Val Răzeşu
CÂNTEC PENTRU EVADAREA DIN FRIG
Val Răzeşu
Sub brumă şi îngheț eu strig că-i bine
cât pot spera că, totuşi, vom fi doi,
ca o mireasă tristă, iarna vine,
şi soarele nunteşte fără noi.
Suntem două lumini contradictorii
în sfeşnicul aceluiaşi delir,
eu port sub pleoape clipele şi norii,
tu porți la sân vecie şi potir.
Te-aştept cu prima ploaie a primăverii,
să ne spălâm de vină şi păcat,
să inflorim cu zarzării şi merii
livezile pe care le-am prădat.
Pe gură port furtuna şi zefirul,
pe tâmple dorul tău, cocor solar,
tu eşti pedeapsa veşnică şi mirul,
prăpastie, cascadă şi altar.
Te-aştept cu primii fluturi ai visării
la porțile albastrului fragil,
iubindu-ne la voia întâmplării,
să ducem iarna asta la azil.
Pe țărmul frunții clocoteşte marea,
în suflet noaptea-n care străluceşti,
tu umpli ca un Cântec depărtarea
tăcerilor în care locuieşti.
Te-aştept cu primii ghiocei, în grevă
la porțile destinului, şi strig:
hai, să-nflorim cu primăvara, Evă,
ca doi ocnaşi ce-au evadat din frig...
VAL RĂZEŞU
Răspunde cu citat
Marcaje