De ce serpii sunt atat de mari in zona ruinelor UNIVERSITATII ZALMOXIANA !

[Adrian Pop]

De ce serpii sunt atat de mari in zona ruinelor UZ ?
Interesant este sa analizam cateva informatii :

1. Cand eram de 10-11 ani am fost intr-o tabara cu corturile in padurea Bucovatului. In doua saptamani un copil a crescut cu 15 centimetri, de nu-l mai recunosteau parintii cand au venit sa-l ia acasa.

2. Scheletele de la Carcea de 2,4 m si 2,3 m - femeie , barbat.

3. De ce serpii sunt atat de mari decat in zona ruinelor Universitatii Zalmoxiana ?
Vegetatia de ce este atat de abundenta in zona ?

4. De ce zidurile Manastirii aveau desenate pe ele un sarpe care o inconjura ?

5. De ce s-a construit o cladire cu 88 de camere pe 9 nivele, langa Dealul lui Argetoianu ?
Primii ani au consolidat sa nu plece dealul la vale....

6. Este o tabara langa Biserica de pe Dealul lui Argetoianu. Ce se intampla cu copiii care stau la cabanele acelea in tabara ? Ce-s cu luminile alea noaptea care se tot plimba la baza Dealului, unde ne duceam cu cei de la Sarmizegetusa in excursie cu corturile.

6. Ce legatura exista intre toate astea si Cetatea Pelendava ? Dar cu civilizatia oamenilor cu aripi ? Este o legatura intre acestia si serpi uriasi, asa cum era ala desenat pe zidurile Manastirii ?


Thu Oct 21, 2010

Ramona Ionica

Joined: 03 Apr 2010
Posts: 26


Re: De ce serpii sunt atat de mari in zona ruinelor UZ ?
http://dacia-valahorum.blogspot.com/...-sarpelui.html


Thu Oct 21, 2010

Adrian Pop

Joined: 03 Sep 2009
Posts: 10559
Location: Craiova

Re: De ce serpii sunt atat de mari in zona ruinelor UZ ?
Ramona Ionica wrote:
http://dacia-valahorum.blogspot.com/...-sarpelui.html


Interesant....Numai ca acolo, decat in zona Universitatii Zalmoxiana serpii sunt de-o marime de cateva ori mai mare fata de restul serpilor de pe langa Jiu si de prin padurile limitrofe.
Sub Dealul Nicodin( m) din imediata apropiere a zidurilor Universitatii Zalmoxiana ( Manastirii Haiducilor) este o sala imensa....mult mai mare decat cea de sub Stanca de la Corbii de Piatra. Zidurile acestei sali ce se afla sub zidurile Dealului Nicodin sunt albicioase.

Ing. Dr. Cornel Naidin are capabilitatea de-a carta pesteri de la distanta, ca si ing. Dragos Ungureanu. Dragos a mers impreuna cu o echipa a armatei prin tunelurile din zona intorsurii Buzaului. Inaltimea acestor tuneluri este de peste 2 metri si sunt pietruite. Amandoi am vazut unde sunt tunelurile de sub Manastirea Strehaia. O sa le scriu la amandoi in seara aceasta sa ne ajute.

naidincornel@yahoo.com;
dungureanu@rdscv.ro;


----- Original Message -----
From: adi pop
To: naidin cornel ; dungureanu@rdscv.ro
Sent: Thursday, October 21, 2010 9:40 PM
Subject: Buna baieti


O sa am nevoie de ajutorul vostru sa vedem mai clar ce se afla in zona Universitatii Zalmoxiana, de la Breasta.

http://zalmoxa.11.forumer.com/viewforum.php?f=139

adi

[Adrian Pop]

Cel Mai Mare Secret A Masonilor Illuminati !...CGM


http://www.youtube.com/watch?v=um0CZ...eature=related

[Adrian Pop]

Minunea serpilor care vin la icoana Maicii Domnului

http://www.youtube.com/watch?v=sIX31...eature=related

[Adrian Pop]

Ana Enrico


Şarpele în folclorul aromânilor I

Sistemul de credinţe tradiţionale aromâneşti oferă teme şi motive racordate în primul rând la o tradiţie universală, prin care respiră şi la care participă activ. Astfel, unul dintre aceste motive – şarpele – apare şi în tradiţia aromânilor, ca o entitate bivalentă, care posedă atât proprietăţi miraculoase, folosite în beneficiul omului, dar şi distrugătoare. El “întruchipează în sine dialectica binelui şi răului universal”[1]

Ipostaza benefică a şarpelui. Şarpele casei

“Tu tuti casili ari unu şarpi. Easti şarpili a casâl’ei. Nâslu s-priimnâ noaptea pri-tu casâ maşi cându tuţ durńimu-cându nu durńimu nu yini, şadi ascumtu. Tora cându va nâ bâgămu, vâ treacâ pisti noi fârâ s-lu duchimu. Aeşţâ suntu şerchil’i aţel’i bunil’i, cari aveagl’i casa. S-nu avińi şarpili câ ţâ fuḑi harlu. S-nu vaţâńi şarpili a casâl’ei câ vâ chearâ casa. Vâ moarâ tuţ!”[2]

Cine l-a ascultat o dată pe bunicul povestind despre şarpele casei, nu ar fi avut cum să nu fie cuprins de fascinaţia şi fiorul dat de ştiinta că va trece un şarpe pe deasupra lui în timp ce doarme, sâsâind uşor şi veghind ca totul să fie în ordine. Nici nu-şi va fi putut acel cineva scoate prea curând din minte imaginea şarpelui liniştit, care-şi plimbă domol solzii pe podeaua din chirpici a casei în timp ce toţi dorm, ca într-o împărăţie tăcută în care el este împăratul…

Întâlnim în conştiinţa populară a aromânilor o primă expresie a laturii pozitive a şarpelui, oglindită în imaginea unui şarpe care veghează asupra casei.

“Tu tuti casili ari unu şarpi. Easti şarpili a casâl’ei. Nâslu s-priimnâ noaptea pri-tu casâ maşi cându tuţ durńimu-cându nu durńimu nu yini, şadi ascumtu. Tora cându va nâ bâgămu, vâ treacâ pisti noi fârâ s-lu duchimu. Aeşţâ suntu şerchil’i aţel’i bunil’i, cari aveagl’i casa. “ [3] “În cultura populară, ipostaza sa benefică este întruchipată de şarpele casei, animal acceptat şi chiar dorit în preajma gospodăriilor” observă şi Ionela Iacob[4].

Motivul şarpelui casei este prezent şi în folclorul romanităţii nord-dunărene, cum ne aratâ Vasile Lovinescu în “Interpretarea esoterică a unor basme şi balade populare româneşti”[5]: plasat sub talpa casei, şarpele se defineşte drept un “simbol chtonian care se leagă de lumea de dincolo”. La fel observă acelaşi Ivan Evseneev: “în credinţele daco-românilor, şarpele casei are atributele unui Iar Domesticus”[6].(Să nu uităm că la romani, “îngerul păzitor” sau “genius”-ul era întruchipat tot de un şarpe.)

O asemănare a funcţiei şarpelui aflat la temelie ca susţinător al universului casei găsim şi în cultura indienilor, cum ne arată Chevalier[7] :”Înaintea ridicării unei case indiene, se bate un ţăruş în capul şarpelui naga subpământean”. Reiese aici o nuanţă mai profundă a puterii de posesie a casei- aceea de “purtare a casei”. Şarpele casei nu e altceva decât purtătorul ei şi în aceeaşi măsură păstrătorul ei. El menţine unitatea lumii sub care se află şi împiedică dezagregarea ei atâta timp cât se află la baza ei. El e principiul dinamic al ei, vivifiant. Mai mult, devine un stăpân din umbră al casei, prin puterea de păstra ordinea ei micro-cosmică. De aceea, cât timp îşi exercită supravegherea, casa e ferită de primejdii. Astfel, se constituie respectul familiei tradiţionale aromâne pentru şarpele casei, pornind de la viziunea conform căreia aceste este un garant al norocului şi al bunăstării. Dacă şarpele pleacă sau dispare, fuge cu el în acelaşi timp şi norocul familiei.

“S-nu avińi şarpili câ ţâ fuḑi harlu. S-nu vaţâńi şarpili a casâl’ei câ vâ chearâ casa. Vâ moarâ tuţ!“[8]

“Dacă şarpele fuge, acea casă are să rămână pustie sau are să moară mai mulţi din casă” observă şi Mihai Coman[9] ” – şarpele capătă astfel aceeaşi funcţie pe care o aveau în vechime strămoşii mitici- entităţi venerate care asigurau balanţa firească a lumii, fără excese într-o parte sau alta. Se explică astfel înterdicţia ca şarpele casei să fie ucis:

“Cine omoară şarpele casei, atrage moartea. “[10]

Un alt aspect demn de remarcat ni se pare un detaliu din mărturia bunicului, minunat în esenţa lui: şarpele nu poate trece sau umbla liber prin casă atâta timp cât cei din casă se mişcă, vorbesc- cu alte cuvinte trăiesc conştient, raţional. El poate ieşi la iveală pentru a scruta şi a-şi lua în posesie casa în voie doar pe întuneric, atunci când toţi dorm, sau altfel spus, când pătrund în starea echivalentă cu regresia la un timp şi un spaţiu a originii. Orice visare poartă pecetea reîntoarcerii la matca primordială, la începuturi. Ori exact acesta este mediul şarpelui, fiinţă prin excelenţă reprezentativă a întunericului, haosului începuturilor, nediferenţierilor. Mediul lui natural este noaptea, liniştea, imobilitatea ce pregăteşte zarva din ziua următoare. El este un simbol al latenţei, al potenţialităţilor pe cale de a intra în manifestare, în devenire. Mai mult, el însuşi este un simbol al stărilor joase de conştiinţa, cele care nu pot fi controlate decât prea puţin de raţiune. În aceeaşi ordine de idei, întrucât şarpele devine activ doar pe perioada nopţii, acest fapt indică că “fusul lui orar” este total inversat faţă de al omului. Pe durata zilei, el se rezumă la a sta ascuns, paralizat, ca într-un somn prelung, pentru ca noaptea să ajungă a stăpâni spaţiul. Din acest punct de vedere, el pare reversul medaliei- partea neagră a unităţii yin-yang dacă vreţi, însumând atributele nocturne ale omului, stările sale pământene, zonele difuze ale conştiinţei sale care ies la iveală doar în mediul oferit de noapte. Am găsit în studiul lui Mihai Coman o expresie care m-a uimit prin corespondenţa ei cu cele afirmate mai sus: “Şarpele este un alter-ego al omului”.[11]

Extrag de aici intuiţia nemaipomenită a omului arhaic că bunăstarea, împlinirea fiinţei nu e de realizat fără zonele joase ale conştiinţei, că acestea toate pe care trebuie să le asigure şarpele casei necesită în aceeaşi măsură şi raţiunea şi iraţionalitatea, ca două părţi indivizibile ale aceluiaşi întreg.

Despre alte ipostaze benefice şi despre cele negative ale şarpelui în gândirea tradiţională a aromânilor, în articole viitoare.

[1] Ivan Evseev, “Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale”, Ed. Amacord, Timişoara, 1994.

[2] Nicolae Bizdună, aromân venit din satul Ano-Poroia (Poroia de Sus), Grecia, stabilit în satul Tariverde, Dobrogea. Date culese în 2006.

[3] idem 2.

[4] Ionela Iacob, “Motivul monstrului înghiţitor în textul popular românesc. Şarpele”, teză doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

[5] Vasile Lovinescu, “Interpretarea esoterică a unor basme şi balade populare româneşti”, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1993

[6] Ivan Evseev, “Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale”, Ed. Amacord, Timişoara, 1994.

[7] Jean Chevalier, ” Dictionar de simboluri: mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri,culori, numere”, Ed. Polirom, Iaşi, 2009.

[8] idem 2.

[9] Mihai Coman “Bestiarul românesc mitologic” Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996.

[10] Irina Nicolau, “Aromânii. Credinţe şi obiceiuri”, varianta online disponibilă la http://www.proiectavdhela.ro/pdf/irina_nicolau_aromanii_credinte_si_obiceiuri.pdf

[11] Idem 9.

http://dhyeata.wordpress.com/2010/12...-aromanilor-i/


Îmi place · · Urmăreşte postarea · acum 6 ore

[Adrian Pop]

Ziua Şarpelui în Capidava – 17 Martie 2013

Trimiteţi prin e-mail Postaţi pe blog!Distribuiţi pe TwitterDistribuiţi pe Facebook






În vechime, anul era împărţit în două anotimpuri: vara, cu începere de Alexii (17 martie), şi iarna, ce vine o dată cu “închiderea pământului”, de Ziua Crucii (14 septembrie). Situate în preajma echinocţiilor de primăvară şi toamnă, ambele sărbători se situează sub semnul şarpelui, zeitate preistorică ce marchează pragurile dintre cele două anotimpuri principale, prin intrarea şi ieşirea din hibernare.
Pentru că fără trecut nu avem viitor, Danais urmăreşte protejarea artefactelor, promovarea siturilor arheologice, a culturii şi istoriei României.

[Adrian Pop]

Şarpele și calendarul sacru

Publicat în 12 martie 2013 de Dorel Radu
După potop oamenii au început să socotească pământul mântuitor (mânt = ţărm?) la fel de sfânt cum era cerul pe care străluceşte soarele care cu puterea razelor sale face să se ridice din adâncuri sevele care hrănesc roadele ca laptele din sânul unei mame. Mai întâi de sub ape s-au ivit înălţimile care au devenit altare de slăvire ale Celui ce îşi arătase lumina şi i-a miluit când i-a scos din mâlul înşelător ca păcatele. (miluire = scoatere din mâl?). Se poate că ZAMOLXIS nu a fost numele unui om ci al Sfintei Doimi de mai înaintea venirii în lume a lui Hristos deoarece Tatăl Ceresc era asemuit luminii căreia i se spunea ZA, iar în nă-MOL creştea grâul din care, cu ajutorul Sfântului Duh de viaţă dătător, se făcea pâinea cea de toate zilele.La schela Cladovei Acad. Prof. Univ. Dr. Vasile Boroneanţ a descoperit cel mai vechi plug din lume o unealtă care lăsa în urma ei brazde lungi ca nişte plete sau ca şirurile stropilor de ploaie (pl = dâră ?) în care primul popor de ţărani punea sămânţa la mijlocul lunii martie când din pământ ieşeau şerpii care se îngropau din nou ca într-un mormânt în ziua de 14 septembtie după ce se strângea recolta.De când au început să lucreze pământul oamenii au observat că între drumul soarelui pe bolta cerească şi viaţa şarpelui este o strânsă legătură, iar atunci l-au folosit ca pe un instrument viu de măsurare a temperaturii solului în care încolţeau seminţele şi pentru întocmirea unui calendar sacru al sărbătorilor sau al zilelor de post în perioadele în care rezervele de hrană trebuiau să fie bine chibzuite. Primăvara era sărbătorită reînvierea lumii când presupunem că pe o cruce se legau faţă în faţă doi şerpi vii, cel din dreapta neveninos (NEHU:TEAN?), iar cel din stânga veninos care simbolizau trecerea prin moarte către o nouă viaţă.O dovadă a posibilei existenţe a unui astfel de ritual care prefigurează răstignirea lui Iisus între tâlhari se află în incinta sacră de la Căscioarele unde pe o coloană sunt figuraţi cei doi şerpi cu mii de ani mai înainte ca Moise să-l fi înălţat în pustiu pe cel de aramă pe care EZECHIA împăratul Iudei la sfărâmat mai tarziu când o dată cu simbolul a îndepărtat de poporul său şi calea mântuirii pe care o prorocea.Spirala semnul vieţii de după moarte inspirat de comportamentul ca de verigă între cer şi pământ al şarpelui apare figurat de mii de ani neîntrerupt până astăzi pe vasele de lut sau stâlpii caselor ţăranilor români urmaşi ai geţilor.Pe catapeteazma bisericii Albe din Bucureşti se află cei doi şerpi afrontaţi unul sugerează răsăritul sau viaţa, iar celălalt apusul sau moartea când soarele se întoarce în pântecele maicii Geea ca să poată să se nască din nou în lumea fără început şi sfârşit despre care i-a vorbit Iisus lui Nicodim în evanghelia lui Ioan cap. 3,3. Biserica creştin ortodoxă a păstrat dar le-a dat o nouă semnificaţie sărbătorilor sau perioadelor de post din calendarul sacru al preoţilor geţi stabilit cu ajutorul şarpelui astfel pe 24 iunie când soarele ajunge la apogeul strălucirii sale iar şarpele la al vitalităţii se sărbătoreşte naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe 25 decembrie venirea pe lume a pruncului Iisus odată cu Crăciunul de altădată când lumina începe din nou să crească după ce a zăcut trei zile într-un mormânt de întuneric.