Calaul devenit calugar, imbratisat de propria victima!
In august 2009 aveam sa traiesc una dintre cele mai tulburatoare zile, cu intamplari a caror semnificatie continua sa imbrace si astazi intelesuri noi. Ma aflam la Aiud, la Rapa Robilor, in pamantul cel mai flamand de suflete omenesti din toata istoria Romaniei. Martiri, luptatori anticomunisti, uriasi oameni ai culturii romane si-au gasit aici sfarsitul, masacrati la propriu de cei care construiau cu indraznete idealuri comunismul stralucitor.
O cruce insemnata cu numele lui Mircea Vulcanescu, fara ca mormantul sa fie al bietului filosof care a murit in jertfa crestina (s-a intins pe jos, la carcera, in mocirla neagra si intunecoasa, indemnandu-i pe cei tineri sa se aseze pe trupul sau si sa isi salveze astfel viata. “Sa nu ma razbunati”, i-au fost ultimele cuvinte din viata). Vechii gardieni ar fi insemnat locul si peste ani l-au indicat ca fiind mormantul lui Mircea Vulcanescu. Familia s-a indoit insa ca trupul osificat al martirului ar fi al marelui carturar: “Tata albise complet in ultimii ani. Ori acela din mormant avea par negru”, aveam sa aflu anul trecut, de la o prietena a familiei Voiculescu.
Sub dealul care astazi tine in spate blocuri muncitoresti, viu colorate si totusi infricosatoare in maiestuozitatea cu care par sa se arunce pe marginea prapastiei, siruri de cruci ard privirea. Alaturi, in lutul rascolit, alte trupuri abia au fost smulse din istoria celor 60 de ani. Prind in maini un rest de bocanc de puscarie, care pana de curand a incalzit oasele romanilor-detinuti, ce astazi se odihnesc sub altarul bisericii. Aflu ca blocurile de sus apasa pe sute de oase. Victoria socialismului!
“Un netrebnic de calugar…”
Calugarul care iese in intampinare isi fereste cu smerenie, dar si spaima, mana pe care credinciosii se apleaca sa o sarute. “Nu sunt preot, doar un netrebnic de calugar”, spune batranul alb, cu centura groasa la mijloc care ascunde parca, nu stiu de ce, o autodetentie. “Daca va grabiti nu va spun nimic, daca vreti sa ascultati va rog sa ramaneti”. Se face liniste. Batranul inalta o cruce mare in aer si prinde a vorbi. Oamenii veniti parca in excursie se prabusesc repede sub lacrimile calugarului, el insusi coplesit de propriile amintiri. Chinul batranului devine suferinta tuturor. Vorbeste cu curaj, cu hotarare, cu smerenie in acelasi timp. Si cu multa lacrima in barba alba. Aflam in amanunt cum au fost chinuiti marii oameni ai tarii, ii pomeneste, ca intr-un pomelnic, pe toti cei care au patimit si au murit. Ne pre-umbla in biserica, apoi in Osuar, langa oasele de sfinti. Se aseaza pe un scaun. In fata, o usa de puscarie sprijinita de un perete. Priveste spre ea si povesteste in continuare, cu lacrima tacuta, aproape tihnita. Ofera apoi celor prezenti ulei din candela arzanda si cate o icoana.
Calugarul fost tortionar!
Ma intorc la Botosani tulburata, ochii si lacrimile batranului calugar tulbura inca si astazi. A doua zi, povestesc unui prieten preot despre drumul la Aiud si amintesc despre faptul ca am gasit acolo un om din alta lume. “Parintele Augustin?”, ma intreaba parintele. “E din Botosani, cred ca stiai”. Nu, nu cred ca era Parintele Augustin, era un calugar batran. “Aaa, Teodor Stanescu. Da, este calugar. A fost tortionar la Pitesti, s-a calugarit dupa 1990 si Parintele Iustin l-a trimis sa vietuiasca la Aiud”, imi spune parintele si ma cutremur. Caut pe internet numele si mi se confirma: Teodor Stanescu a fost unul dintre sefii-tortionari in Fenomenul de reeducare de la Pitesti. Unul dintre cei cruzi, calai, fara suflet si fara Dumnezeu…
“Cum ne-am despartit si cum ne intalnim…”
Iata povestea lui Aurel Suciu, in 2007:
“Urmand sa merg la simpozionul international de la Pitesti, am primit un telefon de la prietenul meu Nagy Geza de la Tg. Mures, astazi preot pensionar, ca sa ma roage sa citesc eu comunicarea lui la Pitesti, intrucat el nu se poate deplasa. Cu ocazia aceasta a facut si cateva remarci in legatura cu “reeducarea”, prin care am trecut impreuna. Si face remarca in legatura cu doi sefi-tortionari din camera in care am fost: C-tin Juberian si Tudor Stanescu, evidentiind cruzimea, sadismul lui Tudor Stanescu. Juberian a fost executat impreuna cu Turcanu, dar dupa parerea prietenului meu, trebuia executat mai degraba Stanescu, pentru rautatea si cruzimea lui. La monumentul de la Aiud, unde se savarsea slujba religioasa pentru sufletele celor de la “Dealul Robilor” si pentru cei din toata tara, era lume destul de multa. Desigur ca cei trecuti prin temnitele Aiudului sunt tot mai putini, dar mai vin membrii familiilor. Cum toti erau oameni in varsta era o problema de rezistenta a sta in picioare pe parcursul slujbei, intrucat erau doar doua banci. Multi s-au asezat pe iarba. A venit un calugar si ne-a chemat pe cativa sa mergem sa aducem banci. In timp ce mergeam, prietenul de langa mine m-a intrebat daca stiu cine este calugarul care mergea in fata noastra. Nu stiam. Am ramas rascolit cand mi-a spus ca este Tudor Stanescu. Am iutit pasii si ajungand langa el i-am spus cine sunt si am adaugat: “Cum ne-am despartit si cum ne intalnim”. A plecat capul. Am luat bancile si le-am dus unde era nevoie. Peste putin timp a venit si calugarul. M-am dus la el, l-am imbratisat si l-am sarutat pe amandoi obrajii… Cat a durat slujba, calugarul Stanescu s-a agitat, aparent fara rost, printre cei prezenti… Si astazi ma urmareste scena si tot ce ar putea semnifica… Caile Domnului…”
Iertarea. Calaul marturiseste, dar nu isi aminteste…
In aceste zile, in februarie 2011, a fost lansat oficial un film, regizat de Nicolae Margineanu, dupa un scenariu de Alin Mureşan, despre Fenomenul Pitesti petrecut intre anii 1949-1051, reeducarea avand drept scop distrugerea morala a detinutilor, daramarea intregului sistem de valori, neutralizarea vointei de libertate sau a oricarei trairi spirituale si credinte in Dumnezeu. Se pregatea nasterea “omului nou”, propovaduit de ideologia comunista.
La lansarea filmului, victimele marturisitoare inca pe pamant s-au intalnit cu proprii calai, unul dintre acestia… calugarul Tudor Stanescu.
Constantin (Tache) Rodas, una dintre victime, il vede si ii spune: “Cea mai grea a fost lovitura pe cap cu funia, mai tii minte? Ma gandeam ca pot sa ma loveasca oriunde, dar nu la cap, ca sa nu innebunesc”. Calugarul, astazi batran, cu barba alba, curata, nu-si aminteste. Cere insa iertare. Si este iertat. “Le-am multumit la toti cei care m-au batut si i-am intalnit dupa”, spune fericitul supravietuitor. Fericit pentru ca a cunoscut astfel frumusetea credintei, puterea lui Dumnezeu. Astazi, Tache Rodas isi imbratiseaza calaul…
Caile Domnului…
Tulburator destin! Un calau marturisitor, in smerenia credintei, isi duce veacul inconjurat de oasele victimelor sale… Fiecare zi este o noua marturisire a propriilor atrocitati… Fiecare noapte ascunde ceasuri de rugaciune, de planse iertari, in mireasca sfintilor de la Aiud. Ce frumoasa si tulburatoare poveste de viata, cat de coplesitoare truda crestina pentru un fost calau, sa jertfeasca pana la capatul vietii intru marturisirea si iertarea tuturor tortionarilor romani!
Autor: F.Tonita
Sursa: Calaul devenit calugar, imbratisat de propria victima! | Apărătorul Ortodox
Răspunde cu citat
Marcaje