Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Regulile de viață ale înțeleptului rege Solomon

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.486

    Regulile de viață ale înțeleptului rege Solomon







    Regulile de viață ale înțeleptului rege Solomon









    Unsul lui Dumnezeu, autorul pildelor biblice nemuritoare, legendarul conducător al regatului unit al Israelului în perioada sa de glorie, fiul regelui David – toate aceste calificative se referă la marele și înțeleptul rege Solomon. În timpul domniei sale a fost construit cel mai important lăcaș sfânt evreiesc – Templul din Ierusalim. Regele Solomon este considerat în mod tradițional autorul sursei de măiestrie poetică – cartea “Cântarea Cântărilor” și a colecției de reflecții filozofice ce se găsește în cartea “Ecleziastul”. Există mai multe legende despre acest personaj istoric. Una dintre ele spune, că într-o zi la rege au venit două femei pentru un sfat și au adus și un prunc cu ele. Fiecare dintre ele se declara mama copilul. Pentru a afla care dintre ele minte și care are dreptate, Solomon a sfătuit să se taie copilul în două și fiecare femeie să primească câte o jumătate. Desigur, înțeleptul rege nici nu avea de gând să ucidă copilul, dar prin acest mod isteț el a aflat cine este adevărata mamă.



    Deși regele Solomon a avut multă înțelepciune, viața lui a fost destul de zbuciumată. Se spune că regele purta un inel care în clipele grele din viața sa îl ajuta să-și recapete echilibrul și să-și vindece rănile. Pe inel erau inscripționate cuvintele: “Și asta va trece!”.






    Redacția noastră v-a pregătit regulile de viață ale regelui Solomon – cel mai înțelept conducător din istoria omenirii. Aceste reguli vă pot fi repere în calea vieții, repere ce vă vor conduce spre adevăr. Aceste gânduri pline de înțelepciune sunt concise și te face să meditezi!

    1. Când treci pe lângă un sărac – fă milostenie.
    2. Când treci pe lângă tineri – nu te mânia.
    3. Când treci pe lângă bătrâni – fă o plecăciune.
    4. Când treci pe lângă cimitire – așează-te.
    5. Când treci pe lângă memorie – amintește-ți.
    6. Când treci pe lângă mama – ridică-te.
    7. Când treci pe lângă părinți – ține minte.
    8. Când treci pe lângă cunoștințe – obține.
    9. Când treci pe lângă trândăvie – tresari.
    10. Când treci pe lângă indolență – creează.
    11. Când treci pe lângă cei căzuți – ține minte.
    12. Când treci pe lângă înțelepți – reține-te.
    13. Când treci pe lângă proști – nu asculta.
    14. Când treci pe lângă iubire – nu te feri.
    15. Când treci pe lângă fericire – bucură-te.
    16. Când treci pe lângă cei generoși – prânzește.
    17. Când treci pe lângă onoare – păstrează.
    18. Când treci pe lângă datorie – nu te ascunde.
    19. Când treci pe lângă cuvânt – ține-te.
    20. Când treci pe lângă sentimente – nu te rușina.
    21. Când treci pe lângă femei – nu măguli.
    22. Când treci pe lângă glorie – nu te mări.
    23. Când treci pe lângă adevăr – nu minți.
    24. Când treci pe lângă păcătoși – speră.
    25. Când treci pe lângă pasiune – pleacă.
    26. Când treci pe lângă ceartă – nu te certa.
    27. Când treci pe lângă lingușire – taci.
    28. Când treci pe lângă conștiință – teme-te.
    29. Când treci pe lângă beție – nu bea.
    30. Când treci pe lângă furie – smerește-te.
    31. Când treci pe lângă necaz – plângi.
    32. Când treci pe lângă durere – îmbărbătează-te.
    33. Când treci pe lângă o minciună – nu tăcea.
    34. Când treci pe lângă un hoț – nu te furișa.
    35. Când treci pe lângă aroganți – spune.
    36. Când treci pe lângă orfani – cheltuiește.
    37. Când treci pe lângă putere – nu crede.
    38. Când treci pe lângă moarte – nu te înfricoșa.
    39. Când treci pe lângă viață – trăiește.
    40. Când treci pe lângă Dumnezeu – deschide-ți inima.

    Aceste gânduri înțelepte merită să fie afișate la loc vizibil, căci ori de câte ori vom cădea ele cu siguranță ne vor ajuta să ne ridicăm…



    SURSA: http://rn3.rennatys.info/sm3/cb3/a.p...cmV2aXkqPWEyNQ


    Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.07.2016 la 11:02.

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    45.486
    Cele mai frumoase citate de iubire: Alfabetul dragostei dupa Regele Solomon



    Regele Solomon este unul dintre cele mai cunoscute personaje biblice. Cei mai multi istorici sunt de parere ca acesta a domnit intre 970 si 931 I.Hr. Lui ii este atribuita costructia primului templu din Ierusalim si este considerat un model de intelepciune. De asemenea, Solomon este descris ca avand multa putere si avutii fara seaman.

    Avutie

    Avutia este pentru cel bogat o cetate intarita; nenorocirea celor sarmani este saracia lor.


    Binecuvantare

    Pomenirea celui drept este spre binecuvantare, iar numele celor nelegiuiti va fi blestemat.


    Bucurie

    Supararea se abate asupra omului, dar numai un cuvant bun il bucura.


    Cinste

    Iata inceputul intelepciunii: Agoniseste intelepciunea si cu pretul a tot ce ai, capata priceperea. Pretuieste-o mult si ea te va inalta; ea te va ridica in slavi daca o vei imbratisa. Ea va pune cununa de daruri pe capul tau si te va impodobi cu diadema de mare cinste.


    Copil

    Cine cruta toiagul sau isi uraste copilul, iar cel care il iubeste il cearta la vreme.










    Dreptate

    Rodul dreptatii este un pom al vietii, iar silnicia nimiceste viata.


    Dusman

    Mai vrednice de credinta sunt ranile prietenului decat sarutarile de buna voie ale dusmanului.


    Egalitate

    Sa cunosti intelepciunea si invatatura; sa intelegi vorbele ratiunii; sa primesti disciplina intelepciunii, a dreptatii, a corectitudinii si a egalitatii.


    Femeie

    O casa si o avere sunt mostenire de la parinti, iar o femeie inteleapta este un dar de la Dumnezeu.


    Fericire

    Fericit este omul care a aflat intelepciunea si barbatul care a dobandit pricepere, caci dobandirea ei este mai scumpa decat argintul si pretul ei mai mare decat al celui mai curat aur. Ea este mai pretioasa decat pietrele scumpe; nici un rau nu i se poate impotrivi si e bine-cunoscuta tuturor celor ce se apropie de ea; nimic din cele dorite de tine nu se aseamana cu ea. Viata lunga este in dreapta ei, iar in stanga ei, bogatie si slava; din gura ei iese dreptatea; legea si mila pe limba le poarta. Caile ei sunt placute si toate cararile ei sunt caile pacii. Pom al vierii este ea pentru cei ce o stapanesc, iar cei care se sprijina pe ea sunt fericiti.



    Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.07.2016 la 10:59.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •