Pagina 3 din 3 PrimulPrimul 123
Rezultate 21 la 23 din 23

Subiect: Parintele Balasa - trebuie invatat la Universitatea Zalmoxiana !!!

  1. #21
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.861
    Mărturisirile părintelui Bălaşa – incursiune secvenţială în universul concentraţionar


    Drd. Mihail Rogojinaru



    Rezumat:
    Memorialistica de detenţie îndeplineşte o funcţie foarte importantă – accea de a înfăţişa sub o formă literară un univers ce este scos la iveală, de cele mai multe ori, de către istoriografie sau arhivisică. Mărturisirile părintelui Bălaşa ocupă un loc aparte în peisajul memorialistic românesc, având o alcătuire fragmentară, dar, în acelaşi timp, înglobând o însemnată parte a ipostazelor recurente în lucrările ce au avut un mai mare impact asupra publicului, toate acestea sub o marcă stilistică proprie.

    Cuvinte cheie: memorialistică, detenţie, Bălaşa, univers, părinte




    Una dintre funcţiile literaturii memorialistice este prezentarea istoriei sub o formă mai puţin rigidă decât cea a discusului istoric convenţional – lipsit de figuri de stil sau oricare alte mijloace de înfrumuseţare textuală –, ori a glaciarelor documente de arhivă, a căror unică funcţie este consemnarea evenimentelor. Aşadar, expresia literară a acestor evenimente facilitează atât o puternică empatizare cu protagoniştii, cât şi o mai bună integrare a receptorului în atmosfera faptelor descrise.
    Plasând memorialistica cu o mai mare circumferinţă în sfera literaturii şi aruncând o privire asupra eseului lui Eugen Simion asupra profesiunii de scriitor[1], ne vom reaminti cum scrisul – în perioada lui Heliade Rădulescu – devine o „preocupare socială”[2], iar scriitorul un „meşteşugar cu o limpede conştiinţă profesională”[3]. Aşadar, implicarea acestuia în arealul politico-social după 1848 transformă scrisul într-un „angajament total”[4], Simion neuitând, totuşi, să concluzioneze susţinând ideea conform căreia slovele ar trebui aşternute „nu pentru a căpăta «putere», ci pentru a lumina cu modestele noastre forţe un colţ umbrit al existenţei”[5]. Am putea adăuga aici şi afirmaţia lui Eugen Negrici:[...] pe nesimţite, secolul nostru a înlocuit categoria (frumosului, n.n.) – ori a echivalat-o – cu categoria mai adecvată spiritului epocii – a semnificativului[6], care oferă, dacă mai era nevoie, susţinere funcţiei sociale a literaturii.
    Mărturisirile părintelui Bălaşa din detenţia executată în timpul regimului comunist (pe lângă condamnarea din 1938, din timpul dictaturii carliste, trei luni şi o zi, „patriarhul de la Drăgăşani” a fost deţinut politic între anii 1959 şi 1964[7]), prezentate episodic în volumele 1, 2 şi 3/2001 ale revistei „Porunca iubirii” (fiecare episod purtând un titlu diferit, în funcţie de cele povestire de fostul deţinut: „Chinurile închisorii”, „Credinţa te face liber” şi „Sfânta Liturghie în celulă”, şi fiind întinse pe aproximativ 2 pagini), reuşesc să ofere atât informaţii preţioase din timpul detenţiei politice, cât şi o succintă incursiune sufletească în acel univers distinct al carcerei, incursiune sub semnul unei însemnate literaturităţi. Deşi sunt rezultatul unui interviu – lipsesc întrebările intervievatorului, dar regăsim elemente discursive ce atestă prezenţa unui interlocutor – „Maiorul Săvulescu, domnule (subl. noastră), a scos pistolul şi a zis [...]”[8]; „La Piteşti, copile (subl. noastră), m-au bătut cu o blană”[9] etc. –, reușesc să ofere veritabile pagini de memorialistică, prezentând un pregnant caracter oral – folosirea adverbului „păi”[10], forma verbală neliterară „ţie”[11] (ţină), diferite exclamaţii („Ca să vezi!”[12]) etc. De asemenea, remarcăm porţiunile discursive ce conţin elemente prin care reiese umorul părintelui Bălaşa: „[...] Declaraţia lui Mărăcine la instrucţie a fost că nu ştie nimic rău de părintele Bălaşa. Un singur rând era scris. La proces a spus şi el la fel cum a spus toată lumea. Şi a fost frumos atunci, ne-au bătut ca să recunoaştem”[13]; „Mâncarea era foarte bună: ciorbă de sfeclă furajeră, sărată la maximum”[14] – folosirea ironiei, cât şi pasaje de un puternic dramatism: predica ţinută în momentul în care toţi se aşteptau să apostazieze[15] (pasaj asupra căruia vom reveni). La o privire de ansamblu, mărturisirile părintelui Dumitru Bălaşa, datorită unui discurs coeziv, prezintă un caracter secvenţial (istorisirirea unor etape ce se regăsesc în structura clasică a literaturii concentraţionare: arest – proces – detenţie propriu-zisă) ce reuşeşte să anuleze, în ciuda dimensiunilor reduse, lipsa unei prezentări mai detaliate a perioadei concentraţionare. Altfel spus, la sfârşitul lecturii vom avea o imagine aproape completă a experienţei carcerale a părintelui Bălaşa, datorită unui discurs sintetic ce înglobează principalele etape. Debutul este abrupt, fără preambul, prezentând ziua arestării: „M-au luat în 1959, m-au dus la Securitate pe 16 septembrie. «Ai o puşcă acasă. Să ne dai puşca!» A fost un motiv. Ne-am dus până acasă, au făcut percheziţie, pe urmă m-au luat şi ne-au ţinut aci în Drăgăşani într-un beci acolo, nu ştiu cât. Ne-au dus într-o noapte la Piteşti. Şi acolo a început calvarul […]”[16], continuă cu prezentarea situaţiei din arest: „De la 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie”[17] şi ajunge la expunerea detaliată a dramaticului episod din timpul anchetei, în care a fost salvat de la bătaie de un superior al torţionarului, care-l ameninţă pe acesta cu pistolul: „Maiorul Săvulescu, domnule, a scos pistolul şi a zis: «Locotenent Cetăţeanu!» «Să trăiţi! Sunt locotenetul Cetăţeanu Dumitru. La ordinele dumneavoastră! Să trăiţi!» Maiorul îi zice: «Eşti liber!». M-a luat de mână maiorul: «Ridică-te! Hai cu mine în birou!»”[18].
    Procesul este şi el prezentat succint, dar foarte sugestiv: „Şi a fost frumos atunci, ne-au bătut ca să recunoaştem. Cum era să recunoaştem treburi de astea? Când au văzut că nu recunosc, că nu era adevărat, au întrerupt şedinţa. M-au băgat dincolo, în cameră. M-au zdupănit de mi-a dat sângele, m-am şters, apoi m-au dus către judecată şi atunci am spus încă o dată treaba asta. M-au bătut şi m-au înţepat cu un vârf de cuţitîn spate. Dar n-am recunoscut nici atunci. M-au întrebat apoi care este ultimul cuvânt şi am spus că dorim ca aceşti oameni care au jurat strâmb, atunci când vor petrece la zile mari, cununie, botez, să-şi aducă aminte că au jurat strâmb şi au băgat la închisoare un om nevinovat”[19], iar chinurile din anchete – „m-au bătut cu o blană (scândură) cu cuie”[20] – au repercusiuni în detenţia propriu-zisă „(la Aiud, n.n.) Era un doctor care s-a uitat la spatele meu. A luat un bisturiu şi a zis că rana aia mare, plaga, se vindecase cu muguri. Şi a tăiat acolo. A spus: «Nu te sfii, o să te doară niţel, dar trebuie să tăiem mugurii ăştia ca să rămână semnul semn.» Şi a rămas. Eu am cicatricea şi acum în spinare”[21]. Poate cea mai dramatică scenă este cea în care părintele transformă ceea ce ar fi trebuit să fie o apostazie într-o predică la care au participat peste 2000 de enoriaşi:
    „Le-am ţinut atunci cea mai frumoasă predică pe care am ţinut-o în viaţa mea şi mă aşteptam ca după aceea să vină să mă împuşte, că am zis că, dacă vine un glonţ în cap, mor mai repede decât atunci când ar fi să-mi dau sfârşitul pe un pat în mod normal. Şi norocul a fost că nu mi-a oprit curentul de la microfon. Când am terminat le-am spus că acum or să mă omoare şi să spună şi la mine acasă că am murit cu credinţă în Dumnezeu şi nu m-am lepădat. Am îngenuncheat, am lăsat microfonul jos, am luat două pietre şi am cântat «Tatăl nostru» în genunchi. Nu aveam glas că eram nemâncaţi, vai de capul nostru. Au îngenuncheat 2600 de oameni şi în bătaia pietrelor s-a cântat un «Tatăl nostru» în Balta Brăilei (microfonul încă funcţiona). Încă se vedeau securiştii ăştia patru acolo şi cu comandantul de la Işalniţa”[22].
    Printre cele mai interesante pasaje se află cele referitoare la săvârşirea Sfintei Liturghii în temniţă[23] (prezentate în ultimul episod al acestor mărturii), unde nivelul de literaturitate este unul extrem de ridicat:
    „[...] Peste trei zile este Crăciunul. Să facem o Sfântă Liturghie. Cum? Din când în când, în loc de turtoi sau mămăligă, ne da câte o felie de pâine, cam cât două cutii de chibrituri. Rar ne dau dimineaţa şi ca două ghinde de marmeladă... Şi făceam Sfânta Liturghie. Cum? Felia de pâine a unuia era «artosul». Într-o gamelă opream un păhărel de apă – căci nici apă nu aveam îndeajuns – pe care o amestecam cu marmelada. În trei zile fermenta şi făceam un fel de vin. Era Crăciunul, era noaptea sfântă. În toate celulele se cântau colinde, colinde! Că s-a născut Domn Prea Bun/ Numele lui e Crăciun. Că s-a născut Domn Frumos/ Numele Lui e Hristos. Moare comunismul şi se naşte Mântuitorul nostru, al tuturor. Unii caralii erau oameni şi ei. Se făceau că nu aud. Alţii băteau în uşi, deschideau zăvoarele. Cine a cântat? Şi începea teroarea. Nu se înfiinţaseră turnătorii între noi. Uşa se închidea tare, drugul şi lacătul pecetluiau celula. Cel ce avea cea mai mare condamnare se culca pe duşumea, preotul cel mai în vârstă – căci, slavă Domnului, eram destui – aşeza felia de pâine şi gamela cu vinul pe pieptul celui culcat cu faţa în sus. Cu un prosop pe umăr, în loc de patrafir, dam binecuvântarea cu palmele făcute cruce: Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Se răspundea: Amin. Urma ectenia mare... totul oral. Se spunea din memorie un Apostol, o Evanghelie – se sfinţeau darurile, când toţi cei şapte stam în genunchi. Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duh în ceasul al treilea... fă şi pâinea aceasta în cinstitul trupul Hristosului Tău, iar ce este în vasul acesta, cinstit sângele Hristosului Tău. Le binecuvântam pe amândouă, cântam Tatăl nostru şi preotul cel mai în vârstă da la fiecare câte o frânturică din Trupul Domnului şi din gamelă gusta fiecare de trei ori, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Se scula şi «vieţaşul» făcea trei mătănii, cu Binecuvântaţi şi mă iertaţi pe mine păcătosul, i se da şi lui părticica respectivă şi Sfântul Sânge din gamelă. Erau discuţii, dacă jertfa noastră este primită sau nu? «Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu şi Eu sunt în mijlocul lor». Şi toţi am început să credem că Sfânta Liturghie care avea ca prestol şi antimis un martir, un condamnat nevinovat, înaintea Energiei cosmice benefice era bineprimită[24]. Se făceau rugăciuni cu lacrimi, cu gândul la cei de acasă, cu gândul la morţii noştri. Se deschideau cerurile şi vedeam lumina care înconjura Dumnezeirea. Nădejdea în ajutorul celui Atotputernic ne fortifica în suferinţă, în durere şi chiar de mai muream, muream în Dumnezeu, în veşnicie”[25]. Aşadar, prin cele prezentate mai sus s-a putut observa o diversitate de ipostaze pe care un deţinut politic le poate experimenta, totul concentrat în trei episoade cu teme distincte, fiecare purtând un titlu, rezultând o operă memorialistică de dimensiuni reduse, care reuşeşte să prezinte o imagine concludentă a vieţii carcerale, printr-o naraţiune impregnată de oralitate, dar şi cu întinse porţiuni de o literaturitate demnă de luat în seamă.







    Bibliografie


    Dumitru Bălaşa – „patriarhul de la Drăgăşani”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Buna-Vestire, 2001, ediţie îngrijită de prof. dr. Ioan St. Lazăr, pr. Nicolae State-Burluşi şi ing. Dumitru Misăilescu-Panu

    Negrici, Eugen, Expresivitatea involuntară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1977

    „Porunca Iubirii”, vol. 1,2, 3/2001

    Simion, Eugen, Moartea lui Mercutio, Craiova, Editura Fundaţiei „Scrisul Românesc, 2002


    Surse electronice:

    https://www.fericiticeiprigoniti.net...e-la-dragasani


    [1] Eugen Simion, „Profesiunea de scriitor”, în Moartea lui Mercutio, Craiova, Editura Fundaţiei „Scrisul Românesc, 2002, pp. 54-57.

    [2] Ibidem, p. 54.

    [3] Ibidem.

    [4] Ibidem, p. 55.

    [5] Ibidem, p. 56.

    [6] Eugen Negrici, Expresivitatea involuntară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1977, p. 179.

    [7] Preotul Dumitru Bălaşa – „patriarhul de la Drăgăşani”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Buna-Vestire, 2001, ediţie îngrijită de prof. dr. Ioan St. Lazăr, pr. Nicolae State-Burluşi şi ing. Dumitru Misăilescu-Panu, p. 22.

    [8] „Chinurile închisorii”, în „Porunca iubirii”, vol. 1/2001, p. 20.

    [9] Ibidem, p. 21.

    [10] Ibidem, p. 20.

    [11] Ibidem.

    [12] Ibidem.

    [13] Ibidem, p. 21.

    [14] Ibidem.

    [15] „Credinţa te face liber”, în „Porunca iubirii”, vol. 2/2001, p. 28, 29.

    [16] „Chinurile închisorii”, în „Porunca iubirii”, vol. 1/2001, p. 20

    [17] Ibidem.

    [18] Ibidem.

    [19] Ibidem, p. 21.

    [20] Ibidem.

    [21] Ibidem. p. 22.

    [22] „Credinţa te face liber”, în „Porunca iubirii”, vol. 2/2001, p. 28, 29.

    [23] Fiind preot militar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi ţinând cont de faptul că „în rapoartele armatei, care se găsesc la Arhivele statului din Piteşti, se află consemnat faptul că de multe ori părintele Bălaşa a sfidat ploaia de glonţe şi obuze pentru a săvârşi Sfânta Liturghie sau pentru a le oferi ostaşilor căzuţi la datorie creştineasca înmormântare” (conform: https://www.fericiticeiprigoniti.net...e-la-dragasani, accesat în 09.03.2018), nu surprinde curajul de a oficia Sfânta Liturghie în asemenea condiţii de mare risc.

    [24] Putem spune că avem de-a face cu o integrare, fie ea şi constrânsă de împrejurări, a concentraţionarului în ritualul liturgic.

    [25] „Sfânta Liturghie în celulă”, în „Porunca Iubirii”, vol. 3/2001, p. 34, 35.

  2. #22
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.861
    DIMENSIUNEA PERSONALITĂȚII PREOTULUI VÂLCEAN
    DUMITRU BĂLAȘA

    – rezumat –

    - născut la 1 august 1911, comuna Gușoeni, județul Vâlcea – trecut la cele veșnice la 22 dec. 2002, municipiul Drăgășani, județul Vâlcea; elev al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, Râmnicu-Vâlcea (1923-1931), student al Facultății de Teologie din București (1932-1936); teolog, cercetător istoric tracolog, dacist și slavist; poet, prozator și dramaturg; gazetar, publicist și editor; hirotonit preot în 1934, pe seama Parohiei Băleasa, județul Olt, preot paroh la Parohia Băleasa (1934-1938), preot slujitor la bisericile: Ungureni, Craiovița și Hagi Enuș din Craiova (1939-1941; 1944-1948), la biserica Târșești, sat Crețeni, comuna Crețeni, județul Vâlcea (1948-1959), în parohia Zăvideni (Zăvoieni sau Zătreni, situație neclară), județul Vâlcea (1964-1967) și la Catedrala Mitropolitană din Craiova (1968-1974); iconom stavrofor (distincție ecleziastică primită în 1968); îngrijitor al „Monografiei Judeţului Dolj”, lucrare tipărită în 9 volume (1939-1945), autor și coautor a peste 20 de volume publicate sau rămase în manuscris, autor a sute de studii științifice și articole de istorie religioasă și laică; co-fondator, alături de Constantin Stan Nicolăescu-Plopșor, și secretar de redacţie al revistei „Oltenia” – publicaţie a Institutului de Istorie Naţională, filiala Craiova (1940-1946), redactor al revistei „Mitropolia Olteniei” (1967-1974), co-fondator și director al Fundației Culturale „Dokiana”, Sutești, al editurii și revistei „Dokiana”; participant pe frontul de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945), decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade şi panglică de „Virtutea Militară” în grad de ofiţer; opozant al regimurilor totalitare din România: carlist, antonescian și comunist, pătimitor în lagărele de exterminare fizică și psihică ale regimului comunist: Pitești, Jilava, Aiud, Salcia și Ostrov (1959-1964); Cetățean de Onoare al comunei Sutești, județul Vâlcea -



    I. PLURIVALENȚELE PREOTULUI DUMITRU BĂLAȘA

    Rădăcini, formare, suferințe și împliniri

    Teologul, preotul, istoricul şi cărturarul Dumitru Bălaşa, fiu de ţărani, români ortodocşi, se naște la 1 august 1911, în satul Dealu Mare, comuna Guşoeni, județul Vâlcea, la circa 15 km nord-vest de oraşul Drăgăşani – veche vatră de viticultori care coboară în adâncurile istoriei noastre până în vremea strămoşilor traco-geto-daci – și trece la cele veşnice la 22 decembrie 2002, în casa de pe strada Bagdazar, nr. 14, din municipiul Drăgăşani.
    Părinţii săi, Matei (zis Mărin) – fiul lui Ion Bălaşa Borănescu din Spârleni-Guşoeni şi Ioana Bălaşa – fiica Mariei şi a lui Ion Zamfir-Tunăroiu (supranume datorat faptului că acesta a fost tunar în Războiul de Independenţă de la 1877-1878), din satul Mamu, comuna Mădulari (fostă Mădulari de Beica) au avut şapte copii (trei băieţi şi patru fete). Dumitru este al doilea copil al familiei, primul fiind Ion (Ionică) – preot la Dobriceni-Balş (Romanaţi), tatăl celebrului pictor Sabin Bălaşa şi autor al volumului de schiţe Valea Urşilor, prefaţat de scriitorul, academicianul şi omul politic Mihail Sadoveanu (1880-1961).
    După încheierea studiilor primare, parcurse la şcoala din satul Spârleni, comuna Guşoeni, în anul 1923, cu un an mai devreme decât prevedea regulamentul acelor vremuri, dă examen la Seminarul Teologic „Sântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, unde intră ca bursier – statut pe care şi-l păstrează pe durata celor opt ani de studiu, 1923-1931. Plăcându-i să citească, își petrece mult timp în biblioteca seminarului, motiv pentru care, în clasa a VII-a, este numit bibliotecarul instituţiei. Aşa se explică faptul că se remarcă „de timpuriu atât prin învăţătură şi comportare exemplară, cât şi prin aptitudini literare. Dovadă sunt nu numai premiile şcolare anuale ci şi premiul pentru literatură obţinut în anul 1926”1 la vârsta de 15 ani. Elev fiind, începe să scrie versuri și articole, iar „…în 1926, realizează primul său reportaj referitor la o excursie făcută cu colegii la Mănăstirea Stănişoara”2.
    Debutează cu poezie în ziarul socialist „Curierul Muncii”, fără să ştie care era de fapt menirea acestei publicaţii. Crezându-se că poezia sa este o formă de manifestare împotriva Dinastiei Regale, intră în atenția Siguranței Statului, acesta fiind momentul în care ia contact pentru prima dată cu instituțiile de forță ale României capitaliste și apoi comuniste, ce vor face din viața sa o suferință continuă.
    Pe timpul studiilor la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, multe din scrierile sale sunt publicate în periodicele locale ale vremii: „Naţionalul Vâlcii”, „Îndrumarea Vâlcii”, „Vasile Alecsandri”, „Seminarium”, „Înfiripări”, „Rămurele”, „Roza literară” etc. 3.
    Dornic să aibă o publicaţie proprie, în anul 1930, ultimul an de studii la seminar (1930-1931), fondează revista „Foi literare” – al cărei secretar de redacţie este, publicaţie în care, printre altele, încă din primul număr critică lipsurile unei alte reviste, patronată de profesorul său de limba română. Publicând fără „avizul cenzurii cancelariei” şi încălcând în acest fel regulamentul şcolar, este pus pentru a doua oară într-o situaţie dificilă, de data aceasta fiind exmatriculat din şcoală. Spre norocul său, este salvat în ultimul moment de către profesorul Constantin Grigore – fostul director al seminarului, care, intervenind la minister, obține aprobarea revenirii elevului Dumitru Bălașa în şcoală şi participarea acestuia la examenul final.
    În anul 1932 se căsătorește cu Ana (Nicuţa) – fiica mijlocie a Nastasiei Nicolăescu din satul Verdea, comuna Suteşti şi a lui Dumitru Grecu, ţăran cu origini aromâne, fiul învăţătorului Preda Grecu, din Suteşti, Vâlcea, şi au împreună două fete. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o absolvă în anul 1936 cu „magna cum laude”.
    La doi ani după căsătorie, în anul 1934, primește darul preoţiei fiind hirotonit pe seama parohiei Băleasa, județul Romanaţi (astăzi judeţul Olt), unde slujește între anii 1934-1938.
    În 1939 se stabileşte la Craiova, ca preot de mir la biserica Ungureni, apoi, în urma desfiinţării postului, acesta slujeşte la bisericile Craioviţa şi Hagi Enuş din aceeași localitate. Între anii 1939-1945, excluzând perioada frontului, ca cercetător, publicist și editor se îngrijește de editarea Monografiei Judeţului Dolj (lucrare tipărită în 9 volume, a câte 200 de pagini fiecare: Documente istorice – 3 volume; Documente etnografice – 3 volume; Folclor – 3 volume). De asemenea, între anii 1940-1946 este secretar de redacţie al revistei „Oltenia” – publicaţie a Institutului de Istorie Naţională, filiala Craiova (astăzi Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române).
    Ulterior, între anii 1948-1959, îl găsim preot la biserica Târşeşti-Creţeni (parohia Crețeni II)4, iar după eliberarea din lagărele comuniste, în urma Decretului nr. 411 din 1964, îl găsim preot la parohia Zătreni (1 sept. 1964-1967)5. Începând cu 1 ianuarie 1968 până la 1 aprilie 1974 (data pensionării) ocupă mai multe funcţii în cadrul Centrului Mitropolitan de la Craiova: preot la Catedrala Mitropolitană, secretar al revistei „Mitropolia Olteniei”, îndrumător al bibliotecii şi al colecţiei muzeistice eparhiale.


    Opozant al regimurilor totalitare:
    carlist, antonescian și comunist

    Din cauza convingerilor antitotalitare este mutat cu domiciliul forţat în mai multe localităţi din Oltenia, arestat politic de șase ori şi condamnat de două ori, în regimuri diferite. Opoziția sa față de regimul comunist îi aduce o condamnare la ani grei de temniță și de muncă silnică, iar în timpul detenției din perioada 1959-1964 îi sunt confiscate casa și mai multe bunuri cu valoare istorică.
    Prima arestare, care este de scurtă durată, are loc, așa cum spuneam, pe când este elev la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, pentru poezia publicată în revista „Curierul Muncii” – publicaţie socialistă, al cărei director era Alexandru Oiţă6.
    A doua arestare are loc în gara din Balş, în anul 1938, când se întorce de la Bucureşti la Suteşti. I se oferise o bursă de studii la Atena şi mergea acasă pentru a-şi anunţa şi pregăti sufleteşte tânăra soţie pentru perioada în care urma să fie departe de ea. Asupra sa este descoperit un pachet cu 1.000 de copii ale unei scrisori adresate de Iuliu Maniu – președintele Partidului Național Țărănesc7 – patriarhului Miron Cristea8. Învinuit de activitate legionară, este săltat de trei jandarmi şi dus pe jos, din post în post, până la Caracal şi de aici la Craiova la închisoarea militară unde se aflau închişi peste 600 de legionari. Este condamnat la trei luni şi o zi de închisoare. După eliberare este nevoit să lucreze ca zilier pentru a-și întreține familia.
    Urmează a treia arestare, la ordinul lui Armand Călinescu9. Este închis la Vaslui și transferat ulterior în lagărul de la Sadaclia, din Basarabia, „într-un lot de 41 de preoți, dintre care 39 erau ortodocși și doi uniți” 10.
    La sfârșitul anului 1940 este arestat pentru a patra oară, ulterior este reabilitat și trimis pe frontul de Est.
    În baza legilor adoptate după 23 august 1944, împotriva extremiştilor de dreapta, este arestat la Craiova, împreună cu mai mulți legionari, din ordinul lui Andrei Vîșinski11, fiind eliberat la scurtă vreme la intervenția bunului său prieten, academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor.
    La 16 septembrie 1959, în timp ce se întorce de la moara din Capu Dealului (Drăgăşani), este arestat pentru a șasea oară și condamnat de regimul comunist la cinci ani de temniţă, pe*deap*să executată între anii 1959-1964, în lagărele de exterminare fizică și psihică, fiind acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” și că „ar fi intenţionat să-l împuşte pe Gheorghiu-Dej”12, (lider comunist al României din anul 1948 până la 9 martie 1965, când a încetat din viaţă).
    După ce trece prin puşcăriile de reeducare de la Piteşti, Jilava și Aiud, este transferat la coloniile de muncă forțată de la Ostrov și Salcia din Balta Brăilei, unde este pus în libertate la 31 iulie 1964. În timpul detenției îi sunt confiscate casa de la Sutești (în care a ființat ulterior sediul Cooperativei Agricole de Producție Sutești), cărţile din biblioteca proprie, obiectele preistorice şi din perioada traco-geto-dacică şi daco-romană descoperite în zona Drăgăşani. Ultima percheziție, care a durat patru ore, are loc în 1983, atunci când organele de securitate ale regimului comunist îi confiscă toate cărțile vechi, volume cu valoare istorică inestimabilă.
    Mobilizat pe frontul de Răsărit, se distinge prin eroismul său şi este decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade şi panglică de „Virtutea Militară” în grad de ofiţer. După Revoluţia Română din Decembrie 1989, veteranul de război, preot Dumitru Bălaşa, este avansat la gradul de locotenent-colonel în retragere.


    Activitatea științifică, publicistică și editorială

    Așa cum s-a văzut, creează și publică de timpuriu, dar opera de căpătâi a părintelui Dumitru Bălaşa este cea rezultată în urma cercetărilor istorice. Așa se face că de-a lungul vremii, începând cu anul 1941, publică numeroase studii în periodicele vremii, româneşti şi străine, dar şi o serie de volume sub semnătură proprie şi în colaborare. Cu toate acestea, din păcate, multe din lucrările sale, articole, studii și volume, rămân la stadiul de manuscris, nefiind valorificate de către cei interesați: cercetători istorici, studenți, masteranzi și doctoranzi în domeniu.
    Opera publicistică. Are o strânsă colaborare cu C. S. Nicolăescu-Plopşor şi publică sute de studii şi documente cu privire la istoria Bisericii Ortodoxe Române şi a culturii româneşti din Oltenia, lucrări ce anterior fuseseră prezentate la diferite simpozioane şi congrese regionale şi naţionale.
    Pe linie de istorie, tradiții și teologie, colaborează cu revistele: „Mitropolia Olteniei” (Craiova), „Buridava” (Râmnicu-Vâlcea), „Studii vâlcene” (Râmnicu-Vâlcea), „Mehedinţi – istorie şi cultură” (Drobeta-Turnu Severin), „Studii – revistă de istorie” (Bucureşti), „Argeş” (Piteşti), „Ramuri” (Craiova), „Suflet oltenesc” (Craiova) etc.

    a) Studii și articole publicate – prezentare selectivă

    - Alte manuscrise ale cronicarului Dionisie Eclesiarhul, în „Oltenia”, nr. 11, 1941, p. 81-118;
    - Mănăstirea Surpatele (Vâlcea), în „Îndrumătorul Eparhial”, anul V, nr. 5 -6, mai-iunie 1949;
    - Şase manuscrise psaltice ale lui Anton Pann, în „Mitropolia Olteniei”, anul VII, 1955, nr. 1- 2, p. 78-89;
    - Mănăstirea Mamul, în „Mitropolia Olteniei”, anul VIII, nr. 1-3, ianuarie-martie, Craiova, 1956;
    - Pomelnicul Mănăstirii Dintr-un Lemn, scris de Dionisie – eclesiarhul Mitropoliei București, în „Mitropolia Olteniei”, anul VIII, nr. 1-3, ianuarie-martie, Craiova, 1956;
    - Contribuţii la istoria schitului Topolniţa, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957, nr. 2-12, p. 825-830;
    - Documente privind istoria Craiovei, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957, nr. 2-12, p. 845-858;
    - Schitul Măinești (raionul Balș, regiunea Craiova), în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, nr. 3-4, martie-aprilie, Craiova, 1957;
    - Contribuţii la istoria bisericii „Patru Boj” (Sf. Mina) din Craiova, în „Mitropolia Olteniei”, anul X, 1958, nr. 910, p. 661-668;
    - Biserica Hagi Enuş din Craiova, în „Mitropolia Olteniei”, anul XI, 1959, nr. 3-4, p. 166-181;
    - Ctitoria lui Matei Moranglavu din satul Şerbaneşti, în „Mitropolia Olteniei”, anul XI, 1959, nr. 7-8, p. 436-445;
    - Dobromir – marele ban al Craiovei, 1568-1583, în Mitropolia Olteniei, anul XII, 1960, nr. 1-2, p. 24-41;
    - Schituri oltene, în „Mitropolia Olteniei”, anul XVII, 1965, nr. 3-4, p. 280-285;
    - Gheorghe Zograful care în călugărie s-a numit Gherontie, în „Mitropolia Olteniei”, anul XIX, 1967, nr. 1-2, p. 72-79;
    - Complexul Călimăneşti: Mănăstirea Călimăneşti-Ostrov, Mănăstirea Cozia cu bolniţa, Schitul Piatra şi Biserica de mir din Călimăneşti, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXII, 1968, nr. 5-6, p. 451-468;
    - Biserica Bunavestire din Râmnicu Vâlcea şi pomelnicul ctitoresc, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXIII, 1971, nr. 1-2, p. 52-60;
    - Mănăstirea Căluiul sau Cepturoaia, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 7-8, p. 513-534;
    - Sf. Ignatie Teoforul şi Nicodim de la Tismana (Date noi şi două inscripţii inedite), în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 9-10, p. 634-651;
    - Mănăstirea Sadova, jud. Dolj, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 11-12, p. 849-871;
    - Luptele pandurilor şi eteriştilor de pe Valea Oltului, în „Buridava”, Râmnicu-Vâlcea, 1972, p. 295-320 (în colaborare);
    - Mircea cel Bătrân şi ctitoriile din Călimăneşti, în „Studii vâlcene”, Râmnicu-Vâlcea, 1972;
    - Cruci de piatra din Ţara Românească cartografiate în anul 1832, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 1-2, p. 92-104 şi nr. 5-6, p. 408-452;
    - Inscripţii şi însemnări din bisericile Olteniei, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 3-4, p. 147-263; anul XXV, 1973, nr. 9-10, p. 811-817; anul XXVI, 1974, nr. 1-2, p. 103-113; anul XXVII, 1975, nr. 9-10, p. 693-702 şi anul XXVIII, 1976, nr. 3-4, p. 260-266;
    - Pagini din trecutul Mănăstirii Coşuna-Bucovăţul Vechi, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 9-10, p. 726-772;
    - Bunurile Mănăstirii Coşuna (Bucovăţ), în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 11-12, p. 899-912;
    - Cuvântul românesc „Crăciun” în antroponimie, toponimie şi etimologie, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 1-2, p. 97-140;
    - Documente privitoare la mănăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 3-4, p. 269-307;
    - Cermegeşti şi Sueşti, doua sate vâlcene, înMitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 5-6, p. 419-437;
    - Biserica Sf. Gheorghe din Râmnicu Vâlcea, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 5-6, p. 438-457 (în colaborare);
    - Constantin Brâncoveanul Voievod şi Ioan arhimandritul. Un manuscris inedit al lui Ioan, egumenul mănăstirii Hurezi (1692-1726), înMitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 11-12, pp. 993-1002;
    - Biserica domnească „Sf. Dumitru”, şi vechimea oraşului Craiova, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXVII, 1975, nr. 7-8, p. 492-505;
    - Date privind localităţi din Oltenia şi bisericile lor între anii 1823-1840, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXVIII, 1976, nr. 5-6, p. 419-431;
    - Pagini din trecutul Mănăstirii Tismana, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXVIII, 1976, nr. 11-12, p. 975-1001;
    - Clerici ostenitori pentru independenţa naţională înainte de anul 1877, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIX, 1977, nr. 4-6, p. 311-341;
    - Însemnări dintr-o călătorie de la Mănăstirea Ciolanu la Constantinopol, Muntele Athos, Ierusalim, Alexandria, 1860-1861, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul XCVI, 1978, nr. 7-8, p. 854-880;
    - Revoluţia din 1821 reflectată în însemnările micilor cronicari aflate pe filele unor vechi cărţi romaneşti, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXIII, 1981, nr. 7-9, p. 402-409;
    - Contribuţia cronicarului Dionisie Eclesiarhul la îmbogăţirea Molitvelnicului românesc, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVI, 1968, nr. 1-2, p. 209-221 şi anul XCIX, 1981, nr. 5-6, p. 669-674;
    - Cronicarul Dionisie Eclesiarhul, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXIV, 1982, nr. 1-3, p. 89-112 şi 1982, nr. 7-9, p. 559-583;
    - Oameni şi fapte din istoria localităţii Olăneşti, în „Buridava”, 4, Râmnicu-Vâlcea, 1982;
    - Precizări în legătură cu inscripţiile de la Aluni şi Baia de Fier (1504-1505), în „SMIM”, vol. X, 1983;
    - Localităţi din Oltenia şi bisericile lor, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXV, 1983, nr. 9-10, p. 636-642, anul XXXVI, 1984, nr. 1-2, p. 101-107; nr. 3-4, p. 223-229; nr. 5-6, p. 383-398; anul XXXVIII, 1986, nr. 3, p. 105-112.


    b) Opera editorială (volume publicate sub diferite edituri)

    - Date noi despre familia lui Alexandru al III-lea Voievod, 1569-1576, Craiova, 1941;
    - Schitul Iezerul (Vâlcea), Râmnicu-Vâlcea, 1948;
    - Luptele de la Lânărie, București, Editura Academiei Române, 1966;
    - Istoricul Mănăstirii Sadova, Craiova, 1969;
    - Sfânta mănăstire Tismana, Craiova, 1978;
    - Mănăstirea Tismana, vatră străbună, Craiova, 1983;
    - Dionisie Eclesiarhul. Hronograf. (1764-1815), București, Editura Academiei Române, 1987 (în colab. cu Nicolae Stoicescu);
    - De la Zalmoxis la Iisus Hristos, ed. I, 1993, ed. a II-a, 1998, ed. a III-a, 2000, Craiova, Editura Cuget Românesc;
    - Suteşti – repere istorice, Craiova, 1995 (în colab. cu pr. Ion Marinescu);
    - Crinii ţărânii. Un manuscris originl din anul 1763, o perlă autentică a limbii române, Editura Dokiana, Suteşti, 1998 (în colab. cu Dumitru Panu-Misăilescu);
    - Basmul romanizării. Dacii întemeietorii Romei, Craiova, Editată de Fundaţia Dor, 1998;
    - Codicele de la Suteşti – Vâlcea, Editura Dokiana, Suteşti, 1999 (prezentare şi transcriere în colaborare cu Dumitru Panu-Misăilescu);
    - Roma veche, cronică ortodoxă daco-romană, Editura Buna Vestire, Râmnicu-Vâlcea şi Editura Dokiana, Suteşti, 1999;
    - Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei Daco-Românilor, Editată de Liga Românilor de Misiune Creştină Cluj Napoca, 1999;
    - Dacii de-a lungul mileniilor, Editura Orfeu, Bucureşti, 2000;
    - Suteşti – repere istorice, ediţia a II-a, Sutești, Editura Dokiana, 2001;
    - Monografia oraşului Drăgăşani, lucrare rămasă în manuscris, dar publicată în 2004, la doi ani de la moartea autorului, la Editura Ex Ponto din Constanța, de către un colectiv de istorici şi filologi coordonat de profesorul Emil Istocescu.
    - Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, ed. I, a II-a şi a III-a, Editura Semne, 2001 şi Editura Cuget Românesc, Bârda, 2009;
    Titlurile volumelor de mai sus au fost ordonate cronologic prin studierea unor lucrări de referinţă realizate de câţiva dintre discipolii marelui dispărut13.


    Apartenența la viața culturală și științifică

    Pentru intensa activitate şi pentru meritele deosebite pe linie spirituală, ştiinţifică şi culturală, preotul Dumitru Bălașa este cooptat ca membru în mai multe asociaţii şi societăţi culturale, profesionale și patriotice locale, regionale și naționale: Societatea Scriitorilor Olteni, Asociaţia Slaviştilor din România, Societatea de Studii Istorice din România, Societatea Prietenii Muzeului Nicolae Bălcescu (Vâlcea), Societatea Culturală „Luceafărul din Floreşti” (Gorj), Fundaţia „Academia Dacoromână” (Bucureşti); membru de onoare al Asociației Naționale „Cultul Eroilor” – Filiala Județeană Vâlcea (1996-2002) și membru fondator al Fundaţiei Culturale „Sfântul Antim Ivireanul”, Râmnicu-Vâlcea (2001).
    După Revoluţia din Decembrie 1989, împreună cu pr. Ion Marinescu (discipolul şi apropiatul său) pune bazele Fundaţiei Culturale „Dokiana” – Suteşti, al cărei preşedinte este până la sfârşitul vieţii. Tot acum, se pun bazele Revistei „Dokiana” şi al Editurii „Dokiana”, cu sediul la Suteşti.
    Aceasta este, pe scurt, viaţa părintelui Dumitru Bălaşa – teolog, cercetător istoric, poet, prozator, dramaturg, gazetar, publicist şi editor, distinsă personalitate a Bisericii Ortodoxe şi a culturii româneşti.



    II. PREOTUL DUMITRU BĂLAȘA ÎN CONȘTIINȚA ROMÂNILOR

    Pentru valorizarea și eternizarea numelui distinsului preot cărturar Dumitru Bălașa, supranumit „Cărturarul Credinței”, „Patriarhul de Drăgășani”, „Patriarhul DacoRomâniei”, „Patriarhul istoriografiei românești” sau „Moșul din Carpați”, de-a lungul anilor au fost inițiate o serie de evenimente și au fost publicate mai multe studii, articole și volume de evocări.
    Astfel, la 1 februarie 2003, la comemorarea celor 40 de zile de la trecerea întru cele veşnice a părintelui Dumitru Bălaşa, participanţii au întocmit şi semnat un legământ prin care s-a luat următoarea decizie: „În fiecare an, la 31 iulie, cu prilejul aniversării zilei de naştere a pr. D. Bălaşa (n. 1 aug. 1911), se va organiza la sediul Fundaţiei „Dokiana” Suteşti (casa pr. Ion Marinescu, satul Mazili, nr. 57) o reuniune ştiinţifică cu prezentarea cercetărilor în domeniu. Printre semnatari: pr. Nicolae State, Rădulescu Tomiţă, Geo Stroe, Dumitru Panu, Sporiş Mihai, Lazăr Dumitru, Marin Bulugea, Marinoiu Costea, Prală Ştefan, Ramona Huţ, Veştemeanu Nicolae etc.”.
    Așa a luat naștere, la Sutești, Memorialul „Pr. Dumitru Bălașa”, ajuns în 2017 la ediția a XIV-a. Primele două manifestări (ediţiile 2003 şi 2004) s-au desfăşurat, aşa cum prevedea legământul, la sediul Fundaţiei „Dokiana” din Suteşti, iar următoarele, în urma unei decizii de grup, s-au desfăşurat la Arhiepiscopia Râmnicului, cu două excepții, ediţia din 2010, care s-a organizat în nordul judeţului, la Câineni, și ediția din 2013, organizată la mănăstirea Cozia.
    Prin atitudinea dovedită de organizatorii acestui memorial, în special la ultimele trei ediții – 2015, 2016 și 2017 –, s-a constatat faptul că se dorește aprofundarea și dinamizarea activității de valorizare a ideilor marelui preot cărturar și, de asemenea, intensificarea manifestărilor cultural-religioase care să reliefeze rezistența sa în fața răului, a nedreptății, a dictaturilor de orice fel. De apreciat faptul că cei ce l-au cunoscut și i-au fost apropiați, dar și cei ce s-au atașat mai târziu la această mișcare, pe care o putem numi de rezistență românească, asumându-și fără teamă riscul unor sancțiuni privind încălcarea nedreptelor ordonanțe și legi ale statului român – Ordonanța nr. 31 din 2002, devenită Legea nr. 107 din 2006, completată prin Legea nr. 217 din 2015, toate antiromânești –, vor să meargă cu curaj mai departe.
    Această atitudine este o dovadă a faptului că „interesul opiniei publice a fost mereu catalizat de interdicțiile pe care, în trecut le-au impus regimurile antonescian, regal și comunist și pe care le impune, cu și mai mare determinare, regimul politic actual, cel care a emanat mult contestata Ordonanță 31/2002, devenită Legea 107/2006 și completată prin Legea 217/2015. Această serie de acte normative este menită să elimine libertatea cuvântului în România, libertate rămasă doar «pe hârtie», în paginile Constituției, libertate care se respectă doar atunci când regimul politic are interes. Cu toate acestea, în conștiința publică, spiritul Mișcării Legionare a rămas treaz, ca urmare a faptului că, practic, în marea majoritate a familiilor de etnici români a fost cel puțin un legionar” (Marius Albin Marinescu, interviu cu profesorul universitar Corvin Lupu, vezi http://www.justitiarul.ro/9368-2/).
    Aici îl putem aminti în mod special pe preotul Nicolae State-Burluși – sufletul mișcării, omul care, din 2005 încoace, sprijinit de regretatul Dumitru Panu-Misăilescu, plecat dintre noi în 2011, și de avocatul Bogdan Ioan Tudor Todoran, și-a asumat misiunea cea mai grea – organizarea slujbei de parastas, asigurarea locației desfășurării lucrărilor memorialului și obișnuita masă pentru sufletul celui dispărut, ce încheie manifestarea anuală și la care iau parte toți ce prezenți.
    În afara celor 13 ediţii ale memorialului (două la Suteşti, nouă la Râmnicu-Vâlcea, una la Râu Vadului-Câineni și alta la Căciulata-Călimănești), de amintit sunt următoarele evenimente şi apariţii editoriale şi publicistice închinate „Patriarhului DacoRomâniei”.
    În 2001 a fost publicat volumul intitulat Preotul Dumitru Bălașa „Patriarhul de Drăgășani” (ediție îngrijită de prof. Ioan St. Lazăr).
    În 2005, artistul plastic vâlcean Constantin Nicolin, a ciopolit în piatră chipul părintelui, opera, denumită „Preotul Zalmoxian Dumitru Bălașa”, fiind achiziționată ulterior de către pr. Nicolae State-Burluși și donată Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.
    Cu ocazia ediţiei a VI-a, subsemnatul (E. Petrescu) am îngrijit şi tipărit volumul Părintele Dumitru Bălaşa. O viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân (cu un cuvânt înainte semnat de col. (rtr.) Petre Stoica – preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”).14 Lucrarea aceasta, la realizarea căreia au colaborat 20 de personalităţi din cercul apropiat distinsului cercetător istoric, dar şi din afara acestuia, a fost publicată la Editura Petrescu din Râmnicu-Vâlcea în 2009, are format A5 și conține 374 pagini text + 80 pagini ilustrate.
    În anul 2010, subsemnatul (E. Petrescu) am fondat Centrul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa”, care fiinţează în cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, director executiv fiind Eugen Petrescu, iar coordonator științific fiind profesorul universitar doctor în istorie Dinică Ciobotea de la Universitatea din Craiova.
    În 2011, an centenar, 100 de ani de la naşterea părintelui, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” – Filiala Judeţeană Vâlcea15, am iniţiat şi organizat la 1 august Simpozionul omagial „Pr. Dumitru Bălaşa, 100 de ani de la naştere”, eveniment desfăşurat în colaborare cu Primăria Municipiului Drăgăşani, la care au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim – Arhiepiscopul Râmnicului, membrii unor importante instituţii, asociaţii, fundaţii şi societăţi culturale din judeţul Vâlcea şi din ţară: Fundaţia Culturală „Dokiana” (Suteşti), Societatea Culturală „Anton Pann”, Grupul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”, Fundaţia Culturală „Sfântul Antim Ivireanul”, Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul”, Editura „Buna Vestire” şi Editura Petrescu (Râmnicu-Vâlcea), reprezentanţi ai Universităţii din Craiova şi ai Academiei Dacoromâne din Bucureşti, o serie de invitaţi din Municipiul Drăgăşani şi din localităţile vecine.
    În prima parte a evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim al Râmnicului, împreună cu un sobor alcătuit din preoții Iulian Mădălin Buşagă – protopop de Drăgăşani, Ion Marinescu – parohia Suteşti, Dumitru Popa – parohia Lunca Stăneşti şi Nicolae State-Burluşi – parohia Râureni (Râmnicu-Vâlcea), în prezenţa doamnei Ileana Miroiu (farmacist de profesie, fiica celui comemorat) şi a unui grup de istorici şi scriitori, a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Dumitru Bălaşa din Cimitirul Eternitatea.
    Momentului religios i-a urmat simpozionul ce s-a desfăşurat la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Publice „Gib Mihăescu”, situată în sediul primăriei. Cu acest prilej a fost lansat volumul omagial Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011) – mărturii inedite (publicat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gherasim al Râmnicului şi prefaţat de lect. univ. dr. Florian Olteanu – Universitatea din Craiova), Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2011, 163 pagini text + 34 pagini ilustrate (ediţie îngrijită de Eugen Petrescu şi Elena Adelina Olteanu, la apariţia căreia au contribuit 15 personalităţi din domeniul culturii şi ştiinţelor). Tot acum au fost lansate revista de cultură istorică Dokiana (ediţie aniversară) şi broşura Pr. Dumitru Bălaşa – File de jurnal, Editura Buna Vestire, Râmnicu-Vâlcea, 2011.
    Cu acest prilej, am venit cu o serie de propuneri prin care cele două comunităţi, Drăgăşani şi Suteşti, să cinstească memoria şi să promoveze personalitatea distinsului preot, istoric şi cărturar prin ridicarea unei statui în municipiul Drăgăşani (Statuia „Pr. Dumitru Bălaşa”), acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Drăgăşani şi acordarea numelui său unei străzi din această localitate (Strada Pr. Dumitru Bălaşa); acordarea numelui acestuia bibliotecii din comuna Suteşti (Biblioteca Publică „Pr. Dumitru Bălaşa”). De asemenea, instalarea unor tăbliţe la bisericile Băleasa (comuna Găvăneasa, județul Olt) și Târşeşti (comuna Creţeni, județul Vâlcea), prin care comunităţile locale să fie informate că acolo a slujit o personalitate de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, preotul Dumitru Bălaşa. Din păcate, cu excepția însemnelor memoriale pe care noi, reprezentanții Filialei Județene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, le-am fixat la Găvănești (12 iulie 2015) și Crețeni (19 iulie 2015), din lipsa de interes faţă de valorile neamului, dovedită şi de această dată de către oficialităţile localităților Drăgășani și Sutești, toate aceste propuneri au rămas la stadiul de vorbe.
    Tot cu prilejul centenarului, în semn de preţuire şi recunoştinţă faţă de reprezentanţii unor organizaţii culturale, a unor personalităţi din lumea ştiinţelor, a membrilor familiei Bălaşa şi a celor din preajma acestuia, din partea Primăriei Municipiului Drăgăşani, Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” – Filiala Judeţeană Vâlcea şi Asociaţiei de Vexilologie „Tricolorul”, Râmnicu-Vâlcea, au fost conferite mai multe medalii, diplome şi stampe jubiliare: Medalia Jubiliară „Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011)”, decernată pentru promovarea personalităţii şi a operei marelui istoric şi cărturar Pr. Dumitru Bălaşa unui număr de 16 personalităţi; Diploma Jubiliară „Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011)”, decernată pentru promovarea personalităţii şi a operei marelui istoric şi cărturar Pr. Dumitru Bălaşa unui număr de 14 personalităţi; Stampa Jubiliară „Centenar – Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011)”, decernată unui număr de şapte instituţii, organizaţii şi edituri pentru organizarea Memorialului „Pr. Dumitru Bălaşa”, pentru iniţierea şi organizarea la Salina Ocnele Mari a ciclului de evocări dedicate martirilor anticomunişti sub denumirea de „Academia de sub Pământ”, pentru iniţierea şi organizarea Simpozionului „Centenar – Pr. Dumitru Bălaşa, 1911-2011”, pentru publicarea volumelor omagiale: Părintele Dumitru Bălaşa – o viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân, 2009; Centenar – Pr. Dumitru Bălaşa, 1911-2011 – mărturii inedite, 2011.
    În zilele de 12 și 19 iulie 2015, la cinci ani de la înființarea Centrului Național de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”, oficial din 2011, la inițiativa subsemnatului (Eugen Petrescu), în calitatea de președinte al Filialei Județene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și director fondator al Centrului Național de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”, în comunele Găvăneasa (județul Olt) și Crețeni (județul Vâlcea) s-au desfășurat o serie de evenimente religioase și culturale dedicate părintelui Dumitru Bălașa.
    Astfel, duminică, 12 iulie 2015, ora 11.30, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sebastian – Episcopul Slatinei și Romanaților, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, sat Băleasa, comuna Găvănești, județul Olt, preot paroh Gheorghe Stancu, locul în care părintele Dumitru Bălașa a primit darul preoției și a slujit între anii 1934-1938, în prezența a zeci de enoriași a fost oficiată o slujbă de pomenire a preotului și a fost dezvelit un însemn memorial în amintirea acestuia. La eveniment au participat reprezentanții filialei și ai centrului: Eugen Petrescu – președinte, Gheorghe Dumitrașcu-Mamu – prim-vicepreședinte, prof. drd. Gabriela Crăciun – vicepreședinte, jr. Nicolae Dobrică – membru, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea – coordonatorul științific al centrului și prof. dr. Toma Rădulescu din Craiova. Întreaga activitate a fost înregistrată de televiziunea Vâlcea 1, din Râmnicu-Vâlcea
    De asemenea, duminică, 19 iulie 2015, ora 10.00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, la Biserica „Sfinții Voievozi”, filială a Parohiei Crețeni, cătun Târșești, sat Crețeni, comuna Crețeni, județul Vâlcea, preot paroh Marin Moșteanu, locul în care părintele Dumitru Bălașa a slujit între anii 1948-1959, a fost oficiată o slujbă de pomenire a acestuia și a fost dezvelit un însemn memorial. La eveniment, în afara celor peste 30 de enoriași, au participat Ion Spârleanu, primarul localității și mai mulți consilieri locali, iar din partea organizației au participat: istoricul Eugen Petrescu – președintele filialei, învățătorul Gheorghe Dumitrașcu-Mamu – prim-vicepreședinte, prof. drd. Gabriela Crăciun – vicepreședinte, prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăești și juristul Nicolae Dobrică – membri ai filialei, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea – coordonatorul științific al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”. Evenimentul înregistrat de Televiziunea Etalon din Râmnicu-Vâlcea a fost încheiat prin cuvântul rostit de primarul localității, Ion Spârleanu.
    *
    * *
    Din cele două volume omagiale dedicate preotului Dumitru Bălașa, pe care le-am publicat în 2009 și 2011, spicuim câteva referințe ce îl definesc pe cărturarul, cercetătorul și patriotul ce a revigorat în ultima parte a vieții sale mișcarea dacologică, cercetarea prin metode noi a istoriei strămoșilor noștri traco-geto-daci și punerea în valoare a adevărului cu privire la trecutul și continuitatea acestora prin noi, urmașii lor. Sunt recunoașteri publice de care trebuie să ținem cont atunci când vorbim despre cel ce s-a dovedit un istoric și patriot desăvârșit, un preot de aleasă trăire creștinească.
    Părintele Dumitru Bălașa, o viață în slujba crucii și a neamului DacoRomân, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2009 (ediție omagială inițiată și îngrijită de Eugen Petrescu):
    Prof. univ. dr. Dinică Ciobotea („Istoricul Dumitru Bălașa”, p. 73-74): Cu o operă bogată, meticulos elaborată, în cadența și ritmul unui efort permanent în cei peste 60 de ani de final de secol XX și de mileniu, Dumitru Bălașa a pătruns cu mintea înțeleptului misterul vieții, al vieții istorice românești. A rostit în studiile sale despre numeroase momente cunoscute doar în dimensiunea dungilor cronicărești, care ulterior s-au dovedit verigi importante ale discursului istoriografic, a descoperit cu prioritate valorile cronicii murale de la mănăstirea Coșuna, a deslușit și tradus mulțime de hrisoave și pisanii, a urmărit activitatea lui Dionisie Eclesiarhul prin toate unghiurile Olteniei, a transcris și editat documente – multe dintre ele conservate prin poduri de case și biserici, cufere cu sineturi, condici mănăstirești, a crescut scrierea istoriei dinspre micromonografiile sătești spre studiile despre o vale, o instituție, un județ sau zona mare a Olteniei, în ideea identității, a tradiției și forței comunităților românești.
    A văzut câtă suferință au îndurat oamenii în organizarea vieții lor sociale, a proslăvit faptele prin prisma înălțimii lor patriotice, și-a pus întrebări pentru multe probleme istoriografice rămase în popas de luminare, trezind, la rându-i, valuri și dispute științifice.
    A fost o forță intelectuală răspândind energic, stimuli și dragoste printre cei care l-au cunoscut. Iar cei pe care îi alinta cu dulcele mângâiat „Măi copile” pot fi mândri de grandoarea încrederii prin care i-a „hirotonit” Părintele Bălașa în sfânta și marea cetate a istoriografiei românești.
    Prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăești („Un model de slujitor al Domnului și de cercetător dacist”, p. 78): Preotul și savantul dacolog Dumitru Bălașa, născut la Gușoeni – Vâlcea, este o mândrie a Vâlcii și a neamului românesc și rămâne un model pentru generația care l-a cunoscut direct și pentru toate generațiile care îi vor cunoaște faptele și opera. Crescut în mediul rural, a dobândit tăria pământului pe care a călcat desculț, a aspirat spre ceea ce este înălțător, s-a format și desăvârșit cultural și spiritual fără ajutor extern, fiind un adevărat constructor de sine, fapt care l-a oțelit și, sporindu-și rezistența și verticalitatea, a supraviețuit în pușcăriile comuniste. Nici o lovitură primită de la un mediu politic ostil nu l-a biruit, nu i-a slăbit echilibrul spiritual. L-a slujit pe Dumnezeu cu puterea credinței neșovăielnice, și-a asumat răspunderile cele mai obositoare, și-a slujit țara și semenii cu credință și devotament.
    Prof. dr. Zenovie Cârlugea („Un împătimit dacolog – Pr. Dumitru Bălașa”, p. 85): Prezent, deseori, la importante activități cultural-științifice, organizate la nivel local și național, preotul cercetător Dumitru Bălașa aducea cu sine imaginea unui cărturar de renume în spațiul Olteniei și, deopotrivă, pe aceea a unui cercetător istoric de anvergură națională, care pe baza unor minuțioase investigații filologico-istorice (a recitit întregul grup de texte din literatura de specialitate română și străină) a ajuns la o teorie „proprie”, materializată în câteva volume deja scrise. Se face, astfel, o mutare spectaculoasă în dacologie, menită a legitima preeminența unei civilizații străvechi, vatră a „vechii Europe” și, în același timp, focar de spiritualitate în spațiul carpato – mediterano – danubiano – pontic.
    „Teoria” dacologului Dumitru Bălașa sprijinindu-se pe o bibliografie amplă (peste 180 de titluri, plus diferite periodice române și străine) are meritul de „a lăsa să vorbească mai mult textele, documentele și alte citate prin puterea lor de convingere”. E vorba de o nouă citire a textelor de referință din antichitatea graco-latină și până în zilele noastre deci punerea lor în lumina adevăratei perspective științifice, la care subscriem, cu puține rezerve.
    Pr. prof. dr. Alexandru-Stănciulescu-Bârda („Părintele Dumitru Bălașa – Istoria dacilor ca o experiență personală”, p. 133): Datorită cărților Părintelui Dumitru Bălașa, dacii își regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce au făcut tot ce le-a stat în putință să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitatea de român, de creștin și de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se poate vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentare, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită istoricului Dumitru Bălașa.
    Gl. mr. (r) conf. univ. dr. Ilie Gorjan („Dumitru Bălașa – un Deceneu al zilelor noastre”, p. 160): […] Dumitru Bălașa rămâne în istoriografia românească drept unul dintre cei mai consecvenți și pricepuți creatori de idei, teorii, principii științifice, care, în interesul poporului român, trebuie luate în seamă și adăugate la tezaurul cultural al românilor de pretutindeni. Umbrele timpului se vor așterne peste cel care a fost Dumitru Bălașa, dar niciodată umbrele uitării pentru că prin vasta sa operă va rămâne veșnic viu în amintirea și conștiința celor care l-au cunoscut, prețuit și admirat.
    Prof. dr. Mite Măneanu („Pr. Dumitru Bălașa, prieten și îndrumător al istoricilor mehedințeni”, p. 174): Dumitru Bălașa este, fără îndoială, cel mai important cercetător al istoriei medievale a Olteniei și unul dintre cei mai însemnați ai României.
    Prof. Costea Marinoiu („Dumitru Bălașa – ctitor de slove românești”, p. 183): Preotul cercetător, memorialist și istoric – Dumitru Bălașa a înscris o pagină luminoasă în cartea nemuritoare a culturii românești. A fost considerat – și pe bună dreptate – ultimul valoros dacist, situându-se pe linia ascendentă a marilor oameni ai națiunii noastre: Mihai Eminescu, B.P. Hașdeu, Nicolae Densușianu. […] Prin calitățile sale deosebite preotul Dumitru Bălașa a format o adevărată „școală”, la care și-au făcut ucenicia numeroși oameni de cultură din Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj etc.
    Prof. Emil Istocescu („Preotul Dumitru Bălașa”, p. 192): L-am cunoscut pe preotul Dumitru Bălașa, într-o împrejurare privată, în primăvara anului 1959, când, în condiții de persecuție religioasă din partea regimului politic, fusesem nevoit să fac cununia tradițională, creștinească, în totală conspirativitate.
    Aceasta s-a petrecut în casa viitorilor socri, într-un cartier mărginaș al orașului Drăgășani, din imediata vecinătate a comunei Sutești, unde preotul își avea locuința. Fără să-l fi cunoscut mai dinainte, am avut onoarea ca ceremonia cununiei mele religioase cu o rudă apropiată, nepoată a soției sale, să fie oficiată chiar de domnia sa.
    La scurt timp după consumarea acestui eveniment, în plină vară a anului 1959 s-a pornit o hăituire fără precedent împotriva celor care se mai opuneau încă procesului de colectivizare, urmărire finalizată cu numeroase arestări. Printre aceștia avea să se afle și preotul Dumitru Bălașa.
    Pr. Constantin Mănescu („Moșteniri geto-dace peste vremuri”, p. 222): Puterea unui om constă în puritatea sufletului său. Fiecare creatură primește de la Dumnezeu un dar, un talant, împreună cu datoria sfântă de a-l înmulți. […]
    Un astfel de om a fost părintele Dumitru Bălașa, „Moșul din Carpați” sau „Patriarhul de Drăgășani”, care a slujit în viață, până-n ultima clipă, la două altare: cel al Sfintei Biserici Ortodoxe strămoșești, ca preot și duhovnic, și cel al cercetării științifice, ca istoric și om de cultură. Această afirmație se întemeiază pe modul cum părintele Dumitru Bălașa și-a trăit viața, pe scrierile sale și mai ales pe mărturiile celor care l-au cunoscut direct și l-au avut drept călăuzitor, sfătuitor sau model în activitatea lor.
    Centenar Pr. Dumitru Bălașa (1911-2011) – mărturii inedite, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2011 (ediție îngrijită de Eugen Petrescu și Elena Adelina Olteanu):
    ÎPS Gherasim al Râmnicului („Fericiți sunt cei cărora Dumnezeu le-a înmulțit darurile”, p. 9-10): Sunt rarisime cazurile în care un preot intră în istorie, fie prin sensibilitatea contemporanilor, fie printr-o activitatea intensă depusă pe tărâmul cunoașterii teologice și a trecutului istoric a ținutului din care s-a plămădit. Părintele Dumitru Bălașa a fost un om între oameni, un slujitor al Domnului nostru Iisus Hristos, cu suflet mare, un dac cu voință de cremene care a iubit Biserica și Țara, pământul sfânt și limba neaoșă a strămoșilor noștri, trudind, cu timp și fără timp, pe aceste locuri pline de farmec, de poezie, de istorie și de evlavie creștinească. Viața lui de preot s-a identificat cu cea a parohiei, a eparhiei și a țării din care a făcut parte. Ca atare, viața și-a împletit-o cu rugăciunea și cu munca de cercetare a trecutului neamului nostru. A știut ca nimeni altul, în perioada grea a comunismului, să păstreze patrimoniul spritual al Bisericii și al neamului, adaptându-se din mers iureșului schimbărilor potrivit timpurilor diversificate, secularizate și secularizante ale lumii post moderne.
    Lect. univ. dr. Florian Olteanu („Prefață”, p. 21): Municipiul Drăgășani, o insulă de marmură albă într-un ocean de viță de vie, verde primăvara și cu reflexii ruginii în ceas târziu de toamnă, situat la întretăierea celor două brațe ale unei cruci nevăzute care conduc pașii creștinului spre orașe ca Râmnicu-Vâlcea, Craiova, Pitești, Sibiu, Caracal are o istorie bogată în fapte, dar mai ales în oameni. […]
    În acest areal au văzut lumina zilei nume ca Gib Mihăescu, Mugur Isărescu, ierarhi și preoți ortodocși ca Justinian Marina, Bartolomeu Anania, Dumitru Bălașa.
    Prof. Minodora Melcioiu („Părintele Dumitru Bălașa – amintiri”, p. 74): Am aflat multe de la părintele Bălașa, începând cu amintirile de pe frontul de Est, unde a participat ca preot militar, și sfârșind cu închisorile comuniste, unde a petrecut șase an de viață. Aiud, Jilava, Pitești, închisori care n-au putut să-i înfrângă voința și nici credința. Cel mai mult m-a impresionat când torționarii comuniști au vrut să-l dea ca exemplu de „reeducat politic”, obligându-l să spună în fața deținuților că nu mai crede în Dumnezeu. Părintele a cântat atunci „Tatăl nostru”, riscându-și eliberarea din închisoare. Deși a fost eliberat, nu a scăpat de prigoană nici mai târziu, fiind permanent considerat un dușman al poporului. Prin 1983 i s-a confiscat biblioteca, o parte din cărți fiind arse. De asta îi părea tare rău!
    Pr. Ioan Ioanicescu („Omagiu de gând și simțire aleasă neuitatului părinte Dumitru Bălașa”, p. 86-87): Deși a stat multă vreme în Oltenia (la Craiova, n.n.) și cunoștea bine localnicii, deși știa că are un fel aparte de a fi, spunând lucrurilor pe nume, uneori cu un ton răstit, alteori vorbind de sus, la un moment dat a dat semne de „oboseală” și a hotărât să plece. Nu dintr-o dată, ci lent. Ba, a lăsat să se înțeleagă că chiar ar mai putea rămâne. Cel, sau cei îndreptățiți să-l „convingă”, n-au făcut-o…
    Și, el, om sensibil, ba chiar susceptibil uneori, a priceput, s-a întristat și a plecat. Ba, mai mult, nici nu s-a luat act de plecarea lui, decât în ștatul de funcțiune. E posibil ca unii sau alții, să se fi simțit împiedicați sau umbriți de „hărăzirile” minții sale ascuțite. E posibil să fi fost și vreo poruncă din altă parte…
    El s-a retras la Sutești – Drăgășani, dar nu pentru mult timp, pentru că Dumnezeu nu doarme: cei din zona Vâlcii l-au redescoperit și i-au pus în lumină meritele, așezându-l pe un soclu de glorie, între marii deschizători de drum în cultura țării. Vâlcenii i-au înfrumusețat anii bătrâneții… De la „Cărturarul Credinței”, cum l-au numit oltenii (craiovenii, n.n.), la apelativul de „patriarh de Drăgășani”, cum i-au zis vâlcenii, n-a fost decât o cale de suflet…
    Arhim. Veniamin Micle („Inscripții inedite în cercetarea preotului Dumitru Bălașa”, p. 88-89): Eruditul preot Dumitru Bălașa, un mare pasionat al trecutului istoric al Bisericii și al Patriei noastre, s-a afirmat în special prin setea neostoită de a pătrunde cât mai adânc în trecutul poporului român și de a descoperi lucruri noi, inedite. El n-a fost un simplu călător pe căile străbătute de alți cercetători, ci i-a plăcut să deschidă pârtii noi, și cât mai dificile.
    Am avut bucuria să-l cunosc pe părintele Dumitru Bălașa în perioada când activam ca profesor la Semiarul Teologic din Craiova (1973-1977). Prea Cucernicia Sa era secretar de redacție la „Mitropolia Olteniei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Craiovei și a Episcopiei Râmnicului și Argeșului. Fiind și eu cooptat în Comitetul de redacție, sub președinția mitropolitului Teoctist al Olteniei, am avut numeroase și benefice întâlniri. De la început, între noi s-a închegat o trainică legătură sufletească, prin faptul că aveam afinități comune, fiind pasionați de valorile trecutului istoric al poporului român. Îmi amintesc de bucuria ce-i strălcea în privire, ori de câte ori aborda teme preferate: dorea să descopere ineditul, și a avut șanse rare, demne de admirat. Ulterior m-a vizitat la Mănăstirea Bistrița și a fost entuziasmat de intențiile pe care le nutream de a crea aici, în ctitoria Craioveștilor – despre care scrisese mai multe articole – un centru de cultură medievală, cu implicații europene. Da’ n-a fost să fie așa!
    Prof. dr. Ion Soare („Pentru o dreaptă evaluare și preluare a moștenirii spirituale a Preotului Dumitru Bălașa”, p. 137-138): Ipotezele avansate de acest polivalent, vulcanic și romantic cercetător sunt atât de surprinzătoare, originalitatea și noutatea lor sunt atât de frapante, încât, pe bună dreptate, autorul lor „a făcut (și face în continuare!) școală” în domeniile respective, adică în științele numite tracologie și dacologie, dar nu numai, căci și alte științe și-l pot revendica în egală măsură: istoria (României și a Europei), mitologia, literatura veche, teologia etc.
    *
    * *
    Măsurile de valorizare și de eternizare a unuia dintre cei mai de seamă preoți cărturari ai Bisericii Ortodoxe Române, pătimitor în lagărele de exterminare fizică și psihică ale regimului comunist din România continuă. În prezent avem în lucru volumul: Dumitru Bălaşa, nemuritorul dac din Dealul Mare (1911-2002), primul număr al revistei „Valachia Cisalutana” (publicație a Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”) și o culegere de studii și articole publicate de părintele Dumitru Bălașa, de-a lungul anilor, în revistele vremii.

    Note bibliografice:
    1 Pr. Ion Marinescu, „Sub streaşina eternă a amintirii”, în Părintele Dumitru Bălaşa – o viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân, volum iniţiat şi îngrijit de Eugen Petrescu, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2009, p. 48;
    2 Ibidem, p. 49;
    3 Preotul Dumitru Bălaşa „Patriarhul de Drăgăşani” la 90 de ani, ediţie îngrijită de prof. dr. Ioan St. Lazăr, pr. Nicolae State-Burluşi, ing. Dumitru Panu-Misăilescu, Râmnicu-Vâlcea, Editura Buna Vestire, 2001, p. 15;
    4 „Îndrumătorul Eparhial al Episcopiei Râmnicului – Noul Severin”, anul IV, nr. 8, august 1948, la pagina 27 găsim următoarele: „Se publică vacantă parohia extrabugetară Crețeni II, jud. Vâlcea, parohie nou înființată, prin dezlipirea de la parohia Crețeni I. Noua parohie are biserică în bună stare și numărul legal de familii. Tem. Nr. 3268/1948”.
    5 Scrierile despre Dumitru Bălașa prezintă neclar perioada aceasta. Unele dau parohia Zăvideni, altele Parohia Zăvoieni. Chiar și apropiații părintelui dau din umeri când vine vorba de parohia la care a slujit între anii 1964-1967.
    6 Alexandru Oiţă a fost tipograf şi editor vâlcean, născut în comuna Amărăşti, județul Vâlcea. În anul 1938 era directorul Cooperativei Tipografice „Matei Basarab” din Râmnicu-Vâlcea, ale cărei ateliere erau situate pe locul în care se află astăzi Palatul Poştei. În perioada 1929-1932, a editat o foaie bilunară de propagandă culturală socialistă, care se numea „Curierul Muncii”. În anul 1930, împreună cu un grup de scriitori locali, editează suplimentul „Curierul muncii literare”. (Eugen Petrescu, Vâlcea – Ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor, vol. II, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2007, p. 292-293);
    7 Iuliu Maniu (n. 8 ian. 1873, Bădăcin – d. 5 feb. 1953, Sighetul Marmației) – om politic român, deputat de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (nov. 1928-iunie 1930); iunie 1930-oct. 1930; oct. 1932-ian. 1933), președinte al Partidului Național Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în penitenciarul de la Sighet. Din 1919 a fost membru de onoare al Academiei Române.
    8 Miron Cristea (pe numele de mirean Elie Cristea, n. 20 iulie 1868, Toplița-d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) – teolog, filolog, publicist și politician român; senator (20 iulie 1927-8 iunie 1930) și prim-ministru al României (1 feb. 1938-6 martie 1939), mitropolit primat al României (1918-1925) și primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939); începând cu 7 iunie 1919, membru de onoare al Academiei Române.
    9 Armand Călinescu (n. 4 iunie 1893, Pitești-d. 21 sept. 1939, București) – om politic român, ministru al Apărării Naționale (1 feb. 1939-7 martie 1939) și prim-ministru al României (7 martie 1939 -21 sept. 1939).
    10 Pr. dr. Laurențiu Rădoi, Vâlcea. Vatră de cultură și spiritualitate românească, Sibiu, Editura Alma Mater, 2012, p. 501.
    11. Andrei Vîșinski (n. 28 nov. 1883 la Odessa, Ucraina, în Imperiul Rus-d. 22 nov. 1954, la New York, Statele Unite ale Americii) – jurist și diplomat sovietic, de origine poloneză, membru al Partidului Comunist al Întregii Rusii (bolșevic) din 1920 și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) din 1939; a fost procuror general al URSS în procesele publice de la Moscova, din vremea lui Stalin și la procesele de la Nürenberg; a îndeplinit și funcția de ministru al afacerilor externe al URSS, în perioada 1949-1953, succedându-i lui Viaceslav Molotov.
    12 Zenovie Cârlugea, în volumul Pr. D. Bălaşa…, op. cit., p. 22;
    13 Zenovie Cârlugea, în Pr. Dumitru Bălaşa, Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura Cuget Românesc, ed. a III-a, ediție îngrijită de pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda, 2009, p. 10; Zenovie Cârlugea, în Pr. D. Bălaşa „Patriarhul de Drăgăşani”…, op. cit., p. 155-156; Pr. Ion Marinescu, op. cit., în Părintele D. Bălaşa – o viaţă…, op. cit., p. 63.
    14 Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, denumită astfel începând cu 13 martie 2012.
    15 Filiala Județeană „Matei Basarab” Vâlcea, denumită astfel începând cu 8 octombrie 2012.

    Alte surse:
    creştin ortodox.ro – Dicţionarul Teologilor Români – Dumitru Bălaşa, 13 feb. 2009;
    http://www.procesulcomunismului.com/...eoti_ortodocsi
    http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/...roiu-mladitele

  3. #23
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.861
    DIMENSIUNEA PERSONALITĂȚII PREOTULUI VÂLCEAN
    DUMITRU BĂLAȘA

    – rezumat –

    - născut la 1 august 1911, comuna Gușoeni, județul Vâlcea – trecut la cele veșnice la 22 dec. 2002, municipiul Drăgășani, județul Vâlcea; elev al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, Râmnicu-Vâlcea (1923-1931), student al Facultății de Teologie din București (1932-1936); teolog, cercetător istoric tracolog, dacist și slavist; poet, prozator și dramaturg; gazetar, publicist și editor; hirotonit preot în 1934, pe seama Parohiei Băleasa, județul Olt, preot paroh la Parohia Băleasa (1934-1938), preot slujitor la bisericile: Ungureni, Craiovița și Hagi Enuș din Craiova (1939-1941; 1944-1948), la biserica Târșești, sat Crețeni, comuna Crețeni, județul Vâlcea (1948-1959), în parohia Zăvideni (Zăvoieni sau Zătreni, situație neclară), județul Vâlcea (1964-1967) și la Catedrala Mitropolitană din Craiova (1968-1974); iconom stavrofor (distincție ecleziastică primită în 1968); îngrijitor al „Monografiei Judeţului Dolj”, lucrare tipărită în 9 volume (1939-1945), autor și coautor a peste 20 de volume publicate sau rămase în manuscris, autor a sute de studii științifice și articole de istorie religioasă și laică; co-fondator, alături de Constantin Stan Nicolăescu-Plopșor, și secretar de redacţie al revistei „Oltenia” – publicaţie a Institutului de Istorie Naţională, filiala Craiova (1940-1946), redactor al revistei „Mitropolia Olteniei” (1967-1974), co-fondator și director al Fundației Culturale „Dokiana”, Sutești, al editurii și revistei „Dokiana”; participant pe frontul de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945), decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade şi panglică de „Virtutea Militară” în grad de ofiţer; opozant al regimurilor totalitare din România: carlist, antonescian și comunist, pătimitor în lagărele de exterminare fizică și psihică ale regimului comunist: Pitești, Jilava, Aiud, Salcia și Ostrov (1959-1964); Cetățean de Onoare al comunei Sutești, județul Vâlcea -



    I. PLURIVALENȚELE PREOTULUI DUMITRU BĂLAȘA

    Rădăcini, formare, suferințe și împliniri

    Teologul, preotul, istoricul şi cărturarul Dumitru Bălaşa, fiu de ţărani, români ortodocşi, se naște la 1 august 1911, în satul Dealu Mare, comuna Guşoeni, județul Vâlcea, la circa 15 km nord-vest de oraşul Drăgăşani – veche vatră de viticultori care coboară în adâncurile istoriei noastre până în vremea strămoşilor traco-geto-daci – și trece la cele veşnice la 22 decembrie 2002, în casa de pe strada Bagdazar, nr. 14, din municipiul Drăgăşani.
    Părinţii săi, Matei (zis Mărin) – fiul lui Ion Bălaşa Borănescu din Spârleni-Guşoeni şi Ioana Bălaşa – fiica Mariei şi a lui Ion Zamfir-Tunăroiu (supranume datorat faptului că acesta a fost tunar în Războiul de Independenţă de la 1877-1878), din satul Mamu, comuna Mădulari (fostă Mădulari de Beica) au avut şapte copii (trei băieţi şi patru fete). Dumitru este al doilea copil al familiei, primul fiind Ion (Ionică) – preot la Dobriceni-Balş (Romanaţi), tatăl celebrului pictor Sabin Bălaşa şi autor al volumului de schiţe Valea Urşilor, prefaţat de scriitorul, academicianul şi omul politic Mihail Sadoveanu (1880-1961).
    După încheierea studiilor primare, parcurse la şcoala din satul Spârleni, comuna Guşoeni, în anul 1923, cu un an mai devreme decât prevedea regulamentul acelor vremuri, dă examen la Seminarul Teologic „Sântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, unde intră ca bursier – statut pe care şi-l păstrează pe durata celor opt ani de studiu, 1923-1931. Plăcându-i să citească, își petrece mult timp în biblioteca seminarului, motiv pentru care, în clasa a VII-a, este numit bibliotecarul instituţiei. Aşa se explică faptul că se remarcă „de timpuriu atât prin învăţătură şi comportare exemplară, cât şi prin aptitudini literare. Dovadă sunt nu numai premiile şcolare anuale ci şi premiul pentru literatură obţinut în anul 1926”1 la vârsta de 15 ani. Elev fiind, începe să scrie versuri și articole, iar „…în 1926, realizează primul său reportaj referitor la o excursie făcută cu colegii la Mănăstirea Stănişoara”2.
    Debutează cu poezie în ziarul socialist „Curierul Muncii”, fără să ştie care era de fapt menirea acestei publicaţii. Crezându-se că poezia sa este o formă de manifestare împotriva Dinastiei Regale, intră în atenția Siguranței Statului, acesta fiind momentul în care ia contact pentru prima dată cu instituțiile de forță ale României capitaliste și apoi comuniste, ce vor face din viața sa o suferință continuă.
    Pe timpul studiilor la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, multe din scrierile sale sunt publicate în periodicele locale ale vremii: „Naţionalul Vâlcii”, „Îndrumarea Vâlcii”, „Vasile Alecsandri”, „Seminarium”, „Înfiripări”, „Rămurele”, „Roza literară” etc. 3.
    Dornic să aibă o publicaţie proprie, în anul 1930, ultimul an de studii la seminar (1930-1931), fondează revista „Foi literare” – al cărei secretar de redacţie este, publicaţie în care, printre altele, încă din primul număr critică lipsurile unei alte reviste, patronată de profesorul său de limba română. Publicând fără „avizul cenzurii cancelariei” şi încălcând în acest fel regulamentul şcolar, este pus pentru a doua oară într-o situaţie dificilă, de data aceasta fiind exmatriculat din şcoală. Spre norocul său, este salvat în ultimul moment de către profesorul Constantin Grigore – fostul director al seminarului, care, intervenind la minister, obține aprobarea revenirii elevului Dumitru Bălașa în şcoală şi participarea acestuia la examenul final.
    În anul 1932 se căsătorește cu Ana (Nicuţa) – fiica mijlocie a Nastasiei Nicolăescu din satul Verdea, comuna Suteşti şi a lui Dumitru Grecu, ţăran cu origini aromâne, fiul învăţătorului Preda Grecu, din Suteşti, Vâlcea, şi au împreună două fete. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o absolvă în anul 1936 cu „magna cum laude”.
    La doi ani după căsătorie, în anul 1934, primește darul preoţiei fiind hirotonit pe seama parohiei Băleasa, județul Romanaţi (astăzi judeţul Olt), unde slujește între anii 1934-1938.
    În 1939 se stabileşte la Craiova, ca preot de mir la biserica Ungureni, apoi, în urma desfiinţării postului, acesta slujeşte la bisericile Craioviţa şi Hagi Enuş din aceeași localitate. Între anii 1939-1945, excluzând perioada frontului, ca cercetător, publicist și editor se îngrijește de editarea Monografiei Judeţului Dolj (lucrare tipărită în 9 volume, a câte 200 de pagini fiecare: Documente istorice – 3 volume; Documente etnografice – 3 volume; Folclor – 3 volume). De asemenea, între anii 1940-1946 este secretar de redacţie al revistei „Oltenia” – publicaţie a Institutului de Istorie Naţională, filiala Craiova (astăzi Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române).
    Ulterior, între anii 1948-1959, îl găsim preot la biserica Târşeşti-Creţeni (parohia Crețeni II)4, iar după eliberarea din lagărele comuniste, în urma Decretului nr. 411 din 1964, îl găsim preot la parohia Zătreni (1 sept. 1964-1967)5. Începând cu 1 ianuarie 1968 până la 1 aprilie 1974 (data pensionării) ocupă mai multe funcţii în cadrul Centrului Mitropolitan de la Craiova: preot la Catedrala Mitropolitană, secretar al revistei „Mitropolia Olteniei”, îndrumător al bibliotecii şi al colecţiei muzeistice eparhiale.


    Opozant al regimurilor totalitare:
    carlist, antonescian și comunist

    Din cauza convingerilor antitotalitare este mutat cu domiciliul forţat în mai multe localităţi din Oltenia, arestat politic de șase ori şi condamnat de două ori, în regimuri diferite. Opoziția sa față de regimul comunist îi aduce o condamnare la ani grei de temniță și de muncă silnică, iar în timpul detenției din perioada 1959-1964 îi sunt confiscate casa și mai multe bunuri cu valoare istorică.
    Prima arestare, care este de scurtă durată, are loc, așa cum spuneam, pe când este elev la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, pentru poezia publicată în revista „Curierul Muncii” – publicaţie socialistă, al cărei director era Alexandru Oiţă6.
    A doua arestare are loc în gara din Balş, în anul 1938, când se întorce de la Bucureşti la Suteşti. I se oferise o bursă de studii la Atena şi mergea acasă pentru a-şi anunţa şi pregăti sufleteşte tânăra soţie pentru perioada în care urma să fie departe de ea. Asupra sa este descoperit un pachet cu 1.000 de copii ale unei scrisori adresate de Iuliu Maniu – președintele Partidului Național Țărănesc7 – patriarhului Miron Cristea8. Învinuit de activitate legionară, este săltat de trei jandarmi şi dus pe jos, din post în post, până la Caracal şi de aici la Craiova la închisoarea militară unde se aflau închişi peste 600 de legionari. Este condamnat la trei luni şi o zi de închisoare. După eliberare este nevoit să lucreze ca zilier pentru a-și întreține familia.
    Urmează a treia arestare, la ordinul lui Armand Călinescu9. Este închis la Vaslui și transferat ulterior în lagărul de la Sadaclia, din Basarabia, „într-un lot de 41 de preoți, dintre care 39 erau ortodocși și doi uniți” 10.
    La sfârșitul anului 1940 este arestat pentru a patra oară, ulterior este reabilitat și trimis pe frontul de Est.
    În baza legilor adoptate după 23 august 1944, împotriva extremiştilor de dreapta, este arestat la Craiova, împreună cu mai mulți legionari, din ordinul lui Andrei Vîșinski11, fiind eliberat la scurtă vreme la intervenția bunului său prieten, academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor.
    La 16 septembrie 1959, în timp ce se întorce de la moara din Capu Dealului (Drăgăşani), este arestat pentru a șasea oară și condamnat de regimul comunist la cinci ani de temniţă, pe*deap*să executată între anii 1959-1964, în lagărele de exterminare fizică și psihică, fiind acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” și că „ar fi intenţionat să-l împuşte pe Gheorghiu-Dej”12, (lider comunist al României din anul 1948 până la 9 martie 1965, când a încetat din viaţă).
    După ce trece prin puşcăriile de reeducare de la Piteşti, Jilava și Aiud, este transferat la coloniile de muncă forțată de la Ostrov și Salcia din Balta Brăilei, unde este pus în libertate la 31 iulie 1964. În timpul detenției îi sunt confiscate casa de la Sutești (în care a ființat ulterior sediul Cooperativei Agricole de Producție Sutești), cărţile din biblioteca proprie, obiectele preistorice şi din perioada traco-geto-dacică şi daco-romană descoperite în zona Drăgăşani. Ultima percheziție, care a durat patru ore, are loc în 1983, atunci când organele de securitate ale regimului comunist îi confiscă toate cărțile vechi, volume cu valoare istorică inestimabilă.
    Mobilizat pe frontul de Răsărit, se distinge prin eroismul său şi este decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade şi panglică de „Virtutea Militară” în grad de ofiţer. După Revoluţia Română din Decembrie 1989, veteranul de război, preot Dumitru Bălaşa, este avansat la gradul de locotenent-colonel în retragere.


    Activitatea științifică, publicistică și editorială

    Așa cum s-a văzut, creează și publică de timpuriu, dar opera de căpătâi a părintelui Dumitru Bălaşa este cea rezultată în urma cercetărilor istorice. Așa se face că de-a lungul vremii, începând cu anul 1941, publică numeroase studii în periodicele vremii, româneşti şi străine, dar şi o serie de volume sub semnătură proprie şi în colaborare. Cu toate acestea, din păcate, multe din lucrările sale, articole, studii și volume, rămân la stadiul de manuscris, nefiind valorificate de către cei interesați: cercetători istorici, studenți, masteranzi și doctoranzi în domeniu.
    Opera publicistică. Are o strânsă colaborare cu C. S. Nicolăescu-Plopşor şi publică sute de studii şi documente cu privire la istoria Bisericii Ortodoxe Române şi a culturii româneşti din Oltenia, lucrări ce anterior fuseseră prezentate la diferite simpozioane şi congrese regionale şi naţionale.
    Pe linie de istorie, tradiții și teologie, colaborează cu revistele: „Mitropolia Olteniei” (Craiova), „Buridava” (Râmnicu-Vâlcea), „Studii vâlcene” (Râmnicu-Vâlcea), „Mehedinţi – istorie şi cultură” (Drobeta-Turnu Severin), „Studii – revistă de istorie” (Bucureşti), „Argeş” (Piteşti), „Ramuri” (Craiova), „Suflet oltenesc” (Craiova) etc.

    a) Studii și articole publicate – prezentare selectivă

    - Alte manuscrise ale cronicarului Dionisie Eclesiarhul, în „Oltenia”, nr. 11, 1941, p. 81-118;
    - Mănăstirea Surpatele (Vâlcea), în „Îndrumătorul Eparhial”, anul V, nr. 5 -6, mai-iunie 1949;
    - Şase manuscrise psaltice ale lui Anton Pann, în „Mitropolia Olteniei”, anul VII, 1955, nr. 1- 2, p. 78-89;
    - Mănăstirea Mamul, în „Mitropolia Olteniei”, anul VIII, nr. 1-3, ianuarie-martie, Craiova, 1956;
    - Pomelnicul Mănăstirii Dintr-un Lemn, scris de Dionisie – eclesiarhul Mitropoliei București, în „Mitropolia Olteniei”, anul VIII, nr. 1-3, ianuarie-martie, Craiova, 1956;
    - Contribuţii la istoria schitului Topolniţa, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957, nr. 2-12, p. 825-830;
    - Documente privind istoria Craiovei, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957, nr. 2-12, p. 845-858;
    - Schitul Măinești (raionul Balș, regiunea Craiova), în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, nr. 3-4, martie-aprilie, Craiova, 1957;
    - Contribuţii la istoria bisericii „Patru Boj” (Sf. Mina) din Craiova, în „Mitropolia Olteniei”, anul X, 1958, nr. 910, p. 661-668;
    - Biserica Hagi Enuş din Craiova, în „Mitropolia Olteniei”, anul XI, 1959, nr. 3-4, p. 166-181;
    - Ctitoria lui Matei Moranglavu din satul Şerbaneşti, în „Mitropolia Olteniei”, anul XI, 1959, nr. 7-8, p. 436-445;
    - Dobromir – marele ban al Craiovei, 1568-1583, în Mitropolia Olteniei, anul XII, 1960, nr. 1-2, p. 24-41;
    - Schituri oltene, în „Mitropolia Olteniei”, anul XVII, 1965, nr. 3-4, p. 280-285;
    - Gheorghe Zograful care în călugărie s-a numit Gherontie, în „Mitropolia Olteniei”, anul XIX, 1967, nr. 1-2, p. 72-79;
    - Complexul Călimăneşti: Mănăstirea Călimăneşti-Ostrov, Mănăstirea Cozia cu bolniţa, Schitul Piatra şi Biserica de mir din Călimăneşti, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXII, 1968, nr. 5-6, p. 451-468;
    - Biserica Bunavestire din Râmnicu Vâlcea şi pomelnicul ctitoresc, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXIII, 1971, nr. 1-2, p. 52-60;
    - Mănăstirea Căluiul sau Cepturoaia, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 7-8, p. 513-534;
    - Sf. Ignatie Teoforul şi Nicodim de la Tismana (Date noi şi două inscripţii inedite), în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 9-10, p. 634-651;
    - Mănăstirea Sadova, jud. Dolj, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 11-12, p. 849-871;
    - Luptele pandurilor şi eteriştilor de pe Valea Oltului, în „Buridava”, Râmnicu-Vâlcea, 1972, p. 295-320 (în colaborare);
    - Mircea cel Bătrân şi ctitoriile din Călimăneşti, în „Studii vâlcene”, Râmnicu-Vâlcea, 1972;
    - Cruci de piatra din Ţara Românească cartografiate în anul 1832, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 1-2, p. 92-104 şi nr. 5-6, p. 408-452;
    - Inscripţii şi însemnări din bisericile Olteniei, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 3-4, p. 147-263; anul XXV, 1973, nr. 9-10, p. 811-817; anul XXVI, 1974, nr. 1-2, p. 103-113; anul XXVII, 1975, nr. 9-10, p. 693-702 şi anul XXVIII, 1976, nr. 3-4, p. 260-266;
    - Pagini din trecutul Mănăstirii Coşuna-Bucovăţul Vechi, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 9-10, p. 726-772;
    - Bunurile Mănăstirii Coşuna (Bucovăţ), în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 11-12, p. 899-912;
    - Cuvântul românesc „Crăciun” în antroponimie, toponimie şi etimologie, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 1-2, p. 97-140;
    - Documente privitoare la mănăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 3-4, p. 269-307;
    - Cermegeşti şi Sueşti, doua sate vâlcene, înMitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 5-6, p. 419-437;
    - Biserica Sf. Gheorghe din Râmnicu Vâlcea, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 5-6, p. 438-457 (în colaborare);
    - Constantin Brâncoveanul Voievod şi Ioan arhimandritul. Un manuscris inedit al lui Ioan, egumenul mănăstirii Hurezi (1692-1726), înMitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 11-12, pp. 993-1002;
    - Biserica domnească „Sf. Dumitru”, şi vechimea oraşului Craiova, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXVII, 1975, nr. 7-8, p. 492-505;
    - Date privind localităţi din Oltenia şi bisericile lor între anii 1823-1840, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXVIII, 1976, nr. 5-6, p. 419-431;
    - Pagini din trecutul Mănăstirii Tismana, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXVIII, 1976, nr. 11-12, p. 975-1001;
    - Clerici ostenitori pentru independenţa naţională înainte de anul 1877, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIX, 1977, nr. 4-6, p. 311-341;
    - Însemnări dintr-o călătorie de la Mănăstirea Ciolanu la Constantinopol, Muntele Athos, Ierusalim, Alexandria, 1860-1861, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul XCVI, 1978, nr. 7-8, p. 854-880;
    - Revoluţia din 1821 reflectată în însemnările micilor cronicari aflate pe filele unor vechi cărţi romaneşti, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXIII, 1981, nr. 7-9, p. 402-409;
    - Contribuţia cronicarului Dionisie Eclesiarhul la îmbogăţirea Molitvelnicului românesc, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVI, 1968, nr. 1-2, p. 209-221 şi anul XCIX, 1981, nr. 5-6, p. 669-674;
    - Cronicarul Dionisie Eclesiarhul, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXIV, 1982, nr. 1-3, p. 89-112 şi 1982, nr. 7-9, p. 559-583;
    - Oameni şi fapte din istoria localităţii Olăneşti, în „Buridava”, 4, Râmnicu-Vâlcea, 1982;
    - Precizări în legătură cu inscripţiile de la Aluni şi Baia de Fier (1504-1505), în „SMIM”, vol. X, 1983;
    - Localităţi din Oltenia şi bisericile lor, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXV, 1983, nr. 9-10, p. 636-642, anul XXXVI, 1984, nr. 1-2, p. 101-107; nr. 3-4, p. 223-229; nr. 5-6, p. 383-398; anul XXXVIII, 1986, nr. 3, p. 105-112.


    b) Opera editorială (volume publicate sub diferite edituri)

    - Date noi despre familia lui Alexandru al III-lea Voievod, 1569-1576, Craiova, 1941;
    - Schitul Iezerul (Vâlcea), Râmnicu-Vâlcea, 1948;
    - Luptele de la Lânărie, București, Editura Academiei Române, 1966;
    - Istoricul Mănăstirii Sadova, Craiova, 1969;
    - Sfânta mănăstire Tismana, Craiova, 1978;
    - Mănăstirea Tismana, vatră străbună, Craiova, 1983;
    - Dionisie Eclesiarhul. Hronograf. (1764-1815), București, Editura Academiei Române, 1987 (în colab. cu Nicolae Stoicescu);
    - De la Zalmoxis la Iisus Hristos, ed. I, 1993, ed. a II-a, 1998, ed. a III-a, 2000, Craiova, Editura Cuget Românesc;
    - Suteşti – repere istorice, Craiova, 1995 (în colab. cu pr. Ion Marinescu);
    - Crinii ţărânii. Un manuscris originl din anul 1763, o perlă autentică a limbii române, Editura Dokiana, Suteşti, 1998 (în colab. cu Dumitru Panu-Misăilescu);
    - Basmul romanizării. Dacii întemeietorii Romei, Craiova, Editată de Fundaţia Dor, 1998;
    - Codicele de la Suteşti – Vâlcea, Editura Dokiana, Suteşti, 1999 (prezentare şi transcriere în colaborare cu Dumitru Panu-Misăilescu);
    - Roma veche, cronică ortodoxă daco-romană, Editura Buna Vestire, Râmnicu-Vâlcea şi Editura Dokiana, Suteşti, 1999;
    - Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei Daco-Românilor, Editată de Liga Românilor de Misiune Creştină Cluj Napoca, 1999;
    - Dacii de-a lungul mileniilor, Editura Orfeu, Bucureşti, 2000;
    - Suteşti – repere istorice, ediţia a II-a, Sutești, Editura Dokiana, 2001;
    - Monografia oraşului Drăgăşani, lucrare rămasă în manuscris, dar publicată în 2004, la doi ani de la moartea autorului, la Editura Ex Ponto din Constanța, de către un colectiv de istorici şi filologi coordonat de profesorul Emil Istocescu.
    - Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, ed. I, a II-a şi a III-a, Editura Semne, 2001 şi Editura Cuget Românesc, Bârda, 2009;
    Titlurile volumelor de mai sus au fost ordonate cronologic prin studierea unor lucrări de referinţă realizate de câţiva dintre discipolii marelui dispărut13.


    Apartenența la viața culturală și științifică

    Pentru intensa activitate şi pentru meritele deosebite pe linie spirituală, ştiinţifică şi culturală, preotul Dumitru Bălașa este cooptat ca membru în mai multe asociaţii şi societăţi culturale, profesionale și patriotice locale, regionale și naționale: Societatea Scriitorilor Olteni, Asociaţia Slaviştilor din România, Societatea de Studii Istorice din România, Societatea Prietenii Muzeului Nicolae Bălcescu (Vâlcea), Societatea Culturală „Luceafărul din Floreşti” (Gorj), Fundaţia „Academia Dacoromână” (Bucureşti); membru de onoare al Asociației Naționale „Cultul Eroilor” – Filiala Județeană Vâlcea (1996-2002) și membru fondator al Fundaţiei Culturale „Sfântul Antim Ivireanul”, Râmnicu-Vâlcea (2001).
    După Revoluţia din Decembrie 1989, împreună cu pr. Ion Marinescu (discipolul şi apropiatul său) pune bazele Fundaţiei Culturale „Dokiana” – Suteşti, al cărei preşedinte este până la sfârşitul vieţii. Tot acum, se pun bazele Revistei „Dokiana” şi al Editurii „Dokiana”, cu sediul la Suteşti.
    Aceasta este, pe scurt, viaţa părintelui Dumitru Bălaşa – teolog, cercetător istoric, poet, prozator, dramaturg, gazetar, publicist şi editor, distinsă personalitate a Bisericii Ortodoxe şi a culturii româneşti.



    II. PREOTUL DUMITRU BĂLAȘA ÎN CONȘTIINȚA ROMÂNILOR

    Pentru valorizarea și eternizarea numelui distinsului preot cărturar Dumitru Bălașa, supranumit „Cărturarul Credinței”, „Patriarhul de Drăgășani”, „Patriarhul DacoRomâniei”, „Patriarhul istoriografiei românești” sau „Moșul din Carpați”, de-a lungul anilor au fost inițiate o serie de evenimente și au fost publicate mai multe studii, articole și volume de evocări.
    Astfel, la 1 februarie 2003, la comemorarea celor 40 de zile de la trecerea întru cele veşnice a părintelui Dumitru Bălaşa, participanţii au întocmit şi semnat un legământ prin care s-a luat următoarea decizie: „În fiecare an, la 31 iulie, cu prilejul aniversării zilei de naştere a pr. D. Bălaşa (n. 1 aug. 1911), se va organiza la sediul Fundaţiei „Dokiana” Suteşti (casa pr. Ion Marinescu, satul Mazili, nr. 57) o reuniune ştiinţifică cu prezentarea cercetărilor în domeniu. Printre semnatari: pr. Nicolae State, Rădulescu Tomiţă, Geo Stroe, Dumitru Panu, Sporiş Mihai, Lazăr Dumitru, Marin Bulugea, Marinoiu Costea, Prală Ştefan, Ramona Huţ, Veştemeanu Nicolae etc.”.
    Așa a luat naștere, la Sutești, Memorialul „Pr. Dumitru Bălașa”, ajuns în 2017 la ediția a XIV-a. Primele două manifestări (ediţiile 2003 şi 2004) s-au desfăşurat, aşa cum prevedea legământul, la sediul Fundaţiei „Dokiana” din Suteşti, iar următoarele, în urma unei decizii de grup, s-au desfăşurat la Arhiepiscopia Râmnicului, cu două excepții, ediţia din 2010, care s-a organizat în nordul judeţului, la Câineni, și ediția din 2013, organizată la mănăstirea Cozia.
    Prin atitudinea dovedită de organizatorii acestui memorial, în special la ultimele trei ediții – 2015, 2016 și 2017 –, s-a constatat faptul că se dorește aprofundarea și dinamizarea activității de valorizare a ideilor marelui preot cărturar și, de asemenea, intensificarea manifestărilor cultural-religioase care să reliefeze rezistența sa în fața răului, a nedreptății, a dictaturilor de orice fel. De apreciat faptul că cei ce l-au cunoscut și i-au fost apropiați, dar și cei ce s-au atașat mai târziu la această mișcare, pe care o putem numi de rezistență românească, asumându-și fără teamă riscul unor sancțiuni privind încălcarea nedreptelor ordonanțe și legi ale statului român – Ordonanța nr. 31 din 2002, devenită Legea nr. 107 din 2006, completată prin Legea nr. 217 din 2015, toate antiromânești –, vor să meargă cu curaj mai departe.
    Această atitudine este o dovadă a faptului că „interesul opiniei publice a fost mereu catalizat de interdicțiile pe care, în trecut le-au impus regimurile antonescian, regal și comunist și pe care le impune, cu și mai mare determinare, regimul politic actual, cel care a emanat mult contestata Ordonanță 31/2002, devenită Legea 107/2006 și completată prin Legea 217/2015. Această serie de acte normative este menită să elimine libertatea cuvântului în România, libertate rămasă doar «pe hârtie», în paginile Constituției, libertate care se respectă doar atunci când regimul politic are interes. Cu toate acestea, în conștiința publică, spiritul Mișcării Legionare a rămas treaz, ca urmare a faptului că, practic, în marea majoritate a familiilor de etnici români a fost cel puțin un legionar” (Marius Albin Marinescu, interviu cu profesorul universitar Corvin Lupu, vezi http://www.justitiarul.ro/9368-2/).
    Aici îl putem aminti în mod special pe preotul Nicolae State-Burluși – sufletul mișcării, omul care, din 2005 încoace, sprijinit de regretatul Dumitru Panu-Misăilescu, plecat dintre noi în 2011, și de avocatul Bogdan Ioan Tudor Todoran, și-a asumat misiunea cea mai grea – organizarea slujbei de parastas, asigurarea locației desfășurării lucrărilor memorialului și obișnuita masă pentru sufletul celui dispărut, ce încheie manifestarea anuală și la care iau parte toți ce prezenți.
    În afara celor 13 ediţii ale memorialului (două la Suteşti, nouă la Râmnicu-Vâlcea, una la Râu Vadului-Câineni și alta la Căciulata-Călimănești), de amintit sunt următoarele evenimente şi apariţii editoriale şi publicistice închinate „Patriarhului DacoRomâniei”.
    În 2001 a fost publicat volumul intitulat Preotul Dumitru Bălașa „Patriarhul de Drăgășani” (ediție îngrijită de prof. Ioan St. Lazăr).
    În 2005, artistul plastic vâlcean Constantin Nicolin, a ciopolit în piatră chipul părintelui, opera, denumită „Preotul Zalmoxian Dumitru Bălașa”, fiind achiziționată ulterior de către pr. Nicolae State-Burluși și donată Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.
    Cu ocazia ediţiei a VI-a, subsemnatul (E. Petrescu) am îngrijit şi tipărit volumul Părintele Dumitru Bălaşa. O viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân (cu un cuvânt înainte semnat de col. (rtr.) Petre Stoica – preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”).14 Lucrarea aceasta, la realizarea căreia au colaborat 20 de personalităţi din cercul apropiat distinsului cercetător istoric, dar şi din afara acestuia, a fost publicată la Editura Petrescu din Râmnicu-Vâlcea în 2009, are format A5 și conține 374 pagini text + 80 pagini ilustrate.
    În anul 2010, subsemnatul (E. Petrescu) am fondat Centrul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa”, care fiinţează în cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, director executiv fiind Eugen Petrescu, iar coordonator științific fiind profesorul universitar doctor în istorie Dinică Ciobotea de la Universitatea din Craiova.
    În 2011, an centenar, 100 de ani de la naşterea părintelui, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” – Filiala Judeţeană Vâlcea15, am iniţiat şi organizat la 1 august Simpozionul omagial „Pr. Dumitru Bălaşa, 100 de ani de la naştere”, eveniment desfăşurat în colaborare cu Primăria Municipiului Drăgăşani, la care au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim – Arhiepiscopul Râmnicului, membrii unor importante instituţii, asociaţii, fundaţii şi societăţi culturale din judeţul Vâlcea şi din ţară: Fundaţia Culturală „Dokiana” (Suteşti), Societatea Culturală „Anton Pann”, Grupul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”, Fundaţia Culturală „Sfântul Antim Ivireanul”, Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul”, Editura „Buna Vestire” şi Editura Petrescu (Râmnicu-Vâlcea), reprezentanţi ai Universităţii din Craiova şi ai Academiei Dacoromâne din Bucureşti, o serie de invitaţi din Municipiul Drăgăşani şi din localităţile vecine.
    În prima parte a evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim al Râmnicului, împreună cu un sobor alcătuit din preoții Iulian Mădălin Buşagă – protopop de Drăgăşani, Ion Marinescu – parohia Suteşti, Dumitru Popa – parohia Lunca Stăneşti şi Nicolae State-Burluşi – parohia Râureni (Râmnicu-Vâlcea), în prezenţa doamnei Ileana Miroiu (farmacist de profesie, fiica celui comemorat) şi a unui grup de istorici şi scriitori, a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Dumitru Bălaşa din Cimitirul Eternitatea.
    Momentului religios i-a urmat simpozionul ce s-a desfăşurat la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Publice „Gib Mihăescu”, situată în sediul primăriei. Cu acest prilej a fost lansat volumul omagial Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011) – mărturii inedite (publicat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gherasim al Râmnicului şi prefaţat de lect. univ. dr. Florian Olteanu – Universitatea din Craiova), Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2011, 163 pagini text + 34 pagini ilustrate (ediţie îngrijită de Eugen Petrescu şi Elena Adelina Olteanu, la apariţia căreia au contribuit 15 personalităţi din domeniul culturii şi ştiinţelor). Tot acum au fost lansate revista de cultură istorică Dokiana (ediţie aniversară) şi broşura Pr. Dumitru Bălaşa – File de jurnal, Editura Buna Vestire, Râmnicu-Vâlcea, 2011.
    Cu acest prilej, am venit cu o serie de propuneri prin care cele două comunităţi, Drăgăşani şi Suteşti, să cinstească memoria şi să promoveze personalitatea distinsului preot, istoric şi cărturar prin ridicarea unei statui în municipiul Drăgăşani (Statuia „Pr. Dumitru Bălaşa”), acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Drăgăşani şi acordarea numelui său unei străzi din această localitate (Strada Pr. Dumitru Bălaşa); acordarea numelui acestuia bibliotecii din comuna Suteşti (Biblioteca Publică „Pr. Dumitru Bălaşa”). De asemenea, instalarea unor tăbliţe la bisericile Băleasa (comuna Găvăneasa, județul Olt) și Târşeşti (comuna Creţeni, județul Vâlcea), prin care comunităţile locale să fie informate că acolo a slujit o personalitate de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, preotul Dumitru Bălaşa. Din păcate, cu excepția însemnelor memoriale pe care noi, reprezentanții Filialei Județene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, le-am fixat la Găvănești (12 iulie 2015) și Crețeni (19 iulie 2015), din lipsa de interes faţă de valorile neamului, dovedită şi de această dată de către oficialităţile localităților Drăgășani și Sutești, toate aceste propuneri au rămas la stadiul de vorbe.
    Tot cu prilejul centenarului, în semn de preţuire şi recunoştinţă faţă de reprezentanţii unor organizaţii culturale, a unor personalităţi din lumea ştiinţelor, a membrilor familiei Bălaşa şi a celor din preajma acestuia, din partea Primăriei Municipiului Drăgăşani, Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” – Filiala Judeţeană Vâlcea şi Asociaţiei de Vexilologie „Tricolorul”, Râmnicu-Vâlcea, au fost conferite mai multe medalii, diplome şi stampe jubiliare: Medalia Jubiliară „Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011)”, decernată pentru promovarea personalităţii şi a operei marelui istoric şi cărturar Pr. Dumitru Bălaşa unui număr de 16 personalităţi; Diploma Jubiliară „Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011)”, decernată pentru promovarea personalităţii şi a operei marelui istoric şi cărturar Pr. Dumitru Bălaşa unui număr de 14 personalităţi; Stampa Jubiliară „Centenar – Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011)”, decernată unui număr de şapte instituţii, organizaţii şi edituri pentru organizarea Memorialului „Pr. Dumitru Bălaşa”, pentru iniţierea şi organizarea la Salina Ocnele Mari a ciclului de evocări dedicate martirilor anticomunişti sub denumirea de „Academia de sub Pământ”, pentru iniţierea şi organizarea Simpozionului „Centenar – Pr. Dumitru Bălaşa, 1911-2011”, pentru publicarea volumelor omagiale: Părintele Dumitru Bălaşa – o viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân, 2009; Centenar – Pr. Dumitru Bălaşa, 1911-2011 – mărturii inedite, 2011.
    În zilele de 12 și 19 iulie 2015, la cinci ani de la înființarea Centrului Național de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”, oficial din 2011, la inițiativa subsemnatului (Eugen Petrescu), în calitatea de președinte al Filialei Județene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și director fondator al Centrului Național de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”, în comunele Găvăneasa (județul Olt) și Crețeni (județul Vâlcea) s-au desfășurat o serie de evenimente religioase și culturale dedicate părintelui Dumitru Bălașa.
    Astfel, duminică, 12 iulie 2015, ora 11.30, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sebastian – Episcopul Slatinei și Romanaților, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, sat Băleasa, comuna Găvănești, județul Olt, preot paroh Gheorghe Stancu, locul în care părintele Dumitru Bălașa a primit darul preoției și a slujit între anii 1934-1938, în prezența a zeci de enoriași a fost oficiată o slujbă de pomenire a preotului și a fost dezvelit un însemn memorial în amintirea acestuia. La eveniment au participat reprezentanții filialei și ai centrului: Eugen Petrescu – președinte, Gheorghe Dumitrașcu-Mamu – prim-vicepreședinte, prof. drd. Gabriela Crăciun – vicepreședinte, jr. Nicolae Dobrică – membru, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea – coordonatorul științific al centrului și prof. dr. Toma Rădulescu din Craiova. Întreaga activitate a fost înregistrată de televiziunea Vâlcea 1, din Râmnicu-Vâlcea
    De asemenea, duminică, 19 iulie 2015, ora 10.00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, la Biserica „Sfinții Voievozi”, filială a Parohiei Crețeni, cătun Târșești, sat Crețeni, comuna Crețeni, județul Vâlcea, preot paroh Marin Moșteanu, locul în care părintele Dumitru Bălașa a slujit între anii 1948-1959, a fost oficiată o slujbă de pomenire a acestuia și a fost dezvelit un însemn memorial. La eveniment, în afara celor peste 30 de enoriași, au participat Ion Spârleanu, primarul localității și mai mulți consilieri locali, iar din partea organizației au participat: istoricul Eugen Petrescu – președintele filialei, învățătorul Gheorghe Dumitrașcu-Mamu – prim-vicepreședinte, prof. drd. Gabriela Crăciun – vicepreședinte, prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăești și juristul Nicolae Dobrică – membri ai filialei, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea – coordonatorul științific al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”. Evenimentul înregistrat de Televiziunea Etalon din Râmnicu-Vâlcea a fost încheiat prin cuvântul rostit de primarul localității, Ion Spârleanu.
    *
    * *
    Din cele două volume omagiale dedicate preotului Dumitru Bălașa, pe care le-am publicat în 2009 și 2011, spicuim câteva referințe ce îl definesc pe cărturarul, cercetătorul și patriotul ce a revigorat în ultima parte a vieții sale mișcarea dacologică, cercetarea prin metode noi a istoriei strămoșilor noștri traco-geto-daci și punerea în valoare a adevărului cu privire la trecutul și continuitatea acestora prin noi, urmașii lor. Sunt recunoașteri publice de care trebuie să ținem cont atunci când vorbim despre cel ce s-a dovedit un istoric și patriot desăvârșit, un preot de aleasă trăire creștinească.
    Părintele Dumitru Bălașa, o viață în slujba crucii și a neamului DacoRomân, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2009 (ediție omagială inițiată și îngrijită de Eugen Petrescu):
    Prof. univ. dr. Dinică Ciobotea („Istoricul Dumitru Bălașa”, p. 73-74): Cu o operă bogată, meticulos elaborată, în cadența și ritmul unui efort permanent în cei peste 60 de ani de final de secol XX și de mileniu, Dumitru Bălașa a pătruns cu mintea înțeleptului misterul vieții, al vieții istorice românești. A rostit în studiile sale despre numeroase momente cunoscute doar în dimensiunea dungilor cronicărești, care ulterior s-au dovedit verigi importante ale discursului istoriografic, a descoperit cu prioritate valorile cronicii murale de la mănăstirea Coșuna, a deslușit și tradus mulțime de hrisoave și pisanii, a urmărit activitatea lui Dionisie Eclesiarhul prin toate unghiurile Olteniei, a transcris și editat documente – multe dintre ele conservate prin poduri de case și biserici, cufere cu sineturi, condici mănăstirești, a crescut scrierea istoriei dinspre micromonografiile sătești spre studiile despre o vale, o instituție, un județ sau zona mare a Olteniei, în ideea identității, a tradiției și forței comunităților românești.
    A văzut câtă suferință au îndurat oamenii în organizarea vieții lor sociale, a proslăvit faptele prin prisma înălțimii lor patriotice, și-a pus întrebări pentru multe probleme istoriografice rămase în popas de luminare, trezind, la rându-i, valuri și dispute științifice.
    A fost o forță intelectuală răspândind energic, stimuli și dragoste printre cei care l-au cunoscut. Iar cei pe care îi alinta cu dulcele mângâiat „Măi copile” pot fi mândri de grandoarea încrederii prin care i-a „hirotonit” Părintele Bălașa în sfânta și marea cetate a istoriografiei românești.
    Prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăești („Un model de slujitor al Domnului și de cercetător dacist”, p. 78): Preotul și savantul dacolog Dumitru Bălașa, născut la Gușoeni – Vâlcea, este o mândrie a Vâlcii și a neamului românesc și rămâne un model pentru generația care l-a cunoscut direct și pentru toate generațiile care îi vor cunoaște faptele și opera. Crescut în mediul rural, a dobândit tăria pământului pe care a călcat desculț, a aspirat spre ceea ce este înălțător, s-a format și desăvârșit cultural și spiritual fără ajutor extern, fiind un adevărat constructor de sine, fapt care l-a oțelit și, sporindu-și rezistența și verticalitatea, a supraviețuit în pușcăriile comuniste. Nici o lovitură primită de la un mediu politic ostil nu l-a biruit, nu i-a slăbit echilibrul spiritual. L-a slujit pe Dumnezeu cu puterea credinței neșovăielnice, și-a asumat răspunderile cele mai obositoare, și-a slujit țara și semenii cu credință și devotament.
    Prof. dr. Zenovie Cârlugea („Un împătimit dacolog – Pr. Dumitru Bălașa”, p. 85): Prezent, deseori, la importante activități cultural-științifice, organizate la nivel local și național, preotul cercetător Dumitru Bălașa aducea cu sine imaginea unui cărturar de renume în spațiul Olteniei și, deopotrivă, pe aceea a unui cercetător istoric de anvergură națională, care pe baza unor minuțioase investigații filologico-istorice (a recitit întregul grup de texte din literatura de specialitate română și străină) a ajuns la o teorie „proprie”, materializată în câteva volume deja scrise. Se face, astfel, o mutare spectaculoasă în dacologie, menită a legitima preeminența unei civilizații străvechi, vatră a „vechii Europe” și, în același timp, focar de spiritualitate în spațiul carpato – mediterano – danubiano – pontic.
    „Teoria” dacologului Dumitru Bălașa sprijinindu-se pe o bibliografie amplă (peste 180 de titluri, plus diferite periodice române și străine) are meritul de „a lăsa să vorbească mai mult textele, documentele și alte citate prin puterea lor de convingere”. E vorba de o nouă citire a textelor de referință din antichitatea graco-latină și până în zilele noastre deci punerea lor în lumina adevăratei perspective științifice, la care subscriem, cu puține rezerve.
    Pr. prof. dr. Alexandru-Stănciulescu-Bârda („Părintele Dumitru Bălașa – Istoria dacilor ca o experiență personală”, p. 133): Datorită cărților Părintelui Dumitru Bălașa, dacii își regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce au făcut tot ce le-a stat în putință să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitatea de român, de creștin și de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se poate vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentare, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită istoricului Dumitru Bălașa.
    Gl. mr. (r) conf. univ. dr. Ilie Gorjan („Dumitru Bălașa – un Deceneu al zilelor noastre”, p. 160): […] Dumitru Bălașa rămâne în istoriografia românească drept unul dintre cei mai consecvenți și pricepuți creatori de idei, teorii, principii științifice, care, în interesul poporului român, trebuie luate în seamă și adăugate la tezaurul cultural al românilor de pretutindeni. Umbrele timpului se vor așterne peste cel care a fost Dumitru Bălașa, dar niciodată umbrele uitării pentru că prin vasta sa operă va rămâne veșnic viu în amintirea și conștiința celor care l-au cunoscut, prețuit și admirat.
    Prof. dr. Mite Măneanu („Pr. Dumitru Bălașa, prieten și îndrumător al istoricilor mehedințeni”, p. 174): Dumitru Bălașa este, fără îndoială, cel mai important cercetător al istoriei medievale a Olteniei și unul dintre cei mai însemnați ai României.
    Prof. Costea Marinoiu („Dumitru Bălașa – ctitor de slove românești”, p. 183): Preotul cercetător, memorialist și istoric – Dumitru Bălașa a înscris o pagină luminoasă în cartea nemuritoare a culturii românești. A fost considerat – și pe bună dreptate – ultimul valoros dacist, situându-se pe linia ascendentă a marilor oameni ai națiunii noastre: Mihai Eminescu, B.P. Hașdeu, Nicolae Densușianu. […] Prin calitățile sale deosebite preotul Dumitru Bălașa a format o adevărată „școală”, la care și-au făcut ucenicia numeroși oameni de cultură din Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj etc.
    Prof. Emil Istocescu („Preotul Dumitru Bălașa”, p. 192): L-am cunoscut pe preotul Dumitru Bălașa, într-o împrejurare privată, în primăvara anului 1959, când, în condiții de persecuție religioasă din partea regimului politic, fusesem nevoit să fac cununia tradițională, creștinească, în totală conspirativitate.
    Aceasta s-a petrecut în casa viitorilor socri, într-un cartier mărginaș al orașului Drăgășani, din imediata vecinătate a comunei Sutești, unde preotul își avea locuința. Fără să-l fi cunoscut mai dinainte, am avut onoarea ca ceremonia cununiei mele religioase cu o rudă apropiată, nepoată a soției sale, să fie oficiată chiar de domnia sa.
    La scurt timp după consumarea acestui eveniment, în plină vară a anului 1959 s-a pornit o hăituire fără precedent împotriva celor care se mai opuneau încă procesului de colectivizare, urmărire finalizată cu numeroase arestări. Printre aceștia avea să se afle și preotul Dumitru Bălașa.
    Pr. Constantin Mănescu („Moșteniri geto-dace peste vremuri”, p. 222): Puterea unui om constă în puritatea sufletului său. Fiecare creatură primește de la Dumnezeu un dar, un talant, împreună cu datoria sfântă de a-l înmulți. […]
    Un astfel de om a fost părintele Dumitru Bălașa, „Moșul din Carpați” sau „Patriarhul de Drăgășani”, care a slujit în viață, până-n ultima clipă, la două altare: cel al Sfintei Biserici Ortodoxe strămoșești, ca preot și duhovnic, și cel al cercetării științifice, ca istoric și om de cultură. Această afirmație se întemeiază pe modul cum părintele Dumitru Bălașa și-a trăit viața, pe scrierile sale și mai ales pe mărturiile celor care l-au cunoscut direct și l-au avut drept călăuzitor, sfătuitor sau model în activitatea lor.
    Centenar Pr. Dumitru Bălașa (1911-2011) – mărturii inedite, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2011 (ediție îngrijită de Eugen Petrescu și Elena Adelina Olteanu):
    ÎPS Gherasim al Râmnicului („Fericiți sunt cei cărora Dumnezeu le-a înmulțit darurile”, p. 9-10): Sunt rarisime cazurile în care un preot intră în istorie, fie prin sensibilitatea contemporanilor, fie printr-o activitatea intensă depusă pe tărâmul cunoașterii teologice și a trecutului istoric a ținutului din care s-a plămădit. Părintele Dumitru Bălașa a fost un om între oameni, un slujitor al Domnului nostru Iisus Hristos, cu suflet mare, un dac cu voință de cremene care a iubit Biserica și Țara, pământul sfânt și limba neaoșă a strămoșilor noștri, trudind, cu timp și fără timp, pe aceste locuri pline de farmec, de poezie, de istorie și de evlavie creștinească. Viața lui de preot s-a identificat cu cea a parohiei, a eparhiei și a țării din care a făcut parte. Ca atare, viața și-a împletit-o cu rugăciunea și cu munca de cercetare a trecutului neamului nostru. A știut ca nimeni altul, în perioada grea a comunismului, să păstreze patrimoniul spritual al Bisericii și al neamului, adaptându-se din mers iureșului schimbărilor potrivit timpurilor diversificate, secularizate și secularizante ale lumii post moderne.
    Lect. univ. dr. Florian Olteanu („Prefață”, p. 21): Municipiul Drăgășani, o insulă de marmură albă într-un ocean de viță de vie, verde primăvara și cu reflexii ruginii în ceas târziu de toamnă, situat la întretăierea celor două brațe ale unei cruci nevăzute care conduc pașii creștinului spre orașe ca Râmnicu-Vâlcea, Craiova, Pitești, Sibiu, Caracal are o istorie bogată în fapte, dar mai ales în oameni. […]
    În acest areal au văzut lumina zilei nume ca Gib Mihăescu, Mugur Isărescu, ierarhi și preoți ortodocși ca Justinian Marina, Bartolomeu Anania, Dumitru Bălașa.
    Prof. Minodora Melcioiu („Părintele Dumitru Bălașa – amintiri”, p. 74): Am aflat multe de la părintele Bălașa, începând cu amintirile de pe frontul de Est, unde a participat ca preot militar, și sfârșind cu închisorile comuniste, unde a petrecut șase an de viață. Aiud, Jilava, Pitești, închisori care n-au putut să-i înfrângă voința și nici credința. Cel mai mult m-a impresionat când torționarii comuniști au vrut să-l dea ca exemplu de „reeducat politic”, obligându-l să spună în fața deținuților că nu mai crede în Dumnezeu. Părintele a cântat atunci „Tatăl nostru”, riscându-și eliberarea din închisoare. Deși a fost eliberat, nu a scăpat de prigoană nici mai târziu, fiind permanent considerat un dușman al poporului. Prin 1983 i s-a confiscat biblioteca, o parte din cărți fiind arse. De asta îi părea tare rău!
    Pr. Ioan Ioanicescu („Omagiu de gând și simțire aleasă neuitatului părinte Dumitru Bălașa”, p. 86-87): Deși a stat multă vreme în Oltenia (la Craiova, n.n.) și cunoștea bine localnicii, deși știa că are un fel aparte de a fi, spunând lucrurilor pe nume, uneori cu un ton răstit, alteori vorbind de sus, la un moment dat a dat semne de „oboseală” și a hotărât să plece. Nu dintr-o dată, ci lent. Ba, a lăsat să se înțeleagă că chiar ar mai putea rămâne. Cel, sau cei îndreptățiți să-l „convingă”, n-au făcut-o…
    Și, el, om sensibil, ba chiar susceptibil uneori, a priceput, s-a întristat și a plecat. Ba, mai mult, nici nu s-a luat act de plecarea lui, decât în ștatul de funcțiune. E posibil ca unii sau alții, să se fi simțit împiedicați sau umbriți de „hărăzirile” minții sale ascuțite. E posibil să fi fost și vreo poruncă din altă parte…
    El s-a retras la Sutești – Drăgășani, dar nu pentru mult timp, pentru că Dumnezeu nu doarme: cei din zona Vâlcii l-au redescoperit și i-au pus în lumină meritele, așezându-l pe un soclu de glorie, între marii deschizători de drum în cultura țării. Vâlcenii i-au înfrumusețat anii bătrâneții… De la „Cărturarul Credinței”, cum l-au numit oltenii (craiovenii, n.n.), la apelativul de „patriarh de Drăgășani”, cum i-au zis vâlcenii, n-a fost decât o cale de suflet…
    Arhim. Veniamin Micle („Inscripții inedite în cercetarea preotului Dumitru Bălașa”, p. 88-89): Eruditul preot Dumitru Bălașa, un mare pasionat al trecutului istoric al Bisericii și al Patriei noastre, s-a afirmat în special prin setea neostoită de a pătrunde cât mai adânc în trecutul poporului român și de a descoperi lucruri noi, inedite. El n-a fost un simplu călător pe căile străbătute de alți cercetători, ci i-a plăcut să deschidă pârtii noi, și cât mai dificile.
    Am avut bucuria să-l cunosc pe părintele Dumitru Bălașa în perioada când activam ca profesor la Semiarul Teologic din Craiova (1973-1977). Prea Cucernicia Sa era secretar de redacție la „Mitropolia Olteniei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Craiovei și a Episcopiei Râmnicului și Argeșului. Fiind și eu cooptat în Comitetul de redacție, sub președinția mitropolitului Teoctist al Olteniei, am avut numeroase și benefice întâlniri. De la început, între noi s-a închegat o trainică legătură sufletească, prin faptul că aveam afinități comune, fiind pasionați de valorile trecutului istoric al poporului român. Îmi amintesc de bucuria ce-i strălcea în privire, ori de câte ori aborda teme preferate: dorea să descopere ineditul, și a avut șanse rare, demne de admirat. Ulterior m-a vizitat la Mănăstirea Bistrița și a fost entuziasmat de intențiile pe care le nutream de a crea aici, în ctitoria Craioveștilor – despre care scrisese mai multe articole – un centru de cultură medievală, cu implicații europene. Da’ n-a fost să fie așa!
    Prof. dr. Ion Soare („Pentru o dreaptă evaluare și preluare a moștenirii spirituale a Preotului Dumitru Bălașa”, p. 137-138): Ipotezele avansate de acest polivalent, vulcanic și romantic cercetător sunt atât de surprinzătoare, originalitatea și noutatea lor sunt atât de frapante, încât, pe bună dreptate, autorul lor „a făcut (și face în continuare!) școală” în domeniile respective, adică în științele numite tracologie și dacologie, dar nu numai, căci și alte științe și-l pot revendica în egală măsură: istoria (României și a Europei), mitologia, literatura veche, teologia etc.
    *
    * *
    Măsurile de valorizare și de eternizare a unuia dintre cei mai de seamă preoți cărturari ai Bisericii Ortodoxe Române, pătimitor în lagărele de exterminare fizică și psihică ale regimului comunist din România continuă. În prezent avem în lucru volumul: Dumitru Bălaşa, nemuritorul dac din Dealul Mare (1911-2002), primul număr al revistei „Valachia Cisalutana” (publicație a Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”) și o culegere de studii și articole publicate de părintele Dumitru Bălașa, de-a lungul anilor, în revistele vremii.

    Note bibliografice:
    1 Pr. Ion Marinescu, „Sub streaşina eternă a amintirii”, în Părintele Dumitru Bălaşa – o viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân, volum iniţiat şi îngrijit de Eugen Petrescu, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2009, p. 48;
    2 Ibidem, p. 49;
    3 Preotul Dumitru Bălaşa „Patriarhul de Drăgăşani” la 90 de ani, ediţie îngrijită de prof. dr. Ioan St. Lazăr, pr. Nicolae State-Burluşi, ing. Dumitru Panu-Misăilescu, Râmnicu-Vâlcea, Editura Buna Vestire, 2001, p. 15;
    4 „Îndrumătorul Eparhial al Episcopiei Râmnicului – Noul Severin”, anul IV, nr. 8, august 1948, la pagina 27 găsim următoarele: „Se publică vacantă parohia extrabugetară Crețeni II, jud. Vâlcea, parohie nou înființată, prin dezlipirea de la parohia Crețeni I. Noua parohie are biserică în bună stare și numărul legal de familii. Tem. Nr. 3268/1948”.
    5 Scrierile despre Dumitru Bălașa prezintă neclar perioada aceasta. Unele dau parohia Zăvideni, altele Parohia Zăvoieni. Chiar și apropiații părintelui dau din umeri când vine vorba de parohia la care a slujit între anii 1964-1967.
    6 Alexandru Oiţă a fost tipograf şi editor vâlcean, născut în comuna Amărăşti, județul Vâlcea. În anul 1938 era directorul Cooperativei Tipografice „Matei Basarab” din Râmnicu-Vâlcea, ale cărei ateliere erau situate pe locul în care se află astăzi Palatul Poştei. În perioada 1929-1932, a editat o foaie bilunară de propagandă culturală socialistă, care se numea „Curierul Muncii”. În anul 1930, împreună cu un grup de scriitori locali, editează suplimentul „Curierul muncii literare”. (Eugen Petrescu, Vâlcea – Ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor, vol. II, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2007, p. 292-293);
    7 Iuliu Maniu (n. 8 ian. 1873, Bădăcin – d. 5 feb. 1953, Sighetul Marmației) – om politic român, deputat de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (nov. 1928-iunie 1930); iunie 1930-oct. 1930; oct. 1932-ian. 1933), președinte al Partidului Național Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în penitenciarul de la Sighet. Din 1919 a fost membru de onoare al Academiei Române.
    8 Miron Cristea (pe numele de mirean Elie Cristea, n. 20 iulie 1868, Toplița-d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) – teolog, filolog, publicist și politician român; senator (20 iulie 1927-8 iunie 1930) și prim-ministru al României (1 feb. 1938-6 martie 1939), mitropolit primat al României (1918-1925) și primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939); începând cu 7 iunie 1919, membru de onoare al Academiei Române.
    9 Armand Călinescu (n. 4 iunie 1893, Pitești-d. 21 sept. 1939, București) – om politic român, ministru al Apărării Naționale (1 feb. 1939-7 martie 1939) și prim-ministru al României (7 martie 1939 -21 sept. 1939).
    10 Pr. dr. Laurențiu Rădoi, Vâlcea. Vatră de cultură și spiritualitate românească, Sibiu, Editura Alma Mater, 2012, p. 501.
    11. Andrei Vîșinski (n. 28 nov. 1883 la Odessa, Ucraina, în Imperiul Rus-d. 22 nov. 1954, la New York, Statele Unite ale Americii) – jurist și diplomat sovietic, de origine poloneză, membru al Partidului Comunist al Întregii Rusii (bolșevic) din 1920 și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) din 1939; a fost procuror general al URSS în procesele publice de la Moscova, din vremea lui Stalin și la procesele de la Nürenberg; a îndeplinit și funcția de ministru al afacerilor externe al URSS, în perioada 1949-1953, succedându-i lui Viaceslav Molotov.
    12 Zenovie Cârlugea, în volumul Pr. D. Bălaşa…, op. cit., p. 22;
    13 Zenovie Cârlugea, în Pr. Dumitru Bălaşa, Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura Cuget Românesc, ed. a III-a, ediție îngrijită de pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda, 2009, p. 10; Zenovie Cârlugea, în Pr. D. Bălaşa „Patriarhul de Drăgăşani”…, op. cit., p. 155-156; Pr. Ion Marinescu, op. cit., în Părintele D. Bălaşa – o viaţă…, op. cit., p. 63.
    14 Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, denumită astfel începând cu 13 martie 2012.
    15 Filiala Județeană „Matei Basarab” Vâlcea, denumită astfel începând cu 8 octombrie 2012.

    Alte surse:
    creştin ortodox.ro – Dicţionarul Teologilor Români – Dumitru Bălaşa, 13 feb. 2009;
    http://www.procesulcomunismului.com/...eoti_ortodocsi
    http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/...roiu-mladitele

Pagina 3 din 3 PrimulPrimul 123

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •