Angela Similea si noi
Dragii mei prieteni de aproape şi de departe,

Iată că se mai sfârşeşte un an şi, aşa cum ne-am tot obişnuit, ne străduim fiecare să trimitem gânduri frumoase celor dragi. Recunosc, nu mi-a fost uşor să îmi adun gândurile pentru a putea să mă adresez vouă, cei cărora mi-am dăruit cântecul o viaţa întreagă. În acelaşi timp, aş dori ca mesajul meu să fie o fereastră deschisă, prin care să vedem în ...noi înşine, dar să ne şi dăm mâna, uniţi în adevăr şi speranță.

Este adevărat, de cele mai multe ori, în momente ca acestea, urcăm în gândurile noastre pe culmile unor superlative greu de împlinit: calea fericirii. Vă îndemn să încercăm să îndepărtăm de noi aceste rigori şi să ne deschidem şi altor „motive” de fericire. Prin ceea ce trăim zi de zi - şi sunt convinsă că privind în urmă vă veţi regăsi în asta - Dumnezeu ne dăruieşte, prin binecuvântările Sale, însăşi Fericirea. Sănătatea este o formă de fericire majoră; bucuria celor pe care îi iubim, în momentele lor de succes, este fericire; milostenia atrage fericirea şi multe alte feţe pot avea fericirea pe care noi o invocăm tot timpul. Este suficient să fim atenți.

Ne dorim cu toţii un an mai bun, dar nu ni-l poate da nimeni. Spre împlinirea acestei dorinţe ar trebui să ne mobilizăm şi să-l construim mai bun. De fapt, ni se cere să fim capabili să simţim fericirea. Acceptând echilibrul vieţii, în armonie cu Universul, câştigăm profunzimea de a ne bucura de fiecare formă şi culoare, de zâmbet, de salut, de îmbrăţişare, de bun venit sau de rămas bun... Toate sunt ale acestei lumi şi de noi depinde viaţa lor! Numai aşa Dumnezeu ne va ajuta să simţim şi să ştim asta!

Dorim cu toţii să trăim decent, dar pentru aceasta nu trebuie doar să aşteptăm. Experienţa întregii mele vieţi mi-a demonstrat că singurătatea nu este o soluţie de supravieţuire sau succes. Oricât de neaşteptat îţi bate cineva la uşă, primeşte-l cu bucurie, fiindcă s-ar putea să fie un Înger. Iar El, cu siguranţă te poate sfătui cum să obţii un 2012 mai blând.

La Mulţi Ani !

Angela Similea


http://www.facebook.com/profile.php?...03136353823#!/


http://www.facebook.com/profile.php?...Similea.si.noi