Raiul îşi deschide porţile pe deal, la Roşiori


Un ofiţer pensionar a clădit o biserică şi un cămin de bătrâni

Pe un platou de o frumuseţe nepământeană, din satul Valea Mică-Roşiori, se înalţă o biserică nouă.
Ctitorul, Ioan Nica, om al locurilor, a ridicat-o cu mâinile lui. Deşi ofiţer de meserie, cu grad mare şi funcţie înaltă, (colonel-inginer construcții civile - drumuri si poduri, specialist in deminări, fost șef-adjunct la apărarea civilă din Bacău), nu s-a speriat de muncă. A cărat cu spatele cărămizile, a învârtit betonul. Şi-a bătătorit mâinile, a sângerat, dar nu s-a descurajat, hotărât să înzestreze satul său natal cu o biserică. În scurt timp va deschide alături şi un cămin de bătrâni, un aşezământ fără pereche în judeţ.
”M-am înhămat la muncă din 1997. Atunci am început construcţia bisericii a Sfânta Cuvioasă Paraschiva. În anul 2001, lucrările erau încheiate şi am sfinţit-o".
Pentru un om de rând, este greu de renovat un apartament de bloc de câţiva metri pătraţi. Nici nu-mi pot închipui cum se poate ridica o biserică, de la iarbă verde, prin voința şi puterea unui singur om.
"Am bătut din uşă în uşă, am pus ban pe ban. Am scris şi două cărţi. Din vânzarea uneia dintre ele am reuşit să strâng bani pentru pictura bisericii".
Ioan Nica vorbeşte repede, vrea să spună totul în scurt timp. Se vede că nu-i stă în fire să piardă vremea. Are privirea arzândă a oamenilor pentru care ţelul propus devine obsesie. În anul 2001, Ioan Nica, a ieşit la pensie.
"Am fost ofiţer la Uzina de Avioane Bacău şi apoi la Protecţia Civilă. Locuiesc în Bacău, dar de la pensionare, şase zile pe săptămână le petrec la Valea Mică, la 40 de kilometri de casă. După terminarea lucrărilor la biserică, m-am gândit că tot nu am făcut destul."
În periplul sau prin satele din zona Roşiori, a cunoscut şi a suferit pentru cazuri disperate, de bătrâni singuri, uitaţi de familie, trăindu-şi ultimele zile în mizerie şi durere.
"Mi-am amintit vorba noastră înţeleaptă ca dacă nu ai un bătrân, ar trebui să ţi-l cumperi. Fără ei, legătura cu strămoşii se rupe".
Aşa a încolţit în mintea sa ideea ridicării unui aşezământ pentru bătrâni. Şi ce loc putea fi mai potrivit decât vecinătatea noii biserici? Sunt câţiva ani de când şi-a dedicat fiecare zi acestui proiect. A săpat fundaţia, a ridicat scheletul clădirii, a zidit pereţii. Totul cu mâinile sale.
"Doar la tencuială am chemat specialişti, fiindcă nu mă pricep."
Singur a montat gresia, faianţa, parchetul din camere. Lucrările sunt pe terminate. În primăvară, uşile se vor deschide pentru cei care vor fi găzduiţi acolo până la sfârşitul zilelor. Peisajul mirific le va bucura privirea, apropierea bisericii le va înălţa spiritul, iar grija celor din jur le va alina durerea.

Un cămin la standarde UE

Noul aşezământ este proiectat şi realizat la standarde europene. La demisol, se află două apartamente a câte două camere şi un hol, patru garsoniere şi un beci cu trei încăperi. La parter este sala de mese de 60 de metri pătraţi (va fi pictată cu figuri de eroi ai neamului românesc), bucătăria, sala de protocol şi trei camere de locuit. La etaj au fost amenajate 13 camere de locuit şi un club.
"Intenţionăm să găzduim bătrâni singuri, dar şi cupluri care au nevoie de îngrijire. Am început să construiesc şi un cavou pentru asistaţi, să îi putem înmormânta creştineşte. Urmează să închei lucrările la instalaţia de încălzire şi să obţin acreditarea. Sunt pe ultima sută de metri cu lucrările şi celelalte demersuri, dar mă izbesc de tot felul de piedici. Am avut probleme cât lumea cu birocraţia. Pentru orice aviz sau autorizaţie trebuia să pozez buletinul şi pe cant."
Din fericire, a găsit mereu putere în sprijinul familiei. Soţia, "o femeie deşteaptă şi cu suflet", director la Școala din Roşiori, i-a înţeles pasiunea şi nu l-a cicălit pentru cheltuieli şi absenţă. Copiii, o fată, cadru universitar doctor-inginer la Iaşi şi doi băieţi studenţi, i-au admirat forţa. Mezinul chiar l-a ajutat la construirea clopotniţei.

Necazuri şi reuşite

Partenerii cu care a colaborat nu au fost întotdeauna la înălţime. Cu una dintre societăţile de construcţii a ajuns în instanţă, deoarece aceasta nu a executat lucrările pentru care primise banii în avans şi a achiziţionat echipamente fără certificat de garanţie. Cu alte firme de materiale de construcţii, de renume, are o relaţie bună şi a primit chiar o sponsorizare. A găsit înţelegere la Fundaţia de Sprijin Comunitar, cu care a încheiat un protocol.
"Mi-au promis asistență socială şi contabilă. Cu Episcopia Romanului am un alt protocol. Vor trimite un preot şi cinci maici cărora le vom asigura cazare şi care vor acorda asistenţă religioasă bătrânilor şi personalului".
Ioan Nica a început deja să caute oameni cu suflet pe care să-i angajeze la cămin.
"Vreau să mai fac acolo o mică fermă de vaci şi o stupărie. De aceea voi împăduri cu salcâm un deal".
Invidioşii nu lipsesc.
"Eu sunt preşedintele fondator al Asociaţiei Umanitare ”Strâmba”. Puţini ştiu că satul Valea Mică s-a numit Strâmba, după un căpitan de oşti de pe vremea lui Petru Rareş. Asociaţia este formată din rude. Dar chiar şi printre neamuri sunt destui care cârcotesc și nu le place ce am făcut".

Înţelepciune şi secrete în două volume

O parte din banii pentru materiale provin din vânzarea unei cărţi publicate în 1999, reeditată şi îmbunătăţită: "Natura şi credinţa, izvoare de sănătate". Cu migală, Ioan Nica a ordonat alfabetic suferinţele omului şi leacurile naturale. Cei care trec pe lângă plante fără a le cunoaşte au la îndemână 104 planșe color. Unele reţete le-a încercat personal chiar autorul, cu rezultate bune. Pe altele le-a recomandat suferinzilor şi încă mai primeşte şi acum scrisori de mulţumire. A încercat să ofere cititorilor o carte completă, cu informaţii despre prepararea vinului, folosirea argilei, a apei şi a produselor apicole ca tratament, despre masaj şi acupunctură. Al doilea său volum se numeşte "Mai aproape de natură şi credinţa" şi prezintă tratamente naturiste pentru animale şi păsări. Cei interesaţi găsesc între filele ei secretele obţinerii vopselurilor din plante şi ale conservării naturale a alimentelor. Ioan Nica le mulţumeşte tuturor celor care au cumpărat aceste cărţi şi care i-au devenit, fără să ştie, parteneri într-un proiect umanitar unic în judeţul Bacău.

---------------------------

Acum 32 minute #2
Adrian Pop
Adrian Pop este conectat acum
Senior Member

Data înscrierii
10.10.2011
Locație
CRAIOVA
Posturi
2.737

Trimite mesaj prin Yahoo la Adrian Pop

IMPRESIONANT !

O sa-l ajutam si noi cu stupina si cu tot ce putem. Sa reusim sa comunicam pe net....

adi

------------------------

http://remus-raclau.blogspot.com/201...e-deal-la.html

-------- Original Message --------
Subject: Un ROMAN !
Date: Mon, 16 Jan 2012 23:02:24 +0200
From: adipop <adipop@popservice.ro>
To: geostroe@gmail.com, armenescu.eliana.elena3@gmail.com, ninabeciu@yahoo.com, banceanuvasile@yahoo.com, ioanaalex68@yahoo.com, preoteasa_marinela@yahoo.com, lenuta_onofras@yahoo.com, ogarceag@gmail.com, alecu_ioan@yahoo.com, nicolaenacioiu@yahoo.com, achimescu_ovidiu@yahoo.com, samdacul@gmail.com, catalindragomirescu@yahoo.com, loredanapavel27@yahoo.com, enciustefan@yahoo.com, banuionutgabriel1@gmail.com, arienne2003@yahoo.com, alice_nacioiu@yahoo.com, tanasescu.dragos@yahoo.com, cucu_paul@yahoo.com, cici7773@yahoo.fr, mihaelahq@yahoo.com, florin@popservice.ro, pse_flori@yahoo.com, yo7aoz@yahoo.com, Radu_necea@yahoo.com, adipop@popservice.ro, zalmoxa_adipop@yahoo.com, sales@popservice.ro, spt2000ro@yahoo.com, fmflorin@gmail.com, herrvonbartosh@yahoo.com, andrei.patrut@yahoo.com, sboraeugen@yahoo.com, ioanpop@yahoo.com, l_cantemir@yahoo.com, cstanculet@yahoo.com, senatorfunar@yahoo.com, florin337@gmail.com, administrator@cab.ro, office_konexarte@yahoo.com, eu_sunt9910@yahoo.com, goiaexp44@yahoo.com, dragos.ungureanu@retrasib.ro, belud@orange.fr


http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...=5432#post5432