Papornița Moșului
Pagina 2 din 20 PrimulPrimul 1234567891011121314151617181920 UltimulUltimul
Rezultate 11 la 20 din 200

Subiect: LIMBA VORBITA DE ADAM SI EVA - Vol. 1 - Partea a II-a

  1. #11
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    Dar, când în ei s-a dezvoltat sentimentul originii lor, cu consţiinţa naţională şi orgoliul rasei, îşi inventaseră semne proprii, şi, în loc să se întoarcă spre sud spre patria negrilor, ei s-au întors spre nord, spre patria străbunilor, continuând să scrie spre răsărit. Literele lor au început atunci, să se înscrie de la stânga spre dreapta. De aci direcţia literelor celtice, ale zeudului, sanscritei, greacăi, latinii și a tuturor scrierilor rasei ariene. Ele se îndreaptă spre soare, sursa vieții terestre; dar privesc spre nord, patria străbunilor și sursa misterioasă a aurorelor cereşti."(op.cit.p 37)
    După Ezerov, iată o altă inscripţie, de la HISTRIA, în care numele divinității supreme şi unice (post-elohiste) în monoteismul teologic rabinic, apare sub forma IAHVEH. Zeul autoprecizat: "Eu HWEH sunt zeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să vă dau Canaanul și ca să fiu Dumnezeul vostru" (Levitic, XXV).
    Inscripţia precede procesul de diversificare a limbilor, e scrisă în limba adamică, subliniind rasa comună a albilor. De altfel, cum arată Alexandru PELE, Avraam Evreul își are originea noului său nume în hidronimul tragic HEBRU, NEBER sau EBRU, în peninsula balcanică. Numele a fost dus şi în Orientul Mijlociu unde îl avem derivat sub forma Hebron hidronim (Num. 13, 22; Ios. 10, 3; Oronim Iosll, 21; şi cetate (L, Lmp. 2,11) etc.
    Prezenţa traco-dacilor în Orientul mijlociu este semnalată şi în VULGATA (Liber secundus Macabeorum: " Dositheus vero quidam de Bacenoris eques, vir fortis, Gorgiam tenebat cum vellet illum cappere vivum, egues quidam de tracibus irruitin eum, humerumque ejus amputavit atque ita Gorgias ef fugit in Maresa" (2. Macc, XII, 35) / Iar un oarecare Dositei, dintre Tubieni, călăreț şi bârbat tare, a aprins pe Gorgias şi, ţinându-l de veşmânt, îl ţinea vitejeşte, vrând viu să-l ducă rob pe blestematul acela, iar unul dintre călăreţii traci venind asupră-i şi lovind peste umăr, Gorgias a scăpat fugind peste Mareşa (ibid. p4).
    Comentariul lui Vasile Pârvan nu-l mai comentărn, deoarece ca toate interpretările din epocă, "IOM înseamnă Iovis Optimus Maximo",crezând că sătenii ridicau monumente imperatorilor din Roma, când colo, iată ce scriau geții, de fapt:
    i o m s l a m b d a :51786-1-324- 2-910 LIMBA moş Da-
    c p r o s a l v L e 1: 210396-6- 4587: C perla Omul
    g a t d e t e i m p 156:102479:38 get Padeş Ti-
    c a e s t i t i a e 72 : 138- 2- 45109: 6 ta ce-i stea I-
    l l e g a t d e a p 5692: 108134-18- 7 ată-l PELEG d-
    u n c t i n t r e e 56-2-789314-8- 102 în trecut EN-
    l e n i o n i n i h 75:2198:643-7- 10 Io elin NIN H-
    l e g a t d e a d i 21894-14-375- 15-610 ELADA Get Di-
    a n a v c p i i t h 154-14-91032: 78-1-6 acu THAN îi P-
    e t a l e g a t d e 10-16-4561-4-8723: 9 e lege tata D-
    t m p u n c t a l e 1098: 157-2-2345-2- ela TOT spun
    g a t d e v l e g a 91076: 183-2-45- 1-2 Galu get de a
    t d e r e i v e r 423-5-6715109-6-8 rde litera U-
    i c a e s u t h e t 1109-8-5478:632-5- ite SETH vac
    a l e g a t d e t f 1019:436-7-7825- 2- făt get dela
    r u n z a e l e g e 91045 : 123678-5- GAZA runele
    t d e t c r i e g a 1071- 2-984-3-5632: alt get cred
    t d e e t b e s p u 7854: 9101:632 este PUT BED-
    n c t s i f r u n z 5:42-13-2-678910 I MONT frun-
    a c o n s i s t e n 67-7-53412.-3-8910 iş, Monac Ten-
    t e s v i c o c a p 26-17-341:871059-3- e o mut copia
    p a v i n i s c l e 1267:105-2-9483 Pais e-n LICU
    g a t d e v r a p u 9101:2387654 PUG-ATARVED-
    n c t a g e n t i b 4-5-19710-7-568-9-32 A, nimb get To-
    v s n l e g a t d e 21:45610397-4-8 mu legenda I-
    a c p u n c t c l a 17109-1-682-16-345-2- atăl COC pun
    g a i u s a t d v r 1410357-2-9682-7- gurist VEDA
    i s p u n c t s f b 891562-1-347-6-10 SFINCS PUT B-
    i t h i i d i b v s 923:18710-10-564 UTH Ibis idi-
    i v n i s o r g a m 610-21-97825-11-314: om ARGUS ni-i
    a i t e o t p r i s 78546-6-11:91023: preot a işit
    c o p u n c t c o s 8237:1459106-5 copt, cunosc
    e t c a p p a v l e-10:3457289-10- 16 e capătul PE
    g a t d e a e s l e 9281-5-10:4637:5: LASG e date e
    g a t d e t o r l e 156:41092378-5- get delator
    g a t d e e s e r v 761098-8-153-9-42-6- Sever get dă
    i I i o p r l e g a 2891:34-1-710-3-56 LEGI, IO la Pr-
    t d e i m i g e n i 45:781: 10923:61-5- im Get inde: IO.-
    o.-
    deci:
    "Limba moş dac - perla Omul get Padeş TITA ce-i stea, iată-l: PELEG - din trecut ENIO, elin NIN - Helada get - Diacu Than îi pe lege tata de la Tot, spun Galu get de arde litera: uite SETH vac – făt get de GAZA; runele alt get cred este PUT BEDI Mont - frunziş monac teneo - o Mut - copia Pais e-n LICUPUS - ATARVEDA - nimb get, Tomu legenda, Tatăl COC pun gurist Veda-Sfincs Put - Buth Ibis, idiom Argus, ni-i preot a işit copt, cunosc e capătul Pelasg, e date, e get delator Sever get dă LEGI lo la prim get, inde IO".-
    Textul ne trimite iaraşi la Scriptură:
    "Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa, pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul, iar numele fratelui era Ioctan (Gen 10, 24)."
    Ni se clarifică, deci numele real al lui Peleg: Tita. Dacă mai avem în vedere că era omul get de la Padeş, Vârful Peleaga, care aşa se cheamă şi azi alături de Arcanu şi Mândra - confirmă străvechile denumiri ale limbii noastre. Cât despre Ioctan (Ocniţa) acolo s-au efectuat săpături ce au ivit între altele o inscripție deosebit de valoroasă în anul 1980, în care se fac precizări despre limbă (BACILEYC TIAMARKOC EPOIEI) şi despre care epigrafia românească crede că era vorba despre un rege "olar". Tot aici se află monosilaba REB, descoperită de arheologul D. Berciu.
    În text mai apare ENIO (Enyo) elin - era zeiţa războiului ce însoţea pe Ares în luptă. Este asociată cu Diacu THAN (atos) zeul morţii. În fine, Thot - zeul egiptean al magiei - căruia egiptologii îi atribuie 42 tomuri de cărţi - conţinând toată ştiinţa lumii... Iată-l localizat în GAZA. Apare şi PUT. Iar facem apel la Biblie:
    "Fiii lul Ham au fost: Cuş, Miţraim, PUT şi Canaan" (10,6). "Hotarele Cananiţilor se întindeau de la Sidon cum mergi spre Gherar până la Gaza" (Gen, 10,19) .-
    MUT era zeiţa egipteană, reprezentată uneori cu cap de vultur o copie a lui PAIS/APIS, aflată la origine în ATHARVEDA, deci în filosofia vedică a cărei vatră a fost în Carpaţi. Mai apar, şi alte zeităţi cunoscute prin dicţionarele mitologice, dar care atestă capătul Palasg, al primului get, confirmând că e vorba de CINUL PELASG - urmat de CINUL GET - acelaşi cu nume schimbat, prin casta IO. Un singur cuvânt din latina clasică: teneo-verb=a ţine, a socoti, ca şi "inde"=de acolo, sau gândit româneşte " e. din".-
    Să cercetăm derivata lingvisticĺ:
    I O D A C A O M U L 178: 91045: 234- 2- IOM Vlac Oda
    G E T P A D E S T I 45678-6-123-2- 910 Padeş get TI-
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:08.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  2. #12
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    T A A S T E A I AT 1:3452-2-67109: 8 T ăsta eată I-
    A L P E N E N I O 29105-6-34678-8- 1 LION peren a-
    E L I N I I A I T H 8-7-91067:1245: 3 i Thia elin I-
    V T H A N A E G L T 243:871019-1-65 tah getul An-
    A T A D E L A M M G 32:9110: 4567-2- 8 at mag de la M-
    A L V A G E L H S E 4532-6-17109-7- 86 aqul ales HE-
    T H S F A T D L G A 6-20 - 98103-6-4152: 7 T glas Ttah d-
    Z A A D E G R E D E 10-3-678213-5-459 e crează ded-
    S T E P V T B E D I 51-5-43-1- 6102- 18-789 us pe TIT BED-
    C I O P O M V T S P 2-6-4367: 15108-3-9 I Pomu copt s-
    A I S A L I C V P V 7569231-22-1048 clipisă VAV-
    C C N I T O M V L A 4963-20-1102- 11-785-4- ILON -gag MUT
    A C C R T V I C B V 5412:3760-4- 910 trac Ciuc Bu-
    T H S M M I M I N I 12-2- 1093-2-5678-2-4 TH ins Mimi M-
    I T A I S I T C O P 453: 7621: 8910 isa Titi cop-
    T N E E E E D A T E 9:516:23748-4-10 t ete NEDEA e-
    E G E T E E R E L E 45-9-7823910-1- 6: 1 te Regele e E-
    G I I I P R I M G E 12:5678-2-9101: Gi prim GET
    T I N D E M. 3264435-5 Nimidie.
    deci:
    "IOM Vlac, oda Padeş get Tit; ăsta eată Ilion peren ai; Thia elin Itah, getul Anat mag de la magul ales Het, glas Ftah de crează dedus, pe Tit; Bedi - pomu copt sclipisă VAVILON; gaga MUT trac Ciuc, Buth, ins Mimi; Misa Titi copt. Rte Nedea, Ete Regele e EGI, prim get Nimidie".
    Cea de a doua comunicare pe lângă zeităţile egiptene şi eline cunoscute din mitologie, arată întrepătrunderea cu texte din Biblie aducând şi pe primul rege Nimidie, Vavilonul, etc. Despre BEDI aflat în cuvintele magice eline, vom vorbi separat. Iată-l precizat şi pe Buth - originar din CIUC - oronim cunoscut. Mai departe:
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:08.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  3. #13
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    i o m v l a c c d e 123-2- 76910: 845 IOM cade cul-
    t i t a e a t a r n 7:3492108-2-16-5-5: t, ţarina ta e
    a t h i a e l i n i 35421-3- 67109:8 haita ELIN I-
    h a l v a n a t m a 785-4-13291064-9- ată- Hatmanu
    g t e I e a f t a 154-2-2376-2-8910-2- Gal Teta Fta
    h a e v s i e m p o 17845-1-29106-2-3: HEMUS, apoi e
    m v o v v i a a a g 1910:5748: 632-5- mag VAVA IOV
    i t r a c r h h h m 6110-15-987-2-234 5-2- RIM hhh. Trac
    i s a t i t i c o p 1254: 8910736- 5- işit copiat
    t e t e e l e e e g 314:67109: 341: ţi-e LEGE get
    i i g e t e. 658522-8-eeete-i!
    deci:
    "Ion cade cult- tarina ta e haita elin, iată hatmanu GAL Teta, Fta HEMUS, apoi e mag. VAVA IOV, RIM" hhh. trac- işit copiat: ţi-e LEGE GET. -eeete-i ?!!!"
    Se localizează hatmanul gal Teţa, făt sau Fta HEMUS -devenit apoi mag VAVA- (vezi vavilon !) şi anume celebrul IOV; informaţia este susţinută de numeraose cântece de jale despre Răul Vavilonului biblic, de fapt originar din Hemus, peninsula balcanică, arătând mai clar cuvântul he. bron (he.mus) bine construit cifric! Numai că, în final avem avertismentul că RIM, trac copiat este o lege a geţilor. Foarte bine, dar s-o ştim şi noi...
    O C A D E C U L T I 61478-10-39102:5: codul ATIC e
    E E H E L I N V M T 789610-8-25-3-134 numit el. EHE-
    T T H A E M A G V A 341:9108-2-6725 HĂT! vag mate-
    V A V M C T T I S I 42785-2- 96193- 4-1 matic ştiu U-
    T I T I E L E G E G 21: 341: 67109: TI, ţi-e LEGE
    E T E. 852- 2- 3: get e.
    "Codul ATIC e numit el, ehehăt!, vag matematic ştiu, UTI, ţi-e LEGE, get e"
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:09.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  4. #14
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    Iată-ne definit şi CODUL GET CU CARE OPERĂM nol. Este deci o LEGE a geţilor, de a-l uita...Asta înainte de apariţia etnillor. La acea dată operaţia Babel era o minune a minţii, acum însă noi nu avem dreptul de a-l uita, înainte de a-l dezvălui tuturor. În final
    i a t i c e v h e h 1287910-1-5634 -2- IAHVEH ceti:
    e h a t t a m u t i 3: 78564-6- 4367: a mutat LEGE
    t i e l e g e t e. 1091: 2182-11-9: TIT Heti e.
    "IAHVEN ceti: A mutat lege Tit, Heti e".
    T A A A L E G E T I 7824-2-5632: 134: a Geta LETA tae
    T T T E. 9101: TIT.
    "Geta LETA tae TIT".
    a l e t a t a e t i 910687-8- 2345- 2-11-2- TITEA LETA ta t.
    "Titea - leta ta".
    E L L. cheia ecuaţiei.
    SCURT COMENTARIU:
    Uti e numele şarpelui ce păzeşte pomul cunoaşterii.
    Cum am spus, procesul de formare al limbii ebraice a început prin citirea (şi apoi scrie real!) inversă a cuvintelor Iirnbii adamice şi anagramări. Iată câteva, din lucrarea cercetătorului orădean:
    - SEM, (Gen.5, 22) apare în Biblie sub forma MES. E este considerat strămoşul comun al popoarelor semite, dar prezintă importanţă şi pentru noi, pentru că "meşii, myssi, sau moesii, făceau parte din neamul tracilor. Deşii sunt și ei prezenţi în acest areal geografic prin compusul GESODIA (eem.36) şi BESAI (1 Ezr. 2, 49) Neem. 7,52). Ambii termeni apar în sec. V, îen.
    -DIA, al doilea termen al compunerii numelui BESD.DIA, este tot de factură dacică. Îl Intîlnim şi azi în toponimia românească ca în compusele de tip Amara.DIA, Meha.DIA, Silin.DIA, etc. DA ca element de compunere are acelaşi înţeles ca DIA. (loc întărit). El intră şi în compusul dacic DABA "Cetate". Apare şi în zilele noastre în toponimia: Guran.DA, Ianos.DA (variantă Salon.TA), Tameş.DA, Tur.DA etc. Identitatea dintre cele două elemente lexicale străvechi este susţinută şi de paralela toponimică şi antroponimică pe care o prezentăm mai jos:
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  5. #15
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    -Iedi.DA (2imp.22,1.): Iadi.DIA(2 Samuel, 12,25)
    -Li.DA (1.Mac.11,34);LI.DIA(!, Mac.8,8; Iez.27,10)
    -MaaDA(cf. Maadai, gen. 10,2) MaaDIA(Neam.12,5)
    -Ho D.A. HODIA (Neam. 8,7,9,5)
    - Me DA şi MEEDA (Ez.5,55) ME.DIA (Mac.6,56) etc
    Dar DA (1, imp.4,31) apare în sec. X îen, dar şi Dardania ţară a tracilor, ca şi numele Dardan...
    ABRAHAM - devenit AVRAAM, în bustrofedon devine MAHARBA.
    Mahar - este derivat din Maha + sufixul ar. Maha are sensul de mare. Îl întâlnim în titlurile regilor cuşani, în legendele de pe monedele lor "Maharaja Rajadiraja Devaputra" adică mare rege - rege al regilor de neam divin (BasileosBasileon Magalloy). Potrivit tradiţiei istorice cuşanii erau de neam get. Din acest mahăr - derivă semantismul de "mulţime". BA- este generaţia a doua a termenului primordial ma cu o varietate de sensuri, între care mamă, pământ. Ba, sau BABA are şi azi sensul de părinte(it.: Babbo, chinez: ba, bab, slav: babuşca, etc.
    În acest sens e descifrat sensul biblic de "mulţime de popoare".
    Metoda aceasta este evidentă şi redă relaţia ebraicei cu limba adamică.
    Sumerul datează din mileniul IV îen, dar triada MUREŞ/SUMER/REMUS, este evidentă. Iată-l pe Iahve pe o inscripţie la Histria subliniind unitatea cultului religios, baza Vechiului Testament.
    În care e vorba despre ABEL, BUCUR, ARGEŞ...
    Poate că am putea boteza această inscripţie Ianus - bifrons...
    E t a p i g a m a p 10943-3-612-7-578 Papă GET IAM-
    i g a m a e p s i l 1-5-610-16-73-10-452981, el Pa. Magis-
    o n t r e i p u n c 354-4-10698-15-712 ter Cinu Pon-

    t e l a m b d a o m 1-7-75-12-4623-4-910-1-8 t DM. Abel om
    e g a s i g m a r o 9214-4-107-3- 6358-6- Argeş-Om Gaia
    o m i c r o n u p s 104532-2- 87-1-169 scris, un cop-
    i l o n p u c t o 12- 3-5349- 13-76-1-810 il Pont, nu Co-
    m e g a s i g m a c 10-28-43672-2-895-6-1 C Agige mas.B-
    r u c e d o u a p u 24-5-5617-7- 38910-6- ue Doru capu
    n c t e m i i g a m 4178109-5-563-2-2 enigmă, mit C-
    a e t a m i i i o t 2341076-14- 18-7-95-14- etății, ai Om
    a n i i o m i c r o 4819102-14-37-10-65 IKARON, ai Mo-
    n s i g m a o m e g 2-3-315-9-9:864710-4- ş ins e Magog
    a c r u c e m i c a 81710-1094-5- 5632: Iama cu cerc
    C t a u o m i c r o 2783:564-2-8910 Tica OMU cro-
    n S o a r e l e e p 1-8-854-7-93210: 67-1- n era ESOP e 1
    s i l o n l a m b d 62897: 1345- 5- 10 LIMBA SLON d-
    a a l f a c r u c e 2- 12-134:910768-8-5 ă alf. cercu a-
    i o t a s I g m a c 101-4-4:79563-4-82 ci a găsit mo-
    s s o a r e l e i o 19-910-1-2345678-5- ş Io Soarele
    t a u u p s i l o n 123-2- 578910-3-64 tău pilon su-
    v î r f d e s a g e 7-3-41-3- 310928-8-6: 5 s fu REGIA e d-
    a t a l i n i e de 10-2-563421-3-598 e înalță iDE-
    a s u p r a C p u n 6:7154-9- 91023:4 A Carp Unsu P-
    c t d e l t a r o o 89610371-8-542 rotodac Let-
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:07.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  6. #16
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    m e g a s i g m a c 2-3-1689-4-843107-12- e Sima Magog
    s l i n i e o r i z 1091: 7854: 6: 23 zis CRIN e Li
    o n t a l a c u d o 4-2-1109: 785623-1- a-cod culant
    u a p u n c t e d e 91078-.2-154-2-623 dete UNU CAP-
    a s u p r a d o u a 56-6-2139-11-48710 RA SAVU poda-
    p a r a l e l e i n 3-12-910-1-218-9-67-1-54 r în ape el La-
    c l i n a t e s p r 634-6-15109-5-786 TIN CARP est-
    e d r e a p t a p u 4-11-102345-2-789-2-6 e UDREA ţap P-
    n c t o m i c r o n 41362-14-78910-2-5 ontic CRON M-
    o m i c r o n e t a 6712-5-4583109-5- onom creiat
    D z e t a o m i c r 91058-4-234-2-167 CRAI ZET DOM-
    o n o b a r c a l i 2: 7364:95108-4-1 N Corb Laia C-
    n i e d e a s u p r 21:36-2- 4758: 910 IN ea Dseu Pr-
    a c a p d e c e r b 653-1-214-5-9810-2-7 eda cap REB C-
    c a p d e b o u d z 7610-2-2981: 35-8-4 OBZ educ pe d-
    e t a a l f a m i i 321-2-67895104-7- ate Familia
    p i g a m a e p s i 10452-11- 83749-7- 1 Iami Pegas P-
    l o n r o o m i c r 4561029-7- 183-2-7 rooroc Nil m-
    o n s c r i s m i c 1243-5-568-9-9107-6- onom RIM IOM
    p i g a r m C S m i 6128-15-543-2- 9107-6- Apis mag mic
    i t r e i p u n c t 216-7-103495-3-87 tip treci nu-
    e m e l c l a b d 2143-3-9675-15-108-18- mele BLAC DM
    a t r e i l i n i i 97-16-4658-13-12310-3- îi Elin ATRI
    s u p r a p u s e i 3410567-5- 1928: PRIAPU SEUS
    o t a o m i c r o n 5421:6738910-5- moto IKARON
    s c r i s m i c u p 589610-10- 12347-5- scump scrii
    s i l o n u u p s i 5463-2-1092-2-87 noul ISIS pu-
    l o n c u l i n i e 756-5-10198-8- 423 iul ELIN CON-
    d e a s u p r a c r 5-7-67213- 3-48910 U PREDA sacr-
    u c i u l i t a C S 1546-17-910-1-2378: ului OM cita
    a l f a u p s i l o 34971-16- 810-18-256-3- falsa IO LUP
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:07.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  7. #17
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    n s i g m a t a u s 641378-7-1092-3-5 AGNITA sus B-
    u b l i n i a t e p 19-15-8610-24-273-5-65 ue tip BAL în
    s I l o n o m i c r 761021-11-85-3-349-3- scris în loc
    o n c i n c i p u n 91076:345- 2-812 UNIC CIN Pon-
    c t e l i n i u t a 251-5-106938-2-47 tic ANTEU Li-
    l i n i e C S p u n 69-6- 341:5:210-12-78 cu NIL e în sp-
    c t c r u c i u l i 10472-2-35689-3-1 irit CUCUL O-
    t a e t a t a u o m 10-9-9786-2-1245: 3: nm actu tata e
    i c r o n c r u c e 91076: 8512-4- 34 -1- cerc unic: RO
    s i g m a i o t a V 106985-10-471-2-23 Viaţa moş ig-
    i n t r o r I n a v 25693-2-17-8-1042 norat îi Urn-
    p i g a m a m e l c 45-4-3867-4-1021 ă-s, Geam clip-
    l i n i e e t a p i 615-2-103782-2-94 ele intâi pi-
    g a m a g a m a e t 1098-4- 43- 1-1672: 5 tea am gama G-
    a c s m e l c t a u 589-11-23106- 6-794 eta OMUL Cam-
    f l o a r e e s t e 4-2-68910-15-12357 a este FLORE-
    e g a l p i e p s i 6-2- 87412- 6-563-910 I PELEG Pia si-
    l o n s i g m a c s 63-4-481729105 gn. SAMOCSI-
    u p s i l o n e p s 3-1-214-5-10567-4-8:9 S, pui Slon e P-
    i l o n p i g a m a 32194610:5: 87 OLIMNIA P. Ag-
    t a u o m e g a i o 9768-1 54110-8-23 igea moto av-
    t a c a p p a m e l 98-2-431:526710-6- em ACT papal
    c s i g m a p i g a 46235-4-187: 910 găsim Kip ga-
    m a i o t a c s t a 32:768910-8-145 ia casta MOT-
    u a l f a p a t r u 910-1-67328-6-41-3-2 RU palat fu A-
    p u n c t e d z e t 35610-10- 7892-6-41 ntet Dzeu Op-
    a a l f a c s i a d 7-2-134: 910865-10-2 ș alf. adică A-
    e s u i n d r e a p 1042-7-635978-10-2 PIS Dunăre s-
    t a p u n c t v l i 451:62389- 4-710 unt capul Ti
    o a r a p u n c t g 5-2- 237194-14-86-14-10 p ARNOTA cu G-
    a m a o m e g a r o 123-3-89765-7-104 arna Argeş Co-
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:06.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  8. #18
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    a l f a s i g m a o 564-19-93218-3-10:7 sia aflăm o G-
    m i c r o n e t a s 789-15-103421-4-65 etă scrim no-
    o a r e l e s i g m 310274-7- 5698:1 rmase LEGI o-
    a u p s i l o n m i 354-5- 6291081-16-7 pislumina C-
    i m e l c f l o a r 4310-4-692- 1-5718-5- ler Fam CLIO
    e C l i t e r a L c 945672-9-10832 litere calc-
    u l c a t p u s a e 124510-4-6789-2-3 ulate pusă c-
    p s i l o n r o e p 783-5-109-1- 2456-7- 1 roi pe SLON p-
    s i l o n s i g m a 2345-3-810976-8-1 ilon găsim s-
    e t a e p s i l o n 278-2-101396-3-45 til neaoş Ep-
    e p s i l o n m i i 6798-3-1543-5-210 onirn ELIS pi-
    t r e i l i n i i s 324-6-10165-10 87-1-9 eri stil în I-
    p r a p u s e p i 56783-10-0110:24 PUSER pui Pa
    g a m a o m i c r o 025647-1-3101-6-8 RASCAI Mog c-
    n p i g a m a e t a 72-3-35610-489-3-1 ap Iama get N
    r o i o t a c s i l i 61738-2-295-7-104-14- arcis OLT IO
    n i o a r a s u s p 910876-8-23-1-145- spusă Io Nar-
    i g a m a l i c u l 1-3-432-2-6578910 i mag calcul-
    c a t p u s e r o t 2-5-3109-2-1785-5-64 a tot ceru sp-
    a u e t a o m i c r 1482-23-91035-7-67-1 ațiu crea Om
    o n u p s i l o n l 4125:98310-6-76 pons noul Li
    a m b d a d z e t a 231-3-610987-8-45-1 MBA datez, dă
    c a n d e l a b r u 12653479- 3- 810 CALENDAR BU
    c u d o u a b r a t 158-20-3476:109-1-5 CUR Doba ta V-
    e s i g m a a l f a 8756-3- 93102:42 lasa FIAS GE-
    m i i o m i c r o n 83910-2-5412:76 RION moşi KI-
    e p s i l o n d z e z e 698-4-473-6-21510 OZD ins PELE-
    t a c s u d e a s u 54-1-61097:831-2-2 US duse act a-
    p r a l i n i o a r 231:79106:48-12-5 rap Narilio I-
    a e p s i l o n o m 108-13-69-3-37272451-10- MN io poesia
    i c r o n m i c p a 9101:234 578-1-6 păi, cronic M-
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:06.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  9. #19
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    t r u p u n c t e c 5678-5-6-2341-2-107 unte rupt Co-
    a p d e v u l p e k 3:14:10126-17-758-4-9: d e capu LUP e
    a p p a a l f a b e 3421-2-5678910 papă, alfabe-
    t a u p s i l o n r 1-2-4310-1162589-2-7 t pur lason l-
    o t c u l a t u i 91-17-532-4-81067-17-4 uo LOT tica V-
    n v e r s p u s a i 3125-3-610894-19-4 enus pisar V-
    o t a m i c t a r a 8-12-46953-7-712-4-10 scriatot A-
    t o a r e e p s i l 415-8-726893-3-10 rte, posaia L-
    o n r o m i i m e l 1-9-910-1-54368-10 -72 o El scrim in-
    c i o a l f a m i i 67894-3- 1523-7-10 faima Clio i-
    s a s e p u n c t e 75634-5-281019-2- npuse acest
    c a p r a l a m b d 2453-2-9671-11-108-18- arap Blac DM
    a r n e l c l i n i u 3: 6102981-16-547 e lumina CLI-
    t a o p i t i c p a 8:43910-2- 781: 52-3- O popa TIT la
    s a r e c r u c e l 34103516-8- 12568- 10 REKIGIA sacra
    i n i e g a t a. 27807 13-4: NUCET e.
    deci:
    ”Papă get IAMI, el Pa. Magister, cinu pont DM. ABEL om Argeş, om Gaia scris, un copil pont, nu coc Agige mas; S ue Doru capu enigma Mit cetății ai om IKARON, ai moş ins Magog-Tama cu cerc Tica, Omu Cron era ESOP, el limba Slon dă alf: Cercu aci a găsit moș Io Soarele tău pilon; sus fu, Regia e de înaltă Idea, carp – Unsu protodac Lete – Sima Magog zis Crin e LIA; cod culant dete unu Capră Savu – podar în ape, el Latin Carp, este UDREA țap pontic Cron monom creiat grai zet – domn Corb – Laia CIN - Ea Dseu; Preda cap REB cobz, aduc pe date familia Iami-Pegas proroc Nil. onom Rim IOM - Apis mag mic tip trece numele: Plac DM; îi Elin ATRI-Priapu Seus moto IKARON scump scrii noul ISIS – puiul elin Preda sacrului OM cita, falsa Io LUP Agnita sus sue tip Bal înscris în loc unic Cin pontic Anteu, Licu NIL e în spirit Cucu, om actu tată e cerc unic: Ro viaţă, moş ignorant îi urnă-s geam,
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 17.12.2017 la 14:06.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  10. #20
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    clipele întâi pitea omul Cama este Florei Peleg, Pia sign. Sakmocsis pui Slon e Polimnia P. Agigea moto avem act papal, găsim kip Gaia costa MOTRU Palat fu Antat Dzeu OPS-alt, adică APIS, Dunăre sunt capul tip ARNOTA, ca gama Argeş - Cosia, afIăm o getă-scrim: normase legi, Opis lumina clar fa. CLIO - litere calculate pusă, croi pe Slon pilon, găsim stil neaoş eponim ELIS, pieri stil în IPUSER - pui Parascăi; Mog cap Iama get: Narcis mag calcula tot ceru - spaţiu crea Om pons noul, limba datez, dă CALENDAR BUCUR. Doba ta Vlasă Fiaş Gerion moşi Kiord ins Peleus duse act; arap Nari lo IMN, Io poesi : păi, cronic MUNTE rupt, cod e capu LUP este papă, alfabet pur Iason, luo LOT: Tica Venus – pisar vă scria Venus - pisar vă scrie tot: Arte, poesia io el; scrim infamia Clio inpuse acest arap Blanc DM. e lumina Clio – popa TIT ia religia sacră, Nucat e”.
    ”Pomelnicul” acesta care dă precizări esențiale pentru religie, mitologie, are aspect oracolar pentru că descifratorul va putea pricepe esenţa, când ştie ce punctuaţie să pună între cuvinte.
    Iata-l din nou localizat pe ABEL în Argeş, ceea ce ştiam încă de la decodarea inscripţiei de pe opinca baciulul mioritic dintr-o inscripţie despre Decebal; Repetată de piatră de la Corbi aceeaşi precizare pe inscripţia de pe statueta de bronz de factură egipteană găsită la Curtea de Argeş în anul 1920. Precizarea autorului primului calendar BUCUR - întemeietorul BUCUREŞTILOR, ne face a pricepe de ce zisul calendar sumerian - cum au observat mai demult, corespundea unei zone cu climă temperată, necum Mesopotamia. De astfel "Cale în dar" Caleân dar Calendar, arată simplu calea drumul timpului, un dar făcut oamenilor de temple, azi de biserici. Gerion - cel ucis de Heracle este localizat la Kiozd, numele unei vechi localități, atribuit de "specialişti" borezului "slavo-maghiar" al țării noastre. Cum comuna se chema STARKIOZD - se consideră că prima parte START - ar fi cuvânt slav - (înseamnă bătrân în slavă) fără a vedea că era numele zeiței ISTAR -
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

Pagina 2 din 20 PrimulPrimul 1234567891011121314151617181920 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •