Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 12

Subiect: Cararea imparatiei

  1. #1
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322

    Cararea imparatiei

    Parintele ARSENIE BOCA

    CARAREA IMPARATIEI

    Capitolul 1: Cele mai bune vremi de mantuire

    Iata dovada istorica
    Masurile
    Antihrist
    Sfanta Liturghie mai tine lumea
    Proorocul de foc
    Sfanta Cruce pe cer

    Iata dovada istorica

    La anul 313 de la Hristos imparatul Constantin da edictul de la Milano, prin care recunoscu crestinismul printre religiile de stat. Mare bucurie in crestinatate! Dar cum au scapat crestinii de grija, cum au trecut din ilegalitate la libertate, la persoana juridica, viata morala a crestinilor incepu sa se destrame. Cum si-au primit averile inapoi, urmasii mucenicilor, putini au mai ramas ca sa nu se incovoaie cu dragostea mai mult spre lumea aceasta (a stomacului). Deci, de indata ce au iesit de prin gaurile pamantului (catacombele) la larg, de indata ce-au scapat de prigoanele cezarilor, intr-un cuvant de indata ce au iesit din impreunarea de jertfa a vietii, cand adica nu mai era o primejdie a marturisi crestinismul pe fata, s-a intamplat ca si dragostea de Dumnezeu si grija de suflet pana la asa masura racisera, incat au inceput a se lua dupa un ratacit, Arie, care tagaduia dumnezeirea Mantuitorului, chiar piatra de temelie, prin care sta sau cade cineva din crestinism. De indata ce crestinismul, mai bine zis crestinii, fura lasati la larg, se inmulti si inclinarea de a cadea din crestinism. Nu stiu cum, dar parca nu e nimic in lume fara o randuiala, a venit si pentru acestia o capetenie dupa care sa se ia.
    Parca de aici incepe judecata, care desparte oile de capre. Ar fi fost mirare sa nu se arate o atare ispita de necredinta de vreme ce, odata cu imparatul Constantin, au trecut cu numele la crestinism doua treimi din imperiu. Era la moda sa ai credinta imparatului, desi toti acesti crestini cu numele, cu putin inainte, s-ar fi ingrozit de primejdiile marturisirii lui Hristos. Nu e deci de mirare ca toti acestia, la care se mai adauga si urmasii lui Constantin, ba chiar si multi episcopi, sa se trezeasca la un moment dat marturisind o credinta alaturi de crestinism, tot una cu credinta. Nu e greu de a intelege cum devin lucrurile astfel. Cand viata aceasta e incurajata de statornicia bogatiei, de negrija intamplarilor, omul se strica. Iar o viata de patimi strica si mintea, care odata stricata nu mai deosebeste adevarul de minciuna sau binele de rau, ci le zice tocmai invers ... raului bine si minciunii adevar. Incetand prigoanele asa se stricasera purtarile crestinilor si asa se intindea tagaduirea dumnezeirii Mantuitorului incat, zice un istoric al vremii, ca daca Dumnezeu n-ar fi trimis pe sfintii Vasile, Grigorie si Ioan ar fi trebuit sa vina Hristos a doua oara, ca faradelegile grabesc judecata. Iar un filozof crestin din vremea noastra, facand o supraprivire asupra istoriei crestinismului, la fel gaseste ca crestinii au trecut cu succes prima ispita ridicata impotriva crestinismului, ispita persecutiilor, dar n-a trecut cu acelasi succes si ispita a doua, a triumfului (asupra paganismului). E si explicabil: prima ispita a intalnit in fata crestini adevarati, care se hotarasera intr-un fel cu viata aceasta s-o jertfeasca pentru Dumnezeu, pe cand ispita a doua a gasit in fata o mare turma dintre care o buna parte erau numai crestini cu numele (figurantii). Dar iata cum a descalcit Providenta lucrurile: pentru cei credinciosi a trimis pe sfinti iar pentru figuranti si indeosebi pentru arieni a trimis pe Iulian Apostatul, care din crestin s-a declarat pagan si vrajmas al lui Hristos. Ba ca sa-si bata joc de o proorocie a Mantuitorului, a intreprins un razboi la Ierusalim ca sa zideasca Templul lui Solomon. Intr-o lupta insa, s-a trezit cu o sageata otravita in piept care l-a ingrozit si l-a facut sa strige: "M-ai invins Galileene". Deci toti cei ce tagaduiau dumnezeirea Mantuitorului, ca sa faca pe placul imparatului apostat, ca sa fie "la moda" s-au lepadat de crestinism. Dar parca era un facut; toti cei ce s-au lepadat de Hristos nu se multumeau numai cu lepadarea lor ci mai vreau si lepadarea altora. Iar daca aceia se impotriveau vrajba era gata si incepea prigoana. Iata focul in care se lamuresc credinciosii. Iata firul de legatura cu inaintasii lor, mucenicii.
    Sunt vremuri, si imprejurari in toate vremurile, cand spunand adevarul si propovaduind indreptarea iti poti pune viata in primejdie de moarte. Asa s-au intamplat lucrurile in zilele lui Ioan Botezatorul si a lui Irod si asa s-a intamplat in zilele Sfantului Ioan Gura de Aur si a imparatesei Eudoxia, fiindca Ioan cerea dreptul vaduvei impotriva imparatesei. Sfantul Ioan Gura de Aur a zis odata, aparand vaduva, cuvintele acestea: "iarasi se tulbura Irodiada, iarasi cere pe tipsie capul lui Ioan". Pentru curajul sau de a apara saracul impotriva bogatului Sfantul Ioan a trebuit sa ia calea exilului, prigonit de imparateasa, pana cand, sfarsit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era ariana.
    Un crestinism fara recunoasterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu si stapan al lumii nu-ti obliga viata la a o face mai curata. Iar cu cat viata se face mai necurata cu atat te intuneci dinspre Dumnezeu, pana la a-L tagadui cu totul si a I te face vrajmas declarat. Viata traita fara grija, numai pamanteste, la asta te duce.
    Spre o atare stavilire a rautatii a trimis Dumnezeu pe Sfintii Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care opreste firea omului de a se imputi cu totul. E de la sine inteles ca firea omeneasca, povarnita spre pacat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasa ca nu-s pe placul lumii. In ei arde luminos inainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare fapturii si martorii lui Dumnezeu intre oameni. Ca sa scurtez vorba, aleg din viata Sfantului Vasile cateva momente de mare inaltime morala prin care se dovedeste a fi cu adevarat mare dascal al lumii si ierarh. Era prin anul 372 cand insusi imparatul Valent a mers in Cezareea Capadociei unde pastorea Sfantul Vasile cu gand sa-l abata de la dreapta credinta la arianism. Sfantul Vasile i-a raspuns linistit si cuviincios ca tine credinta pe care au marturisit-o Sfintii Parinti la Niceea (325) si ca nimeni nu are putere sa dea alta marturisire de credinta peste aceea. Primind un atare raspuns imparatul Valens cauta pricina ca sa-l exileze pe Sfantul Vasile stiin ca numai el sustine dreapta credinta in Asia Mica si ca daca n-ar fi el pe ceilalti usor i-ar putea castiga fie prin momeli fie prin infricosari.
    Imparatul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranta imparatului) si pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca sa provoace scandalul ca apoi prefectul sa poata interveni cu armata. Evippius a vrut sa slujeasca intr-o biserica din Cezareea dar Sfantul Vasile nu l-a lasat pana cand nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plans imparatului care a trimis la Sfantul Vasile pe prefectul pretorienilor ca sa-l atraga la arianism iar daca nu va putea cu binele sa-l infricoseze cu amenintari.
    "Ce indrazneala ai tu sa te impotrivesti religiei imparatului" - ii zise prefectul? "Eu nu vad nici o indrazneala si nu vad care este religia imparatului ca sa ma impotrivesc ei. Eu stiu ca si imparatul e creat de Dumnezeu ca si mine si prin urmare si el trebuie sa aiba aceeasi religie pe care o am si eu si credinciosii mei". Prefectul incepu cu ademeniri zicand: "Uite n-ai vrea tu sa fii in marire asemenea imparatului? O vei putea avea daca vei marturisi si tu credinta imparatului". Sfantul Vasile ii raspunse: "Amandoi suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu daca suntem asemenea imparatului. In ce priveste marirea, aceasta se va vedea numai in viata viitoare. Apoi spune tu daca o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucreaza impotriva Lui". "Dar nu te temi de relele ce pot sa vina asupra ta" - ii zise prefectul? "Eu nu ma tem de rele pentru ca stiu ca Dumnezeu nu va ingadui mai multe decat sunt de trebuinta pentru ispasirea pacatelor mele". "Dar stii ca imparatul poate sa-ti faca atata rau cat tu nu vei putea rabda?" "Ce anume ar putea sa-mi faca imparatul" -intreaba Sfantul Vasile linistit? "Sa te despoaie de averi, sa te exileze, sa te ucida chiar". La acestea Sfantul Vasile rase zicand: "Toate acestea imparatul nu mi le poate face. Astfel nu ma poate despuia de averi fiindca m-am despuiat demult eu insumi, asa ca azi n-am nimic. Nu ma poate exila unde sa nu fie Dumnezeu de fata. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decat sa ma trimita mai degraba la viata pe care atat de mult o doresc. Spune deci stapanului tau, imparatului, ca daca n-are alte rele cu care sa ma infricoseze, de acestea de pana acum nu ma tem si nici gand n-am sa-i fac lui pe voie impotriva lui Dumnezeu". Prefectul pretorienilor spuse imparatului totul si incheie cu aceste cuvinte: "De catre capetenia acestei Biserici suntem biruiti: Amenintarilor este superior, decat cuvintele e mai tare, iar decat ademenirile este mai puternic" (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Daca i-am zis: "Niciodata n-am vazut om ca dumneata" stiti ce mi-a raspuns? "Poate ca niciodata n-ai vazut episcop"! Imparatul se aprinse de manie si zbiera infuriat: "Sa fie exilat numaidecat!!" Si insusi se apuca sa scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse penita si nu putu scrie. Imparatul crezu ca acesta este un semn de sus si de data aceasta lasa mania pentru mai tarziu. Reintors la Constantinopol, din nou incerca sa scrie mandatul de exilare pentru Sfantul Vasile dar fara de veste i se imbolnavi copilul cel mai mare si se zbatea ca-n ghearele mortii si nu se linisti pana ce nu-si propuse sa lase pe arhiepiscopul din Cezareea in pace.
    Iata parinte al Bisericii, mare dascal al lumii si ierarh. Iata ucenic umbland linistit pe marea infuriata. Iata stalp nemiscat de talazuri, iata liniste si modestie neclintita de vifor, iata om dintre noi strabatand veacurile si intarindu-ne pe noi in linistea cea mai presus de fire, ca tot Dumnezeu este la carma lumii. Cercarile i-au dovedit pe sfinti iar sfintenia este superioara vietii si mortii. Amin.

    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ire-79708.html

  2. #2
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322
    Masurile

    "Cine nu se leapada de sine, nu poate sa vina dupa mine." Cine nu poate sa intrebe si cine nu se poate pleca sfatului unui parinte duhovnicesc, sau nici macar nu-l cauta, nu gaseste pe Iisus. Daca totusi vrea sa se tina de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima si mintea intinate de placere si mandrie, da de inselaciuni. De aceea-s randuiti duhovnicii, sa cumpaneasca duhurile ce le strabat mintea, sa cunoasca masurile fiecarui ins si incotro ii inclina cumpana.
    Inca de mult marturisea Proorocul Iordanului ca: "Nu poate un om sa ia nimic, daca nu i s-a dat lui din Cer". Dar tot asa zic si cei inselati. Cum sa prindem inselaciunea din urma? Foarte usor de prins. Cei ce cu adevarat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnici sa-i intrebe, pe cand cei inselati nu vor sa vina si se tin pe sine mai presus de orice dar. Ei nu mai stiu ca fara de smerenie, nu dai de Dumnezeu ci de inselatorul; fara intrebare nu intri pe poarta, ci sari pe aiurea si cu talharii te socotesti. Ravna fara intrebare si parerea sar masura.
    In fiecare ins a inchis Dumnezeu chemarea catre tot rostul si lucrul, pe care - la vreme - le va avea intre oameni astfel: "El a dat pe unii sa fie Apostoli, pe altii prooroci, pe altii binevestitori, pe altii pastori si invatatori. Spre desavarsirea sfintilor, la lucrul slujbei, spre zidirea la trupul lui Hristos, pana cand toti vom fi ajuns la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavarsit, la masura plinirii varstei lui Hristos. Ca sa nu mai fim copii si jucaria valurilor, purtati incoace si incolo de orice vant si invatatura, prin inselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii, ci fiind credincios adevarului, prin iubire sa sporim intru toate, pentru El care este capul - Hristos." (Efeseni 4, 11-15).
    El uneste cele invrajbite, El ne masoara darul, El ne cheama la lucru la vie, El ne ajuta pe fiecare in parte - daca nu uitam sa-l chemam -; iar pentru desavarsirea obstei El lumineaza slujitorii.
    Sunt intre cei trimisi de Dumnezeu si oameni care au darul sa vada dincolo de zare, sa auda graiuri si cuvinte mai presus de fire. Dar acestia, la vreme de mare insemnatate pentru ei, cand li se deschide ochiul vederii si urechile auzirii celor de dincolo, sa nu intarzie a cauta povatuirea unui duhovnic, care le va feri mintea si inima de bucurie straina si care-i va ocroti cu dulama smereniei. Caci daca nu fac asa, cu tot darul de sus, pot cadea prada inselaciunii. Iata cum: Darurile lui Dumnezeu se ascund in noi, noi nu le stim dar Satana le vede si ca un talhar viclean pandeste vremea darului de sus sa se deschida in viata noastra si de nu-l va afla acoperit de smerenie si de dreapta socoteala, varsa el, ca un jgheab, pustiirile lui pe fagasul lui Dumnezeu.
    Deci, de ti-a dat Dumnezeu dar, asigura-l cu intrebarea si ocroteste-l cu smerenia, si cu atat mai vartos nu iesi din sfatul unuia dintre nebagatii in seama slujitori ai lui Dumnezeu. Ca de nu ai indemnare catre socoteala aceasta, atunci darului vederii tale ii va grai Satana care se va da pe sine Hristos, si te va amagi desavarsit... "Se vor ridica hristosi mincinosi si vor da semne mari si minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta si pe cei alesi" (Matei 24,24). Hristosii si proorocii mincinosi de care ne previne Mantuitorul din vreme, sunt vicleni de dincolo de zare, care fac sila mare si mult mestesugita, ca sa fie primiti de oameni ca atare, sa-i asculte. Nu cumva li-e vremea aproape, ca tare-si mai fac de cap? Iata pe scurt pricinile si grija pentru care Predania Bisericii rasaritene se fereste de vedenii, si-si fereste si fiii, intrucat acestea nu sunt neaparat trebuitoare mantuirii, si desavarsirea, la care suntem chemati, lasa in urma orice vedenie. Revelatia este deplina, iar cele ce mai lipsesc, le asteptam la a doua venire. Amin.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    9.402
    Antihrist

    El e acela care va veni in numele sau - nu al lui Dumnezeu - evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pamantul. Caci acela va primi sa fie imparat peste stralucirea tuturor imparatilor pamantului.
    Crestinii, cu numele, din pricina inmultirii faradelegilor care sting duhul, asa se vor slabi la minte incat de frica, multi se vor lepada de Hristos si vor primi toata voia rea si vor gusta toata rautatea raului "caci credinta nu este a tuturora" (2 Tes 2,3). Viata lor, slabanogita de pacat, va da indrazneala satanei, care va lucra in acela tot felul de puteri si de semne, de minuni mincinoase si de amagiri nelegiuite pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului ca sa se mantuiasca. "De aceea pentru ca iubesc pacatul mai mult decat pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amagiri puternice ca sa dea crezamant minciunii, si sa cada sub osanda (minciuni), toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au ingaduit nedreptatea" (2 Tes 2,9-11).
    Jidovii de odinioara, impinsi inauntru de "acela", au rastignit pe Domnul intepandu-i calcaiul, si nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotriva Domnul, pogorandu-se de pe cruce la cei din inchisoare, a spart vesnicele incuietori, si mare prada a facut nesatiosului iad. De atunci umbla potrivnicul ca un leu turbat, intaratandu-si uneltele, ca macar faptele si invatatura Mantuitorului sa le intunece in necredinta. Neputand nici aceasta, isi aprinde ciracii si pe "acela" al lor, care se repeta in fiecare veac de oameni din zilele Sfintilor Apostoli, pana in zilele celui mai desavarsit Antihrist din vremea de apoi, cand va propovadui Ilie, ca doara doara va putea macar sa stinga pe ucenicii lui Iisus de pe fata pamantului prigonindu-i, spanzurandu-i, ucigandu-i, rastignindu-i si in tot felul omorandu-i.
    Mai mult, cum zice un Parinte, acest Antihrist - care nu se multumeste cu necredinta sa, ci vrea necredinta tuturora - nu va avea astampar decat in ziua cand ar izbuti sa ucida pe Dumnezeu si sa-L azvarle din mintea si din inima celui din urma credincios ramas pe pamant, si nu ravneste nebunul la o mandrie mai mare, decat aceea de a termina odata cu Dumnezeu, iar in locul Lui, sa-si implante in sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul sau de fiara.
    "Acela" nu se multumeste numai sa insele pe oameni cu amanarea pocaintei pe maine, pe poimaine, la batranete, ci lupta nebun cerand ... moartea lui Dumnezeu ... moartea invataturii Sale ... moartea crestinilor, ucenicilor Sai ... pustiirea Bisericii Sale si oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfanta Liturghie. Chinurile cele de pe urma, vor intrece toate prigoanele cate s-au intetit asupra crestinilor, de la inceput pana in zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pamantul impotriva crestinilor ii va hotari sa lase la o parte orice vrajba confesionala si sa fie una, cum au fost la inceput. Nu vor scapa de sub tavalugul urgiilor istoriei, pana nu vor veni la mintea aceea sa asculte si sa implineasca, macar la sfarsit, rugamintea cea mai de pe urma a Mantuitorului in lume.
    Poate ca in vremile acelea abia vor mai fi crestini; dar oricati vor ramane, aceia trebuie sa treaca, peste ceea ce ar trebui sa treaca crestinatatea vremii noastre si sa fie una.
    Primejdia comuna s-a aratat in lume, unirea crestinatatii intarzie, Doamne, pana cand? ... Deci, cand faradelegile vor inclesta mintea si inima oamenilor si-i vor salbatici asa de tare, incat vor zice ca nu le mai trebuie Dumnezeu, Biserica si Preoti, incat va fi salbaticia si nebunia urii peste tot pamantul, atunci vine sfarsitul. Amin.

    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ist-79710.html
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  4. #4
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322
    Sfanta Liturghie mai tine lumea

    Precum Taina Pocaintei sau marturisirea este judecata milostiva a lui Dumnezeu, ascunsa sub chip smerit, si iubitori de smerenie dau de darul acesta, asemenea si Sfanta Jertfa a Mantuitorului din Sfanta Liturghie, ascunde, iarasi sub chip smerit, o taina a ocarmuirii lumii. Cei vechi stiau pricina pentru care nu se arata Antihrist in zilele lor caci Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre taina aceasta in chip ascuns, dar n-o numeste. E Sfanta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grait Domnul prin Daniil si apoi Insusi ne-a invatat. Ea este aceea care opreste sa nu se arate Antihrist sau omul nelegiuirii decat in vremea ingaduita de Dumnezeu. De aceea Sangele Mielului din Sfanta Impartasanie mai tine sufletul in oase si lumea in picioare.

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    9.402
    Proorocul de foc


    Deci, cata vreme mai sunt oameni care cauta pocainta si Sfanta Impartasanie, Satana n-are putere, il opreste Dumnezeu. Dar cand oamenii se vor intuneca la minte asa de tare, incat vor impiedica Sfanta Liturghie cu toata voia lor, vrand necredinta, in zilele acelea va inceta si jertfa cea de-a pururi si va incepe uraciunea pustiirii precum zice Daniil.

    E vreme de trei ani si jumatate, in care va propovadui Ilie, cel mai manios prooroc, si va vesti cele sapte cupe ale maniei sau ale urgiei lui Dumnezeu, cele de pe urma, cu care se va sfarsi mania lui Dumnezeu.
    La plinirea acelei vremi de pe urma, cand rautatea va fi desavarsit coapta, va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mantuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a crestinilor, va fi primejdie de moarte proorocului celui de foc adevarat; caci oamenii faradelegii il vor ucide ca pe Ioan Botezatorul care era in puterea si duhul lui Ilie, la cea dintai venire. Dar tocmai cand protrivnicii Atotputernicului credeau ca omorand pe cel din urma prooroc, in sfarsit au terminat cu Dumnezeu, iata ca invie ... Ilie ... Jidovii isi dau seama de nebunia protrivniciei lor si de inselarea lui Antihrist si cu infricosare si cutremur mare se intorc si primesc pe Hristos-Dumnezeu, dupa cum marturiseste despre ei Sfanta Scriptura.
    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...cul-79712.html
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  6. #6
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322
    Sfanta Cruce pe cer

    Luminata in slava, mai stralucitoare ca soarele, careia inca nu i-au stat oamenii impotriva si au injurat-o, se va arata in ciuda vrajmasilor, semn slavit de biruinta a binelui asupra raului. Atunci, in zilele acelea infricosate, pe pamant si-n tot trupul, Insusi Dumnezeu Cuvantul vine sa cheme pe oameni, pentru cea din urma oara, insa nu la pocainta, ci la judecata. Atunci Dumnezeu si iconomia mantuirii, nu mai e pe crezute ci pe vazute.

    Iar pe Antihrist, in care lucra toata puterea Satanei, Domnul il va ucide cu suflarea gurii Sale si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale (2 Tes 2,8) ... Fericit va fi cel ce va astepta si va ajunge la 1335 de zile (Daniil 12).
    E ziua Domnului cea mare si infricosata, zi de fericire pentru cei chemati, alesi si credinciosi, de bucurie negraita, ziua intoarcerii Acasa, in tara de obarsie si capatul plangerii. Zi de fericire, vazand izbanda rabdarii, vazand invierea cea de obste, vazand mostenirea cea gatita de la intemeierea lumii celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si-au ramas in dragostea Lui pana in sfarsit ... Si taine intre taine, numai de Dumnezeu stiute, atunci se vor vedea.

    Ceilalti vor sta sa-si dea sufletul de groaza si de asteptarea celor pornite sa vie peste lume, caci tariile Cerului vor fi zguduite. Atunci vedea-vor pe Cel ce L-au rastignit venind in nori, cu putere si cu marire multa; pe Cel ce este dragostea noastra, care noua ne imprastie frica, dar groaza groazelor, celor ce l-au prigonit si L-au rastignit pentru iubirea Sa de oameni si trebuind sa-si capete plata vesnica, dupa faptele lor. Drept aceea, vazand ca s-a luat pacea de pe pamant, dar timpul inca nu ni s-a luat, cu glasul lui Dumnezeu chemand pe toti oamenii de pretutindeni sa se pocaiasca, pentru ca a hotarat o zi in care va sa judece lumea. Iar ziua aceea poate fi oricand. Iar despre Antihrist se mai poate scrie si altfel. Amin.
    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...uce-79713.html

  7. #7
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322
    Capitolul 2: Razboiul nevazut

    Omul, zidire de mare pret
    Ingeri decazuti
    Sa fugim de trufie si de desartele nadejdi
    Sa ne ferim de o prea mare familiaritate
    Despre ascultare si despre supunere
    Neascultare. Greseala. Pacat.
    Sa ne ferim de vorbirile nefolositoare
    Mijloacele prin care putem castiga pacea launtrica si propasirea in virtute
    Impotrivirea la ispite
    Sa ne ferim de judecatile cele indraznete
    Faptele dragostei
    Trebuie sa suferim nedesavarsirea altuia
    Despre viata monahiceasca
    Sfantul Marcu Ascetul
    Despre iubire si dragoste
    Despre rugaciunea cea curata
    Despre calugari
    Cuvantul 42 despre puterea si lucrarea rautatii pacatului. Cum se formeaza si cum inceteaza ea
    Sfantul Isaac Sirul
    Rabdarea
    Ingustime sufleteasca
    Despre rugaciune
    Despre adevarata smerenie
    Despre clevetire
    Despre milostenie
    Razboiul duhovnicesc
    Lupte dupa lege
    Pe trepte de-a rapa
    Cum a murit Constantin Brancoveanu si copiii sai
    Sfantul Teofilact al Bulgariei. Pentru milostenie


    Omul, zidire de mare pret
    Omul, in intregimea lui, are a doua insemnatate dupa Dumnezeu. Un singur suflet e mai de pret decat toata materia acestei lumi.
    Omul nu e o faptura inchisa in lumea de aci. El nu se multumeste numai sa creada in existenta unei lumi nevazute cum face omul protestant, sau sa deduca cu mintea existenta ei din lumea sensibila, cum fac teologii catolici, ci urmareste sa se afle intr-o legatura cu ea. Insemnatatea omului se arata nu numai prin faptul ca a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, ci si in aceea ca pentru fiecare si in jurul fiecarui ins se da o neintrerupta lupta nevazuta. In jurul fiecarui om e concentrata intreaga existenta creata si necreata, vazuta si nevazuta.
    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...zut-79714.html

  8. #8
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322
    Ingeri decazuti

    Mai inainte de a se zidi omul si cele vazute, in lumea nevazuta a ingerilor, s-a intamplat o nebuna rautate. Lucifer si ceata sa au vrut ei sa fie mai presus de Dumnezeu. Celelalte Capetenii de ostire ingereasca s-au impotrivit acestei nebunii. Lucifer insa ca un fulger a cazut de la fata lui Dumnezeu, facandu-se din inger luminat drac intunecat. "Vai pamantului si marii, caci diavolul a coborat la voi avand manie mare" (Apoc. 12, 12).
    El este leul care umbla racnind, cautand pe cine sa inghita. Intre el si suflet se incepe razboiul nevazut.

    Sa fugim de trufie si de desartele nadejdi
    Nesocotit este acela care-si pune nadejdea in oameni sau in alta faptura, oricare ar fi ea. Nu te rusina catusi de putin sa slujesti altora si sa apari sarac in lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos.
    Nu te sprijini pe tine insuti ci pune-ti toata nadejdea in Dumnezeu.
    Nu te crede de fel in stiinta ta si nici in indemanarea cuiva, ci mai degraba in harul lui Dumnezeu care ajuta pe cei smeriti si umileste pe cei mandri.
    Nu te slavi cu avutiile tale, daca le ai, nici cu prietenii tai fiindca sunt puternici, ci in Dumnezeu care daruieste totul si care peste toate, inca si peste Sine Insusi, doreste sa ti se daruiasca.
    Nu te inalta deloc din pricina puterii sau a frumusetii trupului tau, pe care o usoara neputinta il doboara si il vestejeste. Nu te socoti mai bun ca altii ca nu cumva sa fii socotit mai rau inaintea lui Dumnezeu care stie ce este in fiecare din noi. Nu te mandri cu bunele tale fapte, caci judecatile lui Dumnezeu altele sunt decat ale oamenilor si ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu. Mania si invidia rod inima celui trufas.

    Sa ne ferim de o prea mare familiaritate
    Nu-ti deschide inima oricui, dar vorbeste despre treburile tale cu omul intelept si temator de Dumnezeu.
    Nu sta in adunarea tinerilor si a oamenilor de lume. Cauta pe cei smeriti, pe cei simpli si nu sta de vorba cu ei decat despre lucrurile ziditoare de suflet.
    Nu fi familiar cu nici o femeie, dar roaga-te lui Dumnezeu pentru toate cele pline de virtute. Nu nazui sa fii familiar decat cu Dumnezeu si cu Ingerii si fereste-te sa fii cunoscut de oameni.
    Se cade sa ai dragoste pentru toata lumea, dar familiaritatea isi are neajunsurile ei.

    Despre ascultare si despre supunere
    De seama lucru este sa traiesti in ascultare, sa ai un mai mare si sa nu atarni de tine insuti. Esti mai bine aparat ascultand decat poruncind. Nu este bine sa asculti numai de nevoie ci si din dragoste pentru Dumnezeu. Nu te increde asadar prea mult in parerea ta, ci aseaza-te de buna voie ascultarii de a altora. Chiar daca parerea ta este dreapta, daca din dragostea pentru Dumnezeu o parasesti ca sa urmezi pe a altuia, mult folos vei trage din aceasta. De te-ar trimite sa furi, nu te indoi ca ar fi porunca gresita. Tu iei plata ascultarii. Iar cine te-a trimis il va socoti Dumnezeu.
    Adesea am auzit spunandu-se ca este mai bine sa asculti si sa primesti un sfat decat sa-l dai. Se poate de asemenea intampla ca parerea fiecaruia sa fie buna, dar nevoind sa primesti parerea celorlalti cand imprejurarile sau ratiunea cer aceasta, dai dovada de trufie si de incapatanare. Hristos S-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte pe cruce. Nici o ordine din lume si nici o viata decat prin ascultare! Ea este legatura intre oameni si Dumnezeu. Amin.
    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...uti-79715.html

  9. #9
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322
    Neascultare. Greseala. Pacat.
    Neascultarea. Greseala este neascultarea unui duh, care nu vrea sa-si recunoasca vreun stapan si care nu asculta decat de sine. Pacatul este fapta . . . stricate. Astfel, dupa cum ne invata Apostolul: puterea vine de la Dumnezeu si este supusa unui indreptar Dumnezeiesc.

    Sa ne ferim de vorbirile nefolositoare
    Fereste-te cat poti de valmasagul oamenilor caci primejdie este sa stai de vorba despre lucrurile lumii, chiar daca faci aceasta cu gand curat. Daca se cade totusi sa vorbesti, vorbeste atunci despre lucrurile care pot zidi. Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovnicesti ajuta mult la propasirea sufletului, mai osebit intre cei uniti in Dumnezeu prin aceleasi simtaminte si prin aceleasi nazuinte. Scris este ca vom da socoteala, la ziua judecatii, de orice vorba zadarnica.

    Mijloacele prin care putem castiga pacea launtrica si propasirea in virtute
    Am putea sa ne bucuram de o mare pace, daca am vrea sa nu ne indeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac altii si nici cu ceea ce nu ne priveste. Cea mai mare si singura impotrivire este ca odata robiti de patimile si poftele noastre nu facem nici o sfortare sa intram in fagasul desavarsit al sfintilor. "Va las pacea Mea, va dau voua pacea Mea, nu cum v-o da lumea".
    Ce placuta dulceata, ce dragoste atragatoare in aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! ... Sunt doua feluri de paci: pacea lui Iisus si pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, intristarile, nelinistile, scarba, remuscarile. Iisus graieste: "Biruieste-te pe tine insuti". Infraneaza-ti poftele tale, impotriveste-te dorintelor, frangeti patimile si atunci duhul tau va fi ascultator poruncilor Lui, ramane-va intru pacea cea nespusa, iar toate trudele vietii, suferintele, nedreptatile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care intrece orice intelegere. Amin.

    Impotrivirea la ispite
    Atata vreme cat traim pe pamant, nu putem fi scutiti de necazuri si de incercari. De aceea este scris in cartea lui Iov: "Ispita este viata omului pe pamant". Nu se afla om atat de desavarsit si de sfant care sa nu aiba, uneori, ispite - de care nu putem fi cu totul scutiti.
    Toti sfintii au trecut prin multime de ispite si de suferinte si pe fagasul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osanditi si au cazut. Nu este asezare calugareasca atat de sfanta si nici loc atat de tras deoparte, unde sa nu se afle impotriviri si ispite. Omul cat traieste, nu-i niciodata intru totul ferit de ispite, caci avem samanta lor in noi din pricina poftei trupesti in care am fost zamisliti. Una vine dupa alta si totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindca am prapadit binele si fericirea, cele de la inceput. Unii cauta sa fuga pentru a nu fi ispititi si cad in ispite inca si mai primejdioase. Nu-i de ajuns sa fugi ca sa birui ci rabdarea si adevarata smerenie ne face mai tari decat toti dusmanii nostri. Cel care, fara sa smulga radacina raului se fereste numai de primejdii (prilejurile din afara), sporeste putin. Dimpotriva, ispitele se intorc asupra-i inca mai grabnice si mai cu putere.
    Vei birui mai sigur putin cate putin printr-o indelungata rabdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decat printr-o asprime prea mare fata de tine insuti.
    Mergi adesea dupa sfaturi cand esti ispitit si nu judeca deloc aspru pe cel ce se afla in ispita, ci mangaie-l asa precum tu insuti ai vrea sa fi mangaiat.
    Incepatura oricarei ispite este nestatornicia duhului si putina incredere in Dumnezeu. Caci dupa cum o corabie fara carma e purtata ici si colo de valuri, asemenea omul slab si schimbacios, care-si paraseste hotararile pe care le luase, este talazuit de tot felul de ispite. Se cade sa veghem, mai osebit cand se arata ispita, caci cu mult mai bine birui-vom pe vrajmas de nu-l vom lasa sa patrunda in suflet, dandu-l deoparte chiar in clipa cand e gata sa intre. Mai intai se iveste in minte un gand simplu, apoi o sa vina o inchipuire, pe urma placerea, pornirea destrabalata si in sfarsit consimtirea. Asa ca, putin cate putin, dusmanul cuprinde tot sufletul, cand n-a gasit impotrivire chiar de la inceput.

    Sa ne ferim de judecatile cele indraznete Zace in noi o tainica rautate, careia-i place sa descopere nedesavarsirile fratilor nostri si iata de ce, gata stam sa-i judecam, uitand ca judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este. In loc de a cerceta cu atata pornire ispititoare cugetul altuia, sa ne coboram in al nostru. Gasi-vom destule temeiuri sa fim ingaduitori fata de aproapele nostru si sa tremuram pentru noi insine. Nu ai decat sarcina ta insati si nu vei raspunde decat de tine. "Nu judeca ca sa nu fi judecat".
    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...cat-79716.html

  10. #10
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.322
    Faptele dragostei

    Faptele dragostei
    Pentru nimic in lume si de dragul nimanui, nu se cade sa faci nici cel mai mic rau, cu toate acestea, ca sa aduci un ajutor celui care are nevoie de el, poti uneori sa amani o buna lucrare sau sa o inlocuiesti cu alta mai buna, caci atunci n-ai nimicit binele ci l-ai schimbat in unul mai mare.

    Trebuie sa suferim nedesavarsirea altuia
    Ceea ce omul nu poate indrepta in sine insusi sau in altii, trebuie sa le sufere cu rabdare, pana ce Dumnezeu porunceste altfel. Cugeta ca poate e mai bine sa fie asa, ca sa fi cercat prin rabdare, fara de care meritele noastre nu sunt mare lucru. Trebuie in toate acestea sa te rogi lui Dumnezeu sa te ajute sa biruiesti aceste piedici, sau sa le suferi cu blajinatate. Daca cineva, lamurit odata sau de doua ori, nu cade la aceeasi parere cu tine, nu mai avea disputa cu el, ci incredinteaza toate in mana lui Dumnezeu care stie a scoate binele din rau, ca astfel sa se implineasca voia Sa. Si sa fie slavit in toti robii Sai.
    Da-ti osteneala sa suferi cu rabdare lipsurile si slabiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru ca si tu ai multe din acestea pe care trebuie sa le sufere altii. Ca Dumnezeu a randuit astfel, ca sa ne invatam a ne purta sarcina unii altora - caci fiecare are sarcina sa -nimeni nu-i fara lipsuri, nimeni nu-si este indestulator siesi, nimeni nu-i atat de intelept sa se poata indruma singur, dar se cade sa ne suferim, sa ne mangaiem si sa ne ajutam, sa ne invatam si sa ne indrumam unii pe altii. Ceea ce te face atat de suparacios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, nazuroasa, artagoasa, posomorata. Pietatea cea adevarata e blajina si rabdatoare, fiindca ea te arata cine esti...

    Despre viata monahiceasca
    Trebuie sa capeti deprinderea de a te frange pe tine insuti in multe lucruri, daca vrei sa pastrezi pacea si buna intelegere cu altii. Nu-i putin lucru sa traiesti intr-o manastire sau intr-o alta viata de obste. Sa nu dai niciodata prilej de plangere impotriva-ti si sa fi credincios cu statornicie in acestea pana la moarte.
    Haina si tunsoarea insemneaza putin. Schimbarea obiceiurilor si desavarsita ucidere a patimilor face pe adevaratul calugar. Cel ce cauta altceva decat pe Dumnezeu si manastirea sufletului, nu va gasi acolo decat suparari si suferinte.
    Ai venit aici ca sa slujesti, nu ca sa poruncesti. Afla ca ai fost chemat sa suferi si sa te trudesti, iar nu ca sa flecaresti intr-o desarta trandavie. Ajuta-mi, Doamne, in sfintele mele hotarari si in slujba mea; da-mi a incepe bine acum, caci ceea ce am inceput acum nimica este. Caci omul isi pune in gand, dar Dumnezeu hotaraste, iar nu omul este acela care isi alege calea sa.
    Nu sta niciodata cu totul fara nici o treaba; citeste, scrie, te roaga, mediteaza, sau lucreaza ceva folositor pentru obstea fratilor.
    Indeletnicirile care nu sunt savarsite laolalta cu ceilalti nu trebuie lasate sa fie vazute in afara, caci e mai bine sa fie savarsite in taina cele care sunt numai ale fiecaruia in parte. Pazeste-te totusi sa nu fi nepasator pentru indeletnicirile cele savarsite laolalta si prea grabit pentru cele numai ale tale. Dar, dupa ce ai indeplinit cu credinta si in totul indatoririle ce ti-au fost puse inainte, daca-ti mai prisoseste vreme, daruieste-ti si tie insuti, dupa cum te va povatui evlavia ta.
    Citeste mai degraba ceea ce atinge inima decat ceea ce departeaza mintea.
    De vei sti sa lasi pe oameni intr-ale lor, in curand te vor lasa si ei sa faci ce vrei.
    Nu trage spre tine treburile altuia si nu te incurca deloc in cele ale oamenilor mari.
    Daca nu esti bagat in seama de oameni nu te intrista, ci ingrijeste-te sa ai o buna vietuire, cu destula ingradire, asa cum se cuvine unui slujitor al lui Dumnezeu si unui evlavios monah.
    Mai drept ar fi sa te invinuiesti pe tine insuti si sa acoperi pe fratele tau. Daca voiesti sa fi suferit de altii, sufera-i tu pe ei mai intai. Nu-i mare lucru sa traiesti bine cu oamenii blajini si buni, caci aceasta place din fire tuturora, dar sa traiesti in pace cu oamenii asprii, stricati, destrabalati, sau care ti se impotrivesc, aceasta-i un mare har, o virtute plina de curaj si vrednica de lauda.
    Orice, om sau neam, care ar sfarama aceasta lege sau ar tagadui aceste invataturi, fie chiar numai intr-un singur loc, acel om, acel neam, razvratit impotriva lui Dumnezeu, capata de indata pedeapsa faradelegii sale. De voiesti ceea ce Dumnezeu voieste si ceea ce-i folositor aproapelui, te vei bucura de slobozenia launtrica.
    O inima curata strabate Cerul si iadul.
    Daca este vreo bucurie in lume, este cea pe care o are o inima curata.
    Sa faci totdeauna binele si sa nu-l socotesti putin este semnul unui suflet smerit. Sa nu voiesti mangaierea nici unui om, insemneaza o mare curatie si o mare incredere launtrica. Cand nu cauti in afara nici o marturie in folosul tau semn este ca te-ai incredintat in totul lui Dumnezeu.
    Nu dori niciodata sa fi laudat sau iubit inaintea altora, caci aceasta nu-i partea lui Dumnezeu, cu care nimeni egal nu poate fi. Nu dori de asemenea sa-si aiba cineva inima prinsa de tine si nici tu insuti sa fi prins de dragostea cuiva, ci Iisus Hristos sa fie in tine si in tot omul de bine.
    Iti trimite necazuri si pedepse, primeste-le cu bucurie, caci totdeauna, pentru mantuirea ta a facut sau a ingaduit toate cate ni se intampla. Amin.

    Sfantul Marcu Ascetul
    Daca esti iubitor de invatatura fa-te iubitor si de osteneala. Caci simpla osteneala ingamfa pe om. Necazurile care vin asupra oamenilor, sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune.
    Cel ce vrea sa faca ceva si nu poate, e socotit de cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, ca si cand ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o intelegem atat cu privire la cele bune, cat si la cele rele.
    Pacat spre moarte este pacatul nepocait. Chiar de s-ar ruga un sfant pentru un asemenea pacat, al altuia, nu e auzit.
    Cel ce face binele si cauta rasplata, nu slujeste lui Dumnezeu ci voii sale. Cel ce-a pacatuit, nu va putea scapa de rasplata decat printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala.
    http://www.crestinortodox.ro/carti-o...tei-79717.html

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •