Pagina 1 din 4 1234 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 31

Subiect: Ion Drăgușanul - Datina, obrşia neamului nostru

  1. #1
    Administrator
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    963

    Ion Drăgușanul - Datina, obrşia neamului nostru

    Datina, obrşia neamului nostru

    scurtă prezentare

    Fiecare popor s-a format, după cum susţinea Mircea Eliade, prin aderenţa la unul sau altul dintre scenariile mitice iniţiale, constituindu-se, astfel, matricea stilistică definitorie, pe care Lucian Blaga o identifica, din păcate, cu mult prea puţine fapte stilistice, iar osificarea aceasta n timp, dureros trăită, s-a soldat cu att de poeticul veşnicia s-a născut la sat.

    n ciuda degenerescenţelor pricinuite de absenţa iniţierilor şi de agresiunea impunerii unui scenariu mitic nou, de provenienţă semită, ceea ce ni s-a dat, cum numea Ren Guenon iniţierea primordială, n limba franceză, precum n toate limbile europene, pierzndu-se cuvntul datină, n Carpaţi, acolo unde, după Strabon şi Herodot, dar şi conform cărţilor sacre ale omenirii, anterioare Bibliei, s-au născut, n firească succesiune, Poezia, Hora şi Religia, Datina a supravieţuit n formule mimetice, după regula lui aşa am apucat, iar această incredibilă supravieţuire ne obligă la ntrezăriri şi desluşiri, n măsura n care acestea ncă se mai pot săvrşi.

    Acesta este, de altfel, mobilul textului pe care l schiţez sumar, convins că textul trebuie nsuşit n ntregimea lui, şi nu doar fragmentar sau schematic, anulnd sau trecnd n umbră elemente probatorii, aşa că mă văd obligat să nchei prezentarea.

    Ion Drăguşanul
    scriitor, Suceava

  2. #2
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Datina, obrșia neamului nostru - Ion Drăgușanul

    Moto: Atunci cnd nu există o religie adevărată, nu există nici virtuţi adevărate1.

    1). Rădăcinile, n timpul lunar

    Istoricului bucovinean George Popovici (1863-1905), cunoscut, ca poet, sub pseudonimul calamburistic T. Robeanu („Te robea, nu?”), scria, ntr-o argumentaţie a timpului lunar: „Celebrul episcop din Hippo, Augustin (m. 430), n epocalul „De civitate dei, libri XXII”, prima formulare sistematică şi admirabil de energic concepută a principiului despre supremaţia puterii clericale asupra statelor, istoriseşte, n un capitol plin de sarcasm, că desburuienirea arăturilor era pusă sub patronajul unei speciale divinităţi subalterne, numită Dea Runcina2”. Dea Runcina, argumentul pentru studiul lui Popovici „Runc. Glosă la o colecţiune inedită de documente moldo-cmpulungene”3, n care a fost inclus textul străvechi, pe care Robeanu l-a descoperit lngă muntele4 „Crezi n Soare, crezi n Dumnezeu”. Rarău, ca reminiscenţă lingvistică a limbajului primordial monosilabic „Ar Ra, ar Aum”, ncă păstrat ca atare n toponimia văii prăbuşite, de lngă Rarău, Ararau. Rarău, muntele invocat n toate cntecele tinerilor blaki din colecţia de documente din secolele X-XII, „Rochonczy Codex”5, traduse de Viorica Enăchiuc, muntele fiind primul templu al omenirii, n care Soarele şi-a aşezat „scaunele şi masa lui”6 , marea preoteasă fiind „voluspo” („fecioara nţeleaptă”) Venus, adică trzia Sfnta Vineri a romnilor sau, mai nou, Sfnta Parascheva, deşi, ca şi la indieni, unde confuzia Ishtar-Innana a fost multă vreme cultivată, şi n celelalte adaptări ale religiei iniţiale planetare continuă, pentru că „Luna nu ştia ce poate face şi ce era. / Stelele nu ştiau unde le este locul”7, şi nu apăruse ncă făuritorul de zei8 şi de legi, cel care avea să fie „ngropat n cer” şi să devină „Dumnezeu Anu (Cerul)”9, de către fiul său, Enlil („mpăratul tău este marele munte tată, Enlil”10), ntr-o succesiune de nlocuire a elementelor cosmice şi pămnteşti cu făpturi omeneşti care fundamentau şamanismul şi, tocmai de aceea, aveau nevoie de un panteon, pe care ncepeau săl populeze, n favoarea lor, speculnd naivitatea omenească, n baza unei cosmologii primare ca şi concepţia despre creaţie („Cerul şi Pămntul sunt părinţii tuturor creaturilor, şi dintre toate creaturile omul este cel mai nzestrat, sincer şi inteligent”11) ironizată, ncă din zorii civilizaţiei, n nsăşi esenţa conştiinţei ei, de către Polybios, care concluziona scurt: „dintre toate vieţuitoarele, omul, care crede că este cel mai iscusit, este cel mai uşor de nşelat”12. „Muntele Lumii”, pe care Mircea Eliade l identifică drept arborele lumii: „Simbolismul Arborelui Lumii este complementar cu cel al Muntelui Central. Uneori, cele două simboluri coincid; de obicei, se completează reciproc. Dar ambele sunt formulările mitice mai dezvoltate ale Axei Cosmice (Stlpul Pămntului)”13. Din acest timp primordial, n care „Luna nu ştia ce face şi ce era”, pare să vină reminiscenţa Datinii, aflată de poetul T. Robeanu, n 1890, lngă Rarău, Victor Andronicescu fiind, probabil, ultimul om care mai cunoştea invocaţia primordială ntr-o acurateţe a mesajului remarcabilă, nainte de falsificarea lui printr-o



    1 De civitate dei, libri XXII, Paris, 1854, p. 961
    2 Augustin, De civitate dei, IV, 8, cf. Servius ad Georg I. 12, Huschke Jurisprudentine anteiustinianae, ed. Ter. 4
    3 Convorbiri Literare, Anul XXV, No. 9, Bucureşti, 1 decembrie 1891, pp. 705-716
    4 Auzit de la Victor Andronicescu din Fundul Moldovei.
    5 Enăchiuc, Viorica, Rochonzy Codex, Alcor-Edimpex, Bucureşti, 2002
    6 Guterbock, Hans Gustav, The Song of Ullikummi Revised Text of the Hittite Version of a Hurrian Myth, Chicago, 2009, p. 161
    7 Peterson, Charles S, The Poetic Edda (Corpus Poeticum Boreale) – Voluspo, Cicago, 1923, p. 5
    8 „Pe zei, Anu i-a creat, la un moment dat” (The Sacred Books, Cea mai veche istorie a Creaţiei, p. 67); „apoi au fost creaţi zei n mijlocul cerului” (The Sacred Books, Povestea Creaţiei, p. 151)
    9 The Sacred Books, Povestea Creaţiei, p. 151
    10 Langdon, Stephen, Sumerian Liturgical Texts, Philadelphia, 1917, p. 114
    11 Legge, James, The Sacred Books of China. The Texts of Daoism, Oxford, 1891, vol. XI, The Shu King, p. 81
    12 Polybios, Istorii, Bucureşti, 1966, V, p. 75
    13 Eliade, Mircea, Myths, Rites, and Symbols, New York, 1975, p. 380

  3. #3
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    banală legendare moldovenească, pe care ntmplarea avea să mi-o aştearnă n faţă ceva mai trziu, pe cnd ncepeam călătoria n timp, mpreună cu „Zicălaşii”. n aparenţă, textul ancestral, descoperit la Cmpulung (acolo l ntlnise Robeanu pe Andronicescu), ţine de melosul păstoresc de mai trziu, deşi şi are rădăcinile n timpul lunar, n timpul n care Luna, stelele, planetele şi calculul calendaristic, bazat pe ciclurile lunare14 beneficiază nu doar de o dezlănţuire metaforică ncifrată, ci şi de „imnul”, pe care, conform religiilor vechi şi nu numai, stă la temelia religiilor, născute, ulterior, prin dialogurile Maestru-discipol (doar la nordici, Odin, „tatăl tuturor”, dialoghează cu o „voluspo”, adică o „fecioară nţeleaptă”), care transformă „limbajul iluminării” („luga suryanyya”15 ) n vană, dar persuasivă literatură, după cum observa acelaşi Rne Gunon. Nu ştiu n ce măsură „Dansul Cerbului” (care este o horă sacră), şi mai ales cea din Corlata, reprezintă o naraţiune vizualizantă a acestui text, n condiţiile n care „dansul este un semn de limbă şi este folosit şi realizat, ca un mister sacru, n diferite moduri, prin care gndul sau dorinţa sunt exprimate n loc de (sau pe lngă) cuvinte, pe care omul ncă nu le posedă… n aceste dansuri, cunoaşterea a acţionat, ritualul a fost expus şi păstrat n memorie, tot mai viu, prin repetiţie, iar misterele, religioase sau de altă natură, au fost fondate pe baza de acţiune”16. Dar e sigur că „muzica, care nsoţeşte dansul, ritmul şi melodia, ne uneşte cu divinitatea prin desfătare şi, totodată, prin frumuseţea artei”17, ceea ce voi ncerca să probez n capitolele care urmează, premeditate, de multă vreme18, drept banală condiţie existenţială a unui om care tot ncearcă să-şi afle rosturile, prefernd să se nşele singur, dect să se mai lase minţit de alţii. Iar textul cmpulungean, la care tot fac referire, nseamnă o fereastră, prin care ncerc să desluşesc zorii:

    „A codrilor crăiasă
    Şi a zmeilor mireasă
    Iese, seara, ntr-amurg,
    Paşte cerbii sus, pe runc,
    Ciutele şi caprele
    Şi le mulge laptele
    Şi-l ncheagă n fntnă
    Să nu iasă altă znă,
    Şi l face mndru caş,
    Bolovan de bicaş19,
    Şi l pune n părău
    Să-l spele apa mereu,
    Să-i treacă dorul de zmeu”.


    n 27 iulie 1908, cnd nvăţătorul superior Alexandru Voievidca ajunge la Cmpulung Moldovenesc, un alt nvăţător, dar cmpulungean, Simion Prelipcean, de 62 de ani, ispitit de contrafacerile mitice daco-romane ale lui Gheorghe Asachi, cnta, pe muzica străvechiului „cntec vechi”, att ct şi mai amintea din contrafacerea din tinereţe, care şi ea urma să se piardă curnd.

    „ntr-o piatră detunată
    Și-al sihastrului picior,
    Este-o stnă ce-a fost fată
    De un mare domnitor.
    Acea Doamnă e Dochia,
    Zece oi al ei popor,
    Ea domneşte-n vizunia
    Peste turme şi păstori”.


    14 Legge, James, The Sacred Books of China. The Texts of Daoism, Oxford, 1891, vol. XI, p. 93
    15 Gunon, Ren, Simboluri ale ştiinţei sacre, pp. 60 şi 71
    16 Churchward, Albert, The Origin and Evolution of Primitive Man, London, 1912, pp. 29, 30
    17 Strabon, Geografia, X, 3, 9, p. 433
    18 n urmă cu mai bine de un deceniu, publicam Datina, Biblia Romnilor, miznd pe tradiţii şi obiceiuri şi nu, cum intenţionez acum, pe elementele cosmogonice ale Datinii.
    19 Cremene, cuaţi, silex

  4. #4
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    n textul vechi, care, fără ndoială, a pierdut din mesaj, de-a lungul vremilor, Luna („a codrilor crăiasă”, deci Eftepir a mitologiei dacice sau Maya din mitologia slavilor), la cumpăna frigului (constelaţia Dragonului este şarpele biblic sau dragonul, „zmeul” mitologiilor vechi, care i alungă pe culegătorii de fructe, din raiul terestru, mai spre sud – „Şi-atunci Aynu-Mandu a făcut şarpele ngheţului, ca să oropsească luminile create”, i mărturisea Ahura-Mazda, adică Sfntul Cer, lui Spitama Zarathustra20 , „păstoreşte” turma de stele din constelaţia Capricornului (Cerbul, Capra), „sus, pe runc”, deci n templul n templul Soarelui. Iar versului „a zmeilor mireasă” probabil că nseamnă o contrafacere populară pudică, n condiţiile n care generaţiile nu ştiau nimic despre „logodna cosmică”, decăzută, la noi, romnii, dar nu şi la slavi, ntr-o dragoste incestuoasă, deşi Luna, şi n mitologia dacă, şi n cea slavă, nu era dect fiica mamei Glia şi a Soarelui, adică primăvara, nchisă ntr-o peşteră de ngheţ (n cele trei ceruri lunare subterane – cu trimitere directă la echinocţiul de toamnă), dar salvată de Soare (echinocţiul de primăvară) şi mutată n palatul de cleştar de deasupra norilor. n mitologia dacilor, cele două echinocţii se numeau „intrarea” şi, respectiv, „ieşirea şarpelui din pămnt”, creştinismul „furnd” sărbătorile străvechi echinocţiale, sub numele de „lanţul Sfntului Dumitru” şi, respectiv, al „Sfntului Gheorghe” – deci al „Sfntului Ţăran”, cum se traduc n romnă ortodoxul „Gheorghios” şi catolicul „Georgius”. „Mndrul caş, / Bolovan de bicaş”, deci de silex, este menhirul, „piatra căzută din cer” făcnd parte, ntotdeauna, din ritualul „morţii şi nvierii Timpului” („Hora Cerbului”), fiind abandonat odată cu a doua contrafacere a Datinii, cea de după religii trzii, numită folclor. „Cerbul” se dansa, la miezul nopţii, n jurul unei buturugi aprinse, aşezată n centrul tăpşanului din centrul satului, dansul n sine omagiind renvierea luminii, după miezul deplin al iernii (civilizaţia polară omagia această biruinţă prin sacrificarea unui ţap, din sngele căruia gustau toţi membrii comunităţii, iar elementul acesta de Datină, specific, probabil, şi civilizaţiei boreale, din care suntem parte.

    2). „Trecutul se mărturiseşte puternic n mine”

    O incursiune n veşnicia spiritualităţii umane nu poate ncepe de la geneză, ci de la străbunii care formau „generaţiile de oameni vorbitori”, nşiruirea generaţiilor, n continuă pierdere de metafizic, o pierdere proporţională cu cştigul n civilizaţie, fiind şi punctul de pornire al tuturor celor care, n frazări diferite şi n timpuri diferite, se simţeau ndreptăţiţi la a zice: „Trecutul se mărturiseşte puternic n mine / Şi anticele rune ale zeilor / Scrise cu aurul stelelor pe cer / n frumuseţea ierbii se arată din nou”21. n toate culturile lumii, strămoşii au ntietate. Prin ei se coboară din Cer şi se urcă n Cer. Strămoşii, nu străbunii, cei din urmă fiind trzii şi ncepnd de la un „stlp”, prin care se abandonează calea strămoşilor şi, n baza noii identităţi, conferită de „stlp”, se ncepe calea străbunilor. Străbunii durează maximum ct un popor, pe cnd străbunii durează ct istoria, de la nceputul nceputurilor, pnă la desprinderea neamurilor sau seminţiilor din rădăcina comună. Primii oameni cuvntători au fost Blajinii, cum aveau să le spună romanii, considerndu-i „genii bune”, după o confuzie etmimologică discretă, prin care „belasginii” se transformă n „belagini”, punndu-se accentul pe o nsuşire (bunătatea), deşi numele lor şi mai vechi era acela de Rahmani (rohmani, rocmani, rugmani), şi acesta păstrat n toate culturile lumii, inclusiv n cea ebraică şi arabă, cu conotaţia de „ndurător”, deci de „blajin”, n ciuda faptului că, n exprimarea monosilabică a primilor oameni vorbitori, RA-H-MAN nsemna „oamenii Soarelui” sau „oamenii care se nchină Soarelui”, şi cuvntul „man”, nsemnnd, mai trziu, „bărbaţi” supravieţuieşte şi n limbile vii arabe, dar şi n toponimii europene. A existat, la musulmani, chiar şi o dispută teologică, n privinţa numărului divinităţilor supreme, pentru că mult prea des se ntlnea, n versetele „Coranului”, numele „Er Rahman”, ca să nu se creadă că ar mai fi existat un dumnezeu suprem, pe lngă Alah, dar, n cele din urmă, s-a desluşit corect principala nsuşire a unicului dumnezeu, cea de a fi veşnic ndurător. Am susţinut, mai sus, cu suficientă fermitate, că „rahman” nseamnă „oameni ai Soarelui” („Leul” din colindele romnilor), şi că „blajin”, cu dublă conotaţie, ar viza calităţile acelor oameni primordiali (prin comunicare), care erau şi „genii bune”, dar şi „genii pelasge”. Vom ncepe cu RA-H-MAN, cu „oamenii Soarelui”, cu „Leul” din colindele romnilor, generaţiile de rahmani fiind menţionate de grecul Hesiod, care preciza că „ntia seminţie de oameni cuvntători a fost de aur” 22, şi, datorită necunoaşterii timpului şi, mai


    20 Vendidad (Vidēvdād) or Laws against the Demons Avesta — n The Sacred Books of Zoroastrianism, Book 3, Translated by James Darmesteter (From Sacred Books of the East, American Edition, 1898), Edited by Joseph H. Peterson, p. 19
    21 Voluspo, 61, p. 25
    22 Hesiod, Munci şi zile, p. 43

  5. #5
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    ales, a vremuirii, „neputincioasa bătrneţe / N-o cunoşteau”23 , şi că ei, „murind, părea că-i fură somnul adnc”24 . O generaţie de oameni care nu cunoşteau disputa şi care „convieţuiau n armonie”25 , după cum preciza şi chinezul Lao Tse, „n cntec şi dans”, deşi nu cunoşteau religia („Nici vorbă s-aducă zeilor cinstire”26), generaţiile acestea fiind montane, ca şi cele care aveau să urmeze mai trziu, cnd „mai necăjită seminţie veni pe urmă, cea de argint” 27. De ce li s-a spus primilor generaţii de „oameni cuvntători” generaţii de aur şi de ce transfer eu semnificaţia spre „Leul” din colindele romnilor”? Pentru că aceste generaţii, deşi nu cunoşteau timpul, au trăit pe vremea cnd Soarele răsărea din Constelaţia Leului, fiind nchinate Soarelui28, aşa cum şi generaţiile ulterioare, aparţinnd fiecare unui alt timp zodiacal, erau nchinate unor planete: Generaţia de Argint (Lunii), iar Soarele răsărea n Rac, Eroi, n Gemeni (Mercur), iar cea Bronz, sfrşită n timpul lui Moise, n Taur (Venus) – de asta distruge Moise „idolul” taur, generaţiile de Fier, n Aries (Marte), iar generaţiile din Lumea Modernă, n Peşti (Jupiter) – de asta avea Iisus semnul peştilor drept simbol pentru cei ce-l vor urma şi prevestea sosirea „omului cu ulciorul”, n New Age, cnd Soarele va răsări n Vărsător (Saturn). Rahmanii se ngropau n cer (Lao Tse, care le cunoscuse descendenţii, avea să le urmeze exemplul), tehnica lor supravieţuind, şi astăzi, prin munţii Nepalului. Strabon povesteşte că rahmanii, „onoraţi şi socotiţi sacri” de către generaţiile de mai trziu, atunci cnd şi simţeau trupurile ostenite de bătrneţe, urcau pe stncile din vrful unui munte şi, deşi nu cunoşteau moartea, aşteptau, ntinşi pe o lespede, sosirea somnului veşnic, iar cnd acesta i nfăşura, carnea şi oasele lor erau ciugulite de vulturi şi „duse” la cuiburi, „n cer”. De aici, de la urcatul rahmanilor pe munte, pentru a ntmpina veşnicia, şi de la „ngropatul n cer”, avea să apară „stlpul”, numit, ulterior, „coloana celestă”, care cuprinde, n părţi egale, de-a lungul verticalităţii ei, şi „calea părinţilor”, şi „calea zeilor”, „zeii” fiind, de fapt, strămoşii primordiali ( „cei vieţuind odinioară, / Fii semizei ai stăpnilor zei”29), care, mutaţi n ceruri, capătă statutul de „tată ceresc” (Tarkit-Anu, la sciţi, Anu-Yahve – la semiţi), deşi au fost, cndva, pe pămnt, „obrşia şi nceputul ancestralei omeniri”30. Spuneam, ceva mai sus, că „generaţia de aur” trăia n munţi, n cadrul civilizaţiei boreale, numită, ulterior, pelasgă. De la ei, de la „oamenii Soarelui”, derivă cultul hiperborean al Soarelui, ulterior preluat de egipteni, prin felahi, care erau tot pelasgi, şi răspndit n lume, după opinia generală a filosofilor culturii, odată cu temeinicia religiilor. Adevărul este că au existat două direcţii de răspndire, spre vest şi, ulterior, spre sud, prin străbunii egiptenilor, cu numai ştiu cte sute de statuete „piromis”, pe care le-a văzut Herodot n temple, şi spre răsărit, spre care se ndreaptă, conduşi de „Marele Păstor… Enlil al Muntelui”, „oamenii Cerului” („LuAnu” sau „Tarkit-Anu”, adică Sfntul Cer), Enlil nsurndu-se ca fata unei căpetenii de pe Nipru. Că miturile, misterele31 şi religiile sunt de sorginte pelasgă şi că, n Egipt, „zeii şi-au primit numele de la pelasgi”32, e lesne de probat, nu aceasta este tema acestui capitol. Mitologiile primordiale operează cu narațiuni astrale. Unanim și de prea multă vreme se recunoaște chestiunea aceasta, pe care și eu am mbrățișat-o naiv și fără rezerve, trecnd peste avertismentele discrete ale lui Strabon și peste trucul primului ordin călugăresc budist, cel al chaldeienilor, prin care ei „descifrau” pe cer „poruncile lui Dumnezeu”. n realitate, poveștile erau absolut pămntești și țineau de niște alegorii istorice pe care abia acum ncep să le nțeleg, rămnndu-i pururi dator memoriei lui Strabon pentru sfatul de a pune față n față alegorii aparent diferite, pentru că miturile primordiale nu sunt dect o poveste unitară, altfel spusă, prin accentuarea unor anumite ntmplări, n religiile de după constituirea statalităților. Considera ntiul mare geograf al omenirii că „orice discuţie despre zei cercetează păreri şi mituri vechi, deoarece oamenii, mai demult, şi arătau mai pe ocolite părerile pe care le aveau despre natura lucrurilor şi mpleteau mereu poveşti n desluşirile lor. Negreşit, nu este uşor să dezlegi cu precizie enigmele, dar dacă se adună la un loc şi se compară un mare număr de mituri, unele concordnd ntre ele, altele contrazicndu-se, mai lesne s-ar putea descoperi adevărul din ele. De pildă, miturile care vorbesc despre plimbările prin munţi, att ale slujitorului



    23 Hesiod, Munci şi zile, p. 43
    24 Hesiod, Munci şi zile, p. 43
    25 Hesiod, Munci şi zile, p. 43
    26 Hesiod, Munci şi zile, p. 46
    27 Hesiod, Munci şi zile, p. 43
    28 Swami, Purohit; Yeats, W. B., The Ten Principal Upanishads, Faber and Faber Limited, London, p. 5
    29 Simonide din Ceos, Veşnica trudă, n Antologia poeziei greceşti, p. III
    30 Orfeu, Către Titani, n Antologia poeziei greceşti, p. 207
    31 Herodot, Istorii, II, LII, p. 156
    32 Herodot, Istorii, II, L, p. 156

  6. #6
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    unui cult, ct şi ale zeilor nşişi, şi despre acei cu adevărat posedaţi, decurg din aceleaşi principiu pentru care zeii socotesc locuitori ai cerului şi prevăzători ai altor lucruri, ct şi ai semnelor cereşti”33. ntrebarea firească, astăzi, s-ar referi la fundamentul „poveștii”, care ține de realitate sau de astral, deși e limpede că ntile generații de oameni vorbitori, apoi și următoarele, urcau n ceruri, odată cu strămoșii, și tlcul vieții lor pămntene, parte real, parte născocit. Strămoș, n sanscrită, se numea „Ba”, iar cuplul inițial de strămoși (miticii Adam și Eva) se numea „Ba-Ba”, pentru că sumerienii nu cunoșteau numărătoarea și scriau de attea ori „Ba” de cte ori era nevoie ca să-i menționeze pe toți strămoșii la care făceau trimitere. „Oamenii Soarelui”, Ra-h-man, sunt primii care urcă n cer, iar șamanii care aveau să le speculeze cultul lor s-au numit, inițial, Ba-Ra-h-mani, deci brahmani, din simplul motiv că ei i reprezentau pe strămoșii din ceruri pe pămnt, așa cum preoții de astăzi, deși traducerea cuvntului este „bătrni nțelepți”, preferă să li se zică „părinți”, ei considerndu-se, fiecare n pate, un fel de „tatăl nostru care ești pe pămnt”. nainte de a purcede mai departe, să ne reamintim cărui astru ceresc i era nchinat emblematic, ba chiar și totemic, fiecare grup de generații, menționat ca atare de toate mitologiile lumii.

    Deci:
    Generațiile de Aur erau dedicate Soarelui,
    Generaţiile de Argint – Lunii,
    Generațiile Eroilor Semizei – planetei Mercur,
    Generațiile de Bronz – planetei Venus,
    Generaţiile de Fier – planetei Marte, Generaţiile Lumii Moderne – planetei Jupiter, iar
    Generațiile New Age – planetei Saturn (Cronos, deci Timpul).

    Primele două grupuri de generații aveau să constituie, ulterior, reperele inițierilor șamanice n sfințenie, inițierea pe munte (triunghi cu vrful n sus, n simbolistica totemică) și inițierea n peșteră (triunghi cu vrful n jos, alăturarea celor două triunghiuri determinnd rombul, simbol al sacralității, iar n creștinism, al Sfntului Graal, care nu este altceva dect inima lui Iisus Hristos). Șamanii existau n orizontul lumii date, pe care l numeau cer, și au convenit trei ceruri solare (Cerul Zilei, numit Diaus sau Deaus, transformat de greci n Zeus; Roata Cerului – numită Ur-Anu, transformată de greci n Urania, cu trimitere spre bolta nstelată; Cerul ntunecat – Cernunos, personificat de greci n Cronos, deci Timpul, cu ritualul morții și renvierii luminii, n Capricorn), și tot attea ceruri lunare, subpămntene. Inițial, povestea nu era deloc complicată, Generația de Aur (Soarele) fiind reperul fundamental, iar Generația de Argint (Luna) fiind reperul căruia i se căuta un loc. Ceea ce, n fond, s-a și ntmplat, Generația de Aur locuind muntele, iar cea de Argint, condusă de „Marele Păstor”, căutnd „locul ales și promis”. Cum, n munte, promis și ncredințat Soarelui drept templu, n care să-și așeze „scaunele şi masa lui”34, cu Venus preoteasă (cu simbolul inițiatului, ce cuprinde Coloana Celestă, suprapusă peste Crucea Nordului, ntr-o simbolistică de stea/floare n șase colțuri/petale – ca și David, ca și Iisus), și cu Marte străjer (cu simbolul stelei/florii n cinci colțuri/petale) nu exista, practic, o religie, ci o stare metafizică a ființelor omenești n raport cu universul, este de presupus că Generațiile de Bronz au statornicit „regulile” sau „legile” inițiale, pe care le cunoaștem, n cioburări din ce n ce mai rare, drept Datină. Ipoteza este susținută și de arheologie, dar și de cultul ncrncenat al inițiatoarei Venus, care rezistă și astăzi, n ciuda faptului că, la noi, de pildă, Vasile Lupu s-a străduit să-l minimalizeze, prin cumpărarea moaștelor unui Sfinte Vineri, care să nu mai fie omagiată săptămnal, ci o dată pe an, n ziua ajungerii moaștelor la Iași, 14 octombrie 1640. Strabon descifrase, cu aproape două milenii n urmă, cum și de ce au fost urcați, nu doar „ngropați”, strămoșii n cer, făcnd și o genealogie a șmecheriei cu inițierea n peșteră, tot așa cum descifrase și de ce o femeie urma să se roage, pentru noi, pe lngă tronul Soarelui-Dumnezeu, deși șamanismul nsemna un truc sută la sută bărbătesc („la nceput, profeţii erau bărbaţi”35): pentru că „mai ales femeile trezesc n om teama de divinitate”36. Religiile lumii, dar și tăblițele de la Tărtăria, l consacră pe Anu, „bărbatul cel mai integru, soțul vrăciței Cula”, drept autorul primelor „reguli”, al legilor care „se cntau, ca să nu se uite”, chiar dacă n „Legile” („Vendidad”), pe care Ahura-Mazda (Sfntul Cer) le ncredințează lui Spitama Zarathoustra, primul om care ar fi primit legile, din Cer, ar fi fost „Marele Păstor”, numit, la sumerieni și la indieni, „Enlil al Muntelui”. Probabil că Anu, devenit, ulterior, Cer, dar și măsură a timpului, a fost primul legiuitor al omenirii, dar cum tot ceea ce vine de la un anume om, fie el genial, este pus la ndoială, mai devreme sau mai trziu, acel prim



    33 Strabon, Geografia, II, X, 23, p. 442
    34 Guterbock, Hans Gustav, The Song of Ullikummi Revised Text of the Hittite Version of a Hurrian Myth, Chicago, 2009, p. 161
    35 Strabon, Geografia, II, VII, 12, p. 207
    36 Strabon, Geografia, II, III, 4, p. 165

  7. #7
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    legiuitor, după ce s-a ngropat n Cer, avea să-i confiște cerului, fără voia lui, identitatea. Pentru că Enlil, care era fiul legiuitorului om Anu, cel care migrează, cu tribul Lu-Anu spre răsărit, avea nevoie de legi care vin din cer, și nu de la un om, ca să se transforme, la rndul lui, n zeu. Mitul fiului care primește „legile” de la „Tatăl Ceresc” devenise, ncă din zorii civilizației, universal, dar tot mai greu de imitat de către șamani, care abandonează inițierile din munte (n munte s-a ivit religia – o mai repet ncă o dată), n favoarea trucului inițierilor din peșteră, domeniu n care șamanii și legiuitorii, numiți de greci „Tomuki”, precum cunoscuții de către noi Zalmoxis și scitul Anacharsis, care se pretindeau „nţelepţi ai voinţei zeului” (Cerurilor)37, aveau un antecesor strălucit n Minos, care, la rndul său, „fost un imitator al unui Rhadamanthys, din timpuri străvechi”38. Mecanismul impunerii unor „legile divine”, numite „Themistes”, și care erau, de fapt, doar niște „ndemnuri și reguli de crmuire”39, consta n dezvăluirea „revelațiilor” „n faţa oamenilor, ca şi cum ar proveni de la zei”40. Pornind de la aceste considerente, cred că lesne se pot descifra alegoriile prin care ntmplări pămntești se ncifrează n cer, din ce n ce mai personificat, domeniu n care egiptenii au făcut primii pași decisivi, odată cu ntocmirea celebrului lor calendar, cu tot attea luni cte sunt constelațiile zodiacale, cărora, desigur, le-au dat nume și porecle de zei, aleși dintre strămoșii lor „din cer”, dar cu statui de lemn n temple, toți acei „piromis” plecnd, cndva, din Piroboridava (Tecucii de astăzi), locul sacru al omenirii de atunci, n care avea să revină ultimul „Osiris”, numit Sesostris de către greci și supraviețuind n mitologia romnească drept Ostrea Novac-Jidovul (adică Uriașul), contemporanul biblicului Moise, Rhamses al II-lea, cel care a durat Calea cea Demnă de Admirațiune sau Calea Zeilor, numită, pnă aproape de timpurile noastre, Cheile Bcului. O nșiruire de monumente megalitice, care ncepea din vecinătatea capitalei hiperboreilor, Piroboridava, și de termina dincolo de Don, Calea Zeilor fiind cea pe care apucaseră Rahmanii, după ciocnirea violentă a celor două civilizații primordiale, cea păstorească și cea agrară (mitul lui Abel și Cain), deși mai exista și o a treia civilizație, cumva n serviciul celorlalte două, cea meșteșugărească (mitul celtului sau, dacă vreți, al lui Hefaistos). n mitologia greacă, „a treia generaţie de oameni cuvntători… a fost de aramă”41 (cnd Soarele răsărea n Taur), iar a patra, „cu mult mai dreaptă şi mai bună, / Divină seminţie de oameni-eroi, numiţi semizei”42 (din epoca n care Soarele se ivea din Gemeni), inversarea ordinii nsemnnd, probabil, o eroare, „semnalată” și de simbolistică, și de ordinea firească a ivirii Soarelui din constelațiile zodiacale. La Hesiod lipsesc, de altfel, a șasea și a șaptea „vrstă” a omenirii, cele de după „oamenii din vrsta a cincea… asta-i seminţia de fier”43 (soarele răsărea n Aries, deci n Berbec). Eroarea aceasta, pe care nu o găsim și la sumerieni și la indieni44, este importantă, pentru că parcursul imaginativ Soare, Lună, Mercur (Hermes, „vestitorul” zeilor), Venus, Marte, Jupiter și Saturn (Cronos, deci Cernunos, deci Timpul) poate descifra simbolistica drept-lineară stelară/florală drept succesiune a acestor generații civilizatoare de „oameni vorbitori”. Se știe că simbolul Soarelui este steaua n opt colțuri, n care sunt suprapuse crucea dreaptă (Cerul) și crucea oblică (numită Crucea Nordului, după forma constelației Lebăda). Același simbol figurează, mai ales n culturile asiatice și pentru Lună, și vom vedea de ce. Simbolul „vestitorului” zeilor, cu aripi la picioare, Mercur steaua n șapte colțuri; cel al lui Venus – steaua n șase colțuri; Marte – steaua n cinci colțuri; Jupier – n patru colțuri (crucea oblică), iar Saturn – n trei colțuri, de forma „triunghiului celtic”. Deci simbolurile acestea sunt totemurile și definițiile generațiilor civilizatoare, n ordinea parcursului Soarelui prin constelații zodiacale. Religiile, nsă, transformnd „emblemele” astrale n zei, n individualități cerești, care personifică nsușirile Sinelui Universal, sporesc misterul, printr-o ingenioasă deturnare de sens, urcatul n cer, prin simbolul stlpic al Coloanei Celeste, fiind transformat ntr-un cobort din cer, care sacralizează și ordinea socială, dar și pe „vestitorul” șaman și, ulterior preot, pe etimologie grecească, sau popă, pe etimologie latină. Religiile au speculat naivitatea și credulitatea ființei omenești, deposednd-o și de bunuri, și de Sinele Particular, deci de libertatea cunoașterii și a revelației prin capacități proprii, amuzndu-l pe Polybios45, care



    37 Strabon, Geografia, II, III, 5, p. 166
    38 Strabon, Geografia, II, X, 6, p. 446
    39 Strabon, Geografia, II, VII, 11, p. 205
    40 Strabon, Geografia, II, X, 19, p. 454
    41 Hesiod, Munci şi zile, p. 46
    42 Hesiod, Munci şi zile, p. 46
    43 Hesiod, Munci şi zile, p. 47
    44 Swami, Purohit; Yeats, W. B., The Ten Principal Upanishads, Faber and Faber Limited, London, p. 5
    45 Polybios, Istorii, V, I

  8. #8
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    vedea, n „cel mai inteligent dintre viețuitoare”, ființa cea mai „ușor de manevrat” și care plătește benevol primele biruri pe naivitate: dania și jertfa.

    Atributele Sinelui Universal devin „zei” datorită egiptenilor, care, prelund simbolistica astrală de la pelasgi („ei obișnuiesc să aducă jertfe lui Zeus (Diaus, adică cerul zilei – n. n.), suindu-se pe cele mai nalte piscuri de munte, nțelegnd sub numele de Zeus toată roata cerului. Aduc jertfe soarelui, lunii, pămntului, focului, apei și vnturilor. Din timpuri străvechi acestor zeități aduc ei jertfă”46), „au fost cei dinti oameni care au născocit anul și l-au mpărțit n douăsprezece părți, ținnd seama de anotimpurile lui. Au făcut această descoperire – spuneau ei – călăuzindu-se după stele... tot egiptenii sunt cei dinti care au pus nume celor doisprezece zei”47. Cu alte cuvinte, egiptenii retează tentațiile ncadrării n armonia universal, pentru a crea, n adevăratul sens al cuvntului, religia, care, deși și are rădăcinile etimologice n „a face legătura”, spulberă legăturile și instaurează dictatura dogmelor. Această „naștere a zeilor” s-a produs, n Egipt, n epoca Generațiilor de Bronz, cnd Soarele răsărea din constelația Taurului”, din „Taur Cerului (denumit și „taurul lui Annu”, iar ulterior „taurul lui Osiris”48), stăpnul tuturor zeilor”49, dar și păstra sacralitatea cerească absolută: „tu iluminezi cele două ţări şi sălăsluieşti n ceruri cu pace”50; „O, tu, creator al zeilor, care ai ntins cerurile şi ai făcut pămntul solid”51 . Invocațiile acestea sunt adresate și astrului ceresc, dar și generațiilor solare de oameni vorbitori, Soarele fiind „creator al zeilor” din generația pe care o patrona și zodiacal, dar și prin „surryannya”, adică prin iluminare. Lumină și iluminare, iată condițiile fundamentale ale sacralizării și nveșnicirii vremelnicului om. Toate religiile lumii ncep, mai devreme sau mai trziu, n timpul n care Soarele răsărea din constelația Taurului, Moise vestind, odată cu ncredințarea legilor sale, pe care le primise prin inițierea n munte, timpul lui Aries (Soarele urma să răsară din Aries, deci din constelația Berbecului), prin sfărmarea „Taurului”, care fusese, pnă atunci, „al Cerului”, deci al lui Anu, pentru toate Generațiile de Broz.


    3). „Oamenii cred că şi zeii se nasc”

    Aflați, ncă, n imposibilitatea de a identifica un Sine Universal, oamenii, n tentativa lor de a atinge „perfecțiunea n imitarea divinității”, au creat, prin intermediul șamanilor legiuitori Tomuki, un panteon al strămoșilor, ngropați n cer, condus de primul legiuitor al omenirii, Anu, care, din „bărbatul cel mai integru”, avea să se fie transformat n stăpnitorul cerurilor. „Regulile” lui, stabilite „n orașul Arbore, de lngă rul cu apă”, deci la Tărtăria, n Ardeal, care „se cntau, ca să nu se uite”, aveau ca formulă sacramentală, repetată ades n cadența cntecului, invocația „Ler, Oi, Ler!” („Legea, Doamne, e Lege!”), iar certitudinea folosirii acestei formule, n cntecele-reguli, o dau textele sacre de mai trziu, n care vocativul „Oi” imaginează o identitate cosmică, OM (se scria AUM), care respectă principiile religiei naturale inițiale (mai mult o revelație metafizică, dect o religie), prin totala libertate asigurată discipolului, care nu-i datora nimic celui care l-a creat, pentru că nu i se pretindea nimic.
    Datorită primelor reguli de conduită, civilizația montană avea să prospere ntr-att, nct și dorea noi nceputuri. Și asta pentru că, „n mijlocul muntelui lumii, au devenit puternici, nmulţindu-se peste măsură”52, mitul acesta, al pierderii de metafizic n măsura n care se cștiga n civilizație (observația aparținea egiptenilor), fiind descris, pilduitor, n „Venidad” („Legile”), atunci cnd Ahura Mazda fusese ntrebat de către Spitama Zarathustra dacă Sfntul Cer i ncredințează lui, pentru prima dată, legile. Primul iniţiat, nainte de Spitama Zarathustra, cu care a vorbit Ahura Mazda şi care a primit Legea, aducnd fericire Pămntului, a fost „Marele Păstor” (Yima, adică Enlil al Muntelui, care a trăit „300 de ierni şi a murit”)53, cel care, din 60 n 60 de ierni (deci e clar că nu e vorba de o singură persoană, ci de o autoritate tribală), venea la Sfntul Cer, să ceară legi noi, pentru că, sub autoritatea legilor vechi, i s-au nmulţit turmele şi cirezile și nu-i mai ajunge locul, iar Ahura Mazda l povățuia, invariabil, să și extindă „locul” strmt „spre spaţiul luminos, spre sud”54. După patru astfel de ntlniri, Marele Păstor nu a mai venit, la mplinirea mplinirea sorocului de 60 de ierni, la Sfntul Cer, și-atunci Ahura Mazda a cobort pe pămnt, ca să-și ia discipolul la ntrebări. Iar Marele Păstor, care adusese n ținuturile sudice, numite Vara (deci, nainte de a deveni anotimp, VA-RA desemna



    46 Herodot, Istorii, I, CXXXI, p. 78
    47 Herodot, Istorii, II, IV, p. 134
    48 Hymn to Amen-Ra, n Wallis Budge, E. A., Gods of the Egyptians, Londra, 1904, p. 31
    49 Hymn to Amen-Ra, n Wallis Budge, E. A., Gods of the Egyptians, Londra, 1904, p. 6
    50 Hymn to Amen-Ra, n Wallis Budge, E. A., Gods of the Egyptians, Londra, 1904, p. 7
    51 Hymn to Amen-Ra, n Wallis Budge, E. A., Gods of the Egyptians, Londra, 1904, p. 8
    52 The Sacred Books, Legenda cuthaeană a Creaţiei, p. 181
    53 Zend-Avesta, n Venddd, pp. 11, 12
    54 Zend-Avesta, n Venddd, p. 13

  9. #9
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    „Vatra Soarelui”), „seminţele fiecărui soi de copac, din cele mai mari, şi cele mai bune tipuri pe acest pămnt; acolo a adus seminţele fiecărui fel de fruct, plin de saţ şi dulce la miros. Toate aceste seminţe le-a adus, cte două din fiecare fel, ca să fie păstrate inepuizabile acolo, att timp ct acei oameni trebuie să rămnă n Vara”55, Marele Păstor i-a răspuns cerului, cu cea mai categorică mentalitate omenească, lăsată moștenire viitorimii, că, dacă o duce att de bine și are de toate, nu mai are rost să mai ceară noi legi și să fie prezent la ntlnirile periodice cu Sfntul Cer. Bunăstarea civilizatorie nlătura, deci, n aceeași proporție, revelația metafizică. Dacă vom căuta, n civilizații și culturi planetare diferite, numele inițial al Sfntului Cer, n toate vom afla numele „bărbatului cel mai integru”, de la Tărtăria, Anu, promovat, ntru legitimarea profețiilor lor, de către alți și alți „păstori”, dornici să domine populațiile prin manipulări șamanice. Cum filosofii culturii și masonii, ignornd că au fost două desprinderi migraționiste din Carpați, una spre sud și alta spre răsărit, conchid că religiile sumeriană și indiană nseamnă o prelungire a celei egiptene, prin intermediul călugărilor chaldeieni, a celei egiptene, am să urmez acest parcurs, deși e vorba de două degenerescențe ale stării metafizice inițiale, caracteristică generațiilor solare (de Aur) din munți. Ceea ce mă interesează este rădăcina datului inițial, Datina nsemnnd mai mult dect o religie (religiile apar n cadrul civilizațiilor agrare ca degenerări de metafizic păstoresc) și fiind ncă păstrată, n cioburi din ce n ce mai mărunte și mai nstrăinate, n munții n care a fost zămislită și ca legiuire comportamentală, și ca ritual, și ca mister, prin poezie, cntec și dans. Cnd vine vorba de Egipt, primul cuvnt care ni se năzare n minte este numele lui Osiris, deși Osiris nu identifica o anume persoană, ci un atribut de conducător, un titlu, ulterior, adică după Rhamses al II-lea, nlocuit cu cel de „Faraon”. Inițial, Osiris, care avea să se definească pe sine, pe o schelă, drept „fiu al Timpului”, prelua, aidoma lui Horus, care avea să preia gloriile lui Osiris, „gloriile” lui Anu – „inima lui Osiris Ani”56 , inclusiv timpul zodiacal, „Taur Cerului („taurul lui Annu”, ulterior „taurul lui Osiris”57 , „stăpnul tuturor zeilor”58 , adresndu-i invocații imnice convingătoare: „tu iluminezi cele două ţări şi sălăsluieşti n ceruri cu pace” sau „O, tu, creator al zeilor, care ai ntins cerurile şi ai făcut pămntul solid”59. Timpul (Cronos), pentru că religia egipteană se ntemeia, ca degenerescență pelasgă, n vremea Generațiilor de Bronz, prelund identități remarcabile (nu persoane, ci identități) din vremea Generației de Eroi Semizei, deși era marcat pe cer drept Saturn sau „steaua de Vest, care traversează cerul”, l simboliza pe „Horus, Taurul lui Anu”60, n ciuda faptului că Horus, ca și Set, desemna rangul de stăpnitor al unei părți a Egiptului, menționat ca atare, atunci „cnd Horus şi Set au mpărţit ţara, au luat n stăpnire teritoriile, unul, pe o parte a frontierei, iar celălalt, pe de altă parte, şi au fost de acord că ţara lui Anu ar trebui să constituie frontiera ţării”61, cei doi fiind considerați și „stăpnul Annu din Sud, prinţul Annu din Nord”62. n mitologia egipteană, profund studiată și descifrată de masonul E. A. Wallis Budge63, Anu este „ziditor de bărbaţi şi creator al zeilor, şi Tatăl care a fost la nceput, prin care sunt lucrurile care sunt, creatorul lucrurilor care trebuie să fie, sursa lucrurilor care există, Tată al părinţilor, precum şi Maica mamelor, Părintele părinţilor zeilor şi zeiţelor, Domnul care a creat lucrurile din el nsuşi, Creatorul Cerului şi al Pămntului, al Apelor şi al Munţilor”64. Statutul de „Tată care a fost la nceput”, ca și cel de „Tatăl tuturora”, pe care și-l asuma Odin n fața Fecioarei nțelepte Voluspa, dar ca și „Anu-Yahve” („Tatăl-Ceresc” sau „Tatăl nostru”) din mitologiile semitice, vizează de fapt gloria de cel dinti legiuitor al omenirii, pe care a avut-o „bărbatul cel mai integru” din primele generații de „oameni vorbitori”, cel pe care chinezii aveau să-l recunoască drept „primul strămoş de sex masculin, Prinţul divin al Marelui Echilibru din Nord, care a făcut legile rotirii tăcute a stelelor”65, datorită faptului că delimitase ciclurile anotimpurilor, n baza rotirii Ursei Mari – „anul ncepea atunci cnd coada Ursei Mari arăta Sudul… Timpul Ursei Mari a fost stelar”66. Deci, anul nou ncepea vara (la răsăritul Pleiadelor, cum confirma și Polybios), apoi coada Ursei Mari se rotea spre vest și ncepea toamna, continua spre nord și se ivea iarna, apoi luneca spre răsărit, primăvara aducnd lumina și căldura vestitoare de an nou și de recoltă nouă.


    55 Zend-Avesta, n Venddd, p. 19
    56 Hymn to Amen-Ra, Wallis Budge, E. A., Gods of the Egyptians, Londra, 1904,p. 144
    57 Ibidem, p. 31
    58 Ibidem, p. 6
    59 Ibidem, p. 7 60 Ibidem, pp. 302, 303
    61 Ibidem, pp. 31, 32
    62 Ibidem, p. 25
    63 Gods of the Egyptians, Londra, 1904
    64 Ibidem, pp. 50, 51
    65 Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 215
    66 Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 150

  10. #10
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    „Zeii, Anu (Cerul) i-a a creat, la un moment dat; cetatea sfntă, locuinţa dorită de inimile lor, ei au proclamat-o supremă”67, dar „zeii” nu au fost, aidoma „bărbatului celui mai integru”, niște inițiatori, ci niște speculanți ai mitului civilizatoriu, care și arogau statul de „fiu al Cerului”, formulat explicit de Lao Tse, care preluase rudimentul „fiul lui Anu”, de care s-au tot folosit șamanii primelor generații de „oameni vorbitori”, pnă la cei din Generația de Fier”. Sumerianul Enki, de pildă, deși descindea dintr-o tradiție n care „Enlil al Muntelui”, numit și „Marele Păstor”, era considerat fiu al lui Anu, se proclama pe sine „fiul lui Anu, ntiul născut”68, planeta Mercur, care i era lui dedicată, fiind semnul totemic astral al Generațiilor de Eroi Semizei, alții n fiecare civilizație, alții n fiecare generație a aceleeași culturi, dovadă că timpul primordial nu opera cu nume, ci cu semnificații. „Pe zei, Anu i-a creat, la un moment dat”, și tot „Anu a făcut omenirea. Zeiţa Aruru, mpreună cu el (Anu), a creat sămnţa omenirii” 69 reprezintă adnotări despre rolul „bărbatului celui mai integru” n consolidarea legislației, prin intermediul discipolilor și alurmașilor săi, și a consolidării civilizației pămntești, prin legislație, dar exagerările ulterioare, de genul „Dumnezeu Anu (Cerul)”70, „zeul cerului Anu”71, „Anu, Domnul Cerului”72, „Anu Zeul Soare”73, aveau să se soldeze cu decăderi ulterioare, pnă la statutul de idol, confirmat și de cel mai vechi text de pe pămnt, babilonianul „Locust Charm”, păstrat n şase tablete și n care originea pelasgă („capetele negre”) a lui Anu este pe deplin confirmată, prin precizarea că, „după Anu, Enlil, Enki şi Nin-harsagga au condus capetele negre… de pe un pămnt, pe alt pămnt”74, cei trei conducători ai pelasgilor, Enlil, Enki şi Nin-harsagga, care au migrat, din munți, spre un „alt pămnt”, domesticind animale și „fondnd, n locuri curate, cinci oraşe”. Dar decăderea lui Anu se datorează, n primul rnd, migrației europene spre Sumer și India, acolo unde s-a retezat genealogia sacră, fiind recunoscut drept „tatăl zeilor, Enil al muntelui”75 , iar ceilalţi zei au fost descendenţii lui, muntenii. Nu Anu, care a fost doar un inițiator n civilizare, ci Enlil, pe care l vom găsi și n miturile babiloniene, drept Bel sau Baal, n inscripţiile regale de la Lagash, menţionndu-se „zeul Ningirsu, războinic al zeului Enlil”76 , producndu-se, ncetul cu ncetul, nlocuirea „unui dumnezeu cu altul, „Dumnezeu Enlil”77, cel care, n spațiul civilizațiilor asiatice, chiar a fost un ntemeietor de religii. La pragmaticii greci, descendența religiilor din cultul strămoșilor este tranșant formulată, antecesorii fiind considerați „cei vieţuind odinioară,/ Fii semizei ai stăpnilor zei”78, pentru că „oamenii cred că şi zeii se nasc şi că poartă veşminte/ și, deopotrivă la chip, vorba la fel şi-o-ntocmesc”79. 5).

    Datina sau „regulile din orașul Arbore”

    Pnă la apariția primilor legiuitori ai omenirii, babilonianul Hammurapi (1810-1750 nainte de Hristos) și spartanul Licurg (secolele IX-VIII nainte de Hristos), „regulile”, stabilite de „bărbatul cel mai integru, Anu, n orașul Arbore, de lngă rul cu apă”, au constituit „legea”, adică regulile, ritualurile, cu componentele lor de poezie, muzică și dans, și misterele, acestea din urmă fiind stabilite, conform spusei lui Platon, „de către bărbaţi de mare geniu, care, la nceputul veacurilor, s-au străduit să-i iniţieze pe semenii lor n puritate, pentru a ameliora cruzimea vieţii, pentru a nălţa morala şi pentru a rafina manierele, astfel nct să limiteze societatea prin legături mai puternice dect cele pe care legile omeneşti le impuneau”80. Cum Anu, „tatăl celor patru Hore”, pe care le numim anotimpuri, a fost primul dintre „bărbații de mare geniu”, care a pus temeliile regulilor de conduită umană, stabilind și reperele, dar și mijloacele de realizare a asemănării dintre om și divinitate, toate ținnd de caracteristica poetică a naturii umane, lui Anu i revine și „gloria”, n accepțiunea egipteană a cuvntului (moștenire asumată cu responsabilitate), oferirii „datului” iniţial, cum numea Ren Gunon Datina.



    67 The Sacred Books, Cea mai veche istorie a Creaţiei, p. 67
    68 Sitchin, Zecharia, The lost Book of Enki, p. 10
    69 The Sacred Books, Cea mai veche istorie a Creaţiei, p. 67
    70 Ibidem, p. 151
    71 The Epic of Gilgamesh, Assyrian International News Agency, 1998, I, p. 1
    72 Ibidem, V, p. 20 '
    73 Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literatury of the East, I, London, 1917, p. 70
    74 Ibidem, p. 63
    75 The Epic of Gilgamesh, VII, p. 24
    76 Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literatury of the East, I, London, 1917, p. 44
    77 Ibidem, p. 47
    78 Simonide din Ceos, Veşnica trudă, n Antologia poeziei greceşti, p. III
    79 Xenofan, Ospăţul, n Antologia poeziei greceşti, p. 145
    80 Wright, Dudley, The Eleusinian Mysteries & Rites, Fort Newton, USA, London, 1905, p. 14

Pagina 1 din 4 1234 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •