 iunie 258. Dacia refăcută a avut monedă proprie, regalianul de argint. În continuare au loc lupte cu victorii alternative cu Roma, iar în anul 268 Regalianus este ucis de asasini plătiţi. În continuare soţia lui Regalian, Sulpicia, conduce Dacia şi bate monedă cu numele ei. Moare şi Gallienus asasinat. În anul 270 vine împărat Aurelian, care declară retrase din Dacia armata şi administraţia romană în anul 271 (deşi o făcuseră mai demult). Remarcă. De teoria spaţiului gol rămas în Dacia romană după părăsirea acestei provinci de către armata romană, trâmbiţată de unguri pentru a fi ei primii în Transilvania, nici nu poate fi vorba. În mare procent, Oltenia îşi refăcuse populaţia prin colonizări încă înainte de al doilea război daco-roman (106), iar întreaga Dacie romană (inclusiv Transilvania), procentual îşi refăcu-se numeric populaţia dinainte de cucerirea romană, înainte de anul 258 al eliberării, în mare parte cu dacii liberi ai invadării şi cu numeroşi aliaţi care participaseră la luptele de eliberare şi urmaşi ai coloniştilor care se adaptaseră (în special mineri în aur, argint şi sare). De remarcat că Oltenia a continuat să fie în legătură directă cu Imperiul de Răsărit şi după retragerea aureliană, împăratul Constantin cel Mare construind un pod peste Dunăre la Corabia, unde se vede şi azi pilonul capului de pod de pe malul românesc, situaţie similară cu cea a podului de la Drobeta. Ultimul împărat care mai adusese acvilele romane la Dunăre a fost Justinian ( 527-565) şi a adăugat şi el un turn Drobetei.

    Romanizarea Olteniei A început cu lăsarea la vatră a veteranilor şi cu colonizările făcute. Muntenia, de la Limes Transalutanus (Tr. Măgurele, vest Roşiorii de Vede, Piteşti, Câmpulung Muscel) spre est este un teritoriu circulat de barbari în care pătrunderile de monedă şi ceramică romană au caracter acci-dental, pe când Oltenia are situaţii similare ca în zonele locuite din sudul Dunării. În plus, descperirile masive de unelte agricole, fibule şi ustensiile de tot felul, arme, castre, sugerează că în Oltenia romanizarea a fost foarte accentuată în comparaţie cu Muntenia. Un alt indiciu al latinizării avansate, care s-a transmis în timp, îl constitue diferenţele de înfăţişare ale oltenilor, mai bruneţi, cu debit verbal mult mai alert şi gesticulări frecvente,colerici, expansivi, caracteristici moştenite direct de la colonizarea masivă moştenită cu legionari, cu oameni sud-dunăreni aduşi pentru a lucra terenul agricol întrun teritoriu în care populaţia a fost redusă din diverse motive (războaie, luarea în sclavie a multor băştinaşi, migrarea multor băşti-naşi peste munţi la dacii liberi). Alt indiciu îl constituie utilizarea frecventă a perfectului simplu în vorbirea oltenească, perfectul simplu fiind un timp al verbului, specific doar limbilor de ori-gine latină, vorbite de coloniştii sud-dunăreni.

    Divizarea imperiului roman. Religii. Mileniul Întunecat. In anul 313 este oficializat creştinismul de împăratul Constantin cel Mare, după trei secole de crime înfăptuite de imperiul roman împotriva creştinilor.In anul 396 după moartea lui Teodosius I Imperiul Roman este divizat şi atribuit spre conducere celor doi fii ai săi: -Flavius Arcadius, îm-părat al Imperiului Roman de Răsărit, având capitala la Constantinopol şi structura eclesiastică precursoare a ortodoxiei ; - Flavius Honorius împărat al Imperiului Roman de Apus, cu capitala la Ravenna, cu structura ecleziastică precursoare a catolicismului. Dacia alege aderarea la ortodoxie pentru crimele făcute de romani în Dobrogea. Motiv mare de supărare pentru Roma catolică. Ca urmare, în anul 362, împăratul Iulian Apostatul interzice pomenirea şi scrierea numelor de dac şi Dacia. Sunt scoase din circulaţie peste 200 de opere din antichitate cu referiri la daci făcute de autori greci şi romani între care menţionăm pe Aristotel, Cezar, Diodor din Sicilia, Eusebiu din Cezareea, Iosefus Flavius, Horaţiu, Titus Liviu, Ovidiu, Platon, Pliniu cel Bătrân, Ptolemeu, Sofocle, Strabon, Tăcitus, Traian,Vergilius etc. Să ne gândim că s-a pierdut De bello dacico a lui Traian. Refuzul geto-dacilor de a colabora cu Roma însemna şi refuzul colaborării economice,căci aici în Dacia, de peste 250 de ani Roma avea principalul izvor de resurse alimentare şi de subzistenţă gratuite. Blocarea ştirilor despre daci şi Dacia timp de un mileniu (Mileniul Întunecat, 362-1271) a însemnat sărăcirea mediului cultural al strămoşilor noştri, dar nu şi ştergerea lor din istorie. Strămoşii noştrii aveau contacte şi cu alte popoare care au fost consemnate de acestea, precum perşii, bizantinii, turcii, mongolii, ruşii. Şi la noi apar noi surse precum Codexul Rohonczi, Cloşca cu pui ori Plăcuţele Dace de la Sinaia. Nemaiavând acces la forţa armată, care era dirijată din noua capitală Ravenna a imperiului, structura bisericească de la Roma, după anul 325, îşi consolidează mai mult puterea politică, înţelegând să stăpânească prin religie, ceea ce până atunci rezolvaseră cu armele. Imperiul Roman de Apus cade în anul 476 sub stăpânirea goţilor care jefuiesc Roma. Evenimentele se derulează şi după atenuarea valului ostrogot, biserica catolică rămâne cu puterea politică şi cu papa în loc de împărat.

    Migratorii. Luptele cu ungurii. Ultia Primii migratori menţionaţi de istorie au fost celţii care au lăsat urme şi în Oltenia (presa din 2013 făcea cunoscută descoperirea a două morminte ale ale unor războinici celţi la Desa-Dolj). Burebista (mort în anul 44 î.e.n.) a dus un război contra lor şi i-a alungat în spaţiul fostei Iugoslavii. Slab populate, Muntenia şi Moldova erau canalele predilecte ale migratorilor care veneau dinspre est, continuau prin sudul Olteniei şi treceau Dunărea la Pasul Cumanilor în sudul Dunării după plecarea romanilor. În continuare în regiune năvălesc goţii (sec. III-IV), hunii (375-453)[Hunia, Maglavit], gepizii (454-566) care au trecut prin localităţi unde au lăsat urme mate-riale. În a doua parte a sec.V şi în tot sec VI pe întreg teritoriul ţării năvălesc slavii, din zona mării Baltice şi până pe cursul mijlociu al Niprului la est. Mulţi s-au stabilit printre localnici, dar grosul năvălitorilor: sârbi, sloveni, croaţi au trecut Dunărea la Pasul Cumanilor în Peninsula Balcanică. Oameni blonzi, cu ochi albaştri, slavii rămaşi printre băştinaşi au fost reptat absorbiţi, dar au lăsat urme adânci în cultura localnicilor: vestigii materiale (Pleniţa, Vârtop, Orlea etc.) de toponimii( Bistriţa, Bistreţ, Bucovăţ, Pleniţa, Dobridor etc.) în limbaj. După 950 apar pecenegii, de origine masagetă ale căror 13 triburi rătăceau de la Nipru până în Oltenia (tribul Gyula) şi Panonia. 60 de familii trec în Ungaria iar restul trec Dunărea şi sunt nimiciţi de bizantinul Isaac Anghelul în lupta de la Lebunion în anul 1091, după care dispar din istorie. N-au lăsat urme în Oltenia. De la 1057 ne invadează cumanii, o altă ramură a masageţilor din zona Mării Caspice, care după ce sau bătut cu ungurii în nordul Mării Negre, s-au stabilit ulterior în câmpia Munteniei. Vorbeau aceeaşi limbă cu pecenegii şi pare să fi fost un trib peceneg, venit după înfrângerile bizantine din sudul Dunării. Grosul Cumanilor a fost dislocat de iminenţa năvălirii mongole, plecând spre Câmpia Panonică şi în sudul Dunării. De atunci, locul unde au trecut Dunărea s-a numit Pasul Cumanilor, unde azi este situat oraşul Calafat. Cei rămaşi au fost anihilaţi de autoh-toni în următorii 200 de ani. În Moldova de Jos, în Vrancea, era un nucleu puternic de populaţie cumană pe care papa de la Roma, prin intermediul ungurilor, a creştinat-o şi i-a făcut o Episcopie catolică. De la cumani ne-au rămas nume de ape: Balasan(DJ), Teleorman(TR), de sate: Bărăganu (CT,IL), Comani (OT), Comana(IF, CT, BV), Comăneşti(AR, BC, GL, HR, MH, OT, SV), Comănicea((DJ), Comăniţa (OT), de oameni: Coman, Comăneci etc. La mijlocul sec. IX, apar ungurii la nord de Marea Neagră, apoi înfrânţi în Bugeac de pece-negi, aliaţi cu bulgarii, ocolesc Cetatea Carpaţilor-Transilvania- şi se aşază (cca. 900) paşnici stăpâni peste Românii şi Slavii din Panonia, oameni ce aparţinuseră de imperiul roman. Ce au adus ungurii la venirea lor în Europa? Crimă, jaf, teroare. Oriunde li se părea că ar fi bogăţie se repezeau să ucidă şi să nimicească, să jefuiască.Pentru bestialitatea lor au fost asemuiţi cu hunii. Aproape un secol de jafuri în apus, până când germanii aproape că-i nimicesc în bătălia de la Lechfeld (955).Poate îi şi nimiceau, dar papa i-a oprit pe germani, care aparţineau de biserica romană. Papalitatea avea gânduri noi cu ungurii. Între timp, ungurii îşi revarsă furia spre est şi cuceresc voievodatele lui Menumorut în Bihor, Gelu cu reşedinţa la Dăbâca şi Athum în Banat. Luptele continuă şi principele Vlad (1046-1091) [15] al vlahilor, cu reşedinţa în Muntenia (Argeş) duce lupte grele cu ungurii conduşi de Ştefan cel Sfânt, la est de Tisa, la Arad, la Ineu. S-au dus 54 de războaie sângeroase cu ungurii încă 100 de ani; se duc lupte îndârjite în anul 1166, iar în 1198 armata ungară condusă de regele Emeric suferă o mare înfrângere [15] (pag. 111). Din documente [15](pag.111) rezultă că Valahia era una adică Muntenia, Moldova şi Transilvania până la Tisa erau unite politic. Înţelegem că în cadrul acestei Valahii unite existau o seamă de de uniuni locale. Astfel la anul 1111 este atestat un script pe un văl de mătase la Mănăstirea Catholicone din Muntele Athos, din care rezultă că exista o ţară independentă Ultia (adică Oltenia) la acel an, al cărei principe se numea Cornilă Asan, care avea ca stemă vulturul bicefal, apărat de patru lei cu cozile în sus printre picioare, semn al independenţei. Este posibil ca acest Cornilă să fie strămoşul fraţilor Asan şi Petru, intemeietorii imperiului româno-bulgar din sudul Dunării. Sub presiunea migratorilor şi a turcilor Transilvania nu mai poate fi apărată de unguri,austrieci.
    Papalitatea, putere supremă. Cruciadele. Sfârşitul mileniului întunecat Papismul era tot mai mult şi violent impus apusenilor.Prin biserica catolică papalitatea controlează toate popoarele din centrul şi apusul Europei şi mai târziu, din lumea nouă. Roma se voia mare putere, poate chiar unica şi se pretă la unele falsuri ale unor percepte ale credinţei, foloseşte unele erezii pe care le-a impus forţat întregului Occident. Papalitatea caută o putere cu care să supună părţile de răsărit nepapiste ale Europei. Au folosit pentru asta cruciade, iar mai târziu inchiziţia. Acum papalitatea are alte interese, de mare putere. Începuse şirul de cruciade duse în Palestina împotriva necredincioşilor musulmani pentru eliberarea mormântului sfânt. Armatele care vin din Europa de Apus (Belgia, Franţa, Anglia) şi Centrală (Germania, Ungaria, Polonia) care străbăteau pe jos Europa, trecănd prin ţinuturile valahe (viitoarele Muntenia, Moldova) cu acordul căpeteni-ilor valahe spre nordul Mării Negre, străbătând Caucazul spre Ierusalim, trebuia să aibă un traseu asigurat de papă. Cu această ocazie papa Inochenţiu al III-lea ridică vechiul veto asupra cuvinte-lor dac şi Dacia şi declară că “acum dacii nu mai pot fi ascunşi, că acum îi ştie toată lumea”. Prima cruciadă a avut loc la sfârşitul sec. XI. I.Capetanovici [15](pag.123) descoperă în 1895 în arhivele germane din Munchen şi Berlin că princepele Kalopetrus al Valahiei participă la Cruciada a III-a la Mormântul Sfânt, alături de Frederich I Barbarossa în anii 1188-1192. Această Valahie era situată între podul lui Traian de la Orşova, râul Argeş ca limităde Est, către cumani, la Sud Dunărea şi la Nord către Ungaria Nigra=Transilvania, munţii <Alpes Bastarnice >, care este Ultia sus-amintită, poate extinsă peste Olt, până la Argeş, cu reşedinţa la Craiova (Craiova =Cetatea Craiului, getic, slav). În anii 1202-1204 are loc cruciada a IV-a cu combatanţi din Italia (Veneţia, Genoa), Marsilia. Papa scapă controlul cruciadei şi în dreptul Constantinopolului forţele veneţiene debarcă în acest oraş, având ca motiv un act necugetat făcut de bizantini care în 1198 au închis toţi comercianţii veneţieni din Constantinopol. Au debarcat toţi cruciaţii şi trec la luptă şi cuceresc Constantino-polul. Împăratul şi conducerea Imperiului Bizantin se refugiază la Trabzonspor pentru 60 de ani. Supremaţia plănuită de papii de la Roma e deplină şi a desăvârşit marea schismă din anul 1054. Conducătorul cruciadei era Balduin de Flandra. Invadatorii nu mai pleacă şi declară Imperiul bizantin ca fiind Imperiul Latin. Balduin (1204-1205) a dispărut în t6imp ce se afla în detenţie la Târnova, capturat de suveranul bulgar Ioniţă Caloian în urma bătăliei de la Adrianopol.La conducerea Imperiului latin s-au succedat 6 împăraţi până în 1261 când dispare, revenind Imperiul Bizantin. Ultima cruciadă, a 8-a, se termină cu dezastru total şi cruciaţii rămaşi se retrag în 1271 când totul cade sub dominaţia turcilor otomani.

    Ungurii, unealta papalităţii pentru catolicizarea schismaticilor Am spus mai sus că papalitatea avea gânduri noi cu ungurii. Cei zece până la douăzeci de mii de războinici cruzi erau o unealtă ce putea fi folosită împotriva românilor, sârbilor, bulgarilor şi altor popoare nonpapiste, creştine ori păgâne, din Răsărit. Ungurii, grofi şi populaţie, optau spre ortodoxie. Dar papa aranjează ca Voiteh, fiul lui Geza, să se căsătorească cu Ghizela, fiica lui Henrich al II-lea de Bavaria. Voiteh în loc să-şi aducă nevasta la credinţă se leapădă de orto- doxie şi devine slugă a papei. Prin confiscarea averii, arestări, tortură şi execuţii publice el a convertit la catolicism pe toţi nobilii din nucleul central al Ungurimii. Pentru ce a făcut Voiteh papa l-a numit Ştefan când l-a botezat şi l-a sanctificat după moarte, numindu-l Ştefan cel Sfânt. Ungurii au procedat la fel şi în teritoriile aflate sub control ungar (Transilvania, slavi), punând presiune papistă pe nobilii (unguri din aceste teritorii) români, slavi. Persecuţiile intense au deve-nit mijloace de creştere a puterii şi averii, slujitorii papalităţii obţinând numeroase avantaje. Se credea că oamenii simpli îi vor urma pe stăpâni în credinţă, dar acest lucru s-a întâmplat prea puţin. Mai mult, unii nobili au mimat această trecere, ascunzând prigoanei catolice preoţii şi episcopi pe moşiile lor. Catolicizarea în stil unguresc a continuat în Transilvania prin aducerea de misionari de dife-rite rituri: iezuiţi, minoriţi, calvini, romano-catolici etc. şi a continuat până ce Ungaria a dispărut ca stat în anul 1526 în războiul cu turcii, la Mohaci.

    Ungaria, paşalâc turcesc pentru 157 de ani Ungaria a fost transformată în Paşalâc turcesc timp de peste 150 de ani. Nobilimea ungară care a supravieţuit la Mohaci a fugit în Transilvania. Fără grija Ungariei papii de la Roma tot aveau de lucru:catolicizarea prin misionari în Panonia Transilvania, spaţiile slave, distribuirea cavalerilor cruciaţi după renunţarea la cruciade. Mulţi s-au întors în ţările lor de origine: templierii în Franţa unde dispar ca organizaţie, distruşi chiar de regele Franţei. Alţii în insulele britanice, alţii (cavalerii teutoni) în Germania. Alţi cavaleri au fost colonizaţi în Polonia şi mai mulţi în ţările baltice, unde au avut lupte cu localnicii căci voiau să-şi facă ţărişoare. În Transilvania au fost aduşi în Ţara Bârsei, la Braşov cavalerii ioaniţi, care ulterior, depăşin-du-şi rolul, au primit altă destinaţie.

    Ungaria renaşte sub coroană imperială austriacă. Biserica greco-catolică În perioada 15 iulie- 12 iulie 1683 are loc al doilea asediu al Vienei de către turci, apărată de Liga Creştină alcătuită de 70.000 de luptători.Le vine în ajutor o armată poloneză condusă de Jan Sobieski, care depresuruzează Viena, îi învinge pe turci şi-i împinge spre sud până la Belgrad, unde conducătorul lor, Kara Mustafa, este strangulat pentru eşec. Ungaria este eliberată integral, iar împăratul Leopold se declară rege al ei, pe motiv că ungurii au fost învinşi la Mohaci. Transilvania trece sub stăpânire austriacă. Acum, la iniţiativa papei, sub protecţie austriacă, după anul 1700, apar celule ale cultului greco-catolic în Transilvania. Organizarea oficială a Bisericii Române Unite cu Roma (biserica greco-catolică), ca parte a Bisericii Catolice s-a făcut în 6 iulie 1716, în vremea papei Clement al XI-lea. Şcoala Ardeleană, cu toate limitele ei, a ajutat mult la aderarea cultului. Majoritatea românilor din Transilvania au devenit greco-catolici şi şi-au uşurat viaţa religioasă (nunţi, botezuri, etc.). Remarcă. Urmând firul contribuţiei romanilor şi a urmaşilor lor timp de două milenii (102-1940 (genocidul oltean -mileniul întunecat- catolicizarea papală în Transilvania-Dictatul de la Viena) la răşluirea poporului român, în anul 1940 Hitler şi conducătorul Italiei fasciste,  ultraromanul, străstrănepot al lui Traian  , Musolini, decretează Dictatul de la Viena, prin care României i se răpeşte jumătatea de Nord a Transilvaniei, sub presiunea armelor. Pete roşii ruseşti pe harta României şi traume dureroase în sufletele românilor Acest subiect priveşte pârjolul produs de ruşi de peste 300 de ani pe pământul de răsărit al României. La început, din 1711 în timpul lui Dimitrie Cantemir, mai uşor şi de-a lungul anilor mai apăsat, iar în ultimii 200 de ani, bine răşluit. În acest studiu ne-am ocupat cu linia latină (romani, papalitate, Italia fascistă) a petelor negre pe obrazul românilor. Pentru linia slavă (cu ruşi şi sovietici), noi nu am face o prezentare mai bună pentru cititor decât cea dedusă de el însuşi citind cartea lui Nicolae Arnăutu numită “12 invazii ruseşti în România“. Autorul a trăit în străi-nătate, alungat de invazia rusă în ţară după 1945 şi a prezentat cartea în Decembrie 1955 la Buenos Aires. Noi o recomandăm tradusă în româneşte şi publicată pe 200 de pagini în anul 1996 de Editura Saeculum I.O. şi Editura Vestala în Bucureşti. Cele 12 invazii menţionate de autor sunt: 1.Prima invazie rusească (1711).La 13 aprilie 1711 principele Dimitrie Cantemir al Moldovei şi ţarul Petru I al Rusiei au încheiat un tratat de alianţă prin care ruşii recunoşteau Nistrul drept graniţă a teritoriilor româneşti. Ruşii intră pentru puţin timp în Moldova la Tighina. Ruşii au fost învinşi la Stănileşti pe Prut de turci. Până atunci Principatele române erau suzerane Turciei, se conduceau după capitulaţii, aveau principi români. De acum însă, bănuindu-le de necredinţă, turcii introduc domniile fanariote. 2. A doua invazie rusească (1736-1739). Prin tratatul de la Passarowitz încheiat în 1718 între Austria, Veneţia şi Turcia, aceasta cedează Austriei Valahia Mică (Oltenia) pe perioada !718-1739, după un război austro-turc din 6 iunie 1937 in care austriecii au pierdut, iar Oltenia a fost luată înapoi de turci. 3. A treia invazie rusească(1768). Marile puteri negociază. Intervenţia Prusiei salvează prin-cipatele române de anexarea la Imperiul Rus. La Neustadt în 1771 Prusia şi Austria decid împăr-ţirea Poloniei între ei şi Rusia. Răpirea Bucovinei (1775) de către Austria. 4. A patra invazie rusească (1787). Apare ideea independenţei Daciei ridicată de ruşi sub prinţ rus. Rusia a ocupat Crimeea în aprilie 1783. Turcia declară război Rusiei la 24 august 1787 şi in- vadează principatele valahe. Germanii şi ruşii vroiau Nistru separator într cele două imperii. 5. A cincea invazie rusească (1806-1812). La 29 noiembrie 1806 capitala Moldovei cade în mâinile ruşilor. Boierii susţin Rusia, fiind tot ortodoxă. În discuţiile dintre Franţa şi Rusia din 1808 de la Tilsit Napoleon recunoştea legitimitatea încorporării celor două principate româneşti în Imperiul Rus. Pretenţiile ruşilor de anexare a Principatelor Române se loveau de opoziţia energi-că a Austriei. Ruşii îşi dezvăluie intenţiile şi prin pacea de la Bucureşti (16/28 mai 1812) vor primi Basarabia. Basarabia sub ocupaţia rusească (1812). Perioada fanariotă şi invaziile ruseşti (1711-1821). Apare o organizaţie secretă “Eteria” ,susţinută de ruşi care pregătea o revoltă a grecilor contra turcilor pentru a elibera Grecia de sub turci. Revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
    6. A şasea invazie rusească (1820-1834). Ruşii obţin un nou succes pe plan politic, încheind un nou acord cu turcii la 25 septembrie la Cetatea Albă în care se stipula că ”Suveranitatea României este împărţită între Poartă şi Rusia : domnitorii, aleşi pe şapte ani de către boierii ţării, cu consimţământul Sultanului, nu puteau să fie maziliţi decât cu permisiunea Ţarului“.Ruşii au revenit în Principate la 23 aprilie 1828, intrând în aceeaşi zi în Iaşi, l-au arestat pe domnitorul Ioniţă Sandu Sturza şi l-au dus în carantină 3 zile la Sculeni, apoi urma să fie trimis la Bender. Răpirea şi deţinerea domnitorului a fost urmată de arestarea şi exilarea capului bisericii mitropolitul Grigore care a fost încarcerat la Kiev. Trupele ruse ajung în Dobrogea, la Tulcea. Generalul Ylatuşin moare de ciumă şi este înlocuit cu Kiseleff. Situaţia este tragică în con-tinuare, ciumă, lipsă de furaje şi Dunărea ieşită peste maluri. La 1 mai 1831 Adunarea Naţională s-a reunit pentru aprobarea Regulamentului Organic. 7. A şaptea invazie rusească(1848). Complotul din Moldova. Revoluţia din Ţara Românească. 8. A opta invazie rusească(1853). În 1853 ruşii cer Turciei să-i acorde dreptul de protecţie a creştinilor din Imperiul Otoman, iar aceasta refuză. La 3 iulie ruşii au invadat Principatele. 9. A noua invazie rusească (A doua răpire a Basarabiei)(1878). România pierde judeţele din Bugeac şi primeşte Dobrogea. 10. A zecea invazie rusă (1916-1920). Între România, Austria şi Germania a fost încheiat un tratat secret. Dar la 4/17.08. 1916 România a semnat un tratat de alianţă cu Franţa, Anglia, Italia şi Rusia. Prezenţa ruşilor pe teatrul de războia creat multă dezordine şi neplăceri. 11. A unsprezecea invazie rusă (1940). La 26 iunie 1940 URSS înaintează României următo-rul ultimatum: Guvernul sovietic apreciază că restituirea Basarabiei către URSS implică în mod organic cedarea unei părţi din Bucovina, a cărei populaţie în marea sa majoritate are legături istorice şi de limbă cu Ucraina Sovietică. Această cedare a Bucovinei de nord ar fi cu atât mai echitabilă cu cât ar constitui pentru URSS o reparaţie a pagubelor pe care i le-a provocat, ca şi populaţiei Basarabiei, dominaţia românească de 22 de ani asupra acestei provincii. Guvernul sovietic propune deci guvernului regal al României: 1) Să restituie Basarabia URSS-ului, 2) Să-i cedeze partea nordică a Bucovinei conform delimitărilor indicate pe harta alăturată. O revanşă românească (1941) 12. A douăsprezecea invazie rusească (1944). România pierde din nou Basarabia şi Bucovina de nord. Responsabilitatea acestui triumf al imperialismului rus revine atât Germaniei cât şi alia-ţilor. Remarcă. Pentru Gavril Cornuţiu[2](pag.56) duşmanii neîmplinirii noastre în timp istoric european au fost: întâi ungurii (sprijiniţi puternic de papii de la Roma, adăugăm noi), apoi bizantinii, alfabetul chirilic, turcii, fanarioţii şi ruşii.

    Referinţe

    1. Nicolae I. Arnăutu, 12 invazii ruseşti în România, Editura Saeculum I.O., Editura Vestala, Bucureşti, 1996,
    2. Gavril Cornuţiu, Moştenirea regatului dacilor şi efortul de punere a ei pe catafalc, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2016.
    3. Augustin Deac, Istoria Adevărului Istoric, Vol. I, II, Editura Tentant, Giurgiu, 2001.
    4. Valentin Dimitriuc, Întâmplări cu istoria noastră, Editura Blassco, ISBN:978-973-8968-26-4,
    5. Ştefan Mititelu, Istoria comunei Risipiţi (acum Unirea)-Dolj, proiect, Bucureşti, 2015,
    6. C:S: Nicolăescu-Plopşor, Pleniţa de de mult, Craiova, 1926, Bibl.Academiei Române,
    7. Alex. Mihai Stoenescu, Istoria Olteniei, Editura RAO, 2011,
    8. Dumitru Tudor, Oltenia Romană, Editura RSR, 1968,
    9. * Enciclopedia României, vol. II, Judeţele României Mari, 1937

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •