Învrednicește-mă, Doamne,
să fiu licăr în veghea Ta,
deodat’;
căci preatârziul
e păcat.
Fă-mă, acum, odraslă
în grădini de har,
prinse-n pânze
lungi,
de stihar.
Doamne,
la început de zi,
pe cale de safir,
învață-mă a ști
dacă prin poruncile
date mie
va trece
apa cea vie,
sarea din miezul de pâine,
domolirea din clipă
în tot ce-nseamnă mâine,
ca-n fiece cărare
să aflu semnul tău de milă,
de-ndurare,
și în al îngerilor potop
să fiu albastru
dulce
de isop.
Doamne,
în locul îndoielii
sau a vreunui regret,
dă-mi un măr tămâiet,
învățându-mă să fiu
apă de pârâu,
dimineață,
și miel răbduriu,
zorire în om,
sângele
și balsamul din pom,
orele răscolite
sau line,
venind de la Tine.
Prin stropul de pâine
și vin,
Doamne, dă-mi harpă
pentru suspin
și fă, Doamne,
când trec prin sudalme,
să am mângâiere în palme.
De-ngenunchez în fiere
sau în floare,
să-mi vezi, Doamne, dârele de sudoare
și chiar de-s candelă, să mă vezi,
dându-mi nunta unei amiezi,
ca-n lepădarea de iarba amară,
nu ochii haini
să-mi ia țărâna
de pe mâini
și rănile toate.
Când la usciorul crucii
năpădesc șoapte
grele,
dă-mi, Doamne, taină, nu zăbrele,
și lasă
în vorba mea rară,
să fie vecernie
într-o seară.
________________
Valentin Marica