Prof. Dr. C. Ionescu-Tîrgovişte
----- Original Message -----
From: Liviu NUTEANU
To: adipop@popservice.ro
Sent: Sunday, February 28, 2010 9:37 AM
Subject: Prof. Dr. C. Ionescu-Tîrgovişte







Bioenergia şi Medicina Integrativă

Dr. Liviu Nuţeanu




Lucrarea de faţă abordează una din feţele mai puţin vizibile ale fiinţei umane. Fiinţă complexă şi complicată în acelaşi timp, care de mii de ani naşte întrebări, fără ca multora să li se găsească un răspuns convingător. Întrebările legate de structurile materiale, au fost lămurite pe măsura dezvoltării tehnologiei, care a permis vizualizarea nevăzutului, iniţial cu ajutorul microscopului optic, apoi cu cea a microscopului electronic, urmată de imageria în rezonanţă magnetică nucleară sau în emisie de pozitroni. Pot fi acum vizualizate moleculele, chiar atomii, aşa cum se organizează ele sau ei în fluxurile metabolice celulare, care se deplasează pe căi precise şi cu viteze constante pentru a îndeplini funcţii dintre cele mai variate: contracţie musculară, sinteze proteice, influx nervos, secreţii hormonale sau de sucuri digestive etc. Toate acestea se desfăşoară prin consum energetic continuu. La rândul ei, energia biochimică necesară provine din alimente, iar alimentele rezultă din transformarea energiei fotonice solare în energie chimică, structurată în legăturile inter-atomice şi intra-moleculare. Sintezele care au loc în lumea vegetală realizează „structuri chimice”, adică energie ordonată conform unui „cod genetic” specific..

„Proiectul Genomului Uman”, a cărui prima etapă a fost îndeplinită de curând, a indentificat circa 60.000 de gene, care reprezintă tot atâtea „repere” din care este alcătuită fiinţa umană, adică tot atâtea proteine structurale sau funcţionale din care este compus corpul uman. Întrucât o genă ar putea participa la alcătuirea mai multor proteine, complexitatea de organizare a corpului uman, poate fi încă şi mai mare.

Pentru că m-am referit la „Proiectul Genomului Uman” ar fi de menţionat faptul că acesta se referă strict la „anatomia” bazelor purinice şi pirimidinice, care reprezintă „literele” codului genetic uman, înşiruită într-o ordine precisă, aşa cum sunt înşiruite într-o enciclopedie de mari proporţii, literele textului „imprimat”, să spunem, în cele 100 de volume ale enciclopediei respective.

Pentru a mă apropia de semnificaţia lucrării pe care Dr. Liviu Nuţeanu ne-o prezintă, trebuie să mai trecem un obstacol. Acela al relaţiei dintre structură (structuri) şi funcţie (funcţii). Funcţia este, evident, mai complicată decât structura şi presupune un mecanism de comunicare sau schimburi de mesaje între componentele unor sisteme care concură la îndeplinirea unor comenzi complexe. Acest mecanism de comunicare (sau „de semnalizare”) pare că este de natură energetică, termen a cărui definire este, totuşi, pentru moment, incertă. Componenta sa cea mai „palpabilă” (în sens de măsurabilă), este cea „bioelectrică”, foarte importantă, întrucât orice formă de organizare biologică, are în mod obligatoriu şi un plan de organizare bioelectric.

Cu mai mulţi ani în urmă, preocupat de explorarea fiziologică a „fenomenului acupunctură”, am adunat un mare volum de informaţii care urmau să fie sintetizate în lucrarea „Acupunctura şi homeostazia bioelectrică a corpului uman”. Pe măsură ce avansam în acest proiect, am realizat complexitatea problemei. Mergând pe urma ramificaţiilor ei (activitate bioelectrică cerebrală, neuronală, miocardică, musculară sau a diferitelor tipuri celulare), m-am trezit într-un fascinant labirint căruia nu îi anticipam o apropiată cale de ieşire. Rezultatul a fost o soluţie de compromis: am înghesuit materialele într-un geamantan mare în ideea că, poate, voi găsi cândva răgazul să-l pot relua în linişte.După 10 ani însă, liniştea nu a sosit, iar proiectata lucrare o trecusem deja în categoria „proiectelor moarte”.

Lucrarea Dr. Liviu Nuţeanu „Bioenergia şi Medicina Integrativă”, a readus în actualitate nu numai întrebările fără răspuns din geamantanul închis cu grijă cu ani în urmă, dar a adăugat şi alte întrebări noi. În fapt „Bioenergia şi Medicina Integrativă”, aşa cum este ea prezentată de autor, face parte din lucrările cărora cu greu le poţi găsi un statut precis: nu este o lucrare ştiinţifică în sensul tradiţional al cuvântului întrucât, autorul nu-şi propune decât tangenţial descifrarea „mecanismului” prin care tehnicile extrem de heterogene luate în discuţie, să capete un răspuns acceptabil. De altfel, la pag. 31 autorul atenţionează: „Când bioenergiei i se va acorda atenţia cuvenită, tehnicile vor apărea în cărţile medicale”. Pentru un medic de formaţie clasică, adică urmând modelul cartezian, amânarea explicaţiei ştiinţifice a fenomenelor sanogene mobilizate prin „tehnicile bioenergetice”, poate justifica refuzul acceptării metodelor ca făcând parte din cele recomandabile în mod curent. La această reţinere, autorul ar putea contraargumenta că un pacient muribund nu are timp de confirmări ştiinţifice sofisticate pentru a explica modul în care, pentru el, tehnica a fost salvatoare. În acelaş timp însă, descifrarea acestui mecanism ar putea duce la noi descoperiri şi la noi metode diagnostice capabile să pună în evidenţă tulburări încă asimptomatice, ceea ce ar putea lua în calcul potenţialul predictiv şi respectiv preventiv al tehnicilor bioenergetice propuse. În plus, cunoşterea mecanismului şi mai ales obiectivarea efectelor bioenergetice ar limita neîncrederea încă prezentă în mediile medicale academice faţă de invizibila lume a bioenergiei.

Un alt efect secundar pozitiv al acestei lucrări ar putea fi separarea printre numeroşii „vindecători” a „sămânţei” de „neghină”. În această direcţie este demn de menţionat progresul pe care autorul l-a făcut în verificarea ipotezei pe care i-am propus-o cu mai mulţi ani în urmă: demonstrarea efectului bioenergiei aspura unor culturi de celule. Modelul ales de el (culturi de celule neoplazice) a fost inspirat, întrucât a putut demonstra în mod indubitabil capacitatea de distrugere a celulelor maligne, fără a afecta funcţia celulelor normale. Din punct de vedere ştiinţific, această contribuţie merită întreaga atenţie. Acest model experimental ar putea deschide un capitol nou în biologia culturilor de ţesuturi sau a culturilor de celule, a cărora viabilitate ar putea fi în viitor crescută cu ajutorul tratamentului bioenergetic.

Problema „energiilor subtile”, studiate în mod sistematic în multe centre ştiinţifice ale lumii constituie unul dintre capitolele de mare importanţă. Acest tip de energii (diferite, chiar dacă nu complet independente) de energia bioelectrică, ridică probleme dificile de măsurare sau de „identificare”. Cel mai la îndemână pare a rămâne efectul clinic controlat şi controlabil, care atunci când este pus în evidenţă, presupune în mod firesc existenţa unor mecanisme de interacţiuni fiziologice între bioenergetician (care preferabil ar trebui să fie medic) şi pacient. „Transmiterea de informaţii prin energie” (pag. 29) constituie un mecanism posibil, dar greu de dovedit. Acelaşi mecanism poate fi invocat însă şi pentru „efectul placebo”, unul dintre cele mai importante surse sanogenetice, ignorate de unii, dar cu o demonstrabilă componentă terapeutică. Aceasta este de natură „endogenă”, adică intrinsecă fiecărui pacient în parte. Posibilitatea mobilizării unor mecanisme endogene de înlăturare a unor tulburări prin intermediul unor persoane capabile de emitere a unor stimuli bioenergetici cu valoare „informaţională”, trebuie luată în discuţie, cel puţin ca ipoteză de lucru.

Validarea acţiunii bioenergetice asupra culturilor de celule ar putea fi efectuată prin determinarea răspunsului insulinic în condiţiile creşterii în trepte a glucozei în soluţia de cultură, pe două variante:

pe celule tratate bioenergetic;
pe celule menţinute aceeaşi perioadă de timp, fără a fi manipulate bioenergetic.
Pe parcursul observaţiei, vor fi analizate exemplare celulare recoltate din cele două variante (tratate şi netratate bioenergetic), pentru a putea descifra mecanismul prin care tehnicile bioenergetice îşi execută efectele sale pozitive.

Întrucât mecanismele de secreţie beta celulară sunt complexe, pe parcursul programului vor fi investigate variantele experimentale din care să poată rezulta în final mecanismele benefice ale bioenergiei asupra insulelor pancreatice şi de stopare a mecanismelor de distrugere beta celulară.

Una dintre soluţiile „terapeutice” de viitor ale pacienţilor cu diabet zaharat de tip 1, o reprezintă transplantul de insule pancreatice, o soluţie încurajatoare după ultimele metode comunicate de grupul de cercetători din Edmonton (Canada). Problema principală care rămâne de rezolvat, constă în viabilitatea insulelor transplantate, care ţine în cea mai mare măsură de „compatibilitatea imună” dintre donator/primitor, dar şi de starea funcţională a insulelor, care teoretic ar putea fi influenţată atât de factori endogeni cât şi de factori exogeni. Dintre aceştia, „câmpul bioenergetic” ar putea juca un rol important, având un potenţial de influenţare prin tehnicile bioenergetice.

În acest sens, căile de acţiune ar putea fi luate în discuţie:

Creşterea potenţialului metabolic al insulelor izolate şi pregătite pentru transplant, printr-o metodă de stimulare bioenergetică, înainte de a fi introduse în organul primitor.
A doua, ar putea consta în acţiunile bioenergiei asupra „transplantului” de insule cantonate în ficat după introducere prin laparoscopie în vena portă.
Aceste două momente (unul pre-operator şi celălalt post-operator), ar putea ameliora viabilitatea insulelor transplantate, de această viabilitate depinzând secreţia de insulină, care în prezent este extrem de variabilă, de la câteva zile, la câteva zeci de luni.

Rezultatele acestui prim studiu ar putea aduce două mari beneficii:

Ar oferi un „model exeprimental” de obiectivare a efectelor bioenergetice, cuantificabile în capacitatea secretorie a celulelor beta din insulele păstrate în cultură în vederea transplantului.
Ar ameliora în mod substanţial rezultatele pe termen lung ale transplantului de insule Langerhans, problemă importantă în momentul de faţă, datorită faptului că elementele de ordin tehnic au fost deja soluţionate, astfel încât o metodă neinvazivă şi lipsită de riscuri, care să prelungească durata supravieţuirii lor în organismul primitor, ar putea constitui un moment de referinţă în istoria modernă a acestei tehnici.
Revenind la adresabilitatea lucrării de faţă, trebuie să anticipez că ea va fi citită în primul rând de publicul larg, interesat de toate tehnicile terapeutice neconvenţionale, fie din pură curiozitate, fie datorită incapacităţii medicinii clasice de a rezolva anumite probleme de sănătate. Pentru aceştia, prin înşiruirea numeroaselor tehnici mai mult sau mai puţin tradiţionale, mai mult sau mai puţin controlate, de regulă heterogene ca origine şi ca metodă propriu zisă, lucrarea va fi interesantă şi stimulatoare pentru imaginaţie. Pentru un medic însă, alăturarea tehnicilor macrobiotice, de homeopatie, gimnastică respiratorie sau muzicoterapie, poate fi contrariantă. Prevăd că în viitor acestea vor suferi o sistematizare de genul celei introduse de naturalistul Carl von Linne (1707-1778) care a reuşit pentru prima dată un sistem de clasificare a plantelor şi animalelor, sau de genul clasificării elementelor chimice de către celebrul chimist rus Dimitri Iavonovichi Mendeleev (1834-1907) autorul „sistemului periodic al elementelor”. Este o sugestie pe care o facem autorului pentru viitoarea lucrare pe care o vom aştepta cu mare interes.

Nu este de neglijat pericolul ascuns în spatele acestei lucrări, care constă în posibila ei utilizare de către unii şarlatani, ca argument „ştiinţific” de susţinere a metodelor lor, pentru obţinerea unor profituri pe seama unor suferinzi neavizaţi gata să accepte orice intervenţie de tip bioenergetic, fără o acoperire medicală corespunzătoare. Nu întâmplător autorul subliniază de nenumărate ori nevoia utilizării tehnicilor bioenergetice, numai după un examen medical competent şi a unui diagnostic clinic prin care să se evite adevărate dezastre ce ar putea surveni atunci când, de exemplu, o afecţiune chirurgicală, infecţioasă sau de altă natură, având un tratament sigur, ar putea avea un deznodământ fatal prin folosirea fără discernământ a unor tehnici bioenergetice.

Aşa cum va rezulta din parcurgerea lucrării, metodele propuse de autor trebuie privite ca tehnici complementare medicinii clasice, motiv pentru care ele nu pot fi utilizate decât de către medic sau sub un control medical riguros.

Faptul că problema „delicată” a bioenergiei este abordată de neurochirurg ne dă speranţa că în viitor, domeniul ar putea fi curăţat de impurităţile dăunătoare reprezentate de unii întreprinzători abili şi lipsiţi de scrupule care nu au ce căuta în practica medicală. În plus, ea ar putea trezi un interes ştiinţific major in mediile academice şi, poate, înfiinţarea unei instituţii abilitate în acreditatrea competenţei aplicării tehnicilor bioenergetice în scop terapeutic sub control medical strict.


Propun o colaborare de viitor pentru Dr. Liviu Nuţeanu, după o idee pe care o urmăresc de mai multă vreme. Conform unui plan ale cărui detalii i le voi divulga în viitor, vom lucra asupra unor celule de pancreas secretante de insulină, care apoi vor fi injectate în vena portă, prin care vor ajunge în ficat, unde se vor cantona. Până aici, datele sunt cunoscute din literatura de specialitate. Numai că, cele mai bune rezultate de până acum (puţine la număr), au reuşit independenţa de insulină timp de maxim 2 ani (rezultat excepţional, de altfel). Prin anumite inovaţii, la care lucrez actualmente şi folosind bioenergia, pentru a le pune în practică, sper să obţinem celule a căror viabilitate sa crească (cel puţin dublu). În cadrul acestui proiect, vom lucra împreună şi pentru a diminua fenomenul de respingere al organismului gazdă. Începutul va fi „in vitro”, unde sper ca celulele de pancreas să aibe o viabilitate mai mare şi să secrete mai multă insulină.







Prof. Dr. C. Ionescu-Tîrgovişte

Sun Feb 28, 2010 View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website Yahoo Messenger
Adrian Pop

Joined: 03 Sep 2009
Posts: 10558
Location: Craiova


Reply with quote Edit/Delete this post
Post Extrem de importan. Trebuie luat in seama si analizat -002
Prof. Dr. C. Ionescu-Tîrgovişte - prefata cartii

Bioenergia şi Medicina Integrativă

Dr. Liviu Nuţeanu


Un alt efect secundar pozitiv al acestei lucrări ar putea fi separarea printre numeroşii „vindecători” a „sămânţei” de „neghină”. În această direcţie este demn de menţionat progresul pe care autorul l-a făcut în verificarea ipotezei pe care i-am propus-o cu mai mulţi ani în urmă: demonstrarea efectului bioenergiei aspura unor culturi de celule. Modelul ales de el (culturi de celule neoplazice) a fost inspirat, întrucât a putut demonstra în mod indubitabil capacitatea de distrugere a celulelor maligne, fără a afecta funcţia celulelor normale. Din punct de vedere ştiinţific, această contribuţie merită întreaga atenţie. Acest model experimental ar putea deschide un capitol nou în biologia culturilor de ţesuturi sau a culturilor de celule, a cărora viabilitate ar putea fi în viitor crescută cu ajutorul tratamentului bioenergetic.