Florina Lupu a distribuit fotografia postată de Manastirea Prislop.

3 ore




DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE. AMIN







Manastirea Prislop în Hațeg.3 ore
Mii de oameni sunt aşteptaţi la slujba de comemorare a părintelui Arsenie Boca.
Mănăstirea Prislop devine în această săptămână cel mai important loc de pelerinaj pentru creştinii din România. În 28 noiembrie este comemorat Arsenie Boca, fost stareţ al mănăstirii şi una dintre figurile importante ale ortodoxiei româneşti. Mii de oameni sunt aşteptaţi la slujba religioasă dedicată părintelui Arsenie Boca, înmormântat aici.
Sambata, 28 de noiembrie, mii de oameni sunt aşteptaţi în Mănăstirea Prislop la slujbele religioase care au loc cu ocazia împlinirii a 26 de ani de la adormirea Părintelui Arsenie Boca (28 noiembrie 1989). „Măsurile adoptate de jandarmi, alături de poliţişti şi reprezentanţii I.S.U. Hunedoara vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii, care vor sosi la Sfânta Mănăstire Prislop”. Poliţiştii şi jandarmii vor fi prezenţi atât pe ultimii kilometri ai şoselei spre Mănăstirea Prislop, cât şi pentru a asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi a pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca. „Jandarmii recomandă participanţilor la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor şi ale forţelor de ordine”,
Cum ajungeţi la Prislop
Mănăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj după moartea părintelui Arsenie Boca, unul dintre personalităţile ortodoxiei româneşti. Fostul stareţ al mănăstirii de maici este înmormântat aici. Mănăstirea este situată la circa 10 kilometri de Haţeg şi la 20 de kilometri de Hunedoara. În Prislop se ajunge din satul hunedorean Silvaşul de Jos, aflat pe drumul judeţean care leagă Haţeg de Hunedoara, prin zona dealurilor Silvaşului. Din centrul satului Silvaşul de Jos, turiştii sunt îndrumaţi să intre pe un drum judeţean (DJ687K), spre Silvaşul de Sus, iar de la ieşirea din Silvaşul de Sus mai au de parcurs circa trei kilometri până la mănăstire. Turiştii care vin dinspre Haţeg trebuie să vireze la stânga în intersecţia din satul Silvaşul de Jos, iar cei care vin dinspre Hunedoara, trebuie să cotească la dreapta, din aceeaşi intersecţie.
Drum bun , sa va fie drumul binecuvantat !










Îmi placeComenteazăDistribuie





Ţie şi altor 397 vă place asta.



Comentarii


Vezi încă 32 de comentarii




Geta Borca




Nu-mi mai place ˇ Răspunde ˇ 1 ˇ 12 minute








Marilena Ciceu SFINTE PARINTE ITI MULTUMESC CA MI-AI ASCULTAT RUGACIUNEA .AMIN

Îmi place ˇ Răspunde ˇ 6 minute








Rodica Jipa Dumnezeu sa il odihneasca amin

Îmi place ˇ Răspunde ˇ Chiar acum








Bodo Bodo multumes doamne amin

Îmi place ˇ Răspunde ˇ Chiar acum








Adrian Pop MULTUMESC PENTRU TOT PRIETENE, SFINTE PARINTE ARSENIE BOCA !