Pagina 8 din 8 PrimulPrimul 12345678
Rezultate 71 la 77 din 77

Subiect: Articole despre Sf. Nicolae - NIL DOROBANTU

  1. #71
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.949
    Asociatia Nil Dorobantu

    3 ore ·







    Cuvânt ceresc pentru episcopul Antim Angelescu al Buzăului
    Cuvânt ceresc a doua oară primești, dar nu vrei să te pocăiești!
    Iată, mai rău te zidești, că-n iad veșnic o să te chinuiești.
    De ce tu nu mă-nțelegi? Eu pe tine din păcate te-am ales,
    Slujitor al Meu sfânt să te numești, turma Mea de lupi să o păzești,
    Atâtea suflete cu dragoste să întărești.
    Înspre patria cerească sus să le ridici, dar tu mai rău le strici.
    Tu în loc pe Mine la toate oile să Mă împărtășești,
    Lumii întregi cu iubire să Mă dăruiești, Tu mai rău Mă prigonești.
    Eu te întreb cu tărie, îți poruncesc a doua oară, mă smeresc
    Și vreau cu încetul, cu lapte să te cresc, că încă te mai iubesc.
    Iar cuvântul Meu ceresc, crezut-ai, oare, că-i un vis?
    Că nu văd ce faci? Vrei, oare, cu Mine să te-mpaci?
    Vreau să vă văd păstori și păstoriți, voi cum mă iubiți?
    Tu mult te fălești că păstor mare ești. Da, ești pe pământ!
    Dar Eu, Păstorul cel Mare al oilor, în cerul sfânt!
    La judecată în cer se va sfârși, se va lepăda tot ce a crezut lumea că-i bun
    Și puterea ta. De aceea Eu te las, nu-ți împiedic nici un pas
    În voia ta să lucrezi, pe Mine rău să Mă-ntristezi,
    Ca să am ce să te întreb, în fața Mea, când te voi judeca,
    Când de turma Mea te voi întreba.
    Pe cea slabă ai întărit? Pe cea moartă ai înviat?
    Pe fiecare oaie, cum ai păstorit și ai tămăduit?
    Sfânta Scriptură toată ai controlat, ai înțeles al gândirii Mele vers?
    Ce-am scris în ea, profețiile ai recitit? Vieți de sfinți ai revizuit?
    La lucrarea iconomiei cerești ai gândit? Ce fel de cărți, oare, ai controlat?
    Care pe Mine Mă bat? Care le faci tu în sinoade tâlhărești!
    Ce din capul vostru le faceți, pe Mine să Mă răstigniți?
    Scriptura sfântă și revelația tu le crezi povești? Tu episcop te numești?
    Dar nici pe tine și nici familia nu poți să-ți mântuiești,
    Ce să mai zic de oile eparhiei întregi?
    Tu Vladimireștiul l-ai distrus și pe foc sufletul ți-ai pus.
    Dar din Vladimirești altă Veronică am ales, ca să știi că Eu și Tatăl lucrez!
    Tu crezi, oare, că Vladimireștiul nu mai lucrează acum?
    Dacă le-ai azvârlit pe fecioare pe drum? Crezi că Viul Dumnezeu doarme?
    Oare, te-ai bucurat, ca un năimit, că ai reușit?
    Că pe Ioan l-ai caterisit, urât și întemnițat?
    Că pe Veronica fără milă, morții o ai condamnat?
    I-ai dat afară din biserici și te-ai lăudat că ai biruit.
    Dar să știi că lui satana în acest fel tu ai slujit.
    Însă Eu am biruit, că din Vladimirești altă Veronică a ieșit,
    Mai cu mari haruri ca cea dintâi. Ca să-ți pună ție capăt
    Și în fața ta va vorbi, ca să te mântuiești și tu.
    Dacă va voi și dacă vrednică va fi.
    Eu te întreb acum smerit, cum în iesle și pe Cruce am venit,
    Ce-ai făcut cu al Meu Ioan iubit?
    De ce-i în temniță pe pământ condamnat? Oare, nu te simți vinovat?
    Pe tine în veci în gheenă te-ai afundat , iadul și tartarul ți-ai adunat.
    De ce nu ierți și nu dezlegi toată suflarea eparhiei întregi?
    De ce pe nimeni n-ai binecuvântat, dacă harul ți l-am dat?
    De ce ești năimit, dacă de har mare te-am învrednicit?
    De frică ai dat ordin, pentru scaun și ban,
    Ca și creștinul să nu se împărtășească decât de patru ori pe an.
    Dar unde-s cărțile cele vechi?
    Unde sunt Scripturile Mele și descoperirile prin sfinții Mei iubiți?
    Cine a scris? Cine te-a convins, de ce de satana ești cuprins?
    De ce depărtezi lumea de Dumnezeu și n-o rabzi să facă bine?
    Te ții numai după tine, care ești o mână de țărână,
    Când Eu țin pământul pe mână?
    Praf și cenușă ești sub a Mea aripă, Te întorc în țărână într-o clipă.
    Eu, Împăratul Slavei, la care tot cerul și toată lumea se roagă
    N-am oare putere și pe tine n-aș putea să te omor?
    Dar de mântuirea sufletului tău Mi-e dor. Eu nu mă răzbun ca tine,
    Ci pururea Preot în veac mă jertfesc pentru bine.
    De altfel tu vei vedea, când la Mine la cer te vei sui,
    Că pân-atunci de Mine nu te vei sinchisi.
    Și te voi judeca, pentru iad te voi blestema. Tu crezi că n-ai să fi întrebat?
    De al Slavei Împărat, pentru toate ce-ai lucrat?
    Te rog aceste cuvânt să-l crezi, tu mai bine să-l cercetezi,
    Eu încep a te întreba, ce-ai făcut cu grădina Mea?
    Că de-atunci tot cerul e plin, de lacrimi și al Maicii Mele suspin.
    Prin păcatul acesta mare, oare, ce-ai reușit?
    Tu doar pe Mine a mia oară M-ai răstignit,
    Casa Mea pustie stă, Sionul plânge pururea!
    Cerul, sfinții și îngerii coboară și-n jurul bisericii zboară,
    Clopotele trag singure și duios plâng,
    Cerul întreg și Maica Mea de durere se frâng.
    Maica Mea se pogora, de când a început lucrarea.
    Un loc am avut și Eu și tu mi l-ai pustiit. O, luptător de Dumnezeu!
    O, ce ceartă îți dau Eu acum, măcar de-ai cunoaște vina!
    Și tu stai pe scaun de mărire, iar Eu stau pe a Crucii osândire.
    Pe pământ n-am unde să mă odihnesc, în cer arhanghelii Mă proslăvesc.
    Tu din ce în ce Mă răstignești. Ce fel de episcop Îmi ești?
    Canoane de spini aduni și pe fruntea Mea mereu le pui.
    Tu episcop al Meu te numești, dar de ce lui satan slujești?
    De Mine nu ți-e milă, că te rabd așa cum ești? O, cât am îndurat!
    Dar Eu pe toți am iertat, pe toată lumea am dezlegat,
    Pe orbi am luminat, pe ologi am vindecat, pe toți cei cu mâna uscată.
    Și cui a cerut, Eu la oricine putere am dat,
    Dar tu de ce împărtășești numai din an în an?
    Oare, așa Mă consideri de mare dușman?
    Mă crezi ca pe tine, un mare și rău trădător?
    Eu vă dezleg de toate păcatele, dar să nu mai faceți altele.
    Veniți, paharul Meu beți! Nu jertfă, ci milă voi să aveți!
    Te întreb încă-odat, de ce Vladimireștiul ai desființat?
    Și-n loc să te certe conștiința, te-ai bucurat?
    Că pe cine-Mi mai slujea Mie, tu ai împrăștiat!
    O, cât vei fi judecat! Și-apoi tu mult te-ai mărit, te-ai fălit,
    Crezând că mare lucru și ispravă ai făcut,
    Dar tare rău tu te-ai scufundat, de viu te-ai băgat tu la iad.
    Eu îți spun iar, să te trezești! Să stai pe loc, retras, să te gândești!
    Cum mă vedeau pe Mine sfinții? Cum vorbeau cu Mine părinții?
    De ce nu-ți place fața Mea să o vezi? În satan tu te încrezi?
    Să recitești viețile sfinților, vedeniile , profețiile,
    Cum M-au văzut, cum Sfânta Scriptură toată s-a făcut.
    Sfinții Mei sunt prigoniți, sunt prin temniță azvârliți.
    Iar voi în loc să lăcrimați, vă bucurați,
    Încă și pe alții mai vreți să-i întemnițați.
    Putrezesc preoții Mei în închisori
    Și tu pe Mine în chivot Mă omori. Voi, furi și năimiți,
    Prin faptele ce faceți, vă uniți hristoși mincioși, la minte groși.
    Voi de ce la lume nu dați Euharistia?
    Arhierei tirani sunteți, molâi și fricoși,
    Ba încă ați cutezat să-i numiți pe Ioan și Veronica profeți mincinoși.
    Iar voi pe fecioarele Mele le-ați risipit, le-ați legat,
    Le-ați dezbrăcat, ca pe Mine, al lor Mire. Cum nu te-a durut inima?
    În nenorocire un suflet când vezi, îți vine să lăcrimezi.
    Dar atâtea oi pierdute.... Maica Mea și azi plânge neîncetat,
    Nu ți-e milă de ele și de a Ei durere?
    O, cum rabd, ce piroane mi-ai bătut! O, ce răni mi-ai mai adâncit!
    Pe câte Golgote, pe câte Cruci, tu M-ai răstignit!
    Unde-ai ajuns? Eu îți spun, de-ajuns, să te întorci acum!
    Îmbunătățește-te! Pocăiește-te!
    Ca să nu mut sfeșnicul de la locul lui, chiar Eu, Împăratul Cerului.
    Cât ești de păcătos, din cap până- picioare întreg, Eu te iert și te dezleg!
    Te primesc ca pe un iubit, te întreb îndurerat, Eu, al Slavei Împărat,
    Ce rău la Vladimirești ai găsit? Că pe Mine M-au luat, s-au cuminecat,
    Pe toți păcătoșii cu iubire au dezlegat, cu iubire au împărtășit.
    De ce Eu pe tâlhar am iertat? Ba încă și pe oricare desfrânat?
    Tu, episcop de la Buzău, să nu mai urăști fiicele mele,
    Să nu te mai răzbuni, să nu le mai prigonești pe ele.
    Oare, din toate părțile, nu sunt urâte destul?
    Oare nu-s ca oile și crinii între spini și sunt în mijlocul păgânilor?
    Nici nu știi cine-ți scrie acum și prin cine cuvânt spun, că tare îl mai iubeai.
    Eu mult nu-ți scriu, că în curând viu, sunt Dumnezeu viu.
    Tu des să te împărtășești, să mai postești,
    Să Mă iubești, că ce lucrez Eu în zadar urăști.
    Ca Saul tu Mă prigonești.
    Dar Eu te rog ca să mă dai, să Mă împarți la popor.
    Ți minte Nil ce-ți a spus?
    Dar Eu știu că până-n sfârșit tu tot o să Mă iubești.
    Eu acestea acum îți spun și te chem la al Meu drum.
    Greu te îndrepți, dar ce mai aștepți? De ce nu te îndrepți?
    Chiar Eu dac-aș veni la tine Împăratul Slavei și nu m-ai primi,
    Ci din nou M-ai răstigni, M-ai condamna și M-ai mai judeca.
    Oare ce erau cei care Mă judecau? Mă răstigneau?
    Nu ca voim care sunteți acum?
    Tot arhierei, farisei, cărturari, așa cum tu din nou Mă omori.
    Să citești de mai multe ori, fiecare cuvânt până intri în mormânt,
    Să citești, să Mă iubești, să înțelegi,
    Cuvântului Meu să te pleci, să studiezi, ca deplin să crezi.
    Pe Mine Iisus, să nu Mă mai răstignești .
    Eu binecuvintez pe cei care urmează Mie
    Și-i primesc în a Cerului Împărăție.
    Amin!


  2. #72
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.949
    Asociatia Nil Dorobantu

    Ieri la 16:45 ·







    „Hristos e în veci cu mine și eu continui lucrarea lui Dumnezeu, colaborator cu Hristos, împreună lucrător cu Dumnezeu. M-am retras într-un grajd, unde a venit toată casa omului la slujbă. Hristos mi-a spus să stau jos în iesle, dar eu nu am ascultat și m-am urcat în fân. De aceea m-a descoperit creștinul, că a luat tot fânul. Hristos m-a apărat, că i-am convertit omului toată casa. Toți mă căutau. Unii să se convertească, alții să mă ucidă. În teofanie și vedenie, L-am văzut pe Domnul cum Se roagă Părintelui ceresc pentru mine: „Părinte, Tată, atât mai am care se roagă, Mă slăvește și Mă predică!”. Era atât de frig în fân și îmi înghețase vinul, însă la epicleză se dezgheța și se transforma în Sângele Domnului cald, viu și lucrător, care îmi dădea putere în mijlocul prigoanei. După ce terminam de catehizat satul, am plecat într-altul, fără să anunț pe nimeni. Creștinii, înlăcrimați și dornici de mântuire, plecau după mine și tot aflau unde merg. În al doilea sat începeam același program, cu variantele locale și circumstanțele respective. Dacă creștinii nu mergeau la Biserică, venea la ei Biserica și Hristos. Iată că taina este mare și înfricoșată. Mi-era frig în miez de iarnă, urcam munții pe cărări necunoscute, prin zăpadă până la genunchi, pentru căutarea oilor pierdute. Dar, cât timp mergeam, mi-era cald de asudam, iar când mă odihneam, înghețam de frig. Era un dor nespus de mântuire și de împărtășire. Creatura era în căutarea Creatorului. De-a dreapta și de-a stânga mergeau îngerii lui Dumnezeu, în veșminte cerești, cu crucea în mâini și în veșminte cerești. Era o continuă slujbă în mers. Câte suflete nu ar fi vrut să mă însoțească? Dar Biserica prigonită nu are decât doi sau trei adunați în numele lui Hristos, turma cea mică și prigonită.
    La un moment dat nu mai puteam de frig, am văzut pe îngeri și porumbelul Sfântului Duh intrând într-o colibă făcută în formă de corn necioplit. Era o colibă păstorească la mare depărtare de sat. Am făcut foc, dar mai mult la fum mă încălzeam. Un bătrân a venit să mă vadă, m-a cunoscut după bagajul și ținuta bisericească. M-a luat la el acasă, unde se și adunase lumea. Prin ce minune, nu știu. În drum, îngerii s-au abătut la o casă, din marginea satului, unde era un fumător și o familie plină de păcat. Acolo am făcut sfeștanie. La predică, omul a început să plângă cu toată casa lui, nici nu știau ce înseamnă spovedania și cuminecarea. O, secerișul este mult, iar lucrătorii puțini! Cât de bine se simțeau bieții oameni sub epitrahil, că popa nu le intră în casă decât pentru a lua bani, a chefui sau a-i scoate din casă la moarte. Numai Popa Șapcă, revoluționarul, făcea câte o apă sfințită la săteni, dar cu scop politic materialist și cu zădărâre spre ucidere. Însă eu le vorbeam despre milă și despre grija sufletului etern, veșnic. În locul slujbelor din secolele primare, au umplut golul cu superstițiile, clăcile, horele și păcatele, etc. Mare rol are Ortodoxia creștină. Când apare Hristos și credința cea dreaptă, fug demonii și se zidesc sufletele curate, renasc a doua oară creștinii. Mântuirea este individuală ca și botezul fiecăruia în parte. Ei trebuiesc îmbisericiți începând din casa lor în parte. O, când intram cu toata Biserica în casa lor, cum plângeau oamenii și sărutau icoanele și crucea! În fiecare casă unde slujeam, îi spovedeam pe toți individual, îi împărtășeam și le lăsam, conform teofaniei, pe Hristos euharistic la icoană, liturghiseam pentru vii și pentru adormiți”.

    Nil Dorobanțu- Scrieri 1

  3. #73
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.949
    Asociatia Nil Dorobantu

    28 decembrie la 21:10 ·







    „Mântuitorul Iisus Hristos e pretutindeni şi pururea, aşa că poate fi auzit şi văzut şi simţit, mai grabnic decât o sirenă, lumină, tăietură, sete sau căldură. Iar azi venit-a foamete şi sete peste cosmos de cuvântul Mântuitorului Hristos. Dar cât de îndurerat, îndurat şi câtă durată are cuvântul lui Hristos care rămâne chiar dacă cerul şi pământul vor trece? Ca fulgerul de pe Răsărit pe nori, ca soarele dreptăţii, Răsăritul cel de sus, ca tunetul pecetluit apocaliptic, ca susurul apei curgătoare vii. O, de câte mii de ani durează revelaţia şi chemarea Mântuitorului Hristos, iar voi azi după 7400 si după 2000 de ani negaţi orice teofanie şi chiar existenţa lui Dumnezeu. Vai vouă! Durata senzaţiilor ar trebui să vă facă să-l găsiţi pe Hristos şi Adevărul curat. Tonalitatea efectivă a senzaţiilor creştine ar trebui să vă facă să-L găsiţi pe Hristos Parfum de Logos mai mirositor ca trandafirul sau ca fânul cosit, pe când voi vă complaceţi în amoniacul şi în hidrogenul sulfurat al păcatelor strigătoare la ceruri. Vai vouă! O, cum nu gustaţi voi dulceaţa lui Hristos, ci vă tot mulţumiţi tot cu sarea amară a viciilor. O, cum staţi zăcând flămânzi şi însetaţi! O, cum vă mulţumiţi cu roşcove şi cu păcate, satisfăcându-vă foamea cu lături şi cu putregaiuri! Cum nu vă e greaţă? Cum n-aţi ajuns la sufocare şi la pragul senzaţiei prin stimul intern şi extern? De ce ne urâţi şi ne răstigniţi pentru că vrem Binele Etern? Acesta-I adevărul şi noi ne martirizăm pentru El, pe când voi vă sacrificaţi pentru erezie, eroare şi înşelare demonică. Treziţi-vă, ateilor, daţi părţii sufletului ce i se cuvine! Azi e timpul cel mai bun pentru mântuire. Păcat că nu-l folosiţi pentru Mântuitorul Hristos. Dacă vă osteniţi pentru învăţarea în întregime şi combinată sau pe părţi închegate logic şi dacă ţineţi minte şi paginile profane şi cuvintele deşarte şi gândurile rele; şi dacă vă puneţi toată viaţa pentru învăţarea relelor şi întrebuinţaţi timpul cel mai favorabil cu ateism, apoi cât de mult ar trebui sa ne ocupăm toţi de Dumnezeu şi să-L memorăm şi să-L purtăm ca pe o pecete în suflet şi să ne dăm totă viaţa noastră lui Iisus Hristos. Comparaţi şi voi şi faceţi valorificarea între cele două planuri imanente şi transcendente divine, O, cât vă munciţi voi pentru iad şi pentru a doua moarte! Cât ar trebui să lucrăm toţi pentru Împărăţia cerurilor şi pentru învierea şi viaţa veşnică! Naşterea ideii noi, a proiectului nou, a metodei, problemei talentului şi a genialităţii nu le puteţi explica, decât dacă credeţi în sufletul nemuritor şi în viaţa veşnică. Datele realităţii nu pot fi explicate fără Hristos, Care Se dă pe Sine în dar şi în har. Inspiraţia, intuiţia, iluminarea bruscă nu sunt nici întâmplătoare, nici iraţionale, nici salturi calitative, ci spontaneitate, ineitate şi lucrare logică, spirituală, divină, reală. Iar dovada o avem în mistică prin teofanie şi cuvânt ceresc viu şi lucrător. E cea mai logică starea de răpire şi de levitaţie în logos divin! Că obiectele şi fenomenele, istoria şi circumstanţele etc, ne împiedică de a vedea în pace şi în linişte ascetică pe Hristos şi de a lucra pentru Dumnezeu. Iar preconcepţiile, gândurile terestre, superstiţiile şi frica ne sunt obstacole şi nu putem reda şi împlini cuvântul divin şi nici tâlcuirea reală n-o putem face. Aşa se explică multiplicitatea sectelor bazate pe acel cuvânt scrisdivin. Iată necesitatea teofaniei în plin veac ateu şi sectant apocaliptic.Transformarea în viaţă a ideii noi, în operă, în operaţie logică, în argumentare, nu se poate face în nici un caz fără suflet. Ce transpui în realitate, dacă n-ai decât monism materialist? Atunci şi voi trebuie să admiteţi că e alta realitatea, care-i cauză a realităţii nemateriale. Şi ajungeţi în dualism şi chiar în polivalenţă. Controlul în practică a noilor rezolvări a problemei puse nu se poate efectua fără a înţelege existenţa apriorică a sufletului. Cu ce controlaţi voi oare imponderabilul? De unde ştiţi că e imaginaţie, dacă voi nu credeţi decât în materia dată? Şi tocmai voi sunteţi care vă lăudaţi mai mult cu inovaţiile. Deci cum puteţi face încă şi educaţie imaginaţiei, când negaţi sufletul? Dar imaginaţia-i slabă faţă de rugă şi credinţă. Ortodoxia nu admite imaginaţia în rugă. Vedenia este logică, pentru că vedem şi auzim pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeu Logosul şi Înţelepciunea cea adevărată. Hristos primeşte şi pe cei săraci cu duhul, voi respingeţi chiar şi pe cei cu imaginaţia săracă. Imaginaţia vizuală, auditivă, motoră şi mixtă nu poate fi fără gândire, minte şi suflet. Ostrovski şi Beethoven, după ce au orbit şi au surzit, şi-au continuat operele, dar voi sunteţi cu ochi şi cu urechi lungi şi tot negaţi pe Hristos”.
    Părintele Nil Dorobanțu- Psihologia
    În curând la Editura Floarea de April


  4. #74
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.949
    Asociatia Nil Dorobantu

    21 minute ·







    „Fericirea cuvioșilor e Hristos până și în moarte, dar nefericirea răilor este chiar și în viață. Crucea este cumpăna dreptații și a judecății între doi tâlhari, dar cumpăna amăgitoare și înșelătoare este urâciune înaintea lui Hristos. Iar azi urâciunea pustiirii e la loc sfânt. Mândria are ca rezultat osândirea și veșnica rușine. Viclenia celor vânzători nu-i poate conduce, ci îi strică și îi duce în iad. Ce v-a găsit să adunați ateilor, cu atâta ură și frenezie, bogății în ziua mâniei? Că doar în iad chinul vostru va fi mai groaznic știind de ce v-ați lipsit. Voi nelegiuiților, chiar în nelegiuirea voastră veți cădea și chiar în lăcomia voastră vă tot predați vânzătorilor. Că doar o dată cu moartea pierdeți tot și așteptarea și nădejdea voastră va pieri. În mari nevoi veți veni în locul nostru chiar de pe acest pământ. Căci ce bine v-ați fi mântuit săraci. Dar v-ați ales cele plăcute pe pământ și asta vă e singura fericire vremelnică ce vă aduce la osânda veșnică.
    Dar asta-i nebunie, ca pentru o clipă de bine amărât, să fiți etern în foc și chin! O, fățarnicilor! La pieirea voastră se vor face cântări de bucurie, că ne-ați surpat mănăstirile și sfintele biserici prin a voastră gură, nelegiuiților! Că voi fără minte sunteți pe dată ce defăimați pe Hristos și pe sfinți. Voi păstrați secrete criminale, dar ne descoperiți și ne huliți Tainele noastre. De aceea unde nu este conducere divină, poporul cade. Căci cum poate conduce poporul? De ce nu merge carul înainte și să împingă boii? De ce nu vorbiți cu antipodul corelativ al gurii și al aparatului nutritiv esofagian? De ce nu tot umblați cu capul pe pământul pe care-l scormoniți și-l iubiți atâta, iar cu picioarele să judecați și cu călcâiul să vedeți?
    Anarhia și revoluția, haosul și ateismul e cam în acest fel (Pilde XI 14: „Unde lipseşte cârmuirea, poporul cade; izbăvirea stă în mulţimea sfetnicilor”). Veți cădea de la puterea fictivă vremelnică, drept în iadul veșnic. V-ați pus chezaș pentru străini de Dumnezeu și pentru concepții muritoare. Dar pe Hristos L-ați dat afară și de pe Golgota și din iesle, iar El bate la ușa voastră străin și gol. Voi, folosind puterea cu vicleșug, căpătați averi, care rămân de voi. Că sunteți roboții care munciți pentru alții. Robi ați fost și veți fi. Voi, cruzilor, chiar și carnea voastră o chinuiți, că ne opriți pre noi de la Carnea lui Hristos. Voi,nelegiuiților , vă dobândiți câștig amăgitor, că valoarea economică și banul și averea vor pieri. Iar munca voastră e de pe ruine, lacrimi, blestem și putregai. Purtările voastre sunt dobitocești. Că numai boul nu vrea să știe de proprietatea altuia.
    Cântăreala dreaptă și greutățile depline sunt pe Sfânta Cruce. Înțelepciunea Hristos e cu noi, cei smeriți și prigoniți. Hristos și neprihănirea, cinstea și onestitatea, ne cârmuiește spre Dumnezeu fără teamă și ne scapă de moarte. Hristos, Marele Nevinovat, ne-a netezit și nouă calea și ne-a îndreptat spre El. Euharistia e Dreptatea ce ne tot curăță și ne mântuiește. Și pe mine M-ai scăpat și m-ai mântuit, Doamne, din nevoi și din strâmtorare! Prin știința și înțelepciunea lui Hristos, prin epistemologia divină, vom scăpa de gura voastră fățarnică și pierzătoare. De fericirea neprihăniților și a drepților se bucură cerurile și toate cetățile lui Hristos și se înalță prin binecuvântare. Că noi iertăm, dezlegăm și binecuvântăm. Dar voi de ce legați și urâți și blestemați și nu vă cuminecați?
    Noi tăcem azi cu pricepere și-L primim pe Hristos, Care tace pe Cruce și în chivot. Ascundem lucrul „Das ding an sich”, încredințat și ne tot ascundem și noi în prigoană până la mucenicie, pentru a conduce turma risipită și răpită. Că azi toți sunt înșelați de atei, deci cum va face pomul rău roadă bună? Ce roadă au ei, predicând pacea, unirea, fericirea și alte idei? Doar ei sunt cu sfat rău cu lumina întunecată și cu lămurire diabolică, perversă, urâtă. Biruința noastră vine prin marele număr de sfetnici cerești și sfinți mucenici și predicatori. Iar cu bun sfat e mulțimea de drepți și de îngeri, ci nu de păcătoși și de diavoli. Că sfatul ateilor au înșelat cu sputnicul scuipător: „sputa-ae” sau cu falșii lor pustnici, chiar și pe cei aleși.
    Noi nu ne punem chezaș pentru voi, cei atei și demonici, ci gonim pe ighemonii din voi, rugându-ne pentru tot omul, chiar pentru dușmani. Acum păreți pisici blânde, dar de ce-i atâta sânge creștinesc sub palatele voastre? De ce v-ați zidit pe nisip civilizația? Nu vă vor ajunge lacrimile și sudorile sfinților pe care i-ați prigonit? De ce transformați locurile cele mai sfinte în locuri spurcate? Cu ce v-a greșit neprihănita și înlăcrimata Veronica și feciorelnicul Ioan? Dacă nu credeți în Hristos, măcar lăsați Sionul liber ca oricare biserică și mănăstire! Dar de ce-l faceți spital de nebuni, grajd de tâlhari, peșteră de hoți etc? N-aveți atâtea locuri? De ce tocmai Maglavitul și Sionul ceresc le-ați spurcat cu babilonia? Sfârșitul însă bate la uși, de vreme ce se împlinește tot ceea ce s-a spus și s-a scris în Sfânta Scriptură”.


  5. #75
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.949
    Asociatia Nil Dorobantu

    37 minute ·







    „Strigarea și făgăduința înțelepciunii care a fost din veci la Dumnezeu precum și a iubirii și a înțelepciunii divine, se aude și azi în taină în cuvânt ceresc.
    Tatăl Cel Nenăscut, a născut pe Hristos la Începutul Căilor Sale, adică din veșnicie. Că doar Calea și Lucrarea lui Dumnezeu e veșnică. Hristos este Creator împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Din etern a fost Dumnezeu, înainte de a fi cerurile și pământul a fost Logosul lui Dumnezeu interior și apoi născut exterior, când nu erau nici adâncurile iadului, nici ale pământului sau ale cerului; Hristos e adâncul iubirii, care ne ridică din adâncul păcatului, spre ceruri.
    Hristos e izvorul înainte de orice, izvor și apa cea vie, înainte de orice apă, El este muntele nostru și înălțimea tainică, mai înainte de ce s-au tot înfipt munții și colinele, pământul și câmpiile. Hristos e Începutul cel fără de Început, mai înainte de începutul pulberii humei. El era lângă Tatăl și împreună cu Sfântul Duh când gătea cerul. Cosmosul e creat ciclic-cercual, ca aureola lui Hristos, ca dovadă El e Creatorul. O, de când a descoperit Dumnezeu că lumea, pământul, sateliții, astrele, sorii, asteroizii etc sunt rotunde! (Pilde 8.27: „Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului”)
    Zadarnic luptă Galilei cu „e pur si muove”, sau inchiziția contra Adevărului. Ca și atunci, azi tot ateii luptă pentru pace și pentru dezrobire, iar falșii creștini sunt fără să vrea contra Adevărului. Ambele tabere -păgâni și creștini- sunt și azi contra lui Dumnezeu. Iar Hristos e în veci biruitor. Cercul în jurul adâncurilor e și gravitația, coroziunea și afinitatea, întăriturile norilor de sus pe care va veni Dumnezeul Cel Tare, a Doua Persoană a Prea Sfintei Treimi. Întăriturile făcute adâncului vor fi zdrobite la sfârșitul a toată suflarea. Dar Hristos a întărit pirosfera, hidrosfera, litosfera, biosfera, atmosfera etc, care se mențin până azi. Că a pus și mării așezământ, ca apele să nu treacă peste țărmuri. Dacă a venit potopul deluvian pe timpul lui Noe și focul pe timpul Sodomei lui Lot, dacă s-a cutremurat pământul și a ras uraganul tot de pe pământ, apoi toate cele patru stihii n-au mai putut răbda pe om.
    La fel și azi în era atomică, toată energia calorică transformată prin termo-nucleare, electronice, după legea entropiei, nu ne mai poate răbda, ci gravitează deasupra capului nostru ca sabia lui Damocles. Dacă atâta energie are materia și stihiile, apoi câtă putere are Hristos?!
    Dacă materialismul zice că energia-i din materie, apoi fără să vrea ne aduce un argument religios, pentru că privirea, cuvântul, suspinul, respirația, mișcarea, lacrima, sudoarea și Sfântul Sânge al lui Hristos, 33 de ani au îmbibat toate cele patru stihii și cosmosul de energie divină tainică. Iar după Înviere, Euharistia și teofania proniatoare, împreună cu legile divine, conduc totul cu putere. Ba încă pâinea și vinul florei nesimțitoare se transformă în Euharistie, la epicleza liturgică. Iată ce simplu se poate răsturna materialismul ateu chiar cu propriile-i arme! Iată puterea în acțiune a lui Hristos! Cum s-ar susține sărmanul nostru boț de pământ, dacă nu i-ar fi făcut Hristos temelii tari, cu Cel Tare Dumnezeu? Cei care vor să schimbe fața globului fără Dumnezeu vor aduce singuri sfârșitul și apocalipsul universal peste ei, prin faptul că nu le place ce-a creat Hristos, după cum își rad bărbile, părul etc, că nu le place Fața lui Hristos. Fiul Tatălui Îi e bucuria și veselia veșnică. Dar plăcerea și darul lui Hristos era în lumea pământului și cu fiii oamenilor. Dar ce folos dacă noi nu-L ascultăm pe Hristos și cuvântul și învățătura Lui? Fericirea e a celor ce păzesc căile lui Hristos și ascultă învățătura și sunt înțelepți. Iată încă o fericire ce se transmite în Noul Testament: „Fericit e omul care nu se va sminti întru Mine”.
    Să priveghem! Viața pe care o găsim e Euharistia și bunăvoința dezlegătoare. Ateii, urâtorii și păcătoșii vor muri veșnic, dar Hristos e Viață și Înviere. Ura și moartea sunt o reiterație și nu pleonasm, iar iubirea, pacea, virtutea, etc sunt un tot, pleonasm cu viața veșnică. După cum ura e o contracție cu viața: „Toți cei ce Mă urăsc, iubesc moartea” (Pilde 8.36: „Iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea”) Și ne mirăm cum pot ateii să se trufească și să se prefacă în apologeți ai patriei? Iată o flagrantă contradicție. Dacă se declară contra lui Dumnezeu, cum pot ei oare aduce pacea care-i a lui Dumnezeu? A lui satan e dezagregarea, împrăștierea, iar Dumnezeu e închinare, unire, adunare. Deci cum pot ateii proclama unirea dacă n-au pe Dumnezeu? Cum minciuna să predice Libertatea, când „Adevărul ne va elibera pe noi?”
    Iată ce ușor se poate răsturna minciuna materialistă. Că doar nu e întrecere numai în sector fizic, istoric, economic, ci mai cu seamă juridic, estetic, theoretic, etic și sacru”.

    „Cine nu adună cu Hristos, acela risipește!”

















  6. #76
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.949
    Asociatia Nil Dorobantu

    53 minute ·







    Predică la Duminica după Nașterea Domnului
    „Hristos fuge în Egipt purtat la Sânul Maicii Domnului, pe asin lângă Iosif, între străini, ca azi. Cine mai vrea să-L mai poarte ca hristofor, purtător de Dumnezeu? Că doar de L-ar purta miliardele de oameni și toți îngerii, tot ar fi încă Dumnezeu de purtat. Că noi suntem limitați, iar Hristos e Infinit.
    Deci „Totum est majus sua parte”, și nu poate fi luat „pars pro toto”. Cât de logică și de simplă e Ortodoxia creștină! Calea ei e dreaptă și strâmtă, dar ilogica demonică e șerpuitoare, târâtoare ca firul Ariadnei mitologice. Iată de ce și cel mai simplu și cel mai savant poate pricepe pe Hristos. Dar ca să te duci în iad, trebuie să te tot muncești mult și să înveți toate întortocheturile coarnelor și cozilor diabolice. Ca și pruncii din Betleem suntem și noi uciși și prigoniți azi, ca să-L dăm pe Hristos. Că Ioan și Veronica și cele 300 fecioare au fost împrăștiați, ca să dispară Pruncul euharistic Hristos. Însă mai mult s-a semănat sămânța creștinilor prin sângele martirilor. Îl primim noi oare pe Hristos să se întoarcă din surghiunie, ca să locuiască în Nazaretul vieții noastre smerite? Conduși de Hristos și de îngerii Domnului Dumnezeu, suntem și noi cei de pe urmă prigoniți. Că stăm în Egiptul prigoanelor, până ce ne spune din nou Dumnezeu. Irozii comuniști caută și azi „Pruncul Hristos”, spre a-L pierde (Mat. 2.13). De aceea noi nu trebuie să pierdem nici o fărâmă din Euharistie și teofanie.
    Evanghelia e istorică, literară, alegorică, mistică etc, dar se aplică și vieții noastre cu prisosință. Deci va muri și Irodul timpurilor apocaliptice de azi și Caiafele și Pilații neobarbari, precum a pierit cu sunet pomenirea lui Stalin de oțel-cibernetic. Dar Tatăl îl cheamă pe Hristos, din Egipt. Vom ieși și noi dintre zăbrele și din catacombe cu Hristos la sânul nostru din nou în propovăduire. Știința care s-a întâlnit cu Dumnezeu ia în rău viclenia irozilor, dar cea care s-a întâlnit cu satan batjocorește și răstignește din nou pe Hristos. Dacă atunci au fost ucise trupurile copiilor dintr-un singur oraș, apoi azi un miliard de suflete sunt ucise de ateismul viclean irodian. Dacă atunci îl credeau pre Hristos prea mic, slab și limitat într-o singură ființă, apoi antichrist își dă seama că va trebui să cuprindă tot cosmosul, ca să ucidă pe Dumnezeu. Însă Hristos e Infinit și nu poate fi niciodată zdrobit, că „os din oasele Lui nu Se va zdrobi”.
    Tare-I Dumnezeu, dacă și ateii luptă atât contra lui Hristos! Nu cumva și noi ucidem chiar timpul de când am cunoscut pe Hristos? De ce nu recuperăm timpul în slujba Domnului? (Mat. 2.16). Glasul nevinovăției botezate în propriu-I sânge, face ca glasul lui Dumnezeu să se întrupeze 33 de ani și să ne vorbească. Iată Cuvântul rămâne în veac chiar fără Trup, că doar radio-televiziunea, telefonul etc, n-au trup și totuși ne transmit emisiunea cuvântului omenesc. Cu atât mai mult deci poate lucra și cuvântul dumnezeziesc prin om, prin viață. Dacă nepoatele Rahilei plângând nu se puteau mângâia, apoi cine va mângâia pe Maica Domnului sub Sfânta Cruce și la mormântul de piatră rece?
    Dar noi, oare, nu suntem morminte pentru Hristos? De ce Îl ținem pe Hristos în chivot ca „arthos”, dar nu-L luăm în Euharistie? Vedenia și arătarea îngerului ni se revelează și azi, ceea ce tot înseamnă că va muri și se va sfârși Irod. Copilul Hristos și Maica Domnului sunt luați de îngeri nevăzut, dar văzut de Iosif. Vor muri curând și cei care azi caută sufletul Pruncului Hristos. Deși ateii vor ei să vieze și Hristos să nu facă nici o lucrare și nici să nu sufle, totuși Hristos e pururea viu și în veci biruitor. Hristos S-a întrupat în peșteră pe pământul lui Israel, ca și noi să venim la ceruri la Dumnezeu. Deși a murit Irod totuși era Arhelau, dar azi fiara, balaurul roșu, are mai multe capete ce răsar dacă moare unul.
    Însă Hristos, Capul nostru al Bisericii vii, le va ucide cu suflarea gurii Sale. Iosif n-a făcut ascultarea îngerului, de aceea după teama sa i s-a descoperit o nouă vedenie, ca să se ducă în părțile Galileii. Aceasta a și fost o piedică pentru cler și cărturari ca să creadă în mesianitatea lui Hristos: „N-ai citit că nu e nici un prorooc din Galileea?”, „E ceva bun în Nazaret…?” Cât de bun este Hristos! A stat smerit condus de fricosul Iosif, când Hristos conduce cerurile și pământul! Dimas, Alexandru, Irineu, Mitrodora etc, la fel, n-au ascultat de vedeniile clare divine. Însă Hristos știa că Se va numi Nazarinean, ca nume de batjocură, precum știe pe toți Irozii, ce se leapădă mereu în aceste veacuri de apocalips!

    Nu animalele sau diavolii, ci oamenii își vor pune mâinile pe noi și ne vor urmări, dându-ne în sinagogi, temnițe, prigoane etc, târându-ne înaintea ighemonilor și stăpânitorilor, pentru Numele lui Hristos. Ceea ce s-a și întâmplat cu prisosință. Dar acesta fiind unul dintre ale sfârșitului semne, ni se descoperă că aproape este Împărăția lui Hristos. Totul va fi spre mărturia Numelui lui Hristos. Ba încă a venit și cuvânt ceresc vădit. Că ne-a dat Dumnezeu o gură, o vorbă un cuvânt, o logică, o retorică, o pledoarie, etc, de n-au putut sta împotrivă sau răspunde toți cei care ne-au bătut, ne-au prigonit, ne-au întemnițat și ne-au judecat. Am făcut agitație publică pentru Tine, Doamne, până ne-au scos toți dinții din gură. Ne-ar fi rupt și limba și ne-ar fi zdrobit de nu întindeai Tu mână Tare și braț Înalt. Am fost dat de părinți bisericești din tagma duhovnicească ieraticească, de frații apostoli cei mincinoși materialiști, de rude care s-au făcut neamuri cu Hristos și cu noi prin canonicitatea împărtășirii euharistice, de prietenii cei pentru interes etc. Mi-a fost întins orice os și am fost să mor de zeci de ori… și sunt azi urât de toți pentru Numele Tău, Doamne Iisuse. Deși m-au tuns ca pe un miel spre junghere, totuși păr din capul meu n-a pierit.
    Dă-mi, Doamne, răbdare, ca să dobândesc sufletu-mi mântuit, că vremea-i grea! Învie Doamne, să se risipească vrăjmașii Tăi!”


















  7. #77
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    4.949
    Asociatia Nil Dorobantu

    2 ore ·







    "Venit-ai din nou, Iisuse, bucuria mea, mântuirea și dulceața sublimă, cea mai presus de ceruri. Ninge mereu, cade neprihănirea pe Terra. Spală-mi și mie păcatele, Iisuse, ca zăpada. Eu fug de om în mijlocul babilonului, sunt în pustie. Slavă Ție, Iisuse, pentru toate. Hotărăsc să pun început bun. Doamne, apără-mă! Te iubesc veșnic."
    (Ieroschimonahul Nil Dorobanțu "Rugăciuni în prigoană", pag. 26)

Pagina 8 din 8 PrimulPrimul 12345678

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •