PARAMAHAMSA YOGANANDA

1895 – 1952


”Indiferent de ceea ce tu percepi, fii conştient că există o, realitate mult mai vastă, care în această clipă îţi scapă. Indiferent de persoana cu care tu vorbeşti, imaginează-ţi că există o fiinţă invizibilă pentru cel care nu este receptiv la realitatea subtilă, care îţi vorbeşte prin intermediul acelei fiinţe. Indiferent de acţiunea pe care o realizezi, urmăreşte să percepi o altă prezentă alături de tine care te priveşte, te ghidează şi-ţi dăruieşte putere. În momentul în care priveşti în ochii oamenilor, fii conştient că primeşti prin intermediul privirii lor un mesaj de la Dumnezeu.”

S-a născut pe 5 ianuarie 1895 la Gorakhpur în nord estul Indiei, în apropiere de munţii Himalaya. Numele lui de familie era Mukunda Lal Ghosh. Tatăl lui, Bhagbat Charan Ghosh, era vicepreşedintele uneia dintre cele mai importante companii de căi ferate din India, această funcţie implicând numeroase deplasări, motiv pentru care familia a locuit succesiv în mai multe oraşe în timpul copilăriei lui Mukunda. Părinţii lui erau amândoi practicanţi Kriya Yoga şi discipoli ai lui Lahiri Mahasaya.

Încă din copilărie, Paramahamsa Yogananda a avut o credinţă puternică şi o frenetică aspiraţie către Divin. Având un înalt nivel spiritual, el îşi amintea fragmente din existenţa exterioară în care fusese un yoghin solitar pe vârfurile înzăpezite ale Himalayei şi suferea foarte tare din cauza neputinţei şi limitărilor pe care i le impunea micuţul lui trup. Dorinţa lui cea mai fierbinte era dintotdeauna să se întoarcă în Himalaya şi să găsească un Maestru spiritual care să îi ghideze mai departe practica spirituală.

Fiinţa care a luminat primii ani ai existenţei lui a fost Lahiri Mahasaya, Maestrul părinţilor săi, al cărui portret, aşezat la loc de cinste în altarul familiei, era obiectul contemplărilor şi devoţiunii lui zilnice. Pentru el Lahiri Mahasaya era o prezenţă vie, care îl ajuta întotdeauna în situaţiile dificile. În jurul vârstei de 8 ani, bolnav fiind de holeră asiatică, medicii declaraseră că nu are nici o şansă să supravieţuiască. În ciuda faptului, el s-a autovindecat în mod miraculos prin contemplarea plină de dăruire a fotografiei Maestrului.

Evenimentul tragic care a marcat profund copilăria lui Mukunda a fost moartea mamei lui, fiinţa care cu căldura, generozitatea şi afecţiunea ei însufleţea întreaga familie. La un an de la moartea mamei sale, pe când Mukunda avea 10 ani, Anata, fratele lui mai mare, i-a trimis mesajul pe care mama sa i-l încredinţase pe patul de moarte. Ea şi-a dorit ca fiul ei să ştie că Lahiri Mahasaya îi dăduse binecuvântarea sa pe când Mukunda era încă în faşă şi că îi prezisese că va fi yoghin, că va urma învăţătura sa şi că va aduce multe suflete în Împărăţia lui DUMNEZEU. Un alt sfânt care venise într-o zi în casa lor îi prezisese apropiata ei moarte şi o rugase să îi încredinţeze lui Mukunda o amuletă de argint pe care era înscrisă o mantră. “ El o va primi în momentul când se va simţi gata să renunţe la lume pentru a-l căuta pe DUMNEZEU”. Această amuletă i-a trezit lui Mukunda amintiri uitate din alte vieţi şi l-a însoţit şi protejat până în apropierea întâlnirii cu Maestrul său spiritual.

Într-adevăr, micul Mukunda era pregătit să renunţe la lume şi a încercat de mai multe ori să fugă în Himalaya, dar tatăl lui i-a interzis să facă acest lucru înainte de terminarea studiilor medii şi l-a adus înapoi de fiecare dată. Singura lui bucurie erau desele vizite pe care le făcea fiinţele sfinte care locuiau în apropierea casei lui.

După terminarea studiilor secundare, el a plecat la ashramul din Benares condus de Swami Deyananda, unde spera să se poată dedica meditaţiei. Dar a fost dezamăgit de disciplina strictă de acolo şi de faptul că o mare parte din timp era consacrată activităţilor gospodăreşti şi organizatorice. La scurt timp după aceea l-a întâlnit într-un mod miraculos pe Maestrul lui.

Acesta era Sri Yukteswar. Spre marea lui dezamăgire, tocmai când se bucura că scăpase de şcoală, acesta i-a cerut să urmeze studiile Colegiului din Calcuta, explicându-i:” cândva vei merge în Occident. Oamenii vor gusta mai bucuroşi înţelepciunea antică a Indiei dacă Maestrul hindus posedă o diplomă universitară”.

Natura lui Paramahamsa Yogananda era iubire şi devoţiune pură. În viziunea lui, dăruirea faţă de Divin ar fi însemnat o viaţă retrasă petrecută în meditaţie pe culmile munţilor, ceea ce nu corespundea misiunii sale. Sri Yukteswar a fost cel care, prin exemplul său strălucit, l-a pregătit pentru a-şi îndeplini misiunea ce implica o viaţă socială intensă şi dinamică. Maestru desăvârşit, aflat în permanentă fuziune cu Conştiinţa Cosmică, Sri Yukteswar nu neglija şi nu dispreţuia aspectele practice ale existenţei în această lume şi îşi modela discipolii în aşa fel încât ei poată face faţă în mod exemplar solicitărilor de natură socială.

În 1915, Paramahamsa Yogananda a absolvit Colegiul din Calcuta, după ce anii studenţiei îi petrecuse mai mult în ashramul Maestrului său decât în Universitate. Imediat după absolvirea Colegiului, el a făcut legământul de renunţare la lume şi a intrat în Ordinul Swami.

Doi ani mai târziu, în 1917, a înfiinţat o şcoală pentru băieţi la Dinika, în Bengal, urmărind să le ofere copiilor o educaţie cât mai complexă care să îi pregătească pentru o existenţă mai armonioasă şi dinamică atât în plan material cât şi în plan spiritual. A început cu şapte elevi, dar după un an, datorită generozităţii Maharajahului din Kasimbazar el a avut posibilitatea de a muta şcoala, care avea din ce în ce mai mulţi elevi, în palatul de la Ranchi. Programele pentru învăţământul secundar conţineau, pe lângă disciplinele curente, şi ore de agricultură, industrie, comerţ. Urmând idealul de educaţie al înţelepţilor, elevii învăţau şi metode yoghine de concentrare şi meditaţie, precum şi u sistem de educaţie fizică pus la punct de Paramahamsa Yogananda numit yogoda. Studiul era armonios îmbinat cu practica spirituală, precum şi cu munca fizică pe terenul agricol al şcolii şi cu treburile gospodăreşti. Paramahamsa Yogananda era foarte apropiat de elevii lui, înconjurându-i cu multă căldură şi afecţiune în timp ce le îndruma paşii spre atingerea idealului spiritual.

În 1920, Paramahamsa Yogananda a primit o invitaţie pentru a reprezenta India la Congresul Internaţional al Religiilor, care se ţinea în acel an la Boston. El a plecat în America, având atât binecuvântarea Maestrului lui spiritual, cât şi pe cea a lui Babaji, Mahavatarul veşnic tânăr, care l-a vizitat înainte de plecare, spunându-i:

“ Tu eşti cel pe care l-am ales pentru a răspândi în Occident Kriya Yoga. Cu mulţi ani în urmă l-am întâlnit pe gurul tău, Sri Yukteswar , la Kumbha Mela. Atunci l-am anunţat că te voi conduce la el pentru a te instrui. “.

Deşi oarecum inhibat la început de reputaţia materialistă a Occidentului şi de lipsa obişnuinţei de a vorbi în public, cu atât mai puţin în limba engleză, graţie inspiraţiei divine, Paramahamsa Yogananda şi-a îndeplinit în mod desăvârşit misiunea sa. Pe 6 octombrie 1920 a ţinut prima sa conferinţă în America, la Congres. El a rămas în America după închiderea Congresului şi a petrecut următorii patru ani în Boston ţinând conferinţe, deschizând cursuri de yoga şi publicând o culegere de poezii, Cântecele sufletului.

În 1924, a traversat America ţinând conferinţe în faţa a mii de oameni, turnea care s-a încheiat cu o vacanţă în nord, în Alaska. La sfârşitul anului 1925, cu ajutorul unor discipoli generoşi, şi-a stabilit reşedinţa pe Domeniul Muntelui Washington, Los Angeles. În toată decada 1920 – 1930, americanii, cu zecile de mii, au urmat cursurile sale de yoga. în 1929, Paramahamsa Yogananda le-a dedicat o nouă carte de rugăciuni, Şoaptele eternităţii.

În 1935, s-a întors în India la chemarea subtilă a Maestrului său, care se pregătea să părăsească această lume. În drumul spre India el s-a oprit mai întâi la Londra, apoi a străbătut împreună cu însoţitorii lui Europa, vizitând-o pe Therese Neumann, precum şi numeroase locuri sfinte de pe tot cuprinsul continentului. În India i s-a făcut o primire deosebit de caldă, iar reîntâlnirea cu Maestrul lui, Sri Yukteswar , a fost o emoţie şi o bucurie pe care cuvintele nu o pot reda. Scurta perioadă petrecută în India a fost una de activitate intensă, punctată de vizite la fiinţele sfinte pe care Paramahamsa Yogananda le îndrăgea atât de mult. El a participat cu o mare bucurie la ritualurile funerare ale Maestrului său, dar a avut bucuria de a-l reîntâlni după câteva luni, când Sri Yukteswar se materializează în mod miraculos în faţa sa, relevându-i unele mistere ale existenţei în lumile subtile superioare din punct de vedere spiritual şi demonstrând printr-o nouă experienţă nemurirea spiritului.

La sfârşitul anului 1936, Paramahamsa Yogananda se întoarce în America, după ce mai întâi ţine o serie de conferinţe la Londra. Discipolii care îl aşteptau în California construise între timp ashramul de la Encinitas, pe care i l-au oferit în semn de bun venit. În mijlocul splendorilor de pe malul Pacificului, Paramahamsa Yogananda a dus la bun sfârşit o operă proiectată de mai multă vreme: Cântecele cosmice – traducera în engleză şi muzica pentru aproape 40 de imnuri, unele originale, altele adaptări ale melodiilor străvechi. Opera sa mai include textul unei interpretări spirituale a vieţii lui IISUS care a apărut periodic în revista Self – Realization şi o traducere comentată a Bhagavad Gitei (1951). Paramahamsa Yogananda şi-a părăsit corpul fizic la 7 martie 1952.

Moartea sa i-a umplut de uimire pe discipolii occidentali, deoarece corpul fizic al Maestrului şi-a păstrat strălucirea şi prospeţimea nealterate după ce spiritul l-a părăsit. Sicriul a fost închis la 20 de zile după deces fără ca trupul neânsufleţit să prezinte cele mai mici urme de descompunere.



MAI MULT:https://liviugheorghe.wordpress.com/...rientale-ep-5/