Nu-l poate scoate din singurătatea lui animală cu atât mai puţin cea minerală. El are nevoie de persoane asemenea lui, de aceeaşi fiinţă cu el, capabile de cuvânt, (s.n.). Omul e fiinţă dialogică. Sinodicitatea e realizată de Hristos și în Biserică, ca o adunare a tuturor în Hristos. Prin aceasta nu se anulează calităţile persoanelor, ci dimpotrivă sunt chemate a se perfecţiona caracterele proprii; aceasta se realizează datorită aceluiaşi duh al lui Hristos. (Rom. XII,5). Aceasta pentru că "Darurile sunt felurite, dar Duhul este acelaşi" ("I Cor. XII). Sfântul Grigore de Nisa, opunând dezbinării sau diversităţii contradictorii produsă de Turnul Babel, sau prin păcat, unitatea în diversitate simfonică, restabilită şi desăvârşită în Biserică prin pogorârea Sfintului Duh, zice: "Căci trebuia ca cei ce au rupt conglăsuirea (s.n.) la clădirea turnului să vină iarăși la conglăsuire odată cu zidirea duhovnicească a Bisericii". Iar Sfântul Grigore de Nazianz opune la fel, dezbinării produsă de păcat la Babel armonia la care ne ridică Sfântul Duh. "Căci din acelaşi Duh unic, revărsându-se în mulți aceeaşi înţelegere, sunt chemaţi toți într-o unică armonie". Referindu-se la acelaşi subiect, Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că la turnul Babel limbile au stricat armonia existentă; cum la Cinzecime limbile "au unit ecumena și au adus la aceeaşi gândire cele dezbinate". Duhul revarsă iubire şi aceeaşi lumină adevărată, căci nu e decât una şi aceeaşi lumină, ea a pus temelia şi pe ea au ridicat zidirea (Biserica). În mărturisirea lui Dositei, citim: "Prea Sfântul Duh, lucrând totdeauna prin Sfinții părinţi şi prin conducători, izbăveşte Biserica de orice rătăcire". (Latura Sinodicității, D. Stăniloae, St. Teol. nr. 9, 10/1977, p. 612).-
Învierea Domnului este chintesenţa vieţii creştine. Moartea şi învierea lui Iisus au refăcut legătura dintre cer şi pământ, a împăcat pe om cu Dumnezeu. Nădejdea credincioşilor în viaţă şi în moarte îşi are izvorul în realitatea morții Mântuitorului Iisus Hristos, învierea deschizând tuturor universul eternităţii.
Marcaje