Pădurea lui Wistman are un aspect bizar, ieșit din comun. Un codru de stejari înconvoiați, îmbrăcați în mușchi. O pădure de poveste!







Codrul lui Wistman a fost menționat vreme de sute de ani, în numeroase scrieri. Foarte probabil, pădurea aceasta englezească având un aspect neobișnuit constituie o rămășiță dintr-un codru străvechi, care acoperea o mare suprafață cu peste 7000 de ani î.e.n, înainte ca oamenii Mezoliticului să se fi stabilit aici. Se spune că prin codrul acesta cu aspect neobișnuit își săvârșeau tainicele ritualuri druizii, preoți și mari inițiați ai popoarelor celtice.






Pădurea lui Wistman se află în Dartmoor, Devon – Anglia și s-a dezvoltat la o altitudine de circa 400 de metri, în preajma râului West Dart. Deși n-are o suprafață prea mare, este una dintre cele mai stranii păduri ale planetei. Suprafața sa este împărțită în trei trupuri de pădure principale, ce acoperă în total o arie de 3,5 hectare. Cei mai mulți dintre arborii Pădurii lui Wistman sunt stejari pedunculați, printre care pot fi observați scoruși de munte, gherghini sau aluni.






Atât din fotografiile rămase, cât și din documente rezultă că Pădurea lui Wistman și-a mai schimbat înfățișarea de la mijlocul secolului XIX și până astăzi. În același timp, s-a modificat considerabil și clima din regiune, temperaturile medii anuale devenind mai mari.
Tocmai aceste schimbări climatice au influențat și aspectul arborilor. Străvechii stejari care anterior creșteau înconvoiați, plecați către pământ și erau tare piperniciți au început să aibă și o dezvoltare pe verticală iar noile generații de stejari au început să difere de arborii bătrâni din care se trag.Cei mai bătrâni stejari au 400-500 de ani iar aspectul lor a suferit din plin influența unor veacuri de climat friguros. În secolul al XVII- lea acești copaci străvechi erau descriși de către cronicari ca fiind foarte piperniciți, „nu mai înalți decât un stat de om”.




Începând cu mijlocul secolului XIX, copacii piperniciți de odinioară au început să se mai dezvolte și în înălțime. Se spune că, pe parcursul secolului XX, înălțimea multora dintre ei s-a dublat. La final de secol XX, înălțimea medie a arborilor era de aproximativ 7 metri. Cei mai înalți stejari ajunseseră la 12 metri. După 1900, au început să se extindă și marginile pădurii, răsărind noi arbori.





În partea de răsărit a crângului se află „Piatra Buller”, un bolovan purtător de inscripții, prin care se amintește despre o încercare de stabilire a vârstei pădurii, ce s-a petrecut în anul 1866. Pe atunci, autoritățile i-au îngăduit unui anume Wentworth Buller să pună la pământ un bătrân stejar, a cărui vârstă a fost estimată la 168 de ani.





Pădurea lui Wistman a constituit o sursă de inspirație pentru realizarea unor opere de artă. Printre cei care au imortalizat-o (ori s-au referit la ea) în creațiile lor se numără cunoscuți pictori, scriitori și fotografi. Una dintre legendele locului spune că minunata pădure a fost plantată de către Isabella de Fortibus (1237-1293), una dintre cele mai bogate femei din Anglia secolului XIII.





Pe seama acestor locuri circulă numeroase alte legende, înfățișarea micii suprafețe împădurite fiind, se pare, extrem de stimulatoare pentru imaginație. Numele codrului Wistman ar putea proveni de la cuvântul „wisht”, care în dialectul local înseamna „straniu” sau „neobișnuit”. La codrul acesta enigmatic se face referire și într-o apreciată operă a scriitorului englez John Fowles, numită „Copacul”.
Este, într-adevăr, o pădure de poveste!




















Autor: Tomi Tohăneanu

Sursă: wikipedia.org, www.amusingplanet.com


SURSA: http://www.cunoastelumea.ro/padurea-...re-de-poveste/