Helena Rusz
Antiparenting




,,Moartea spune mult despre om. M-am convins că n felul n care moare un om se conţine și felul n care a trăit. nainte de a muri, tata a pus mna pe receptor şi a zis: Veniţi! Am impresia că mor!
Tata trăia singur ntr-un sat uitat de lume şi a murit singur. Toată viaţa a fost un nsingurat, dar a dorit să aibă spectatori la singurătatea sa. Şi a murit aşa cum a trăit. ntreaga sa viaţă a fost o demonstraţie. Şi moartea, tot la fel. El a dorit să demonstreze că nu se teme de moarte, la fel cum a dorit să demonstreze că poate trăi singur.
A trăit şi a murit aşa cum a vrut Atunci cnd m-a văzut pentru prima dată n rasă călugărească, tata a zis: "Ce ţi-au făcut popii? Ţi-au făcut vreo operaţie la cap, ca să-ţi scoată mintea? Că tu ai creierul prea mare pentru a crede n gogomăniile lor! Ca să trăieşti cu ei trebuie să ai creierul ca nuca. Ia fă aşa cu capul, nu sună creierul cnd se loveşte de cutie? Mai n scurt, eu am avut fiu, dar de azi nu mai am!"
nseamnă că nici eu nu mai am tată, i-am răspuns eu şi i-am ntins mna.
O să-mi fii iarăşi fiu atunci cnd o să vii aşa cum te-am ştiut!
Şi eu o să am tată atunci cnd o să vii la icoane, acolo unde o să fiu eu! Aşa ne-am despărţit. Eu am ieşit şi nu am mai comunicat n niciun fel vreme de şapte ani.
ntre timp tata mi citea cărţile. n orgoliul său, chiar spunea că sunt mai deştept ca el şi că e o mare victorie pentru popi să mă atragă de partea lor. Apoi am aflat că ntre timp a mai dat din cărţile mele unor profesori din localitate. Pe undeva se mndrea cu mine, dar asta nu repara relaţia dintre noi. Tata chiar mi-a tradus una dintre cărţi n rusă - "ntre Freud şi Hristos", şi asta fără să-l rog. n manuscrisul rămas am găsit o notă la o mărturisire pe care am intitulat-o Cu un sărut mai aproape de moarte. n dreptul ei tata a scris: Genial! E mai tare dect mitul lui Sisif al lui Camus! Apoi, n dreptul vreunei afirmaţii din aceeaşi carte: Pnă aici a fost bine, de aici ncepe gogomănia popească! Totuşi, dincolo de această preocupare aproape obsesivă pentru tot ce scriam eu, tata nu a părut că mă nţelege. EI nu-şi ngăduia să treacă dincolo de raţiune, pentru a privi viaţa ca pe o taină
l priveam pe tata mort n casa nencălzită şi chiar şi aşa mi se părea că noi doi continuam să ne demonstrăm unul altuia ceva. Era pentru prima dată cnd el nu răspundea. Nici nu era nevoie! Avea un avantaj vizibil n faţa mea. Avea avantajul major, experienţa majoră. Acum ştia totul, văzuse totul! Atta doar că nu putea vorbi. Chiar murise. Iar eu eram la fel de mort ca el. Am căzut n genunchi şi i-am sărutat mna mare, rece. Apoi mi-am lipit fruntea de dosul palmei lui şi i-am zis: Iartă-mă! Snt snge din sngele tău şi os din osul tău! Att mi-a venit să spun şi mi-am dat seama că această mărturisire biblică mi-a descoperit n acel moment taina vieţii şi a dragostei.

Era pentru prima oară cnd am fost sigur că tata mă aude şi mă nţelege. Niciodată nu a mai fost atta certitudine ntre noi doi. L-am nmormntat de Crăciun. Există tot felul de credinţe n popor că cei care mor n preajma unui mare praznic merg direct n mpărăţia Lui Dumnezeu. Se zice că atunci cerurile sunt deschise. Eu nu ştiu ce să zic despre această credinţă populară, dar că n acea zi cerurile au fost deschise, nu era nicio ndoială! Lumina cobortă din cer se lovea de zăpada albă şi totul era curat ca n copilărie
După multă vreme de frămntări, l-am visat pe tata n grădina casei de la Oricova. Era așa cum l ţineam eu minte din copilărie. S-a apropiat de mine şi mă privea. Eu eram mirat de apariţia lui.
Cum de ai venit?, l-am ntrebat. Păi ce, crezi că eu mi sunt autosuficient? Vin doar cnd mi se dă voie!- a răspuns tata. Ce m-a mirat era faptul că tata era smerit şi demn. n el nu mai era nicio urmă de trufie, era calm şi senin. Şi cum e? E bine?- l-am ntrebat eu. Da!- a răspuns tata. Dar spune, măcar acum m-ai nţeles? Da! Te-am nţeles! - a răspuns tata şi visul s-a terminat. Bucuria m-a trezit din somn.

A zice unui om Te iubesc! nseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mntuiască. n această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul? Poate că tocmai această dorinţă l face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre şi nu potrivit păcatelor? Dacă este aşa, atunci şi moartea şi are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit ndeajuns."

Ieromonah Savatie Baștovoi

din ,,Fuga spre cmpul cu ciori, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2012, pag. 176-180