Viaţa Sfântului Mucenic Ipolit


10 AUGUST 2012 VIEŢILE SFINŢILOR






Sfântul Ipolit a fost ostaş roman, gardian al închisorii unde erau întemniţaţi creştinii. Fiind martor la numeroase tămăduiri minunate făcute de Sfântul Laurenţiu, Sfântul Ipolit s-a botezat împreună cu toată familia sa. Sfântul Ipolit a fost cel care, împreună cu un preot pe nume Justin, a luat trupul Sfântului Laurenţiu şi l-a îngropat într-o peşteră aflată pe proprietatea unei creştine pe nume Chiriachi, în apropiere de Roma. Fiind neclintit în credinţă Sfântul Ipolit a mărturisit că este creştin, l-a înfruntat pe împăratul Valerian, fapt pentru care a suferit moarte martirică prin decapitare, în data de 13 august 258, la trei zile după trecerea la cele veşnice a sfântului Lavrentie. Trupul Sfântului Ipolit a fost îngropat în taină de către un preotul Justin, în afara oraşului Roma, lângă calea Salaria.

sf_ipolit.jpg