1
RAPORT DE CERCETARE I
ALEGEREA METODEI DE CERCETARE SI PROCURAREA DE MATERIALE SI ECHIPAMENTE
Prima faza de implementarea a proiectului nr. 51-058/2007, având ca denumire „Elaborarea şi
implementarea unor modele de exploataţii apicole viabile în contextul economic european” (APIMODEL)
are ca obiectiv central organizarea infrastructurii de cercetare şi evaluarea potenţialului apicol din
România.
Această primă fază este deosebit de importantă întrucât sub aspect logistic permite alegerea
metodelor de cercetare, achizitionarea necesarului de materiale şi a echipamentelor care sunt folosite
pentru derularea proiectului, iar sub aspect ştiinţific, se realizează evaluarea calitativă şi cantitativă a
factorilor de producţie apicolă din România.
Metodologic, analiza situaţiei actuale privind apicultura, evaluarea acţiunilor întreprinse pentru
modernizarea sectorului apicol şi adaptarea acestuia la cerinţele Uniunii Europene, ne-au permis să
stabilim principalele metode şi tehnici de cercetare pentru realizarea proiectului. Astfel, pentru cercetarea
cantitativa si calitativa a apiculturii (zonarea, potenţialul melifer, tehnologii, eficienta economica, piata) sa
ales analiza economica si observarea directa.
Din cadrul metodei –analiza economica- se utilizeaza urmatoarele submetode:
- analiza indicatorilor statistici;
- analiza comparativa;
- analiza regionala;
- analiza input-output.
Din cadrul metodei –observarea directa- se utilizeaza urmatoarele submetode:
- ancheta socio-economica;
- experimentul economic.
Întregul proiect se realizează uzând de informare şi documentare bibliografică din lucrări de
specialitate, cercetare de teren prin observare directa, monitorizarea fermelor etalon, proiectarea
modelelor noi de exploataţii apicole precum şi prin elaborarea unor lucrări de informare, documentare şi
diseminare a rezultatelor obţinute pentru promovarea exploataţiilor apicole model, compatibile cu
cerinţele Uniunii Europene.
Metodele de cercetare utilizate în cadrul studiului au fost structurate în funcţie de etapele parcurse,
de la întocmirea planului pentru efectuarea analizei până la formarea concluziilor şi elaborarea soluţiilor
propuse pentru acest domeniu de activitate.
În cadrul întocmirii planului de desfăşurare a cercetării s-a ţinut cont de nivelul de dezvoltare a
apiculturii româneşti în ansamblul ei şi în cadrul perimetrului studiat cât şi de priorităţile strategice ale
acestei ramuri de activitate în contextul integrării în structurile europene şi al necesităţii ameliorării
eficienţei economice. La formularea ipotezelor s-a ţinut cont de credibilitatea surselor de informare care
au fost accesate. În acest scop au fost consultate baze de date din ţara noastră (ex: Institutul Naţional de
Statistică) şi cele disponibile de pe plan internaţional (F.A.O.S.T.A.T. şi E.U.R.O.S.T.A.T.), lucrări cu
caracter ştiinţific şi documente oficiale care reglementează creşterea albinelor în ţara noastră.
Cu acest fundament informaţional primar au fost elaborate ipotezele principale care se referă la
tehnicile şi procedeele utilizate, nivelul de dotare tehnică, cel al capitalizării, diversificarea producţiei,
pregătirea de specialitate şi economică, conjunctura politico-economică în care evoluează şi resursele
disponibile, completate de disponibilitatea de a adopta soluţiile specifice acestei perioade. Aceste ipoteze
au un caracter dinamic funcţie de rezultatele cercetării, urmând a fi adaptate cercetărilor de teren şi
rezultatelor derivate în urma acestora.
Etapa de stabilire a materialului informaţional scoate la iveală faptul că, pentru zona cercetată, nu
există date suficiente nici în literatura de specialitate şi nici în cadrul bazelor de date ale organismelor de
cercetare de profil. Din acest motiv metoda de documentare va fi dublată de o cercetare de teren de tip
sociologic care să asigure calitatea şi cantitatea de informaţii necesară.
În consecinţă, pentru a fi utilizate informaţiile existente în prezent a fost utilizată tehnica
documentării specifică ştiinţelor sociale care constă în consultarea lucrărilor statistice existente, arhivelor
oficiale şi documentelor existente la organismele conexe apiculturii. Între acestea vom enumera Direcţiile
Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Oficiile judeţene de Consultanţă Agricolă, Direcţiile
Judeţene Sanitar Veterinare, Camerele de Comerţ şi Agricultură, etc. Nu în ultimul rând s-a impus
necesitatea consultării publicaţiilor ştiinţifice din cadrul manifestărilor ştiinţifice ale instituţiilor de
învăţământ superior şi a celor de cercetare.
2
Astfel sunt recoltate informaţii din anuare statistice, buletine oficiale, lucrări ştiinţifice, dări de
seamă, rapoarte oficiale, documente operative, etc.
Informaţiile detaliate privind rezultatele tehnico-economice ale apicultorilor, tehnicile utilizate,
capitalul utilizat, metodele de comercializare aplicate, etc., au fost obţinute prin metode şi tehnici de
cercetare de teren cu caracter sociologic. Dintre acestea a fost considerată cea mai eficientă pentru acest
studiu, tehnica interviului sociologic, datorită faptului că prezintă următoarele avantaje:
• Prezintă flexibilitate prin posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice pentru fiecare
întrebare;
• Presupune o rată mai ridicată a răspunsurilor comparativ cu utilizarea chestionarelor pentru
că în acest caz vor răspunde şi persoanele care se simt mai protejate când vorbesc decât atunci când
scriu;
• Oferă şi posibilitatea observării comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeşte cantitatea şi
calitatea răspunsurilor;
• Asigură standardizarea condiţiilor de răspuns;
• Dă posibilitatea operatorului de a re-modela succesiunea întrebărilor după conjunctura în
care se desfăşoară interviul;
• Răspunsurile obţinute au un caracter personal pentru a căror veridicitate aceştia garantează
cu propria personalitate;
• Pot fi obţinute răspunsuri la toate întrebările şi eventual la întrebări complementare care au
fost cerute de operator pe baza observaţiilor făcute.(13)
Evident, această tehnică prezintă şi anumite dezavantaje legate de costul ridicat al acestui tip de
anchetă, timpul îndelungat în care se desfăşoară, dificultăţile în accesul la cei care sunt incluşi în eşantion
şi posibilitatea înregistrării unor erori datorate operatorului de interviu. Totuşi importanţa temei cercetate
şi calitatea informaţiilor obţinute minimizează aceste dezavantaje.
Alegerea arealului care s-a luat în consideraţie pentru această temă de cercetare se bazează pe
necesitatea de a se determina stadiul de dezvoltare şi rentabilitatea apiculturii în funcţie de relieful în care
aceasta se desfăşoară, fiind cuprinse astfel toate formele.
Trebuie menţionat faptul că utilizarea tehnicii amintite anterior presupune mai întâi realizarea unui
eşantion care să asigure reprezentativitate pentru populaţia vizată şi în raport cu tema cercetată. În
consecinţă a fost necesară utilizarea anumitor tehnici de eşantionare care să corespundă obiectivelor
vizate.
Pentru început s-a apelat la eşantionarea de tip areolar care constă în împărţirea spaţiului vizat în
sectoare diferenţiate după o anumită caracteristică. Teritoriul României a fost divizat în şase zone
specifice din punct de vedere apicol numite zone bioapicole. Acestea se diferenţiază după forma de relief,
altitudine şi longitudine – elemente determinante pentru volumul şi distribuţia potenţialului melifer. Astfel
se vor putea obţine informaţii despre diferenţele de sisteme de întreţinere, producţii obţinute, nivelul
cheltuielilor, structura acestora, etc.
Se observă o dispersie relativ uniformă a unităţilor în cadrul întregului areal cât şi pe formele
majore de relief astfel încât acesta să fie reprezentativ atât pentru fiecare judeţ cât şi pentru forma de
relief din care face parte. Pentru o mai riguroasa esantionare si pentru a se asigura rezultate
satisfacatoare din punct de vedere calitativ s-a procedat la determinarea potentialului melifer in raport cu
suprafata judetului, astfel determinandu-se concentratia de resurse melifere pe ha.
Rezultatele obtinute au fost utilizate pentru incadrarea fiecarui judet pe grupe de favorabilitate
pentru apicultura. Intervalul de variatie a fiecarei grupe s-a stabilit la 2,0 kg/ha –concentratie cu nectar
rezultand 6 grupe, notate de la A la F.
Pentru a se stabili numarul de judete incluse in esantion s-a determinat ponderea fiecarei grupe in
cadrul arealului total si a rezultat un nr. de 5 judete pentru zona A, 2 pentru zona B, 3 pentru C, etc.
Selectarea judetelor din cadrul fiecarei zone a avut la baza corelatia mediei concentratiei de nectar
cu media grupei. In aceste conditii a rezultat un esantion compus din 20 judete (marcate în tabelul nr.1).
În fiecare judet a fost necesară eşantionarea stupinelor după grupe de mărime a efectivului de
familii de albine după cum urmează:
• 0-50 familii
• 50-100 familii
• peste 100 familii de albine.
3
Tabel nr. 1
Elemente care au stat la baza elaborării structurii eşantionului
Judeţe
Nivelul de
concentrare a
potentialului
melifer (kg/ha)
Grupa
Suprafata
totala pe
judete (ha)
Ponderea
grupei din
supraf.
Totala (%)
Concentratia
medie a grupei
(kg/ha)
Total 9,8 23.839.071
Teleorman 3,5 578.978
Călăraşi 3,7 508.785
Olt 4,1 549.828
Constanţa 4,2 707.129
Tulcea 4,4 849.875
Giurgiu 4,4 352.602
Dolj 4,5 741.401
Ialomiţa 4,6 445.289
Brăila 4,7
A
476.576
21,9 4,2
Galaţi 5,3 446.632
Ilfov 5,4 158.328
Timiş 5,5 869.665
Botoşani 6,0 498.569
Vaslui 6,4
B
531.840
10,5 5,7
Satu Mare 7,0 441.785
Iaşi 7,2 547.558
Arad 8,4 775.409
Bihor 8,6 754.427
Mehedinţi 8,6 493.289
Dâmboviţa 8,8 405.427
Buzău 8,9
C
610.255
16,9 8,2
Cluj 9,3 667.440
Sălaj 9,5 386.438
Prahova 9,7 471.587
Mureş 9,7 671.388
Vrancea 10,8 485.703
Alba 10,8
D
624.157
13,9 10,0
Bistriţa-Năsăud 11,2 535.520
Bacău 11,2 662.052
Braşov 11,3 536.309
Neamţ 11,5 589.614
Sibiu 11,5 543.248
Argeş 11,6 682.631
Covasna 12,1 370.980
Harghita 12,1 663.890
Gorj 12,6
E
560.174
21,6 11,7
Maramureş 13,1 630.436
Vâlcea 13,1 576.477
Suceava 13,2 855.350
Caraş-Severin 13,2 851.976
Hunedoara 13,4
F
706.267
15,2 13,2
În fiecare judeţ se va identifica cate o exploataţie apicola pentru fiecare grupă de dimensiune
rezultând un număr de 60 se exploataţii pentru întreg arealul cercetat.
4
Această eşantionare s-a realizat conform procedeului cotelor care presupune parcurgerea a două
etape, prima constând în construirea unui model redus al populaţiei vizate în cercetare iar a doua
constituind stabilirea unor cote de subiecţi pentru fiecare operator.
Odată stabilite caracteristicile populaţiei cuprinse în eşantion s-a procedat la realizarea planului de
anchetă care cuprinde tehnica de intervievare, tipul de interviu, momentul, ghidul de interviu şi mijloacele
cu care se realizează acesta.
Tipul de eşantion folosit pentru această anchetă are următoarele caracteristici:
• face–to–face, deci în mod direct, asigurându-se o calitate ridicată a răspunsurilor;
• intensiv pentru că se desfăşoară pe durată nedeterminată şi are în vedere o serie de
informaţii detaliate;
• directiv sau structurat prin aplicarea pe baza unui ghid de interviu realizat anterior anchetei
de teren;
• individual, desfăşurându-se cu o singură persoană, respectiv proprietarul stupilor sau
persoana care administrează exploataţia apicolă.
Intervievarea s-a realizat timp de trei ani consecutivi 2004, 2005, 2006 în primul trimestru a
fiecărui an pentru a putea fi obţinute date din anul anterior (respectiv perioada 2003-2005).
În realizarea ghidului de interviu s-a urmărit obţinerea unor răspunsuri pertinente la problematica
analizată în cadrul acestui studiu pe direcţii de cercetare:
• date de identificare a apicultorilor precum vârsta, statutul profesional, experienţa în
apicultură şi stagii de pregătire de specialitate efectuate;
• dimensiunea stupinei, tipuri de stupi deţinute şi sisteme de întreţinere (staţionar, pastoral,
mixt);
• opţiunile tehnologice în ceea ce priveşte sistemul de înmulţire şi refacere a efectivului de
familii de albine, metode de prevenire şi combatere a roirii, procedee de recoltare a mierii şi a celorlalte
produse apicole, metodele profilactice şi terapeutice împotriva bolilor şi dăunătorilor, procedee de iernare
a familiilor de albine şi cantitatea de miere lăsată la dispoziţia coloniei pentru iernare;
• timpul de lucru, numărul de muncitori care participă la întreţinerea familiilor de albine şi
aportul familiei la lucrările din cadrul stupinei;
• inventarul apicol utilizat în vederea dimensiunii şi structurii capitalului exploataţiei apicole şi
modul de obţinere a acestuia (achiziţie sau regie proprie);
• volumul şi structura cheltuielilor;
• Volumul şi structura producţiei şi ponderea serviciilor de polenizare în cadrul acesteia;
• Nivelul, locul şi modul de valorificare a producţiei;
• gradul de procesare a producţiei şi metodele utilizate;
• sistemul informaţional utilizat – cărţi de specialitate, publicaţii periodice, internet, şedinţe în
cadrul asociaţiilor de profil, etc.;
• căile de creştere a eficienţei economice adoptate: creşterea efectivului de familii de albine,
asocierea sau disponibilitatea apicultorilor pentru aceasta, specializarea sau diversificarea producţiei,
integrarea, etc.;
• metode adoptate în ceea ce priveşte organizarea activităţilor în cadrul exploataţiei,
organizarea stupinelor şi a resurselor umane;
• atitudinea şi măsurile întreprinse faţă de oportunităţile sau ameninţările legate de
integrarea în Uniunea Europeană.
Ghidul de interviu a fost în prealabil verificat în cadrul unei pre-anchete realizate pe un număr
redus de subiecţi având drept scop descoperirea eventualelor inadvertenţe, completarea şi modelarea
întrebărilor în raport cu modul în care acesta a fost primit de către populaţia intervievată şi măsura în care
a oferit rezultatele scontate.
Momentul de realizare a anchetei este ales primăvara pentru că în acest anotimp se cunosc
rezultatele finale atât în ceea ce priveşte producţia obţinută şi comercializată din anul calendaristic
anterior cât şi pierderile de stupi survenite în timpul iernii. În acelaşi timp a fost necesară evitarea
perioadei în care apicultorii sunt plecaţi în pastoral, de aceea luna aprilie s-a considerat perioada optimă
de realizare a interviului.
Trebuie evidenţiat faptul că în momentul deplasării la domiciliul apicultorilor trebuie utilizată şi
metoda observaţiei în completarea interviului. Aceasta presupune percepţia şi înregistrarea planificată a
fenomenelor, obiectelor, evenimentelor şi indivizilor în dependenţă de o situaţie determinată.
În acest scop este necesara realizarea unei structuri a observaţiei pe elemente de interes care
privesc atât atitudinea individului asupra interviului în desfăşurare cât şi aspectele care ţin de tehnica
apicolă, calitatea şi tipul de utilaje deţinute, întreţinerea acestora, prosperitatea gospodăriei sau lipsa ei,
etc. Pentru că aspectele observate nu pot fi în totalitate aceleaşi şi deci nu pot garanta un grad suficient
5
de reprezentativitate acestea au fost reduse ulterior la un număr mai mic, comun pentru toate stupinele
care să întărească în principal răspunsurile date de către crescătorii de albine în cadrul interviului.
Trierea şi verificarea datelor culese este etapa în care va avea loc verificarea amănunţită a
întregului material recoltat din punct de vedere a formei, a fondului şi a exactităţii răspunsurilor. Ulterior
trebuie realizată gruparea datelor pe criterii în tabele în format electronic pentru a face posibilă o
prelucrarea facilă a acestora.
Tot în cadrul acestei etape se trece la elaborarea şi aplicarea unor chei de verificare, în
completarea celor utilizate în cadrul interviului, care să ateste valoarea de adevăr a răspunsurilor şi
utilitatea lor. Pentru cazul răspunsurilor incorecte s-a optat pentru completarea acestora cu materialul
provenit din observaţiile directe ale operatorului.
Prelucrarea şi interpretarea datelor presupune etapa de ordonare şi clasificarea după criteriile după
care au fost culese şi amplasarea acestora în baze de date pentru a face posibilă interpretarea lor.
Reprezentarea grafică este o componentă importantă a acestei etape pentru că aceasta evidenţiază mult
mai bine tendinţele înregistrate comparaţiile dintre diferite fenomene, etc.
Trebuie precizat faptul că în calculul mediei fenomenelor nu se va determina întotdeauna media
aritmetică simplă ci media evoluţiei lor prin ponderarea faţă de categoriilor respective.
Determinarea acestor indicatori permite o evaluare clară a nivelului de dezvoltare a apiculturii din
arealul studiat în vederea identificării elementelor nefavorabile, eventualelor carenţe organizatorice şi
administrative cât şi căile de ameliorarea a rentabilităţii şi eficienţei socio-economice a acestei activităţi.
Pentru stabilirea potenţialului melifer specific teritoriul cercetat a fost necesară cunoaşterea
suprafeţelor ocupate cu speciile de interes apicol pe de o parte şi a potenţialului melifer a fiecărei specii
raportat la unitatea de suprafaţă. Speciile analizate în cadrul procedeului de determinare a potenţialului au
fost salcâm, tei, arţar, cireş, grupa speciilor foioase – altele decât cele anterioare, păşuni, fâneţe, vii,
livezi, floarea soarelui şi legume. Trebuie precizat faptul că potenţialul grupei de specii foioase (altele
decât cele specificate) a fost stabilit prin determinarea mediei dintre potenţialul celorlalte specii precum:
glădiţa – 250 kg/ha, evodia – 1000-2500 kg/ha, cenuşerul – 300 kg/ha, castanul – 30-120 kg/ha, salcia –
100-150 kg/ha, fagul - 20 kg/ha, ulmul – 10 kg/ha, arinul - 10 kg/ha, cornul – 20 kg/ha, zmeurul – 100
kg/ha, murul – 30-50 kg/ha, etc.(74, 84, 86)
Selectarea acestor surse de nectar trebuie şi pe considerentul existenţei cercetărilor privind
potenţialul melifer specific în literatura de specialitate. Sigur că această grupă de resurse luate în calcul nu
sunt singurele care se regăsesc în teritoriul cercetat dar acestea sunt cele mai reprezentative iar pentru
celelalte nu există date certe din surse autorizate. Prin urmare, potenţialul melifer disponibil este cu
siguranţă superior acestor determinări, mai ales dacă se mai adaugă faptul că mierea de mană nu poate fi
cuantificată.
EVALUAREA CANTITATIVA SI CALIATIVA A FACTORILOR CE CARACTERIZEAZA POTENTIALUL
APICOL DIN ROMANIA
Apicultura ca ramura a zootehniei, are ca obiective principale cresterea numarului familiilor de
albine si realizarea unor productii mereu mai mari si diversificate.
Pentru realizarea acestor obiective, pe langä aplicarea unor tehnologii noi si moderne de crestere a
albinelor, un rol hotarator li are asigurarea si valorificarea eficienta a tuturor resurselor melifere.
Baza meliferä a tärii noastre insumeaza o suprafatä totala de peste 5 milioane hectare, din care 3
milioane hectare se pot valorifica de catre albine prin culesuri de intretinere si productie. Din suprafata de
3 nillioane hectare, majoritatea ~60% este reprerentata de specii forestiere si ~40% de plante agricole
cultivate si specii spontane. Ca structurä si suprafata, baza meilfera suferă permanente modificari.
In conditiile de clima si flora din tara noastra se diferentiaza 6 tipuri de cules predominant, carora
le corespund 6 zone bioapicole si anume :
1. ZONA - CAMPIA ROMANA SI DOBROGEA
Aceasta zona se caracterizeaza prin clima continentala, cu temp medie anuala peste +10° si precip
anuale intre 400-600mm. Flora este tipic de stepa si silvostepa. Perdomina plantatiile de salcam ~ 60000
ha care in jud olt si dolj formeaza masive de interes national, apoi teiul, in paduri razlete, cele mai
cunoscute fiind cele din nordul dobrogei-20000 ha, floarea soarelui care la nivel national in ultimii ani
oscileaza in jurul cifrei de 1 million de ha., vegetatia de balta mai ales menta in LUNCA si DELTA DUNARII
si suprafete mici de pajisti naturale (salvie, trifoi alb, cimbrisor, mazariche si stejar).
2. ZONA- PODISUL MOLDOVEI
Clima asemanatoare cu a zonei prezentate anterior cu 1-2°C mai scazuta si cu precip anuale de
500-600. Flora melifera este reprezentata in primul rand de masive de tei in suprafata de cca. 22000 ha,
apoi culesuri principale la salcam (in S) si fl soarelui (spre nord).
6
3. ZONA – CAMPIA DE VEST
Clima in aceasta zona se caract prin temp medii anuale de 8-11°C, iar precipit 500-700. culesurile
din aceasta zona sunt asemanatoare cu cele din prima zona.
4. ZONA – TRANSILVANIA
Temp 8-9°C iar precip de 600-700mm. Este o zona mixta , cerealiera, pomicola, si pasuni si fanete.
Culesurile au un caracter moderat, dar continuu, evidentiindu-se un cules principal furnizat in timpul verii
de pasuni si fanete.
5. ZONA – MONTANA
Cuprinde M Carpati si dealurile inalte subcarpatice. Temp 4-8°C si precipit 700-1100 mm. Flora
melifera este alcatuita din plantatii pomicole, zmeuris si zburatoare. 2 culesuri principale se manifesta
pregnant si anume la zmeur, zburatoare si mana( insuficient valorificata in prezent).
6. VERSANTII MUNTILOR CARPATI
Cules dominant la pomi, la pasuni si fanete in toata perioada activa.
SURSELE MELIFERE
Deoarece hrana albinelor se bazeaza in exclusivitate pe produse de origine vegetala, viata acestora
este in legatura permanenta cu plantele. Astfel, pentru asigurarea necesarului de substante
hidrocarbonate (zaharoase), albinele culeg nectar si mana, iar pentru satisfacerea nevoilor de substante
proteice, minerale, grasimi si vitamine ele culeg polenul florilor.
In ceea ce priveste plantele ce se caracterizeaza printr-o mare productivitatea de polen se pot
mentiona: zalogul (salix cinerea), salcia capreasca (salix caprea), ciresul (prunus avium), visinul (prunus
cerasus), marul (malus domestica), rapita de toamna (brasica napus), papadia, artarul tataresc, mustarul
alb, rapita de vara, sparceta, smeurul (rubus idaeus), porumbul, dovleacul, sorgul.
Nectarul reprezinta un produs complex, secretat de glandele nectarifere sub forma unui lichid
zaharos, dulce. In ceea ce priveste cantitatea de nectar pe care o floare o poate secreta intr-o singura zi
aceasta poate varia foarte mult si anume : la isma buna 0.04-0.08mg/fl si poate ajunge la 200mg/fl la
dovleac. Intensitatea cu care albinele viziteaza florile este strans legata de concentratia in zahar a
nectarului si este optima intre 40-50%. Limitele de variatie sunt intre 7-75% ; daca este diluat sub limita
inferioara albinele nu il culeg, de asemenea, daca este prea concentrat.
Factorii determinanti ai secretiei de nectar se pot grupa in interni si externi.
Factorii Interni :- specia, soiul, hibridul, varietatea. Val melifera fiind foarte variabila se face
gruparea pe scara unor valori :fb, b, m, s, f imp.
- varsta plantelor - varsta mijlocie (raportat la durata lor de viata) la fel si in cazul florilor.
- stadiul de inflorire–cea mai >intensitate a secretiei cand >50% din fl sunt desch
- marimea florilor
- pozitia fl pe planta- cele din partea inferioara a coroanei sau de la baza inflores
- factorii genetici- clonele sunt mai productive decat descend obt prin seminte.
- starea fitosanitara
Factorii Externi
- clima, cu elementele sale : - temp. In general secretia incepe cand se realizeaza temp in jur de
+10°C, devine optima intre 20-30°C scade spre 35°Csi stagneaza brusc peste acest prag. In general, zilele
senine si calde, care alterneaza cu nopti sau zile cu precipitatii moderate favorizeaza secretia de nectar.
- solul –fiecare specie prefera un anumit tip de sol si numai in aceste conditii se afla in optimul sau
biologic, cand secretia de nectar este maxima.
JUGASTRUL (Acer campeslre L.)
Creste spontan de la campie pina in regiunea de coline. Se cultivá frecvent in parcuri, alëi si
perdele forestiere de protectie din stepä si silvostepa.
Caracteristici apicole. Jugastrul Infloreste in lunile aprilie-mai, in unele statiuni din zona colinara
chiar in iunie, in raport cu evo1utia factorilor meteorologici si a conditiilor pedoclimatice. Florile de culoare
galbena-verzuie sunt grupate in inflorescente bogate si apar o data cu frunzele sau dupa infrunzire.
Jugastrul este un excelent arbore melifer si furnizeazä pentru familiile de albine atat polen cit si
nectar din abundentă. Productia de miere a fost evaluată la 200—400 kg/hectar, iar in conditii
exceptionale chiar 1 000 kg/ha. In cazuri favorabile, culesul la jugastru este intens si de lungă duratä,
depäsid 20—25 zile.
ARTARUL TATARESC sau gladisu1 (Acer tataricum L.) creste spontan in sleaurile de campie,
sporadic la dealuri.
Caracteristici apicole. Gladisul infloreste in cursul lunii mai, cu aproximativ o saptamana inainte de
inflorirea salcamului alb si furnizeazä importante cantitäti de polen si nectar pentru intretinerea si
dezvoltarea familiilor de albine. In padurile in care aceasta specie se gaseste in proportie mai mare (30—
40%), in amestec cu celelalte specii melifere, culesul este intens si de durata, depasind 10—14 zile. In
7
aceste cazuri recoltele de miere poliflora se ridica la peste 15 kg/familia de albine, in care mierea de
gladis predomina in proportie de 60—70%.
Continutul in proteine al acestor polenuri este ridicat, in medie 26,5%. Productia de miere variaza
intre 300 si 600 kg/ha in raport cu factorii pedoclimatici.
PALTINUL DE CAMP (Acer platanoides L.) creste diseminat prin padurile de amestec de foioase din
regiunea de campie si de dealuri.
Caracteristici apicole. Paltinul de camp este a specie nectaro-polenitera. In sudul tarii perioada de
inflorire are loc in general in cursul lunii aprilie. Infloreste inainte de infrunzire. Productia de nectar este in
medie de 0,95 mg/floare, iar concentratia in zahar de 50%. Productia de miere este evaluata la 100—200
kg/hectar.
Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus L.) Productia de miere a fost evaluata 200 kg/ha.
PLANTATIILE POMICOLE
Printre sursele nectaro-polenifere timpurii, valoroase si cu pondere apicola mare, se numara si
arborii si arbustii fructiferi, care in tara noastrd ocupa suprafete importante. La pomi, inceputul infloririi
este conditionat de ritmul de desprimavarare si indeosebi de evolulia temperaturii. Astfel, inflorirea
pomilor se declansează in momentul cand suma gradelor de temperaturä, peste 00C, inregistrează de la
desprimavarare (inflorirea ghioceilor) peste 2000C si respectiv temperatura aerului atinge 10—120C. De
exemplu la cais, pana la inflorire are nevoie de 2500C. La pomii fructiferi in fiecare an ordinea de
succesiune a epocii de inflorire se mentine aceeasi va inflori mai intii caisul, apoi piersicul, ciresul, prunul,
visinul, părul, marul, gutuiul, nucul, castanul dulce etc,
Valoarea meliferä a arborilor si arbustilor fructiferi variaza atit in functie de conditiile de sal si
climă, cit si in raport de specia si varietatea pomicola.
Productia de nectar variaza de la o specie la alta, precum si de la un soi la altul in limite foarte
largi, atat sub raport cantitativ (0,07—3,70 mg/floare) cit si calitativ (9,6—62,0%). In general capacitatea
meliferera a livezilor este de 20—30 kg miere la hectar.
Pe lingă rolul important in dezvoltarea si intretinerea familiilor de albine primăvara timpuriu, in anii
cu conditii meteorofogice favorabile furnizeazä in zonele pomicole, chiar culesuri insemnate de productie,
ce se soldeaza cu 8—10 kg miere pe familia de albine.
RAPITA DE TOAMNA (Brassica napus oleifera) prezinta a importantă deosebita pentru apicultori
deoarece furnizează nectar si polen familiilor de albine intr-un sezon cand flora melifera este foarte
saracă. Perioada de inflorire este de aproape 40 de zile, acoperind astfel golul dintre culesul de la pomi si
cel de la salcam. In medie, productia de miere este de 35-100 kg la hectar.
RAPITA DE PRIMAVARA infloreste cu 20-25 zile mai tirziu decat rapita de toamna si furnizează de
asemenea un bun cules de nectar si polen familiilor de albine. Productia de miere a fost evaluată la 35-
100 kg/ha.
MUSTARUL ALB (Sinapis alba) este a valoroasa planta melifera care infloreste odata cu rapita de
primavară, respectiv la circa 40 zile de aa insamintare. Durata de infiorire este de 20—30 zile. Albinele
cercetează intens floriie de mustar, mai ales in orele de dimineata cind secretia nectarului este mai
abundentä. Productia de miere este de 40 kg/ ha
SALCAMUL ROBINIA PSEUDACACIA
SalclmuI alb (Robinia pseudacacia) face parte din familia Leguminosae si constituie cea mai
importanta specie melifera, indeosebi pentru regiunea de campie unde furnizeaza de obicei culesul
principal de primavară. Este un arbore rezistent la seceta si iubitor de lumina. In general putin pretentios
fata de sol.
Inflorirea salcimului incepe in general in prima decada a lunii mai, prelungindu-se apoi in functie de
conditiile pedoclimatice, pana la sfarsitul lunii iunie. Esalonarea perioadei de inflorire in funclie de
altitudine si de microclimat, oferă apicultorilor posibilitatea sa realizeze in cadrul unui sezon apicol doua si
uneori trei culesuri la salcam. Astfel multi apicultori din, Dobrogea practica primul cules de salcam in
apropierea localitatior Medgidia si Adamclisi, in jurul datei de 15-30 mai, iar al doilea cules la padurea
Comorova langá Mangalia, in jurul datei de 1-10 iunie. De asemenea apicultorii din judetele llfov si
Prahova pot realiza in cursul aceluiasi sezon apicol două si uneori trei culesuri la salcam si anume primul
cules la masivele din sudul judetelor intre1-15 mai, al doilea la Vitioara, Bratia, Carbunesti, Predealul
Sarari etc. intre 15-25 mai si al treilea mai la nord la Mineciu, Ungureni-Paminteni, in jurul datei de 1-15
iunie. Tot astfel si in alte judete, se practicä douä culesuri datarita decalärii inflonirii prin altitudine (Oft,
Valcea, Galati, Arges. etc.).
Salcimul ocupa in tara noastră suprafete importante indeasebi in judetele de cimpie.
In Judetele llfov si Ialomita mai renumite si cunoscute de apicultoni sunt masivele de salcim de la
Groasa, Ileana, Fundulea, Pasărea, Ragozu, Moldoveni, Lunca, Alexeni, Dridu, Bărăganu, Buiasca,
Slobozia, Dorobantu, Cáldăraru, Copăceni, Calugareni; in jud. Constanta, Cernavoda, Medgidia, Cumpana,
8
Limanu, Mircea Vodă, Ciocarlia, Valul lui Traian si Comorova . La aceste masive se deplaseaz anual zeci de
mii de stupi, realizindu-se in anii favorabili recolte bogate de miere monoflorä de salcam.
Productia de nectar la salcim, in conditii meteorologice normale, este cancentratä si abundentä,
variind de la 1 la 4 mg/fl. cu un continut ridicat in zahăr de 40—70%, in functie de expozitie, stadiul de
inflorire, varietate, varsta, densitatea arboretelor etc. Secretia nectarului, incepe in general in jurul
temperatunii de 100C, devine optima intre 20—280C si apoi scade treptat pina la temperatura de 350C
după care secretia inceteaza complet. Dar oricat de favorabile ar fi canditiile de secretie a nectanului
productia de miere ce se realizeaza depinde si de putenea familiilor de albine. La familiile de putere
mijlocie se poate inregistra un spor maxim/zi de 5 kg iar la familiile putemnice se poate ajunge pana la 7
kg/zi, si in cazuri exceptionale la 10 kg/zi.
Pe baza cercetarilor efectuate s-au stabilit urmatoarele productii de miere la salcam: la salcimul
alb=l000kg pe hectar; la salcimul rosu=1200kg/ha; la salcamul roz =l000kg/ha.
FAMILIA TILIACEAE are in singur reprezentant important in Europa, genul Tilia. Celelalte genuri
apartin in general florei din regiunile tropicale si subtropicale.
Mai raspmndite in padurile din tara noastra sunt speciile: teiul cu frunza mare (Tilia platyphyllos
Scop.), teiul pucios sau teiul cu frunza mica (Tilia cordata Mill.) si teiul alb sau teiul argintiu (Tilia
tomentosa Macmci.) De asemenea, se intilnesc frecvent prim parcuri, gradini, alei, precum si in paduri, a
serie de alte specii si hibrizi naturaii cum ar fi: Tilia vulgaris, T. pallida, T. americana, T. rubra, T.
euchlora. O impartanta deosebita pentru economia forestiera, ca si pentru apicuitura, prezinta insa
primele trei specii care se caracterizeaza printr-o mare capacitate nectarifera avand totodata o raspandire
larga pe teritoriul romaniei.
Teiul ocupa suprafete inseminate, indeosebi in judetele: Tulcea (circa 15 000 ha), Iasi (circa 15
000 ha), Caras-Severin (circa 5 700 ha), .Ilfov (5 500 ha), Bacau (5 300 ha). Cetatuia, Luncavita,
Niculitel, Babadag, Ciucurova, Topolog (jud. Tulcea); Lipia-Bojdani, Snagov, Ciofliceni, Mihai Bravu,
Comana, Calugareni, Vinatorii Mici, Cascioareie, Malu Spart (jud. Ilfav) c.a. La aceste masive se
deplaseaza anual un numar important de stupi, realizanduse in anii favorabili productii de 15 pana la 40
kg miere pe familia de aibine.
Caracleristici apicole.
Teii infloresc in cursul lunilor iunie-iulie. De obicei declansarea infloritului la teiul alb se produce
aproximativ in 20—25 de zile dupa inflorirea salcamului. Prima specie care infloreste
este teiul cu frunza mare, urmeaza apoi in 10—14 zile teiul pucios si apoi la 20—22 zile fata de
prima specie, teiul alb. Durata infioririi celor trei specii luate impreuna in cadrul sezonului apicol este
aproximativ de 30 zile.
Secretia de nectar la tei, variaza in functie de varietate, expozitie si conditii pedoclimatice. Factorii
meteorologici cei mai favorabili pentru inregistrarea unor sporuri ridicate la tei trebuie sa se situeze in
urmatoarele limite : temp 24-30°C, umiditatea atmosferica 70-80%, precipitatii moderate (1-21mm) si
vant slab.
Productia de nectar la cele trei specii oscileaza dupa cum urmeaza:
- teiul cu frunza mare = 0,09 si 0,22 mg/floare, cu o concentratie in zahar de 36 - 48%;
- teiul pucios = 0,15 si 0,35 mg/floare, cu o concentratie de 45 la 56%
- teiul alb = 0,20 si 0,50 mg/f loare, cu o concentratie de 46 la 62%.
Capacitatea nectarifera a celor trei specii de tei este diferita si anume: 800 kg/ha la teiul cu frunza
mare, 1000 kg/ha la teiul pucios si 1200 kg/ha la teiul argintiu.
FLOAREA SOARELUI este principala planta uleioasa din tara noastra. Ocupa locul 3 ca suprafata
dupa porumb si grau iar in ultimi ani suprafetele au fost foarte mari. Datorita faptului ca floarea-soarelui
infloreste in lunile iunie-iulie, ea asigura ultimul mare cules sigur de la care albinele isi asigura hrana
energetica si proteica pentru iernare. Durata de inflorire este de 2-3 saptamani in functie de hibrid si de
conditiile climatice.
Indicele termic la floarea soarelui este de 1011 C.(Prognoza datei de inflorie se elaboreaza pe baza
indicilor termici stabilii)
Privind evolutia zilnica a factoruilor meteorologici care influenteaza culesul, pecum si a productiei
de miere la floarea-soarelui reiese ca evolutia temperaturii maxime prezinta cea mai mare pondere,
ceilalti factori avind mai mult un rol de coerctie. Valorile optime ale acestor temperatiuri (maxuinme
diurne) sunt cuprinse intre 28-32°C.
Nefavorabile sunt atat temperaturile maxime critice ≥32°C (care provoaca pierderea viabilitatii
polenului), cit si cele minime critice (mai mici 14 C, dar mai ales mai mci 10 C (care diminueaza ritmurile
de vegetatie sau stagneaza cresterea).
Productia de nectar este influentata pozitiv de ploile ce preced înflorirea, ca si ploile linistie si
intermitente din timpul infloririi . Se obtin culesuri abundente , de asemenea, in cazul in care , in timpul
9
infloririi, zilele senine si calduroae alerneaza cu zile cu pecipitatii moderate. Ploile torentiale si cele de
lunga durata din timpul infloririi au un efect negativ asupra culesului.
Vintul poate exercita o influenta pozitiva sau negative, in special prin intensitatea sa. Din datele
noastre rezulta ca vintul ce are viteza mai mare de 7 m/sec determina o scadere sensibila a sporuilor de
miere; cele de 4 m /sec provoaca scaderi moderate, iar cele slabe exercita in general o actiune pozitiva, in
sensul ca favorizeaza creseterea concentartiei de zahar a nectarului. Legat de coreletia stransa dintre
evolutia temperaturii si secretia de nectar la floarea-soarelui, s-a observat ca frecventa si intensitatea
maxima de cercetare a florilor s-a inregistrat intre orele 10 si 15, cand temperatura oscilează in jur de
30°C.
Secretia de nectar la aceasta planta se incadreaza intre 0.10 si 0.62mg/floare iar concentratia in
zahar intre 43% si 74%.
Caracterizarea potentialului melifer
Potenţialul melifer sau resursa meliferă reprezintă capacitatea unei zone de a asigura necesarul de
hrană pentru familiile de albine în vederea întreţinerii şi obţinerii de produse apicole. El este compus din
polenul şi nectarul florilor de la plantele din flora spontană sau cultivată şi mana de origine animală (unele
insecte din ordinul Homoptera) şi vegetală.
Particularităţile potenţialului ca factor de producţie sunt date de faptul că:
1. Se diferenţiază în funcţie de zonă, timp şi specia sursă, vârsta plantelor, tehnologia aplicată
plantelor cultivate, condiţiilor de sol etc;
2. Prezintă şi o anumită variabilitate de la un an la altul în funcţie de structura pe categorii de
folosinţă a fondului funciar. Din acest motiv este importantă determinarea gradului de variabilitate a
potenţialului melifer, ca raport între cantitatea de nectar recoltabil, provenit de la plantele cultivate (cu
excepţia plantaţiilor clasice de pomi şi celor semi-intensive) şi cantitatea totală de nectar recoltabil;
3. Nu poate fi fructificat de către om decât prin intermediul albinelor;
4. Nu poate fi stocat ci dimpotrivă – dacă este recoltat determină stimularea secreţiei de
nectar iar în caz contrar este inhibat acest fenomen şi chiar se poate produce cristalizarea (în special în
condiţii de umiditate scăzută). Trebuie bine înţeles de ştiut că orice zi de cules pierdută duce la pierderea
irecuperabilă a acestei bogăţii. Spre exemplu o plantaţie de salcâm cu o suprafaţă de 400 ha oferă o
cantitate de 40t pe zi iar una de tei de aceiaşi dimensiune – aproximativ 32t/zi.
5. Este puternic influenţat de factorii climatici (temperatură, umiditate, curenţi de aer);
6. Este dificil de obţinut pe sortimente pure, dezavantaj care pe de altă parte este contracarat
de faptul că oferă particularitate fiecărei zone în funcţie de ponderea diferitelor plante (compoziţia mierii
se determină prin analiza palinologică);
7. Nu poate fi exact cuantificat la nivel de zonă, microzonă sau unitate de suprafaţă;
8. Nu poate fi apreciat din punct de vedere valoric decât prin intermediul productivităţii
familiilor de albine.
9. Este puternic influenţat sub aspect cantitativ şi calitativ de poluare, albinele fiind din acest
motiv unele dintre cei mai sensibili senzori în ceea ce priveşte calitatea mediului.
Cuantificarea potentialului melifer
Date fiind particularităţile enunţate anterior, această resursă trebuie tratată diferenţiat faţă de
celelalte resurse sub aspectul cantităţii, dispunerii în timp şi spaţiu, a structurii şi calităţii (tabelul 2).
În practica apicolă, cunoaşterea acestei resurse ocupă un loc hotărâtor pentru că influenţează
direct dimensiunea şi calitatea producţiei obţinute.
Determinarea potenţialului melifer s-a realizat prin înmulţirea suprafeţelor ocupate de speciile
considerate de importanţă majoră şi potenţialul mediu pe hectar iar determinarea cantităţii de miere
recoltabilă a constat în reducerea rezultatului anterior la 1/3 deoarece aceasta este ponderea consumului
familiilor de albine din resursa meliferă totală, restul fiind consumat de către celelalte insecte. (1, 7)
Cantitatea de miere care se poate produce într-un an de vegetaţie, fără a mai lua în calcul şi
considerentele anterioare, în România este de 234522,48 t.
Această determinare s-a făcut pentru anul 2005 dar există diferenţe de la un an la altul în funcţie
de structura culturilor (pentru speciile cultivate) şi a factorilor climatici motiv pentru care se impune
stabilirea gradului de variabilitate a acestui nivel deoarece el stă la baza stabilirii încărcăturii optime cu
familii de albine şi a nivelului maxim al producţiei per familia de albine.
Din structura potenţialului melifer rezulta că 4,2 şi 0,5 procente sunt reprezentate de culturile de
floarea soarelui şi respectiv de legume, culturi care îşi pot modifica suprafaţa an de an. Suprafaţa acestor
culturi se poate reduce până la eliminare în funcţie de conjunctura socio-economică, ele determinând o
variabilitate importantă pe termen scurt (anual chiar) care se poate determina ca raport între ponderea pe
care o deţine acest potenţial din total potenţial melifer.
10
Tabelul nr. 2
Potenţialul melifer la nivel naţional şi pe judeţe
Nr.
Crt.
Judeţe
Potenţial
melifer (t)
Nr.
Crt.
Judeţe
Potenţial
melifer (t)
Total 234522,5
21 Harghita 8034,4
1 Alba 6758,0 22 Hunedoara 9462,9
2 Arad 6493,0 23 Ialomiţa 2067,4
3 Argeş 7909,9 24 Iaşi 3934,1
4 Bacău 7442,6 25 Ilfov 862,0
5 Bihor 6503,3 26 Maramureş 8246,4
6 Bistriţa-Năsăud 6014,9 27 Mehedinţi 4262,3
7 Botoşani 2978,0 28 Mureş 6517,9
8 Braşov 6062,3 29 Neamţ 6770,7
9 Brăila 2228,9 30 Olt 2272,6
10 Buzău 5421,2 31 Prahova 4575,3
11 Caraş-Severin 11240,5 32 Satu Mare 3093,1
12 Călăraşi 1869,5 33 Sălaj 3675,3
13 Cluj 6229,9 34 Sibiu 6242,4
14 Constanţa 3002,0 35 Suceava 11256,6
15 Covasna 4475,5 36 Teleorman 1997,7
16 Dâmboviţa 3577,4 37 Timiş 4817,7
17 Dolj 3316,9 38 Tulcea 3745,8
18 Galaţi 2345,7 39 Vâlcea 7554,8
19 Giurgiu 1554,7 40 Vaslui 3395,0
20 Gorj 7048,7 41 Vrancea 5231,2
Figura nr. 1 Distribuţia potenţialului melifer la nivel teritorial
Astfel, după acest criteriu, variabilitatea pe termen scurt a zonei de Est este de 5,1% şi a zonei de
Vest de 3,5% ca sumă a ponderilor culturilor anuale în cadrul potenţialului total. Pentru întreaga zonă,
variabilitatea anuală a volumului de resurse melifere reprezintă cca. 4,7%, rezultând o marjă de siguranţă
de 95,3%.
11
Dacă, prin acelaşi procedeu se încearcă determinarea variabilităţii pe termen mediu (2-10 ani)
rezultă o reducere a marjei de siguranţă meliferă cu 0,8% la nivelul arealului total.
Rămâne o mare necunoscută – cea legată de influenţa factorilor climatici asupra resurselor
melifere disponibile în zona de acoperire a stupinelor din cadrul fermelor apicole, în cea în care se decide
dezvoltarea capacităţii de producţie (efectivului de familii de albine) sau a înfiinţării unor noi ferme
apicole.
Atât pentru realizarea diagnozelor de ansamblu pe areale întinse cât şi pentru stabilirea gradului de
acoperire a necesarului de nectar a stupinelor aparţinând diferiţilor apicultori, este necesară cunoaşterea
gradului în care este influenţată resursa de nectar de către factori precum umiditatea aerului,
precipitaţiile, temperatura aerului, etc.
Decidenţii exploataţiilor apicole trebuie să poată aprecia influenţa factorilor climatici asupra
producţiilor medii înregistrate în anii anteriori, amplitudinea acestor variaţii reprezentând de fapt gradul
de incertitudine pe care îl are resursa meliferă din zona respectivă.
Variaţia medie multianuală a producţiilor raportată la media acestora asigură, de fapt, o imagine
asupra gradului de nerealizare a producţiei apicole şi în consecinţă a siguranţei cantitative a potenţialului
melifer.
Figura nr. 2 Gradul de acoperire
a potenţialului melifer cu familii de albine
Din punctul de vedere a influenţei factorilor naturali, apicultorii din zona de Est trebuie să ia în
consideraţie în analizele multianuale o variaţie a producţiilor de 13,5% iar cei din zona de Vest de 3,2%.
Media acestui fenomen fiind de 16,7%, reprezentând variaţia la nivel de areal cercetat. Acest indicator nu
reprezintă media aritmetică simplă a variaţiilor pe judeţe, ci variaţia medie multianuală a producţiilor celor
două judeţe raportată la media producţiilor acestora.
Prin cumularea acestor niveluri de variabilitate rezultă că potenţialul melifer specific zonei estice,
după cuantificarea evoluţiei resurselor oferite de speciile de plante şi grupele de specii analizate în această
cercetare poate varia în zona de Est cu 19,4% iar în zona de Vest cu 11,6% rezultând un nivel de
siguranţă a resursei melifere de 80,6 respectiv de 88,4. Sigur că acest nivel de siguranţă poate fi
considerat satisfăcător, el reprezentând un nivel mediu pentru arealul cercetat şi media anilor cercetaţi.
Pentru cunoaşterea nivelului de utilizare a resurselor melifere în cadrul arealului cercetat s-a
procedat la determinarea numărului de familii de albine care ar putea fi întreţinute în această zonă ca
raport între cantitatea de miere recoltabilă şi consumul anual al unei familii de albine la o producţie de 30
kg miere recoltată, care este de 121,2 kg/fam. Raportând efectivul de familii de albine existent la cel care
ar putea fi întreţinut la o încărcătură maximă se determină nivelul de utilizare a resurselor melifere. (4)
În urma calculelor preliminarii privind efectivul de familii de albine pentru care arealul cercetat
poate asigura resurse de hrană suficiente şi o producţie adecvată, a rezultat un număr de cca. 73 mii
familii în zona de Est precum şi cca. 29 mii în zona de Vest dar în urma determinării variaţiilor
potenţialului melifer, rezultă un efectiv cu 19,4% mai mic în zona de Est şi cu 11,6 mai mic în zona de
vest a României, numărul total ajungând la cca. 93,1 mii familii de albine.


http://www.uaiasi.ro/PN_2/Albine/fisiere/raport_I.pdf