Cine a fost de fapt Ana, nevasta Meşterului Manole, femeia zidită de soţ n pereţii Mănăstirii Argeş. Ce legătură a avut ea cu domnitorul Neagoe Basarab



Legenda Meşterului Manole, cu impresionanta sa baladă asociată zămislirii Mănăstirii Curtea de Argeş – ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, aparţinnd secolului al XVI-lea – face trimitere la unul dintre miturile fundamentale ale poporului romn, acela că nimic nu se poate cladi şi nimic nu poate dăinui dacă nu are la bază un sacrificiu. n spatele acestei legende stau o serie de adevăruri istorice.



Mănăstirea Curtea de Argeş


Cea mai populară dintre variantele legendei Mănăstirii Argeşului nmagazinează cteva realităţi istorice n cunoscutele sale versuri „Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari / Şi Manole – zece,/ Care-i şi ntrece/ Merg cu toţi pe cale/ Să aleagă-n vale/ Loc de monastire/ Şi de pomenire“.


n primul rnd, legendarul Manole este un personaj cu totul şi cu totul autentic, pe care istoria l consemnează alături de Neagoe Basarab. “Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii, studiase n Italia, dar şi la Constantinopol, unde sultanul Baiazid al II-lea i ncredinţase administrarea construcţiei unei moschei, al cărei constructorul-şef era Manoli din Niaesia. Manoli, pe care l regăsim şi n baladă, era, cel mai probabil, armean, astfel explicndu-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiană din construcţia Mănăstirii”, explică, pentru Adevărul, Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş.
Sutele de variante n care Legenda Meşterului Manole este răspndită au n comun mitul jertfei pentru creaţie şi nevoia nfăptuirii unui sacrificiu pentru trăinicia lucrării, alfel zadarnică, fiindcă, aşa cum spune cunoscuta baladă, “Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A două zi iar, / A treia zi iar, / A patra zi iar/ Lucra n zadar!”.
Soluţia sacrificiului, aceea de a zidi ntre pereţii mănăstirii prima femeie care va veni să aducă bucate „la soţ/ ori la frate” i se arată lui Manole nsuşi şi, n ciuda rugilor acestuia către Dumnezeu, pe care-l imploră s-o oprească din drum pe soţia sa, cea dinti care soseşte este chiar Ana.

O variantă: Ana, sora de lapte a lui Neagoe Basarab


Dacă istoria l plasează pe Manole sau Manoli alături de Neagoe Basarab, izvoarele nescrise o plasează, n sute de variante, pe Ana alături de celebrul meşter. “Legenda culeasă de Vasile Alecsandri nu este singura care vorbeşte despre Meşterul Manole şi sacrificiul său suprem pentru ridicarea Mănăstirii. Există multe alte variante ale baladei Mănăstirii Curtea de Argeş care, puse cap, creează o imagine mai detaliată a Anei lui Manole. Ştim că personajul acesta a existat. Ana a fost sora de lapte a lui Neagoe şi fiica din flori a lui Prvu Craiovescu şi se pare că a fost soţia acestui Manoli”, spune istoricul Ştefan Dumitrache.

„Ana şi-a găsit sfrşitul n timpul unei revolte a meşterilor”

Potrivit legendei, Manole şi sacrifică soţia, zidirea Anei fiind, prin emoţia şi durerea pe care le transmite, cel mai memorabil moment al baladei: ”Zidul se suia/ Şi o cuprindea/ Pn’ la gleznişoare,/ Pn’ la pulpişoare./ Iar ea, vai de ea,/ Nici că mai rdea,/ Ci mereu zicea:/ – Manoli, Manoli, Meştere Manoli! Agiunga-ţi de saga,/ Că nu-i bună, dragă./ Manoli, Manoli,/ Meştere Manoli!/ Zidul rău mă strnge,/ Trupusoru-mi frnge!”.
Sacrificnd-o pe Ana, Manoli face „Mănăstirea naltă/ Cum n-a mai fost altă” , aşa cum işi dorise Neagoe Basarab. Ambiţia acestuia din urmă de a ridica la Argeş o mănăstire fără asemănare părea a fi punctul de plecare al dramaticului deznodămnt, iar explicăţiile legate de zădărnicia lucrării pnă la momentul zidirii Anei sunt mai mult dect plauzibile.
“Neagoe a vrut cei mai buni meşteri la construirea acestei mănăstiri. Aşa l-a adus aici pe Manoli, a cărui prezenţă a strnit invidii de partea celorlaţi meşteri, intrigaţi de faptul că domnitorul a chemat un străin că să ridice mănăstirea. Faptul că ceea ce ziua se ridica, noaptea se năruia este pus tocmai pe seama acestor invidii şi nenţelegeri care au apărut. Dimensiunile, planurile lui Manole erau sabotate de unii dintre ceilalţi meşteri. Nu de toţi, fiindcă Manoli a avut şi aliaţi care i-au recunoscut geniul. Unul dintre aceşţia din urmă este Vitus Stots, meşterul pietrar care a realizat ornamentele mănăstirii Curtea de Argeş, care, la rndul lui, studiase, ca şi Manoli, n Imperiul Otoman, tot pe lngă un arhitect armean”, explică Ştefan Dumitrache, care arată că tocmai din cauza acestor nenţelegeri, ridicarea mănăstirii a durat cinci ani.

“Sigur, nouă, celor de azi, cei cinci ani ni se pot părea puţini, dar pentru acele vremuri nsemna destul de mult dat fiind faptul că, pe atunci, o biserica se construia n cteva luni”, mai spune istoricul.

Pe fondul amintitelor nenţelegeri sunt contruite şi explicaţiile legate de moartea Anei. “Ana şi-a pierdut viaţa n urma unei revolte a meşterilor şi a fost zidită n zidurile bisericii, iar acest lucru are legătură cu o veche tradiţie romnească, << zidirea umbrei>>. Potrivit unui vechi obicei, unei persoane care stătea la soare şi căreia i se profila bine umbra, i se măsura, pe furiş, cu ajutorul unui bte, nalţimea acestui profil. Jalonul se rupea la dimensiunea umbrei şi, ulterior, se ngropa n zidurile clădirilor. Legat de această practică străveche, se credea că cei care constatau că li s-a <> umbra, nnebuneau, de aceea ntregul obicei trebuia să se facă pe ascuns”, mai spune istoricul Ştefan Dumitrache.
Mitul fundamental potrivit căruia nimic nu se poate clădi şi nimic nu poate rezista dacă nu are la bază un sacrificiu se adevereşte n unele din variantele legendei nu doar prin moartea Anei, ci şi prin cea a pruncului din pntecul femeii, deşi n folclor există versiuni potrivit cărora fiul avea să-şi găsească sfrşitul mai trziu:
”Iar bietul Manoli,/ Meşterul Manoli,/ Cnd se ncerca/ De-a se aruncă,/ Iată c-auzea/ Din zid că ieşea/ Un glas năduşit,/ Un glas mult iubit,/ Care greu gemea/ Şi mereu zicea:/ – Manoli, Manoli, Meştere Manoli!/ Zidul rău mă strnge,/ Ţţişoară-mi plnge,/ Copilasu-mi frnge”.

Sacrificiul, redat n arhitectura mănăstirii

“De altfel, cele două turle de deasupra pronaosului răsucite din exterior spre interior, de jos n sus, simbolizează ascensiunea, prin sacrificiul Anei şi al copilului, de la pămnt la cer”, argumentează directorul Muzeului Curtea de Argeş. Despre Ana şi dragostea pe care Manole i-a purtat-o vorbesc nu doar memorabilele versuri ale cunoscutei balade, ci şi versiuni mai puţin ştiute ale legendei Mănăstirii Argeşului. Potrivit uneia dintre acestea, de Manole a fost ndrăgostită cu patimă şi fiica unui negustor din Cmpulung, Zorza, iubită, la rndul sau, de un mare logofăt – Harvat. Legenda ne spune că fata l iubea fără scăpare pe acest Manoli, care nsă nu avea ochi dect pentru legendara sa Ana.
Revenind la paralela dintre ficţiune şi istorie, ştim că legendarul Manole, rămas pe acoperiş, moare şi el ncercnd să coboare, n zbor, cu aripi frnte de şindrilă. n locul unde meşterul piere, legenda indică Izvorul lui Manole. Şi ncă o dată, balada are echivalent n realitate, pentru că naintea actualei fntni din apropierea mănăstirii, lngă sfntul lăcaş, susură un izvor care astăzi nu mai este şi despre care nu multă lume ştie. Este vorba despre “Izvorul lui Manole”, aflat n curtea Mnăstirii, care nsă a secat. Fntna pe care o vedem astăzi, construită peste drum de Mănăstire, cunoscută sub numele de Fntna lui Manole, e făurită mult mai trziu, la iniţiativa Episcopului Argeşului, P.S. Iosif.

Ce ascund zidurile mănăstirii

Inscripţia n slavonă de pe zidurile impunătorului lăcaş de cult de la Curtea de Argeş, despre care mulţi cred că ar localiza punctul n care Ana lui Manole ar fi fost zidită, nu are nimic de-a face cu acest lucru. Explicaţia este simplă, fiindcă legenda vorbeşte despre edificiul dinaintea actualei structuri a mănăstirii Curtea de Argeş – care datează abia de la 1886 (anul finalizării construcţiei pe care o vedem astăzi). “Este vorba doar despre o inscripţie n limba slavonă care aminteşte de donaţiile pe care un mare negustor al acelor vremuri le-a făcut mănăstirii”, explică istoricul Ştefan Dumitrache.
De amintit că mănăstirea cu care Oraşul Basarabilor se mndreşte astăzi a fost construită pe locul fostei Catedrale Mitropolitane, ridicată n sec. al XV-lea şi sfinţită la 1439, n prezenţa ctitorului ei, Vlad Dracul, domnul Ţării Romneşti. Cutremurele din 1444 şi 1446 au afectat grav această catedrală iar Vlad Dracul nu a apucat să refacă catedrala, fiind asasinat mpreună cu fiul sau Mircea, n 1447, de către boierii Dăneşti sprijiniţi de Iancu de Hunedoara. Ctitoria domnitorului Neagoe Basarab, aparţine nsă secolului al XVI-lea, dar lăcaşul a fost restaurat ncepnd cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noy, cunoscut pentru controversatele sale tehnici care presupuneau demolarea completă a edificiilor şi refacerea lor din temelii, context n care mănăstirea Curtea de Argeş a pierdut nu doar vechile ziduri, ci şi frescele originale.


Citeste mai mult: adev.ro/nomgmy