La multi ani,maicuta draga




Ma-ma ! Te-ai fi gandit vreodata ca in doua silabe aparent simple sta ascunsa dragostea intregului univers ? Te-ai gandit cata putere si forta creatoare sta ascunsa in sensibilitatea si duiosia lor ? Daca ar fi sa-ti dau un nume de floare , ti-as da numele de ” Nu ma uita ” , pentru ca o mama , nu poate fi uitata niciodata , pentru ca cerul a cernut mii de picaturi stralucitoare din mantia lui asupra ta ,pentru ca toate simbolurile aceste flori , sunt adunate in sufletul tau , dragostea eterna , fidelitatea si angajamentul, amintirile si onoarea. Iar aceasta , esti tu , mama . Esti floarea mea de Nu ma uita .




Te privesc adeseori atunci cand nu ma observi in preajma si iti vad chipul brazdat de amintiri , privirea care iti tradeaza gandurile numai de tine stiute , mainile framantandu-se in poala care parca nu-si gasesc odihna nici acum . Acum inteleg cata nevoie aveai si tu poate de-o mangaiere care a intarziat sa vina , de-o imbratisare pe care poate o asteptai dar eram prea grabita sa ti-o ofer , de cuvinte calde asa cum mi le spuneai tu mie dar pe care consideram ca oricum le stii tu si nu e nevoie sa ti le spun . Oare mai pot repara toate astea acum ? Oare mai pot sa -ti multumesc acum pentru tot ce ai facut pentru mine , crezand ca poate mi se cuvine ? Te-ai pus in fata tuturor valurilor care incercau sa ma loveasca , lovind in tine ca intr-o stanca fara sa te clintesti fara sa schitezi o urma de suferinta . Ai fost echilibrul meu si m-ai ridicat de fiecare data atunci cand ma vedeai cazuta . Poate sufletul iti plangea , dar imi zambeai de fiecare data si ma invaluiai cu dragostea ta de mama . Poate durerile te chinuiau de vrute si nevrute dar nu te plangeai niciodata .

De unde atata forta in tine , mama ? te-am intrebat odata . Si mi-ai raspuns simplu si firesc : din dragoste pentru voi , draga mea . Voi mi-ati dat forta si putere chiar daca nu ati stiut asta . Si Dumnezeu , iar ochii ti-au alunecat privind spre icoana . Icoana la care te vedeam de atatea ori cu mainile impreunate inaltand o rugaciune .

Imi place cand miroase a tine , mama , in orice colt as casei as merge e parfumul tau, parfum de mama mea , dulce si suav , il respir adanc sa-l simt in toata fiinta mea , sa-l pastrez cat mai mult , sa ma umplu de tine , sa recuperez timpul pierdut . Tu , vei fi vesnic cu mine , mama . Tu vei fi mereu ingerul meu pazitor , icoana sufletului meu , stiu asta .

Acum , la vremea senectutii , vreau si imi doresc sa am grija de tine asa cum ai facut-o tu , sa te pot rasplati si eu macar pe jumatate cat ai facut tu , sa pot sa-ti umplu sufletul cu primavara , cu bucuria care poate ti-a lipsit de atatea ori ,dar pe care sigur o asteptai .

La multi ani , maicuta draga si-ti multumesc ! Si chiar daca nu am spus-o prea des , crezand ca tu stii asta ,te-am iubit intotdeauna . Dar oamenii uneori au nevoie si de cuvinte . Sa ai parte de sanatate si dragostea pe care tu ne-ai oferit-o , sa se intorca inzecit la tine . La multi ani , floarea mea de Nu ma uita !