Cetatea Halmyris - Murighiol




Cultura Turdaș - Vinča


Cetatea Halmyris, unde a fost descoperită cripta martirilor Epictet și Astion.




ncă o descoperire UIMITOARE din Romnia, despre care NU mai vorbește nimeni
La aproximativ 3 kilometri de satul tulcean Murighiol se află unul dintre cele mai importante situri arheologice de pe teritoriul țării noastre. Ne referim la cetatea Halmyris, unde a fost descoperită cripta martirilor Epictet și Astion.

Startul săpăturilor arheologice n cetatea Halmyris s-a dat n anul 1981, iar eforturile cercetătorilor nu au fost n zadar. Potrivit arheologilor, cetatea a fost locuită, inițial, de geți. n apropierea acesteia a fost descoperită și o așezare civilă de epocă romană. Aici, arheologii au găsit o incripție unicat care atestă existența “satului marinarilor”, fiind vorba despre aparţinători ai flotei dunărene Classis Flavia Moescia. “Situl arheologic, situat la 2,5 km est de satul Murighiol, este o puternică cetate romană şi romano-bizantină, sediu al unor unităţi militare şi staţie a flotei dunărene Classis Flavia Moesica; au fost dezvelite monumente de arhitectură militară, civilă şi religioasă”, spun reprezentanții Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea.
n 2000, arheologii au scos la lumină ruinele unei bazilici episcopale care fusese ridicată pe vremea mpăratului Constantin cel Mare. Mai mult, cripta de sub altarul lăcașului adăpostea moaștele primilor martiri creștini de pe teritoriul actual al Dobrogei, Epictet şi Astion. Rămășițele pămntești ale preotului Epictet şi ale monahului Astion, “martiri ai Halmyrisului din Scynthia”, păstrau, potrivit specialiștilor, “urme de violență extremă”. Pentru cinstirea memoriei acestora a fost ridicată Mănăstirea Halmyris, care adăpostește cele mai vechi moaște descoperite pe teritoriul țării noastre. “Viața și pătimirile sfinților mucenici au fost consemnate n Acta Sanctorum. (…)Tămăduirile și minunile sfinților, așa cum apar n Acta Sanctorum, ni-i nfățișează pe aceștia, nu doar ca pe mucenici, ci și ca pe mari doctori fără de arginți. (…) Comandantul militar Latronianus a poruncit să fie uciși, cei doi dndu-și sufletele, după mai multe chinuri, n anul 290. Sfintele lor moaște s-au făcut strălucitoare, iar cei ce se atingeau de ele erau vindecați”, scrie pe site-ul lăcașului de cult.


Mai mult:
Cetatea Halmyris