Papornița Moșului

Subiect: CV - Adrian Pop

  1. #481
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.907
    Cu ani buni in urma, firma noastra a trecut printr-un alt mare impas financiar, care a facut sa ne ducem din nou in zero. A treia oara. Am platit furtul unora timp de peste 11-12 ani. Dar proba asta prin care am trecut mi-a aratat drumul pe care noi toti Romanii am putea sa-l urmam.

    Doinita confectiona caciulite pentru o casa de copii cu handicap si in momentul in care am aflat ca formele de plata catre firma erau false, am intrebat tinerii de la Scoala Zalmoxiana daca au masini de cusut acasa, pentru ca doream sa ne reprofilam rapid pe o astfel de activitate. O mare parte dintre inginerii firmei ne-au parasit pentru ca nu doreau sa treaca de la electronica industriala la croitorie, numai ca noi aveam responsabilitatea celorlalti zeci de colaboratori carora le plateam salarii.

    Din cei 10 tineri cu care am discutat despre masinile de cusut, 6 aveau asa ceva acasa pe care nu le foloseau de ani buni. Ni le-au adus si peste cateva saptamani, cumparand si alte masini performante, vindeam zilnic prin Posta Romana sute de caciulite si 4.000 de fulare. Dupa 5-6 luni firma si-a revenit din punct de vedere financiar si-am trecut cu totii din nou la ce stiam sa facem, la electronica industriala.

    Sunt convins total ca aproape toti Romanii au bunuri care nu le mai folosesc de mult si daca am reusi sa ne unim fortele si sa nu mai ardem Timpul inutil, Tara si-ar reveni mai ales din punct de vedere moral, cat si economic.

    Am trimis ieri Echipei Zalmoxa, una din cele 4 Entitati infiintate cu scop clar de-a contura Bazele PACII LUMII, acest mesaj :

    Avem o casa neingrijita si un teren de 1800 mp intr-o zona superba plina de brazi, la Valea de Pesti.
    Paraul cu acelasi nume este plin de pestisori si curge la 10 m prin fata casei, iar la cca 150-200 m este un mare lac plin de pastravi. Nu a locuit nimeni in casa de cand am cumparat-o si am putea-o face construibila pentru echipa aceasta. De trei ani n-am trecut pe-acolo.

    La Ghindeni, la cca 16 Km de Craiova, exista casa socrilor mei si un teren de 5.000 mp. La fel, nimeni nu locuiete acolo de o mare perioada de Timp si am putea face o sera de legume, propunere pe care o fac in seara aceasta Echipei Zalmoxa.

    Cei din acesta echipa au un statut special, in sensul ca plecam din zero lei, cautand impreuna solutii de afaceri, fiind foarte atenti la modul de obtinere legala a Partii Materiale.
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 31.12.2022 la 21:39.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #482
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.907
    Echilibram balanta magariilor facute Neamului nostru !!!!
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #483
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.907
    Trustul media Carpații RTV

    Denumirea Trustului media a fost stabilita cu ani in urma de Dul Gen Mircia Chelaru la Craiova, la sala oglinzilor de la Muzeul de arta.

    O sa găsim soluții pentru a merge cu mai multe proiecte in paralel, pentru ca sunt legate unele de altele intr-un întreg sistem logic! Am făcut propunerea de plata in sistem virtual a celor implicati la propriu in proiectele postate pe forumul Sfatul Batranilor din Romania, pana in momentul când apar bani in sistem. Deocamdata nu sunt, dar cu o strategie și logistica de exceptie, putem puncta in tot ceea ce ne propunem.

    Aceasta este Echipa ZALMOXA infiintata pentru reconstructia din temelii a Romaniei reintregite:


    1.Prof.Univ.Dr. Petre Savescu
    2. Dr. Simona Denisa Kanakidis
    3. Ec. Catalin Zamfir
    4. Ing. Adrian Pop
    5. Dr. Madalina Enculescu

    6. Sebastian Stroe - elev
    7. Enciu Stefan - antreprenor
    8. Inventator Iulian Hornet
    9. Ing. Andrei Patrut
    10.Scenograf Magda Manescu
    11.Ing. Cristi Vintila
    12. Ec Ingrid S
    13. Jurist Mihaela Vieru


    Echipa Trustului media Carpații RTV:


    1. Scenograf Magda Manescu
    2. Ec. Catalin Zamfir
    3. Ing. Adrian Pop



    Pentru a face parte din aceste echipe de lucru trebuie indeplinite cateva criterii:


    1. Persoana care doreste sa ni se alature ne aduce la cunostinta acesta si se inscrie pe forumul SFATUL BATRANILOR din Romania, dupa care o sa primeasca validare pentru a posta CV-ul, alaturi de ale celorlalti colaboratori de pe forum. Dupa ce cititi cateva date ale coechipierilor, stiti cu cine veti comunica eficient.


    2. Pentru ca aceasta echipa se va mari continuu ( sunt foarte multi Romani care doresc ca in Romania sa traim cu totii Fericiti, Sanatosi si decent), discutiile comune de pe conferintele de lucru vor fi postate de catre fiecare coechipier pe :
    a. - forum pentru a avea o locatie la care are acces toata lumea, in care adunam ideile, propunerile, conceptele, strategia si logistica de lucru pentru fiecare proiect in parte
    b. - facebook pentru ca sa ne dam sansa sa ni se alature cati mai multi Romani pentru a duce la bun sfarsit proiectele comune
    c.- diverse conferinte whatsapp, skype, write, etc. pentru a ne cizela si sintetiza pasii actiunilor comune.


    3. Vom stabili impreuna sumele de bani ( 0-2.000 euro lunar ) cu care vor fi retribuiti coechipierii, deocamdata virtuali penrtru ca plecam din zero lei, in functie de implicarea fiecaruia dintre noi.


    4. Se deschide un cont bancar necesar finanțării unor activități interne. Poate stabilim de comun acord o cotizatie lunară.


    5. Ideile de afaceri care merita atentia noastra, venite din partea celor cu care comunicam pe net, sunt postate pe forum la Echipa Zalmoxa si doar cei care se implica constant si public Timp de 6 luni pentru a dezvolta proiecte punctiforme in acest sens, vor forma echipa de lucru capabila sa se contureaze intr-un mod natural.


    6. Cei care vor sa se retraga din echipa Zalmoxa pentru ca nu se mai regasesc din punct de vedere al principiilor de lucru printre noi, pur si simplu devin inactivi fara sa ne anunte.


    In următoarele 6 luni in funcție de implicare configuram echipa managerială și patronii Trustilui Media!