Rezultate 1 la 4 din 4

Subiect: Interviu despre pictura din Bucureşti a Părintelui Arsenie Boca

  1. #1
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    11.397

    Interviu despre pictura din Bucureşti a Părintelui Arsenie Boca

    Interviu despre pictura din Bucureşti a Părintelui Arsenie Boca

    Alexandru Valentin CRĂCIUN: Părintele Arsenie continuă să fie un personaj incomod. De ce continuă să fie incomod nu mă ntrebaţi, nu ştiu. Astea sunt reacţiile pe care eu le-am constatat pe teren. Ele oscilau aşa: de la teamă, suspiciune, pnă la refuz ncăpăţnat, adică negare. Deci părintele este şi temut şi contestat n acelaşi timp. De confraţii dnsului vorbesc. Cum mi-am explicat eu chestia asta?.. Din ce-am mai citit despre biografia dnsului, pentru că n-am avut privilegiul să-l cunosc n viaţă, s-a păstrat mentalitatea comunistă foarte mult n Biserică, iar pe de altă parte, prigoana pe care dnsul a suportat-o n tăcere, renumele pe care l-a avut n timpul vieţii, de om căutat de foarte multă lume şi de om văzător cu duhul ş.a.m.d., sunt lucruri care au fost foarte incomode şi pe care Biserica ncă nu şi le-a asumat. Dovadă: nu s-a ntocmit un dosar de canonizare a părintelui deşi, cu prisosinţă
    Reporter: Merită. Sfntul Ardealului, aşa i spunem noi. Nu ştiu dacă expresia e doar n ziarul nostru, sau, nu credA. V.: Eu sunt convins că există şi n Ardeal formula. n primul rnd n Ardeal. Este formula lor. Este cinstit, este venerat chiarSfntul ArdealuluiA. V.: Subiectul cel mai repede de tratat este pictura de la Ateneu a părintelui Arsenie Boca, pe care eu n-am avut ocazia s-o aprofundez şi să o compar cu datele care există. Pictura de la Ateneu este realizată ntre anii 1935-1937, de către profesorul lui Arsenie Boca de la Belle-Arte, domnul Costin Petrescu. La acea vreme, Arsenie Boca, pe numele lui de student, Boca Zian, era elevul profesorului Costin Petrescu la Belle-Arte, şi după mărturia unor colegi de pildă a lui Teodor Bodogae, părintele Arsenie Boca a pictat acolo, la Ateneul Romn. n ce sens a pictat? Părintele Arsenie a făcut Artă decorativăR.: Atunci nu era Artă murală? A. V.: Era şi pictură muralăR.: Dar dnsul a făcut Artă decorativă. A. V.: Da, asta a fost specializarea dnsului. Din anii 30, de la Belle-Arte. Deşi, a avut cursuri de sculptură, de desen, de esteticăR.: A făcut secţia de decorativă n loc de cea de [pictură] murală.A. V.: Da. E interesant, eu am fost la Casa Memorială Costin Petrescu, am vorbit cu nepotul lui Costin Petrescu, care trăieşte şi e tot arhitect, mi se pare. Chiar Costin Petrescu l cheamă. N-a găsit, din păcate, n nsemnările profesorului Costin Petrescu din acea perioadă, chiar n unele inedite pe care mi le-a dat să le consult Nu a găsit ceva care să ateste că Petrescu a lucrat cu părintele Arsenie Dar era ceva obişnuit n epocă. Un profesor, un artist mare, nu lucra singur. Mai ales o lucrare de asemenea anvergură ca cea de la Ateneul Romn.Costin PetrescuR.: Aşa se face şi azi.A. V.: Sigur că da. Este un lucru cunoscut n domeniu. Pentru a se putea identifica oarecum cu precizie contribuţia părintelui Arsenie la realizarea frescei de la Ateneu episodul Mihai Viteazul, acela este cel amintit, nu se specifică altele e vorba de intrarea lui Mihai Viteazul n Alba Iulia. Spun mărturiile contemporanilor că l-a pictat părintele Arsenie Boca. Şi cum se poate afla treaba asta? Eu n-am avut acces la nişte planşe mari. Pentru pictura n frescă, ele se făceau dintr-un material rezistent. Pentru a se imprima pe perete respectivul desen, ele erau perforate ntr-un anumit fel. Se poate constata cu oarecare precizie, prin compararea realizării finale cu aceste planşe, care e contribuţia părintelui Arsenie. Eu, cred, din cte am urmărit şi am putut să constat ntr-un mod empiricR.: Important e că s-au păstrat planşele. Unde s-au păstrat?..A. V.: Sunt la Casa Memorială Costin Petrescu, din B-dul Dacia, chiar la intersecţia cu Piaţa Romană, n casa lui Costin Petrescu.Casa Costin PetrescuR.: Da.A. V.: O clădire frumoasă, mi se pare că a fost chiar proiectată de dnsul, nu ştiuR.: Da.A. V.: Acolo, la subsol, s-au păstrat planşele. Eu n-am avut acces, pentru că, ele fiind foarte mari sunt imense şi sunt făcute sul ar fi nsemnat un efort destul de mare să mi le scoată de acolo, să mi le expună Dar totuşi se poate face chestia asta, dacă e gndită coerent, şi făcută cap-coadă! Ca teren de cercetare spun asta. Ce n-am putut eu să fac, a fost să compar aceste planşe cu realizarea de la Ateneu. Sigur, empiric, se pot face nişte analogii, nişte asocieri. Sunt nişte decoraţiuni acolo, specifice, să spun aşa pe care părintele Arsenie le-a tot folosit Dnsul avea un stil ncă de la vremea aia, vă daţi seama, avea douăzeci şi ceva de ani avea o pasiune pentru migală, avea cultul detaliului, să spun aşa. Şi al minuţiozităţii. Asta v-o spun ca domeniu pe care n-am reuşit să-l duc pnă la capăt. Sper că specialiştii se vor ocupa şi vor elucida această problemă!R.: De unde ştim că a lucrat la scena lui Mihai Viteazul?A. V.: V-am spus: părintele Teodor Bodogae, cel care a fost colegul părintelui Arsenie Boca la SibiuR.: Unde la Sibiu?A. V.: La Facultatea de Teologie. Părintele Arsenie, nainte să ajungă la Belle-Arte, a făcut Teologia la Sibiu. Şi spune părintele Bodogae că părintele [Arsenie] nsuşi i-a spus treaba asta!R.: Am nţeles.A. V.: E o mărturie, totuşi, credibilă.R.: Nici n-o mai punem la ndoială.A. V.: Dar merită aprofundată. Prin comparaţia unui ochi avizat, rămne de decelat n ce măsură şi ct la sută e contribuţia părintelui ArsenieR.: Poate ntr-un studiu pe care o să-l faceţi dumneavoastră. A. V.: Da, eu sper să-mi ajute Dumnezeu să ajung să am acces la acele schiţe, să fac nişte fotografii şi să compar după aceea la Ateneu. Am găsit bunăvoinţă, n orice caz, la ambele instituţii: şi la Ateneul Romn, şi la Casa Costin Petrescu. Pentru acest proiect. Dar rămne de văzut n viitor ce se va ntmpla. Acum, să vă spun de la ce a nceput totul, de la icoana de la Biserica Sf. Antonie. Biserica Sfntul AntonieR.: Da.A. V.: Este icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, icoană descoperită ntmplător de mine, ntr-o după-amiază din luna mai a anului trecut [2007]. Eram acolo n interes de serviciu v-am spus, lucrez la Administraţia Monumentelor, şi l căutam pe părintele paroh, să semneze o convenţie de restaurare a picturii interioare a bisericii.. Părintele paroh nu era n biserică, eu am intrat, am zis: Hai să aştept. Ăsta a fost primul gnd, să aştept Am văzut că nu apare, am vrut să mă nchin la o icoană, dacă tot am intrat n biserică! Şi m-am uitat aşa, n jur. Am aruncat o privire şi mi-au căzut ochii pe icoana sfintei Parascheva, pe care, deşi fusesem n repetate rnduri acolo, pnă atunci, n-o remarcasem. Atunci am remarcat-o, n momentul acela! De aceea, eu cred că a fost un moment ales! De Dumnezeu. De ce n-am descoperit-o mai devreme?! Sau mai trziu?! n momentul ACELA a trebuit să iasă la iveală lucrul ăsta. Trebuie să spun că sfnta Parascheva e ocrotitoarea familiei mele. Asta, pentru mine, contează n primul rnd. Asta m-a şi determinat să mă duc la ea, pentru că am recunoscut-o după siluetă, şi după o anumită poziţie specifică. Sfnta Parascheva e pictată ntr-un anumit fel: cu crucea n mnă, o poziţie foarte specială. Zic: E sfnta Parascheva, mă duc să mă nchin, e ocrotitoarea familiei mele! M-am apropiat, m-am nchinat La vremea aceea, icoana era situată n naosul bisericii, pe partea stngă, lngă o fereastră, ntr-o nişă cu fereastră, te puteai ruga oarecum retras, n linişte, la ea M-am rugat, iar cnd mi-am ridicat privirea, am ntlnit privirea sfintei, şi am avut această revelaţie, ăsta e cuvntul e singurul potrivit şi am zis: este opera lui Arsenie Boca! Nu a fost ideea mea. Eu consider că acest lucru mi-a fost dat. Asta e credinţa mea. Nu e o invenţie, nu e o speculaţie, n-a fost o analogie, o asociere, pur şi simplu am avut această revelaţie, o cutremurare, care m-a convins că este opera părintelui Arsenie! Deci am ştiut din momentul acela N-am avut argumente metodologice, sau tehnice, să spun aşa, dar n sinea mea am ştiut că e opera părintelui Arsenie!Icoana Sfintei Parascheva nainte de curăţareR.: Şi cum aţi reacţionat? Ce-aţi făcut atunci?A. V.: Primul lucru pe care l-am făcut, binenţeles, a fost să mă duc n Cancelarie, la părinţii care erau deja acolo, pnă să apară părintele paroh, şi să-i ntreb despre acest lucru. Părinţii mi-au spus că icoana este o donaţie făcută cu zeci de ani n urmă, deci bănuiesc că prin anii 70, pentru că s-a identificat după aceea şi perioada n care a fost pictată, o donaţie despre care nu se mai ştia nici cine a făcut-o, nici cnd anume a donat-o, bisericii. Asta e tot ce a putut să mi se spună: că este o donaţie, şi că Dnşii nu ştiau prea multe nici despre pictura părintelui Arsenie. n paranteză fie spus, eu fusesem la Drăgănescu de cteva ori şi aveam n minte cteva caracteristici ale stilului părintelui Arsenie, care sunt inconfundabile, şi care i dau nota specifică. Pictura părintelui Arsenie Boca este realizată de un artist şi de un vizionar. De un om care a vrut să transpună n pictură, şi prin pictură, o viziune pe care el a avut-o asupra sfinţeniei. Din punctul de vedere al Erminiei, al canoanelor ortodoxe, bizantine, este o pictură destul de controversabilă, pentru că, deşi se ncadrează tematic şi dogmatic fondului bizantin, ca realizare strict plastică şi ca transpunere, pictura părintelui Arsenie Boca este destul de greu de clasificat. După canoanele clasice, asta vreau să spunR.: Bine, acum eu am văzut doar albumul, e adevărat. Nu este nici prima, nici ultima pictură nebizantină ntr-o biserică, şi nu mă gndesc numai la Grigorescu, sunt şi pictori moderni care au făcut pictură foarte frumoasă. Dar atunci ce-o face att de specială? n afară de citatul acela foarte frumos pe care l-aţi dat dumneavoastră. Cum spunea părintele Arsenie, că el pictează sfinţiiA. V.: Aşa cum i-a văzut! R.: Foarte frumos a zis. Ce credeţi că o face att de specială?A. V.: Păi, ceea ce o face att de specială este viziunea care se ascunde n spatele ei! Faptul că e o pictură vizionară. Eu am spus treaba asta şi n articol, este pictura unui om care s-a transpus ntr-o anumită stare de vedere duhovnicească, şi a realizat Pictura lui se conformează acestui deziderat. Asta şi frapează la părintele, de fapt. Eu am spus că această viziune, şi ideea de contemplaţie mistică, toată viziunea e concentrată n chip, n ochi, n expresia feţei. n privire! Asta m-a frapat pe mine la icoana sfintei Parascheva, eu aşa am avut revelaţia cu pricina: m-am uitat n ochii ei! Atunci am avut această revelaţie, că nu poate fi dect opera părintelui Arsenie Boca. Deci: privirea, contemplaţia, viziunea
    R.: Era un chip strălucitorA. V.: Sigur că da, este imaginea, dacă vreţi, am spus-o şi n articol şi o s-o spun mereuR.: Spuneţi-o şi pentru noi, acum. Ca şi cum n-aţi fi scris.A. V.: Sigur. Este imaginea cea mai luminoasă a sfintei Parascheva pe care mi-a fost dat s-o ntlnesc. Ştiţi ce e interesant la ea? Faptul că icoana, aşa cum era expusă la vremea aceea, dar şi astăzi, din cte am constatat au mutat-o pe partea dreaptă după ce au curăţat-o icoana, ctă vreme nu este expusă n lumină iarăşi lumina, toate aceste simboluri vizuale nu emană propriu-zis o strălucire aparte. Lucru valabil şi pentru pictura părintelui de la Drăgănescu. Pare un pic ştearsă, un pic stinsă. Dar n momentul n care se aprinde o lumină şi se pune pe ea icoana străluceşte! Ceea ce vedeţi dumneavoastră aici, deşi e un pic falsă imaginea, pentru că imprimanta era stricată, a ieşit un pic pe verde, n imagine e galben, deci e strălucitor, e aur!Icoana Sfintei ParaschevaR.: Fondul fondul e de aur.A. V.: Este foiţă de aur. Lucrată n filigran O să ajungem şi la detaliile acestea. Sunt foarte importante. La părintele Arsenie totul e important! Imaginea pur şi simplu străluceşte. Dacă o să vă duceţi la Sf. Anton de curiozitate, şi vă recomand să vă duceţi acoloR.: Chiar acum mă duc, ca să mă apuc să scriu mai cu Mine mă duc, ca să pot să mă ncarc.A. V.: Neapărat! Şi să vă rugaţi la sfnta Parascheva să vă dea ncuviinţarea de a vorbi despre ea. Pentru că este o taină şi un miracol că s-a descoperit. Eu binenţeles că m-am rugat, iar la sfrşit am fost acolo să-i mulţumesc, pentru că DE LA ACEASTĂ ICOANĂ A PORNIT TOTUL. Icoana, aşa cum o s-o vedeţi la Sf. Anton, e realizată exact aşa cum e realizată pictura de la Drăgănescu. Atta vreme ct nu este lumină pe ea, pare smerită, culorile parcă sunt Părintele nu a folosit culoarea negru. N-a folosit negru. Din principiu. Avea un principiu, părintele Arsenie: nu folosea negru n pictură. Pare stinsă, cum să spun, e o nvăluire.R.: Da.A. V.: Dar n momentul n care se focalizează lumina pe ea Cnd au dezrămat-o părinţii, după ce au şters-o şi au curăţat-o A fost ideea părintelui, nu a mea. Părintele Gheorghe Zaharia. A scos afară icoana afară era o zi nsorită, superbă iar imaginea pe care o vedeţi aici este imaginea icoanei reflectată n soare. Aceste detalii de filigran, şi culorile care sunt foarte vii, sunt aşa pentru că lumina le scoate la iveală. Aşa cum este expusă acum icoana, ar trebui să i se găsească un loc special n biserică, pentru că altfel nu este bine pusă n valoare, după părerea mea. Ca şi pictura de la Drăgănescu. Dacă mergeţi acolo, o să vedeţi: cnd e lumina stinsă n biserică (adică doar lumina naturală), pare o pictură afumată, stinsă, voalată. n momentul n care se aprind luminile e o explozie!R.: HmA. V.: Aşa picta părintele Arsenie!R.: Ce frumoasă e! Spuneţi-mi, a bătut atunci o rază de soare pe icoană, cnd aţi avut acea revelaţie? Ce era, după-amiaza?A. V.: Da. Era la prnz. Vă spun, felul n care era expusă icoana atunci, ntr-o nişă, n spatele ei era o fereastră, iar pe cealaltă parte era fereastra cealaltă. Şi lumina bătea pe ea! Deci a fost o impresie care e de neşters, pentru mineR.: Spuneaţi că sfntul ocrotitor al familiei te alege el pe tine. Aşa a fost şi cu sfnta Parascheva? Cum v-aţi dat seama?..A. V.: ţi dai seama n momentele de CRIZĂ ndeosebi, cine ţi este sfntul ocrotitor. Pentru că acela intervine pentru tine! naintea lui Dumnezeu. n momentul n care treci printr-o mare criză un deces, o boală, o ncercare la serviciu, n familie, un divorţ, un copil n momentele acestea limită ţi dai seama cine este sfntul tău ocrotitor. Pentru că i simţi lucrarea! Pe pielea ta. Da. n momentele acestea ţi dai seama. Iar sfnta Parascheva a intervenit n viaţa familiei mele n momentele de criză. Mai mult nu vă spun: au fost momente de criză şi atunci am simţit lucrarea ei!R.: Da.A. V.: V-am spus: eram şi sunt foarte legat După părerea mea, icoana părintelui Arsenie Boca este icoana absolută a sfintei Parascheva. Dincolo de această imagine a sfinteiR.: Icoana absolută a sfintei Parascheva, ia uite ce frumosA. V.: Sintetizează tot, toată viaţa sfintei Parascheva: fecioria ei, curăţia, vrsta ei foarte fragedă, atitudinea aceasta de jertfire de sine, de răstignire, privirea care trece dincolo de tine Eu zic că o icoană mai completă nu există. Şi nu va mai fi! Părintele Arsenie, sfinţii pe care i-a pictat, i-a văzut. Asta spunea el, de fapt. Sunt mai mult dect nişte simple aproximări, sunt ntrupări ale unor tipuri, să zic aşa. Ale unor tipuri: tipul fecioriei, al jertfei şi aşa mai departe. Sunt multe de spus despre această icoanăIcoana Sfintei Parascheva n timpul curăţăriiR.: Deci interesant, după articolul dumneavoastră din Lumea Credinţei venea multă lume
    A. V.: Da. Valuri de oameni, după expresia părintelui Gheorghe. Au venit cteva valuri de oameni şi au ntrebatR.: Şi ce făceau, se rugau?..A. V.: Nu. Au ntrebat: Vrem să ştim unde este icoana sfintei Parascheva! Ei nu ştiau că există n Bucureşti o icoană a părintelui Arsenie Boca. Au vrut s-o vadă! Şi atunci părinţii au scos-o de acolo, pentru că era un pic ferită, v-am spus, de lume Au pus-o pe partea dreaptă, ca tot cel ce vine să se nchine. Şi mi-a povestit cineva care a fost acolo că multă lume vine, şi face fotografii cu icoana sfintei, şi le sfinţeşte chiar acolo. Deci lumea simte nevoia să aibă n casă o icoană pictată de părintele Arsenie.R.: Sfinţeşte fotografiile?A. V.: Le nrămează, le sfinţesc, da Lumea deja simte lucrarea acestei icoane. Eu sunt convins că ea [sfnta] a ales momentul n care să iasă la iveală!R.: Aţi spus că vin cu precădere credincioşi care, la rndul lor cred n părintele Boca.A. V.: Absolut. Sută la sută, pentru că ei vin să-l vadă pe părintele Boca, de fapt. Eu zic că este, pe de o parte, lucrarea sfintei Parascheva, evident, şi pe de altă parte, lucrarea părintelui Arsenie Boca. Pentru că oamenii aceştia care vin şi care vor să vadă, vin n primul rnd pentru că n Bucureşti nu se ştie nimic de părintele Boca. Sunt oameni care, de obicei, nu au avut posibilitatea să ajungă la Prislop, sau la Drăgănescu, sau dimpotrivă, sunt oameni care au fost acolo şi vor să vadă şi n Bucureşti ceva pictat de părintele ş.a.m.d. Această icoană face parte din fenomenul legat de persoana părintelui Arsenie Boca. Asta trebuie spus.R.: Da. Să revenim la povestea ei. Spuneaţi că v-aţi dus imediat laA. V.: Imediat ce am avut această revelaţie m-am dus la Cancelaria bisericii, şi am discutat cu părinţii de acolo. Mi s-a spus că e o donaţie, că nici dnşii nu ştiu prea multe, nu s-au păstrat documente Pur şi simplu a fost o donaţie. Mai multe nu mi-au spus. Eu eram n continuare foarte intrigat, pentru că nu primisem un răspuns satisfăcător. A doua zi am revenit, am făcut foarte multe poze cu ea, şi m-am dus la Drăgănescu! Drăgănescu este, după cum se ştie, biserica pictată n ntregime de părintele Arsenie Boca. Singura biserică pictată n ntregime de părintele. M-am prezentat acolo, cu tot felul de ntrebări n gndul meu, n mintea mea, şi

  2. #2
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    11.397
    Biserica DrăgănescuR.: La părintele…
    A. V.: Părintele Lucian. Lucian Răzvan Petcu.R.: Cţi ani are părintele?A. V.: n jur de 40 de ani, n orice caz, nu asta este important. Important este că părintele Lucian este „pus” acolo de părintele Arsenie. „Pus” ntre ghilimele, binenţeles, pentru că părintele Arsenie nu putea să „lase” pe oricine acolo! V-am spus, eu deja fusesem acolo de cteva ori, mă cunoşteam bine cu părintele. I-am arătat fotografiile, n biserică fiind şi soţia dnsului, doamna preoteasă, şi am asistat la o chestie foarte interesantă… Au avut şi dnşii „revelaţia” pe care am avut-o eu, numai că „n trepte” (rsete). Adică, ceea ce am avut eu dintr-o dată, dnşii au avut gradat. Au luat-o sistematic. Asta mi-a prilejuit şi mie o analiză aprofundată… Fiecare amănunt contează. Tehnica aceasta, pe care părintele Arsenie a luat-o din anii ’40, această filigranare a fundalului, modelul din fundal… Trebuie spus că părintele Arsenie Boca, n perioada interbelică, prin anii 1938-1939, fusese la Chişinău, n Basarabia, unde nvăţase metaloplastia, pictura aceasta n foiţă de aur. De acolo, se pare (zic eu, dar se poate documenta treaba asta), a venit cu aceste tipare pentru decoraţia fundalului. Şi… eram acolo [la Drăgănescu], asistam, n-am ncercat să-i influenţez n niciun fel, le-am spus: „Uitaţi, mi se pare că e opera părintelui Arsenie Boca. Rogu-vă, daţi-vă cu părerea şi spuneţi-mi dacă bat cmpii sau ce se ntmplă”. Şi au luat-o amănunţit. Au comparat-o cu pictura de la Drăgănescu, şi n special cu o imagine tip medalion a sfintei Parascheva, realizată după acelaşi tipar. Şi au ajuns şi dnşii la concluzia că toate amănuntele: mătăniile, crucea, gestul, mna, chipul, sprncenele, felul cum sunt realizate, indică…R.: Mătăniile aţi spus?A. V.: Nu n fiecare icoană, sfnta Parascheva are mătănii. La părintele Arsenie…R.: ntotdeauna are.A. V.: Da. Şi la Drăgănescu şi aici. Amănuntul care este bulversant şi izbitor, care nclină total balanţa n favoarea părintelui Arsenie, este faptul că litera „S” este frntă! Acest tip de scris se mai poate ntlni, deşi cu mici diferenţe, n pictura de biserici de la noi, dar „S”-ul este frnt doar la părintele Arsenie. ntotdeauna. Asta-i „semnătura” părintelui. După părerea mea. Indiciul că e pictat de părintele, este frnt „S”-ul! E singura literă pe care a frnt-o! Este din două părţi: partea de sus şi partea de jos. E frntă… Da. Părintele şi-a stilizat scrisul, n decursul anilor, pentru că era un perfecţionist, şi a ajuns la un caracter, zic eu, unic. Care se poate observa la Drăgănescu. Ce să vă mai spun? Au ajuns şi dnşii la concluzia că nu poate fi dect opera părintelui Arsenie Boca. Mi-au şi spus: n proporţie de 100%. Erau convinşi. Ulterior, aveam să aflu, tot de la părintele Lucian, că ucenicul părintelui Boca din perioada aceea, părintele – acum episcop de Vrşeţ – Daniil Partoşanul, imediat ce a văzut fotografia cu icoana, a spus că este 100% opera părintelui Arsenie Boca. Deci a recunoscut-o şi sfinţia sa. Dnsul a asistat la pictarea bisericii de la Drăgănescu. A stat lngă părintele şi a văzut. Această icoană va avea un destin – din acest moment n care s-a făcut legătura cu părintele Arsenie Boca – va avea un destin foarte interesant n Bucureşti, pentru că, să nu uităm, este expusă n biserica din „buricul” Bucureştiului, Biserica Domnească a Curţii Vechi. Este considerată cea mai veche ctitorie a oraşului. Lucru care nu este ntmplător. Părintele Arsenie Boca se află n mod simbolic n Bucureşti n această biserică, şi are o lucrare chiar din inima Bucureştiului. Da. Ce pot să vă mai spun este că ntr-adevăr, după ce am scris articolul şi am relatat povestea acestei icoane, foarte succint, părintele [Gheorghe Zaharia] mi-a mărturisit că există oameni care vin acolo special ca să se nchine la această icoană.R.: Asta voiam să vă ntreb: sunt doar bucureşteni, sau sunt şi din afara oraşului?A. V.: Eu personal am asistat la o vizită făcută de nişte srbi, n Bucureşti, care au ţinut să vadă această icoană. Şi cărora le-am şi dat explicaţiile de rigoare. Părintele Arsenie este deja un fenomen care a depăşit graniţele Romniei. Pot să v-o spun. Vin oameni…R.: Srbii ştiau de Arsenie Boca?A. V.: Da!R.: De altfel, ei sunt şi foarte legaţi de sfnta Parascheva, asta m-a lămurit părintele Daniel Benga.A. V.: Sigur că da. Este o dublă motivaţie pentru ei. Şi au ţinut să vadă această icoană!R.: Dar ştiau de părintele Boca.A. V.: Da.R.: A depăşit graniţele ţării. Faima dnsului, numele dnsului…A. V.: Este faima sfinţeniei de fapt, care nu are graniţe geografice. Eu sunt convins – iar ăsta e ultimul cuvnt pe care pot să-l spun despre această icoană – sunt convins că va avea un destin la nălţimea celui care a pictat-o.………………………………………………………………………….R.: Mai avem un apendice, pentru că aţi nceput data trecută să-mi povestiţi ceva. Aveaţi o bănuială, că ea a fost pictată…A. V.: Da, aceasta sigur este o deducţie, dacă vreţi. Părintele Boca a realizat această icoană n perioada n care lucra la Atelierele Patriarhiei de la biserica Schitul Maicilor din Bucureşti.R.: Unde e Schitul Maicilor?A. V.: Schitul Maicilor este o biserică aflată n zona Uranus-Izvor, pe lngă Palatul Parlamentului, unde s-a demolat masiv. Aşezămntul unde a lucrat părintele nu mai există, l-au demolat comuniştii n ’82. Erau Atelierele Patriarhiei…R.: Era schit, sau ce…A. V.: Da, a fost schit de maici. De aceea se şi numea Schitul Maicilor.R.: Pnă n ’82?A. V.: Nu. E o biserică veche, vă daţi seama. Rămăsese doar biserica, cu Atelierele Patriarhiei n jurul ei… care au funcţionat acolo pe vremea lui Iustinian.Schitul Maicilor şi Atelierele PatriarhieiR.: Ateliere de icoane?A. V.: De icoane, de lemnărie, obiecte de cult…R.: Deci acolo au fost, că pe urmă le-a dus la Plumbuita. Dacă or mai fi acolo…A. V.: Da, le-au mutat. Asta a fost pe vremea patriarhului Iustinian.R.: „Iustinian cel luminat”, să zic…A. V.: „Iustinian cel mare” (rsete).R.: Da, că după aia au nceput [demolările], el avea personalitate.A. V.: După moartea lui, da… El i-a ţinut n fru pe comunişti. Nu mai există, din păcate, Atelierele.Atelierele Patriarhiei n timpul demolării (1982)R.: Să mai sistematizăm o dată cadrul n care a venit părintele Arsenie n Bucureşti, dacă nu vă supăraţi. Ieşise din puşcărie, părintele?A. V.: Nu. S-o luăm cu nceputul. n 1959, părintele a fost izgonit din mănăstirea Prislop.R.: ncă nu făcuse puşcărie?A. V.: Făcuse puşcărie n anii 50, la nceputul anilor 50. Timp de un an. La Canal a fost. La Prislop a stat din 49 pnă n 59 mi se pare. n 59 a fost scos, nainte chiar să apară decretul acela celebru, cu scoaterea călugărilor din mănăstiri. Dnsul a venit n Bucureşti.R.: Avea dreptul să slujească?A. V.: Nu avea dreptul să slujească. Trebuie spus acest lucru – era civil n Bucureşti. Dar pnă n 59 a slujit la Prislop, a fost stareţul mănăstirii. Apoi a fost duhovnicul mănăstirii.R.: La Smbăta a fost nainte?A. V.: n anii 40. Pnă n 49, cam aşa.R.: Şi a fost scos fără drept să mai slujească şi nici să picteze, nu? Interdicţia de a picta…A. V.: Nu. Interdicţia de a picta nu poate fi dată de Biserică. De pictat poate picta şi un laic. Biserica i-a interzis părintelui Arsenie dreptul de a sluji. Ca preot.R.: A fost scos de la Prislop şi dnsul a venit de bunăvoie n Bucureşti?A. V.: Da, a venit de bunăvoie. nsă trebuie spus că n acea perioadă, 1959-1961, părintele a realizat fresca de la Sf. Elefterie-Nou. ncepnd din 1961 este angajat al Patriarhiei Romne la Atelierele din incinta Schitului Maicilor din Bucureşti, ca pictor. Deci nu avea nicio legătură cu slujirea dnsului n biserică. Dar a fost angajat ca şi pictor bisericesc.R.:La Drăgănescu cnd ajunge?A. V.: La Drăgănescu ajunge n 1967-1968 şi stă acolo pnă n 89. Cu ntreruperi, binenţeles. Pentru că tot timpul mergea la Sinaia, la „metocul” mănăstirii Prislop de la Sinaia.R.: Avea drept să slujească?A. V.: Nu a mai avut dreptul să slujească. Trebuie spus acest lucru, care este cutremurător, după părerea mea: acest om cu vocaţie liturgică, pastorală, o personalitate extraordinară, care a catalizat mii şi mii de oameni, masse ntregi, şi la Prislop şi la Smbăta de Sus, acestui om i-a fost interzisă slujirea n biserică.R.: Pnă la moartea lui.A. V.: Pnă la moartea lui. Acest lucru rămne, după părerea mea, o pată pe obrazul Bisericii Ortodoxe Romne. Nu a venit [propriu-zis] doar din partea Bisericii, dar Biserica s-a conformat, şi a interzis acestui om de mare vocaţie, slujirea n biserică.R.: Şi la Prislop ce s-a ntmplat, de a fost izgonit de acolo?A. V.: La Prislop, se repeta istoria de la Smbăta. Venea lume…Mănăstirea PrislopR.: Se golea Braşovul, mi spunea cineva.A. V.: Exact. Era un fenomen care se crease n jurul persoanei părintelui. Şi părintele devenise incomod. Pentru regimul comunist. Veneau masse ntregi de oameni, şi la Prislop. l căutau, se ntmpla ce se ntmplase şi la Smbăta. Deci n-au reuşit, prin mutarea părintelui la Prislop, să mpiedice acest fenomen de anvergură care a existat n jurul părintelui. Şi pur şi simplu l-au „demis” de la Prislop. Părintele ncepe [deci] pribegia n Bucureşti, care a durat cţiva ani, pnă s-a angajat la Patriarhie. n acest interval, 61-67, ct timp a lucrat, oficial, ca pictor bisericesc la Atelierele Patriarhiei, poate fi ncadrată şi realizarea acestei icoane [a sfintei Parascheva]. Această icoană a fost o comandă. Cam aceasta ar fi povestea legată de icoana sfintei Parascheva. Mai multe detalii nu se pot şti deocamdată, eu sunt convins că ele vor ieşi la iveală, dacă va fi nevoie să iasă, vor ieşi. Nu prin mine, prin alţii………………………………………………………….R.: Aţi cercetat Arhivele… care sunt n Piaţa Amzei, dacă nu mă nşel, nu?A. V.: De fapt, sunt spre Str. General Berthelot. n zona veche, pe Str. General Budişteanu, mi se pare.R.: E chiar lngă facultatea lor.A. V.: Da.R.: Şi acolo de ce v-aţi dus? Mi-aţi spus că aţi avut nişte revelaţii zguduitoare, dacă aţi putea să mi le spuneţi… Data trecută nu mi le-aţi putut spune, acum nu ştiu…A. V.: Eu vi le pot spune, dar nu ştiu dacă dumneavoastră o să le puteţi „spune”.R.: Să ncercăm şi să vedem.A. V.: Haideţi să vă spun: ce poate să apară. Am fost la Arhivele Universităţii de Belle-Arte. Belle Arte (vechiul sediu)R.: Cnd asta, tot anul trecut?A. V.: Binenţeles.R.: A fost anul dumneavoastră „de graţie”, să spun aşa.A. V.: Eu zic a fost anul Părintelui (rsete). Eu nu mi programasem treaba asta, pur şi simplu am sunat acolo, şi mi s-a făcut legătura cu un domn, care mi-a făcut legătura cu o doamnă, care era şi soţia dnsului. Doamna se ocupa de arhive, şi… Graţie dnsei am avut acces la acele arhive. (…) Părintele Arsenie mi-a deschis porţile. Altfel nu aş fi avut acces „pe viu” la acele documente. Poate niciodată.R.: De ce, pentru că nu eraţi autorizat?A. V.: Eram autorizat!! Dar, mi-ar fi arătat ei ct ar fi vrut să-mi arate, nu ct ar fi vrut Părintele să-mi arate. (…) Oamenii trebuie menajaţi. Ce pot să vă spun eu, şi ce poate fi povestit: am ajuns acolo printr-un miracol, am avut acces la arhivă printr-un miracol. Informaţia care trebuie spusă, pentru că părintele a vrut să se ştie, este că studentul Boca Zian a absolvit Academia de Belle-Arte cu calificativul „Foarte bine”, deci nu a fost un mediocru, a fost un student foarte bun… Avea rezultate foarte bune: nu există menţiunea „slab”, nici vorbă. Există doar „bine” şi „foarte bine”. A participat la cursuri de estetică, de istoria artei, de sculptură, de modelaj, desen ş.a.m.d. Peste tot, rezultate excepţionale. Aici vreau să vă spun şi părerea mea: părintele a fost un om dotat nu numai duhovniceşte, ci şi nativ, ca fond artistic. Ca talent nativ, era un om nzestrat.Belle Arte (vechiul sediu)R.: Poate de aceea a simţit nevoia să facă Belle-Arte, nu?A. V.: Se pare că a făcut [Facultatea de] Belle-Arte la recomandarea Mitropolitului Nicolae Bălan. Este cunoscut n epocă talentul părintelui de a picta, de a sculpta şi chiar de a cnta la flaut. Se spune că părintele cnta la flaut. Avea talent muzical, deci [era] o sensibilitate artistică. Asta trebuie spus. Am avut acces la arhivă, şi am reuşit să văd acele documente, n faţa cărora am avut o emoţie, ca şi n faţa icoanei sfintei Parascheva, de altfel: să văd semnătura părintelui, şi să mă simt „contemporan” cu părintele. Am văzut şi un exemplar după Diploma de absolvire a dnsului. Exemplarul care a rămas la facultate, ca dovadă că părintele ntr-adevăr a absolvit Facultatea de Belle-Arte. Semnătura părintelui m-a impresionat.Foaia matricolă a Părintelui Arsenie (Boca Zian)R.: Dacă e numai atta, faptele sunt pozitive…A. V.: Atta este ceea ce poate fi povestit despre acest lucru. Restul nu poate să apară.Biserica Sf. Elefterie-NouR.: La Elefterie, s-a ntmplat după…A. V.: După icoana cu sfnta Parascheva.R.: Cnd anume?A. V.: n vară. Lunile iunie-iulie. Ale anului trecut, 2007. S-a ntmplat n modul următor: am mers, binenţeles, pe urmele părintelui Arsenie prin Bucureşti, şi am ajuns şi la Biserica Sf. Elefterie-Nou. Pentru că, ştiam din cărţile pe care le consultasem că părintele a pictat acolo. Nu ştiam ce anume a pictat, ct a pictat, cum a pictat…. Am fost să văd. Mai ales că, eram intrigat chiar de la Drăgănescu, de faptul că părintele Lucian fusese acolo, la Elefterie, şi comparase fresca din altar, cu schiţa n cărbune, realizată de părintele Arsenie. Iarăşi e o poveste cu această schiţă, cum a fost găsită şi recuperată printr-un miracol, la Drăgănescu. Nu se ştia de ea. Vedeţi? Sunt lucruri despre care nu ştie nimeni, nimic. Dar totuşi ele ies la iveală. Aceste lucruri de care nu ştie nimeni, sunt lucruri extraordinare, sunt revelaţii. Aşa a fost şi cu această schiţă n cărbune. A fost găsită la Drăgănescu de părintele Lucian, ntr-unul din multele suluri imense, de trei metri şi ceva, care erau depozitate acolo. A fost recuperată printr-un miracol, n sensul că era ct pe ce să fie distrusă pentru totdeauna, aruncată n foc, mpreună cu restul sulurilor. Şi n ultimul moment, a fost deschis acel sul şi s-a văzut că este o schiţă. Şi s-a salvat. Este imensă, are peste trei metri, şi reprezintă, după ct se poate constata, PROIECTUL cu care părintele Arsenie Boca s-a prezentat la Sf. Elefterie-Nou, pentru realizarea frescei din altar.Schiţa de proiect[continuare]: Este absolut identică sub raport tipologic, cu fresca de acolo. Am ajuns la Elefterie un pic intrigat, voiam să constat „pe viu” ce a pictat părintele Arsenie acolo. Am intrat n biserică, era slujbă. Cred că era Sfntul Maslu. Da. ntr-o zi de vineri. Şi cum am intrat, m-a intrigat. Trebuie spus că fresca din altarul de la Elefterie este una monumentală, poate cea mai impunătoare din Bucureşti, cu Maica Domnului şi Pruncul. Sincer vă spun. Este cea mai mare pe care am văzut-o. Şi ca realizare [artistică] e impunătoare… Maica Domnului cu Pruncul plutind pe norii cerului, nişte nori fumurii, care mie mi evocă o lume n derivă… Parcă sunt nori de după bombardamente, un negru murdar, un gri murdar. Şi Maica Domnului, suverană, pluteşte pe acest fundal apocaliptic… Mai există o realizare la Drăgănescu, tot de părintele Arsenie Boca, n care nvierea lui Hristos este pictată pe un fundal apocaliptic. Toată lumea e n flăcări, iar Hristos e deasupra. Moarte, snge, suferinţă şi deasupra, biruinţa nvierii. Pe un fundal de Apocalipsă. Acest contrast… Am ajuns acolo, v-am spus, şi m-am cutremurat, pentru că fresca este iluminată superb, absida altarului e imensă… Ceea ce m-a frapat şi m-a răvăşit a fost Pruncul! Pentru că nu ştiam cum să-l „clasez”. Imaginea Maicii Domnului este un pic mai neoclasică, să zic aşa. Destul de conformă cu un anumit stil neobizantin, de sfrşit de secol XIX. Pruncul, prin veşmntul şi atitudinea lui… (n Biserică se numeşte „Veniţi la Mine!”) M-a intrigat acest veşmnt al Pruncului, atitudinea cu braţele deschise, aproape de cruce, mai ncolo mi s-a revelat şi treaba asta cu crucea… E atitudinea christică, prin excelenţă. Eram un pic contrariat. Şi mi-am pus, pentru prima oară, problema dacă este sau nu opera părintelui Arsenie Boca. Pentru că eu ştiam că părintele picta foarte transparent, nu folosea culori grele, nchise, nu accentua foarte mult culorile… Tonurile lui sunt calde, armoniile sunt plăcute, mngie privirea. Nu sunt foarte ncărcate cromatic. Ori, această pictură este una densă. Ăsta-i cuvntul: densă. Aveam să aflu că părintele Arsenie a fost angajat la Sf. Elefterie ca pictor secund. El a fost cel care a venit cu proiectul, viziunea este a lui, clar, conform cu schiţa n cărbune care s-a păstrat. Se poate constata de către specialişti. Dar realizarea propriu-zisă, expresivitatea feţei şi a minilor, este şi nu este părintele Arsenie. Se vede că părintele a completat, dar şi că aportul dnsului este mai puţin de 100%.Biserica Sf. Elefterie: interiorR.: Mna ntia fiind, hai s-o mai spunem o dată…A. V.: Vasile Rudeanu. Altarul şi pereţii laterali. Patriarhul Iustinian a vrut ca această pictură să fie executată de elevii lui Costin Petrescu. Rudeanu fiind şi el elevul lui Costin Petrescu. Deci lucrurile se leagă. Nu e ntmplător că şi părintele Arsenie a pictat acolo.R.: Restul bisericii?..A. V.: Restul bisericii a fost pictat de Iosif Keber. n anii 70. Pentru că Vasile Rudeanu a murit n anul 1965, de o boală foarte grea. Nu a reuşit să finalizeze… Eu cred că această pictură ar trebui analizată de o comisie – nu de un singur om – de o comisie de specialişti care să „cearnă” şi apoi să dea un verdict. Pentru că lucrurile se pot discerne. Dar trebuie analizate! Ct la sută este aportul părintelui Arsenie, ct este aportul lui Rudeanu, ct este Iosif Keber ş.a.m.d. Iosif Keber e cel mai uşor să-ţi dai seama, pentru că a pictat ntr-un stil diferit de cei doi. Keber era un fel de „pictor oficial” al bisericilor din perioada comunistă. Era „agreat”, să zic aşa.R.: Am nţeles. Interesantă chestia asta, da…A. V.: Să continuăm povestea. Eram intrigat de acest lucru şi am nceput să-mi pun ntrebări: ntr-adevăr, să fie mna părintelui Arsenie Boca? Ce-i cu veşmntul ăsta?! Mă intriga, nu ştiam cum să-l clasific.R.: Veşmntul Pruncului?A. V.: Da.R.: Dar ce vedeaţi n momentul acela la veşmnt? Că ştiu, din ce am citit, şi din ce mi-a mai povestit părintele Dragomir, a fost o revelaţie n trepte.A. V.: Da. Prima „treaptă” a fost un fel de nedumerire. Mi se părea un element atipic, ăsta-i cuvntul. Părintele Arsenie are multe elemente atipice n pictura dnsului. Mi s-a părut că trebuie cercetat şi aprofundat subiectul. Am avut o discuţie cu un părinte de acolo, binenţeles că am primit un răspuns negativ, descurajant. Am ntmpinat un refuz.R.: Ce fel de refuz?A. V.: Mi s-a spus că ar fi mai precaut din partea mea să spun că părintele Arsenie doar „se pare” că a pictat acolo. Deci nu că e ceva sigur: se pare. Am fost indus pe un drum al ndoielii: domnule, să nu insist prea mult. Să spun că „se pare”. Binenţeles, m-a descumpănit treaba asta şi am plecat total „ntors”. N-am putut să fac nicio fotografie, şi nici nu era momentul atunci… Pentru moment, mă gndeam să abandonez. Să nu mai menţionez acest lucru n articolul la care lucram de cteva luni de zile… Pnă ntr-o noapte, pe la orele trei, trei şi ceva… Vă spun, pentru că noaptea aceea n-am s-o uit toată viaţa: eram ntr-o stare de surescitare, dar nu mă gndeam propriu-zis la părintele Arsenie Boca şi nici la pictura din altar. Eram surescitat n legătură cu articolul pe care l scriam şi pe care nu mai reuşeam să-l finalizez. Pentru că, de fiecare dată, descopeream altceva, altceva, altceva. l modificam din două n două zile. Pe la orele trei, am avut această revelaţie, nu pot s-o numesc altfel: am realizat, dintr-odată, că veşmntul Pruncului este O ZEGHE. Nu mă ntrebaţi cum, pentru că, v-am spus, nu mă gndeam la aşa ceva. Nu e o speculaţie treaba asta, e o descoperire, pe care am făcut-o instantaneu. Mi-a fost dată. Nu pot să vă spun mai mult, pentru că nici eu nu ştiu mai mult. Tot ce pot să vă spun e că, la orele trei şi ceva noaptea, am realizat că acel veşmnt, de care eu, ntr-adevăr, fusesem iniţial contrariat – dar att – este o zeghe. Binenţeles că am sărit din pat, am făcut cteva metanii… Pentru că e singura atitudine recomandată n astfel de cazuri. Nici nu poţi să faci altceva, de fapt. Eventual să te dai cu capul de pereţi, dar nu e recomandat! Ai primit ceva. ţi dai seama că nu este al tău, nu e ideea ta, descoperirea ta. ţi este dat acel lucru, te depăşeşte infinit. Şi atunci, te pleci n faţa a ceea ce ai primit. E singura atitudine posibilă: metania, care este o plecăciune pnă la pămnt.Pruncul Iisus n ZegheR.: Dar acuma mi se pare evidentă [zeghea]…A. V.: Acum, da. La vremea aceea, nu (rsete).R.: Iar pe de altă parte, ca să vă provoc, se spune că ora trei este ora diavolului.A. V.: Era chiar trecut de orele trei.R.: Ei, atunci n-a fost diavolul (rsete).A. V.: Se poate să fi fost şi diavolul pe acolo, pentru eu eram foarte chinuit la ora aceea. Nu puteam să dorm, eram ntr-o stare de chin. Dar chestia cu zeghea a venit ca o liniştire, ca un lucru care m-a liniştit. Sfinţii Părinţi spun că, după asta ţi dai seama dacă ceva e de la diavol sau de la Dumnezeu: dacă te tulbură sau te linişteşte. Ăsta-i un criteriu. Nu e singurul, dar e un criteriu…

  3. #3
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    11.397
    R.: Acum, să ne ntoarcem. Aţi vrut să reveniţi ct mai repede la Elefterie…
    A. V.: Aş fi vrut să revin, dar n-aveam de ce, pentru că, din moment ce ntmpinasem un refuz… N-aveam niciun motiv să revin. Dar n sinea mea, mi doream să revin. Pretextul sau motivul determinant care m-a făcut să ajung acolo a fost acest vis, pe care l-am avut ntr-o după-amiază de vară… Ştiu că erau căldurile alea teribile. Am fost la serviciu, am plecat mai devreme, pe la vreo două… R.: A, deci totuşi nu v-aţi dus la Elefterie, după revelaţia cu zeghea… A. V.: Nu m-am dus! Pentru că nu aveam de ce. Nu puteam să mă duc şi să le spun: domnule, mie „mi se pare” că este o zeghe. Nu puteam. Biserica Sf. Elefterie: interior R.: Şi cte zile au trecut pnă la vis? A. V.: Vreo două săptămni. Cam aşa. R.: Interesant. A. V.: Eu nu mai voiam să scriu despre treaba asta. Renunţasem n sinea mea, la acest subiect numit „pictura Părintelui Arsenie de la Biserica Sf. Elefterie”. Pentru că nu aveam cum să mă leg… neavnd niciun sprijin din partea Bisericii. Nu poţi să te „avnţi” n nişte lucruri. Şi nici n-am vrut să fac ceva fără binecuvntare. Repet: n-am vrut să mă pun mpotriva acestor „curente”. Şi să fac o chestie de orgoliu, să spun: ia uite, ce mi s-a părut mie etc. Nu. Sigur, dacă e voia părintelui Arsenie, va ieşi la iveală. Dacă nu, nu mă bag! Şi n-am vrut să mă bag. nsă am avut acest vis, care m-a făcut să mă duc din nou acolo, şi să-l ntlnesc pe acest om providenţial, pe care părintele Arsenie l-a pus acolo, sunt convins de treaba asta: părintele Mihai Florin Dragomir. Dnsul mi-a dat fotografii, m-a ncurajat cu părintele Arsenie, mă consideră ucenicul dnsului, pentru că ne leagă părintele Arsenie Boca. Am fost mpreună la Drăgănescu… Ne leagă multe. R.: După aceea aţi fost, nu? A. V.: După vis, da. Haideţi să vi-l spun. Eram ntr-o după-amiază de vară, n iulie cred că a fost… Nu, n iunie: 26 iunie. La sfrşitul lui iunie. R.: Primul val de căldură. Atunci a fost primul val. Al doilea, cel cu cod roşu, a fost după o lună. A. V.: A fost o vreme teribilă. Am „fugit” de la serviciu pe la orele două, n-am mai rezistat. Ţin minte că eram nemncat, eram şi ntr-o stare de epuizare fizică… Am ajuns acasă, şi n-am putut dect să mă bag n pat, să mă culc. Eram epuizat! Şi am avut acest vis… R.: Dacă l-aţi avut după-amiaza, la orele trei, se spune că e ora lui Iisus. Atunci se pare că a fost răstignit Mntuitorul. Nu se ştie ora exactă, dar… A. V.: Eu vă spun ce am trăit. Am trăit o stare de pace. Visul a nceput destul de abrupt şi de tensionat: eram ntr-o stare de incertitudine, am visat chiar chestiunea articolului meu. Pe care l rescrisesem de multe ori, şi cu care m-am prezentat, n vis, la Elefterie. R.: Despre pictura părintelui Boca, nu? A. V.: Da. n care menţionam şi chestia cu zeghea. M-am „prezentat” cu acest articol, la părinţii de acolo. R.: n vis. A. V.: Da. Şi discutam n contradictoriu cu dnşii, care se opuneau… Trebuie spus că eu eram n afara bisericii cu un părinte de acolo, tot pe o vreme cu soare, şi ncercam să-i explic cu articolul, cum stă treaba… La un moment dat, m-am uitat spre altar, spre biserică. Şi vedeam fresca din altar. Era luminată, şi o vedeam. Voiam să-i spun părintelui despre zeghe, dar, nu ştiam cum s-o fac: nu voiam nici să-l şochez… Nu ştiam cum să-i spun. Şi, la un moment dat, uitndu-mă spre veşmntul Pruncului, toată imaginea era din ce n ce mai luminoasă. Şi mi s-a părut că veşmntul capătă o altă configuraţie, nu mai semăna cu o zeghe: era altceva. Atunci am avut un moment de ndoială, de cutremurare. Şi i-am zis preotului de acolo că s-ar putea să mă nşel, să nu fie vorba despre o zeghe. La care, părintele zice: „Da, să comparăm!”. Şi a scos o iconiţă din buzunarul de la piept, reprezentnd exact Pruncul din altar. Era o reproducere după fresca din altar. n timp ce părintele se uita la iconiţă şi compara, n mintea lui, să vadă dacă ntr-adevăr e vorba de o zeghe, eu m-am uitat din nou spre altar, şi atunci am văzut. A durat foarte puţin, dar a fost excepţional, n-am să uit toată viaţa mea imaginea aceea. Pruncul, ntr-un veşmnt strălucitor, numai raze, raze, raze… Iar zeghea de pe veşmnt alcătuia o cruce. Nu mai rămăsese din zeghe dect CRUCEA. Făcută din gratii. Din ntuneric. Şi aici se leagă şi de gestul Pruncului: VENIŢI LA MINE! Atitudinea lui: crucea. E gestul christic. Imaginea din vis R.: Vedeaţi totul prin pereţii bisericii? A. V.: Da, eu nu vedeam pereţii, eu vedeam doar fresca. R.: Eraţi afară, n curtea bisericii? A. V.: Eram afară, n curte, dar vedeam fresca! Direct. Care se lumina, se lumina, se lumina… R.: Şi crucea era luminoasă? A. V.: Crucea era făcută din gratii, din ntuneric, numai veşmntul Pruncului strălucea. Era numai raze… printre gratii. Şi Pruncul era viu! Ceea ce m-a cutremurat, a fost metamorfoza asta: se transforma mereu. Era ceva viu. Nu ştiu cum să explic, această perspectivă asupra Pruncului. Şi veşmntul se modifica ncontinuu, gratiile care alcătuiau o cruce… R.: Se modifica ncontinuu, veşmntul? A. V.: Da, un joc de lumini şi umbre, era viu! Nu mai era ceva desenat, static, era n mişcare. Şi Pruncul părea viu! R.: Dar Maica Domnului? A. V.: Atenţia mea era pe Prunc. Sunt convins că şi Pruncul e realizat de părintele. Şi veşmntul… La sfrşitul visului, din iconiţa pe care o avea părintele, a nceput să picure un fel de miere, de mir… Era mai consistent dect uleiul. n momentul n care Pruncul era n acea aură de lumină şi umbră, din icoana aceea a nceput să picure un fel de mir gros ca mierea. Şi atunci părintele i-a spus altui preot de acolo: „Vedeţi, e vorba de o zeghe…” Atunci eu am izbucnit n plns, şi am strns acele picături de mir de pe asfalt, şi mi-am „uns” cu ele pleoapele. Şi m-am trezit fericit. (…) Imediat după ce am avut această descoperire cu zeghea şi cu visul respectiv, care mi-a dat puterea să ajung acolo [la Elefterie], lucrurile au intrat pe un făgaş normal. S-au aşezat. Singure. Nu m-am mai zbătut, asta trebuie spus. Pentru că ncepusem să mă ndoiesc eu nsumi şi să nu mai vreau să pomenesc despre acest episod. Dar lucrurile s-au aşezat, iar articolul a ieşit aşa cum a ieşit. Iar eu zic că a ieşit bine, şi a avut şi impactul pe care, hai să nu zic că-l „merita”, dar n orice caz impactul pe care aş fi vrut să-l aibă. Dar au fost şi ispite, binenţeles. Pentru că, unora n-o să le convină niciodată lucrul ăsta. Mentalităţile, v-am spus, sunt ncă foarte „lezate” şi afectate… R.: Ce lucru, adică, n-o să le convină? A. V.: n primul rnd, faptul că părintele Arsenie a pictat acolo. n al doilea rnd, că a pictat Pruncul n zeghe de deţinut, ceea ce este foarte, foarte incomod… Pentru mentalităţile mic-burgheze, hai să nu zic ale Bisericii, dar şi ale noastre, n general. Suntem cu toţii nişte comozi, vrem să ni se dea totul „pe tavă”. Dar, n momentul n care ni se pune n faţă un asemenea simbol, lucrurile se cam clatină, ştiţi? Eu sper că părintele Arsenie va lucra n continuare prin oamenii lui, iar acest simbol va rămne „n veac”, ca o mărturie despre nişte vremuri cumplite. Biserica Sf. Elefterie: interior R.: Dumneavoastră, n articol, aţi spus că, pnă de curnd, nu au văzut nici părinţii de acolo, această… Asta mi-a spus şi părintele Dragomir. A. V.: Dacă o să vorbiţi de zeghe, vă rog să faceţi o referire la acest articol. R.: N-am cum să nu l pomenesc, din moment ce visele se leagă de acest articol. A. V.: Eu nu am acest orgoliu, dar faptul că acest lucru e spus atunci pentru prima oară, trebuie amintit. R.: Dar spuneţi-mi, cum de s-a ntmplat aşa, cum credeţi? Ani de zile, nu s-a dezvăluit… A. V.: După ce am avut acest vis, care m-a răvăşit dar m-a şi liniştit, am simţit, nu numai dorinţa, dar şi PUTEREA de a mă rentoarce la Sf. Elefterie şi de a relua problema legată de părintele Arsenie! Şi binenţeles că, odată ce m-am rentors acolo, m-am ntlnit cu omul providenţial: părintele Dragomir. Dnsul, nu numai că m-a ajutat, m-a sprijinit şi ncurajat. Eu am simţit lucrarea părintelui Arsenie chiar n această ntlnire cu părintele Dragomir. La Sf. Elefterie se află un om, care are o mare veneraţie pentru părintele Arsenie! Pentru mine a contat foarte mult lucrul acesta. Mai ales după ce ntmpinasem acel refuz, n prima instanţă. I-am mărturisit şi dnsului descoperirea cu zeghea, a fost şi dnsul uluit… Ba chiar mi-a mpărtăşit un amănunt la care nu mă gndisem: tunsoarea Pruncului este una specifică detenţiei. Eu l-am asigurat că [zeghea] e un amănunt care are acoperire inclusiv teologică… R.: Cum? Să explicăm. A. V.: Mntuitorul Hristos spune: „n temniţă am fost, şi aţi venit la Mine!” n Evanghelia de la Matei, „Evanghelia Judecăţii de Apoi” se numeşte acest fragment… Deci HRISTOS A FOST N TEMNIŢĂ! Şi este n temniţă alături de cei care suferă pentru Hristos! Clar. Este, fără doar şi poate, un amănunt care are legitimitate teologică. Dacă Hristos spune: AM FOST N TEMNIŢĂ, nseamnă că A FOST n temniţă! La propriu şi la figurat. A fost şi nchis, n timpul pătimirii sale, dar şi mpreună cu Apostolii, cu martirii creştini care au fost, de asemenea, nchişi, ca şi cu cei care au suferit n prigoana comunistă. Hristos a fost cu ei! Deci, nu este o excentricitate de-a părintelui Arsenie, ceva care să şocheze etc. Nu. Trebuie subliniat acest lucru, şi combătut cu argumente teologice. Pentru că părintele Arsenie nu a vrut „să epateze burghezul”, cum se spune: „pater le bourgeois!” Deci nu a vrut să şocheze. A vrut să arate că Hristos este solidar cu cei aflaţi n nchisoare! Şi să nu uităm că, n 58 – fresca a fost pictată n 59 – s-a dezlănţuit… R.: Al doilea val de prigoană. A. V.: Ultimul mare val de arestări: preoţi, ţărani, muncitori, cei care s-au opus colectivizării, intelectuali… Părintele Arsenie n-avea cum să nu se gndească la lucrul acesta! Mai ales că fusese el nsuşi n temniţă. Deci ŞTIA că Hristos e acolo! Nici nu discutăm lucrurile astea. Nu a vrut să şocheze, ci să arate că Hristos e prezent şi n temniţă. R.: Şi, cred eu, ca interpretare, şi n zilele noastre e valabil… Pentru că Biserica este „ngrădită” de acest ateism… militant. Nu comunist. A. V.: Postcomunist. Dar la fel de feroce! Şi de influenţă occidentală, da: secularizant. Din moment ce icoanele sunt scoase din şcoli… Sau, se vrea să fie scoase din şcoli… nvăţămntul religios e pus sub semnul ntrebării… Ne gndim ce ne mai aşteaptă, ce urmează?.. Ştiţi ce se spune, prigoana este pornită, dar cu alte mijloace… R.: Dar chiar şi n sufletul oamenilor nfloreşte necredinţa. A. V.: Necredinţa e un fenomen perpetuu, dar formele acestea ale prigoanei, cu scoaterea icoanelor din şcoli etc., sunt specifice timpului nostru. nainte, pe vremea mpăraţilor iconoclaşti, icoanele erau scoase din biserici şi arse pe rug… Acum ni se spune „să nu-i supărăm pe cutare…”, „drepturile omului” etc. S-a schimbat tactica, dar „năravul” e acelaşi. Simbolul e valabil şi n ziua de astăzi: Pruncul e n continuare n suferinţă. R.: Dar cum şi explică părintele Dragomir că nu au văzut pnă acum, măcar preoţii de acolo… Biserica Sf. Elefterie-Nou A. V.: Domnul meu, nu numai preoţii n-au văzut. R.: Sau credincioşii?.. A. V.: Nu credincioşii! Gndiţi-vă că n-au văzut comuniştii! R.: Exact, organele represive… A. V.: Pentru că părintele Arsenie – şi sunt mărturii n sensul acesta – era supravegheat de Securitate la Elefterie! Deci a fost o sfidare la adresa autorităţilor, care atta aşteptau, să-l bage din nou n temniţă! Pentru un astfel de simbol, l nşfăcau imediat. NU AU VĂZUT! Este o minune şi o lucrare dumnezeiască, a părintelui Arsenie Boca. O lucrare care abia acum a ieşit la iveală. Acum s-a plinit vremea, eu ce pot să spun?! Putea să fie prin altcineva. Tot ieşea la iveală. „La plinirea vremii”. Deci nu au văzut niciun indiciu care să-l incrimineze. Sau, cum spune n Scriptură, şi eu pe asta merg: „Au văzut şi n-au nţeles. Ochii lor au fost ţinuţi”. Altă explicaţie nu există! Raţional vorbind… R.: Dar nici n vremuri de libertate n-a văzut nimeni! A. V.: Pentru că mentalităţile sunt aceleaşi! Fără nicio ndoială, mentalităţile sunt aceleaşi. Şi n Biserică, şi n societate… Noi ncă nu ne-am revenit, după patruzeci de ani de comunism. R.: Dar nici preoţii n-au văzut… A. V.: Pentru că, vă spun sincer, nici măcar nu şi-au pus problema! Nu s-a pus problema despre ce ar fi vorba acolo. R.: Acum, părintele Dragomir e de acord cu asta?.. Părintele Mihai Florin Dragomir A. V.: Sigur că da. După părerea mea, orice om de bun simţ… R.: Dar de ce n-a văzut nici dnsul? Foarte curios. A. V.: Pentru că „ochii lor au fost ţinuţi”. Ca şi ochii mei, de altfel: nici eu n-am văzut! R.: Deşi aţi mai fost pe acolo, nu? A. V.: Binenţeles. E vorba de părintele Arsenie aici. Nici eu n-am văzut. Deci nu e „ideea mea” că Pruncul ar fi fost pictat n zeghe. Nu. Este lucrarea părintelui Arsenie, care a decis, de acolo de unde este el, ca să iasă la iveală acest lucru! R.: A sosit vremea?.. A. V.: Binenţeles! Att şi nimic mai mult… R.: S-a „plinit”?.. A. V.: „S-a plinit vremea”, da… Expresia „plinirea vremii” există n Scripturi. Se spune că, pnă la venirea Mntuitorului, oamenii trăiau ntr-o stare de aşteptare. Şi „la plinirea vremii”, adică atunci cnd lumea a fost pregătită să primească mesajul Evangheliei – sigur, nu lumea n totalitatea ei, ci n esenţa ei, n ce avea ea mai bun – atunci s-a ntrupat Mntuitorul. S-a pus problema aceasta de filosofi şi de gnditorii din epoca aceea şi de mai trziu: DE CE s-a ntrupat Mntuitorul acum 2000 de ani, şi nu s-a ntrupat acum, sau acum 5000 de ani etc. „Plinirea vremii”, despre asta-i vorba: e un proces. O pregătire, o aşteptare… Aşa şi acuma: lumea nu era pregătită, poate, să primească acest adevăr. Deşi, eu am o ipoteză personală: e imposibil să nu fi ştiut totuşi cineva de lucrul ăsta. Nu cred că, n atta amar de vreme, părintele nu a spus la nimeni, sau că cineva nu a sesizat acest lucru. Dar cine a vrut părintele să ştie, binenţeles! Şi Dumnezeu, n primul rnd. Restul, n-au ştiut. S-au uitat, au admirat ce era de admirat, şi n-au nţeles. Dar v-am spus, cu un dram de bun simţ, nu se poate să nu crezi, mai ales dacă o şi situezi n contextul n care a fost pictată… n anul 1959, după ce ncepuseră arestările… Iată că are justificare şi istorică, dacă vreţi! Deci nu doar teologică. Era prăpăd ce era n nchisori la vremea aceea. Elita intelectuală şi spirituală a Romniei… Părintele Arsenie e SINGURUL care ar fi putut să facă aşa ceva. După părerea mea. Nimeni altcineva n-ar fi ndrăznit măcar să gndească, darămite să şi transpună pe o frescă monumentală, n perioada aceea de prigoană şi de teroare, aşa ceva n pictură! Este un curaj care vine, nu dintr-o frondă, ci dintr-o PUTERE DUMNEZEIASCĂ. Părintele a vrut să rămnă o mărturie n veac, despre acele vremuri cumplite de prigoană. Şi a rămas. Şi va rămne! „Cărarea mpărăţiei” R.: Aş dori să vă ntreb cum de, dumneavoastră, aşa de tnăr, deci nu aveaţi cum să-l cunoaşteţi pe părintele Arsenie, cum aţi ajuns să fiţi un admirator şi un credincios fervent n sfinţenia părintelui? A. V.: n sfinţenia părintelui, da. Pentru că părintele a vrut aşa! Asta e tot ce pot să vă spun. Nu mi-am propus eu acest lucru. R.: Cnd v-aţi apropiat de predica părintelui? A. V.: Cred că n urmă cu vreo patru-cinci ani. R.: Şi cum v-aţi apropiat? A. V.: Prin lectură, binenţeles. „Cuvinte Vii” R.: Aţi nceput să citiţi cărţile scrise de el… A. V.: Sigur că da. Mărturiile care au apărut, am citit cărţile de nvăţătură, aceste cuvinte duhovniceşti care au apărut destul de nesistematic, dar sunt ziditoare, după părerea mea… Era nevoie de aşa ceva. După aceea, binenţeles, am intrat pe această filieră „autorizată” legată de persoana părintelui Arsenie Boca, anume albumele şi volumele de predici, cartea „Cărarea mpărăţiei”, care au apărut la Hunedoara. Aceea este „baza”, să zic aşa. Despre părintele Arsenie s-a vorbit destul de mult, nu suficient, dar totuşi… Care este părerea mea, n legătură cu acest subiect? Fiecare şi-a dat cu părerea, pentru că fiecare are experienţa lui, nu contestăm, e importantă şi această „anecdotică”, să-i spun, adică dimensiunea factuală. ntmplările cu tlc, şi tot ce se spune despre părintele… Sunt importante. Dar trebuie, zic eu, ridicată un pic „ştafeta”, pe o poziţie de seriozitate, de bun simţ. Să nu cădem n această „idolatrie”, să nu facem din părintele un fel de „figură mitică”. Părintele a fost un om real, concret, un om care a suferit foarte mult, inclusiv din partea colegilor dnsului… Discuţia despre părintele Arsenie Boca trebuie mutată, după părerea mea, dintr-un registru „anecdotic”, ntr-un registru grav, sobru, aşa cum era şi părintele, de altfel: un om sobru, un om serios, care nu se juca cu vorbele, nu vorbea ntr-o doară. ntr-un cuvnt, nimerea esenţialul. Asta trebuie făcut cu părintele! Pentru că s-a vorbit aşa mult, şi cuvinte cam edulcorate, cam… Metaforele sunt bune, trezesc o evlavie reală n oameni, e nevoie şi de aşa ceva, dar e [mai multă] nevoie să ridicăm acest nivel, pentru că altfel… NU NE IA NIMENI N SERIOS! „ngerul cu Cădelniţă de Aur” R.: Da. Acuma, să revin, că vă ntrebasem despre dumneavoastră şi v-aţi refugiat ntr-un registru livresc… şi critic. A. V.: Da, pentru că prin cărţi am ajuns la părintele! R.: Dar bine, aşa puteaţi să-l alegeţi pe părintele Cleopa… A. V.: Eu i-am „ales” pe toţi! Mie toţi mi sunt dragi. Dar m-a „ales” şi părintele pe mine. Asta-i diferenţa! R.: Asta e o expresie pe care, toţi cei care „cred” n părintele o folosesc foarte des. O expresie care devine aproape un loc comun. Cum v-a ales? n ce sens aţi simţit că v-a ales? Vorbesc despre relaţia dumneavoastră personală cu părintele Boca. Sunteţi tnăr, e un lucru foarte rar, ntr-o generaţie… A. V.: Debusolată. R.: Să zicem… A. V.: O generaţie care, totuşi, şi caută reperele. R.: Eu zic că e foarte bine „inserată”, dar n orice caz, sunteţi atipic pentru generaţia dumneavoastră. Credincios, şi foarte ataşat de părintele Boca. „Capela Sixtină a Ortodoxiei Romneşti” A. V.: Da. Asta da. Eu am ncercat să mă apropii de părintele, la fel cum ncerc să mă apropii de toţi marii Părinţi ai neamului romnesc. Aceşti uriaşi, aceşti titani ai duhovniciei romneşti. M-am apropiat de ei cu smerenie, cu dragoste, şi am simţit lucrarea lor. A fiecăruia n parte. Nu vă imaginaţi că, dacă te apropii de părintele Cleopa, scapi „nepedepsit”! Şi părintele Cleopa are o lucrare. Dar, e o altfel de lucrare. Părintele Arsenie este omul care a avut multe taine, care abia acum ncep să iasă la iveală. Este omul care a avut un anumit tip de lucrare: PROFETICĂ. Aşa se numeşte ea n Biserică. Lucrarea aceasta de a „vedea nainte”, duhovniceşte. R.: Asta v-a atras la dnsul? A. V.: Nu asta m-a atras! Şi chiar ncepe să mă deranjeze, n măsura n care se bagatelizează, pentru că e o harismă excepţională, şi părintele era conştient de lucrul ăsta… Părintele a şi suferit din cauza asta. R.: Am pus-o specialntrebarea, ca să vă „desfundaţi” canalele… A. V.: mi dau drumul singur: nu m-a atras latura aceasta senzaţională. R.: Sunt convins. A. V.: De prooroc, de nu-ştiu-ce. Pe undeva, dăunează părintelui, după părerea mea. Pentru că se insistă prea mult… R.: Da, e o parte superficială… A. V.: Nu e superficială! Ea este reală. Dar felul n care e tratată, felul n care se raportează lumea la ea… R.: Nu ştiu cum vi s-au părut articolele mele… A. V.: Mi s-au părut scrise, totuşi, cu un duh de smerenie şi de dragoste. Asta este ceea ce rămne, pnă la urmă, şi ceea ce contează: buna noastră credinţă. R.: Dar să vorbim de dumneavoastră. E foarte interesant, cum vi se ntmplă dragostea asta faţă de părintele. Apropo de Nae Ionescu şi de poliţie şi de ngeri, e bună şi metoda asta de… A. V.: De „anchetă”, da (rsete). R.: Am şi eu un vers: „Am anchetat ngerii”, sau ceva de genul ăsta… Că sunt poet, nainte de a fi jurnalist. A. V.: Da, ngerii sunt necruţători cteodată… (rsete). De părintele m-am apropiat prin cărţi. La nceput. R.: Dar pe urmă, cred că s-a produs ceva… bănuiesc. A. V.: Dacă vreţi, vă spun care a fost primul meu contact cu părintele Arsenie. Tot cu pictura dnsului a fost. R.: Tot cu pictura? Tot pictura v-a apropiat decisiv de părintele?.. A. V.: Da, viziunea, sigur… Viziunea din pictură, nu pictura n sine. Vă spun cum: ntr-o carte a părintelui Buga, de la Biserica Sf. Gheorghe-Vechi, care acum trece printr-o perioadă mai tristă. Altă figură controversată… R.: Buga şi mai cum?.. A. V.: Buga Ion. Dnsul a scos o carte despre marii duhovnici ai neamului romnesc. O carte excepţională, apărută la nceputul anilor 90. El i-a cunoscut pe toţi… Şi apare, n a doua ediţie a acestei cărţi, un articol, scris de o doamnă, despre pictura părintelui Boca, de la Drăgănescu. Şi sunt nişte imagini acolo, n „premieră” pentru vremea aceea… Nu prea circulau lucrurile astea atunci. Nici acum, de altfel, nu prea circulă… Şi m-a frapat acea imagine cu nvierea! Acela a fost primul meu contact „vizual” cu părintele. După aceea… Drăgănescu: scena nvierii Domnului R.: Scena pe care mi-aţi descris-o mai devreme, acum o oră. Cu Iisus… ntr-o lume de flăcări, nu? A. V.: Lumea arde, ntr-o descompunere apocaliptică, şi, pe ruinele lumii, biruinţa nvierii… Ştiţi ce e interesant? De asta vă spun că părintele Arsenie a depăşit canoanele. Le-a respectat, le-a asumat, dar le-a şi depăşit. Este nvierea din morţi dar şi A Doua Venire! R.: O combinaţie: Judecata de Apoi, cu… A. V.: PERSPECTIVA ESHATOLOGICĂ ASUPRA NVIERII. O sinteză, o viziune eshatologică asupra nvierii. E teribil. Şi e unic. Nu mai există aşa ceva. Merită văzut, nu se poate descrie treaba asta… Această imagine m-a făcut dornic de a cunoaşte mai multe despre acest părinte. Şi am nceput să-mi cumpăr cărţile… R.: Păi, vedeţi că mi-aţi furnizat un nceput extraordinar pentru articol? Exact pe linia picturii… Formidabil. A. V.: Da, prin pictură am ajuns la părintele. Se poate spune şi aşa. (…) Multă lume e atrasă de părintele. Dar trebuie să simţi şi chemarea lui. Adică… trebuie să intri ntr-un dialog cu acest uriaş, iar dialogul binenţeles că nu se poate face dect prin rugăciune… Iar rugăciunea se face n biserică, nu e un dialog prin telepatie sau prin alte năstruşnicii. R.: Dar poţi să te rogi unui om care ncă nu e canonizat? A. V.: Binenţeles! Pentru că i simţi lucrarea. Şi te rogi n biserică… Eu l pomenesc pe părintele Arsenie ca pe un sfnt. Ştiţi ce se ntmplă? Canonizarea lui e o formalitate care ţine de o anumită conjunctură istorică. n schimb, SFINŢENIA ESTE O REALITATE CARE TRANSCENDE ISTORIA. N-are nicio legătură cu… Bun, l canonizăm, l „facem” sfnt la anul, peste doi ani, peste zece ani… El este tot sfnt! Din clipa n care a trecut n Veşnicie, nu de un an, de doi sau de zece. Deci, nu l-ai făcut tu sfnt. Pentru că, pe sfinţi i face Dumnezeu, nu oamenii… (…) De fapt, ce-i sfinţenia? Este acea comuniune deplină cu Dumnezeu, pe care unii oameni o au ncă din viaţa aceasta. Asta e sfinţenia, domnule! O comuniune pe care oamenii, aleşi de El, o realizează n mod concret n viaţa asta. Aşa a fost părintele Arsenie: un om care s-a aflat ntr-o comuniune cu Dumnezeu, ncă de aici. O comuniune de iubire. Şi noi avem o comuniune cu Dumnezeu, dar nu deplină. Noi oscilăm. Avem căderi, avem scăderi ş.a.m.d. R.: Gata, s-a lămurit. ………………………………………………………………………. R.: ncă o dată, să „anchetăm ngerii”… V-aţi apropiat de părintele prin pictură, asta e o declaraţie sinceră… A. V.: Primul meu contact cu părintele Arsenie a fost unul vizual. R.: nainte de a ncepe să-i citiţi… A. V.: Opera. R.: Dar a fost un contact decisiv, spuneţi? A. V.: Pentru că am şi eu cunoştinţe de istoria artei, de estetică… Şi n-am avut cu cine să-l compar. Mi s-a părut că depăşeşte… Am făcut estetică n facultate. Am făcut filosofia culturii… Şi mai şi lucrez n domeniul acesta: monumente, arte plastice şi aşa mai departe. R.: Cum vă mpăcaţi, credincios fiind, şi ncă fervent, al lui Arsenie Boca, ntre semenii dumneavoastră, ntre generaţia dumneavoastră… Cum vă simţiţi? A. V.: Dar de ce mă ntrebaţi de parcă ar trebui să fiu n conflict, neapărat? Mă simt cumva dator faţă de ei. Dator să le mpărtăşesc lucrurile la care m-a nvrednicit Dumnezeu să particip. Att. Nu facem propagandă… R.: Sunteţi ortodox. Ortodocşii nu fac propagandă. Dar ei cum vă tratează, vă iau n rs sau n serios? A. V.: Asta depinde de mine, cum pun eu problema! E foarte important tonul, e foarte important cum vorbeşti despre părintele Arsenie. R.: Le vorbiţi şi celorlalţi, sau nu oricui? A. V.: Binenţeles.Pentru că sunt dator să fac treaba asta. Eu nu pot să ţin ceea ce am trăit, doar pentru mine. R.: Dar vă simţiţi nstrăinat de generaţia dumneavoastră? Cum vă simţiţi?.. A. V.: Un solitar. Dar nu mă simt „străin” de generaţia mea: sunt părtaş la neliniştile ei, la debusolările ei, la disperările ei dacă vreţi… La căutările ei. Sunt părtaş la lucrurile astea. Dar am şi reperele mele! Pe care ncerc să le mpărtăşesc celor cu care intru n legătură. Att. Eu cred că toţi suntem datori, cei care am cunoscut nişte lucruri, şi n special despre părintele Arsenie, să le prezentăm ntr-o formă care să nu-l „compromită” pe părintele. Să nu afectăm, n rău, memoria părintelui. Suntem datori să facem acest lucru cu seriozitate, cu bună-credinţă, nu din dorinţa de „a ridica n slăvi” un om pe care Dumnezeu l va pune la locul lui, la timpul potrivit… Noi nu vom face dect să recunoaştem şi să ne plecăm, smeriţi, n faţa acestor lucruri. Şi Biserica va trebui să recunoască EVIDENŢA, anume că acest om a fost un sfnt… E o evidenţă. R.: Vă simţiţi mai „ancorat”, mai ajutat de credinţa ortodoxă, şi de credinţa n părintele Boca?.. A. V.: Nu discutăm acum despre Ortodoxie ca despre „o credinţă”. Ortodoxia nu e un sistem de credinţe. R.: Pe scurt, aşa… A. V.: Ortodoxia e o vocaţie, nu [doar] o credinţă, ca şi cum ar fi credinţa „n cultură”, sau n orice altceva. Prin asta trăim! Cum se spune şi n Scriptură: „Omul va trăi prin credinţă”, nu? Ai credinţă, eşti viu. N-ai credinţă, eşti mort. Iar credinţa fără fapte, e moartă, la rndul ei. Asta nseamnă a făptui: a trăi. Eşti un om viu, lucrezi faptele credinţei. R.: Iar credinţa n părintele Boca, vă ajută? Părintele Arsenie Boca A. V.: Să lămurim un lucru: eu nu „cred” n părintele Arsenie Boca. Eu cred n Dumnezeu. Poate, credinţa n sfinţenia părintelui Boca… R.: Aşa. Exact. A. V.: Acest om l-a realizat n el nsuşi pe Hristos, pnă la urmă. R.: Dar credinţa aceasta vă ajută n mod puternic?.. A. V.: Da, am simţit asta, da. Mi-e şi frică să mă rog (rsete). Vă spun sincer, sunt momente n care, cu multă delicateţe… Atunci cnd ai cunoscut lucrarea sfinţilor, deci nu doar a părintelui, căci fiecare sfnt are lucrarea lui specifică, personală, ncepe să-ţi fie frică, teamă… Am devenit foarte precaut atunci cnd ”cer” ajutorul părintelui ntr-un lucru. Pentru că nu vreau să-l „amestec” n toate problemele mele. R.: De ce, ce se poate ntmpla?.. A. V.: Nu poţi să te joci cu lucrurile astea, să-l cobori pe Dumnezeu la nivelul tău. TU TREBUIE SĂ URCI! Asta este. Iar Dumnezeu coboară El nsuşi – ca să te ridice! Deci, nu ca să bea un pahar de bere cu tine, sau nu-ştiu-ce. El coboară ca să te ridice. n momentul n care ne rugăm, trebuie să conştientizăm faptul că trebuie să ne şi nălţăm. Nu doar să ne „folosim” de Dumnezeu ca să obţinem ceva, sau… R.: Da. A. V.: Lucrarea părintelui Arsenie am simţit-o foarte puternic, n primul rnd, legat de acest articol: icoanele, fresca, arhivele, dar şi n nişte probleme personale, cnd am apelat la ajutorul părintelui şi am simţit că lucrează. Dar, de atunci am căpătat şi un fel de teamă. (…) Totuşi, nu trebuie amestecat părintele n toate socotelile noastre, ştiţi? Aici suntem pe un teren care poate să devieze oricnd. R.: De ce? A. V.: Vă spun imediat. Pentru că, părintele are o lucrare foarte mare, şi nici diavolul nu stă degeaba!.. R.: Nu-i de glumă (rsete). A. V.: Dovadă că, n timpul vieţii, părintele a fost prigonit, contestat, controversat, falsificat ş.a.m.d. Iar lucrurile astea continuă şi după moarte. R.: mi spuneaţi n prima nregistrare că l consideraţi foarte controversat. Cu asta am nceput discuţia. Aşa simţiţi şi astăzi, că este controversat?.. A. V.: Absolut. Dar o simt şi pe cont propriu. Să nu credeţi că eu, controversa asta o dau n vina Bisericii, sau a societăţii, sau… Controversa o simt n mine nsumi! Eu nsumi am fost ispitit, cnd m-am apropiat de părintele! R.: Părintele ar putea fi considerat un sfnt luptător? A. V.: Sigur că da. R.: Din cauza asta e controversat, că a fost un luptător? A. V.: Acum, depinde ce nţelegem prin „controversă”. Controversa nu e doar o dispută. Problema este că părintele e un personaj INCOMOD prin definiţie, prin natura lui. R.: Incomod, pentru cine, pentru diavol? A. V.: Pentru toată lumea. Şi pentru Biserică! n general, sfinţenia… nu poţi s-o ncadrezi ntr-un „tipar” foarte clar. La părintele Boca ar putea fi contestat chiar duhul acesta profetic. R.: Care nu se ncadrează… A. V.: Care sparge tiparele, binenţeles. Pentru că, Biserica este şi o instituţie, nu? Care funcţionează n virtutea unor tipare şi a unor forme. Părintele Arsenie, binenţeles că s-a conformat, n-a ncălcat nicio virgulă, din niciun canon al Bisericii Ortodoxe Romne şi Universale. Nu i se poate reproşa nimic din punctul acesta de vedere. Dar, prin Harul şi Darul pe care l-a avut de la Bunul Dumnezeu, i-a incomodat pe mulţi! Pentru că, ştiţi ce se ntmplă? Creştinismul este văzut de mulţi oameni, şi chiar şi noi, creştinii, avem mentalitatea asta mic-burgheză: creştinismul e o chestie de birou, de salon, de dormitor eventual, de biserică… şi att. Nu-i aşa! Creştinismul este viaţa, moartea şi nvierea lumii, a Universului! Aşa a fost creat, totul. Universul e construit pe jertfă, cum spunea şi părintele Galeriu. „Mielul a fost jertfit de la ntemeierea lumii”, spune Apocalipsa, nu? Deci JERTFA HRISTICĂ – MIELUL ESTE HRISTOS – E TEMELIA UNIVERSULUI. Universul e construit pe jertfa originară a lui Hristos, iar jertfa Lui concretă n Istorie, a fost asumarea suferinţei, ca urmare a păcatului. Asta e realitatea lumii: creştinismul. Nu este [doar] o doctrină, inventată de nişte „părinţi”, care aveau şi ceva cultură filosofică: „Hai să facem şi noi o religie”. Păi, nu-i aşa: e revelaţia Realităţii, a lui Dumnezeu, n Istorie. Şi atunci „sparge” formele astea n care noi vrem să ne aşezăm şi să dormim, să „punem capul”: „Vai, ce bine este”. Dar, nu-i aşa. Creştinismul te ţine ntr-o tensiune continuă, nu eşti sigur niciodată de mntuirea ta, n primul rnd… Adică: tot timpul poţi să cazi. Să-ţi pierzi sufletul, să-ţi pierzi mntuirea. Deci, o stare de incertitudine şi de Har, totodată, pentru că depinzi de Harul lui Dumnezeu, ca să te mntuieşti. Şi atunci, normal că nu poţi să instituţionalizezi… Mntuirea. Cum au făcut catolicii, cu indulgenţele… Asta au făcut catolicii: au instituţionalizat mntuirea. D-aia s-au revoltat protestanţii: „Te mntuieşti prin credinţă, nu se poate manevra credinţa”. Biserica a avut mereu tendinţa asta – şi e un lucru trist – n special n Apus, dar cred că şi n Răsărit, din păcate: de a instituţionaliza şi Sfinţenia, şi Harul, şi Credinţa, şi Tainele; ori astea, n momentul n care le-ai făcut „instituţie”, le-ai omort. Iar Dumnezeu lucrează n mod viu şi creator cu aceste lucruri. R.: Iar Arsenie Boca mai iese din tipare, nu? Mormntul de la Prislop al Părintelui Arsenie A. V.: Pe Arsenie Boca nu poţi să-l pui ntr-un tipar, pentru că n-ai cum. Omul acesta a fost un fenomen. Sfinţenia este un fenomen. Repet: să nu facem din el un caz izolat. Sunt mulţi, foarte mulţi… Uitaţi-vă la Valeriu Gafencu. Uitaţi-vă la cei care au murit n nchisori. Uitaţi-vă la părintele Justin Prvu. Care este incomod! De ce e părintele Justin Prvu incomod, şi controversat, astăzi?!.. Din aproape aceleaşi motive ca părintele Arsenie Boca. ntotdeauna sfinţenia incomodează! Lucrurile s-au „aşezat” ntr-un fel, şi lumea vrea să fie aşa, că dorm toţi şi sunt fericiţi, dar aceştia vin şi zic: „Nu e aşa!” R.: Hm… A. V.: Se vor aşeza, sigur, apele, iar Biserica va fi nevoită să recunoască, pur şi simplu, acest fenomen. Părintele Arsenie e deja un fenomen cunoscut şi peste hotare, deci nu mai poţi opri lucrurile astea… R.: Vă mulţumesc din suflet!.. A. V.: Cu drag!



    SURSA: https://alexandruvalentincraciun.wor...-arsenie-boca/

  4. #4
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    11.397

Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •