Rezultate 1 la 5 din 5

Subiect: De la Zamolxe la Iisus Hristos (Pr. Dumitru Balasa)

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.864

    De la Zamolxe la Iisus Hristos (Pr. Dumitru Balasa)

    De la Zamolxe la Iisus Hristos (Pr. Dumitru Balasa)


    DE LA ZAMOLXE LA ISUS HRISTOS
    Pr. DUMITRU BALASA
    ÎN ATENTIA CITITORILOR

    Parintele Dumitru Balasa e cunoscut în tara si strainatâte pentru cercetarile sale de istorie concretizate în mai multe carti si o puzderie de articole si studii. Lucrarea de fata e un scurt rezumat dîntr-un volum impresionant, în care au fost adunate roadele unor îndelungi cercetari din cele mai diverse domenii: istorie, mitologie, religie, parapsihologie, etc. Ideea centrala ce ne-o transmite în mod convingator lectura acestor pagini e aceea ca poporul roman are nu numai o vechime si o permanenta multimilenara pe aceste locuri, ci si o cultura populara cu adânci radacini în timp si ramificatii în spatiu. Parintele D. Balasa sustine, pe baza documentelor de care dispune, ca stramosii nostri au creat valori spirituale, care au constituit baza medicinei, dreptului si filosofiei europene. Din punct de vedere religios supune atentiei noastre ipoteze surprinzatoare privind demonologia populara, moroii ,strigoii, farmecele si vrajitoriile, zodiile si incinerarile, vindecarile prin bioenergie, etc. Pâna la publicarea integrala a lucrarii, paginile difuzate prin editura noastra stârnesc curiozitatea si interesul cititorilor, îmbogatindu-le universul spiritual si întarindu-le credinta în Adevaratul Dumnezeu .

    Pr. Al. STANCIULESCU-BIRDA ZAMOLXIS
    Invata ca „nici el, nici adeptii sai, nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc anume, unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunataturile lumii” (Fontes, I, 49)
    Zamolxis, „la Geti le-a întocmit legile (…), convingându-i ca sufletul e nemuritor (…) si le-a scris legile” (Fontes, îi ,19)
    Pliroma : Împaratia luminii, a tuturor bunurilor eterne .

    IISUS HRISTOS
    Învata : „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trai (…). Eu le dau viata vesnica si nu vor pieri niciodata” .
    Dar : cei rai vor merge „la osânda vesnica, iar dreptii la viata vesnica” (Ev. Matei, 25, 46)
    Împaratia Cerurilor : „Cele ce ochiul nu a vazut, urechea nu a auzit si la mintea omului nu s-a suit, aceea gateste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe el” (I. Corint, 2, 9).

    VECHEA EUROPA
    Se istoriseste ca e o tara pe care oamenii de stiinta, prîntre care Marija Gimbutas din Los Angeles, au numit-o VECHEA EUROPA. Aceasta era odinioara, demult, frumoasa si bogata : paduri imense cu pomi roditori, cu vânat de tot felul cu ape si râuri, care din când în când varsau la maluri bucati de aur. Aveau locuitorii Vechii Europe scaune de aur, cum nu avea nici o alta tara de pe lume. Se dusese vestea despre ea „peste noua tari si noua mari”.

    CETATEA MUIERII
    Si mai frumos era faptul ca tara aceasta era condusa de o regina fecioara. Cetatea ei de resedinta se numea cum se numeste si azi, CETATEA MUIERII. Drumul pe care ea se plimba de la munte pâna la mare, prîntr-un câmp de flori, se numeste si azi DRUMUL MUIERII.
    Pestera în care se adapostea iarna pe cumplitele geruri, se numeste si azi PESTERA MUIERII. Unii nestiutori ai trecutului multimilenar o numesc PESTERA MUIERILOR. Aceasta muiere minunata da legi si conducea regatul feminin în Vechea Europa. Barbatii si toate celelalte muieri ascultau de glasul si dispozitiile ei.

    HESTIA-(VESTA)
    Documentele literare ale trecutului îndepartat al Vechii Europe, dintre multele regine care au condus acest regat feminin nu ne-au pastrat decât un singur nume acela al Hestiei sau Histiei, pe care altii au numit-o, mai târziu Vesta.
    Era tânara regina, o fata frumoasa. Decât ea alta mai mândra nu se vazuse. Obrajii ei erau mai curati decât floarea crinului. Dupa gropitele din obraji parea ca întotdeauna e vesela, desi de multe ori avea de rezolvat probleme grele.
    Ochii ei erau albastri ca cerul si parul ce-i ascundeau umerii era mai frumos decât borangicul si decât aurul Alutului sau Crisurilor care adapau gradinile din tara sa. Tânara Hestia era înalta si cu mijlocul ca inelul. Vorbele ei domoale erau mai dulci decât mierea fagurilor de albine. Cântecele ei treceau peste câmpii si rasunau prîntre crestele muntilor. În zilele de sarbatoare, dupa ruga catre Zeul Soare, mergeau pe un podis plin de margaritar si în jurul Hestiei se strângeau toate fetele si feciorii, gramada. Se dusese vestea în întreaga lume despre farmecul ei si toti ar fi voit sa le fie mireasa, sa asculte de glasul ei si chiar sa-l slujeasca în cetate si în Sfat. Dar mama Hestiei al carei nume cartile nu ni l-au pastrat, într-o zi s-a îmbolnavit. În zadar frumoasa printesa s-a rugat la Zeul Soare, caci într-o zi mama ei si-a luat zborul spre alte zari, lasând cenusa ca o simpla amintire. I se parea ca o aude pe marea regina ca o striga din când în când : Hestia, Histia, Istia, Vesta, cum o alintasera prietenele ei de joaca, în muntii Carpatilor, pe dealuri sau chiar pe malurile Istrului.

    HESTIA (HISTIA, ISTIA, VESTA) CEA DINTÂI REGINA CUNOSCUTA NOMINAL A STRAMOSILOR GETO-DACILOR (ANTE 2000, î.d.Hr.)
    Se obisnuise cu colegele si cu colegii de joaca. Toate-i ziceau „Regina noastra”. Acum era destul de mare si admirata pentru întelepciunea si priceperea ei. Ceva mai mult : Sfatul Muierilor chiar a ales-o ca sa le conduca tara în locul mamei sale. Zadarnic a încercat sa ramana fara griji multe si fara povara de regina. Batrânele, Babele cum li se zicea obisnuit pe atunci (si nici una nu se supara de aceasta), ajutau tânara regina. Nu era usor sa formulezi niste precepte de conduita, pe vremea când numai câteva stiau sa scrie si sa citeasca. Dar pe atunci, lumea nu era asa de dusmanoasa, de invidioasa, ca astazi. Feciorii printeselor din lumea întreaga auzisera de prea frumoasa Ileana Cosânzeana, cum va fi cunoscuta tânara regina mai târziu, în Cântecele populare. Nu era mai mare sarbatoare în cinstea Soarelui, la care tineri cavaleri, baieti si fete, pe cai nazdravani sa nu bata la poarta cetatii. Toti veneau cu alai si cereau mâna tinerei si prea frumoasei regine, a „Vechii Europe”.

    FAT-FRUMOS—FIUL SOARELUI
    Dîntre toti, unul i s-a parut demn de a o ajuta la conducerea Regatului. Acesta era Luceafarul, Fiul Soarelui. Soarele era cel mai puternic dintre toti zeii si lui i se închinau toate popoarele pamântului. În betia încântatoare a frumusetii cerului, s-a auzit un glas de ruga : „Tu, print al Cerului albastru, ramâi în munti, aicea lânga mine si sa schimbam numele cetatii. Sa-i zicem Cetatea Printului din cer. Sa schimbam numele Drumului Muierii si sa-i zicem Drumul Craiului. Toate ale mele ti le dau tie, ca esti atât de frumos!”, „Sa nu te auda, caci am picat din cer fara stirea lui si ne va pierde pe amândoi.” N-a terminat bine aceste cuvinte Fat-Frumos, fiul Soarelui, si-a luat zborul spre cer. Si s-a tot dus, s-a dus asa cu chipul preafrumoasei regine în inima lui.

    DIN NOU LA PESTERA MUIERII
    Dar a venit Baba Iarna, cu nor, cu ploi si cu zapada. Zeul Soare se vedea tot mai rar, iar Luceafarul rar de tot, câteva clipe, când cerul însenina. Înghetul a facut-o pe Hestia sa se retraga cu fetele ei, cu oitele si caprele, în Pestera Muierii. Rezidase acolo o alta regina, o muiere, o amazoana, în toata Vechea Europa era cunoscuta aceasta grota sub numele de Pestera Muierii.
    Afara era ger cumplit. Deodata, intra un cântec fermecator pe sub acoladele pesterii, prîntre stalcticte si stalagmite ce luminau ca niste candelabre magice. A aparut Fat-Frumos—Fiul Soarelui. Toata pestera s-a luminat. A îngenuncheat în fata tinerei regine si i-a zis în rugaciune : „Hai cu mine, vino cu mine în cer si amândoi vom lumina pamântul si regatul tau!” Fetele toate au început sa plânga, vârstnicle si babele au început sa boceasca si s-o implore sa nu plece. Caci vor veni alte amazoane si le vor robi. „Auzi, tu, Fat-Frumos, aceste glasuri? Daca ma iubesti cu adevarat, adu-mi si mie o farâma din focul cerului si din lumina binefacatoare a tatalui tau, a zeului nostru, ca sa avem si noi pamântenii caldura si lumina, mai ales pe cumplitele geruri, când apele îngheata, când zeul nostru nu se mai vede!” „Tu, Cosânzeano, m-ai înduplecat. Îti aduc în dar o flacara din focul ceresc, daca te legatuiesti,ca vei avea grija ca sa nu se stinga niciodata si din el vei da la toate suratele tale, ori de câte ori vor avea nevoie. Dar … dar, va trebui sa ramâi regina-fecioara pe toata viata ta pamânteasca. Si…Si, cândva ne vom întâlni în Pliroma…!”
    A urmat o tacere adânca, o tacere ca de mormânt. Si … un glas domol s-a auzit din buzele neprihanite! „RAMÂN FECIOARA”

    REGINA FECIOARA, PREOTEASA LA VATRA FOCULUI SACRU
    Si Fat-Frumos—Fiul Soarelui, iute ca gândul a iesit din Pestrea Muierii, a urcat la cer. Cu mestesug divin a rupt o farâma din trupul zeului Soare, a facut o vatra rotunda ca o farfurie mare, a asezat pe ea farâma de foc. Si ca un fulger a coborât pe Terra. A mers la gura Pesterii Muierii, întunericul a disparut si de aceasta data. O caldura binefacatoare a cuprins întreaga grota. Regina Hestia-Vesta i-a iesit în cale. Feciorul Soarelui—Fat-frumos i-a prezentat vatra cu focul sfânt prin fulger adus din cer. Si i-a zis : „Sa ai grija sa nu se stinga niciodata. De aici sa duci la Cetatea Muierii, unde ai resedinta de vara. Sa rânduiesti acolo ucenice de-ale tale, care sa aiba grija ca nici acolo focul sa nu se stinga niciodata. În vara sa mergi Sus, în Corona Montarum. Acolo, sus pe munte în Cogheonon, pe o vatra de piatra sa asezi jar si flacari din Focul Sfânt. Acolo sa ziditi cetate noua si Casa sfânta. Dar nu numai acolo, ci unde vei crede tu sau urmasele tale, fecioare curate sa faca vetre noi, sa întertina focul sfânt si nepatat. Din jarul focului sa dati la toti câti vor avea nevoie de lumina si caldura. „Asa voi face!” „De nu, vei da seama dupa moarte trupeasca, în Pliorma, unde ne vom întâlni.” A urmat o tacere adânca si glasul Estiei, curat si dulce s-a auzit peste întreaga Terra : „Asa voi face! Din focul acesta sfânt voi duce în Cetatea Muierii si voi lasa fecioare sa aiba grija, sa nu se stinga, sa nu se stinga niciodata, niciodata. Voi merge în Coroana Muntilor si voi zidi vatra de piatra, unde voi aseza cu mâinele mele jar din focul sfânt. Aici farâma de soare va fi mai ferita de oamenii rai, care vor râvni la tot ce voi realiza cu ajutorul sorilor din regatul meu.
    Si Fiul Soarelui, asa cum venise, si-a strâns razele de lumina si ca fulgerul, a urcat între planete, sus, tot mai sus. A trecut multa vreme. În fiecare vatra era un Soare în miniatura. Daca în vetrele caselor de rând focul se mai stingea, în Cetatea Reginei el era întertinut cu sfintenie de un grup de fecioare-preotese, care slujeau Reginei Hestia-Vesta.
    Frumoasa regina, Marea Preoteasa a stramosilor Geto-Dacilor, Hestia, cu soborul Muierilor, al Babelor conducea regatul feminin în Vechea Europa. Împreuna au alcatuit un cod de legi ce s-a numit codul belaginelor (=al legilor frumoase). Acest cod a stat la baza regatului stramosilor Geto-Dacilor si din el s-au inspirat tacit cei mai multi din legislatorii popoarelor antice.

    HESTIA-VESTA ZEITA A FOCULUI
    Frumoasa Regina, Marea Preoteasa s-a bucurat de atâta consideratie ca dupa moarte a fost zeificata, a devenit zeita a Focului, zeita a Vetrei si era nelipsita în orice casa. În vatra de pe Coghenon, alte fecioare, alte preotese au întertinut, dupa legamant focul sacru, langa Soarele de andezit. Dar cum neamul Dacilor era cel mai numeros dupa acela al Indienilor (Herodot), au dus cu ei focul în întreaga lume si cultul Zeitei lor.

    O ZEITA FURATA(sec.8-7,i.d.Hr.)
    Foarte repede, cultul Focului si al Zeitei Hestia-Vesta s-a raspândit în lumea întreaga. S-ar zice ca dupa sute de ani, din neglijenta focul se stinsese si era mare lipsa lui. Un fulger din cer a incendiat o padure si focul sfânt s-a aprins din nou în vetrele sfinte. Alte fecioare, preotese, vestale au îngrijit de focul sacru. Cu circa 8-7 secole înainte de Hristos, poetul Hesiod, constatând ca în lumea de limba greaca patrunsesera o multime de zei, care nu aveau legatura unul cu altul, a facut „ordine”. A alcatuit o genealogie fictiva a zeilor. Ea nu a avut nimic în comun cu realitatea si cu neamul din care zeita sau zeul descindea. Astfel dupa teogonia alcatuita de preotul amintit, toti au fost crescuti ca fiind urmasii lui Cronos dupa cum la latini, mai târziu, vor fi socotiti urmasi ai lui Saturnus.
    În aceasta genealogie fictiva, fosta regina Hestia dupa artificiul lui Hesiod, apare ca fiica cea mai mare a lui Cronos, sora a lui Zeus, dupa cum tot ea, dupa acelasi procedeu artificial la romani a fost socotita fiica lui Saturn. Acesta pe parcurs a fost identificat cu Cronos al Grecilor.
    În vechea Dacie nord-dunareana, Hestia avea un templu la Sarmizegetusa Regia, Soarele de andezit de forma circulara trebuie pus în legatura cu Zeita Vetrei. Alte vetre circulare sau în forma de potcoava, pot fi puse în legatura cu templele Hestiei. Grecii îi ridicasera un lacas la Delphi. Romanii îi zidisera doua în inima imperiului. Ele au fost reproduse de marele arhitect Palladio. Cel dintâi templu în Roma fusese ridicat de Numai Pompilius (715-673).
    Dupa izvoarele literare antice, cea dintâi slujitoare a focului sacru , cea dintâi mare preoteasa cunoscuta nominal a fost regina Hestia(Vesta) stramoasa Geto-Dacilor. Un element de cultura esential ce porneste din inima Daciei! E bine sa se stie ca Rea Silvia, mama celor doi gemeni, Romulus si Remus, a ucenicit la templul zeitei Hestia(Vesta), fosta regina a stramosilor Geto-Daciei.

    REGELE ZAMOLXIS(c. 1300 î.d.Hr.)
    Iubite cititor, de pe orice punct al Terrei ai fi, afla ca documentele literare antice au consemnat numele a 3 mari reformatori legislatori :
    1. ZARATHUSTRA, mare preot „rege si mare legislator”, zeificat în Iranul arhaic.
    2. ZAMOLXIS sau Zalmoxis, mare preot, mare rege si mare legislator, zeificat dintr-o mare parte din Traco-Daci.
    3. MOISE (Moshe), mare preot, mare conducator si mare legislator la Evrei.
    I-am prezentat în ordinea în care au fost citati într-un vechi document literar pe care l-am amintit când am vorbit despre regina Hestia(Vesta).
    Toti 3 au trait în jurul sec XIII.
    Ne vom opri asupra lui Zamolxe. Desi manualele de istorie daco-romana nu aminteste nici macar în treacat de regina Hestia(Vesta), si nici de Zamolxis ca rege, am urmarit în materialele documentare si acest stralucit pesonaj. Despre el s-a vorbit numai ca mare legislator. Robia peninsularilor, razboaiele imperiilor, al caror rezultat a fost împartirea Daco-româniei între cele 3 mari imperii : Imperiul Roman de Apus, Imperiul Rusesc si Imperiul Turcesc . Aceasta robie a creat un complex psihologic de inferioritate, care s-a transmis si actualelor generatii. Asa se face ca nici astazi, cercetatorii promovati de cele mai multe ori politic, nu se pot tine în pozitie verticala, nu stiu ca Hestia(Vesta)a fost regina stramosilor Dacilor, nu stiu ca Zamolxis a fost regele Dacilor, desi au fost mari personalitati care au sustinut acest adevar înca din sec. XVIII. Huszti Andras în 1971, scrie ca Zamolxe „ar fi fost primul mare rege al Dacilor (…) în anul 1402” (d. Hr. v. Mircea Musat, „Izvoare…”, 92-93). Iosif C-tin Dragan, marele tracolog, înca din 1980 a spus si a scris raspicat ca Zamolxis a fost regele Dacilor si totusi în manualele de istorie se începe din jurul anului 300, cu Dromichaetes. Altii încep mult mai târziu, cu Burebista iar altii chiar cu Decebal, de la luptele lui cu Traian.
    Dar sa revenim la Zamolxe si sa analizam câteva informatii documentare din care reiese clar ca Zamolxis a fost primul rege cunoscut nominal al Dacilor.
    Da! Zamolxe a fost mare preot, mare rege si mare legislator. Unii dintre Geti îl cunosteau si sub numele de „Gebeleizis” (Fontes,I,49). Mai întâi precizam ca Zamolxe era „get” adica dac (Fontes,I,189). El a trait cu mult înainte de Herodot si de Pitagora. Adaugam aici si rationamentul lui Iosif C-tin Dragan : „Nu putea sa fie zeu(zeificat), daca nu era rege, caci dupa obiceiurile antice regii erau adesea zeificati” („Noi tracii”,1983,pag.9).
    Ceea ce e si mai important, e faptul ca Zamolxis a fost un mare carturar.

    CEA DINTÂI SCOALA CU LOCAL PROPRIU ÎN DACIA (c. 1300 î.d.Hr.)
    Din activitatea didactica a lui Zamolxis, interesant e si faptul ca „a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, în care (se spune) ca îi primea (…) pe fruntasii tarii, învatându-i ca nici el, nici oaspetii sai si nici unul din urmasii acetsora nu vor muri, ei vor merge în anume loc, unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile” (Fontes,I,48-49).
    Daca avem în vedere ca mult mai târziu marii dascali greci îsi tineau lectiile în gradinile publice (Academos) si prin simplete, cu auditoriu compozit, putem aprecia caracterul scolii zamolxiene, bine orientat si cu un scop precis, programatic. Mestesugul de a face discipolii sai nemuritori, era defapt o cunoastere (în greceste : gnoza) si ea apartine numai celor initiati. Aici se predau : scrisul, cititul, psihologia, matematicile, astronomia, medicina, etc. Sf. Clement Alexandrinul, unul din cei mai de seama profesori ai Scolii din Alexandria, scrie ca GETO-DACII AU GUSTAT DIN FILOZOFIE, în timp ce Jordanes spune ca Getii erau instruiti „ÎN APROAPE TOATE RAMURILE FILOSOFICE” (Fontes,II,417) Ma întreb : De ce istoricii nu iau în considerare aceste splendide aprecieri?!
    Cu scoala Zamolxiana se face începutul Gnosticismului, despre care vom vorbi mai jos.

    BELAGINELE SAU LEGILE FRUMOASE
    Cele mai elementare cunostinte ce trebuia sa le posede orice dac erau Legile frumoase sau Belaginele. Era un cod care cuprindea norme de comportare a cetatenilor regatului dac si ele fusesera alcatuite initial de zeita Hestia(Vesta).
    Un scriitor din jurul anilor 21 î.d.Hr. ne informeaza ca „la asa numitii Geti, care se cred nemuritori, Zamolxe sustinea si el ca a intrat în legatura cu Hestia”, care i-a predat Legile frumoase (Belaginele), dupa cum Moise le primise de la Iahve (Fontes,I,189)—Alt scriitor antic, anume Iamblichos ne spune, textual : „Zamolxis (…) le-a întocmit legile, cum am aratat la început si a îndemnat la barbatie pe concetatenii sai, convingându-i ca sufletul e nemuritor (…) si pentru ca a învatat pe Geti aceste lucruri, si le-a scris legile, e socotit de ei drept cel mai mare dintre zei” (Fontes,II,19). Si pentru ca Zamolxe ca mare preot, observa ca dacii uitasera sfaturile ce le daduse Hesta- Vesta, s-a hotarât sa urce la tronul zeitei, undeva spre Pilorma. Si a întâlnit-o în cereasca stralucire si neîntrecuta frumusete, asa cum era de mii de ani. Si Zamolxe a cuvantat : „Zeita a cerului, Slujitoare a Soarelui material si Soarelui ce tine în mâna Cosmosul, legile date de tine au fost uitate. Eu le mai stiu dar as vrea sa le scriu chiar asa cum ni le vei porunci tu!”, „Scrie!”
    Si marele Preot Zamolxe a scrie aceste legi, (Belaginele)-Legile frumoase, dupa care s-a condus Statul dac si ele sau raspândit în lumea întreaga. Retim faptul ca legile Dacilor au fost scrise de Zamolxe, nu au fost predate numai oral .
    Dupa moarte si acesta a fost socotit de unii dintre adeptii sai, zeu. Pe parcurs, zeita Hesta-Vesta a fost eclipsata de acest mare preot si rege .
    Ca si Histia(Vesta), Zamolxe dispunea de acea teuenergie spirituala cu care a intrat în fiinta poporului dac, cat si a popoarelor înconjuratoare.

    JURAMÂNTUL MEDICILOR DIN SCOALA ZAMOLXIANA SI JURAMÂNTUL LUI HIPOCRAT
    Am spus ca în Scoala Zamolxiana se învata si medicina. Un fapt care nu a fost sesizat de cercetatori e acela ca juramantul pe care îl depun si în prezent medicii din toata lumea cunoscut sub numele de Juramantul lui Hipocrat, e juramantul pe care îl depuneau medicii din scoala zamolxiana, amplificat .
    Normele de comportare ale medicilor daci erau cuprinse în Belaginele pe care le-am amintit mai sus. Ele se desprind în parte din relatarea filosofului Platon(437-347 î.d.Hr.), care pune în gura arhicunoscutului întelept Socrate(469-399 î.d.Hr.) urmatoarele : „Eu (Socrate) am învatat aceasta incantatie, acolo în oaste, de la un medic trac unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice ca îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela ca (medicii) grecii aveau dreptate sa cuvânteze, asa cum v-am învatat adineauri. Dar, Zamolxis, regele nostru, adauga el, care e si zeu, ne spune ca dupa cum nu trebuie sa încercam a trata ochii, fara sa tinem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat netinându-se sema de corp, tot astfel trebuie sa-i dam îngrijirea trupului, dimpreuna cu sufletul. Si iata pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli : (anume) pentru ca ei nu se cunosc întregul pe care îl au de îngrijit.
    Daca acest întreg e bolnav partea nu poate fi sanatoasa. Caci, zicea el (medicul ucenic din scoala zamolxiana), toate lucrurile bune si rele-pentru corp si pentru om în întregul sau-vin din suflet si de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci-mai ales, în primul rând sa vindecam izvorul raului, ca sa se poata bucura de sanatate capul si tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindeca cu incantatii (descantece). Aceste incantatii sunt vorbele frumoase, care ne fac sa se nasca în suflete întelepciune. Odata ivita aceasta si, daca staruie, e usor sa se bucure de sanatate si capul si corpul. Când ma învata leacul (farmecul) si incantatiile spunea : Sa nu te înduplece nimeni sa-i tamaduiesti capul cu acest leac, daca nu-ti încredinteaza mai întâi sufletul ca sa i-l tamaduiesti cu ajutorul incantatiei, iar acum, zicea el-aceasta e cea mai mare greseala a oamenilor : ca unii medici sa caute în chip deosebit o vindecare sau cealalta (a sufletului si a trupului). Si ma povatuia foarte staruitor sa nu ma las înduplecat de nimeni-oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de frumos ar fi-sa fac altfel. Deci eu, pentru ca i-am jurat si sunt nevoit sa-i dau ascultare, îi voi da în adevar ascultare. Si daca vrei-potrivit povetelor strainului sa-mi încredintezi sufletul tau, pentru a-l vraji cu incantatiile (epodele) tracului, îti voi da si leacul pentru cap. Daca nu, nuti pot ajuta cu nimic, scume Cormide” (101-102). (469-399 î.d.Hr.)
    Din cele însirate aici s-a putut lesne observa ca e vorba de juramântul medicilor din scoala zamolxiana.
    Facem si o mica paranteza : din citatul de mai sus reiese ca folclorul daco-român în ceea ce priveste incantatiile (epodele) sau descântecele e atestat în vremea lui Zamolxe si înainte de Socrate. Acele „vorbe frumoase”, cu care medicii daci refaceau moralul pacientilor erau descântece verificate, din care multe se pastreaza pana azi. Prin urmare literatura populara daco-româna începe înainte de tracul Socrate (v. Fontes,I,101-102), (469-399 î.d.Hr.).

    JURAMÂNTUL LUI SOCRATE
    În legatura cu lungul citat de mai sus, mentionam interventia marelui tracolog Iosif C-tin Dragan, la „Al XV-lea Congres de stiinte istorice”, tinut la Bucuresti, în 1980 între 16-17 august : „Cultura si civilizatia daca au ajuns la un foarte înalt nivel de dezvoltare (…). Tracii cultivau astronomia, matematica, medicina. Platon îi considera pe medicii traci superiori medicilor greci, deoarece, scria el înainte de a îngriji trupul, si boala, ei îngrijeau sufletul, expresie sub care cred ca trebuie sa întelegem sistemul nervos. În orice caz e vorba de o conceptie medicala foarte moderna” (Noi tracii,1980, octombrie,p.3). E defapt interpretarea citatului pe care noi l-am prezentat mai sus. În legatura cu aceasta psihoterapie, înainte de a se administra pacientului medicamentele (farmecele propriu-zise), amintim ca în Crestinism se mentioneaza Marturisirea si iertarea pacatelor, vindecarea sufletului uman. „Preotul ca medic sufletesc trebuie sa cunoasca :
    1. Boalele sufletesti ale pacientilor în general si în special, adica pacatele în formele si aparitiunile diverse.
    2. Izvoarele si cauzele pacatelor, izvoarele pacatelor sunt slabiciunea carnii, întunecarea mintii si razvratirea voiei (…). Cunoscând spiritualul (doctorul spiritului), boala sufleteasca, izvorul si cauza ei, sa destepte mai întâi în cel bolnav prin motive puternice, dorul de însanatosire, de indreptare iar dupa aceea sa-i dea la indemâna mijloacele corespunzatoare pentru redobândirea sanatatii si sa-l conduca a-l întrebuinta aceste mijloace si a conlucra cu mijlocul dumnezeiesc (teuenergia. Nota D.B.) la îndreptarea sa” (Am citat din Liturgica Bisericii Ortodoxe de Vasile Mitrofanovici s.a., Cernauti,1929,pag.814). Acestea sunt defapt metodele medicilor zamolxieni, care reiau doctori sufletesti si doctori trupesti si pe care crestinismul le-a preluat si le-a transmis doctorilor spirituali ierarhie în general.
    Din cele citate mai sus retinem mai întâi constatarea filosofului Platon si a înteleptului Socrate, doua somitati ale culturii tracice, si anume, ca medicii traci stramosii daco-românilor de azi, ucenici ai scolii zamolxiene erau superiori medicilor greci; ca medicii traci predau ucenicilor lor leacurile dupa ce le recitau incantatiile (epodele) ; si esentialul acestui capitol anume ca pregatiti pentru arta medicala înainte de a profesa depuneau juramântul ca vor tine cont de anumite îndatoriri profesionale prevaute în Codul Belaginelor (Legilor Frumoase). Între acestea se stipulau mai întâi psihoterapia pacientului, sa nu caute daca bolnavul e sarac sau bogat ,daca e de neam ales, daca e frumos sau urât, „într-un cuvânt sa fie un medic ideal”.
    Care era formula de care aminteste tracul Socrate nu stim, dar prezentam aici Juramantul lui Hipocrat (460-375 î.d.Hr.) pe care îl presteaza la începutul carierei lor medicii din întreaga lume si astazi. Citam :

    „Jur pe Apollo medicul, pe Asclepios, Higia si Panaceea si iau ca martori pe toti zeii sa respect dupa puterea mea, urmatorul legamant : Sa pretuiesc ca si pe parintii mei pe cel care m-a învatat aceasta arta, sa traiesc în comun cu el, si daca e necesar sa împart si bunurile mele cu el ; sa-i consider copiii ca pe proprii mei frati, sa-i invat aceasta arta, daca ei astfel doresc, fara plata sau vreo promisiune scrisa, sa împartasesc fiilor mei si învatatorului care m-a învatat pe mine si discipolilor care s-au legat ei însisi si au fost de acord cu regulile profesiunii, iar numai acestora, perceptele si învataturile. Voi prescrie tratamentul pentru binele bolnavilor mei dupa cum capacitatea si priceperea
    SI NICIODATA NU VOI VATAMA PE NIMENI. Ca sa fiu pe placul cuiva, nu voi prescrie un medicament ucigator si NU VOI DA UN SFAT care sa-i cauzeze moartea, NICI NU VOI DA VREUNEI FEMEI un pesar pentru a-i provoca avortul. Îmi voi pastra puritatea vietii mele si a artei mele. Nu voi taia ca sa scot pietre, chiar la bolnavii la care boala se manifesta. Voi lasa aceasta operatie sa fie facuta de cei ce practica aceasta (specialistii în aceasta arta). În fiecare casa în care ajung, voi intra numai pentru binele bolnavilor mei, tinându-ma departe de orice ademenire si mai ales de placerea dragostei cu femei sau cu barbati, fie ei liberi sau sclavi. Tot ce pot sa aflu (poate sa-mi ajunga la cunostinta), în timpul exercitarii profesiunii mele, sau în afara profesiunii mele sau în relatiile zilnice cu oamenii, ceea ce nu ar trebui raspândit, voi pastra ca taina si nu o voi destainui niciodata. DACA VOI PASTRA ACEST JURAMÂNT DE CREDINTA, SA MA POT BUCURA DE VIATA SI SA-MI POT PRACTICA ARTA, RESPECTAT DE TOTI OAMENII SI DE-A PURURI, iar daca îl voi nesocoti sau îl voi încalca, soarta sa-mi aduca
    doar nenorociri” (Viorica Danila, Engleza pentru medici, ed.II, Ed. Medicala, Bucuresti, 1981, p.17-20).

    Dupa ce am prezentat asa-zisul juramânt al lui Hipocrate, prestat si azi de medicii din întreaga lume, ne întrebam când a trait Hipocrat din Cos?
    Dupa concluziile celor mai de seama oameni de stiinta, Hipocrate a trait „aproximativ între anii 461-377 î.d.Hr.”, deci la un secol dupa Pitagora , Platon si Socrate, de care am amintit mai sus. Asa cum am aratat Platon a trait între „aproximativ între anii 427-347 î.d.Hr., iar Socrate între anii 469-399 î.d.Hr. De fapt Platon a fost discipolul lui Socrate. Daca asa stau lucrurile, apoi juramântul depus de Socrate catre medicul trac „unul din ucenicii lui Zamolxis”, era un juramânt geto-dac, zamolxian, de juramântul lui Hipocrate nici Platon si nici Socrate nu amintesc.
    Ba chiar trag niste concluzii si anume ca „medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli” (Fontes,I,101-102). Nu cunoastem formula juramântului lui Zamolxis, dar comparând cele spuse de Socrate, cu textul juramântului lui Hipocrat, care e în uz si azi, tragem concluzia ca: Cultul lui Zamolxe ca legislator si rege, era pe întregul teritoriu tracic. Grecii au facut din Zamolxis un sclav al lui Pitagora. Herodot însa, ca un scriitor corect a scris : „Mie mi se pare ca Zamolxe a trait cu mult înaintea lui Pitagora”. Aceasta e o afirmatie falsa ca sa-si însuseasca stiinta si cultura zamolxiana tacit ca si romanii. O frumoasa traditie zamolxiana s-a pastrat, departe, la capatul cel apus al lumii în Spania .
    Juramântul lui Hipocrat din Cos nu e altceva decât juramântul medicilor daci, zamolxieni la care Hipocrat el însusi trac si urmasii sai au adaugat numele zeilor Apolon, Asclepios, Higia si Panaceea, cu care religia crestina nu are în comun decât sinteza gnostica. Enumerarea zeilor astazi e o simpla forma, o scara pe care s-a ajuns la Doctorul cel Mare, la Isus Hristos, a carui teuenergie a înviat chiar mortii, ca Fiica lui Iair, Lazar s.a.

    GNOSTICISMUL DACIC SI CRESTIN
    Gnosticismul înseamna cunostinta si începe cu Scoala Zamolxiana în sec. XIII î.d.Hr. El e un sistem filosoficoreligios care face cunoscut adeptilor sai calea pe care se merge pentru a ajunge la nemurire, în Împaratia tuturor bunurilor, în Pliroma. Sufletul omului dupa gnostici emâna din forta suprema, din Tenergie. El a fost o emanatie divina, buna, dar în contact cu materia a devenit robul acesteia. Materia rea e opera uni eon, ultimul ca emanatie, numit Demiurg .
    Gnosticismul Zamolxian ea un sistem dualist : spirit si materie, fiecare cu însusirile sale binele-raul, luminaîntuneric, fericirea vesnica în Pliroma-deplinatatea tuturor bunurilor si elementelor bune (ale ingerilor) emanate din Tenergia Maxima, ca si deplinatatea fericirii eterne dupa învatatura lui Isus Hristos. Un eon superior, izvorit din Tenergia Maxima era mintea, ratiunea sau cuvântul (Logosul divin). Imperiul raului rezida în materia rea si el se cheama Kenoma. „Mântuirea era conceputa de gnostici ca un proces cosmic. Ea însemna scapare, eliberarea de materie, dizolvarea lumii materiale, senzuale si separarea elementelor, reîntoarcerea absolutului în sine însusi. La aceasta se ajunge prin gnoza (…). Spiritele au fost închise în materie prin crearea lumii de catre Demiurg (ele se gasesc în oameni, în animale, în plante), mântuirea consta în descatusarea acestor doua parti din Împaratia materiala a lumii si restabilirea lor în Pliroma, Împaratia spirituala a tuturor bunurilor” (Istoria bisericii universale I,Bucuresti,1956,pag.115-116). Aceasta era defapt vechea conceptie zamolxiana. pentru gnosticii crestini va fi sintetizata în : „Cele ce ochiul nu a vazut, cele ce urechea nu a auzit si la mintea omului nu s-a suit. Aceasta fericire o gateste D-zeu celor ce-L iubesc pe El” (I,Corinteni,II,v.9).
    În Pliroma dacica era defapt tot ce emana din Binele absolut, din care se desprinsesera eonii. EONII erau figuri din vechea mitologie sau personificarea unor notiuni filosofice. Eonii provin din principiul divin, prin emanatie, fie câte unul, fie perechi ; un eon masculin si unul feminin. Numarul lor variaza la gnostici, ajungând pâna la 365 ceruri x 7 eoni (Ibidem). Îngerii erau eoni buni. În Dacia s-a dezvoltat Gnostcismul ofit sau naasenii. Sarpele a adus gnoza primilor oameni.

    CULTUL SARPELUI
    Mai întâi precizam ca Sabazius era un „zeu frigian sau tracic” si era reprezentat „mai ales ca sarpe si socotit simbol al reînnoirii anuale a vegetatiei”, suprapus cultului solar (Victor Kernbach,218). Dar era si simbolul întelepciunii.
    Pe cât e de fioros, de înfricosator sarpele pentru noi, în antichitate era socotit protector, ajutator si chiar tamaduitor.
    În scrierile Gnosticismului crestin apare sarpele în întruchipare gnostica), care a aratat primilor oameni, Adam si Eva, gnoza (termen grecesc)-cunostinta binelui si raului. Sarpele era puterea salvatoare a omului. Amintim în acest sens. Sarpele de arama ridicat de Moise în pustie(Numeri,XXI), mentionat de Isus Hristos (Ev. Ioan,III,14).
    Cuvântul semit nahas=sarpe, fonetic se apropia de naus=templu si a facut legatura cu lacasul de cult, cu biserica.

    SARPELE CASEI
    Etimologia cuvântului sarpe atât pentru lumea dacica, precum si pentru cea româna e indoeuropeanul sarpa=sarpe (Berinde si Lugojan,220-221). Acesta dovedeste vechimea nebanuit de mare a cultului Sarpelui la Daco-Români.
    Dupa o credinta multimilenara gnostica fiecare casa are sarpele ei protector. El nu e veninos si nici nu trebuie omorât caci „e pacat”. Se mentioneaza în antichitatea daco-româna Cavalerul vânator având în fata „încolacit pe un arbore cu coroana evazata, sarpele-geniul bun al casei” (Dict. Enciclopedic de arta veche a Romaniei,86). Florin Olteanu, Crina Calin si Valeria Matei, analizând balada „Sarpele”, afirma ca ea se prezinta ca un mesaj cultural arhetipal referitor la pregatirea primilor nascuti în functie de pater familias, în arta vanatorii, dobândirea întelepciunii: La Geto-Daci, limbajul sarpelui reprezenta spiritul stramosilor, marea lor întelepciune” (Silvia Chitimia) si datorita regenerarii (…) era simbolul nemuririi lui Zamolxe. „Sarpele era unul din simbolurile zeitei Hecate (zeita traca) a carei scoala o gasim înca în preistorie” (Noi tracii,1987,oct.,p.16). De altfel, Domnul Isus Hristos da sfaturi pentru eternitate adeptilor sai : „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii: (Ev. Matei,,10,v.16).
    Tema Sarpele a fost tratata si de Mihai Coman. (Mitologia pop. român,I,p.110).

    SARPELE CA ÎNSEMN AL CORPULUI MEDICAL
    În prezent vedem „Sarpele sculptat pe portile institutiilor medicale si Spitalelor, imprimat pe sigilii si documente, folosit ca însemn al corpului medical, imprimat pe prima pagina a cartilor, e mereu prezent Caduceul, însemnul, simbolul vindecarii-un baston, doua aripi la capatul lui si doi serpi încolaciti pe el”.
    De unde la început se utiliza „în ritmurile vindecarii, sarpele viu, cu timpul el a fost înlocuit cu simbolul Sarpelui”.
    Ca simbol el apare în diferite forme.
    „În România simbolul e un sarpe încolacind o cupa” (Viorica Danila).
    În vechile calendare, planeta Mercur e reprezentata iconografic printr-un ostas în zale, tinând în mâna dreapta un corn de alarma, iar în stânga un buzdugan cu doi serpi. Aceasta ultima forma a buzduganului se pastreaza în Crestinism si azi, la cârja arhiereasca.

    STEAGUL DACIC UN VECHI ELEMENT GNOSTIC
    Toate steagurile, initial, au avut un caracter religios. Steagul dacic e un simbol al vietii, al vindecarii, al feririi de moarte, în lupta cu adversarul .
    Ca simbol al gnosticismului ofit, sarpele apare în Dacia destul de timpuriu, Sarpele fantastic din „ tezaurul de sculpturi” de la Tomis, e o piesa celebra. Aceasta piesa unicat ne increditeaza ca dacii au împartasit gnosticismul ofit din cele mai vechi timpuri. Romulus Vulcanescu prezinta „balaurul dac, dupa V. Pârvan” si piesa „steag de lupta dacic, incizat pe un vas de lut” (Mitologia româna,108-109). Pe o tabla de plumb apare un cavaler purtând un dracon fluturand în vânt (Radu Florascu, Dictionarul enciclopedic de arta veche a României,87). Multe bratari de bronz se termina la ambele extremitati cu câte un cap de sarpe .
    Pe Columna de la Roma, ca si pe arcul de triumf de la Salonic, ridicat de Împaratul Galerius cel Batrân, apare de mai multe ori steagul dacic ofit.
    În încheierea acestui paragraf, adaugam ca cercetatorul Mihai Coman scrie ca stindardul dacic „ar fi derivat din acel draco (ie-sarpe) ce confirma victoria asupra puterilor întunericului si furtunii” (Mitologia româneasca,196). În lumea daco-româna reprezinta victoria asupra invadatorilor.

    ELEMENTE GNOSTICE ÎN CRESTINISM
    Dupa aparitia învataturii Domnului Isus Hristos, o parte din gnostici a adaugat la doctrina lor noile percepte crestine.
    Aceasta acumulare da nastere unui curent religios nou : GNOSTICISMUL CRESTIN. La vechile credinte gnostice s-au adaugat elemente noi. Cartile au fost scrise dupa metoda gnostica si multiplicate. Astfel s-au perpetuat elemente dacice. Dupa anul 325 s-a precizat noua învatatura adusa lumii de Domnul Isus Hristos, Soarele dreptatii, mentinându-se multe din componentele credintei zamolxiene. Dintre cele ce nu au fost oficializate, sau chiar condamnate, unele s-au pastrat în popor.
    În sec II d.Hr. un gnostic din Alexandria, anume Carpocart, prezenta adeptilor sai, o gnoza antiiudaica, pagâna, panteista. Acesta punea pe aceeasi treapta cu Hristos „pe filosofii (Pitagora, Platon, Aristotel) ale caror chipuri le aseza în lacasurile de cult ale sectei sale”. El învata si comunitatea bunurilor si a femeilor (Ist. Bis. Univ.,121).
    Ca urmare a legaturilor cu gnosticul multe din bisericile ortodoxe daco-romane, au în exterior pictate figurile proorocitelor, Sibilelor si ale filosofilor sau înteleptilor lumii vechi, amintiti mai sus. De ce? pentru ca ei proorocisera venirea lui Hristos.

    SIBILELE SAU FILOSOFITELE
    Urmase ale zeitei Hestia(Vesta) au fost profetesele, numite si Sibile sau filosofite. Ele faceau parte din rândul tarabostilor si din chiar familia regala dacica stiutoare de carte.
    Cuvântul Sibila e daco-român si însemna proorocita. Ele erau slujitoare la vatra focului, unde rosteau rugaciuni în versuri, epode, care pentru neinitiati pareau un simplu suierat, un univers, o melodie. De aici sibilatus-ias=sueratura (sivilatu= sueratu).
    În limba greaca sibilla avea acelasi înteles, dovada ca porneau de la un numitor comun, dacic, de la care fusese împrumutat pe parcurs. În „literatura religioasa apocrifa : Silvia sau Savila.
    1.Sevila (barbat), forma a numelui si la Manastirea Sucevita : Sevilla tarita”, la pictura exterioara ; iar la Manastirea Vatra Moldovitei : Sivila privind legendara Sibila (profetia unica): înalte texte apar zece sibile (N.A. Constantinescu,Dictionar,146.Dan I. Simionescu, Sibilele în lit. româneasca,Bucuresti,1928). I.D. Stefanescu scria ca numele de Sibila ar fi nou, „opera unui evreu din Alexandria, care a scris catre anul 40 al erei noaste”. Totusi Pandele Olteanu spune ca sibilele se cunosc „înca de pe la anul 3000 î.d.Hr.” (Arca,II,nr. V,p.5).Sibilele preziceau evenimente laice. Exemplu : „Schimbarea capitalei Imperiului de la Roma la Constantinopol în timpul lui Constantin cel Mare”, caderea Constantinopolului sub turci, în 1453 s.a.

    SURSA: http://romaniaesoterica.blogspot.com...ristos-pr.html
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 25.10.2018 la 20:22.

  2. #2
    Junior Member
    Data înscrierii
    07.11.2017
    Posturi
    20
    Fratilor,trezitiva si nu mai smintiti atatea suflete bune,frumoase,altruiste,caritabile cu paganismul zalmoxian!!!...Suntem crestini-ortodocsi de 2000 de ani,doar Iisus Hristos ne poate mantui,deci doar lui i se cuvine slava,cinstea si inchinaciunea in veci!...Nu mai incurcati cele 2 religii complet diferite!...Luati ca referinta Parintii din Sf.Munte al Athosului sau mergeti acolo si va veti convinge ca nu exista nici o asemanare reala intre Ortodoxie si paganatatea zalmoxiana,sunt doar scorniri ale unor mintilor omenesti,care desi au o intelepciune lumeasca deosebita ,totusi acestea nu sunt luminate de harul Sfantului Duh,deci nu au intelepciune dumnezeiasca!....Nu va rataciti ,fratilor,si nu rataciti si alte suflete,caci la Judecata de Apoi veti da seama indoit,acolo va sta Hristos pe Scaunul de Judecata,nu zeul Zalmoxe!!!
    Ultima modificare făcută de mihail_TM; 13.11.2017 la 00:04.

  3. #3

  4. #4

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.864
    Parintele Marinescu este cel care are fundatia Dokiana si revista Dokiana, lasate de parintele Balasa. Cu noi va merge parintele State-Burlusi.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •