LIMBA VORBITA DE ADAM SI EVA - Vol. 1 - Prima parte

[admin]

Sfera scrierii hieratice este vastă, o aflăm şi în nordul Africii, la Tassilli, în zona mediteraneeană, în Italia şi Grecia. Diversele modalităţi de repezentare redau unitatea acestei scrieri, care, oricât ar părea de incredibil, fixează pe marmură şi piatră sau pe aur limba latină "vulgară" pe care noi o numim de fapt limba dacilor sau românească. lată de ce paradigma schimbă cu totul liniile mari ale cunoaşterii adevăratei antichităţi.
Spuneam că istoria noastră îndepărtată se implică în ceea ce istoricii numesc "negura veacurilor", care este în fond apariţia omului european, cultural, care a creat baza întregii civilizaţii şi culturi ulterioare. Geţii sunt aceştia, cei mai drepţi şi viteji dintre traci, Necunoaşterea luptei surde dintre biserica răsăriteană şi cea secretă, a Romei a privat pe istorici de documentele de bază. Ele se despart mai târziu. Pe de altă parte, atât în cărţile sapienţiale, cât şi în mitologie, cuvintele cu mai multe înţelesuri, vorbirea alegorică şi metaforică etc. n-au fost înţelese. Imaginaţia s-a perpetuat în timp, ca rostogolirea bulgărelui de zăpadă, antrenând erori grave.
Dr. I.S.: Că trecutul neamului rornânesc este adesea necunoscut sau fals prezentat peste hotare, nu este de mirare. Cum să aşteptăm ca alţii să reconstituie adevărul? Cine dacă nu noi, aici, va trebui să regândim logic totul?
Cât despre cei care s-au dedicat unei ştiinţe sau arte "per il loro dilleto" cum spunea Schopenhauer, vorbind despre "diletanţi şi profesionişti", ei au fost întotdeauna suspectaţi, din principiu, de lipsă de profesionalitate; dar tot el dă şirul lung al pionierilor ştiinţei care s-au afirmat şi au avut descoperiri epocale în alte domenii decât cele trecute în "cartea de muncă".
RED. : Cum credeţi că va fi primită de specialişti cercetarea dumneavoastră?
Prof. T. D.: Noua paradigmă va avea atâta viitor cât încorporează în sine. Nimeni nu-i va putea scurta sau prelungi existenţa, în afara rezistenţei pe care i-o dă adevărul ştiinţific încorporat.
Dr. I. S.: Apoi, în nici un fel nu ne interesează opinia celor care consideră încheiată cercetarea trecutului nostru îndepărtat; încercând să combată această ipoteză, ei de fapt o vor confirma şi perfecţiona, dacă vor aprofunda fie şi numai izvoarele scrise, care dau mult de gândit.
RED.: Atunci ce credeţi că ar trebui făcut pentru consacrarea acestei paradigme?

[admin]

Prof. T. D.: Forţând puţin nota, cred că nimic. Ea există. Denumită metalimbaj get, axioma noţiunilor aparent vide, şi abia acum descifrarea scrierii hieratice, truda a luat conturul, perfect, deocamdată, al noii paradigme. Va elucida actualele mistere şi enigme, va fi folosită de alte minţi mai luminate, va deveni metadigmă, iar noile… necunoaşteri vor creea o altă… paradigmă a cunoaşterii. Trebuie volens-nolens, să repetăm mersul "burghiului" spre… Vega!
RED.: Totuşi, credeţi în succesul tezelor dumneavoastră?
Dr. I. S.: Da. Raţiunea triumfă sigur, dar greu!
Prof. T. D.: Nu. Deocamdată. Desprinderea de "cunoscut" cere uriaşi în gândire. Câţi pot explica, chiar azi, ce-nseamnă e=mc² ?
Octavian Ştireanu ■

Flacăra - anul XXXV - Nr. 2 (1595) - 10 ianuarie 1986

[admin]

Cuvânt înainte


O primă şi esenţială calitate ce se cere cercetătorului ştiinţific este credinţa în capacitatea cercetării de a descoperi adevărul, unită cu pasiunea de a cerceta. Pe acelaşi plan de importanţă şi esenţialitate este intuiţia adevărului. Aceasta aruncă licăriri neaşteptate în întunericul necunoaşterii şi îndreaptă paşii spre porţi nebănuite ale cunoaşterii revelatoare.
Înarmat cu aceste calităţi, cercetătorul se dăruieşte muncii sale pe care o duce cu tenacitate şi abnegaţie, lovindu-se la tot pasul de piedici, căzând şi ridicându-se, trezindu-se în faţa unor stânci ce par a nu putea fi escaladate şi totuşi mergând mereu înainte, fără a aştepta răsplata cercetării sale. Când lumina s-a făcut în faţa sa, răsplata cea mai ameţitoare îi este verificarea intuiţiei care l-a purtat prin întuneric până la limanul adevărului. Dar, odată trecută ameţeala cuceririi, cercetătorul porneşte din nou la drum spre altitudini născute din cele atinse cu tot atâtea întrebări puse de un Sfinx pe care îl poartă în el însuşi.
Mentorul piteştenilor a fost Nicolae Miulescu, autorul cărţii "Dacia, ţara zeilor", carte care aruncă lumini surprinzătoare asupra trecutului înegurat al strămoşilor noştri, şi acest titlu apologetic urmăreşte să aşeze pământul patriei noastre ca vatră a lumii vedice. Ceea ce îl interesează îndeosebi este limba. Membru activ al cenaclului bucureştean DECENEU, inginerul Miulescu va forma la Piteşti un nou embrion al cercetării pluridisciplinare la biblioteca judeţeană, nedespărţit afectiv de profesorul Tudor Diaconu, la care şi locuia în perioada de vară. Acesta îşi începe prezentarea cercetărilor sale la Braşov, la Casa de cultură, prin conferinţa "Mari mesaje ale antichităţii - limba dacică" pe 18 decembrie 1978, invitat de clubul "Amicii infinitului". La Piteşti abia în 1982, în cadrul simpozionului de inginerie istorică susţine comunicarea "Limba tracilor pe inelul de la Ezerovo", cu care prilej afirmă pentru prima dată existenţa codului getic. Manifestarea din cadrul zilelor cultural educative ale Bibliotecii Judeţene Argeş, era patronată de Asociaţia Oamenilor de ştiinţă din România. După moartea lui N. Miulescu, un alt spirit dotat pentru cercetarea pluridisciplinară - doctorul Ilie Stanciu, crează un cerc pluridisciplinar de studii privind istoria şi limba românească, Piteştii devenind în anii următori un centru naţional, în care se adună anual şi bianual cercetători din toată ţara. Am patronat aceste sesiuni, în
calitate de preşedinte onorific al cercului.

[admin]

Preşedintele executiv, Dr. Ilie Stanciu ca şi secretarul ştiinţific, Prof. Diaconu au continuat pe cont propriu cercetările lui Miulescu. La aceste reuniuni s-au cunoscut Timotei Ursu, Florin Stănescu, Constantin Bejgu, Alexandru Forje, Constantin Iordache, Cella Delavrancea, I. Constantinescu-Caracal, George Vaida, I. Cionchin, Paul Tonciulescu, Alexandru Pele, Dr. G. Iliescu, etc., sprijiniţi direct de prof. Dr. Nicolae Copoiu. Aceşti ingineri, profesori şi doctori erau uniţi de flacăra nobilă a patriotismului
Încă din ultimii ani ai secolului trecut savanţi cum sunt Kretshmer în 1898 sau Günther în 1929, ca şi Nicolae Densuşianu în 1913, precedat de Bogdan Petriceicu Haşdeu în Magnum Etymologicum Romaniae, specialişti în diverse domenii ca arheologia, antropologia, lingvistica, ajunseseră la concluzia că originea popoarelor ariene trebuie căutată în bazinul hidrografic al vechiului Istru şi al Danubiului, cum era denumirea Dunării dincolo de Cazane şi Porţile de Fier. Ideile acestea n-au reuşit însă să se impună suficient, iar în ce-l priveşte pe N. Densuşianu, opera sa Dacia Preistorică în 1500 de pagini a fost calificată ca utopică. Cartea lui Miulescu Dacia ţara zeilor, la rândul ei a fost refuzată de edituri, astfel că în limba română încă nu s-a tipărit.
Cei doi cercetători, emuli şi prieteni ai lui N. Miulescu, Dr. Ilie Stanciu şi Prof. Tudor Diaconu, care i-au cunoscut strădaniile şi competenţa multilaterală şi multivalentă, şi-au luat sarcina nobilă de a continua opera, continuând-o ei înşişi printr-o neobosită cercetare şi confruntare a vestigillor trecutului poporului român.
La întrebările: Cum se reflectă în limba noastră acest fond strămoşesc, şi relaţille acestuia cu limba latină şi alte limbi vechi şi noi europene (?)..., cum se reflectă spiritualitatea vedică în civilizaţia dacilor şi cum se poate acoperi Calea Zeilor cu vestigii ale acestei spiritualităţi (?) dă un răspuns matematizat cartea de faţă.
Aceste idei nobile sunt prezentate şi în revista "OMU" editată la Piteşti începând din 1990 de aceiaşi cercetători, dezvăluind permanenţa codului getic de la Tărtăria - primul scris din lume - şi până la piatra de pe mormântul lul W. Shakespeare. Descoperind miraculoasa lume a tracilor, citim istoria cu ochii noştri, în limba românească.

[admin]

Este o regândire a trecutului întreg care, odată realizată ridică alte semne de întrebare la care aşteptăm răspuns în continuare. Iată minunea limbii noastre !

Acadernician Nicolae Teodorescu

[admin]

Repere
"Totuşi, unde ar trebui să-i plasăm pe Dacoromâni? Ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei n-au ce căuta cu nici un preţ, nici în Transilvania, nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind.
Ei n-au căzut totuşi din cer şi n-au venit nici din fundul ladului. Această UNANIMITATE ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR incită, prin urmare, la adoptarea tezei cu privire la dăinuirea daco-românilor în nordul Dunării".
Ferdinand Lot (Observaţii asupra cărţii lui G.
Brătianu "O enigmă şi un miracol istoric: Poporul Român"
-15 august 1943-
A mai trecut o jumătate de veac şi problemele ETNOGENEZEI neamului nostru românesc sunt aceleaşi. Ne propunem să aducem în lumină repere istorice mai puţin cunoscute sau comentate, care oferă o nouă perspectivă în cunoaşterea adevăratului trecut al strămoşilor noştri, pe de o parte, iar pe de alta, să regândim limba românească în structura sa intimă, prin ipoteza getică.
Aşa cum vom vedea, geţii au fost aparţinători castei IO, regi şi mari preoţi ai întregii antichităţi, misterul get constituind cheia de boltă a cunoaşterii adevărului. Ei au CODIFICAT limba primară - adamică sintetizând întreaga ştiinţă a trecutului. Izvoarele scrise pe care le prezentăm ne vor da posibilitatea de a regândi trecutul omenirii în general, şi al neamului nostru în special.
Prin decodificarea scrierii hieratice vom afla originea alfabetului, ca şi primul scris din lume... Pentru aceasta va trebui să acceptăm o soluţie matematizată, sisifică, şi vom observa cu bucurie că izvoarele istorice în uz se completează fericit cu cele "pierdute" şi, mai ales amănuntul că, de fapt au fost INCIFRATE, în "pierduta" limbă a dacilor, adică în buna limbă românească.

[admin]

Falsificarea istoriei nu poate face decât prin falsificarea limbii. Iată, deci, câteva repere care au stat la baza elaborării ipotezei getice, pe care le vom regândi "sine ira et studio":
1.-
"Am făcut multe experienţe în viaţa mea ca să aflu care a fost cel mai vechi popor de pe pământ şi ce limbă vorbea acel popor; în fine am ajuns la convingerea că limba cea mai veche a fost a FRIGIENILOR, adică a PELASGILOR, şi prin urmare este poporul cel mai vechi".
Faraonul PSAMETIC, 700 î.e.n. cf. HERODOT, cartea II. (deci: frigienii sau divinii Pelasgi cum îi numeau grecii fără însă a-i preciza la origine. N. Densuşianu în Dacia Preistorică îi prezintă pe larg, iar patria de origine este DACIA. Interesant.)
2.-
"Colhii şi Dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă LATINĂ".
HORAŢIU: ODELE, I, 20
(Deci limba dacilor era de idiomă latină; foarte important de reţinut mai ales că, latinitatea limbii noastre EVIDENTĂ oricui, este anterioară războaielor cu Romanii... Horaţiu (65 - 8 îen !). De ce oare deranjează atât latinitatea limbii noastre ante-romană?).
3.-
"Grecii ne numesc şi pe noi romanii, barbari"
PLINIU CEL BĂTRÂN - Istoria naturală
(trăieşte între anii 23-79 era noastră; prin greci cl denumeşte, bineînţeles, pe scriitorii de greacă veche...)
4.-
"Limba priscă, adică limba bătrână, a fost aceea pe care au folosit-o locultorii vechi ai Italiei, în timpul lui lanus"
PAUSANIAS
- Istoria Greciei
(trăieşte în sec. II, era noastră. Limba prisca, era limba cea mai veche latină, după Isidor, limba triburilor pastorale, păstrată în carminele saliare, cu mult înainte de fundarea Romei).

[admin]

5.-
"S-a dat numele de "Scyt" întregii mase latine, ca nume geografic".
STRABO - Geografia
(n, 58 îen, precizarea este foarte importantă pentru a descifra campania din 514 îen a lui DARIUS împotriva "sciţilor"!)
6.-
"Grecii numesc limba latină - limba pe care o vorbeau sciţii".
Papa NICOLAE I, către MIHAI al III-lea al Bizanţului, 865 en
(Iată o repetare autorizată a stravechimii latine a limbii)
7.-
"Limba română are mai multă latinitate decât cea italiană"
CAVASIU - De Administratione Regni Transylvaniae
(Aşa este, dar atunci cum ne-au romanizat, limba fiind elementul esenţial? Nu cumva toată teoria noastră este iluzorie? Poezie? Nu cumva romaniştii ignoră cu bună ştiinţă această realitate?)
8.-
"în Italia, în Spania, în Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche, sub numele de lingua româneasca, ca pe timpul lui Cicero".
LECLERC, Moldo - Valahia, Paris, 1866
(Aceasta nu putea fi decât limba veche românească, din care s-au desprins limbile neolatine numite... din protolatină, deci... )
9.-
"În slavonă se găsesc multe cuvinte româneşti, mai ales cea bisericească".
COURTENAY BAUDOIN – 1900
(Exact invers de cum susţin slaviştii noştri! în dicţionare!
10.-
"Originea neamului românesc trebuie căutată la traci cu mii de ani înaintea altor popoare şi aceasta ne dă dreptul de a ne considera noi, românii, ca singurii şi adevăraţii moştenitori ai acestor locuri".
NICOLAE IORGA
11.-
"Geţii şi Sarmaţii apar ca popoare înrudite şi vorbesc aceeaşi limbă barbară latină".
OVIDIU - Tristele, II, 188 - 189
(Ca şi Horaţiu care spunea acelaşi lucru despre Daci, poetul exilat la Tomis precizează latinitatea limbii geţilor ante-romană!)

[admin]

12.-
"Gelonii, după o tradiţie veche a grecilor, erau din aceeaşi familie cu Agatârşii, de la râul MARIS (Mureş)
HERODOT, I, IV, 10
13.-
"Macedonenii erau de asemenea un popor Pelasg"
JUSTINI, lib. VII, 1.
14.-
"O limbă barbară se vorbea şi în provinciile ILLYRICULUI înainte de cucerirea romanilor. Sub numele de Illyria se înţelegeau în timpurile mai vechi toate ţinuturile spre apus de Tessalia şi Macedonia, până la mare şi până la Istria, iar în timpul Imperiului, făceau parte din Iliric: Noricul, Panonia, Dalmaţia, Moesia şi CELE DOUĂ DACII de peste Dunăre".
SEXTUS RUFUS, Breviarium, C.VIII, cf. Bocking Not, Dign. II,6

[admin]

(Mai precis decât atâta nu se poate: deci limba barbară latină străveche se vorbea pe un spaţiu vast, inclusiv DACIA)
15.-
"ZALMOXE, filosoful şi legiuitorul cel mare al GEŢILOR a fost după tradiţiile greceşti, unul şi acelaşi cu SATURN".-
MNASEAS - Frag. HIST. Gr. III, 153
16.-
"Suveranitatea lui SATURN se extindea şi asupra germanilor. În cântecele lor istorice, după cum scrie TACIT, germanii celebrau pe TUISTO, deus terra editus (URAN) şi pe fiul său MANNUS (Saturn).
Francii, cum scrie Gregoriu de Tours, adorau pe Saturn ca şi Saxonii, Galii, Egiptenii, Fenicienii, iar Marea Nordului era marea lui SATURN".
cf.: FILONIS, frag. II, Hist. Gr. III, 569; MACROBII, Sat. I, 7; GREGORIE, Tzr. II, 29-33; GALFREDUSMONEMUT, VI, p. 43; DIONISHAL. I, 38; DIODOR SICUL, I, 13; ISIDOR, Orig. I, 7, 1, 3; PTOLOMEU, Geogr. I, 1, etc...