Papornița Moșului
Pagina 12 din 13 PrimulPrimul 12345678910111213 UltimulUltimul
Rezultate 111 la 120 din 121

Subiect: LIMBA VORBITA DE ADAM SI EVA - Vol. 1 - Prima parte

  1. #111
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    fiecare din aceste litere răspunde la una din facultăţile divine, popular vorbind, la una din persoanele trinităţii". Apoi, adaogă: "Ce mentram des mentrames" era cuvântul AUM, OUM, OMU".
    Pentru noi care am citit inscripţiile de pe Omu, e clar că aci a fost un sanctuar cu asemenea inscripţie pe fronton. Vizitând OMU, celebrul antropolog Daniel Rutzo a scris despre monumentele megalitice create de Om, el concludea: "pe aceste meleaguri a existat o civilizaţie religioasă unică în lume".
    Străvechimea o aflăm cercetând toponimele din zonă. Pe o rază de 50 de km aflăm următoarele toponime cu rezonanţă vedică:
    1. Karaiman, munte, 2.- Cristianu, munte, 3.- Cristianu, comună, 4.-Braşov, oraş, 5.- Budila, comună, 6.- Moacşa, comună, 7.- Ozun, comună, 8.- Şercaia, 9 - Sita, comună.
    1.- Karali E numele vedic al uneia din cele 7 limbi de foc, din flacăra focului de sacrificiu. Mani, în sanscrită înseamnă SIHASTRU; fiecare sihastru avea un sfânt patron, CALI + mani; Karali + mani, devenit CARAIMAN.

  2. #112
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    2.- Cristna, era numele unuia din marii înţelepţi ai teogoniei vedice, considerat una din încarnările (avatara) lui Vişnu. El este acela care a reînsufleţit brahmanismul şi i-a dat conţinutul din Vede, fiu al fecioarei DEVAKI, având o biografie asemănătoare cu a lui Iisus din Nazaret, Hristosul religiei creştine. Numele lui îl poartă muntele Cristianul şi comuna respectivă.
    3.- Braşov, Sărcaia şi Budila sunt numele celor 3 rajahi care se întorc după înfrângerea Kşatriasilor de către brahmani, fondând aceste localităţi, prezenţi în Chandogya - Upanişad.
    4.- Moacşa e numele pe care îl poartă în teogonia brahmană ipostaza lui Swaiambuva - Dumnezeul vedic sub raportul eternităţii. Această personificare era înţeleasă ca o etnizare a fiinţei atotcuprinzătoare. Numele ipostazei a rămas în toponim.
    5.- Sita Buzăului, este numele din Ramaiana, al soţie lui Rama, cum scria N. Miulescu în Dacia ţara Zeilor...
    Un ultim cuvânt, NIKA, prezent pe cruci, cu sensul generalizat învinge, e numele lui CAIN, cu literele "schimbate"
    Să citim şi ecuaţia derivată:
    O I S R M K I R O N
    51423-3-678910-8-
    scris KIRON
    T E E E E N L A P I
    5:781106-3- 3:4:92-7-
    e LATIN e e pe
    S A D R A G A O R N
    9812105-5- 3476:
    Română drag
    I C A G R A I O M V
    4567-2- 8: 910123-1-
    grai o muică
    L V I G V R O S O N
    8921:5161037:4:
    Omul Vornic g
    Deci:
    "scris KIRON, e latin, ee pe Română -drag grai, o muică Omul Vornic G".
    Despre Kiron, aflăm că e latin; foarte bine, pentru că toţi zeii greci vin din ţara de peste Boreas, (Crivăţ) cum scria Densuşianu, iar noi îi subliniem EXACTITATEA DACIEI PREISTORICE. Mare bucurie ne produce sublinierea că e vorba de graiul românesc. Cuvântul Vornic, pe care dicţionarele îl fac cadou fondului slav, iată-l prezent, în limba noastră încă de la... Turnul Babel, ceva mai înainte de apariţia seminţiei slave. Nu s-auzise pe atunci de acest neam. În privinţa lui "G" - respectiv litera 7 din alfabet, sunt mai multe de spus. Numărul 7 e simbolul dumnezeirii, din care au emanat universurile. El este punctul central, esenţa acestul univers. El este Nomenul, iar cele 6 direcţii Fenomenul.

  3. #113
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Iată cum prezintă Paul Vulliaud, acest 7: "De la Dumnezeu, inima universului, pleacă întinderile indefinite, ce se îndreaptă în sus, în jos, una în dreapta, alta în stânga, una în faţă, alta în spate. Îndreptând faţa sa către aceste direcţii, El creează lumea. El este începutul şi sfârşitul (Alfa şi Omega). În El se împlinesc cele 6 faze ale timpului şi de la El primesc extensia lor indefinită. lată secretul numărului 7" (La Cabbale Juive).
    Dar Biblia ca şi Omul, în condiţia ezoterică este o entitate septimală. În psalmul în care Moise îşi pregăteşte moartea, imaginea stâncii apare de 7 ori (Deuteronom, 32, 4, 13, 15, 18, 30, 31, 37). Avraam construieşte 7 altare. Cum se ştie, în greacă şi ebraică nu există cifre, literele alfabetului au şi această valoare, astfel că fiecare cuvânt are şi o valoare numerică, pe lângă înţelesul său.
    s r e e e e l a d r
    89231476:510
    Adresele er-
    a g c o i o m v l v
    5:5421413:3286-13-
    i COGAION crug
    o r n i c g.
    67109:
    OMUL.
    "Adresele eri Cogaion, crug Omul."
    Desigur, cuvântul COGAION, unde se afla centrul religios al strămoşilor noştri a fost localizat în diverse locuri, dar, aşa cum vedem, este sanctuarul păstorilor de pe OMU. Rolul pe care l-a jucat în timp Cozia, Vodiţa, Putna, Slonul, ca să numim numai câteva dintre locurile celebre antice de la noi diferă de la etapă la etapă. Un lucru e cert: diversificarea culturii, codurile de cult se fac în Dacia pontică, sau altfel zis, pentru perioada vedică, în INDIA PONTICĂ, adică în nordul Mării Negre. Geţii - casta IO sunt autorii acestei revoluţii în gândire, numită lingvistica matematică, baza Turnului Babel. Limba adamică a fost perfectă, şi din ea s-a realizat diversificarea graiurilor, prin logica matematică. Să citim mai departe
    A D R E S E L E E R
    12345678-4-109
    Adresele Re-
    I C O G A I O N V N
    109-2-234567834-6-
    nu Cogaionul
    OM V L.
    112:
    IOM
    "Adresele Renu Cogaionul IOM".
    e c i i o m.
    156:423-2-
    ecs. ici
    E C S C - invariant, cu cheia ecuaţiei, litera c, cu care am început decriptarea.

  4. #114
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    lată că smoala biblică poate deveni... sticlă translucidă prin metalimbajul get. Scrierea hieratică dezvăluie matematic adevărul, elucidând misterele.


    Corectitudinea cuvintelor

    Despre muntele OMU s-a scris o întreagă literatură. Pe noi ne interesează mai întâi din punct de vedere lingvistic. În scrierea hieratică X=Om, iar OMU (AUM, OUM) este celebra monisilabă vedică. Ceea ce numim noi etimologie este un termen relativ nou, profesat de stoici, curent filosofic târziu, pentru că aflăm încă în Homer termenul "orthótes" - ceea ce Platon în analiza celor 20 de cuvinte numeşte "Orthótes ton onomáton" - corectitudinea cuvintelor. În cursul său de lingvistică generală, Ferdinand de Saussure preciza că "etimologia nu este numai o aplicaţie specială de principii privind faptele sincronice şi diacronice. Ea coboară în trecutul cuvintelor până ce găseşte ceva care să le explice". (Payot, Paris, ed. 1971, p.259).
    În ce priveşte limba noastră românească, preluarea schemelor aplicate în limbile apusene fără a gândi cuvântul în limba noastră a dus la falsificarea structurii intime a limbii, implicit la falsificarea istoriei. Atribuirea de cuvinte fundamentale din lexicul nostru altor fonduri lingvistice, şi mai ales considerarea toponimelor, oronimelor, etnonimelor drept provenite de la popoarele migratoare, venite în spaţiul Carpato-danubiano-pontic în condiţiile mai mult sau mai puţin elucidate, a determinat în timp dispute care au ieşit demult din sfera ştiinţei, devenind argumente politice. Ca să dăm un exemplu arhicunoscut, eroarea gravă a unor lingvişti români de a pune în discuţie termenul ARDEAL, ca fiind provenit din limba maghiară (erdö-elü) şi azi determină convulsii inutile, falsificarea dovedind că lingvistica a devenit sluga politicii. Dacă acest cuvânt ARDEAL, era gândit în limba noastră, se observa uşor că e format din două monosilabe: Ar+deal, şi că este străvechi. Primul termen, AR, îl puteau afla încă din perioada anterioară apariţiei etniilor, deci comun din limba adamică, astfel: ar - a ara, în sanscrită, aroun, în greaca veche, aro-arare, în latină, aran, în lituaniană, arti, în celtică, arati, în slavă, şi, a ara - arare în limba noastră.

  5. #115
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Este un cuvânt paleo-european. Înţelesul e clar, deci. În ce priveşte a doua monosilabă, "deal", şi acesta este tot un cuvânt vechi românesc, (deşi dicţionarele îl numesc slav, de la "delü") fie şi pentru că îl aflăm şi în engleză în diverse diverse combinaţii; astfel 1) deal (dâl), n, quantité; (at cards) donne f.; (wods) bois blanc, sapin m. A great-, a good - beaucoup de... 2) deal, v. a-répartir; (at cards donner; (blows) porter; 3) deal, v.n., agir, traiter, mener, conduire 4) deal er.n. marchand; 5) deal ing,n, affaire, ocupation. (cf. A new French and English dictionary, p.116). Privind fie şi numai din mersul trenului "dealurile arate", delniţele, oricine şi-ar fi dat seama că acest cuvânt denumeşte exact fâşiile arabile înconjurate de păduri… Nu mai spunem că slavii nu puteau da şi englezilor în limbă cuvântul, aşa de productiv, cum am văzut, şi, însemnând la ei, în ultima combinaţie, "ocupaţie". Am putea bănui că agricultura, bine dezvoltată la daci a început aci? Posibil, pentru că plantele şi animalele pădurilor din Apuseni, permiteau o trecere logică la domesticirea animalelor şi apoi la cultivarea pământului, fiind şi la adăpost de invadatori... Deci, cuvântul este tot din fondul paleo-european. Că este aşa, o dovedeşte scrierea hieratică, pentru că apare pe inelul de la Celei, care aparţine epocii bronzului! Ori, falsificarea istoriei n-a ajuns până în acea epocă.
    Că legiunile romane în care erau daci au ajuns în Britania ştim; aci populaţia băştinaşă era formată din celţi goidelici.

  6. #116
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    După cucerirea Galiei, Caesar trece în Britania, dar abia în 43 e.n Britania e supusă. Mărturii rămân prin istoricul Tacitus, ginerele lui Cnaeus Iulius Agricola despre luptele cu celţii de aci. După Claudius Ptolomeu, unele triburi erau de origine belgă.
    Pentru cei care ştiu de unde au migrat celţii spre apus, că sunt carpii din epoca neoliticului ceramic, lucrurile sunt cât se poate de simple. Dacă mai ţinem seama că 41 din cei 77 de împăraţi romani erau traco-daco-iliri, (cf, I.C. Drăgan – Mileniul imperial al Daciei, ed. şt. Buc. 1986, p.239-240) putem înţelege mai exact rolul strămoşilor noştri în istoria veche. Încă din 1908, Saussure reproşa lingvisticii că foloseşte termeni confuzi, ceea ce se petrece şi azi. Părăsind cu totul metoda platoniciană de analiză a cuvintelor, s-a ajuns la negarea totală a relaţiei dintre lucru şi cuvânt, spunându-se chiar că întregul dialog Kratylos nu poate fi luat în serios. Dacă judecăm cinstit neputinţa de a justifica cuvintele în limbile apusene înţelegem disperarea oamenilor de ştiinţă, care aflau "oase şi nu articulaţii". Cunoaşterea - scrie Platon - e ca disecţia unui animal, un bun dialectician află articulaţiile"...
    Socrate susţinea că numele corecte arată natura lucrului, şi că cel care era îndreptăţit să dea aceste nume, era legiuitorul, "o specie de creator care se iveşte cel mai rar printre oameni".

  7. #117
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Tot Platon preciza că numele sunt instrumente de cunoaştere a esenţei primare şi invariabile a lucrurilor. Acest subiect apare tratat exhaustiv, dar noi luăm numai concluzia lui Socrate: "Tot astfel legiuitorul poate să reducă şi alte noţiuni la litere şi silabe, creând pentru fiecare dintre realităţi un semn şi un nume, şi pornind apoi de la acestea pentru a compune restul, pe calea intuiţiei, şi chiar prin folosirea lor." Dacă nu se pot explica, observă el fie că originea lor este barbară, sau vechimea lor le face să scape cercetării. În epoca noastră s-a plecat de la nişte rădăcini din grupele lingvistice, şi etimologia a sporit confuzia lingvistică.
    Necunoscându-se limba adamică nu avem a face cu ştiinţă ci cu ipoteze din ipoteze, care se anulează reciproc.
    Asupra acestei interesante teme, Cantemir nota cu multă subtilitate: "Aproape toţi care ştiu să citească ştiu de unde şi-a tras originea ştiinţa omenească şi genurile de artă şi speciile de ştiinţă şi artă, câte sunt; iar despre limbile omeneşti, nimeni oricât de învăţat ar fi, nu ştie de la cine şi când a aflat începutul atâtor diferenţe (şi doară limbile fiind organele de comunicare ale ştiinţelor, organe foarte necesare şi fără cari, lucru foarte important de notat ştiinţele n-ar putea exista, autorii acestor limbi trebuiau să fie celebraţi de o mie de ori mai mult decât inventatorii celorlalte ştiinţe şi arte) şi dacă a fost numai o întâmplare că un INVIDIOS PREA PUTERNIC ar fi să şteargă din catalogul memoriei umane numele acestor autori atât de celebri, să judece, mă rog, cei ce au judecată" (Metafizica). Pentru că, sublinia el: "Natura nu este decât după ce i s-a dat numele de natură, deci mai întâi cuvântul şi urmează natura".
    (...)Dacă succesiunile lucrurilor mobile şi mutabile n-ar fi botezate de noi, TIMPUL nu poate nici să fi fost, nici să fie, nici va fi".

  8. #118
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Iată deci, cum Cantemir caută cele 19 monede false, în Aristotel, care scrisese: "Apoi tot una stau lucrurile şi dacă cuvântul om înseamnă un lucru. Să zicem de pildă că înseamnă un animal biped. Când zic un lucru înţeleg prin aceasta că dacă cuvântul OM are acest sens, atunci oricine este om trebuie să corespundă acestui sens. N-are a face dacă cineva ar obiecta că cuvântul om nu are numai un sens ci mai multe, iar că expresia animal biped e doar unul din acestea, dar pe lângă acesta are mai multe, dar limitate ca număr, atunci s-ar putea aplica la fiecare din aceste accepţii câte o expresie anumită. Dar, dacă nu ar admite acest lucru, ci s-ar afirma că cuvântul în discuţie este o infinitate de sensuri, atunci înseamnă că în chip evident cuvântul OM nu mai are nici un sens. Într-adevăr, a afirma că un cuvânt nu înseamnă ceva anume, înseamnă a afirma că acel cuvânt nu are nici un înţeles, iar dacă cuvintele nu înseamnă nimic, rezultatul ar fi se desfiinţeze prin aceasta şi vorbirea între oameni, unii cu alţii şi nu numai atât; dar s-ar desfiinţa de fapt şi vorbirea omului cu sine însuşi, pentru simplul motiv că este peste putinţă să gândeşti, dacă nu te gândeşti la un anumit lucru. Pentru ca aceasta să fie posibil, trebuie ca fiecărui lucru anumit să i se dea un nume anumit."
    Vom încheia aceste citate necesare, cu Parmenide:
    "Îţi voi spue care drumuri ale cercetării sunt gândibile… unul arată că fiinţa este şi că este imposibil ca ea să nu fie. Aceasta este cărarea convingerii; ea urmăreşte adevărul. Cealaltă afirmă că nu existită şi că această nefiinţă trebuie dată necesar. Acest drum îţi spun este cu totul necercetabil. Căci nefiinţa nu poţi nici s-o recunoşti (deoarece este imposibil) nici s-o exprimi".

  9. #119
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Să probăm numirea "antropos" dată omului:
    O m i c r o n c m i
    4537-11-1629108-16-
    Crin cosrnic
    c d e a s v p r a l
    78324-4-09-1- 156:
    PREDA la OMU
    v i o m i c r o n A
    68943721: 510-2-
    conscriu ia
    l f a a c c e n t v
    23514-3-810679-8-
    facla Nucet
    a t a p o s t r o f
    1: 1067:45382
    a fost poart-
    d e a s v p r a l v
    3-3-145: 6107-9-98
    ă, Dseu pur LA-
    i a l f a n i i t h
    976-11-5432-2-18-7-10
    TIN află îi H-
    e t a r o o m e g a
    5784-10-91023:1:6
    OMER, gata e k-
    p i o m i c r o n s
    51:678934-3-102
    ip KRONOS si-
    i g m a v i r g v l
    257-2-3489:1106
    gur magu ILI-
    a o m i c r o n v p
    78-3-1021593-6-
    ON piscul
    s i l o n
    62316-1-44-8-
    Român, IO.
    deci:

  10. #120
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    "Crin cosmic Preda la OMU facla Nucet; a fost poartă Dseu pur latin, află îi HOMER, gata e kip Cronos, sigur magu Ilion, piscul român, IO."
    Ca şi la oracolele antice, punctuaţia redă înţelesul clar. Deci, numele real al celui denumit AOM, - preotul castei ANA de început, era Preda. (din el se face şi... Padre!). Dar, iată de ce Homer era Dzeu - cuprindea totul - era chipul lui Cronos - cel mai tânăr dintre titani, fiul lui Uranus şi al lui Gaea. El îşi devora fiii; (în sensul că nu lăsa nimic scris!). Împreună cu Philyra dă naştere lui KIRON! Frumos. Era magul Troiei (Ilion) şi atunci, ce să mai ne întrebăm că este autorul Iliadei şi Odiseii? Să citim mai departe:

    I O I O A C O M V C
    6127:51098-4-34-1-
    CIOC acum IO
    O N S C R I V I A N
    8192:34567-5-10
    loan scriu n
    A F O S T A D S E V
    91:2345-2-67108-17-
    e-a fost adus
    L H I A I A G A TA
    9210134-3-58-1-76
    Thalia ia ga-
    E K I P O G M A G V
    78:4332:14521-1-
    ma pisc enorm
    M R S N.
    6109-7-
    GUG.
    deci:
    "CIOC, acum Io Ioan scriu: ne-a fost adus Thalia, ia gama pisc enorm GUG".
    Cuvântul Thalia - zeiţa comediei, ce ar putea însemna? despre cei de pe muntele GUGU-gugani, se bănuie a fi anteriori OMU-lui.

    c i o c o i i o a n
    78910-2- 1254:63-2
    Ioan CIOC IO
    r n e a f v d i i g
    5869:41732-5-4567-2-
    Fiu-i arde-n pisc
    a m a p i s c m m.
    10123-3-98-1-
    gama, mm.
    "Ioan, Cioc, fiu-i arde'n pisc gama mm".
    Deci, unul dintre fii arde'n pisc "gama". Ştiam...

Pagina 12 din 13 PrimulPrimul 12345678910111213 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •