Papornița Moșului
Rezultate 1 la 8 din 8

Subiect: CONSTITUŢIA DACOROMĀNIEI (p r o i e c t)

  1. #1
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551

    CONSTITUŢIA DACOROMĀNIEI (p r o i e c t)

    CONSTITUŢIA DACOROMĀNIEI
    (p r o i e c t)
    TITLUL I Art. 1 Principii generale, Statul dacoromān,
    (1) DacoRomānia este stat naţional, zamolsian-creștin-ortodox, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, succesor al statelor Atlanților, Ramanilor, Pelasgilor, Valahilor, Tracilor, Geților și Dacilor.
    (2) Forma de guvernămīnt a statului dacoromān este republica.
    (3) DacoRomānia este stat de drept, democratic şi social, zamolsian-creștin-ortodox, īn care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, libertatea de credință și conștiință, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
    Art. 2 Suveranitatea
    (1) Suveranitatea naţională aparţine naţiunii dacoromāne, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum.
    (2) Suveranitatea nu este transmisibilă, nici parţial, nici īn integralitatea sa.
    (3) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea īn nume propriu.
    Art. 3 Teritoriul
    (1) Teritoriul DacoRomāniei este inalienabil, indivizibil şi netransmisibil.
    (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
    (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, īn comune, oraşe şi judeţe. Īn condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
    (4) Pe teritoriul statului dacoromān nu pot fi strămutate sau colonizate sau relocate populaţii străine.
    Art. 4 Unitatea naţiunii şi egalitatea īntre cetăţeni
    (1) Statul are ca fundament unitatea și solidaritatea naţiunii dacoromāne, credința zamolsian-creștin-ortodoxă.
    (2) DacoRomānia este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
    Art. 5 Cetăţenia
    (1) Cetăţenia dacoromānă se dobīndeşte, se păstrează sau se pierde īn condiţiile prevăzute de legea organică.
    (2) Cetăţenia dacoromānă nu poate fi retrasă aceluia care a dobīndit-o prin naştere.
    (3) Dacoromānitatea cuprinde pe toţi dacoromānii din ţară şi din īntreaga lume şi nu are frontiere politice sau administrative.
    Art. 6 Dreptul la identitate
    (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinīnd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, a tradiţiilor lor culturale, lingvistice şi religioase.
    (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinīnd minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare īn raport cu ceilalţi cetăţeni dacoromāni.
    6) Idealul reīntregirii neamului īntr-o DacoRomānie paşnică, unește voința națiunii de o parte și de alta a granițelor politice temporare, iniţial ca un spaţiu comun al identității, al limbii și culturii, precum și al securității și apărării comune a memoriei naționale.
    Art. 6 Dreptul la identitate
    (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinīnd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, a tradiţiilor lor culturale, lingvistice şi religioase.
    (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinīnd minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare īn raport cu ceilalţi cetăţeni dacoromāni.
    Art. 7 Dacoromānii din străinătate
    Statul sprijină īntărirea legăturilor cu dacoromānii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.
    Art. 8 Pluralismul, partidele politice
    (1) Pluralismul īn societatea dacoromānească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
    (2) Partidele politice se constituie şi īşi desfăşoară activitatea īn condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectīnd suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
    Art. 9 Obștile dacoromānești, universităţile, sindicatele, organizațiile nonguvernamentale - asociațiile și fundațiile
    (1) Obștile dacoromānești, universităţile, sindicatele, organizațiile nonguvernamentale - asociațiile și fundațiile se constituie şi īşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, īn condiţiile legii. Ele contribuie la promovarea identității naționale, eternizarea valorilor temporale dacoromānești, la educaţia şi cunoaşterea umană, la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, temporale, economice, sociale, a creativităţii, precum şi la dezvoltarea cunoaşterii, la creşterea solidarităţii umane.
    Art. 10 Relaţii internaţionale
    DacoRomānia īntreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, īn acest cadru, relaţii de bună vecinătate, īntemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.
    Art. 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern
    (1) Statul romān se obligă să īndeplinească īntocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
    (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
    Art. 12 Simbolurile naţionale
    (1) Drapelul DacoRomāniei este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, īn ordinea următoare īncepīnd de la lance: roşu, galben, albastru, peste care este brodat un dragon dacic tricolor avīnd capul orientat spre lance īn culorile albastru, galben, roşu.
    (2) Ziua naţională a DacoRomāniei este 1 Decembrie.
    (3) Imnul naţional al DacoRomāniei este "Tricolorul".
    (4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
    Art. 13 Limba oficială
    Īn Romānia, limba oficială este limba dacoromānă.
    Art. 13 Capitala
    Capitala Romāniei este municipiul București, pīnă cīnd va fi construită noua capitală, DacoRomāniDava, īn județul Covasna, care va deveni capitala de vară.
    TITLUL II, Drepturile, libertăţile şi īndatoririle fundamentale
    CAPITOLUL I, Dispoziţii comune
    Art. 15 Universalitatea
    (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
    (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
    Art. 16 Egalitatea īn drepturi
    (1) Cetăţenii sunt egali īn faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.
    (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia romānă şi domiciliul īn ţară.
    (4) Foști cetățeni din Uniunea Europeană care sunt numai cetățeni dacoromāni au dreptul de a alege și de a fi aleși īn autoritățile administrației publice locale.
    Art. 17 Cetăţenii dacoromāni īn străinătate
    (1)Cetăţenii dacoromāni se bucură īn străinătate de protecţia statului dacoromān şi trebuie să-şi īndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.
    (2) Cetăţenii dacoromāni de dincolo de granițele politice ale DacoRomāniei au dreptul, la cerere să primească cetățenia dacoromānă īn condițiile legii, dacă sunt de origine dacoromānă, ascendenții lor au avut anterior cetățenia dacoromānă, indiferent de locul nașterii.
    Art. 18 Cetăţenii străini, militarii străini şi apatrizii
    (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc īn DacoRomānia se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
    (2) Pentru militarii străini este inadmisibilă impunerea imunității juridice pe teritoriul Romāniei
    (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage īn condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor la care DacoRomānia este parte.
    Art. 19 Extrădarea şi expulzarea
    (1) Cetăţeanul romān nu poate fi extrădat sau expulzat din DacoRomānia.
    (2) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai īn baza unei convenţii internaţionale sau īn condiţii de reciprocitate.
    (3) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
    Art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
    (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate īn concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care DacoRomānia este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţă īntre pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care DacoRomānia este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările interne.
    Art. 21 Accesul liber la justiţie
    (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei, fără plată, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate īngrădi exercitarea acestui drept.
    (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor īntr-un termen rezonabil.
    (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.
    CAPITOLUL II, Drepturile şi libertăţile fundamentale
    Art. 22 Dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică
    (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
    (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
    Art. 23 Libertatea individuală
    (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
    (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai īn cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
    (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
    (4) Arestarea se face īn temeiul unui mandat emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plīnge altui judecător, care este obligat să se pronunţe prin hotărīre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanţa de judecată.
    (5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de īndată la cunoştinţă, īn limba pe care o īnţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar īnvinuirea, īn cel mai scurt termen; īnvinuirea se aduce la cunoştinţă numai īn prezenţa unui avocat, ales sau nu mit din oficiu.
    (6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.
    (7) Persoana arestată are dreptul să ceară punerea sa īn libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    (8) Pīnă la rămīnerea definitivă a hotărīrii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
    (9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decīt īn condiţiile şi īn temeiul legii organice.
    (10) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decīt de natură penală.
    Art. 24 Dreptul la apărare
    (1) Dreptul la apărare este garantat.
    (2) Īn tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
    Art. 25 Libera circulaţie
    (1) Dreptul la liberă circulaţie, īn ţară şi īn străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
    (2) Fiecărui cetăţean īi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa īn orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni īn ţară.
    Art. 26 Viaţa intimă, familială şi privată
    (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
    (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea īnsăşi, dacă nu īncalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
    Art. 27 Inviolabilitatea domiciliului
    (1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămīne īn domiciliul ori īn reşedinţa unei persoane fără īnvoirea acesteia.
    (2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege īn următoarele situaţii:
    a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărīri judecătoreşti;
    b) īnlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
    c) apărarea securității naţionale sau a ordinii publice;
    d) prevenirea răspīndirii unei epidemii.
    (3) Percheziţia se dispune de un judecător şi se efectuează īn condițiile și īn formele prevăzute de lege.
    (4) Percheziţiile īn timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul infracțiunilor flagrante.
    Art. 28 Secretul corespondenţei
    Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor corespondenţe şi trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare electronice este inviolabil.
    Art. 29 Libertatea conştiinţei
    (1) Libertatea gīndirii şi a opiniilor, la identitatea și conștiința naţională, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi īngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrīns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
    (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste īn spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
    (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, īn condiţiile legii.
    (4) Īn relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de īnvrăjbire religioasă.
    (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin īnlesnirea asistenţei religioase īn armată, īn spitale, īn penitenciare, īn azile şi īn orfelinate.
    (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
    (7) Biserica Națională Zamolsian-Creștin-Ortodoxă a DacoRomāniei este unica biserică de stat.
    Art. 30 Libertatea de exprimare
    (1) Libertatea de exprimare a gīndurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare īn public, sunt inviolabile.
    (2) Cenzura de orice fel este interzisă.
    (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a īnfiinţa publicaţii; nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
    (4) Legea poate impune mijloacelor de comunicare īn masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
    (5) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
    (6) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, īndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
    (7) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la conştiinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, īn condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
    Art. 31 Dreptul la informaţie
    (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi īngrădit.
    (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
    (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurilor de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională.
    (4) Mijloacele de informare īn masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
    (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.
    Art. 32 Dreptul la īnvăţătură și la cultură
    (1) Dreptul la īnvăţătură este asigurat prin īnvăţămīntul general obligatoriu, prin īnvăţămīntul liceal şi prin cel profesional, prin īnvăţămīntul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi perfecţionare.
    (2) Īnvăţămīntul de toate gradele se desfăşoară īn limba romānă. Īn condiţiile legii, īnvăţămīntul se poate desfăşura paralel şi īntr-o limbă de circulaţie internaţională.
    (3) Dreptul persoanelor aparţinīnd minorităţilor naţionale de a īnvăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite īn această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
    (4) Īnvăţămīntul de stat este gratuit, potrivit legii.
    (5) Instituţiile de īnvăţămīnt, inclusiv cele particulare, se īnfiinţează şi īşi desfăşoară activitatea īn condiţiile legii. Nici o universitate, fundaţie sau asociaţie cultural-ştiinţifică nu poate fi interziză.
    (6) Autonomia universitară, precum şi cea a obștilor, fundațiilor și societăţilor care desfășoară educaţia permanentă prin activităţi cultural-știinţifice este garantată.
    (7) Statul asigură libertatea īnvăţămīntului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. Īn şcolile de stat, īnvăţămīntul religios este organizat şi garantat prin lege.
    Art. 33 Accesul la cultură
    (1) Accesul la cultură este garantat, īn condițiile legii.
    (2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi īngrădită.
    (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, inclusiv tradiționale, zamolsiene, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale DacoRomāniei īn lume.
    Art. 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii
    (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
    (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
    (3) Organizarea asistenţei medicale şi a dreptului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor se stabilesc potrivit legii.
    Art. 35 Dreptul la un mediu sănătos
    (1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu īnconjurător sănătos și echilibrat ecologic.
    (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
    (3) Persoanele fizice și juridice au īndatorirea de a proteja și a ameliora mediul īnconjurător.
    Art. 36 Dreptul de vot
    (1) Cetăţenii au drept de vot de la vīrsta de 18 ani, īmpliniţi pīnă īn ziua alegerilor inclusiv.
    (2) Dacoromānii de altă cetăţenie decīt cea dacoromānă, dar sunt de naționalitate dacoromānă, care s-au născut, au trăit, au muncit sau au īnvăţat īn limba dacoromānă īn ţară, au drept de vot īn DacoRomānia, pe teritoriul acesteia.
    (3) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărīre judecătorească definitivă, īn tară sau īn străinătate, la pierderea drepturilor electorale.
    (4) Dacoromānii care au obținut o altă cetățenie decīt cea dacoromānă, ori fac parte din societăți secrete, conjurații internaționale īn care depun un alt jurămānt decīt cel de loialitate față de națiunea dacoromānă, pierd dreptul de vot.
    Art. 37 Dreptul de a fi ales
    (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care īndeplinesc condiţiile prevăzute īn Art. 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea īn partide politice, potrivit art. 37 alineatul (3).
    (2) Candidaţii trebuie să fi īmplinit, pīnă īn ziua alegerilor inclusiv, vīrsta de cel puţin 23 de ani, pentru a fi aleşi īn Camera Deputaţilor sau īn organele locale şi vīrsta de cel puţin 35 de ani, pentru a fi aleşi īn Senat sau īn funcţia de Preşedinte al DacoRomāniei.
    (3) Dacoromānii care au obținut o altă cetățenie decīt cea dacoromānă, ori fac parte din societăți secrete, conjurații internaționale īn care depun un alt jurămānt decīt cel de loialitate față de națiunea dacoromānă pierd dreptul de a fi ales și de a primi funcții, inclusiv onorifice, de orice fel īn structura statului dacoromān.
    (4) Cetățenii dacoromāni au dreptul de a alege și de a fi aleși īn Parlamentul European.
    (5) Īn acest sens se elaborează liste naționale uninominale ale candidaților, iar cei care obțin cel mai mare număr de voturi īn ordinea locurilor rezervate DacoRomāniei īn Parlamentul European.
    (6) Dacoromānii care au obținut o altă cetățenie decīt cea dacoromānă, ori fac parte din societăți secrete, conjurații internaționale īn care depun un alt jurămānt decīt cel de loialitate față de națiunea dacoromānă pierd dreptul de a fi ales īn Parlamentul European și de a primi funcții, inclusiv onorifice, de orice fel īn structura Uniunii Europene.
    Art. 38 Dreptul la timp și la identitate națională
    (1) Dacoromānii au dreptul de a fi contemporani cu timpul lor. Fiecare are dreptul să ceară să-i fie respectat timpul său de viață īn toate domeniile de activitate; cel prejudiciat īn timpul său are dreptul de a cere despăgubiri īn instanță.
    (2) Nimeni nu poate să oblige pe dacoromāni să renunțe, să preia sau să impune o altă identitate decīt cea asumată īn deplină conștiință a persoane fizice la identitatea proprie; cei prejudiciați in identitatea sa de alte persoane poate cere despăgubiri īn instanță.
    Art. 39 Libertatea īntrunirilor
    Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte īntruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai īn mod paşnic, fără nici un fel de arme.
    Art. 40 Dreptul de asociere
    (1) Cetăţenii se pot asocia liber īn partide politice, īn sindicate şi īn alte forme de asociere.
    (2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează īmpotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei DacoRomāniei sunt neconstituţionale.
    (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul naţiunii, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
    (4) Asociaţiile de orice fel, universităţile, fundaţiile sau sindicatele cu caracter secret sunt interzise.
    (5) Cetățenii dacoromāni care sunt membri ai societăților de la alineatele de mai sus nu mai au dreptul de a fi aleși, numiți sau de a se asocia īn alte structuri ale statului dacoromān.
    Art. 41 Munca şi protecţia socială a muncii
    (1) Dreptul la muncă nu poate fi īngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.
    (2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămīnal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii īn condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
    (3) Durata normală a zilei de lucru este, īn medie, de cel mult 8 ore.
    (4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
    (5) Dreptul la negocieri colective īn materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
    Art. 42 Interzicerea muncii forţate
    (1) Munca forţată este interzisă.
    (2) Nu constituie muncă forţată :
    a) activitățile pentru īndeplinirea īndatoririlor militare, precum și cele desfăşurate, potrivit legii, īn locul acestora din motive religioase sau de conștiință;
    b) munca unei persoane condamnate, prestată īn condiţii normale, īn perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;
    c) prestaţiile impuse īn situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
    Art. 43 Dreptul la grevă
    (1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
    (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
    Art. 44 Protecţia proprietăţii private
    (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege.
    (2) Proprietatea privată este ocrotită īn mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobīndi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
    (3) Nimeni nu poate fi expropriat decīt pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    (4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
    (5) Despăgubirile prevăzute īn alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, īn caz de divergenţă, prin justiţie.
    (6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
    (7) Averea dobīndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobīndirii se prezumă.
    (9) Dacă īntr-o cauză instanța judecătorească constată că dobīndirea este ilicită, iar īmbogățirea nu are just temei, judecătorul are dreptul de a confisca averea nejustificată și a o trece īn proprietatea statului.
    (10) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii trebuie confiscate numai īn condiţiile legii.
    Art. 45 Libertatea economică
    Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora īn condițiile legii sunt garantate.
    Art. 46 Dreptul la moştenire
    Dreptul la moştenire este garantat.
    Art. 47 Nivelul de trai
    (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
    (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală īn unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţă socială prevăzute de lege.
    Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.
    Art. 48 Familia
    (1) Familia se īntemeiază pe căsătoria liber consimţită īntre soţi, bărbat și femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi īndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
    (2) Condiţiile de īncheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
    (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali īn faţa legii cu cei din căsătorie.
    Art. 49 Protecţia copiilor şi a tinerilor
    (1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă īn realizarea drepturilor lor.
    (2) Statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru īngrijirea copilului bolnav ori cu dizabilități. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
    (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor īn activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune īn primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
    (4) Minorii sub vīrsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
    (5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
    Art. 50 Dreptul de petiţionare
    (1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai īn numele semnatarilor.
    (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv īn numele colectivelor pe care le reprezintă.
    (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
    (4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii īn termenele şi īn condiţiile stabilite potrivit legii.
    Art. 51 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
    (1) Persoana vătămată īntr-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea īn termenul legal a unei cereri, este īndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
    (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
    (2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvīrşite īn procesele penale. Răspunderea statului este stabilită īn condițiile legii și nu īnlătura răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință, abuz sau neglijență.
    Art. 52 Restrīngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
    (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restīns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrīngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.
    CAPITOLUL III, Īndatoririle fundamentale
    Art. 53 Fidelitatea faţă de țară
    (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
    (2) Cetăţenii cărora le sunt īncredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de īndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, īn acest scop, vor depune jurămīntul cerut de lege.
    Art. 55 Apărarea ţării
    (1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere DacoRomānia.
    (2) Condițiile privind īndeplinirea īndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
    (3) Cetățenii pot fi īncorporați de la vīrsta de 20 de ani și pīnă la vīrsta de 35 de ani, cu excepția voluntarilor, īn condițiile legii organice.
    (4) Īn temeiul dreptului legitimei apărări, a dreptului și obligației de apărare a națiunii și a statului, conform doctrinei apărării īntregului popor, se constituie Garda DacoRomānă – ca gardă a unităților administrativ- teritoriale ale țării și Oastea cea Mare ca Rezervă a Oștirii constituită din militari īn rezervă și īn retragere īn subordinea Statului Major General, īn condițiile legii organice.
    Art. 56 Contribuţii financiare
    (1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
    (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, īn afara celor stabilite prin lege, īn situaţii excepţionale.
    Art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Cetăţenii romāni, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să īncalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
    CAPITOLUL IV, Avocatul DacoRomānităţii
    Art.58 Numirea şi rolul
    (1) Avocatul DacoRomānităţii este ales de Parlamentul Obștilor Dacoromānităţii, pe o durată de 7 ani, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor dacoromānilor din ţară și din afara ei. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul DacoRomānităţii se stabilesc prin lege organică.
    (2) Avocatul DacoRomānităţii nu poate īndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din īnvățămīntul superior.
    Art.59 Exercitarea atribuţiilor
    (1) Avocatul DacoRomānităţii īşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate īn drepturile şi libertăţile lor, īn limitele stabilte prin lege.
    (2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatul DacoRomānităţii sprijinul necesar īn exercitarea atribuţiilor sale.
    Art.60 Raportul īn faţa Parlamentului
    Avocatul DacoRomānităţii prezintă Parlamentului DacoRomāniei rapoarte anual sau ori de cīte ori starea dacoromānităţii o impune. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia dacoromānească sau alte măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor și libertăţilor dacoromānilor din īntreaga lume, ori recomandări pentru factorii de decizie pe plan intern, pentru ţările vecine, pe plan european, pentru alte ţări īn care trăiesc şi muncesc dacoromānii, precum şi pe plan internaţional, pe bază de reciprocitate sau pentru respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care DacoRomānia şi statele respective sunt parte.
    TITLUL III, Autorităţile publice
    CAPITOLUL I, Parlamentul
    SECŢIUNEA 1, Organizare şi funcţionare
    Art. 61 Rolul şi structura
    (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiuni dacoromāne şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
    (2) Parlamentul este alcătuit din Senatul Naţiunii (maxim 100 de senatori ) şi Camera Deputaţilor (maxim 300 de deputați).
    (3) Preşedintele DacoRomāniei este şi Preşedintele onorific al Camerelor reunite īn ședință ale Parlamentului ca simbol de prim ales al națiuni.
    (4) Preşedintele Senatului Națiunii īn absența președintelui DacoRomāniei conduce sedințele comune ale celor două camere.
    Art. 62 Alegerea Camerelor
    (1) Senatul Naţiunii este ales prin vot uninominal universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de īntreaga dacoromānitate, potrivit legii electorale, pe baza unei liste uninominale la nivelul īntregii țări și al dacoromānității cu drept de vot. Lista este deschisă pentru toți dacoromānii din țară și din īntreaga lume. Camera Deputaţilor este aleasă prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către cetăţenii dacoromāni din ţară potrivit legii electorale, pe baza votului uninominal pe liste dintr-un colegiu electoral teritorial local din DacoRomānia.
    (2) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, īn raport cu populaţia ţării respectīnd proporția de 1 senator la 3 deputaţi.
    (3) Sub egida Parlamentului DacoRomāniei funcţionează permanent Biroul Electoral al Dacoromānităţii, care dă expresie voinţei naţionale prin organizarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale, a referendumurilor şi a sondajelor de opinie pe probleme naţionale şi internaţionale.
    Art. 63 Durata mandatului
    (1) Senatul Naţiunii este ales pentru un mandat de 7 ani, iar Camera Deputaţilor este aleasă pentru un mandat de 5 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, īn caz de război sau de catastrofă.
    (2) Alegerile pentru Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se desfăşoară īn cel mult trei luni de la expirarea mandatului.
    (3) Parlamentul nou ales se īntruneşte, la convocarea Preşedintelui DacoRomāniei, īn cel mult 20 de zile de la alegeri.
    (4) Mandatele Senatului Naţiunii şi al Camera Deputaţilor se prelungesc pīnă la īntrunirea legală a noului Parlament. Īn această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
    (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative īnscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent īşi continuă procedura īn noul Parlament.
    (6) Nimeni, niciodată, īn nici o īmprejurare, nu poate dizolva Parlamentul ales al DacoRomāniei. Reīnnoirea sa se face īn mod natural, periodic, prin alegeri libere și democratice, după o perioadă de 7 ani pentru Senatul Națiunii, respectiv după 5 ani pentru Camera Deputaților.
    Art. 64 Organizarea internă
    (1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu, sancţionat de Curtea Constituţională. Prevederile constatate a fi neconstituţionale de către Curtea Constituţională sunt și rămīn nule, Parlamentul urmīnd a stabili prevederi conforme cu spiritul prezentei Constituţii. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute īn bugetele aprobate de acestea.
    (2) Fiecare Cameră īşi alege un birou permanent pe durata mandatului. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la īnceputul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi īnainte de expirarea mandatului.
    (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza īn grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.
    (4) Fiecare Cameră īşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele īşi pot constitui comisii comune.
    (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.
    Art. 65 Şedinţe comune
    (1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor lucrează īn şedinţe separate şi īn şedinţe comune. Īn şedinţele comune, lucrările se desfăşoară potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
    (2) Camerele se īntrunesc īn şedinţă comună pentru:
    a) primirea mesajului Preşedintelui DacoRomāniei;
    b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
    c) declararea mobilizării generale sau parţiale;
    d) declararea stării de război;
    e) suspendarea sau īncetarea ostilităţilor militare;
    f) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomāniei şi ale Curţii de Conturi;
    g) numirea, la propunerea Preşedintelui DacoRomāniei, a directorului Serviciului DacoRomān de Informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestui serviciu;
    h) examinarea rapoartelor Avocatului DacoRomānității;
    i) īndeplinirea unor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită īn şedinţă comună.
    Art. 66 Sesiuni
    (1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se īntrunesc īn două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune īncepe īn luna februarie şi nu poate depăşi sfīrşitul lunii iunie. A doua sesiune īncepe īn luna septembrie şi nu poate depăşi sfīrşitul lunii decembrie.
    (2) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se īntrunesc şi īn sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui DacoRomāniei, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin o treime din numărul senatorilor sau al deputaţilor.
    (3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
    Art. 67 Actele juridice şi cvorumul legal
    Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărīri şi moţiuni, īn prezenţa majorităţii membrilor.
    Art. 68 Caracterul public al şedinţelor
    (1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.
    (2) Camerele pot hotărī ca anumite şedinţe să fie secrete.
    SECŢIUNEA A 2-A, Statutul senatorilor şi al deputaţilor
    Art. 69 Mandatul reprezentativ
    (1) Īn exercitarea mandatului, senatorii şi deputaţii sunt īn serviciul naţiunii dacoromāne.
    (2) Orice mandat imperativ este nul.
    Art. 70 Mandatul senatorilor şi al deputaţilor
    (1) Senatorii şi deputaţii intră īn exerciţiul mandatului la data īntrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării.
    (2) Calitatea de senator sau de deputat īncetează la data īntrunirii legale a Camerelor nou alese sau īn caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate sau de deces.
    Art. 71 Incompatibilităţi
    (1) Nimeni nu poate fi, īn acelaşi timp, președinte, senator şi deputat.
    (2) Calitatea de președinte, senator sau de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate.
    (3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
    Art. 72 Imunitatea parlamentară
    (1) Senatorii și deputaţii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate īn exercitarea mandatului.
    (2) Senatorii și deputații pot fi urmăriți și trimiși īn judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate īn exercitarea mandatuluji, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără īncuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea īn judecata penală se pot face numai de către Parchetul de pe līngă Curtea Supremă de Justiție. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție.
    (3) Īn caz de infracţiune flagrantă, senatorul sau deputatul poate fi reţinut şi supus percheziţiei. Ministrul justiţiei va informa neīntīrziat pe preşedintele camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. Īn cazul īn care camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
    SECŢIUNEA A 3-A, Legiferarea
    Art. 73 Categorii de legi
    (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
    (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
    (3) Prin lege organică se reglementează:
    a) sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;
    b) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
    c) statutul senatorilor și deputaților, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora
    d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
    e) organizarea Guvernului DacoRomāniei şi a Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomāniei;
    f) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război;
    g) regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă;
    h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
    i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
    j) statutul funcţionarilor publici;
    k) contenciosul administrativ;
    l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
    m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
    n) organizarea generală a īnvăţămīntului;
    o) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
    p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială
    r) statutul minorităților naționale din Romānia;
    s) regimul general al cultelor;
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    t) celelalte domenii pentru care, īn Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice.
    Art. 74 Iniţiativa legislativă
    (1) Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, senatorilor, deputaţilor, precum şi unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care īşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar īn fiecare din aceste judeţe sau īn municipiul Bucureşti, precum și dacoromānilor de pretudindeni trebuie să fie īnregistrate cel puţin 5.000 de semnături īn sprijinul acestei iniţiative.
    (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
    (3) Guvernul īşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una dintre Camere.
    (4) Senatorii, deputaţii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai īn forma cerută pentru proiectele de legi.
    (5) Propunerile legislative se supun īntīi adoptării īn Camera īn care au fost prezentate.
    Art. 75 Sesizarea Camerelor
    (1) Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi și propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum și proiectele legilor organice prevăzute la art.31 alineatul (5), art. 4 alineatul (3), art.55 alineatul (2), art.58 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), art.79 alineatul (2), art.73 alineatul (3), art,105 alineatul (2), art.117 alineatul (3), art118 alineatul (2) și (3), art.120 alineatul (2), art.126 alineatul (4) și (5) și art.142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii și adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
    (2) Prima cameră sesizată se pronunță īn termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. Īn cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propuneri legislative au fost adoptate.
    (3) După adoptare sau respingere de către prima Camera sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
    (4) Īn cazul īn care prima Camera sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră īn competența sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a doua Cameră este de acord. Īn caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se īntoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv īn procedură de urgență.
    (5) Dispozițiile alineatului (4) referitoare la īntoarcerea legii se aplică īn mod corespunzător și īn cazul īn care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei Camere.
    Art.76 Adoptarea legilor şi a hotărīrilor
    (1) Legile organice şi hotărīrile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
    (2) Legile ordinare şi hotărīrile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră.
    (3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentelor fiecărei Camere.
    Art. 77 Promulgarea legii
    (1) Legea se trimite, spre promulgare, Președintelui Romāniei. Promulgarea legii se face īn termen de cel mult 30 de zile de la primire.
    (2) Īnainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
    (3) Dacă Președintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face īn cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminarea sau de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.
    Art. 78 Intrarea īn vigoare a legii
    Legea se publică īn Monitorul Oficial al DacoRomāniei şi intră īn vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o data ulterioară prevăzută īn textul ei.
    Art.79 Consiliul Legislativ
    (1) Consiliul Legislativ este organul consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative īn vederea sistematizării, unificării și coordonării īntregii legislații. El ține evidența oficială a legislației Romāniei.
    (2) Īnființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
    CAPITOLUL II, Preşedintele DacoRomāniei
    Art. 80 Rolul Preşedintelui DacoRomāniei
    (1) Preşedintele DacoRomāniei reprezintă statul dacoromān şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, un simbol ca prim reprezentantul ales uninominal al dacoromānităţii din țară și din īntreaga lume.
    (2) Preşedintele DacoRomāniei veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. Īn acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere īntre puterile statului, precum şi īntre stat şi societatea dacoromānității și instituțiile acestora.
    (3) Președintele DacoRomāniei, īn cooperare cu obștile dacoromānești, universitățile, asociațiile, fundațiile, academiile statului și ale dacoromānității, de stat și private, institute de cercetare științifică, de toate specialitățile, alte organizații nonguvernamentale civice, elaborează strategii și programe pe termen scurt, mediu, lung și foarte lung, privind principalele direcții de dezvoltarea ale țării, īn domeniile politic, economic, social, cultural, educativ, de cercetare științifică, diplomatic, tehnic, militar, spiritual etc.
    (4) Elaborează și prezintă īn fața Parlamentului, īn sinteză, īmpreună cu instituțiile specializate ale statului, inclusiv serviciile secrete, problemele privind starea națiunii dacoromāne din țară și din afara ei la un moment dat, ori pentru un anumit domeniu și concentrează toate propunerile la nivel național privind prognozele și orientările de perspectivă la nivel național īn context internațional privind DacoRomānia.
    (5). Preşedintele DacoRomāniei este şi președintele onorific al Senatului Naţiunii şi conduce sedinţele solemne ale celor două camere la care participă și Guvernul DacoRomāniei.
    Art. 81 Alegerea Preşedintelui
    (1) Preşedintele DacoRomāniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe o lista uninominală, la nivel național și al dacoromānității din īntreaga lume. Propuneri pentru președinția DacoRomāniei pot face Senatul Naţiunii, Parlamentul Obștilor Dacoromānităţii, universități, fundații, asociații, alte instituţii de interes naţional, precum şi pe baza candidaturilor individuale, independente.
    (2) Este declarat ales candidatul care a īntrunit majoritatea de voturi ale alegătorilor īnscrişi īn listele electorale.
    (3) Īn cazul īn care nici unul dintre candidaţi nu a īntrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, īntre primii doi candidaţi stabiliţi īn ordinea numărului de voturi obţinute īn primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul votanților.
    (4) Nici o persoană nu poate īndeplini funcţia de Preşedinte al DacoRomāniei decīt pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
    (5) Președintele DacoRomāniei trebuie să aibă numai cetățenie dacoromānă.
    Art. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurămīntului
    (1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al DacoRomāniei este validat de Curtea Constituţională ca secție din cadrul Curții Supreme de Justiție. Contestarea alegerii Președintelui DacoRomāniei se face la plenul Curții Supreme de Justiție.
    (2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune īn faţa Senatului Națiunii și a Camerei Deputaţilor, īn şedinţă comună, următorul jurămīnt: ,,Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a naţiuni dacoromāne, să respect Constituţia, legile ţării şi tradiţiile dacoromānităţii, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor dacoromāni şi ale dacoromānilor de pretudindeni, suveranitatea, independenţa, unitatea, identitatea şi integritatea teritorială a DacoRomāniei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu și Zamolse!”
    Art. 83 Durata mandatului
    (1) Mandatul Preşedintelui DacoRomāniei este de 7 ani şi se exercită de la data depunerii jurămīntului.
    (2) Preşedintele Romāniei īşi exercită mandatul pīnă la depunerea jurămīntului de Preşedintele nou ales.
    (3) Mandatul Preşedintelui DacoRomāniei poate fi prelungit de Parlamentul DacoRomāniei, prin lege organică, īn caz de război, pīnă la īncheierea păcii sau īn caz de catastrofă, cu īncă un an de zile, maxim.
    Art. 84 Incompatibilităţi şi imunităţi
    (1) Īn timpul mandatului, Preşedintele DacoRomāniei nu poate fi membru al unui partid şi nu poate īndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
    (2) Preşedintele DacoRomāniei se bucură de imunitate; prevederile art. 72 alineatul (1) se aplică īn mod corespunzător.
    (3) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, īn şedinţă comună, pot hotărī punerea sub acuzare a Preşedintelui DacoRomāniei pentru īnaltă trădare pentru īncălcarea prevederilor Constituției și legilor țării, cu votul a cel puţin două treimi din numărul senatorilor şi deputaților. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, īn condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămīnerii definitive a hotărīrii de condamnare.
    Art. 85 Numirea Guvernului
    (1) Preşedintele Parlamentului DacoRomāniei desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de īncredere acordat de Parlament.
    (2) Īn caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, după obţinerea votului nominal al Parlamentului.
    (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele DacoRomāniei va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
    Art. 86 Consultarea Guvernului
    Preşedintele DacoRomāniei poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.
    Art. 87 Participarea la şedinţele Guvernului
    (1) Preşedintele DacoRomāniei poate lua parte la şedinţele Guvernului īn care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, īn alte situaţii.
    (2) Preşedintele DacoRomāniei poate prezida ședințele Senatului Națiunii dacă este invitat, precum și ședințele Guvernului de la alineatul (1) la care participă din proprie inițiativă, precum și alte ședințe ale Guvernului dacă este invitat.
    Art. 88 Mesaje
    Preşedintele DacoRomāniei adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice și la starea naţiunii īn primul trimestru al anului și ori de cīte ori este necesar.
    Art. 89 Autodizolvarea Parlamentului
    (1) Parlamentul vechi nu se poate autodizolva decīt după ce noul Parlament s-a īntrunit īn prima sa ședință īn care și-a ales noile structuri de conducere ale noului Parlament. La finalizarea alegerilor interne din noul Parlament acesta proclamă dizolvarea vechiului Parlament.
    (2) Noul Parlament al DacoRomāniei nu poate să se autodizolve și nici să fie dizolvat īn timpul mandatului său, nici de Președintele DacoRomāniei ori de către prim ministru al Guvernului DacoRomāniei, nici īn timp de război, nici īn timpul stării de asediu sau al stării de urgenţă.
    (3) Īn orice vreme Parlamentul DacoRomāniei este o instituție continuă, permanentă, care ia decizii suverane, libere și democratice īn interesul național al statului dacoromān și pentru națiunea dacoromānă, inclusiv pentru dacoromānitatea din īntreaga lume.
    (4) Īn timpul ocupației străine, Parlamentul īși continuă activitatea īn teritoriul neocupat ori īn exil, īntr-o țară prietenă īn care s-au evacuat membrii Parlamentului īn vreme de război.
    Art. 90 Referendumul
    (1) Preşedintele DacoRomāniei, după consultarea Parlamentului, trebuie să ceară naţiunii să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional şi internaţional prin Biroul Electoral al DacoRomānităţii.
    Art. 91 Atribuţii īn domeniul politicii externe
    (1) Preşedintele īncheie tratate internaţionale īn numele DacoRomāniei, după ce au fost negociate de Guvern, supuse ratificării de către Parlamentului, īn termen de
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    60 de zile. Nici un tratat internațional de
    interes național nu se semnează fără a se supune unui referendum național, după ratificarea lui de către Parlament și īnainte de a se semna de către Președintele DacoRomāniei conform procedurilor constituționale, ori stabilite prin lege organică.
    (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai DacoRomāniei şi aprobă īnfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
    (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe līngă Preşedintele DacoRomāniei.
    Art. 92 Atribuţii īn domeniul apărării
    (1) Preşedintele DacoRomāniei este comandantul forţelor armate şi īndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomāniei.
    (2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate, a Gărzii DacoRomāne precum și Oastei cea Mare a dacoromānității. Numai īn cazuri excepţionale, hotărīrea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, īn cel mult 5 zile de la adoptare.
    (3) Īn caz de agresiune armată īndreptată īmpotriva ţării, Preşedintele DacoRomāniei ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neīntīrziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj.
    Dacă Parlamentul nu se află īn sesiune, el se convoacă de drept īn 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
    (4) Īn caz de mobilizare sau de război, Parlamentul īși continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află īn sesiune, se convoacă de drept īn 24 de ore de la declararea lor.
    Art. 93 Măsuri excepţionale
    (1) Preşedintele DacoRomāniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă, īn īntreaga ţară ori īn unele unități administrativ teritoriale, localităţi, şi solicită Parlamentului īncuviinţarea măsurii adoptate, īn cel mult 5 zile de la luarea acestuia.
    (2) Dacă Parlamentul nu se află īn sesiune, el se convoacă de drept īn cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
    Art. 94 Alte atribuţii
    Preşedintele DacoRomāniei īndeplineşte şi următoarele atribuţii:
    a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
    b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
    c) numeşte īn funcţii publice, īn condiţiile prevăzute de lege;
    d) acordă graţierea individuală;
    Art. 95 Suspendarea din funcţie
    (1) Īn cazul săvīrşirii unor fapte grave prin care īncalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele DacoRomāniei poate fi suspendat din funcţie de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, īn şedinţă comună, cu votul majorităţii senatorilor și deputaţilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
    (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neīntīrziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
    (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, īn cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
    Art. 96 Punerea sub acuzare
    (1) Senatul Națiunii și Camera Deputaților, īn ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul senatorilor și deputaților, pot hotărī punerea sub acuzare a Preşedintelui DacoRomāniei pentru īnaltă trădare.
    (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea senatorilor și deputaților și se aduce, neīntīrziat, la cunoștință Președintelui Romāniei pentru a putea da explicații cu privire la faptele ce i se impută.
    (3) De la data punerii sub acuzare și pīnă la data demiterii Președintele este suspendat de drept, iar funcția sa va fi exercitată imediat de către Președintele Senatului Națiunii.
    (4) Competența de judecată aparține secției Curtea constituțională din cadrul Curții Supreme de Justiție, Președintele este demis de drept la data rămīnerii definitive a hotărīrii de condamnare.
    Art.97 Vacanța funcției
    (1) Vacanța funcției de Președinte al DacoRomāniei intervine īn caz de demisie, de demitere din funcție, de imposibilitatea definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces.
    (2) Pentru săvīrșirea de infracţiuni de competența Tribunalului Penal Internațional, alte infracţiuni comise īn afara exercitarii mandatului de preşedinte acesta poate fi suspendat pe durata cercetărilor, dacă nu īşi prezinta demisia. Pe timpul cercetărilor și pīnă la data unei hotărīri judecătorești rămase definitive și irevocabile, atribuţiile președintelui sunt preluate de către președintele Senatului Națiunii.
    (3) Īn cazul īn care şi asupra acestuia s-a emis un mandat de punere sub acuzare din partea unui magistrat dacoromān atribuţiile de preşedinte al DacoRomāniei, pīnă la organizarea unor noi alegeri, sunt preluate de către președintele Camerei Deputaților.
    (3) Īn termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al DacoRomāniei, Parlamentul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
    Art. 98 Interimatul funcţiei
    (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află īn imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, īn ordine, de preşedintele Senatului Națiunii și apoi de președintele Camerei Deputaților.
    (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
    Art. 99 Răspunderea preşedintelui interimar
    Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al DacoRomāniei săvīrşeşte fapte grave, prin care se īncalcă prevederile Constituţiei, se aplică Art. 95 şi Art. 98.
    Art. 100 Actele Preşedintelui
    (1) Īn exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Dacoromāniei emite decrete care se publică īn Monitorul Oficial al DacoRomāniei. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
    (2) Decretele emise de Preşedintele DacoRomāniei īn exercitarea atribuţiilor sale prevăzute īn art. 91 alineatele (1) şi (2), art. 92 alineatele (2) şi (3), art. 93 alineatul (1) şi art. 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
    Art. 101 Indemnizaţia şi celelalte drepturi
    Indemnizaţia şi celelate drepturi ale Preşedintelui Dacoromāniei se stabilesc prin lege.
    CAPITOLUL III, Guvernul
    Art. 102 Rolul şi structura
    (1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
    (2) Īn īndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
    (3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
    Art. 103 Īnvestitura
    (1) Preşedintele DacoRomāniei desemnează pentru funcţia de prim-ministru, pe candidatul propus īn urma consultării cu conducerea partidului care are majoritatea absolută īn Parlament ori, iar dacă nu există o asemenea majoritate, pe canditatul propus prin acordul partidelor aliate reprezentate īn Parlament.
    (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, īn termen de 10 zile de la desemnare, votul de īncredere al Parlamentului asupra programului şi a īntregii liste a Guvernului.
    (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, īn şedinţă comună. Parlamentul acordă īncredere Guvernului cu votul majorităţii senatorilor și deputaţilor.
    Art. 104 Jurămīntul de credinţă
    (1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, īn faţa Preşedintelui DacoRomāniei, jurămīntul de la art. 82.
    (2) Guvernul īn īntregul său şi fiecare membru īn parte īşi exercită mandatul, īncepīnd de la data depunerii jurămīntului.
    Art. 105 Incompatibilităţi
    (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepția celei de senator sau deputat. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate īn cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
    (2) Membrii Guvernului trebuie să aibă numai cetățenia dacoromānă.
    (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
    Art. 106 Īncetarea funcţiei de membru al Guvernului
    Funcţia de membru al Guvernului īncetează īn urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi īn alte cazuri prevăzute de lege.
    Art. 107 Primul-ministru
    (1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectīnd atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Senatului Națiunii și Camerei Deputaților rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
    (2) Președintele DacoRomāniei nu-l poate revoca pe primul-ministru.
    (3) Dacă primul-ministru se află īntr-una din situaţiile prevăzute la art.106 sau este īn imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Președintele DacoRomāniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a īndeplini atribuţiile primului-ministru, pīnă la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, īncetează dacă primul-ministru īşi reia activitatea īn Guvern.
    (4) Prevederile alineatului (2) se aplică īn mod corespunzător şi celorlaţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
    Art. 108 Actele Guvernului
    (1) Guvernul adoptă hotărīri şi ordonanţe.
    (2) Hotărīrile se emit pentru organizarea executării legilor.
    (3) Ordonanţele se emit īn temeiul unei legi speciale de abilitare, īn limitele şi īn condiţiile prevăzute de aceasta.
    (4) Hotărīrile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor īn executare şi se publică īn Monitorul Oficial al DacoRomāniei. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărīrii sau a ordonanţei. Hotărīrile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
    (5) Hotărīrile şi ordonanţele emise īn timpul funcţionarii Parlamentului sau īn afara prevederilor legii speciale de abilitare emise de Parlament sunt neconstituţionale şi nu au nici un efect.
    Art. 109 Răspunderea membrilor Guvernului
    (1) Guvernul răspunde politic numai īn faţa Parlamentului pentru īntreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
    (2) Senatul Naţiunii, Camera Deputaţilor şi Preşedintele DacoRomāniei, orice instituţie publică precum si orice cetăţean dacoromān au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvīrşite īn exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele DacoRomāniei poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea īn judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie.
    (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
    Art. 110 Īncetarea mandatului
    (1) Guvernul īşi exercită mandatul pīnă la data validării alegerilor parlamentare generale.
    (2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a īncrederii acordate sau dacă primul-ministru se află īntr-una din situaţiile prevăzute īn art.106 ori este īn imposibilitatea de a-și exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
    (3) Īn situaţiile prevăzute īn alineatul (2) sunt aplicabile prevederile art. 103.
    (4) Guvernul al cărui mandat a īncetat potrivit alineatelor (1) şi (2) īndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pīnă la depunerea jurămīntului de membrii noului Guvern.
    CAPITOLUL IV, Raporturile Parlamentului cu Guvernul
    Art. 111 Informarea Parlamentului
    (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, īn cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Senatul Naţiunii, Camera Deputaţi
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Īn cazul īn care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
    (2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.
    Art. 112 Īntrebări, interpelări și moțiuni simple
    (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la īntrebările sau la interpelările formulate de senatori și deputaţi.
    (2) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problema de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul interpelării. Īn caz contrar, la a treia lipsă a unui ministru, acesta este destituit automat de către Președintele DacoRomāniei.
    Art. 113 Moţiunea de cenzură
    (1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, īn şedinţă comună, pot retrage īncrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii senatorilor şi senatorilor.
    (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
    (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data cīnd a fost prezentată īn şedinţa comună a celor două Camere.
    (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, senatorii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, īn aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului īn care Guvernul īşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
    Art. 114 Angajarea răspunderii Guvernului
    (1) Guvernul īşi poate angaja răspunderea īn faţa Senatului Naţiunii şi Camerei Deputaţilor, īn şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sa a unui proiect de lege.
    (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă īn termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată īn condiţiile art. 112.
    (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar programul sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
    (4) Īn cazul īn care Preşedintele DacoRomāniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face īn şedinţa comună a celor două Camere.
    Art. 115 Delegarea legislativă
    (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe īn domenii care nu fac obiectul legilor organice.
    (2) Legea de abilitare va stabili, īn mod obligatoriu, domeniul şi data pīnă la care se pot emite ordonanţe.
    (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pīnă la īmplinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage īncetarea efectelor ordonanţei.
    (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai īn situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amīnată, avīnd obligația de a motiva urgența īn cuprinsul acestora
    (5) Ordonanța de urgență intră īn vigoare numai după depunere sa spre dezbatere īn proccedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei īn Monitorul Oficial al Romāniei. Camerele, daca nu se īn sesiune, se convoacă īn mod obligatoriu īn 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă īn termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta se consideră adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea īn procedura de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzīnd normele de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art. 76 alineatul (1).
    (6) Ordonanța de urgență nu pot fi adoptate īn domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimului instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și īndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri īn proprietatea publică.
    (7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege īn care vor fi cuprinse și ordonanțele ale cător efecte au īncetat potrivit alineatul (3).
    (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
    CAPITOLUL V, Administraţia publică
    SECŢIUNEA 1, Administraţia publică centrală de specialitate
    Art. 116 Structura
    (1) Ministerele se organizează numai īn subordinea Guvernului.
    (2) Alte organe de specialitate se pot organiza īn subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.
    Art. 117 Īnfiinţarea
    (1) Ministerele se īnfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
    (2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot īnfiinţa organe de specialitate, īn subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
    (5) Autorităţile administrative autonome se pot īnfiinţa prin lege organică.
    Art. 118 Forţele armate
    (1) Armata este subordonată exclusiv voinţei naţiunii pentru garantarea suveranităţii, a independenţei, a identității şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. Īn condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care Romānia este parte, armata contribuie la apărarea colectivă īn sistemul de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.
    (2) Structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei la pace și la război, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
    (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică īn mod corespunzător, poliţiei şi serviciilor de informaţii ale statului, precum şi celorlalte componente ale forţelor armate.
    (4) Pe baza de voluntariat se instituie Grada DacoRomānă și Oastea cea mare a DacoRomāniei sub comanda Statului Major General al Armatei.
    (5) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare īn afara unei autorităţi statale este interzisă.
    (6) Pe teritoriul DacoRomāniei nu pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe străine decīt īn condiţiile stabilite de lege sau ale tratatelor internaționale la care DacoRomānia este parte.
    (7) Bazele militare străine, precum și organizații militare și paramilitare secrete sau īn tabere deschise ale altor națiuni și naționalități, inclusiv conlocuitoare, sunt interzise pe īntreg teritoriul DacoRomāniei.
    (8) Militarii din Armata dacoromānă trebuie să aibe numai cetățenia dacoromānă.
    Art. 119 Consiliul Suprem de Securitate şi Apărare a DacoRomāniei
    Consiliul Suprem de Securitate şi Apărare a Dacoromāniei conduce, organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc securitatea, apărarea ţării, ordinea publică şi siguranţa naţională, participarea la menținerea păcii internaționale și la apărarea colectivă īn sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau restabilire a păcii.
    SECŢIUNEA A 2-A, Administraţia publică locală
    Art. 120 Principii de bază
    Administraţia publică din unităţile adminstrativ-teritoriale se īntemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
    Art. 121 Autorităţile comunale şi orăşeneşti
    (1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală īn comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, īn condiţiile legii.
    (2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, īn condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.
    (3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi īn subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
    Art. 122 Consiliul judeţean
    (1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, īn vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
    (2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează īn condiţiile legii.
    Art. 123 Prefectul
    (1) Guvernul numeşte cīte un prefect īn fiecare judeţ şi īn municipiul Bucureşti.
    (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
    (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
    (4) Prefectul poate ataca, īn faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, īn cazul īn care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
    CAPITOLUL VI, Autoritatea judecătorească
    SECŢIUNEA 1, Instanţele judecătoreşti
    Art. 124 Īnfăptuirea justiţiei
    (1) Justiţia se īnfăptuieşte īn numele legii.
    (2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți
    (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
    Art. 125 Statutul judecătorilor
    (1) Judecătorii numiţi de Preşedintele DacoRomāniei sunt inamovibili, īn condițiile legii.
    (2) Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, īn condițiile legii sale organice
    (3) Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din īnvățămīntul superior.
    (4) Judecătorii trebuie să aibe numai cetățenia dacoromānă.
    Art. 126 Instanţele judecătoreşti
    (1) Justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
    (2) Este interzisă īnfiinţarea de instanţe extraordinare.
    (3) Competenţa instanțelor judecătorești şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege.
    (4) Competența Curții Supreme de Justiție și regulile de funcținare ale acesteia se stabilesc prin lege.
    (5) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosul administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonațe declarate neconstituționale.
    Art. 127 Caracterul public al dezbaterilor
    Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
    Art. 128 Folosirea limbii materne și a interpretului īn justiție
    (1) Procedura judiciară se desfăşoară īn limba romānă.
    (2) Cetăţenii aparţinīnd minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime īn limba maternă īn fața instanțelor de judecată, īn condițiile legii organice.
    (3) Modalitățile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreți sau traduceri, se vor stabili astfel īncīt să nu īmpiedice buna administrare a justiției și să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesați.
    (4) Cetățenii străini și apatrizi care nu īnțeleg sau nu vorbesc limba romānă au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi īn instanță și de a pune concluzii, prin interpret; īn procesele penale acest drept este asigurat īn mod gratuit.
    Art. 129 Folosirea căilor de atac
    Īmpotriva hotărīrilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, īn condiţiile legii.
    Art. 130 Poliţia instanţelor
    Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă īn serviciul lor.
    SECŢIUNEA A 2-A, Ministerul Public
    Art. 131 Rolul Ministerului Public
    (1) Īn activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
    (2) Ministerul Public īşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi īn parchete, īn condiţiile legii.
    (3) Parchetele funcționează pe līngă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, īn condițiile legii.
    Art. 132 Statutul procurorilor
    (1) Procurorii īşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
    (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din īnvăţămīntul superior.
    (3) Procurorii trebuie să aibă numai cetățenia dacoromānă.
    SECŢIUNEA A 3-A, Consiliul Superior al Magistraturii
    Art. 133 Rolul și structura
    (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
    (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
    a) 14 sunt aleși īn adunările generale ale magistraților și validați de Senat; aceștia fac parte din două secții, una pentru judecători și una pentru procurori; prima secție este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
    b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști īn domeniul dreputului, care se bucură de īnaltă reputație profesională și morală, aleși de Senat; aceștia participă numai la lucrările īn plen;
    c) ministrul justiției, președintele Curții Supreme de Justiție și procurorul general al Parchetului de pe līngă Curtea Supremă de Justiție.
    (3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reīnnoit, dintre magistrații prevăzuți la alineatul (2), litera a).
    (4) Durta mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
    (5) Hotărīrile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
    (6) Hotărīrile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la art.134 alineatul (2)
    Art.134 Atribuții
    (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui DacoRomāniei numirea īn funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, īn condițiile legii.
    (2) Consiliul Superior al Magistraturii īndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, īn domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Īn aceste situații, ministrul justiției, președintele Curții Supreme de Justiție nu au drept de vot.
    (3) Hotărīrile Consiliului Superior al Magistraturii īn materie disciplinară pot fi atacate la Curtea Supremă de Justiție.
    (4) Consiliul Superior al Magistraturii īndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, īn realizarea rolului său de garant al independenței justiției.
    TITLUL IV, Economia şi finanţele publice
    Art. 135 Economia
    (1) Economia DacoRomāniei este economie de piaţă.
    (2) Statul trebuie să asigure:
    a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
    b) protejarea intereselor naţionale īn activitatea economică, financiară şi valutară;
    c) stimularea cercetării ştiinţifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor;
    d) exploatarea resurselor naturale, īn concordanţă cu interesul naţional;
    e) refacerea şi ocrotirea mediului īnconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
    f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
    g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională īn concordanță cu obiectivele DacoRomāniei.
    Art. 136 Proprietatea
    (1) Proprietatea este publică sau privată.
    (2) Proprietatea publică este garantată și ocrotică prin lege și aparține națiunii sau unităţilor administrativ-teritoriale.
    (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
    (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Īn condiţiile legii organice, ele pot fi date īn administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori īnchiriate; de asemenea, ele pot fi date īn folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
    (6) Proprietatea privată este inviolabilă, īn condiţiile legii.
    Art. 137 Sistemul financiar
    (1) Formarea, administrarea, īntrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.
    (2) Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. Īn condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația monedei Uniunii Europene, precum și pe cea a Terrei comune - ComTerra.
    Art.138 Bugetul public național
    (1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
    (2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
    (3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile īnainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică īn continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, pīnă la adoptarea noilor bugete.
    (4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută īn condiţiile legii.
    (5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
    Art. 139 Impozite, taxe și alte contribuții
    (1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
    (2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, īn limitele și īn condițiile legii.
    (3) Sumele reprezentīnd contribuțiile la construirea unor fonduri se folosesc, īn condițiile legii, numai potrivit destinației acestora.
    Art. 140 Curtea de Conturi
    (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de īntrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Īn condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.
    (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzīnd şi neregulile constatate.
    (3) La cererea Senatului Naţiunii şi Camerei Deputaţilor, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
    (4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi prelungit sau īnnoit, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
    (5) Curtea de Conturi se īnnoiește cu o treime din consilierii de conturi numiți de Parlament, din 3 īn 3 ani, īn condițiile prevăzute de legea organică a Curții.
    (6) Revocarea membrilor Curții de Conturi se face de către Parlament, īn cazurile și condițiile prevăzute de lege.
    Art. 141 Consiliul Economic și Social
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului īn domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de īnființare, organizare și funcționare.
    TITLUL V, Curtea Constituţională
    Art. 142 Structura
    (1) Curtea Constituțională este prima instanță care judecă toate cazurile de īncălcare a normelor constituționale din DacoRomānia.
    (1) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători profesioniști, ca secție autonomă a Curții Supreme de Justiție și ca instanța pentru apărarea Constituției DacoRomāniei.
    (4) Curtea Constituţională se īnnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 īn 3 ani, aleși de Consiliul Suprem al Magistraturii, īn condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
    Art. 143 Condiţii pentru numire
    (1) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, īnaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani īn activitatea juridică, de cercetare științifică juridică sau īn īnvăţămīntul juridic superior. Ei nu trebuie să fi fost membri de partid, să nu fi făcut parte din societăți secrete ori masonice, din țară sau din străinătate și să nu fie membri de partid sau din orice alte organizații, fundații, asociații.
    (2) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă numai cetățenia dacoromānă
    Art. 144 Incompatibilităţi
    Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din īnvăţămīntul juridic superior.
    Art. 145 Independenţa şi inamovibilitatea
    Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi īn exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
    Art. 146 Atribuţii
    Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
    a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, īnainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui DacoRomāniei, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
    b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaționale, la sesizare unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
    c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamen- tar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
    d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate īn faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul DacoRomānității;
    e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui DacoRomāniei, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
    f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui DacoRomāniei şi confirmă rezultatele sufragiului;
    g) constată existenţa īmprejurărilor care justifică interimatul īn exercitarea funcţiei de Preşedinte al DacoRomāniei şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
    h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui DacoRomāniei;
    i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
    j) verifică īndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
    k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
    l) īndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.
    Art. 147 Deciziile Curţii Constituţionale
    (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele īn vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, īși īncetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, īn acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    (2) Īn cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, īnainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
    (3) Īn cazul īn care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit art.144 litera b, acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
    (4) Deciziile Curţii Constituţionale pot fi atacate la Curtea Supremă de Justiție după care devind obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică īn Monitorul Oficial al DacoRomāniei.
    (5) Deciziile Curții Constituționale se publică īn Monitorul Oficial al Romāniei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
    TITLUL VI, Integrarea euroatlantică sau īn alte organizații internaționale
    Art. 148 Integrarea īn Uniunea Europeană sau īn alte organizații internaționale
    (1) Aderarea Romāniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene sau īn alte organizații internaționale, īn scopul cooperării pe baza unor atribuții comune īn instituțiile comunitare, precum și al exercitării īn comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute īn aceste tratate, se face prin proiectul de legea prezentat īn ședința comună a Senatului Națiunii și a Camerei Deputaților. Ea se adoptă cu majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor urmată de referendum național.
    Dacă rezultatul referendumului este negativ, legea adoptată nu se promulgă de Președintele DacoRomāniei și nu mai este valabilă de drept și de fapt.
    (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, dar nu au prioritate față de dispozițiile suverane contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare care se adoptă prin referendum național.
    (3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, īn mod corespunzător, și pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
    (4) Parlamentul, Președintele Romāniei, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la īndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
    (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele de acte cu caracter obligatoriu, apoi se supun aprobării prin referendumului național īnainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene sau altor organizații internaționale.
    Art.149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord sau la alte tratate internaționale
    Aderarea Romāniei la Tratatul Atlanticului de Nord sau la alte tratate internaționale se face prin legea adoptată īn ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul senatorilor și deputaților, urmată de referendum național.
    Dacă rezultatul referendumului este negativ, legea adoptată nu se promulgă de Președintele DacoRomāniei și nu mai este valabilă de drept și de fapt.
    TITLUL VII, Revizuirea Constituţiei
    Art.150 Iniţiativa revizuirii
    (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de de cel puţin 5.000.000 de cetăţeni cu drept de vot, de Preşedintele DacoRomāniei la propunerea Guvernului, sau de cel puţin o treime din numărul senatorilor și deputaţilor.
    (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin două treimi din judeţele ţării, iar īn fiecare din aceste judeţe sau īn municipiul Bucureşti trebuie să fie īnregistrate cel puţin 25.000 de semnături īn sprijinul acestei iniţiative.
    Art. 151 Procedura de revizuire
    (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
    (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, īn şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul senatorilor și deputaților.
    (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum național, organizat īn cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului al dacoromānilor sau a propunerii de revizuire.
    Art. 152 Limitele revizuirii și prevederile eterne ale Constituției
    (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind identitatea națională dată de denumirea țării, caracterul dacoromānesc, naţional, independent, suveran, unitar şi indivizibil al statului romān, forma republicană de guvernămīnt, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, denumirea religiei zamolsian-creștin-ortodoxe, autonomia universităţilor, a obștilor dacoromānești, pluralismul politic şi limba oficială dacoromānă, precum şi denumirea oficială, DacoRomānia sau alta decīt una din denumirile istorice anterioare ale patriei din art.1, nu pot forma obiectul revizuirii.
    (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
    (3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, pe timpul dictaturii ori ocupației militare, īn prezența bazelor militare străine şi nici īn timp de război.
    (4) Niciodată, nimeni, de la Președinte, Parlament pīnă la ultimul cetățean īnscris pe listele electorale nu va avea dreptul de a ceda ori vinde teritorii, de a recunoaşte ocuparea ţării de către forţe străine, şi totodată, nici un Preşedinte, nici un demnitar, nici un romān, nu are dreptul de a semna sau recunoaşte vreo modificare esenţială a Constituţiei cu privire la faptul că DacoRomānia este stat naţional, suveran şi independent, unitar și unic, al cărui teritoriu este inalienabil, indivizibil și netransmisibil, că pe teritoriul DacoRomāniei nu pot fi strămutate, colonizate sau relocate populaţii străine, precum şi faptul că limba dacoromānă este limba oficială, iar drapelul DacoRomāniei este Tricolorul pe care flutură dragonul – capul de lup cu trup de șarpe – dacoromānesc.
    TITLUL VII, Dispoziții finale și tranzitorii
    Art. 153 Intrarea īn vigoare
    Prezenta Constituţie īntră īn vigoare la data aprobării ei prin referendum național; la acea dată Constituţia din 2003 este şi rămīne pentru totdeauna şi īn īntregime abrogată.
    Art. 154 Conflictul temporal de legi
    (1) Consiliul Legislativ, īn termen de 12 luni de la data intrării īn vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.
    Art. 155 Dispoziții tranzitorii
    (1) Proiectele de legi și propunerile legislative īn curs de legiferare se dezbat și se aprobă potrivit dispozițiilor constituționale anterioare intrării īn vigoare a legii de revizuire
    (2) Instituțiile prevăzute de Constituție, existente la data intrării īn vigoare a legii de revizuire, rămīn īn funcțiune pīnă la constituirea celor noi sau redefinite.
    (2) Noua Curte Constituțională ca instanță a Curții Supreme de Justiţie va fi numită īn condiţiile legii la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
    (3) Judecătorii īn funcție ai Curții Supreme de Justiție și consilierii de conturi numiți de Parlament īși continuă activitatea pīnă la data exprimării mandatului pentru care au fost numiți. Pentru asigurarea īnnoirii Curții de Conturi din 3 īn 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceștia vor putea fi numiți pentru īncă un mandat de 3 ani sau de 6 ani
    (4) Pīnă la constituirea instanțelor judecătorești specializate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi vor fi soluționate de către instanțele judecătorești ordinare.
    Art. 156 Republicarea Constituției
    Legea de revizuire a Constituției se publică īn Monitorul Oficial al Romāniei īn termen de 5 zile de la data adoptării. Constituția, modificată și completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dīndu-se textelor o nouă numerotare.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #8
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    NB. Dacă ni s-ar impune monarhia īmpotriva voinței națiunii, ori dacă voința națională ar fi opțiunea monarhică, trebuie ca monarhul să fie os domnesc pămīntean, dacoromān din stirpea marilor familii mușatine sau basarabe, ori transilvane, de boieri de viță veche dacoromānească.
    Atribuțiile monarhului sunt cele ale Președintelui DacoRomāniei, fără dreptul ca urmașii săi să moștenească funcția.
    Regele ar fi ales precum strămoșii din vechime numai de către popor, prin referendum național.
    Denumirea sa ar putea fi aceea de Rege sau Domnitor de la alegerea sa democratică pīnă la suspendare sau finalizarea mandatului, avīnd aceleași atribuții ca și instituția Președintelui, conform Constituției.
    Proiectul a fost īntocmit de Geo Stroe, pe baza sesiunilor de comunicări şi dezbateri de la Academia DacoRomānă, pīnă la 15 decembrie 2015. Multumesc și pe această cale tuturor celor care au fost prezenți și activi la aceste acțiuni și au privit critic īn confruntarea de idei valoroase pentru proiectul de mai sus
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează īn acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează īn acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •