Mariana Tacea a distribuit fotografia postată de Sfântul Arsenie Boca.

19 ore










Sfântul Arsenie Boca21 de ore
Astăzi, se împlinesc 26 de ani ,de la trecerea la cele veșnice, a celui mai iubit Părinte, Părintele nostru Arsenie Boca.

Părintele Arsenie Boca, a fost un preot foarte rugător, care s-a impus în conștiința oamenilor prin viața sa personală și prin ceea ce a făcut pentru oameni. Adică nu el a căutat să se înfigă în conștiința omului, ci viața pe care a avut-o el, trăirea și capacitatea pe care a avut-o și a manifestat-o față de credincioșii care i-au cerut ajutorul prin rugăciune către Dumnezeu, în diferitele lor necazuri l-au impus în viața lor.

Și vă mărturisesc că nu au fost puțini. Și astăzi, milioane de creștini ,care cred din tot sufletul lor că-i poate ajuta Părintele Arsenie Boca prin rugăciune, și astăzi Părintele face minuni de acolo de sus.

Părintele ne-a spus că de acolo de sus ne poate ajuta mai ușor, numai noi să-i cerem acest lucru cu credință.

Părintele le spunea oamenilor, că cele mai bune dovezi, despre existența lui Dumnezeu, trebuie să fie chiar viețile noastre, așa cum o dovedeau Sfinții Părinți. Le mai spunea Părintele, că îi cunoștea pe oamenii care se mântuiesc după fața lor, fiindcă în ochii celor care se roagă neîncetat și care au mintea la Dumnezeu, li se zugrăvește chipul lui Hristos, și Părintele Îl vedea pe Mântuitorul în ochii acelor oameni.

Cu trei ani înainte de a muri, Părintele Arsenie a spus că mai are trei calendare de trăit, și așa a fost că la trei ani a și murit.

Multele altele a spus Părintele care s-au împlinit și altele se vor împlini la vremea lor. Îl putem socoti pe Părintele Arsenie Boca, ca prooroc și mucenic al zilelor noastre, căci a fost torturat în fel și chip,de securitate, și apoi dus la canalul Dunăre-Marea Neagră un an de zile, pentru lucrarea sa duhovnicească și legăturile sale sufletești cu mulțimea credincioșilor, care nu l-au părăsit niciodată, căci cu darul lui Dumnezeu, pe mulți i-a întărit și i-a luminat la suflet. Și alte multe minuni a făcut, și multe dovezi a dat, că și coruri de cântări cerești a auzit și și-a ridicat mâinile și privea sus. Iar în clipa morții a zis: - Acum știu unde mă duc, și și-a dat duhul. Bunul Dumnezeu să-L așeze în ceata Sfinților. Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi. Amin!