Sfânta Salomeea, mironosița
3 August
Viaţa Sfintei Salomeea, mironosița
Sfânta Salomeea Mironosiţa a fost soţia lui Zevedei şi mama celor doi Sfinţi Apostoli Iacob şi Ioan Evanghelistul. Ea a cerut Mântuitorului cinstea ca ei să fie aşezaţi unul de-a dreapta şi unul de-a stânga în Împărăţia Sa (Matei 20, 20-22). Salomeea nădăjduia, ca mulţi iudei de altfel, într-o împărăţie pământească a lui Iisus. De abia, mai târziu s-a încredinţat de înaltul înţeles al răspunsului primit atunci. Salomeea a fost de faţă la patimile şi răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 27, 56). În dimineaţa Sfintei Învieri a fost la mormânt împreună cu celelalte mironosiţe, cărora li s-a arătat Mântuitorul Hristos. Sfintele mironosiţe împreună cu Salomeea au fost prinse şi întemniţate împreună cu alţi creştini. După aceea au fost urcaţi într-o corabie şi lăsaţi în mijlocul mării. Corabia a ajuns pe coastele Provencei, în Franţa de azi. Mironosiţele au răspândit în această parte cuvântul Domnului. Maria lui Cleopa şi Salomeea s-au stabilit într-o insulă de la gura Romului, unde au rămas până la moarte.13934897_1651517801842879_5334083769044975899_n.jpg