"Conversații cu Dumnezeu" despre copii
"Conversații cu Dumnezeu" este povestea reală a lui Neale Donald Walsch care a inspirat și schimbat viețile a milioane de oameni din întreaga lume. Cărțile lui au fost citite de peste 7 milioane de oameni de pe întreaga planetă și traduse în 36 de limbi. Călătoria începe după ce acesta își fracturează gâtul într-un accident de mașină, iar apoi își pierde locul de muncă. Imediat după aceea, este martorul propriei transformări dintr-o persoană obișnuită într-un om al străzii, fără acoperiș deasupra capului, care se luptă să supraviețuiască.
Aventura care i-a deschis ochii lui Neale ne face martorii bătăliei sale emoționante pentru asigurarea hranei zilnice, câștigarea prietenilor și reconstruirea vieții. Și tocmai când lucrurile par că intră pe un făgaș normal, se înrăutățesc dramatic. Simțind că este un ratat complet în toate aspectele vieții, plin de ură și amărăciune, Neale îi adresează lui Dumnezeu o listă de întrebări apăsătoare. Spre surprinderea sa, Neale primește răspunsuri!
Am extras pentru voi fragmente din dialogurile despre venirea pe lume, creșterea și educația copiilor, cuvinte pline de înțelepciune, care iată, revin astăzi, mai puternice decât oricând, în conștiința și inimile noastre.
***
Prin urmare, cum ar trebui să ne educăm tineretul?
În primul rând, trataţi-i ca suflete. Ei sunt suflete care intră într-un corp fizic. Nu e uşor pentru un suflet să facă asta; nu e uşor să se obişnuiască cu aşa ceva. E ceva care constrânge, care limitează. De aceea nou-născutul va plânge pentru că este, dintr-o dată, atât de limitat. Ascultaţi-le plânsul. Înţelegeţi-i şi acordaţi copiilor voştri cât mai mult sentiment de „neîngrădire” cu putinţă. Apoi, prezentaţi-le cu blândeţe şi grijă lumea pe care aţi creat-o. Aveţi mare grijă - adică, fiţi prudenţi cu ceea ce le introduceţi în memorie. Copiii îşi amintesc tot ceea ce văd, tot ceea ce trăiesc ca experienţă.
De ce îi pălmuiţi pe copiii voştri în momentul în care ies din pântec. Chiar vă imaginaţi că acesta este unicul mod prin care le porniţi motoarele? De ce îndepărtaţi bebeluşii de mamele lor la câteva minute după ce au fost separaţi de singura formă de viaţă pe care au cunoscut-o în toată existenţa lor actuală? Oare măsuratul şi cântăritul şi înţepatul şi scormonitul nu pot să mai aştepte, până ce nou-născutul trăieşte experienţa siguranţei şi mângâierii celei care i-a dat viaţă? De ce permiteţi ca cele mai de început imagini la care este expus copilul vostru să fie imagini ale violenţei? Cine v-a spus că acestea le fac bine copiilor voştri?
Şi de ce ascundeţi imaginile dragostei? De ce-i învăţaţi pe copiii voştri să le fie ruşine şi să fie jenaţi de propriile lor trupuri şi de funcţiile lui, ascunzând de ei propriul vostru trup şi spunându-le să nu se atingă vreodată într-un mod care le face plăcere? Ce mesaj despre plăcere le trimiteţi voi? Şi ce lecţii despre trup?
De ce vă duceţi copiii la şcoli unde este permisă şi încurajată competiţia, unde este recompensat cel care învaţă „mai bine” şi cel care este „cel mai bun”, unde „performanţa” capătă note şi cu greu se tolerează evoluţia în ritm propriu? Ce înţelege copilul vostru din asta? De ce-i nu-i învăţaţi pe copiii voştri mişcare şi muzică şi bucuria artei şi misterul basmelor şi minunăţia vieţii? De ce nu scoateţi la suprafaţă ceea ce se găseşte în mod natural în copil, mai degrabă decât să căutaţi să băgaţi în el tot ce este artificial. Şi de ce nu permiteţi tinerilor să înveţe gândire logică şi critică şi soluţii la probleme şi creaţie, folosind uneltele propriei lor intuiţii şi cunoaşterea lor interioară cea mai profundă, mai degrabă decât regulile şi sistemele de memorare şi concluziile unei societăţi care s-a dovedit deja a fi complet incapabilă de a evolua prin astfel de metode, dar care continuă să le folosească? În cele din urmă, învăţaţi-i concepte şi nu subiecte.
Organizaţi o nouă programă şcolară pe care să o construiţi în jurul a trei Concepte de Bază:
- A fi conştient.
- A fi cinstit.
- A fi responsabil.
Învăţaţi-i pe copiii voştri aceste trei concepte, încă din fragedă pruncie. Faceţi ca acestea să fie prezente în programa şcolară până în ultima clipă. Structuraţi întregul model educaţional bazându-vă pe ele. Întregul proces de instruire să se nască din ele.
Nu înţeleg ce vrei să spui.
Vreau să spun că tot ceea ce-i învăţaţi, trebuie să provină din interiorul acestor concepte.
Poţi să-mi explici? Cum să-i învăţăm cele trei discipline de bază, cititul, scrisul şi socotitul?
Toate subiectele materiilor predate, toate poveştile, povestirile se vor situa în jurul acestor concepte de bază, de la primele clase primare până la cititorii voştri cei mai sofisticaţi. Adică, ele vor fi povestiri despre conştienţă, povestiri despre cinste, povestiri despre responsabilitate. Copiii voştri vor fi iniţiaţi în aceste concepte, inoculaţi cu ele, îndopaţi cu ele. Temele scrise se vor învârti în jurul acestor Concepte de Bază şi a altora care sunt la fel cu ele, pe măsură ce copilul creşte în capacitatea lui de autoexprimare. Până şi îndemânarea de a socoti va fi predată în cadrul acestora. Aritmetica şi matematica nu sunt noţiuni abstracte, ci unelte fundamentale în univers, pentru ca să-ţi poţi trăi viaţa. Predarea tuturor deprinderilor de a socoti va fi făcută în contextul unei experienţe mai largi de viaţă, într-un mod care atrage atenţia asupra Conceptelor de Bază şi a derivatelor lor şi concentrează această atenţie asupra acestora.
Ce sunt aceste „derivate”?
Ca să folosesc o expresie modernă, ele sunt produse colaterale. Întregul model educaţional se poate baza pe ele, înlocuind - în actuala voastră programă şcolară - obiectele care predau, în esenţă, fapte.
De exemplu?
Ei bine, hai să ne folosim imaginaţia. Care sunt câteva dintre conceptele care au importanţă pentru tine în viaţă?
Păi... aş zice ... cinstea, după cum ai spus.
Bine, dă-i înainte. Acesta este un Concept de Bază.
Şi... corectitudinea. Este un concept important pentru mine.
Bun. Mai sunt şi altele?
Să te porţi frumos cu ceilalţi. Ăsta ar fi unul. Nu ştiu cum să-l exprim ca pe un concept.
Continuă. Lasă-ţi gândurile să curgă.
Să te înţelegi cu cineva. Să fii tolerant. Să nu faci rău altora. Să-i consideri pe toţi egali. Sper că îi voi putea învăţa pe copiii mei toate aceste lucruri.
Bine. Excelent! Dă-i înainte.
Uf... să crezi în tine însuţi. Ăsta e unul grozav. Şi, of,... aşteaptă, aşteaptă... mai îmi vine unul în gând. Aha... da, ăsta-i:... să trăieşti cu demnitate. Cred că l-aş numi a trăi cu demnitate. Nu ştiu cum să-l formulez mai bine, dar e vorba de modul în care un om se comportă în viaţă, modul în care-i respectă pe ceilalţi şi căile pe care o apucă ceilalţi.
E foarte bine ce ai spus. E foarte bine. Ajungi la esenţă. Şi mai există multe alte asemenea concepte pe care toţi copiii voştri trebuie să le înţeleagă foarte bine, dacă vor să evolueze şi să devină fiinţe umane depline. Cu toate acestea, voi nu predaţi aceste lucruri în şcoli. Ele, cele despre care vorbim acum, sunt cele mai importante lucruri din viaţă, dar voi nu le predaţi în şcoli. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi cinstit. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi responsabil. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi conştient de sentimentele altora şi cu respect faţă de căile altora. Zici că e de datoria părinţilor să-i înveţe pe copii asemenea lucruri. Dar părinţii nu pot decât să transmită mai departe ceea ce le-a fost transmis şi lor. Iar păcatele tatălui au fost trecute asupra fiului. Aşa că voi îi învăţaţi aceleaşi lucruri pe care le-aţi învăţat de la părinţii voştri.
Şi ce dacă? Ce e rău în asta?
După cum am tot spus, te-ai uitat, în ultima vreme, la cum arată lumea voastră?
Ne tot aduci înapoi la chestia asta. Ne tot faci să ne uităm la lumea de azi. Dar nu e vina noastră. Nu putem fi acuzaţi pentru felul în care arată restul lumii.
Nu este o problemă de acuzare, e o problemă de alegere. Şi, dacă voi nu sunteţi responsabili pentru alegerile pe care le-a făcut umanitatea şi le face mereu, atunci cine este?
Noi nu ne putem considera responsabili pentru tot!
Adevăr îţi spun Eu ţie: Până când nu veţi vrea să vă asumaţi responsabilitatea pentru tot, nu puteţi schimba nimic. Nu puteţi continua să spuneţi că ei au făcut-o şi ei o fac şi ce bine ar fi dacă ei ar face ce trebuie. Aminteşte-ţi minunatul vers din personajul comic al lui Walt Kelly, Pogo şi nu-l uita niciodată:
„Am întâlnit duşmanii şi ei sunt noi.”
Am repetat aceleaşi greşeli timp de sute de ani, nu-i aşa?
Mii de ani, fiule. Faceţi aceleaşi greşeli de mii de ani. În privinţa instinctelor primare, omenirea nu a evoluat mult peste oamenii cavernelor. Dar orice încercare de a schimba lucrurile este întâmpinată cu dispreţ. Orice provocare de a vă evalua valorile şi, poate, a le restructura este întâmpinată cu frică şi apoi cu mânie. Şi mai vine şi ideea Mea de a preda în şcoli concepte mai evoluate. Măiculiţă, chiar că ne jucăm cu focul. Cu toate acestea, în societăţile foarte evoluate se face exact acest lucru.
Problema este că nu toţi oamenii sunt de acord cu aceste concepte, cu înţelesul lor. De aceea nu le putem preda în şcoli. Părinţii iau foc când încerci să introduci asemenea lucruri în programa şcolară. Ei spun că predai „valori” şi că în şcoală nu este loc pentru acest gen de instruire.
Ei greşesc. Iarăşi, bazându-ne pe ceea ce spui tu că încearcă rasa umană să facă - adică să construiască o lume mai bună - ei greşesc. Şcolile sunt exact locul pentru acest gen de instruire. Mai exact, pentru că şcolile sunt departe de prejudecăţile părinţilor. Mai exact, pentru că şcolile sunt separate de ideile preconcepute ale părinţilor. Ai văzut ce rezultat a avut pe planeta voastră transmiterea valorilor de la părinte la copil. Planeta voastră este o harababură. Voi nu înţelegeţi care sunt conceptele fundamentale ale societăţilor civilizate. Voi nu ştiţi cum să rezolvaţi un conflict fără violenţă. Voi nu ştiţi cum să trăiţi fără frică. Voi nu ştiţi cum să acţionaţi fără interes personal. Voi nu ştiţi cum să iubiţi necondiţionat. Acestea sunt moduri fundamentale de a înţelege - fundamentale - şi... după mii şi mii de ani, voi nu sunteţi nici măcar aproape de a le înţelege pe deplin, cu atât mai puţin de a le implementa.
Există vreun mod de a ieşi din această harababură?
Da. El se află în şcolile voastre! În educaţia tineretului! Speranţa voastră este în generaţia viitoare şi în cea de după ea! Dar încetaţi de a-i mai angrena în mecanismul trecutului. Acest mecanism nu a funcţionat. Nu v-a dus unde ziceaţi că vreţi să mergeţi. Dacă nu sunteţi atenţi, veţi ajunge exact în locul înspre care vă îndreptaţi! Opriţi-vă, deci! Întoarceţi-vă! Staţi cu toţii jos şi adunaţi-vă gândurile. Creaţi cea mai măreaţă versiune a celei mai grandioase viziuni pe care aţi avut-o vreodată despre voi înşivă ca rasă umană. Apoi luaţi valorile şi conceptele care marchează o astfel de viziune şi predaţi-le în şcolile voastre. De ce să nu aveţi materii şcolare cum ar fi:
- A înţelege ce înseamnă Puterea
- Rezolvări Paşnice pentru Conflicte
- Elementele Relaţiilor de Iubire
- Conceptul de Persoană şi Crearea de Sine
- Trup, Minte şi Suflet: Cum Funcţionează Ele
- Creativitate Angajantă
- Celebrarea Sinelui, Preţuirea Altora
- Exprimare Sexuală Exuberantă
- Corectitudine
- Toleranţă
- Deosebiri şi Asemănări
- Economie Etică
- Conştienţă Creatoare şi Puterea Minţii
- Conştienţă şi Vigilenţă
- Cinste şi Responsabilitate
- Clarviziune şi Transparenţă
- Ştiinţă şi Spiritualitate
Multe sunt predate chiar acum. Le numim Studii Sociale.
Eu nu vorbesc despre un curs de două zile într-un semestru. Eu vorbesc despre cursuri separate asupra fiecăruia dintre aceste subiecte. Eu vorbesc despre o revizuire completă a programelor voastre şcolare. Eu vorbesc despre o programă bazată pe valori. Ceea ce predaţi voi acum este, în mare măsură, o programă bazată pe fapte. Eu vorbesc despre concentrarea atenţiei copiilor voştri asupra înţelegerii conceptelor de bază şi a structurilor teoretice în jurul cărora poate fi construit sistemul lor de valori, în aceeaşi măsură în care se concentrează ei acum asupra datelor, faptelor şi statisticilor. În societăţile foarte evoluate din galaxia şi din universul vostru), conceptele de viaţă sunt predate odraslelor începând cu o vârstă foarte mică. Ceea ce voi numiţi „fapte”, care în acele societăţi sunt considerate de mult mai mică importanţă, sunt predate la o vârstă mult mai avansată. Pe planeta voastră aţi creat o societate în care micuţul Ionel a învăţat să citească înainte să termine grădiniţa, dar nu a învăţat cum să facă să nu-şi mai muşte fratele. Şi Suzi şi-a perfecţionat tabla înmulţirii folosind cartonaşe şi memorare mecanică în clasele foarte mici, dar nu a învăţat că nu există nimic de ruşine sau jenant când e vorba de trupul ei. În clipa aceasta, şcolile voastre există în primul rând pentru a da răspunsuri. Ar fi mult mai folositor dacă funcţia lor ar fi, în primul rând, de a pune întrebări. Ce înseamnă să fii cinstit sau responsabil sau „corect”? Care sunt implicaţiile? Ce înseamnă, oare, că 2+2=4? Care sunt implicaţiile? Societăţile foarte evoluate îşi încurajează copiii să descopere şi să creeze ei înşişi răspunsurile.
Dar ... dar, aceasta ar duce la haos!
În comparaţie cu viaţa nehaotică pe care o trăiţi acum ...
Bine, bine,... ar duce la şi mai mult haos.
Eu nu sugerez că şcolile voastre nu împărtăşesc niciodată copiilor nici unul dintre lucrurile învăţate de voi şi nici concluziile la care aţi ajuns în legătură cu ele. Dimpotrivă. Şcolile fac un serviciu elevilor când împărtăşesc Celor Tineri ceea ce Bătrânii au învăţat şi au descoperit, au decis şi au ales în trecut. Elevii pot observa, apoi, cum au funcţionat toate acestea. Totuşi, în şcolile voastre, voi prezentaţi aceste date elevilor ca Ceea ce Este Corect, când ele ar trebui să fie oferite, pur şi simplu, ca ceea ce sunt: date. Datele din Trecut nu ar trebui să fie baza Adevărului Prezent. Datele dintr-un timp anterior sau o experienţă anterioară ar trebui să fie întotdeauna numai şi numai baze pentru noi întrebări. Comoara ar trebui să fie în întrebare şi nu în răspuns. Iar întrebările sunt întotdeauna aceleaşi. Referitor la aceste date din trecut pe care vi le-am prezentat, sunteţi de acord sau nu sunteţi de acord? Ce credeţi? Întotdeauna aceasta este întrebarea cheie. Întotdeauna acesta este centrul atenţiei. Ce credeţi voi? Ce credeţi voi? Ce credeţi voi? În mod evident, copiii vor acorda acestei întrebări valorile impuse de către părinţii lor. Părinţii vor continua să joace un rol deosebit - evident, primul rol - în crearea sistemului de valori al copilului. Intenţia şi scopul şcolii ar fi să încurajeze copilul, de la vârsta ce mai fragedă până la sfârşitul educaţiei lui formative, să exploreze aceste valori, să înveţe cum să le folosească, cum să le aplice, cum să le facă să funcţioneze - şi, ei bine da, chiar să le pună sub semnul întrebării. Pentru că, acei părinţi care nu permit copiilor lor să se îndoiască de aceste valori nu-şi iubesc copiii ci, mai degrabă, se iubesc pe ei înşişi prin copiii lor.
Răspunde cu citat
Marcaje