Mircea Eliade

[latan.elena]

Mircea Eliade

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Jump to navigationJump to search

Mircea Eliade
Date personale
Născut	13 martie 1907 București, România
Decedat	22 aprilie 1986 (79 de ani) Chicago, Illinois, SUA
Înmormântat	Oak Woods Cemetery[*]
Căsătorit cu	Nina Mareș, Christinel Cotescu
Naționalitate	română
Cetățenie	Regatul României SUA
Etnie	român
Religie	Biserica Ortodoxă Română
Ocupație	istoric al religiilor, filosof al religiilor, eseist, prozator, profesor universitar
Partid politic	Mișcarea Legionară
Limbi	limba franceză limba engleză limba română[1]
Studii	Universitatea din Calcutta Universitatea din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1921-1986
Mișcare/curent literar	Școala de istorie a religiilor din Chicago, Modernism Criterion Trăirism
Subiecte	fantasy, autobiografie, istoria religiilor
Specie literară	poezie, nuvelă, roman, eseu
Operă de debut	povestirea Cum am găsit piatra filosofală, romanul Romanul adolescentului miop, eseul Yoga.
Influențe[ascunde] Honoré de Balzac, Surendranath Dasgupta, Julius Evola, James George Frazer, André Gide, René Guénon, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Aldous Huxley, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Carl Jung, Rudolf Otto, Giovanni Papini, Gerardus van der Leeuw, Miguel de Unamuno, Joachim Wach
A influențat pe[ascunde] Ioan Petru Culianu, Wendy Doniger, Gilbert Durand, Sergiu Al-George, Andrei Oișteanu, Mariana Șora, Mihail Șora,
Note
Premii	Legiunea de onoare Gordon J. Laing Award[*]
Membru post-mortem al Academiei Române
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago)^[2] a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).^[3]

Cuprins

• 1Copilăria și adolescența
• 2Eliade, gânditorul
• 3Influența italiană
• 4India secretă
• 5Despre romanul său Maitreyi
• 6Eliade și extrema dreaptă românească
• 7Anii de maturitate
• 8Eliade, artistul
• 9Posteritatea lui Mircea Eliade
• 10Viața privată
• 11Opere literare
• 12Lucrările publicate în limba română
• 13Lucrările publicate în limbi străine
• 14Opere memorialistice
• 15Ecranizări
• 16In memoriam
• 17Note
• 18Bibliografie
• 19Bibliografie suplimentară
• 20Legături externe
  

[latan.elena]

Copilăria și adolescența[modificare | modificare sursă]

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)^[4][5] și al Jeanei.^[6] A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.^[7]
Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,^[4] și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.^[8]
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,^[4] Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica^[5]și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism,^[5] și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.^[9] În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune.^[5] Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.^[5][9] Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.^[9]
Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica.^[4][9] Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorgași B.P Hasdeu.^[9] Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase^[10] urmată de Cum am găsit piatra filosofală.^[9] Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.^[9]
Eliade, gânditorul[modificare | modificare sursă]

Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "șef al generației" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, București

Influența italiană[modificare | modificare sursă]

Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri ^{[necesită citare]}. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.
India secretă[modificare | modificare sursă]

După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.
Despre romanul său Maitreyi[modificare | modificare sursă]

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.^[11] Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a "declanșat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.
Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.
Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.
Eliade și extrema dreaptă românească[modificare | modificare sursă]

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, "Buna Vestire", dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937.
Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.^[12]
Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat să o facă.^[13] În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. Când Eliade a început să scuipe sânge în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni.^[13] A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.^[14]
Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa. În timp ce scria articole antisemite ^[15], a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura ^[16],^[17] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice,^{[necesită citare]}. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Codreanu ^[18].

Anii de maturitate
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola"^{[necesită citare]}. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.^[19] În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi.^[20]
Eliade, artistul[modificare | modificare sursă]

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

[latan.elena]

Posteritatea lui Mircea Eliade[modificare | modificare sursă]

Chipul lui Mircea Eliade pe un timbru din Republica Moldova

Bustul lui Mircea Eliade, sculptor Gheorghe Tănase, a fost dezvelit la 24 noiembrie 2015 la intersecția bulevardului Mircea Eliade cu strada Aviator Radu Beller, peste drum de parcul Floreasca din București
Un alt bust al lui Mircea Eliade, realizat de Vasile Gorduz, a fost dezvelit la 28 martie 2009 în fața bisericii Mântuleasadin București.^[21]

După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.
Viața privată[modificare | modificare sursă]

Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. 1944), cu care s-a căsătorit în 1934,^[22][23][24] iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu care s-a căsătorit în 1948.^[22][25]
Opere literare[modificare | modificare sursă]

• Romanul adolescentului miop, roman (1928)
• Gaudeamus, roman (1929)
• Isabel și apele diavolului, roman (1930)
• Lumina ce se stinge, roman (1931)
• Maitreyi, roman (1933)
• Întoarcerea din rai, roman (1934)
• Huliganii, roman (1935)
• Șantier. Roman indirect (1935)
• Domnișoara Christina, nuvelă (1936)
• India (1936)
• Șarpele, nuvelă (1937)
• Nuntă în cer, roman (1939)
• Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940)
• Nopți la Serampore, nuvelă (1940)
• Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)
• La țigănci, nuvelă (1969)
• Noaptea de Sânziene, roman (1971)
• În curte la Dionis, nuvele (1977)
• 19 trandafiri, roman (1980)
• Viața nouă (Ștefania), roman neterminat

Lucrările publicate în limba română[modificare | modificare sursă]

• Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
• Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
• Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
• Solilocvii, 1932
• Maitreyi, 1933, roman indian
• Oceanografie, 1934,
• Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Incercarea labirintului , roman
• Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
• Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Șarpele, 1937
• Fragmentarium, 1938
• Nuntă în cer, 1938
• Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
• Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
• Mitul reintegrării, 1942
• Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
• Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
• Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
• Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
• Noaptea de Sânziene, 1971
• În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
• Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004
• Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999
• Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012

Lucrările publicate în limbi străine[modificare | modificare sursă]

• Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), în limba franceză
• Os Romenos, latinos do Oriente („Despre Români, latinii orientului”), 1943, în limba portugheză
• Tehnici ale Yoga, 1948
• Traité d'histoire des religions (1949), în limba franceză
• Le mythe de l'éternel retour (1949), în limba franceză
• Imagini și simboluri, 1952
• Yoga. Nemurire și libertate, 1954
• Le Sacré et le Profane (1956), în limba franceză
• Făurari și alchimiști, 1956
• Mituri, vise, mistere, 1957
• Nașteri și renașteri, 1958
• Mefistofel și androginul, 1962
• Aspects du mythe (1963), în limba franceză
• The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
• De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970
• Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974), în limba franceză
• Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
• Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1981
• Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984. ISBN 2-07-070035-6
• Briser le toit de la maison, 1986

Opere memorialistice[modificare | modificare sursă]

• Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
• Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
• Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
• Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
• Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Ecranizări[modificare | modificare sursă]

• The Bengali Night (1988)
• Domnișoara Christina (1992)
• Șarpele ("The Snake") (1996)
• Eu sunt Adam! (1996)
• Tinerețe fără tinerețe ("Youth Without Youth") (2007)
• Domnișoara Christina (2013)

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Mai multe școli și străzi din multiple orașe din țara sa natală îi poartă numele.
Note[modificare | modificare sursă]

• ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
• ^ În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut la București, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983
• ^ Membrii post-mortem ai Academiei Române
• ^ ^{a b c d} Biografie, in Handoca
• ^ ^{a b c d e} Silviu Mihai, "A doua viață a lui Mircea Eliade", în Cotidianul, 6 februarie 2006; accesat 31 iulie 2007
• ^ Călinescu, p.956
• ^ Nostalgia după România - interviu cu Sorin Alexandrescu, 24 iunie 2006, Simona Chițan, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012
• ^ es Sergio Vila-Sanjuán, "Paseo por el Bucarest de Mircea Eliade" ("Prin Bucureștiul lui Mircea Eliade"), în La Vanguardia, 30 mai 2007; accesat 16 ianuarie 2008
• ^ ^{a b c d e f g} Ion Hadârcă, "Mircea Eliade la începuturi", În Revista Sud-Est, 1/2007; accesat 21 ianuarie 2008
• ^ Biografie, la Handoca
• ^ A se vedea, de exemplu, romanele Elle et lui, de George Sand, și Lui et elle, de Alfred de Musset.
• ^ Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 208-209
• ^ ^{a b} Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 209
• ^ Jeni Acterian, Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Humanitas, 1991, p. 248
• ^ Iliescu (2004).
• ^ Țurcanu Florin, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Humanitas, 2003
• ^ Laignel-Lavastine, Alexandra "Eliade, Cioran, Ionesco.Uitarea Fascismului", Bucuresti:Editura EST, 2004.
• ^ Oișteanu
• ^ In 1986 Ioan Petru Culianu nu avea doctoratul de Stat el aflându-se la Chicago ca profesor invitat din Olanda să țină două conferințe. Abia în 1990 Culianu va depune actele să fie angajat ca profesor asociat la Chicago Divinity School, fiind însă ucis înainte de a primi cartea verde necesară angajării (v. biobiblografia din 1990 scrisă de Culianu, apărută în L.A.I., 18 mai 1992).
• ^ http://www.centrul-cultural-pitesti....998&Itemid=112 (Vezi răspunsul lui Stelian Pleșoiu la întrebarea "De ce credeți că ambii soți Eliade au voit, prin testament, să fie incinerați și nu îngropați, după obiceiul creștin-ortodox?")
• ^ Mircea Eliade are statuie în cartierul Mântuleasa
• ^ ^{a b} "O iubire asa de mare ucide", 16 februarie 2004, Jurnalul Național, accesat la 8 iulie 2012
• ^ Povestea vieții lui Mircea Eliade - Fundatia Romania Literara
• ^ 10 ani din viața lui Eliade
• ^ Ultimul mister al unei familii celebre

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

• Dorin David, "De la Eliade la Culianu. I", Eikon, Cluj, 2010; editia a II-a 2013
• Florin Țurcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Editura Humanitas, 2005; ediția a II-a revăzută, 2007 - recenzie
• Mircea Handoca, Viața lui Mircea Eliade, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Cluj, Editura Dacia, 2000; ediția a III-a, 2002
• Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, ediția a III-a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2004
• Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade. The Romanian Roots, 1907-1945, New York, Columbia University Press, 1998; versiunea românească, Editura Criterion Publishing, 2005
• Mihai Posada, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. I, București, Criterion Publishing, 2006; idem, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Iași: Tipo Moldova, 2013.
• Alexandra Laignel-Lavastine, Eliade, Cioran, Ionesco. Uitarea fascismului, București, Editura EST, 2004
• Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, între ortodoxism și zamolxism în Observator cultural, nr. 127, 30 iulie 2002, pp. 11–13
• Andrei Oișteanu, Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Iași, Editura Polirom, 2007 (editia a doua, revazuta, adaugita si ilustrata, Ed. Polirom, Iasi, 2014)
• Andrei Oișteanu, Mihail Sebastian și Mircea Eliade: cronica unei prietenii accidentate, în 22, nr. 49, 4 decembrie 2007
• Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, de la opium la amfetamine, în 22, nr. 896, 8 mai 2007, pp. 16–17; Vezi si Andrei Oisteanu, volumul Narcotice in cultura romana. Istorie, religie si literatura, Ed. Polirom, Iasi, 2014, capitolul "De la Eliade la Culianu", pp. 457-517.
• Ovidiu Șimonca, Mircea Eliade și „căderea în lume”, recenzie a cărții lui Florin Țurcanu, Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire, în Observator cultural, nr. 305, 26 ianuarie 2006
• Adrian Paul Iliescu, Cum nu trebuie apărat Mircea Eliade, în Observator cultural, nr. 208, 17 februarie 2004
• William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 7, nr. 1, 1995, pp. 42–55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, anul 42, nr. 10, 1995, pp. 921–928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, în Magyar Filozófiai Szemle, nr. 1-2-3, 1996, pp. 274–291)
• Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj, Editura Dacia, 1980
• Mircea Handoca, Mircea Eliade: câteva ipostaze ale unei personalități proteice, București, Editura Minerva, 1992
• Cornel Ungureanu, Mircea Eliade și literatura exilului, București, Editura Viitorul Românesc, 1995
• Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții, ediția a II-a, revazută și adaugită, Iași, Editura Polirom, 2002
• Eugen Simion, Mircea Eliade: nodurile și semnele prozei, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
• Doina Ruști, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, București, Editura Vremea, 2005
• Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București, Editura Universității din București, 2009
• Marcello De Martino, Mircea Eliade esoterico, Roma, Edizioni Settimo Sigillo, 2008
• Dumitru Micu, Mircea Eliade: viața ca operă, opera ca viață, București, Editura Constelații, 2003
• Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București, Editura Corect Books, 2012, e-book
• en Rennie, Bryan S., The Diplomatic Career of Mircea Eliade: A Response to Adriana Berger. pp. 375–392, Religion 22, 1992.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

• Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, Editura Humanitas, 2006 - fragmente
• Andreea Răsuceanu, Bucureștiul lui Mircea Eliade - Elemente de geografie literară, Editura Humanitas, 2013 - recenzie1- recenzie2
• Întâlniri cu Mircea Eliade, Editura Humanitas, 2007

Legături externe[modificare | modificare sursă]

La Wikicitat găsiți citate legate de Mircea Eliade.

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – E
• Biografia lui Mircea Eliade
• Friesian.com: Mircea Eliade
• Books and Writers: Mircea Eliade
• Sacrul și profanul - text integral
• Biografia pe site-ul Humanitas
• Mircea Eliade, De ce cred în biruința Mișcării Legionare
• Mircea Eliade la Evenimentul zilei
• Mircea Eliade, pe căile „Itinerariului spiritual“, 18 aprilie 2010, Dr. George Enache, Ziarul Lumina

Articole biografice

• Povestea vieții lui Mircea Eliade, Alex. Ștefănescu, România Literară - anul 2006, numărul 7
• În căutarea omului total, 6 aprilie 2009, Catalina Iancu, Jurnalul Național
• Bucureștiul lui Mircea Eliade, 7 aprilie 2009, Andreea Tudorica, Jurnalul Național
• Un "sentiment fantastic, pur românesc", 10 iunie 2009, Clara Margineanu, Jurnalul Național
• Și-a ascuns Eliade trecutul legionar?, 5 decembrie 2010, Dana G. Ionescu, Adevărul
• A doua viata a lui Mircea Eliade - Cotidianul, 5 Feb 2006, Silviu Mihai, Cotidianul
• Dincolo de timp, prin păduri interzise..., 9 februarie 2010, Clara Margineanu, Jurnalul Național
• Păunescu - Agentul lui Ceausescu (Eliade vs. Comuniști), 24 iunie 2002, Evenimentul zilei
• Moștenirea spirituală a lui Mircea Eliade, 2 februarie 2009, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• ROMÂNI DE GENIU Paradoxul lui Mircea Eliade: de la corigentul miop la savantul excentric, 22 noiembrie 2014, Anca Vancu, Adevărul

Interviuri

• "Eu cred în viitorul culturii românești...", 8 iunie 2009, Adrian Paunescu, Jurnalul Național

Multimedia

• Monica Lovinescu, „Mircea Eliade și Emil Cioran”, Actualitatea culturală românească, Radio Europa Liberă, 1992
• „Altfel despre dioptriile lui Mircea Eliade”.
• „Dreapta Românească”, publicat în ziarul „Curentul” din ziua de 26 ianuarie 1933

[ascunde] v • d • m Opera literară a lui Mircea Eliade Romane Maitreyi (1933) · Întoarcerea din rai (1934) · Huliganii (1935) · Nuntă în cer (1938) ·Romanul adolescentului miop (1969) · Noaptea de Sânziene (1971) · Bătrânul și birocratul (1974) Nuvele* Domnișoara Christina (1936) · Șarpele (1937) · Secretul doctorului Honigberger (1940) ·Nopți la Serampore (1940) · Un om mare (1945) · Douăsprezece mii de capete de vite (1952) ·Fata căpitanului (1955) · Ghicitor în pietre (1959) · O fotografie veche de 14 ani (1959) · La țigănci (1959) ·Podul (1963) · Adio!... (1965) · Pe strada Mântuleasa... (1967) · Uniforme de general (1971) ·Tinerețe fără tinerețe (1976) Opere memorialistice Jurnal · Memorii (1991) · Jurnal portughez și alte scrieri · Încercarea labirintului Opere științifice Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936) · Cosmologie și alchimie babiloniană (1937) ·Comentarii la legenda meșterului Manole (1943) · Traité d'histoire des religions (1949) ·Le Sacré et le Profane (1956) · Aspects du mythe (1963) · Le mythe de l'éternel retour (1969) ·Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974) Ecranizări La nuit Bengali (1988) · Domnișoara Christina (1992) · Șarpele (1996) · Eu sunt Adam! (1996) ·Tinerețe fără tinerețe (2007) · Domnișoara Christina (2013) Notă: * Nuvelele scrise în exil sunt ordonate după anul scrierii și nu după cel al publicării.

[latan.elena]

„Maitreyi” de Mircea Eliade – Recenzie și Citate

Mircea Eliade și Maitreyi Devi. Bhowanipore, 1933. Foto: The Daily Star Bangladesh

Romanul pornește de la jurnalul de memorii al autorului în care Allan (Mircea) descoperă cultura și spiritalitatea indiană, lucrând la compania inginerului Narendra Sen din Calcutta în anii 30′ ai secolului trecut.

Viața lui Allan se schimbă dramatic atunci când domnul Sen îl invită să locuiască în casa lui din Bhowanipore și astfel o întâlnește pe fiica sa, Maiytrei. Allan se îndrăgostește de Maitreyi, construind împreună o relație intensă, ținută secret față de restul familiei. Dar ce se poate întâmpla când în feeria dragostei nu-i mai vezi pe cei din jur?


Romanul ne prezintă o dragoste interzisă, în stil shakespearian, în care diferențele culturale și tradițiile religioase pun piedici relației dintre Maitreyi și Allan.

Prin Maitreyi descrisă atât de frumos de Mircea Eliade descoperim împreună cu autorul o Indie a armoniei, a iubirii și a contrastelor.

---

Opinii critice

„Este un roman erotic și exotic: erotismul apare ca domeniu de confruntare, acomodare și comunicare până la comuniune momentană a două lumi străine prin convențiile de înțelegere a vieții.” – Marian Popa

„Carte de extaz senzorial și mistica dăruirii, Maitreyi este mai mult decât o sumă de febre erotice, traversate în decorul „literaturii coloniale” cu fervori gidiano-papiniene.” – Dan C. Mihăilescu

„Maitreyi este una din acele cărți cu destin de miracol în cariera unui scriitor și chiar a unei generații.” – Pompiliu Constantinescu

„Maitreyi e o simfonie a iubirii trupești, o Kamasutra sublimată, chintesențială.” – Șerban Cioculescu

„Eliade încearcă să construiască, după o formulă a lui Bachelard, o mitologie a sediucției, reușește, în bună parte.” – Eugen Simion

Comandă cartea „Maitreyi” de Mircea Eliade pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional)!

---

Epigraf

Tomar ki mane acche Maitreyi? Yadi thake, tahale ki kshama karte paro?…

„Oare îți mai aduci aminte de mine, Maitreyi? Și dacă îți amintești, cum poți să mă ierți?…”

---

Citate din carte

„Nu știu cât a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nicio privire întâlnită și îmbrățișată până atunci.”

„Allan: – Și de ce nu vrei să mă superi?
Maitreyi: – Pentru că sunteți oaspetele nostru. Un oaspete este trimis de Dumnezeu…”

„Mă privi iarăși, de astă dată atât de straniu (oh! cum am să pot eu sugera privirile ei, niciodată aceleași, niciodată), încât rămasei și eu cu ochii deschiși, sorbind-o.”

„Nu are o frumusețe regulată, ci dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului. Recunosc că nu mi-am putut lua gândul de la ea toată noaptea. Și-acum, în loc să lucrez, mă gândesc la ea, imagine pală în sari albastră, de mătase întunecată cu înflorituri de aur. Și părul… Persanii aveau dreptate, în poeme, asemănându-l șerpilor. Ce va fi, nu știu. Probabil voi uita…”

„Înțelesei pentru a suta oară că mă atrăgea altceva în Maitreyi: iraționalul ei, virginitatea ei barbară și, mai presus de toate, fascinuația ei. Îmi lămurii perfect aceasta; că eram vrăjit, nu îndrăgostit.”

„Ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabil să ne împotrivim, să ne scuturăm de farmec, deșteptându-ne. Mi-e greu să descriu emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nici o rezistență; o beatitudine a simțurilor care depășea senzualitatea, ca și cum ar fi participat la o fericire cerească, la o stare de har. La început, starea se susținea numai prin priviri. Apoi am început să ne atingem mâinile, fără a ne despărți totuși ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot. Au urmat, firesc, sărutările pe mâini. Era atât de pierdută, își mușca atât de pătimaș buzele, încât aș fi putut-o săruta pe buze, aș fi putut face tot. M-am reținut cu multă greutate.”

Vezi cărțile scriitorului Mircea Eliade pe Libris.ro sau Bestseller.md!

„Îi spusei atunci că o iubesc. Nu știu cum au răsunat cuvintele mele, căci ea își acoperi ochii și nu răspunse. Mă apropiai și repetai mai cald, mai sincer, acele câteva cuvinte de iubire pe care le puteam spune în bengali.”

„Mă apropiai, o luai în brațe și o sărutai iarăși, înnebunit de neînțelegere, întunecat de pasiune. O sărutai pe gură și-i întâlnii buzele umede, fragede și parfumate, cum niciodată nu aș fi crezut că îmi va fi dat să sărut.”

„- Acum te iubesc numai pe tine; niciodată n-am iubit mai înainte. Mi s-a părut că iubesc. Acum știu, acum e altfel.”

„- Tu ai iubit vreodată așa, ca acum?
– Niciodată, răspunsei repede, fără să știu dacă mint sau exagerez numai.
– Nici eu, mărturisi Maitreyi. Dar alte iubiri am mai avut. Să ți le spun?
– Cum vrei.
– Am iubit întâi un pom…”

„Acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amantă perfecta în cea dintâi noapte.”

„Azi, pe când îi povesteam destrăbălările fetelor din Europa, ea m-a întrebat dacă sunt pur, și numai gândul că s-ar putea să nu fiu a înspăimântat-o într-atât încât a început să plângă.”

„Dacă e adevărat că toate religiile sunt bune, că același Dumnezeu se manifestă în fiecare din ele, atunci de ce n-aș putea îmbrățișa credința Maitreyiei? Nu-mi lepăd legea din spaimă sau de pofta câștigului, ci pentru că dragostea mă pune la încercare.”

„Mi-a spus odată că dacă aș fi fost violată și zvârlită afară din casă, tu m-ai iubi încă.”

„Îmi porumceam să nu mă gândesc la nimic. Totul va trece, totul va trece, mi-am spus. (De atunci am învățat refrenul acesta, care mi-a ajuns mai târziu un adevărat laitmotiv al vieții mele.)”

„Oriunde mă duceam, o întâlneam pe ea, printre pini și mesteceni, pe stânci, pe drumuri.”

„Îmi scria: „Cum aș putea eu să te pierd pe tine, când tu ești soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe drumul acesta de țară? Cum să uit eu soarele?”

---

Vezi și

– Adevărul: Povestea de dragoste interzisă a lui Mircea Eliade cu Maitreyi Devi
– Istorii regăsite: Mircea Eliade şi Maitreyi Devi, o iubire imposibilă
– Ziare.com: Fotografia zilei: Mircea Eliade si Maitreyi Devi

SURSA:https://citesc.blog/2015/08/12/maitr...itate/?wref=tp

[latan.elena]

The Lions Society Business Etiquette

OAMENI CELEBRI: MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

Copilăria și adolescența
Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.
Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac. Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.
Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase, urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.

Eliade, gânditorul
Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "șef al generației" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Influența italiană
Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

India secretă
După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Despre romanul său Maitreyi
Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor. Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a "declanșat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.
Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.
Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.

Eliade și extrema dreaptă românească
De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, "Buna Vestire", dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937.
Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.
Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat să o facă. În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. Când Eliade a început să scuipe sânge în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni. A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.
Eliade s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa. În timp ce scria articole antisemite, a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Codreanu.

Anii de maturitate
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.
În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi.

Eliade, artistul
Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Posteritatea lui Mircea Eliade
După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade s-a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.
In memoriam
Mai multe școli și străzi din multiple orașe din țara sa natală îi poartă numele.

Sursa: wikipedia

[latan.elena]

[latan.elena]

[latan.elena]

[latan.elena]

• 
  
  
• 
  
  • 
    
    
    Nu l-am vrut pe Eliade - partea a II-a
    
    
    
  
  

• 
  
  • 

• 
  
  • Nu l-am vrut pe Eliade - partea I
    
    
    
  • 
    Nu l-am vrut pe Eliade - partea a III-a
    
    
    
  • 
    
    
    
    Mircea Eliade
    
    
    
    
    
  • 
    
    3VIDEOCLIPURI
  • Mircea Eliade
  • 
    
    
    • Nu l-am vrut pe Eliade - partea I
    • Nu l-am vrut pe Eliade - partea a II-a
    
    
    
    • Vezi tot playlistul (3 videoclipuri)
    
    
    
    
    
  • 
    
    
    Maitreyi - Mircea Eliade -Comentariu audio
    
    
    
    
    
    
    
  • 
    
    Coloana Nesfârșită de Mircea Eliade cu Ion Marinescu şi Mitică Popescu
    
    Cartea Sonora
    
    Scrisă la Chicago prin 1970, piesa de teatru în trei acte Coloana nesfârșită” a fost publicată în 1976 în „Secolul XX”, apoi la ...
    
    
    
  • 
    Maitreyi - Mircea Eliade
    
    Teatru Radiofonic
    
    Venit in India pentru a afla cat mai multe despre aceasta tara si pentru a-si face o cariera, in Calcutta, tanarul englez Allan este ...
    
    
    
  • 
    
    36DE VIDEOCLIPURI

    
    
    
    Documentare și alte chestii
    
    
    
  • 
    
    
    Nouasprezece Trandafiri de Mircea Eliade (Teatru Radiofonic)
    
    Prietenii lui Florian Motu Pittis
    Distributia: Florian Pittis, Mircea Albulescu, Irina Movila, Florin Anton, Andreea Macelaru, Mihai Dinvale, Dan Condurache ...
    Similar
    
    
    
    
    
  • 
    Ascultă Vocea lui Mircea Eliade la Radio România Cultural
    
    
    În anul 2001, editura Humanitas în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune a publicat 50 de conferințe radiofonice ...
    Similar
    
    
  • 
    
    MIRCEA ELIADE - His name, his destiny
    
    
    A documentary about the Romanian historian of religions, Mircea Eliade, ...
    Similar
    
    
    
  • 
    
    Eliade - Am Invatat
    
    
    

MARI ROMANI - MIRCEA ELIADE

• MARI ROMANI - MIRCEA ELIADE.
  
  
  
  • 
    
    Mircea Eliade: Maitreyi (Atracția Orientului)
    
    
    
  • 
    
    
    14VIDEOCLIPURIEliade
    
    
    
    • 58:36Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré 1987
    • 1:16:01Secretul doctorului Honigberger - Mircea Eliade
    
    
    
    • Vezi tot playlistul (14 videoclipuri)
    
    
    
  • 
    
    
    Mircea Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase - La inceput
    
    1. La inceput 2. Opacitatea documentelor preistorice 3. Semnificatiile simbolice ale mormintelor 4. Controverse in jurul depozitelor ...
    
    
  • 
    
    
    (subtitrat) Mircea Eliade și redescoperirea sacrului (1987) 1/4
    
    
    
  • 
    
    
    Eliade, Maitreyi şi visul indian
    
    Pentru a măsura notorietatea lui Mircea Eliade, eruditul pasionat de filozofie şi istoria religiilor, nu vor ajunge niciodata statisticile!
    
    
  • 
    
    Mircea Eliade - Tărâmul Nevăzut (Lectură)
    
    Interpretează Ion Caramitru Imagini: Black Mirror Muzica: Silent Partner, A Walk Into Space, Audionautix, Doug Maxwell & Media ...
    
    

1 2 3 4 5 6 7 Înainte »

[latan.elena]

Mircea Eliade: “Fac parte din generaţia cea mai norocoasă pe care a cunoscut-o până acum istoria României”. 109 ani de la naşterea Marelui Român. AUDIO/DOC









[COLOR=#343434 !important]Fac parte din generaţia cea mai norocoasă pe care a cunoscut-o până acum istoria României. Nici înainte, nici după generaţia noastră, România n-a mai cunoscut libertatea, belşugul şi disponibilitatea de care ne-am bucurat noi, cei care am scris între 1925 şi 1940. Generaţia lui Nicolae Iorga fusese aproape pe de-a întregul confiscată de profetismul naţional şi cultural care trebuia să pregătească războiul pentru întregirea neamului. Generaţia frontului fusese sacrificată ca să găsim noi o Românie mare, liberă şi bogată. Când am început noi să scriem, prin 1925, nici un „ideal naţional” nu ne solicita imediat. Am fost cei dintîi români care puteam face şi altceva decât istorie naţională, filologie românească şi profetism cultural – fără să avem sentimentul că trădăm cauza neamului. Am avut o libertate care se cucerise cu foarte mult sânge şi cu foarte multe renunţări, şi nu ştiu dacă eram întotdeauna conştienţi de imensele sacrificii făcute de înaintaşii noştri pentru ca noi să putem pleca în India sau în Statele Unite, să-i putem discuta pe Freud sau pe Andre Gide la „Fundaţia Carol” în faţa a două mii de persoane, să putem vorbi de autonomia culturii, de primatul spiritualului, de neangajare şi aşa mai departe.[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important][/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Îmi aduc întotdeauna aminte cu emoţie de o scrisoare a lui Radu Dragnea (pe care nu l-am cunoscut niciodată personal), trimisă prin 1927, când scriam la „Cuvântul” nenumărate articole despre „tânăra generaţie” şi publicasem deja un itinerar spiritual în douăsprezece foiletoane. Radu Dragnea ne saluta pe noi, ”tinerii”, cam aşa: „Ferice de voi că vă puteţi dedica spiritualului, dar ferice şi de mine că am trăit să văd minunea asta în România noastră Mare … „. Avea dreptate: eram cei dintâi care culegeam roadele atâtor generaţii mai mult sau mai puţin sacrificate. Imperiile Habsburgilor şi al ţarilor se prăbuşiseră – şi, în acei cincisprezece ani care au precedat pactul Stalin-Hitler, noi am putut respira liniştiţi. Cred că am fost singurii români care s-au bucurat de un răgaz atât de lung.[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Generaţia care se ridica prin 1940, deja tulburată de tensiunile politice care începuseră după 1934, a plecat în Rusia, şi cei care s-au mai întors s-au întors cu ruşii după ei. Culturaliceşte, a fost o generaţie pe de-a întregul sacrificată. Noi am cunoscut singurul miracol care a fost posibil în istoria politică: „neutralismul” sau, mai exact, dialogul liber între oameni de credinţe politice opuse. A f ost fenomenul” Criterionului”, unde, la „Fundaţia Carol” şi sub preşedinţia unui profesor universitar, discutau pe Lenin comunişti ca Belu Silber şi Lucreţiu Pătrăşcanu, legionari ca Mihail Polihroniade şi Alexandru Tell, burghezi ca Mircea Vulcănescu şi Mihail Sebastian – şi simpozionul acesta era posibil. Începând din 1934, dialogul a fost rupt. În acel an, tipăreamÎntoarcerea din rai .”Raiul” ţinuse exact trei ani: într-un fel sau altul, am avut toţi sentimentul că am fost izgoniţi dintr-un „paradis atemporal” şi zvârliţi brutal în Istorie. Ceea ce s-a şi întîmplat curând după aceea.[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Am avut norocul să aparţin singurei generaţii „necondiţionate istoriceşte” şi am profitat cât am putut de acest noroc. Ceea ce Petru Comarnescu numea „experienţialismul” meu nu era decât traducerea într-un barbarism strident (aşa cum numai el avea talentul să inventeze) a nevoii mele lăuntrice de a cunoaşte cât mai mult şi cât mai repede. Mai ales asta: cât mai repede – pentru că presimţeam de mult că nu vom avea timp, că libertatea de care ne bucurăm e provizorie, iar siguranţa – iluzorie, că, foarte curând, Istoria ne va confisca din nou.[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Cât ar părea de ciudat, mi-a fost teamă de cataclismul istoric încă din 1927. Am scris atunci în „Cuvântul” un patetic foileton: Anno Domini, care i-a impresionat, între alţii, pe Simion Mehedinţi şi Perpessicius. Evocam acolo spectrul războiului apropiat şi, adresându-mă (ca de obiceil) „generaţiei tinere”, spuneam că fiecare din noi trebuie să-şi repete în fiecare zi că va mai trăi numai un an şi să încerce să facă tot în acest ultim an de viaţă.[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Încă din universitate, eram obsedat de timp şi de istorie. Mi se părea că dacă românul se arăta atât de indiferent faţă de timp este şi pentru motivul că niciodată n-a avut timp destul ca să facă ceva. Istoria îl îndrăgise într-atît, încât nu-l mai lăsa din braţe. Îl tot strîngea aşa, de vreo mie de ani, de nu mai apuca să respire. Noi, privilegiaţii, cunoşteam bucuria de a respira liber şi, cel puţin în ce mă priveşte, tremuram că o vom pierde într-o zi…[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]În afară de acest noroc – care a fost al generaţiei mele -, am mai avut alte nenumărate noroace, asupra cărora nu e locul să mă opresc aici. Dar aş vrea să notez numai atâta: bucurându-mă de foarte tânăr de ceea ce se numeşte „succes literar”, nu l-am mai dorit şi n-am făcut nimic ca să-l întreţin. Dimpotrivă, după primejdiosul succes al lui Maitrey, am publicat o seamă de cărţi dure (una din ele, ilizibilă: Lumina ce se stinge), ca să-mi descurajez admiratorii.[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Şi încă ceva: plecând în 1940 din ţară, am avut prilejul să urmăresc, până în 1945, cam ce soartă post-mortem îl aşteaptă pe un scriitor, vedeam bunăoară, cum absenţa mea prelungită din publicistica literară bucureşteană sfârşeşte prin a mă împinge în umbră – şi asta mi-a fost cea mai bună lecţie: am înţeles de ce poate depinde actualitatea literară: depinde, în primul rând, de o prezenţă fizică. Ziarele şi revistele vorbesc mai ales de cei ce sunt acolo: când nu mai eşti, cel mult ţi se citesc cărţile, dar nu mai răzbeşti în „actualitate”. Or, tocmai situaţia aceasta din urmă îmi convenea: să fiu citit pentru meritele cărţilor, nu pentru actualitatea pe care le-o dădea prezenţa mea. De foarte mulţi ani mă consider un scriitor român postum, viu n-a rămas decât autorul cărţilor care apar în limbi străine.[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Paris, 24 martie 1953[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Mircea Eliade (13 martie 1907, București – 22 aprilie 1986, Chicago)[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Fragment autobiografic, Biblioteca Bucurestilor, Ianuarie 2007 – Anul X, Nr.1 – PDF AICI[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Transcriere: Istorii Regăsite[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Preluare: MĂRTURISITORII[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Citiţi şi:[/COLOR]
[COLOR=#343434 !important]Petre Tutea despre Mircea Eliade – MANUSCRIS INEDIT



SURSA: http://www.marturisitorii.ro/2016/03...an-audiovideo/