Nina Cassian: marea seducătoare a literaturii române

[latan.elena]

Nina Cassian: marea seducătoare a literaturii române

Ce au în comun Ion Barbu, Marin Preda, Nicolae Breban și Vladimir Colin? Dragostea pentru o singură femeie: Nina Cassian.

Poeta Nina Cassian s-a născut pe 27 noiembrie 1924 la Galați, a publicat primul său volum de versuri la 23 de ani și a inventat limba spargă. Și, altfel: Nina Cassian s-a căsătorit la 18 ani cu prozatorul Vladimir Colin. Iar la 22 de ani, pe când încă era căsătorită cu acesta, a devenit muza poetului Ion Barbu, cel care o descria drept “nespus de alba Nina”.“Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie”

“L-am cunoscut pe Ion Barbu la cenaclul lui Miron Radu Paraschivescu. I-am lăsat manuscrisul meu, “La Scara 1/1” și, în curând, mi-a telefonat și m-a invitat la Capșa. Făcuse adnotari la volum ultralaudative (mare poezie etc.), dar îmi refuza poeziile în limba spargă. (…)Eram inconștientă. Știam că e un geniu lângă mine, de asta nu m-am îndoit niciodată. Dar nesăbuința tinereții constă în a dori să lovești în ceea ce slăvești. E o prostie pe care am s-o regret toată viața.Adică eu aveam, în ’46, vreo… 22 și el, 52, sau așa ceva. Dar arăta cu mult mai bătrân. Pentru că avea o mustață de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gândeam la o posibilă comparație. De fapt nu e vorba de atracție aici. A fost o fascinație. Eu am fost pur și simplu o subalternă în preajma lui.Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decât că m-a speriat punându-mă într-o lumină orbitoare.”Însă nu sentimentele față de Ion Barbu aveau să o despartă de Vladimir Colin, ci dragostea pentru alți doi bărbați. Moment în care se cuvine să facem prima precizare importantă.“Eu nu sunt o culcăreață, eu sunt o iubeață… ceea ce e cu totul altceva”

Căsătoria cu Vladimir Colin a durat cinci ani. Însă, în primii doi ani a fost zguduită de două fisuri majore.“Una numită Sandu Pitaru, o splendoare de bărbat. Am avut de-a face și cu foarte frumoși și cu foarte gheboși. Nu mă interesa aspectul fizic. A doua fisură, care a fost și mai grava, a fost Ioji Craioveanu, care era tuberculos, mult mai în vârsta, pe care l-am revăzut când eram măritată cu Colin. Nu a fost o relație fizică. Asta e marea confuzie care se face cu mine. Totdeauna iubirea… Dovada că am avut o obsesie pentru Ioji fără să fi petrecut o singură noapte împreună. Fără conotația asta atât de trivială… Eu nu sunt o amantă, o culcăreață, eu sunt o iubeață… ceea ce e cu totul altceva. M-am întors completamente confuză după întâlnirea cu Ioji și i-am spus lui Colin: “Trebuie să ne despărțim”. Si el a spus: “Stai, nu te pripi…” Și am mai stat. Trei ani. Dar după cinci ani l-am întâlnit pe Ali – Al.I. Ștefănescu (profesor de franceză și ziarist la “Contemporanul”), cu care am stat 36 de ani. Sunt destul de constantă… după cum vedeți.”Moment în care se cuvine să facem cea de a doua precizare.Ce este și ce nu este infidelitatea?

“Am divorțat de Colin și foarte curând m-am măritat cu Ali (așa cum îl alintam eu și toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape), care nu fusese nici ilegalist, nici nu-i plăcea poezia, mai ales cea modernă, dar exercita asupra mea o autoritate (era cu aproape 10 ani mai în vârstă) de care “eternul (meu) feminin” avea nevoie şi pe care tânărul Colin nu mi-o putea oferi.”“Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenți râului mare, iubirii celei mari. Nemințind și, de altfel, având prea mult de dăruit, copleșitor pentru un singur recipient.”“Pat era dușumeaua”

“Marin Preda… L-am cunoscut la Sinaia, la Casa de Creație, la “Creatorium”, cum îi spuneam noi în batjocura. Era foarte tânăr. Și eu la fel. Eu aveam 24 și el avea 26. Am fost fascinată de prezența lui și se pare că a fost reciproc. Fără sex, m-a iubit, am fost atrasă. Dar eu eram fericita cu Ali.(…)În 1953, am devenit iubiți. Tot la Sinaia: într-o seară mi-a spus, referindu-se la prima noastră etapă sinaiotă, ca el e ars pe dinăuntru, că nu mă mai poate iubi. Și eu m-am dus la el la ușă și l-am sărutat și el a fost surprins. “Mi-a plăcut”, mi-a spus. Și relația s-a reluat, adâncindu-se.”Adâncindu-se atât de mult încât într-una dintre notele informative pe care scriitorul Ion Caraion le adresa Securității comuniste se arată că Marin Preda și Nina Cassian “făceau sex într-unul din birourile Ministerului Artelor, iar pat era dușumeaua”.

Nina Cassian și Marin Preda

Alte glasuri, alte încăperi

Nina Cassian i-a fost “muză” și romancierului Nicolae Breban, după cum chiar ea povestește, adăugând că “am fost și prieteni buni, timp de 30 de ani”. Iar gura slobodă a lui Eugen Barbu îl bârfea pe Nichita Stănescu pentru faptul că și-ar fi “netezit debutul trecând prin patul Ninei”.În 1985 călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată “cu părerile mele politice, evident anticeaușiste”, ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.În SUA se va căsători cu Maurice Edwards, cel care a fost vreme de 40 de ani director artistic al Filarmonicii din Brooklyn și tot aici va trăi până la sfârșitul vieții.“Soțul meu actual, Maurice, american, are toate (nesperatele) calități ale unui companion târziu: cultură, tandrețe, protecție și înțelegere pentru străina cam rebarbativă care sunt. Expert în multe domenii, căsătorit pentru a treia oara (ca și mine), îmi dovedește că se poate începe o viață nouă chiar și la vârste crepusculare.”Poemele Ninei Cassian au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review. S-a stins din viață la New York, în data de 15 aprilie 2014.




SURSA: http://webcultura.ro/nina-cassian-ma...aturii-romane/

[latan.elena]

[latan.elena]

Portret sepia: Nina Cassian, scriitoarea de la „curtea” regimului comunist, muza, iubita și amanta marilor nume ale literaturii române

Într-un moment de proastă inspiraţie, părinţii m-au numit Renée-Annie, dar imediat m-au strigat „Nina”Scriitoare, muză, iubită, amantă ... cine a fost Nina Cassian?



LIFE.RO

Portret sepia: Nina Cassian, scriitoarea de la „curtea” regimului comunist, muza, iubita și amanta marilor nume ale literaturii române. - LIFE.ro

[latan.elena]

15 însemnări din jurnalul unei poete: Nina Cassian

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanţa dintre mine şi mine”, semnat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viaţa poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.



M-am născut la Galați – dar tot ce rețin din scurtul timp petrecut acolo sunt butoaiele cu pește sărat sau calupurile de brânză albă cu „purici”, sau gheretele cu cilindri de limonadă, unul galben, altul roșu, statuia lui Costache Negri, Strada Domnească, grădina publică, lacul cu lebede și, evident, Dunărea.

Adolescența mi-a fost marcată de evenimente esențiale cu consecințe de lungă durată, unele mai dramatice decât altele: numerus clausus urmat de numerus nullus, un cutremur, rebeliunea legionară, intrarea mea în mișcarea ilegală comunistă, începutul unei mari iubiri, războiul, – toate comasate, chiar dacă nu epuizate, între unsprezece și șaptesprezece ani.

Cu mama am avut relații conflictuale încă de copil. Tot ce-mi spunea mă contraria. Odată, venind să mă ia de la școală, am scandat pe tot drumul spre casă: „Mama rea, mama rea”, și tot așa, până când, ajunsă la domiciliu, am mâncat, firește, bătaie. (Odată, m-a bătut și cu un umeraș.)



L-am cunoscut pe Al. I. Ștefănescu la sfârșitul anului 1947. Mai lucram la „Rampa”, săptămânal de artă, unde semnam Cronica literaturii dramatice, Cronica coregrafică, Vitrina Cărții, cu diferite pseudonime: Maria Veniamin, Ana Varga, Nic etc. Și cronica umoristică semnată Hortensia (debutasem în această arie la revista „Pițigoiul”, unde am semnat succesiv Cezarina Pipotă, Haralambina Ficat și Clementina Maț, în veselă tradiție suprarealistă…). „Rampa” a fost, de asemenea, una din ultimele reviste relativ libere întru reflectarea fenomenului artistic. În ianuarie 1948, și-a încetat apariția.

Ali (…) nu era nici înalt, nici frumos, nu fusese ilegalist, nu-i plăcea poezia modernă, dar m-am îndrăgostit de el până peste cap și fără argumente. Cuplul nostru s-a edificat la revelionul acelui an 1947-1948, în casa Veronicăi Porumbacu.

Satul 2 Mai și Sinaia sunt fără îndoială localitățile providențiale pentru mine, în care a prins viață majoritatea lucrărilor mele. 2 Mai, sat de pescari, situat la 5 kilometri de granița bulgărească, a fost, timp de peste două decenii decorul vacanțelor mele de vară. (…) La 2 Mai, am locuit mereu în aceeași cameră de țară și am scris la aceeași masă (când nu scriam pe genunchi, la plajă), în treizeci de veri fericite și dramatice, sute de poezii, de la resurecția mea din 1956-1957, până la poeziile „postume” scrise după moartea lui Ali. (New York, 1987)



„Să cos, să gătesc, să spăl, să calc”… Toate activitățile de care, timp de șaizeci de ani am fost incapabilă (scutită), iată-mă executându-le acum, în singurătate, cu stângăcie și efort disproporționat, cu rezultate penibile și pierdere de demnitate (nu sunt obișnuită să lucrez greu, încet și prost). (New York, 1989)

Dosarul meu? Evident că trebuie să fi atins un volum considerabil – dar ceea ce e mai ciudat e că de abia în America am aflat că eram pusă sub urmărire și că locuiam într-o casă înțesată de microfoane, care fusese un sediu al Miliției (…). E drept că aveam în vedere o asemenea posibilitate, dar o anumită inconștiență și mai ales o încăpățânată „stare de liberate” mă făceau să „nu-mi țin gura”, să rostesc fraze provocatoare în prezența celor mai diferite persoane, într-un cuvânt să „mi-o caut cu lumânarea”. Experiența mea în perioada ceaușistă și indignarea mă făceau să escaladez barierele prudenței.

Demnitatea despărțirilor nu am avut-o niciodată. Chiar când evenimentele erau strălimpezi și anunțau sfârșitul, am continuat să rămân locului, cu oarecari împotriviri, și să beau paharul până la fund. Cu puține excepții (Jani Colin, A.D., poate alții mai puțin semnificativi), am așteptat ca ei să mă „părăsească”. Chiar în cazul spectaculosului L.B, dar, mai ales, în cazul lui Marin sau al lui Slavomir, eu n-am plecat până n-au apucat ei să plece. (…) Fie că se îndrăgosteau de o altă femeie, fie că li se termina „iubirea veșnică” pe care clamau că o aveau pentru mine – cert e că eu nu plecam când s-ar fi cuvenit s-o fac, cu demnitate. (…) Și așa, neplecând eu la timp, am avut parte de resentimente, de grosolănie, de indiferență, ba chiar de cruzime – și am rămas până astăzi contemplându-mi eșecurile (și scriind despre ele).



La 4 martie (1977), a avut loc un cutremur îngrozitor!
Tocmai terminasem de compus „Pisica” și stăteam la televizor, urmărind un film bulgăresc.
Candelabrul de deasupra noastră a început să se clatine. Am fugit în chenarul unei uși, strângând-o în brațe pe Puica (n.r.: cumnata poetei), în timp ce Ali încerca să-l determine pe tata să se ridice din fotoliu, ceea ce el a refuzat, continuând să-și bea votca. Puica tremura ca varga, dar eu mărturisesc că eram foarte clamă, spunându-mi în gând: „Asta a fost”, referindu-mă adică la viața mea. Peste câteva clipe, am ieșit pe terasă și am auzit un uruit enorm, un urlet al pământului. Am crezut că explodase o bombă atomică.
În sfârșit, după șaptezeci și șase de secunde – ceva ce e un timp interminabil – cutremurul a încetat. A sunat la ușă Mihaela Constantin, spunându-ne că a alergat până la blocul unde locuia mătușa ei, Veronica Porumbacu, și că blocul e prăbușit. Peste încă vreun ceas, a venit familia lui Anatol Vieru. Pereții interiori ai locuinței lor se surpaseră. Au rămas peste noapte la noi.
A doua zi de dimineață, am ieșit și noi pe stradă, ne-am dus până la Cercul Militar și am văzut o parte din grozăviile întâmplate.
Au murit, deci: Veronica Porumbacu, Mihai Petroveanu, Anatol Baconsky și soția, Mihai Gafița și soția, toți aflați în vizită la primii, Al. Ivasiuc, Sorin Bratu, Toma Caragiu, Doina Badea și mulți alții.
Am stat unsprezece zile în frig. Toată oroarea mi se pare lipsită de noimă! (însemnare din 16 martie 1977)



Iubirile mele. Cele două mari iubiri – Ioji și Ali, cele două iubiri importante – Marin Preda și Slavomir Popovici – le-aș aureola și prin imensa cantitate de suferință cu care le-am plătit. Nu i-am părăsit niciodată. Ei m-au părăsit, primii doi murind, ceilalți doi pentru fete tinere și frumoase. Am suferit enorm (aceștia din urmă n-au aflat-o niciodată, eu dorind să-mi păstrez orgoliul…), am suferit îndelung și fără remediu, n-am luptat să-i recuceresc pe cei care „m-au lăsat”, nu mi-am înfruntat rivalele, am lăsat doar timpul să treacă și, eventual, să-mi dea dreptate (ceea ce s-a cam întâmplat).

New York, 1985. 15 septembrie. După cinci zile de la sosire, notez doar că sunt atât de obosită, că amân pe mâine multe evenimente pe care totuși le trăiesc.



L-am cunoscut pe Maurice Edwards prin poeta și fosta iubită a lui, Daniela Gioseffi. Știam că e directorul artistic al Filarmonicii din Brooklyn, că e actor și cântăreț, că știe franțuzește și nemțește, traducând chiar o piesă de Grabbe – și că e văduv (asta am aflat-o mai târziu). Dar, în 1987, nu aveam nici energia, nici dorința de a persevera în a-l cunoaște (dacă m-ar fi luat de nevastă atunci, fie și de formă, mi-ar fi salvat viața!).
Și astfel au trecut opt ani (opt ani!), eu având șaptezeci de ani (șaptezeci de ani!) când relația noastră a început cu adevărat. Iar astăzi, în 2004, suntem căsătoriți de șase ani.

Da, am iubit și am fost iubită, fără umbră de impudoare sau obscenitate. Indecente sunt doar articolele incriminatorii care mi s-au adresat pe această temă. Am visat și am vizat întotdeauna profunzimea comunicării umane și o aură de puritate pe care am și obținut-o adeseori – în acestea au constat aspirațiile mele spre iubire. Și spre fericire. Și spre libertate.



Libertatea mea… Aceea de a mă îndrăgosti, de a face nudism la 2 Mai, nu de „a trage cu pușca”, dar de a dărui în dreapta și-n stânga sentimente, idei, uneori opinii incendiare, netemându-mă, dintr-un soi de iresponsabilitate, de consecințe… Libertatea jocului adresând și agresând realitatea amenințătoare… Dar încă din copilărie, pe lângă joacă, jinduiam, visam la o mare iubire. (…) Și a venit. Nu numai una. Cu alaiul lor de extazuri și suferințe, și nu mi-e rușine de niciuna din ele, totul și toatele fiind îmbrățișate de acolada cunoașterii umane.

Firește că, mai presus de orice, fervoarea mea de căpetenie a fost în domeniul creației. Cea mai mare parte – și cea mai prețioasă – a energiei mele am investit-o în poezie, în muzică (ocazional în traduceri de poezie sau în desene). (…) Am scris și am publicat peste cincizeci de cărți în România și nouă în Anglia și America. (…) În mare măsură, volumele în limba engleză cuprind poezii scrise în românește, traduse de poeți de seamă englezi și americani sau de mine însămi: „Limba nu mi-a tăiat-o încă nimeni/ ca în închisorile barbare”, cum scriam într-o poezie…

Fragmente din „Memoria ca zestre” (volumele I-III), de Nina Cassian / Cărțile Tango
Fotografii din filmul „Distanța dintre mine și mine” (regia: Mona Nicoară și Dana Bunescu)

Dosarul meu? Evident că trebuie să fi atins un volum considerabil – dar ceea ce e mai ciudat e că de abia în America am aflat că eram pusă sub urmărire și că locuiam într-o casă înțesată de microfoane, care fusese un sediu al Miliției. (Nina Cassian)

CITIŢI ŞI:

MONA NICOARĂ: NINA CASSIAN M-A ÎMPINS SĂ FIU MAI ONESTĂ CU MINE ÎNSĂMI

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/15-i...8oRV0WuH0bEqKg

[latan.elena]

Nina Cassian



Dacă vrei să te îmbraci ca Nina Cassian:

“Ce regret…
Că n-am auzit niciodată glasul păsării Dodo
Că n-am mirosit niciodată cireşii Japoniei
Că nu mi-am pedepsit niciodată prietenii şi iubiţii care m-au părăsit
Că nu mi-am revendicat niciodată compensaţiile pe care credeam că le merit
Că n-am compus niciodată o sonată de Mozart
Şi că n-am bănuit că voi trăi atât de mult încât să regret cele de mai sus şi multe altele…”
Şi despre regrete, doamna Nina Cassian vorbeşte tot cu sinceritate. Nu se teme să recunoască, să împărtaşească şi să se plece.
Povesteşte uşor, în versuri, cu delicateţe, privind viaţa drept in ochi. Aşa cum a iubit şi bărbaţii din viaţa domniei sale. Cu nesăbuinţă…

“Recunosc cu umilinţă că am scăpat de această nesăbuită dorinţă să mă mai amorezez”, spunea Nina Cassian, într-un interviu în 2008.



Renée Annie Cassian s-a născut la 27 noiembrie 1924 la Galaţi, într-o familie superbă, pasionată de frumos, iubire şi tandreţe.
“Da, mi-a priit foarte mult faptul că parinţii mei erau foarte tandri. Pe mama o chema Jana, iar el îi spunea Jănţica. Tata i-a dedicat, a scris pentru ea şi un mic tango, dacă pot să mă refer la acest dans. Lady, my beautiful lady, o lady Jane, I love you. Tata mai şi compunea. Trebuie să spun că toate calităţile şi cusururile tatălui meu le-am moştenit, dar ăsta este un alt capitol.”
La 5 ani întâlneşte iubirea. Adevărata ei pasiune.

“Am iubit iubirea însăşi, de la 5 ani, când eram îndrăgostită de băiatul din vecini, care avea o bicicletă cu roţi tricolor”.
În adolescenţă se mută cu familia la Braşov, unde a intrat la Liceul Principesa Elena, şi Bucureşti, urmând şi cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga şi, la vârsta de 16 ani, intră în organizaţia Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate.

“Era idealism de tinereţe. Atenţie, nu ideile au fost groaznice, ci regimurile. Acea credinţă, acel crez era foarte frumos şi nobil şi ca să fiu sinceră nici nu am renunţat la el. Despre acele principii, care bineînţeles nu s-au pus în practică niciodată şi care s-au transformat într-o gigantică minciună şi într-un pretext şi paravan pentru cele mai sîngeroase dictaturi, nu numai a noastră, despre toate voi scrie. Dar să renunţ, la ce, la frumoasele gînduri, la frumoasă sferă de aur a abolirii tuturor contradicţiilor hidoase de pe glob între rase, clase, sexe, popoare, pentru ce?”

Idealurile comuniste îi aduc în cale şi prima mare iubire. Vladimir Colin, autor de literatură pentru copii:
“M-am măritat cu el din dragoste, din idealuri comune, eram amândoi comunişti convinşi. Eu aveam 17-18 ani şi el, 21. Eram doi tineri, doi copii, amândoi comunişti ilegalişti. Nu aveam bani, bineînţeles. El vopsea nasturi ca să câştige câte ceva. Când eram deja căsătoriţi, făceam mărţişoare din plexiglas pictat ca să le vindem. Ne-au ţinut mai mult părinţii.”, povestea autoarea.


In centru, cu ochelari, Colin

În perioada războiului îl cunoaşte pe Sandu Pitaru şi se îndrăgosteşte de el…
“O splendoare de bărbat. Am avut de-a face şi cu foarte frumoşi, şi cu foarte gheboşi. Nu mă interesa aspectul fizic. El se uita la verigheta mea, eram măritată cu Colin. „O să-i facem vânt astuia“, îmi spunea. N-a fost nici măcar un sărut între noi, dar era un amor incipient. Până am primit o scrisoare de la el, el care era, tot aşa, comunist ilegalist, că „n-o sa ne vedem un timp, dragă, dragă, dragă.“

Pitaru moare într-o explozie de obuz, în 1944, iar mariajul doamnei Cassian cu Colin continuă. Fisurat.
“A doua fisură, care a fost şi mai gravă, a fost Ioji Craioveanu, care era tuberculos, mult mai în vârstă, pe care l-am revăzut cand eram maritata cu Colin. Nu a fost o relaţie fizică. Asta e marea confuzie care se face cu mine. Totdeauna iubirea… Dovada că am avut o obsesie pentru Ioji fără să fi petrecut o singură noapte împreună. Fără conotaţia asta atât de trivială… Eu nu sunt o amantă, o culcăreaţă, eu sunt o iubeaţă… ceea ce e cu totul altceva. M-am întors completamente confuză după întâlnirea cu Ioji şi i-am spus lui Colin: „Trebuie să ne despărţim“. Şi el a spus: „Stai, nu te pripi…“ Şi am mai stat. Trei ani.”



Când în viaţa Ninei Cassian apare Ali, Al.I. Ştefănescu, cea mai durabilă relaţie a Ninei Cassian (36 de ani).
“Plin de farmec şi de autoritate masculină, m-a dominat şi m-a răsfăţat ca nimeni altul, făcându-mă să cunosc cu adevărat gustul fericirii. Păcat că unele din cărţile lui reuşite, „Să nu fugi singur prin ploaie“, „Băiat de Bucureşti“, „Zece femei“, sunt total ignorate astăzi. Ca şi cărţile mele de poezie, trecute, de altfel, sub tăcere…”



La sfârşitul anilor ‘40, primele încercări literare ale Ninei Cassian sunt încurajate generos de Tudor Arghezi şi Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.
“A fost o întâlnire providenţială în viaţa mea, cea cu Ion Barbu. El mi-a citit cartea de debut în manuscris şi mi-a făcut adnotări, unele elogioase, dar nu toate. De exemplu despre poemele în “limba spargă” pe care am inventat-o – nu ştiu dacă aţi auzit despre acea drăcovenie pe care am făcut-o – a scris: “Nina Cassian, dacă pui în volum năzdrăvăniile astea, te ucid, cu dreptul pe care mi-l dă marele, fără de seamă talent ce-l ai.” Am aceste manuscrise în fotocopii şi le-am predat şi la Academie. “

Doamna Cassian a debutat cu volumul „La scara 1/1” şi în cei peste 50 de ani de carieră literară, a fost autoarea peste 50 de volume de poezie şi proză.
S-a stabilit în Statele Unite pe când se afla la o bursă. La puţin timp după obţinerea bursei, află de arestarea dizidentului Gheorghe Ursu, care avea să fie asasinat în timpul anchetei şi decide să se stabilească definitiv în SUA. În 1985, autorităţile comuniste îi interzic cărţile şi îi confiscă apartamentul.


Gheorghe Ursu

Pătimaşă, sensibilă, spectaculoasă, doamna Cassian a marcat generaţii, vremuri şi iubiri.
Legendele urbane ale lumii literare povestesc despre poveştile de amor şi pasiunile incredibile pe care le-au făcut pentru ea Ion Barbu şi Marin Preda.


Nina Cassian si Marin Preda

“L-am cunoscut pe Marin la Sinaia, la Casa de Creaţie, la „Creatorium“, cum îi spuneam noi în batjocură. Era foarte tânăr. Şi eu la fel. Eu aveam 24, şi el avea 26. Am fost fascinată de prezenţa lui şi se pare că a fost reciproc. Fără sex, m-a iubit, am fost atrasă. Dar eu eram fericită cu Ali. Mult mai târziu, l-am reîntâlnit la Casa Scriitorilor. El era cu Mircea Dinescu şi i-a spus: „Eu îi spuneam că vreau să o iau de nevastă şi ea îi tot dădea că îl iubeşte pe Ali.“ În 1953, am devenit iubiţi. Tot la Sinaia.”
Cariera literară a Ninei Cassian a continuat şi după emigrarea în StateleUnite, poeta publicând în continuare poezie şi proză.
“Datorită unor prieteni – oh, Doamne, totdeauna prietenii au vegheat asupra mea! – am găsit traducători englezi şi americani, care mi-au tradus poeziile. Ceva or fi găsit în ele, de vreme ce am fost acceptată şi publicată întâi în revista de prestigiu „The New Yorker“, şi apoi în editură, tot de prestigiu, Norton. Dar şi în Anglia. Au trecut 10 ani până am putut să mă traduc singură sau să scriu direct în englezeşte. Aşa a apărut „Take my word for it“ („Credeţi-mă pe cuvânt“). Aşa va apărea, probabil, ultima mea carte: „Continuum“.
Ceea ce nu înseamnă că nu „continui“ să scriu în româneşte. Cât voi mai respira.”



Nicu Alifantis, pe versuri de Nina Cassian:
Nicu Alifantis – Cantec de iubire [Nicu Alifantis Nina Cassian]

Asculta mai multe audio diverse

Doamna Cassian şi pofta şi arta de a iubi:
“Cad în genunchi şi-ţi mulţumesc, iubire,
pentru aceste zilnice semnale
şi voci ale mărinimiei tale
cu care-mi umpli sufletu-n neştire.
Cad în geunchi şi-ţi mulţumesc, iubire,
pentru înaltul pact care ne uneşte.
Timbrat de-a fericirii stea subţire,
- şi-ţi mulţumesc şi pentru desnădejde.
Mai cool de atât nu se poate!


sursa:https://www.eroiiromanieichic.ro/nina-cassian/